Căpitane, lume multă te preferă mort de tot!
Pentru mine eşti viu încă şi de-aceea-ţi dau raport:
Află, dar, că România nu-i ca Soarele, e-o Lună,
Un deşert ce nebunia şi pe impostori i-adună!
Floarea tânără, ce-odată te urma spre-al ţării bine,
Emigrează dezgustată spre-a servi în ţări străine!
Tânărul ce azi mai are vreun crez legionar
Riscă poate închisoare, dacă nu pare hilar!
Comuniştii, despre care ai sperat c-o să-i răpui,
Sunt tot între noi şi soare, prin ai lor făţarnici pui!
Tot mai rar ne-oferă ţara minunaţi şi neaoşi brazi –
Prunci români abia mai face generaţia de azi!
Dar eu cred că ai răspunsul pentru-un trist recensământ,
Chiar şi-aşa, cu neajunsul de-a mi-l spune din mormânt:
Să ne înmulţim urmaşii, încetând să mai fim trişti!…
Şi să nu ne-abatem paşii, de călcăm pe pui stângişti!
Istoricul Victor Dogaru a oferit cercetatorilor fenomenului legionar si publicului interesat un articol deosebit pe care l-a gasit intr-un dosar al Arhivelor Nationale, cu mentiunea “Cenzurat din presa – Evenimentul Zilei; 28.XI.1940”, si pe care il reproduc integral mai jos, ca un Document pentru Istorie. Articolul cenzurat, care ar fi trebuit sa apara pe 29 Noiembrie 1940, relateaza cu lux de amanunte deshumarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a celor 13 legionari ucisi bestial, din ordinul lui Carol al-II-lea si al amantei sale, Elena Lupescu, cu doi ani in urma, in noaptea Sfantului Andrei, si apoi ingropati sub var si ciment in curtea Inchisorii Jilava. Dupa cum se stie, sceleratul dictator Carol al II-ea si fiul sau, printul Mihai, au fost primiti de descreieratul de Hitler, insotit de Ribbentrop, la Obersalzberg, in noiembrie 1938, cu doar cateva zile inainte de acest eveniment funest.
„ …În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgaţi toţi jandarmii într-o celulă unde maiorii Dinulescu şi Macoveanu ne-au dat instrucţiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe şoferul maşinii, i-a aruncat un ştreang dupa gât pe la spate, arătând cât de uşor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieşit apoi unul câte unul afară şi fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. “
Gasiti relatarea integrala Aici, impreuna cu evocarea momentului mortii Capitanului de catre Mircea Eliade.
La articolul inedit din Evenimentul Zilei interbelic, scos la lumina dupa 73 de ani, la 75 de ani de la oribilul asasinat, cercetatorul Victor Dogaru a adaugat mai multe poze de arhiva de la momentul deshumarii, la o calitate la care nu au mai fost publicate pana acum. La randul meu, in baza articolul, public o alta serie de fotografii, observate tot de ochiul atent al lui Victor Dogaru, cu manifestarile national-crestine din Capitala de la reinhumarea Capitanului Miscarii Legionare si a camarazilor sai, din 30 noiembrie 1940, in care pot fi gasite mari personalitati ale Romaniei, ale lumii ortodoxe si culturii universale, ca Mircea Vulcanescu, Nichifor Crainic si Radu Gyr.
Dumnezeu sa-i ierte!, pe el si pe cei ucisi miseleste in noaptea Sfantului Andrei!
————————————————————————————————————————-
CENZURAT DIN PRESĂ
28.11.1940
Evenimentul Zilei
DE SUB LESPEDEA DE PIATRĂ AU FOST SCOASE TRUPURILE MARTIRILOR LEGIONARI
Înfiorătoare groapă!….Groapa comună în care patrusprezece trupuri de martiri au încheiat pământeasca lor existenţă.
Patrusprezece nume, patrusprezece vieţi cu o singură ţintă, cu un singur ideal, cu o singură semnificaţie: SALVAREA ŢĂRII.
Mai înfiorătoare încă truda şi lucrul pentru a reda legiunii şi ţării trupurile martirilor lor.
Toata noaptea au lucrat echipele legionare pentru ridicarea grelei lespezi de beton ce acoperea marele mormânt.
Reflectoare puternice au înlesnit munca neobosită a legionarilor. Ici, în stânga gropii, cum cobori dâmbul, străjueşte crucea de curând pusă. Pe ea patrusprezece nume scumpe: Corneliu Zelea Codreanu, Ion Caratănase şi Doru Belimace…
De jur împrejurul ei licăresc nenumărate lumânări. Veghea lor împrăştie creştineasca rugă pentru cei morţi, înmormântaţi fără mărturia sfântă de ceară, şi lăsaţi acolo în hrăpăreţul pământ fără nici o rugă, fără să fi îngenunchiat cineva, fără ca vre-o lacrimă să fi putut ajunge să mângâie ţărâna sfântă.
Plânsetele de departe ale familiilor şi tuturor legionarilor, n’au putut jelui marginea mormântului.
Doi ani trebuiau să treacă pentruca împlinirea creştinească să aducă ruga la căpătâiul Lor.
Apar primele semne
Mormântul are o lungime de 11 metri şi o lăţime de 3 metri şi jumătate. Adâncimea lui nu e mai mare de trei metri.
Încă de dimineaţă familiile Nicadorilor şi Devemririlor au sosit. D-na Codreanu, soţia Căpitanului, a venit deasemenea, fiind însoţită de d-l Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului.
Mai sunt de faţă camaradul Ilie Gârneaţă, comandantul „Bunei Vestiri”, comandanţi Legionari şi numeroşi legionari.
Medicii legişti ai „Institutului medico-legale” jude-instructori, etc
Săpatul merge foarte încet, deoarece prima pătură de pământ fiind înlăturată, se aşteaptă din moment în moment să se dea de trupurile martirilor.
Se lucrează cu râvnă şi înfrigurare. Nimeni nu vorbeşte. E o linişte de biserică. Se pare că într’o catedrală a cărei boltă o formează cerul şi a cărei icoane le-au adus figurile încercate şi aureolate ale legionarilor, se face ruga cea mare, unica.
Din când în când, câte o voce abia îndrăsneşte să silabisească.
Vezi, camarade, încet…..lăsaţi casmalele şi luaţi baionetele.
Au apărut primele semne că nu va mai trece mult şi vor fi găsite corpurile legionarilor.
Iată, a şi apărut unul. O haină sau o mantie, nu se ştie deocamdată…Se curăţă pământul, acum, cu măinile; a ridicat… se poate distinge bine:…e o haină.
Cine-o fi?…Cine-o fi?…E întrebarea care circulă.
D-na Codreanu şi familiile Nicadorilor şi Decemvirilor, stau la capătul dinspre miază-zi al gropii. Se pare că aici se găseşte Căpitanul.
– E Căpitanul?
Nu se poate şti încă. Înfrigurarea a cuprins pe toţi. E o înmărmurire întreagă. Până şi copacii au început să-şi mai mişte braţele pe cari frunzele rare şi vestejite apar ca nişte răni sângerii…
Iată acum, s’a ridicat tot pământul de pe primul cadavru. Au apărut picioarele, îmbrăcate în postavul vărgat de închisoare…Mâinile date în lături au înjghebat o cruce.
Să se mai fi păstrat oare?… Să mai fi rămas vreun rest altul decât vestmintele?…Încă nu se poate şti nimic precis.
Şi lucrul continuă.
În celălalt capăt al gropii, cel de miază noapte se lucrează cu aceiaşi râvnă. Aici, pământul apare, deodată, negru, mai negru, decât în celălalt capăt
„Aici trebue să fie capitanul” , e de părere cineva.
Dealungul gropii au apărut forme omeneşti.
Aruncaţi cu faţa în jos, devalma.
Iată, distincte, capul, trunchiul, mâinile şi picioarele.
Aruncate deavalma, trurpurile dovedesc ferocitatea, lipsa de omenie şi înstrăinarea faţă de tot ce-i credinţă creştinească, ale călăilor.
Toţi au fost aruncaţi cu faţa în jos. Nici unuia nu i s’a îngăduit să-şi îndrepte faţa spre Dumnezeul în numele căruia căzuseră şi spre cerul ce le acoperea sfânta lor ţară, pentru care suferiseră martiriul.
Puşi unul peste altul în groapa comună…Era înfrăţirea în acelaş gând, în aceleaşi aspiraţii. Fără să-şi dea seama, călăii au simbolizat acolo legătura ce făcea din toţi martirii, unul!.
Pe planşeu, s’au desfăcut patrus-prezece hârtii, pe care vor urma să fie puse resturile….Dar, pânp la urmă, n’a mai fost nevoie de ele, deoarece trupurile au putut fi scoase în întregime.
S’au adus patrusprezece lumânări, mari de ceară. Au fost aprinse de-a lungul gropii
Trupul lui Trandafir
La capătul de miază-noapte al gropi, un comandant legionar a putut desface haina de pe un cadavru. E o haină bleumarin…Sub ea, un pull-over bleumarin.
Cine ştie ale cui erau: un pull-over şi o haină bleumarine?
Toată lumea e atentă. Nimeni nu poate preciza…
…..şi pantaloni golf?….
E Trandafir, Trandafir. Copilul meu!…se aude din celălalt capăt al gropii.
Şi tatăl martirului, vine îndată la capătul fiului său.
Un hohot de plâns îi îneacă glasul. Alte hohote îi întovărăşesc durerea. Toată lumea era o lacrimă, un suspin…
Cum de mai pot plânge aceşti oameni?…De unde mai au puterea?
Valiza Căpitanului
Iată, acum, s’a dat de o valiză…O valiză? Ce căuta?…
Au aruncat-o în groapa comună. Au aruncat şi bagajele ce şi le luaseră în buna credinţă că se făcea cu ei doar o transferare dela o închisoare la alta.
Le lăsaseră convingerea că nu vor avea nimic de suferit pe drum. Drumul Tăncăbeştilor. Drumul din urmă. Aruncaseră călăii şi lucrurile.
Valiza a fost scoasă şi deschisă. Înăuntru rufărie…Batiste, o cămaşă de noapte lucrată cu arnici verde şi albastru…o pereche de papuci…ciorapi…o cutie de biscuiţi…Un cearceaf, o cană, o perie de dinţi şi pastă…
Sunt ale lui Corneliu, recunoaşte îndată d-na Codreanu, valiza soţului său.
Vinul tonic pentru trupul ce ducea de atâta vreme duritatea regimului negru…
Şi o biblie.
S’a aprins de jur împrejur tămâia…Fumul urcă spre cer, cu sufletul celor pe care-i străjuieşte.
Primii martiri scoşi: Ion Caratănase şi Fane Georgescu
E ora 11,30. S’au adus cearceafuri mari pe cari vor fi scoşi martiri. Cearceafuri mari, albe ca sufletele celor răpuşi.
Primul martir e aşezat pe cearceaf. Scos din groapă, e aşezat pe lespedea mare…
Ca pe un gigantic scut, precum eroii antici erau aduşi în cetate de pe câmpul de luptă, şed acum trupurile martirilor.
În jurul legionarilor, au venit familiile…
Cine-i?….Cărei familii i se redă trupul fiului?…
Haina este desfăcută. E o haină scurtă, din postav ţărănesc. Dedesubt e haină vărgată, de închisoare.
Urmează apoi, un pull-over vărgat, maron.
Cine-i recunoaşte?
E Ionel…Ionel Caratănase, se aude glasul mamei…
E desfăcută şi cămaşa….Dungată…Urmează un flanel de piele…
Totuşi nu-i sigur că este Caratănase…
Se caută prin buznare.
În buzunarul interior al hainei s’a găsit o perie de dinţi „Niveia” pe care-i gravat litera „H.” Se mai găseşte un creion…Apoi o gumă de şters, un briceag, un ţigaret…
– „E el!….Şi un ţipăt sfâşietor străbate liniştea….
Mama şi-a recunoscut fiul. Familia lui Ion Caratănase deplânge moartea lui.
Nu-i inimă care să mai poată rezista. Sfâşietor momentul în care părinţii plâng la capătul fiului regăsit după atâţia ani de zile.
E Decemvirul Caratănase Ion.
Fiecare din cei de faţă au în amintire imaginea celui de pe lespede. Fiecăruia i se umezesc pleoapele.
E sigur Caratănase. Într’un buzunar s’au găsit o batistă cu monograma sa…
Al doilea martir scos, e Fance Georgescu. Pus alături de Caratănase, martirul e recunoscut după îmbrăcăminte. Căci, pe lângă straele închisorii şi-a mai îmbrăcat un dolman îmblănit. Cămaşa îi este recunoscută. La fel un flanel lucrat de mână.
Şi lucrul continuă.
În groapă, după o haină şi un cojocel, e recunoscut Ştefan Curcă..Ba încă, faţa i-a rămas nealterată.
Iată, acum, depe dâmb, coboară două femei bătrâne. Vârsta şu durerea le-au miscşorat paşii şi redus mişcările…Abia mai pot merge, abia mai pot glăsui, Plânsul lor este ca o sfâşiere…E sfârşit….Cum de au mai avut putere să vină până aici? Ce forţă le-a împins paşii până la groapa din curtea Jilavei?
Durerea e generală…
Pretutindeni, se aude un plâns, din fiecare colţ au lăcrimat ochii.
Se instalează gărzi de veghe…
Ionel Trandafir
Iată, la capătul din miază-noapte e recunoscut Ionel Trandafir. Se găseşte şi un prosop îmbibat în sânge…Au fost ştrangulaţi sau împuşcaţi…De unde e sângele?….
Este adus şi el pe lespede. Tatăl Lui Trandafir e alături de fiu…Părul cărunt par’că a devenit şi mai alb. Faţa i-e palidă.
Dar unde mai poţi privi? Cu cine să plângi?…Cu toţii….
Iancu Caranica.
Dintre cadavre este scos un pachet învelit în hârie albastră. Înlăuntru se găsesc rufe cu iniţialele lui Caranica. Cadavrul lui este scos şi identificarea e făcută de mama martirului.
Căpitanul
În partea dinspre miază-zi s’a aflat trupul Căpitanului. Alături un geamantan de piele nealterat. Înlăuntru se găsesc rufărie şi o icoană de argint…şi o biblie.
Soţia Căpitanului recunoaşte lucrurile.
Cel de-al cincelea martir scos şi cel de-al şaselea n’au putut fi recunoscuţi.
Asupra celui de al cincilea se găseşte o tabachere de lemn cu ţigări şi un mărţişor.
Se găsesc urme de sânge.
În buzunarul celui de al şaselea s’a găsit o bucată de hârtie pe care e scrisă o rugăciune.
Al şaptelea e scos Căpitanul. A fost recunoscut în primul rând după bocanci.
E scos şi aşezat pe lespede.
La gât se află trei cruciuliţe şi un medalion.
În deget, inelul.
Sdrobită de durere, d-na Codreanu, plânge în sfâşierea generală.
Peste Căpitan se aşează un giulgiu.
Iată acum, tatăl Căpitanului. Vine la căpătâiul fiului său. Îngenunche şi rosteşte o rugăciune…
E un moment îndurerat…
Nu se aud decât silabele încete ale rugii tatălui pentru odihna fiului.
“Numele lui Corneliu Codreanu a fost si inca este rostit cu teama”
13 Septembrie 1899 – 30 Noiembrie 1938
„Nici un istoric serios, care se va ocupa cu istoria secolului XX românesc, nu va putea ocoli sau ignora această extraordinară aventură spirituală pornită din străfundurile ethosului românesc”. – Vintila Horia, Intelectualii şi Mişcarea Legionară. Mari conştiinţe româneşti
ARGUMENT
„ …Codreanu a făcut din mine
un fanatic român. Cât timp judec în istorie
– iar nu în absolut – nu pot gândi nimic
fără să ţin seama de neamul meu”.
(Mircea Eliade, Jurnalul portughez)
Personalitate marcantă a curentului naţional-creştin interbelic şi fondatorul Legiunii Arhanghelul Mihail, Corneliu Zelea Codreanu a fost şi, din păcate, rămâne încă un personaj defăimat, reprimat, ignorat în ultimii 80 de ani de istorici, şi nu numai.
Azi ca şi ieri o serie de auto-proclamaţi „specialişti”, lansaţi/acreditaţi directori ori prezidenţi ai unor institute ori „comitete şi comiţii” de „studiu şi investigare” prin oculte şi vinovate legături cu diverse Servicii şi Centre de putere, influenţează, cenzurează, deturnează şi, în consecinţă, schimonosesc Istoria însăşi. Aşa cum ieri curentul naţional-creştin era tratat în cheie marxistă, combătut vehement cu „mânie proletară”, tot aşa astăzi, în noul registru „democratic” post-comunist, acelaşi fenomen este fals interpretat, stigmatizat în maniera reducţionistă a „corectitudinii politice”, omniprezente şi omnipotente, din păcate, în societatea românească actuală.
Radiografia evoluţiei societăţii româneşti de la 1848 la 1948 ne indică faptul că instaurarea comunismului în România a reprezentat un moment de fractură care – în sensul teoretizărilor lui Vilfredo Pareto – a stopat procesul gradual al circulaţiei elitelor. Evoluţia firească a societăţii româneşti a fost în chip brutal întreruptă de comunism, care a lichidat vechea elită cultural-politică şi economică a ţării şi a impus o pseudo-elită ce s-a instaurat şi regenerat în temeiul unor criterii ale unui „nou” sistem de valori, pe care îl putem caracteriza drept antisistem de selecţie. Pe fondul trădării Occidentului faţă de ţările Europei Est-Centrale, după 1944-1945, în România acest proces s-a produs în condiţii mult mai dure decât în alte ţări rămase dincoace de Cortina de Fier a lui Stalin. “Execuţia celor 100 000 de oameni care, în pofida păcatelor lor, alcătuiseră fenomenul românesc”[1], după cum consemna Mircea Eliade în Jurnalul portughez, s-a făcut prin teroare şi abuz, iar cei care au iniţiat şi organizat acest sistem samavolnic împotriva semenilor poartă încă stigmatul „păcatului lui Cain”. Într-un sens mai larg, pseudo-elita de după 1944-1945, formată la şcoala violenţei, crimei şi trădării, a purtat cu sine, după cum s-a observat cu justificat temei de specialişti, în toată perioada totalitară, blestemul victimelor comunismului, al celor torturaţi şi asasinaţi în temniţele regimului din 1945-1989.
Oricând în „obsedantul deceniu”, numele lui Corneliu Z. Codreanu era rostit cu teamă, deoarece putea să determine automat aplicarea etichetei infamante de „legionar”, care atrăgea, totodată, ani grei de detenţie politică, izolarea, epurarea sau chiar moartea. După 1990, istoricii, sociologii, analiştii politici interesaţi, sub aspect ştiinţific, de C. Z. Codreanu şi Mişcarea Legionară, sunt catalogaţi invariabil drept fascişti, retrograzi, revizionişti. Obsedaţi de „pericolul legionar”, actualii „comisari” ai „politicii corecte” (precum Michael Shafir, Liviu Rotman, Radu Ioanid, Andrei Cornea, Alexandru Florian ş. a.) menţin gratuit angoasele remanente ale Stângii internaţionaliste şi atee. Totodată, noii „îndrumători” continuă operaţiunea de ocultare, trunchiere, masacrare a adevărului istoric în buna „tradiţie” cominternistă instituită în anii ´50 şi după de către Iosif Chişinevschi, Mihail Roller, Valter Roman, Leonte Răutu, Moses Rosen, I. Ludo, Alexandru şi Sorin Toma, Oscar Lemnaru, Ov. S. Crohmălniceanu, I. Vitner ş. a. Istoricii par timoraţi şi ocolesc discret temele care pot atrage dizgraţia noilor directori de opinie şi conştiinţă istorică„românească”. Excepţiile sunt rare şi, în consecinţă, onorează cu atât mai mult pe cei care s-au aplecat cu acribie, curaj şi calm asupra personalităţii lui Corneliu Codreanu, pe cât de „controversată” pe atât de fascinantă, dar şi asupra originilor, manifestărilor şi evoluţiei Mişcării Legionare[2], definită de marele nostru istoric al religiilor, drept „singura care poate să se revendice ca mistică şi creştină, ca revoluţie spirituală ascetică, bărbătească aşa cum încă n-a cunoscut istoria Europei”[3].
Prefata integrala a Profesorului Univ Dr Gheorghe Buzatu si a Prof Dr Corneliu Ciucanu laZiaristi Online – Exclusiv
Vineri, 19.X.2012, ora 17, la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – IASI aflat sub auspiciile Academiei Romane – Filiala Iasi, a avut loc simpozionul pe tema România în jocurile serviciilor secrete ale Marilor Puteri la confluenţa secolelor XX-XXI, informeaza CICE – Iaşi. Cu acest prilej s-au lansat unele din ultimele cărţi apărute în cadrul Colecţiei Românii în istoria universală de sub egida CICE de/despre N. Iorga, D. Ciurea, V. Neamţu, Ilie Seftiuc, V. F. Dobrinescu, I. Scurtu, Stela Cheptea, Sorin Gorovei, Corneliu Ciucanu, iar Centrul a donat Bibliotecii Filialei Iaşi a Academiei Române seria completă a celor 27 de volume reprezentând ediţia integrală a Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu, editori Gh. Buzatu si V. Roncea pentru Civic Media, tipărite în condiţii grafice de excepţie la Editura TipoMoldova. Au fost sustinute comunicari deConstantin Buşe, Corneliu Ciucanu, Gh. Buzatu. Asociatia Civic Media tine sa multumeasca istoricilor si cercetatorilor Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si Colegiului CNSAS pentru sprijinul adus la dezvaluirea continutului dosarelor secrete privind Miscarea Legionara si Capitanul ei, Corneliu Zelea Codreanu, sine ira et studio. Ziaristi Online va prezinta mai jos cuvantul prof univ dr Gheorghe Buzatu la ultimul volum din integrala Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu:
DOCUMENTE
DIN ARHIVA
CORNELIU ZELEA CODREANU
– XXV-XXVII –
EDITATE
DE
VICTOR RONCEA
PENTRU
CIVIC MEDIA
ÎN COLABORARE CU
GH. BUZATU
IAŞI
TIPO MOLDOVA
2012
MIRCEA ELIADE
TEROAREA ISTORIEI SI DESTINUL ROMANIEI
Printre neamurile fara noroc, ne numaram în frunte noi, Romanii. Ca sa supravietuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decat s-au cheltuit alte neamuri ca sa cucereasca pamantul. Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon : în loc sa-si ridice privirile spre Miaza-noapte si sa uneasca toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lasat atras în orbita civilizatiei mediteraneene si, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, dupa spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor dupa Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor sansa de a intra în istoria universala ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizantului, prin împaratii pe care i-au dat cu prisosinta atat Rasaritului cat si Apusului. Dar Nicolae Iorga a înteles admirabil consecintele îndepartate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriasul rezervor de oameni, energii si mituri pe care îl constituia spatiul balcano-carpatic, nu si-a mai putut gasi de atunci prilej de a intra masiv si de-sine-statator în Istorie. Politiceste Thracii au pierit fara urmasi… O mie de ani în urma, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvant o catastrofa de incalculabile consecinte pentru istoria Romanilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanica si s-au întins pana la Adriatica. Marea unitate etnica, lingvistica si culturala pe care, în pofida tuturor navalirilor barbare, o alcatuia romanitatea orientala (care se numea, chiar din secolul IV dupa Christos, Romania), a fost definitiv sfaramata. Neamul Romanesc se va forma pe o întindere imensa – din Balcani si pana în muntii Tatrei – dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politiceste, romanitatea sud-dunareana va fi condamnata; ca si Thracia, dupa Alexandru Machedon, Romania orientala va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zamislindu-se în spatiul întregii Romania, au fost definitiv anulate prin asezarea masiva a slavilor în Peninsula Balcanica. De ce am idolatriza, noi, Romanii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» si praful s-a ales de el, nici macar limba nu i se mai cunoaste. Am facut parte dintr-o Romanie de trei ori mai mare decat Dacia, si «vicisitudinile istoriei» au sfaramat-o definitiv; o mana de Macedoneni trebuie sa plateasca si astazi, cu lacrimi si sange, nenorocul de a se fi nascut Romani. Toata lumea e de acord ca Dacii se aflau asezati pe pamantul nostru cu cel putin o mie de ani înainte de Christos, si cu toate acestea am fost singurul popor european caruia i s-a contestat dreptul de a stapani tara pe care au locuit-o mosii si stramosii lui. Istoria Neamului Romanesc n-a fost decat o lunga, necontenita, halucinanta hemoragie. Ne-am alcatuit într-un uragan si am crescut în vifor. Popor de frontiera, luptam si muream pentru toti. Muream, mai ales, platind miopia si neghiobia altora.
(“Cer si pamant romanesc”, 10 iunie 2011)
*
Foto: Familia lui Corneliu Zelea Codreanu la Husi, în faţa casei părinteşti, 1917 (stanga – tatal, dreapta – fiul).
ÎN LOC DE ÎNCHEIERE
Am preferat, din motive evidente, să finalizăm colecţia Documentelor din Arhiva lui Corneliu Zelea Codreanucu textul memorabil al inegalabilului Mircea Eliade. Acesta, în repetate rânduri, şi-a definit conceptul, dar cu deosebire în Proba labirintului, unde a precizat că „<<teroarea istoriei>> este pentru mine experienţa unui om care nu mai este religios, care nu are deci nici o speranţă să găsească o semnificaţie ultimă dramei istoriei, ci care se vede nevoit să suporte crimele istoriei fără să le înţeleagă rostul. Un evreu în cetatea Babilonului suferea enorm, dar această suferinţă pentru el avea un sens: Iahve voia să pedepsească poporul […] Chiar si pentru Hegel, orice eveniment, orice încercare era o manifestare a spiritului universal şi, prin urmare, avea un sens. Răul istoric se putea, deci, dacă nu justifica, cel puţin explica rational… Dar când evenimentele istorice sunt golite de orice semnificaţie transistorică şi dacă ele nu mai sunt ceea ce au fost pentru lumea tradiţională – încercări pentru un popor sau pentru un individ – atunci avem de-a face cu ceea ce am numit eu <<Teroarea istoriei>>”[1].
Ion Zelea Codreanu cu fiul sau, Corneliu Zelea Codreanu, elev la Liceul Militar Nicolae Filipescu de lângă Mânăstirea Dealu din Târgovişte – 1914.
Se impune, în momentul în care volumele XXV-XXVII încheie colecţia Documentelor …, să revenim asupra asigurării date Cititorului dintru bun început în sensul că ne vom preocupa de editarea integrală a materialelor descoperite în Arhiva CNSAS. Ceea ce am realizat întocmai, iar aceasta graţie solicitudinii Editurii Tipo Moldova din Iaşi şi colegilor de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană de la Filiala Iaşi a Academiei Române, aceştia din urmă rămânând fideli programelor ştiinţifice asumate de mai mult timp şi concretizate în volume bine recepţionate de cititori şi, tocmai de aceea, editate/reeditate, aşa precum Radiografia dreptei româneşti. 1927-1941sau „Procesul” lui C. Z. Codreanu.
Bibliografia generală şi specială privind mişcările de dreapta în veacul XX la nivel mondial, european ori în diverse ţări, iar, în context, în România cu Mişcarea Legionară, este extrem de bogată şi variată[2]. Maimult decât sigur însă că, acum şi aici, Cititorul aşteaptă de la noi o concluzie generală în temeiul documentelor valorificate despre manifestările dreptei în România; cu menţiunea că, deja pentru fiecare din cele 27 de volume am expus consideraţiile necesare, unde şi când a fost cazul, vom preciza, fie şi cu riscul de a „dezamăgi” pe cititor, că nu avem în vedere o astfel de Încheiere generalăori vreun Studiu special despre Corneliu Zelea Codreanu şi Garda de Fier. Procedând astfel, nu dovedim nicidecum lipsă de curaj (atestat în volumele consacrate Mareşalului Ion Antonescu, lui N. Iorga şi N. Titulescu, lui N. Ceauşescu, istoriei globale a petrolului românesc, evoluţiei problemei Basarabiei în context internaţional, rolului şi locului României în epoca conflagraţiei mondiale din 1939-1945 etc.), ci, pur şi simplu, pornim de la convingerea, în urma investigării în scopul editării celor 27 volume însumând 9 871 file puse acum la dispoziţia cititorului, că studiul metodic şi temeinic al istoriei Mişcării Legionare începe ori trebuie să debuteze în baza materialelor tipărite. Într-un atare context este netăgăduit că avansarea unor concluzii înainte chiar de finalizarea cercetărilor sistematice nu corespunde de fel normelor studiilor istorice moderne. Mai cu seamă astăzi, când în baza experienţei dobândite în privinţa eşecului studierii comunismului, de pildă, prin metoda unor rapoarte finale, cu atât mai mult trebuie abordată într-o altă viziune problematica anticomunismului în România, în care – vrem/nu vrem – Mişcarea Legionară a avut în România un rol primordial, atât înainte cât şi după 1944. Ceea ce studiile istorice vor urma să elucideze, excluzând situaţia imposibilă actuală când studiile despre „comunismul românesc”, excedând limitelor sistemului radiografiat, sfârşesc de regulă prin a repudia chiar … anticomunismul, promovat/deviat indecent drept obiectiv al demonstraţiilor pretins ştiinţifice, mai cu seamă dacă se au în vedere Mişcarea Legionară şi liderii sau acţiunile lor!
Volumele XXV-XXVII din colecţia Documente din Arhiva C. Z. Codreanu reunesc în ordine următoarele „dosare” din fondul original aflate sub cotele:
– 12784/110237/20 – „procesul” Căpitanului din 1938 (diverse materiale, cf. pentru stenogramele şedinţelor din 23-26 mai 1938 – Documente …, vol. XI)[3];
– 12784/110237/21 – Însemnările de la Jilava (transcriere din 18.II.1944 după Amintiri din memoriile Căpitanului, 1938, Jilava şi Doftana) [4];
– I-234980/83490 – diverse (1935-1941).
Nu vom încheia aceste consideraţii fără a exprima sincere mulţumiri tuturor celor care au încurajat iniţiativa şi eforturile noastre, iar, în mod cu totul special, prestigioasei Case Editoriale Tipo Moldova din Iaşi, Domnului Director Aurel Ştefanachi, care s-a preocupat personal de apariţia integrală şi în condiţii excelente a ediţiei anastatice a Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu.
Gândurile se îndreaptă, nu mai puţin, către Cititorul nostru, indiscutabil principalul beneficiar al materialelor puse în circuitul ştiinţific tocmai cu scopul de a descifra şi pune în evidenţă ADEVĂRUL, mai cu seamă într-una dintre problemele cele mai controversate ale epocii contemporane – istoria Mişcării Legionare, rolul şi locul ei în evoluţia/involuţia României în cursul veacului XX aflat decisiv sub TEROAREA ISTORIEI, cu distincţia categorică între „Dreapta” şi „Stânga”, între „fascism” şi „legionarism”, între crimă şi represiune, cu abandonarea şabloanelor de tipul „legionar/legionaroid”, fără însă a se ignora că Nicolae Iorga, cel mai mare istoric al Românilor şi unul dintre cei mai de seamă ai lumii, a căzut victimă a regimului legionar-antonescian în noiembrie 1940.
Gh. Buzatu
Iaşi, 29 august 2012
[1] Subliniem în context că Florin Ţurcanu a consacrat o masivă monografie lui Mircea Eliade – Prizonierul istoriei (2003), cu propuneri discutabile despre Garda de Fier ca mişcare fascistă sau despre marele istoric al religiilor … intelectual fascist.
[2] Cf. Armin Heinen, Die Legion “Erzengel Michael” in Rumänien. Soziale Bewegung und politische Organisation, Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus, München, R. Oldenbourg Verlag, 1986; Philip Rees, Fascism and Pre-Fascism in Europe. 1890-1945. A Bibliography of the Extreme Right, Sussex-New Jersey, The Harvester Press/Barnes and Nobles, 1984; Ernst Nolte, Războiul civil European. 1917-1945. Naţional-socialism şi bolşevism, Bucureşti, Grupul Editorial Corint, 2005; Un rezumat orientativ al literaturii legionare, în Horia Sima, Antologie legionară. Opera publicistică în şapte volume, VII, Miami Beach, 1994, pp. 482-532; Gh. Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache, Radiografia dreptei româneşti. 1927-1941, Bucureşti, FFPress, 1996, pp. 12-50; Ioan Boacă, Bibliografie legionară, Miami Beach, Florida, Colecţia „Omul Nou”, 1993.
[3] Vezi Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., “Procesul” lui C. Z. Codreanu (Mai 1938), ediţia I, Iaşi, CICE, 1994; ediţia a II-a, Iaşi, Tipo Moldova, 2010; Victor Roncea, Gh. Buzatu, eds., Documente din Arhiva C. Z. Codreanu, vol. XI, Iaşi, Tipo Moldova, 2012.
[4] Cf. Corneliu Zelea Codreanu, Însemnări de la Jilava, ediţia a V-a, editor Radu Dan Vlad, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1995; Duiliu Sfinţescu, ed., Din luptele tineretului român. 1919-1939. C. Z. Codreanu. 1899-1938, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993, pp. 139- 175. De reţinut că există mai multe „variante” ale Însemnărilor, descoperite şi puse în valoare de diverse persoane în varii condiţii în 1941 sau în 1944.
Ca in fiecare an in preajma sarbatorii nationale a Nasterii Maicii Domnului, Sfanta Maria, la Maia, unde se află rămășițele pământești ale primului prim-ministru al României moderne, Barbu Catargiu, s-a desfășurat, timp de doua zile, ( 7 și 8 septembrie), la Așezământul de Artă și Cultură Maia-Catargiu, o noua ediție a sesiunilor de comunicări științifice initiate de energicul istoric prof univ dr Rotaru Jipa, Comandor în retragere, fost director al Muzeului Militar Central si al Muzeului Marinei de la Constanta si actual secretar al Consiliului parohial al Bisericii din Maia, unde se afla ingropat marele roman Barbu Catargiu(foto dreapta). Cea de a VIII-a editie a manifestarii a fost organizată anul acesta de Primăria Maia, secțiunea de istorie și arheologie a Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania și Institutul de Istorie Naţională Maia Catargiu si a avut ca tema “1812-2012; 200 de ani de la răpirea Basarabiei de către Imperiul Țarist”. De asemenea s-au comemorat 205 ani de la naștere și 150 de ani de la asasinarea politicianului conservator Barbu Catargiu, autorul devizei ”Totul pentru Ţară, nimic pentru noi”. Cunoscutul comentator si analist militar Ion Petrescu noteaza ca tenacele istoric Jipa Rotaru adună, în fiecare an cel putin 40 de istorici, ziaristi, experti militari si de informatii sub mentoratul distinsului profesor Gheorghe Buzatu. Tot Ion Petrescu a facut si cronica manifestarii de anul trecut: “1941-2011 – 70 de ani de la intrarea României în războiul de reîntregire naţională“. Acum, de Sfanta Maria, au fost lansate la Maia-Catargiu volumele XI, XII si XIII din lucrarea publicata de Editura Tipo Moldova cu sprijinul CNSAS si al Civic Media, “Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu“, editata sub coordonarea profesorului univ dr Gheorghe Buzatu, membru AOSR si fondator al Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana – Iasi. Primele 10 volume au intrat recent si in Biblioteca Manastirii Petru Voda, gratie profesorului Gheorge Buzatu care semneaza si prefata de mai jos, a volumului XI, privind “Procesul” urmat de asasinarea Capitanului Miscarii Legionare, de la a carui nastere se implinesc anul acesta 113 ani. Asociatia Noua Dreapta anunta o dezbatere pe tema personalitatii lui Corneliu Zelea Codreanu pentru joi, 13 septembrie 2012, la Clubul CFR Iasi.
DOCUMENTE
DIN ARHIVA
CORNELIU ZELEA CODREANU
– XI –
EDITATE
DE
VICTOR RONCEA
PENTRU
CIVIC MEDIA
ÎN COLABORARE CU
GH. BUZATU
*
IAŞI
TIPO MOLDOVA
2012
„Procesul”
În diverse volume anterioare am inclus probe – cele mai multe disparate – privind procesele antilegionare, inclusiv, ori mai cu seamă, „procesul” faimos al lui C. Z. Codreanu din 1938, pe care l-am încadrat, nu numaidecât noi, în seria marilor înscenări şi erori judiciare din România, aşa precum şi în cazul Mareşalului Ion Antonescu şi al colaboratorilor lui (1946), al PNŢ-ului (1947) ori al soţilor Ceauşescu (1989)[1].
Preocupaţi fiind să realizăm o ediţie anastatică integrală a Documentelor din arhiva C. Z. Codreanu, am renunţat dintru început la orice criterii de sistematizare tematică ori cronologică a materialelor. Am preferat ordinea pe care a stabilit-o organizatorul fondului[2], evitând riscul de a neglija vreun document ori operând cumva o „selecţie” care să nu fi fost a noastră, deci, subiectivă. Ceea ce nu înseamnă să fi rămas la … discreţia organizatorului fondului; dimpotrivă, am admis că acesta a avut motive să cuprindă un document în mai multe dosare, totuşi rânduite sistematic sau cronologic, după cum pe altele le-a neglijat. În context, aşa după cum s-a relevat în volumele anterioare (I-X), „procesul” lui C. Z. Codreanu din 1938 a revenit cel mai adesea în materialele editate (vezi, mai ales, vol. V). Este motivul pentru care socotim necesar să apelăm la consideraţiile expuse în tomul respectiv (pp. 3-4):
„ […] Dacă revenim asupra faptelor din 1938 este pentru a reţine unele personalităţi de excepţie care au compărut ca martori ai „Căpitanului” şi calitatea depoziţiilor acestora[3] – profesorii Traian Brăileanu, M. Manoilescu, Nichifor Crainic, Sextil Puşcariu, dr. I. Cantacuzino, generalii C. Petrovicescu şi M. Racoviţă, dar, mai cu seamă, Iuliu Maniu[4]şi general Ion Antonescu[5].
În ceea ce-l priveşte pe Iuliu Maniu, acesta, pentru a nu rămâne la discreţia stenografului de şedinţă, a depus la Tribunalul Militar al Corpului de Armată II un text final al depoziţiei sale. Liderul PNŢ-ului a apreciat fără reticenţă Garda de Fier drept o formaţie „totalitară, în contra democraţiei, [care] este pentru un fel de dictatură”[6], ceea ce nu era cazul propriului partid; totodată, Maniu a respins deschis „ideologia şi metoda” celui acuzat, pentru martor „hotărâtoare” fiind în adoptarea marilor decizii voinţa naţiunii, el neadmiţând ca „guvernele să fie impuse ţării în contra voinţei naţionale”[7].
Pentru generalul Ion Antonescu implicaţiile prezenţei sale în calitate de martor al apărării la „procesul” lui C. Z. Codreanu au fost de asemenea ample, având în vedere statutul său de militar[8] şi poziţia tranşantă exprimată în sprijinul celui judecat şi, drept consecinţă, zvonurile care au circulat în privinţa participării sale la un … „complot” al legionarilor. Aceste elemente se desprind din documentele secrete descoperite de noi în Arhivele C.N.S.A.S.-ului şi editate de noi[9]. Astfel, dispunând de un extras din dosarul Tribunalului Militar al Corpului de Armată II, Secţia I, aflăm (vol. I, nr. 759 privitor pe CORNELIU Z. CODREANU, pag. 341), următorul extras dintr-un proces-verbal:
„ […] În şedinţa publică de azi, 24 mai 1938, martorul Ion Antonescu, general, 56 ani, de profesiune ofiţer activ, domiciliat în Bucureşti, str. Paharnicului, nr. 23, propus de apărare în procesul ce face obiectul dosarului nr. 759/1938, după ce a depus jurământul conform art. 191 din Codul Justiţiei Militare, îndeplinindu-se în privinţa lui şi formalităţile prevăzute de art. 194 din C.J.M., declară:
Din conversaţiile avute cu Dl. Codreanu am constatat că nu era preocupat de venirea la putere ci de treburile Ţării şi mi-a afirmat că nu este încă pregătit pentru guvernare. Convorbirea a avut loc în timpul alegerilor şi, cum mie îmi era frică de un război civil, am discutat cu Dl. Codreanu această problemă şi îmi aduc aminte că acuzatul mi-a declarat că se retrage din propagandă, iar D-lui Goga i-a declarat că se retrage din alegeri. Dacă eu observam ceva suspect la acuzat în felul că ar avea intenţie de o răscoală, nu stăm de vorbă. În chestia armelor am spus acuzatului să le predea autorităţilor militare. Acuzatul a avut o foarte frumoasă atitudine în legătură cu sentimentele naţionale. Nu pot aprecia nici în bine, nici în rău Partidul Totul pentru Ţară, fiind încă militar. Din elementele ce le-am avut nu pot crede că acuzatul ar putea fi capabil de trădare”[10](Arhiva C.N.S.A.S., vol. 3, f. 96).
[…] „Procesul” din 1938 al lui C. Z. Codreanu, şi nu numai, oferă în continuare suficiente materiale noi de studiu şi atâtea motive de reflecţie cercetătorilor trecutului, îngăduindu-le concluzii indiscutabile privind cauzele, manifestările şi consecinţele ERORILOR ÎN ISTORIE!”
Cel de al XI-lea volum din serie cuprinde exclusiv documente referitoare la „procesul” din 1938: lista martorilor şi corespondenţilor români sau străini, iar, în mod special, stenogramele dezbaterilor, mai precis:
– şedinţa din 23 mai 1938 (f. 10 şi urm.);
– şedinţa din 24 mai 1938, cu depoziţiile unor dintre martori (I. Frollo, preotul Ion Moţa, profesorii Traian Brăileanu, M. Manoilescu, Nichifor Crainic, Sextil Puşcariu, generalii C. Petrovicescu, Ion Antonescu, M. Racoviţă ş.a.) (f. 161 şi urm.);
– şedinţa din 25 mai 1938 (f. 275 şi urm.), cu depoziţiilor altor martori (dr. I. Cantacuzino, Iuliu Maniu – f. 285 şi urm.);
– şedinţa din 26 mai 1938 (f. 310 şi urm.), cuprinzând Rechizitoriul maiorului magistrat Radu Ionescu, intervenţiile apărării şi sentinţa de condamnare a lui C. Z. Codreanu la 10 ani muncă silnică, o amendă de 5 000 lei şi cheltuieli de judecată de 2 000 lei[11].
În temeiul apariţiei prezentului volum din arhiva C. Z. Codreanu o documentare completă a cititorului impune necondiţionat şi cercetarea acestei surse, confruntarea ei critică cu materialele deja valorificate, în speţă „Procesul” lui C. Z. Codreanu, editat de noi în colaborare cu Kurt W Treptow, în temeiul textului apărut iniţial în paginile faimosului cotidian bucureştean „Universul” şi, parţial, în lucrarea clandestină publicată de legionari în august 1938: Adevărul în Procesul C. Z. Codreanu[12].
Gh. Buzatu
Iaşi, 21 august 2012
Notă
Din motive lesne de înţeles, credem că se impune a fi puse la dispoziţia cititorului următoarele date privind situaţia fondurilor de documente C. Z. Codreanu de la Arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti:
CotaDosarulVolumulTotal file
013207 111041 1* 770
,, ,, 2* 580
,, ,, 3* 501
,, ,, 4* 497
,, ,, 5* 311
11784 110237 l** 532
,, ,, 2*** 267
,, ,, 3*** 242
,, ,, 4**** 325
,, ,, 5***** 523
,, ,, 6****** 386
,, ,, 7 307
,, ,, 8 508
,, ,, 9 399
,, ,, 10 339
,, ,, 11 313
,, ,, 12 288
,, ,, 13 422
12784 110237 14 509
,, ,, 15 271
,, ,, 16 536
,, ,, 17 71
,, ,, 18 305
,, ,, 19 231
,, ,, 20 200
,, ,, 21 91
I – 234980 83490 vol. nr. (fără) 147
* Volumele I-V din serie, publicate.
** Vol. VI din serie, publicat.
*** Vols. VII-VIII, publicate.
**** Vol. IX, publicat.
***** Vol. X, publicat.
****** Vol. XI din serie.
Este necesar să reţinem că în fondul investigat predomină documentele relativ la Procesul lui C. Z. Codreanu (vols. 1-2/11784; îndeosebi vol. 6/11784; vols. 15-17/12784), dar şi celelalte procese, diverse dosare penale şi note informative, legăturile cu persoanele proeminente ale ML sau cu aderenţii, un dosar de presă, corespondenţa cu A. C. Cuza, acte privind perioada începuturilor (1923-1924) etc. Fotografiile reproduse cuprind în genere imagini cunoscute, după cum şi unele inedite. A se vedea şi www.ziaristionline.ro/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusiv-ziaristi-online/.
Menţionăm că, în fiece caz, coperţile dosarelor anastatice indică precis cotele şi volumele de referinţă, precum şi organizatorul şi posesorul fondului – Direcţiunea Generală a Poliţiei (Siguranţa).
[3] Vezi Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., „Procesul” lui C. Z. Codreanu (Mai, 1938), ediţia a II-a anastatică, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010, p. 83 şi urm.
[8] În luna noiembrie 1938, I. Antonescu a deţinut comanda Corpului Armată III Chişinău şi care, la 1 decembrie 1938, i-a fost retrasă, pentru a rămâne „la dispoziţia” Ministerului Apărării Naţionale (cf. Mareşalii României, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1999, p. 169).
[9] Apud Gh. Buzatu, Hitler, Stalin, Antonescu, I, Ploieşti, Mileniul III, 2005, pp. 385-389 (doc. nos. 9-17) (PDF)Descarcă.
[10] Relativ la depoziţia generalului Ion Antonescu în cursul „procesului” lui Corneliu Zelea Codreanu, la şedinţa din 24 mai 1938, vezi şi textul editat – Kurt W. Treptow, Gh. Buzatu, eds., „Procesul” lui C. Z. Codreanu …, pp. 98-100. Opinia generalului exprimată în finalul depoziţiei sale: „Din elementele pe care le-am avut şi le am, pot spune că nu poate fi acuzat [C. Z. Codreanu] de trădare. Generalul Antonescu nu stă de vorbă cu trădătorii” (ibidem, p. 100). Mai jos, sursele materialelor din „Archives” – https://vouloir.hautetfort.com/archive/2010/05/19/codreanu.html, iar de pe Internet – https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Zelea_Codreanu.
[11] Ulterior, prin Decizia din 30 noiembrie 1940 a Înaltei Curţi de Casaţie, C. Z. Codreanu a fost reabilitat iar sentinţa anulată (cf. vol. IV, f. 36 şi urm.; www.codreanu.ro/procesul.htm – 46k).
[12] Reeditată ulterior – Miami Beach, Colecţia „Omul Nou”, 1980, 250 p. Vezi, de asemenea, Duiliu Sfinţescu, ed., Din luptele tineretului român. 1919-1939, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993, pp. 273-409; Radu-Dan Vlad, ed., Procesele lui C. Z. Codreanu, II, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1999.
George Damian: Prin preumblările mele prin arhive am avut nenumărate ocazii să văd documente scrise de mână de mulţi oameni care au făcut istorie în România. Azi vă pun la dispoziţie o imagine cu scrisul de mână al lui Corneliu Zelea Codreanu, căpitanul Legiunii Arhanghelului Mihail. Este vorba de jurnalul lui Corneliu Zelea Codreanu ţinut la închisoarea Jilava în luna mai a anului 1938, unde fusese încarcerat înaintea procesului care avea să-i aducă condamnarea la 10 ani de muncă forţată iar mai apoi a fost asasinat din ordinul regelui Carol al II lea în pădurea de la Tâncăbeşti în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938. Rândurile din imaginea de mai jos au fost scrise de Corneliu Zelea Codreanu cu şase luni înainte de moarte.
Jurnalul lui Corneliu Zelea Codreanu din mai 1938 este scris cu creionul pe o hârtie foarte proastă, cel mai probabil hârtie de împachetat ruptă în file aproximativ pătrate cu latura de 20 de centimetri. Ştampila şi semnătura au fost aplicate cel mai probabil de unul dintre ofiţerii închisorii. Dosarul conţine şi o transcriere dactilografiată a jurnalului, care însă este mai greu de citit decât originalul. Nu ştiu dacă acest jurnal a fost deja publicat în vreun volum sau este vorba de un material inedit care ar putea aduce unele lămuriri suplimentare. Din ce am apucat să citesc este vorba mai mult de sentimentele lui Corneliu Zelea Codreanu – care mai mult ca sigur era conştient că jurnalul său din închisoare îi poate fi confiscat în orice moment şi citit de autorităţi.
Iata mai jos, cu italice, fragmentul de Jurnal din Insemnari de la Jilava prezentat de George Damian:
* “Doamne, Doamne, lunga e ziua.
Ceasuri întregi si zile întregi nu schimb o vorba cu nimeni.
Ce-or fi facând sotia mea si fata? Am auzit ca sunt închise si retinute la Casa Verde. Nu pot sa-mi imaginez dece. Poate ca sa nu vina la mine.
Dar bietul tatal meu în ce lagar o fi? Va fi ajuns cineva pâna la el sa-i duca ceva de ale mâncarii, de învelit? Nu stiu nimic.
Dar biata mama, cum o fi ducând si aceasta noua povara? Caci casa noastra linistita, ascunsa sub caisii înfloriti, dela 1922 încoace e numai câmp de perchezitii în miez de noapte si de jale. Sa alergi de atâtea ori, din odaie în odaie si sa nu vezi pe nimeni din ai tai, sa nu stii de soarta lor, sa-ti spuna inima de mama ca ei se afla în cele mai grele suferinti, sa-ti fie viata numai un plâns si un oftat.
O vad cum îsi pune amândoua mâinile pe fata si plânge. Si simt cum i se frânge inima.
Doamne, Doamne, atâtea dureri în casa noastra. De atâtia ani.
Luni, 9 Mai.
Astazi a venit din nou maiorul Dan Pascu. Iar am fost dus între baionete, pâna sus la cancelarie.
Când am iesit afara si am dat de soare, de aer si de caldura, am simtit o mângâiere. Parea ca, printre baionetele care ma duceau, ma binecuvânta cerul.
Maiorul mi-a spus ca instructia s’a terminat. Sa-mi aleg aparatorii. Cine sa ma apere? Când toti avocatii nostri sunt arestati, stiu eu cine va primi sa ma apere? A ramas sa ma gândesc pâna Joi. Mi-a spus ca s’a publicat în ziare rechizitoriul capitanului Atanasiu. Ce vor fi spus baietii, toti ai mei, când vor fi citit? Cum trebuie sa fi plâns mama si biata sotia mea! Trimis în judecata pentru tradare…
M’am întors înapoi, în aceasta bolta plina de raceala si stau pe gânduri. N’am cu cine sa ma sfatuiesc.
Nenorocitele de ordine jandarmeresti si politienesti cu caracter politic, ating ele ideia Sigurantei Statului?
Se încadreaza în acele articole grozave 190,191 CP, care pedepsesc dela 5-25 ani munca silnica? Stau si ma framânt singur.
Am sa cer o hârtie, am sa fac o cerere comandantului închisorii spre a permite sotiei mele sa vina pentru a-mi putea pregati apararea. Dar cum sa vina, daca e sechestrata acasa? S’o fi zbatând si ea. S’o fi framântând singura cu biata «fata mamii». De nicaeri nicio speranta. Un singur sprijin: Dumnezeu si Maica Domnului.”
Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Saharã populatã. Cei aflaţi între cer si pãmânt n-aveau nici un conţinut, decât aşteptarea. Cineva trebuia sã vinã.Treceam cu toţii prin deşertul românesc, incapabili de orice. Pânã şi dispreţul ni se pãrea un efort.Ţara nu ne putea fi o problemã decât negativã. În cele mai necontrolate speranţe, îi acordam o justificare de moment ca unei farse reuşite. Şi România nu era mai mult decât o farsã reuşitã.Te învârteai în aer liber, vacant de trecut si de prezent, îndrãgind dezmãţul dulce al lipsei de menire.Biata ţarã era o pauzã vastã între un început fãrã mãreţie şi un posibil vag.În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Şi el a rupt tãcerea blândã a existenţei noastre şi ne-a obligat sã fim. Virtuţile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţã se îndrepta spre putere. Cu Corneliu Codreanu am avut doar câteva convorbiri. Am priceput din prima clipã cã stau de vorbã cu un om într-o ţarã de fleacuri umane.
Prezenţa lui era tulburãtoare şi n-am plecat niciodatã de la el, fãrã sã simt acel suflu iremediabil, de rãscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. De ce n-aş mãrturisi cã o teamã ciudatã mã cuprindea şi un fel de entuziasm plin de presimţiri? Lumea cãrtilor mi se descifra inutilã, categoriile inoperante, prestigiile inteligenţei şterse, iar subterfugiile subtilitãţii, zadarnice.Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al aşa-zisului intelectual român. Cãpitanul nu era “deştept”, Cãpitanul era profund.Dezastrul spiritual al ţãrii derivã din inteligenţa fãrã conţinut, din deşteptãciune. Lipsa de miez a duhului preschimbã problemele în elemente de joc abstract şi rãpeşte spiritului latura destinului. Deşteptãciunea degradeazã pânã şi suferinţa în flecãrealã.Dar cuvintele Cãpitanului, grele şi rare, rãsãreau din Soartã. Ele se plãmãdeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor şi al gândurilor.Când, în 1934, îi spuneam ce interesantã ar fi expunerea vieţii lui, îmi rãspundea: “Nu mi-am petrecut viaţa prin biblioteci. Nu-mi place sã citesc. Eu stau aşa şi mã gândesc”.Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respira natura şi cerul.Şi când au pornit spre înfãptuire, temelia istoricã a ţãrii s-a zguduit.Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane. Era mult prea puţin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale şi nici aşteptãrilor noastre. El a pus problema în termeni ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut sã îndrepte mizeria aproximativã a condiţiei noastre, ci sã introducã absolutul în respiraţia zilnicã a României. Nu o revoluţie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai sã creeze România, dar sã-i şi rãscumpere trecutul, sã insufle absenţa secularã, sã salveze, printr-o nebunie, inspiratã şi unicã, imensul timp pierdut.Patosul legionar este o expresie de reacţiune în faţa unui trecut de nenoroc. Aceastã naţie n-a excelat în lume decât prin consecvenţa în nefericire. Niciodatã nu s-a dezminţit. Substanţa noastrã este un infinit negativ. De aici pleacã imposibilitatea de a depãşi pendularea între o amãrãciune dizolvantã şi o furie optimistã.Într-un moment de descurajare i-am spus Cãpitanului :
– ”Cãpitane, eu nu cred cã România are vreun sens în lume. Nu e nici un semn în trecutul ei care ar justifica vreo speranţã”.
– ”Ai dreptate”, mi-a rãspuns. “Sunt totuşi unele semne”.
– ”Mişcarea Legionarã”, adaug eu.
Şi atunci mi-a arãtat în ce fel vedea el reînvierea virtuţilor dace. Şi-am înteles cã între daci si legionari se interpune pauza fiinţei noastre, cãci noi trãim al doilea început al României.
Cãpitanul a dat românului un rost. Înainte de el, românul era numai român, adicã un material uman alcãtuit din aţipiri şi umilinţi. Legionarul este un român de substantã, un român primejdios, o fatalitate pentru sine şi pentru alţii, o vijelie umanã infinit ameninţãtoare. Garda de Fier, o pãdure fanaticã…Legionarul trebuie sã fie un om în care mândria suferã de insomnie.Eram obişnuiţi cu patriotul de ocazie, gelatinos şi vid. În locul lui apare insul ce priveşte ţara si problemele ei cu o cruntã înverşunare. Este o deosebire de densitate sufleteascã.Acel ce a dat ţãrii altã directie si altã structurã, unea în sine pasiunea elementarã cu detaşarea spiritului. Soluţiile lui sunt valabile în imediat şi în vesnicie. Istoria nu cunoaşte un vizionar cu un spirit mai practic şi atâta pricepere în lume, sprijinitã pe un suflet de sfânt.
Tot aşa, ea nu cunoaşte o a doua mişcare în care problema mântuirii sã meargã mânã în mânã cu gospodãria.A face isprãvi si a te salva, politicã si misticã, iatã cãrei ierductibilitãţi i-a pus el capãt. Îl interesa, în egalã mãsurã, organizarea unei cantine şi problema pãcatului, comerţul şi credinţa. Nimeni nu trebuie sã uite: Cãpitanul a fost un gospodar instalat în Absolut.Fiecare credea că-l înţelege. El totuşi scãpa fiecãruia. Depãşise limitele României. Însãşi mişcãrii i-a propus un mod de viaţã care întrece rezistenţa româneascã. A fost prea mare. Înclini uneori a crede cã el a cãzut din conflictul mãrimii lui cu micimea noastrã. Nu este totuşi mai puţin adevãrat, cã epoca de prigoanã a scos la ivealã caractere pe care cea mai încrezãtoare utopie nu le-ar fi putut bãnui.Într-o naţie de slugi el a introdus onoarea şi într-o turmã fãrã vertebre orgoliul. Influenţa lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, într-un anumit sens, şi pe duşmani. Cãci aceştia din lichele au devenit monştri. I-a obligat la tãrie, le-a impus un caracter în rãu. Ei n-ajungeau decât caricaturi infernale, dacã mãreţia Cãpitanului n-ar fi cerut o echivalenţã negativã. Am fi nedrepţi cu cãlãii, dacã i-am considera rataţi. Toţi s-au împlinit. Un pas în plus şi trezeau gelozia Diavolului.În preajma Cãpitanului, nimeni nu rãmânea cãlduţ. Peste ţarã a trecut un fior nou. O regiune umanã bântuitã de esenţial. Suferinţa devine criteriul vredniciei şi moartea, al chemãrii. În câţiva ani, România a cunoscut o palpitaţie tragicã, a cãrei intensitate ne consoleazã de laşitatea a o mie de ani de neistorie. Credinţa unui om a dat naştere unei lumi, ce lasã-n urmã tragedia anticã a lui Shakespeare. Si aceasta în Balcani !Pe un plan absolut, dacã ar fi trebuit sã aleg între România şi Cãpitan, n-aş fi ezitat o clipã.Dupã moartea lui ne-am simşit fiecare mai singuri, dar peste singurãtatea noastrã se ridica singurãtatea României.Nici un toc sã-l înfig în cerneala nenorocului n-ar putea descrie neşansa ursirii noastre. Totuşi, trebuie sã fim laşi şi sã ne mângâiem. Cu excepţia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii. Avut-am careva vreun gând sã-l fi uitat ? “De aici încolo ţara va fi condusã de un mort”, îmi spunea un prieten pe malurile Senei.
Acest mort a rãspândit un parfum de veşnicie peste pleava noastrã umanã şi-a readus cerul deasupra României.
March 11th, 2014 
VR 
Posted in 
Tags: 
