PAMFLETUL NEGRU
Despre genii
dar şi despre
Pleşu şi Liiceanu
Interviu de Costin Creţu
1. Domnule profesor Constantin Barbu, fă-mi te rog cunoştinţă cu omul „intim – particular” Constantin Barbu.
Nu pot să-ţi fac cunoştinţă cu omul Barbu fiindcă eu însumi nu mă cunosc. Ce pot să spun este că pot dicta o carte în două zile, pot să nu scriu nimic patru ani, pot să tac 18 zile fără să scot o silabă, pot să învăţ pe de rost 83 de lucrări de Heidegger, pot scrie o trilogie despre orice prefix din sanscrită sau greacă, visez orice filă din manuscrisele lui Eminescu, pot să cheltuiesc o sută de nopţi la rând câte o mie de dolari şi tot astfel pot să trăiesc o lună cu trei milioane de lei vechi… Nu uit şi nu iert niciodată. Cine mi-a făcut un bine i-l întorc de zece mii de ori, cine mi-a făcut un rău se poate aştepta toată viaţa să-l distrug. După câte vezi, nu e bine să îmi pui o astfel de întrebare şi nici să ai de a face cu mine, dacă eşti „câine rău” şi nu eşti şi cinic. În puţine cuvinte cred că sunt un om cu o gândire ritualică, adânc – recunoscător faţă de maeştrii şi marii mei prieteni (Noica, Şora, Cioran, Marino, Doinaş…), melancolic, coleric, generos, sadic adesea.
2. Care este evenimentul fericit care ţi-a marcat viaţa?
Martie.
3. Ce înseamnă femeia pentru tine?
Ştiu, dar nu-ţi spun, fiindcă nu sunt nici măcar Dostoievski. N-am vocabular…
4. Care consideri că a fost cel mai penibil moment care ți s-a întâmplat?
În viaţa oricărui ins sunt multe momente penibile, cu toţii avem un clasament. Eu am selectat vreo 10 şi nu le las nerezolvate fiindcă nu vrea cicatricea lui Freud. Deocamdată sunt Ulise… Şi marea este agitată!
5. Ce este iubirea?
Iubirea este în multe feluri, şi numai un imbecil ca Liiceanu sau ca Pleşu ar începe să răspundă ca la televizor (despre speranţă, despre ură până vor ajunge să vorbească despre brânză, despre praz, în fine – despre nimic). În gramatica ontologico-rituală „iubirea” este mai degrabă iubinţă şi, ca gramatician, o poţi trata ca depăşire dacă ştii sanscrită şi ai citit Evangheliile în greaca veche; ea mai înseamnă a fi şi mai înseamnă şi filiaţie fiinţială. Vei găsi vorbe mai bine potrivite în Marea Traversare a Vidului, anume în cărticica despre Gândul cel mai periculos şi cel mai nou.
Continuarea la Ziaristi Online