Ziaristi Online: Asociatia Salvati Copiii ii face lui Cseke Lista Neagra a nerealizarilor. Bolnavii mintali din 11 spitale o sa umple strazile. Spitalul din Sulina, inchis ilegal. VIDEO


Ministrul Sanatatii a închis ilegal spitalul din Sulina de ZiaristiOnlineTV
Chiar dacă 67 de spitale au fost închise de la 1 aprilie, pentru unele dintre ele, decizia Ministerului Sănătăţii este ilegală, transmite Ziare.ro. Este şi cazul unităţii medicale din Sulina – închiderea acesteia încalcă o convenţie internaţională, care prevede ca porturile maritime să deţină obligatoriu facilităţi sanitare. Legea respectivă a fost semnată de preşedintele Traian Băsescu în 2007.

Odată cu închiderea Centrului Medical Sulina, pacienţii vor fi transportaţi până la Tulcea cu ambulanţa-şalupă. Drumul durează, însă, peste trei ore, iar asta ar putea fi fatal pentru unii pacienţi, dupa cum difuzeaza Antena 3 intr-un reportaj (video).

Datorită fondurilor proprii, centrul medical este în continuare deschis. O soluţie ar fi ca în locul spitalului să fie înfiinţat un Centru Medical de Prim Ajutor.

“Ne susţin cei de la primărie, sperăm într-o rezolvare favorabilă. Chiar dacă ne schimbăm meseria, aici locurile de muncă sunt puţine”, spune o asistentă de la spital.

Un ajutor neaşteptat ar putea veni, însă, din altă parte. În momentul în care au luat decizia închiderii spitalului, oficialii Ministerului Sănătăţii au omis convenţia internaţională privind ocrotirea vieţii umane pe mare, semnată de preşedintele Băsescu.

“Despre acest document am aflat recent, că altfel l-am fi introdus în memoriile trimise ministrului Cseke”, a declarat Vasile Gudu, prefectul de Tulcea.

Centrul Medical Sulina mai are fonduri doar pentru o lună. După aceea, personalul medical trebuie să-şi caute de lucru în altă parte, informeaza Ziare.ro.

Totodata, Asociatia Salvati Copiii alarmeaza printr-un Comuncat ca 11 spitale de psihiatrie şi cinci spitale de pediatrie cu secţii de psihiatrie se află pe lista Ministerului Sănătăţii (1 aprilie 2011, www.ms.ro ) pentru a fi închise.

Continuarea la Ziaristi Online

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova