Ziaristi Online: Cronica din Tâmpitopole

CRONICA FANTASTICĂ

Suntem în anul graţiei 3.874…

Cum se poate ?…

– Mă rog, mă iartă, amabile cititor. Dă-mi voie a te ruga să nu mă ‘ntrerupi până la fine. Îmi promiţi că mă vei lăsa să termin ceea ce d’abia am început ? Comptez pe promisiunea d-tale. Rencep dar.

Suntem în anul graţiei 3.874; ne aflăm în cetatea Tâmpitopole, locuită de Sinecorzi, ciudate fiinţe bipezi, cărora le lipseşte partea stângă a toracelui cu toate ale ei. Sinecorzii sunt un trib de Chinezi.

Deschid, cu permisiunea d-voastră, o mică parenteze istorică esplicativă.

(Acum două mii de ani, Chinezii declarară resbel Rusiei, vastă ţeară ce coprindea jumătate din continentul Europei. – Observaţi bine că narez numai faptele; nu fac niciun comentariu. – Bătaia avu loc pe fruntaria celor două ţări. Chinezii triumfară şi, trecând peste regimentele ruseşti ca peste un imens bulevard de cadavre, în o săptămână fură în capitala inamică, în două săptămâni ajunseră în centrul Europei şi în trei, după ce străbătură şi bătură, una după alta, toate ţările mari şi mici, se opriră pe ţărmii Atlanticului. Poate c’ar fi mers şi mai nainte dacă ar mai fi avut cu cine să se mai bată… Lumea întreagă sguduită, fu forţată a recunoaşte realitatea acestei invaziuni şi i se ‘nchină. Două mii de ani au trecut, şi Chinezii, cu perspectiva d’a domni până la judecata din urmă, domnesc asupra continentului vechi pe care l-au chinizat – permiteţi-mi acest singur novicism – cu totul). Închid aci parenteza crezându-vă luminaţi de ajuns.

Acum, graţioasă cititoare şi d-ta, amabile cititor, dacă doriţi a face o escursiune prin cetate, procuraţi-mi plăcerea a vă ‘ncrede în mine şi a mă urma. Voiu fi prea fericit să vă serv de cicerone în Tâmpitopole, care, aflaţi şi ţineţi minte, este numai o sucursale a Pe-Kingului.

Continuare la Ziaristi Online –  Cronica din Tâmpitopole. Caragiale, preambul la aniversara

Alte cronici online:

“Razboinicii” din Afganistan si Irak au invadat Facebook-ul

Pretinsul Andrei Sandulescu Facebook

Era mica fotografia aceea, dar dupa ce am purtat CIRAS-ul si Arktis-ul vreme de 18 luni nu am putut sa nu le recunosc. Uniforma franceza, Minimi-ul cu breteaua Kastinger…

Camelia Tabacu: Ce i-a reprosat Grigore lui Ioan Grosan

Dinu Patriciu Grigore Cartianu

“Grigore, colegul meu de litere, vise si aspiratii, mi-a reprosat trist: vezi, bre nea Nelu, ce patisi daca nu mai colaborasi dupa saptezeci si opt cu partea buna a Securitatii. Te-as fi luat coautor la Sfarsitul Ceausestilor si puteai si mata, bineinteles alaturi de mine, sa ajungi la performanta sa fii aplaudat de toti anticomunistii la Targul de carte, basca la lansarile din teritoriu”. Vezi si Ioan Grosan – Un om din Est. VIDEO »

Ne-a scris Ioan Grosan

Ioan_Grosan_Un om in Est

Acest text nu este o explicaţie şi cu atât mai puţin o justificare; este, cel mult, o plecăciune în faţa prietenilor care, după articolele din „Adevărul“ de miercuri, au avut la telefon sau prin mesaje o vorbă bună pentru mine. Lor le transmit aceste rânduri.

Primul editorial al lui Eminescu scris in calitate de Redactor Sef la Timpul, dupa scandalul Devizei Asasinilor

Mihai Eminescu Romanul Absolut

Dar un lucru nu trebuie uitat: exemplul ce se dã tinerei generatii si pretul pe care tara-l plãteste. Toate aceste victorii ale ironiei se fac din mijloacele tãrii. Tara e rãu administratã în toate ramurile, pentru cã trebuisc hrãnite nulitãtile rebele, abstractie fãcînd de celelalte resurse nelegiuite pe cari stiu a si le crea acei oameni a cãror impunitate e asiguratã prin politica de partid.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova