February 1st, 2011 
VR 
Dragii mei,
de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.
Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”, i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit”.
Mai multe detalii din viata Parintelui Anania la https://BartolomeuAnania.blogspot.com/
Video: Eugenia Voda
More from my site
- Cinci ani de la plecarea Leului Ardealului, un mare luptător
- AUDIO/VIDEO. Bartolomeu Anania, Parintele si detinutul politic: “Sa dea Dumnezeu ca incercarile prin care am trecut noi, generatia mea, sa nu se mai repete in toata istoria acestui neam”. Doi ani de la trecerea la Ceruri. Ultimele randuri
- Testamentul catre tineri al luptatorului Constantin Iulian, anticomunist pana la moarte si dupa
- Părintele Bartolomeu Anania a murit conştient. Bătranul luptător şi-a început călatoria spre Împărăţia Cerurilor la 19.25. Dumnezeu sa-l ierte!
- Parintele Bartolomeu Anania, in stare critica
Posted in 
Tags: 
„Și cei drepți vor sta în lumina soarelui.
Și cei aleși, în lumina vieții veșnice;
Zilele vieții lor nu vor avea sfârșit,
Și zilele celor sfinți vor fi nenumărate.” – Enoh
Dumnezeu să-l așeze pe Înaltul Bartolomeu în rândul drepților Săi!
Cat rau pe lume sa ne vorbim de rau …L-am evitat pe parintele Anania cit a fost in viata, de la emisiunile postului Trinitas sau celalalt post care a fost inaintea lui ,pentru simplu fapt, ca gura lumii se indoia de onestitatea dumnealui .Abia trecerea dincolo mi-a permis sa ma apropii de spiritul dinsului fara teama ; si …ce mare pierdere…Cine stie ce fapte minunate as fi facut pentru mine ,nu pentru altii ,nelasind loc disperarii pe ale carui culmi am urcat ,nici nu stiu daca neaparat citindu-l pe Cioran sau nu ,cit dintr-o insingurare ,care mi-a fost necesara si pe care nu am inteles-o la timpul ei – ca trecere la alt nivel de cunoastere ,nu neaparat contestind Cumsecadenia oamenilor ,mai ales ca stiu ca nici eu nu sint mai breaza.Ci am si eu ,nu limite ,ci trei rinduri de limite -neavind absolut deloc incredere in posibilitatile mele ,care dupa unii ,le-a cam rapit timpul ,cu o…proasta .Iata ca desi dumnealui nu crede in hazard ,ei bine eu ,care nu am avut niciodata incredere in mine ,(poate…cel din urma ,pe care l-a vrut Dumnezeu )cred in ceea ce dumnealui nu credea .De ce? pentru cel care are ori educatie crestina din familie ,ori scoala vietii din familie , ma refer la viata de familie unde relationezi ca in societate ,(nu ca mine , doar supunindu-te automat celor hotarite de mama si …fara explicatii ,ci doar cu raspunsul “asa e bine ” ),acela nu crede in hazard;aici BA=de ce ? ,caci el stie exact ce urmareste si ce nu ,potrivit intereselor sale foarte clare .Dar cel care nu are nici scoala vietii si nici nu-l cunoaste pe Dumnezeu ,nici macar ca indoiala ,ci abia pe la 20 de ani afla intr-o prezentare superba din gura unui eretic ,dupa spusa Bisericii ,de existenta lui Dumnezeu ,si asta nu ducindu-se la Biserica ,ci mergind la serviciu ,unde o clipa de neatentie prilejuieste , ca o raspalta a bunei tale credinte de pina atunci ,ca o pierdere de bani sa devina un prilej de a-L afla pe Dumnezeu ( iata hasardul ,care de fapt este un cuvint francez pentru categoria filosofica de intimplare /despre care invatind la filosofie ,la materialismul stiintific ,girat prin viata mea in totalitate ,am inteles geniala interpretare data de filosofii materialisti hasardului ;ca fiind o impletire a necesitatii (dictata de divin) si intimplarii ,idee pe care inconstient parintele a consfintit-o din plin ,el fiind calauzit de necesitate ,in timp ce eu am fost calauzita de intimplare .Intimplare pe care traind-o duhovnicesc ,am stiutsa trag maximum de profit spiritual , din ceea ce spiritele educate in familie ,in general pentru sine ,nu-mi permiteau sa invat linga ei ,considerindu-ma si proasta si obositoare si pierde-vara .iluminarea mea nu se facea intru sine ,izolat ,neacceptata astfel de nimeni ,ci intru noi, in cuprinsul ei social , pe absolut toate directiile de viata ,ceea ce insemna o cuprindere totala a vietii ,in care sa-mi gasesc si eu locul ,in cunostiinta de cauza ,fara sa uzurp locul sau menirea cuiva .Daca interesul lor era doar pentru sine ,ei bine al meu era pentru NOI,raportindu-ma nu la poporul roman ,ci la colectivul clasei mele,sau la colectivul in care am lucrat ,sau in mijlocul caruia traiesc si din care nimeni sa nu fie omis .Toti imi erau colegi(e) si fiecare ma incinta sau ma deranja cu ceva .Lucru ce trebuia, in mintea mea sa lamuresc ,ca sa pot invata -ceea ce ii deranja ,fara voia mea .Iata deci ce frumos se impletea intimplarea cu necesitatea ,eu neavind constienta defectelor mele decit prin intermediul lor,al celor pe care ii suparam,deranjind fara voie =soarta vulgului ,neinstruit de nevoia de credinta si neinteresat in datul vietii=hazard ,decit sa obtina el insusi maximum de profit material insa (marcat fiind de ignoranta ,deci strain de sine insusi)pentru a se putea impune in fata celor cu educatie ,prin cantitate ,care in cheie filosofica ,s-ar traduce prin “civilizatia banului gros “,adeseori kitch care nu il reprezinta si care mai mult stirneste risul decit admiratia dorita.Ne mai vorbind despre consecintele acestor fapte,care ne conduc ,in lipsa respectului pentru semeni ,sau in prea marea noastra incredere in forma si rostul actiunilor intreprinse ,conduce la opozitie sociala ,dusmanie ,razbunare, ura si boala ,fiind permanent pusi in fata nevoii de a rasturna orice situatie ,,pe care evident ca nu o intelegem .Orgoliul de sine fiind inamicul necunoscut ,ca si cum noi sintem mai presus de o lume intreaga si de Dumnezeu evident ,lucru nestiut fara o receptare a negativului pe care-l generam ….inconstient dar si nevoind sa stim de nimic ,care ne-ar zdruncina vezi Doamne confortul ….absolut iluzoriu ,de vreme ce nu vrei sa iei act decit de parerile tale.Si cum dorinta mea de a nu deranja pe nimeni, ma impiedica din mersul meu ,prin defectele pe care le aveam ,atunci ,am profitat de gesturile copilaresti -caietul de amintiri de la sfirsitul fiecarei clase ,unde ceream colegilor sa-mi scrie, ceva despre …ceea ce a insemnat un an de scoala alaturi de mine .Acolo volens -nolens se instaura momentul adevarului ,cind lucrurile se mai nuantau;nu mai erau atit de drastice ,ascutite ,si fiecare imi dezvaluia si ce-i placea si ce nu ,fara ca asta sa fie un catalog care sa ma sperie ,ci o confesiune de prieten sau de om ranit de prostia mea inconstienta .Asa am invatat ce gindesc cu adevarat oamenii din jurul meu ,care uneori sint nervosi si in criza timpului care-i marcheaza te reped spunindu-ti vorbe grele ,pe care nu le cred ,dar de care apoi le este rusine lor insile sa-si amintesca daramite sa le mai si reactualizeze,cerindu-ti scuze .Lucru pe care eu adesea l-am trait ,apasata fiind de scurtimea timpului si de numeroasele obligatii pe care le aveam . Ma bucur insa ca parintele Anania prin tot ce a spus, ne-a lasat nu o speranta ,cit extrem de multa caldura si lumina – prin cuvintul dumnealui ,dublat de o existenta exceptionala ,nu prin suferinta avuta ,cit prin bucuria ,iubirea ,si lumina increata pe care ne-a dezvaluit-o in toalitatea sa ,fara sa-si dea seama ,ca desi a fost un cleric inconjurat de oameni ,de fapt a fost un singular (in limitata mea cunoastere a scrierilor sfinte de la noi )care si-a vadit sfintenia intr-o viata pe care noi toti o contestam calugarilor ,simtindu-ne respinsi si tratati de sus .Curajul de a fi intre oameni, asa cum sint ei =pacatosi in fundul prapastiei chiar ,si dintre care ,dupa cum singur ne avertizeaza ,putem ajunge la Dumnezeu .Mai putin din calea drogurilor = drum…fara intoarcere .Chilia sufletului sau s-a dovedit pentru mine, mai puternica decit izolarea in care se retrag monahii,si pentru care la un moment dat l-am condamnat pe parintele Paisie ,care a refuzat totalmente sa primeasca o pacatoasa intru invatatura .Dar fiecare dupa posibilitatile lui ,caci la urma urmei, ascunse sint caile Domnului .Dumnezeu sa-l odihneasca intru slava Sa vesnica ,si intru ghidarea noastra tot vesnica ,caci ceea ce a facut Dumnezeu cu dumnealui tine …chiar de MIRACOL .Binecuvintat fie numele Domnului ! Amin !
Ma bucur ca parintele Anania prin tot ce a spus, ne-a lasat nu o speranta ,cit extrem de multa caldura si lumina – prin cuvintul dumnealui ,dublat de o existenta exceptionala ,nu prin suferinta avuta ,cit prin bucuria ,iubirea ,si lumina increata pe care ne-a dezvaluit-o in toalitatea sa ,fara sa-si dea seama ,ca desi a fost un cleric inconjurat de oameni ,de fapt a fost un singular (in limitata mea cunoastere a scrierilor sfinte de la noi )care si-a vadit sfintenia intr-o viata pe care noi toti o contestam calugarilor ,simtindu-ne respinsi si tratati de sus .Curajul de a fi intre oameni, asa cum sint ei =pacatosi in fundul prapastiei chiar ,si dintre care ,dupa cum singur ne avertizeaza ,putem ajunge la Dumnezeu .Mai putin din calea drogurilor = drum…fara intoarcere .Chilia sufletului sau s-a dovedit pentru mine, mai puternica decit izolarea in care se retrag monahii,si pentru care la un moment dat l-am condamnat pe parintele Paisie ,care a refuzat totalmente sa primeasca o pacatoasa intru invatatura .Dar fiecare dupa posibilitatile lui ,caci la urma urmei, ascunse sint caile Domnului .Dumnezeu sa-l odihneasca intru slava Sa vesnica ,si intru ghidarea noastra tot vesnica ,caci ceea ce a facut Dumnezeu cu dumnealui tine …chiar de MIRACOL .Binecuvintat fie numele Domnului ! Amin !