Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

George Damian: Prin preumblările mele prin arhive am avut nenumărate ocazii să văd documente scrise de mână de mulţi oameni care au făcut istorie în România. Azi vă pun la dispoziţie o imagine cu scrisul de mână al lui Corneliu Zelea Codreanu, căpitanul Legiunii Arhanghelului Mihail. Este vorba de jurnalul lui Corneliu Zelea Codreanu ţinut la închisoarea Jilava în luna mai a anului 1938, unde fusese încarcerat înaintea procesului care avea să-i aducă condamnarea la 10 ani de muncă forţată iar mai apoi a fost asasinat din ordinul regelui Carol al II lea în pădurea de la Tâncăbeşti în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938. Rândurile din imaginea de mai jos au fost scrise de Corneliu Zelea Codreanu cu şase luni înainte de moarte.

Jurnalul lui Corneliu Zelea Codreanu din mai 1938 este scris cu creionul pe o hârtie foarte proastă, cel mai probabil hârtie de împachetat ruptă în file aproximativ pătrate cu latura de 20 de centimetri. Ştampila şi semnătura au fost aplicate cel mai probabil de unul dintre ofiţerii închisorii. Dosarul conţine şi o transcriere dactilografiată a jurnalului, care însă este mai greu de citit decât originalul. Nu ştiu dacă acest jurnal a fost deja publicat în vreun volum sau este vorba de un material inedit care ar putea aduce unele lămuriri suplimentare. Din ce am apucat să citesc este vorba mai mult de sentimentele lui Corneliu Zelea Codreanu – care mai mult ca sigur era conştient că jurnalul său din închisoare îi poate fi confiscat în orice moment şi citit de autorităţi.

Continuarea la George Damian Blog

Iata mai jos, cu italice, fragmentul de Jurnal din Insemnari de la Jilava prezentat de George Damian:

*
“Doamne, Doamne, lunga e ziua.
Ceasuri întregi si zile întregi nu schimb o vorba cu nimeni.
Ce-or fi facând sotia mea si fata? Am auzit ca sunt închise si retinute la Casa Verde. Nu pot sa-mi imaginez dece. Poate ca sa nu vina la mine.
Dar bietul tatal meu în ce lagar o fi? Va fi ajuns cineva pâna la el sa-i duca ceva de ale mâncarii, de învelit? Nu stiu nimic.
Dar biata mama, cum o fi ducând si aceasta noua povara? Caci casa noastra linistita, ascunsa sub caisii înfloriti, dela 1922 încoace e numai câmp de perchezitii în miez de noapte si de jale. Sa alergi de atâtea ori, din odaie în odaie si sa nu vezi pe nimeni din ai tai, sa nu stii de soarta lor, sa-ti spuna inima de mama ca ei se afla în cele mai grele suferinti, sa-ti fie viata numai un plâns si un oftat.
O vad cum îsi pune amândoua mâinile pe fata si plânge. Si simt cum i se frânge inima.
Doamne, Doamne, atâtea dureri în casa noastra. De atâtia ani.

Luni, 9 Mai.

Astazi a venit din nou maiorul Dan Pascu. Iar am fost dus între baionete, pâna sus la cancelarie.
Când am iesit afara si am dat de soare, de aer si de caldura, am simtit o mângâiere. Parea ca, printre baionetele care ma duceau, ma binecuvânta cerul.
Maiorul mi-a spus ca instructia s’a terminat. Sa-mi aleg aparatorii. Cine sa ma apere? Când toti avocatii nostri sunt arestati, stiu eu cine va primi sa ma apere? A ramas sa ma gândesc pâna Joi. Mi-a spus ca s’a publicat în ziare rechizitoriul capitanului Atanasiu. Ce vor fi spus baietii, toti ai mei, când vor fi citit? Cum trebuie sa fi plâns mama si biata sotia mea! Trimis în judecata pentru tradare…
M’am întors înapoi, în aceasta bolta plina de raceala si stau pe gânduri. N’am cu cine sa ma sfatuiesc.
Nenorocitele de ordine jandarmeresti si politienesti cu caracter politic, ating ele ideia Sigurantei Statului?

Se încadreaza în acele articole grozave 190,191 CP, care pedepsesc dela 5-25 ani munca silnica? Stau si ma framânt singur.
Am sa cer o hârtie, am sa fac o cerere comandantului închisorii spre a permite sotiei mele sa vina pentru a-mi putea pregati apararea. Dar cum sa vina, daca e sechestrata acasa? S’o fi zbatând si ea. S’o fi framântând singura cu biata «fata mamii». De nicaeri nicio speranta. Un singur sprijin: Dumnezeu si Maica Domnului.”

• Share
• Tweet
• Pin
• Email