Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

de Mircea Canţăr

Cea mai recentă carte a marelui istoric prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, intitulată „Nicolae Ceauşescu – biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul şi execuţia” (Colecţia OPERA OMNIA, 2011), este una solidă, dacă nu fabuloasă, prin valoarea documentelor publicate. Pentru prima dată este menţionată intervenţia decisivă a lui Nicolae Ceauşescu, la numai un an şi câteva luni de la preluarea conducerii Partidului Comunist, în cazul marelui ziarist Pamfil Şeicaru, judecat şi condamnat la moarte în contumacie de un aşa-zis „tribunal al poporului”, în mai-iunie 1945, într-un lot de 12 ziarişti, găsiţi vinovaţi pentru „crime de dezastrul ţării, prin săvârşirea de crime de război”. Sentinţa nu a putut fi dusă la îndeplinire, întrucât condamnatul se afla deja în exil, în Spania, din 9 august 1944, la îndemnul mareşalului Ion Antonescu, cu numai câteva săptămâni înaintea dezastrului ocupării sovietice şi a stalinizării forţate a României. Prin Decretul Consiliului de Stat al RSR (păstrat secret), Pamfil Şeicaru a fost graţiat la 12 decembrie 1966, expunerea de motive fiind semnată de ministrul de Interne, Cornel Onescu, altminteri din Gogoşiţa Doljului. Astfel încât, după 10 ani, în august 1976, a revenit pentru câteva zile în ţară, la Bucureşti, într-o totală discreţie, pentru o întrevedere cu Nicolae Ceauşescu, care, din motive rămase necunoscute – cum menţionează Gheorghe Buzatu – „nu şi-a mai ţinut promisiunea”. Chiar dacă de-a lungul timpului au apărut multe lucrări interesante despre jurnalistul de faimă şi referinţă Pamfil Şeicaru, personaj interesant, chiar emblematic, sub numele de Grigore Patriciu, în romanul „Delirul” al lui Marin Preda, despre graţierea din 1966 a regimului comunist de la Bucureşti, s-a amintit vag, pentru prima dată în 2003, în „Cartea de aur” a lui Corneliu Vadim Tudor.

Pamfil Şeicaru – un reper al presei româneşti din toate timpurile

În urmă cu 10 ani, la sediul Uniunii Scriitorilor din Capitală era lansat volumul intitulat „Destinul unui condamnat la moarte – Pamfil Şeicaru”, scris de Victor Frunză, şi el revenit din exilul românesc. S-a spus atunci că autorul ridica maestrului cel mai frumos şi perisabil monument, nu din granit, nu din bronz, ci din hârtie. O carte. Care începea cu momentul previzibil, şi totuşi surprinzător, al plecării din ţară, fiind surprinsă atmosfera de la ziarul „Curentul”, stupefacţia şi tristeţea celor care lucrau în redacţie, şi mai ales puterea de predicţie a marelui director de ziar, o conştiinţă a epocii sale. De-a dreptul notabilă este considerată şi lucrarea „Istoria presei”, de Pamfil Şeicaru, ediţie îngrijită şi prefaţată de poetul şi publicistul George Stanca, apărută la Editura „Paralela 45” din Piteşti, considerată un adevărat testament al autorului. „Istoria Presei” are trei capitole de mare forţă (Scurt istoric al presei în lume; O încercare de sociologie a presei; Istoria presei în România), dar şi două subcapitole, în fapt eseuri, pe teme jurnalistice. Gazetar prolific şi tenace, parlamentar independent în trei rânduri, conform propriilor mărturisiri, din ianuarie 1927, când a preluat conducerea ziarului „Curentul”, până la 9 august 1944, când a plecat din ţară, a semnat în exclusivitate articolul de fond. A scris 17 ani, zilnic, articolul de fond, iată nu numai un record, ci şi o mostră de dragoste faţă de profesia aleasă. Să cităm şi din scrisoarea de demisie, lecturată în redacţie şi publicată în ziar, fiindcă este simbolul unui crez neabătut. „Lupta mea nu încetează. Nu am nimic de retractat, nimic de regretat dintr-o luptă străbătută din dogoarea unei convingeri. Dacă lupta a fost pierdută, nu însemnează că a fost nedreaptă cauza. Aş vrea ca evenimentele să-mi dovedească netemeinicia temerilor mele şi fericit aş fi, chiar cu preţul unei existenţe pribegite pentru restul vieţii, să nu fi avut dreptate şi o colaborare cu Rusia sovietică să fie posibilă, România păstrându-şi întreaga ei suveranitate. Lupta mea încetând, nu mai am nici un rost de a conduce mai departe Curentul”. Fiind un analist lucid şi un vizionar temerar, Pamfil Şeicaru nu numai că a avut dreptate, dar a anticipat inspirat că „toată construcţia artificială a Sovietelor se va prăbuşi”.

Continuarea la Ziaristi Online

Vezi si Tismaneanu vrea sa-l inchida pe Radu Gyr, chiar mort, a treia oara. Fostii detinuti politic le amintesc lui Volodea, Luca si cu Boc pentru ce a fost incarcerat ministrul Culturii din perioada legionara: “Nu trageti! Unire! Infratire!”

• Share
• Tweet
• Pin
• Email