In ciuda faptului ca toate datele oferite de Justitie aratau ca jurnalistul Florin Budea din Oradea, unul dintre castigatorii de anul acesta al Premiului Mile Carpenisan pentru curaj si excelenta in jurnalism, a reusit sa castige chiar de Ziua Presei procesul “Laszlo Tokes – Angajatul Securitatii”, printr-o sentinta definitiva, iata ca episcopul extremist a facut recurs, aparent in afara termenului legal. Florin Budea este haituit in continuare de ditamai vicepresedintele Parlamentului European, for care, cel putin la nivel declarativ, este unul dintre aparatorii infocati ai “libertatii presei”.
Jurnalistul oradean publica pe blogul sau recursul aberant al pastorului infidel (vezi Documentul aici sau in baza acestui text) si comenteaza:
“Iată care sunt argumentele, după mine mustind de ură, pe care vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, le-a expus în recursul formulat faţă de procesul pierdut deja, legat de un articol publicat de mine în Ghimpele.
Toata ca toate, eu un singur lucru nu pot să pricep, dincolo de logoreea democratică, europeană… e totuşi posibil ca vicepreşedintele PE să târască la infinit în tribunale un ziarist şi nimeni să nu-i spună măcar că nu se cade să facă asta?!
Am zis hop! Şi s-ar părea că n-am sărit. N-am trecut de hopul teribil care a fost şi, iată, este încă procesul cu Tokes Laszlo.
Azi am aflat că, după calculele mele, în afara termenului de 15 zile în care putea să declare recurs, vicepreşedintele Parlamentului European a făcut demersuri pentru ca acest proces absurd, în care m-a târât, cred eu, fără nicio vină, să continue.
Tenacitatea în a face rău de care dă dovadă această (fostă) faţă bisericească e demnă, zic eu, de o cauză mai bună decât un război împotriva jurnaliştilor care nu-i sunt pe plac excelenţei sale.
Dacă, în primă instanţă, am crezut că e dreptul d-lui Tokes să îşi apere imaginea, pe care aş fi lezat-o, acum, cred, sunt îndreptăţit să mă simt persecutat de însuşi vicepreşedintele Parlamentului European. Ar putea să pară o onoare, un titlu de glorie… dar nu e. Nu mă simt deloc confortabil la gândul că am să fiu obligat să îmi reiau peregrinările periodice pe la tribunal. Pentru mine nu e deloc o plăcere. S-ar părea că îmi lipseşte plăcerea de a mă opune răului.
Un asemenea demers juridic, în Europa, unde dl. Tokes se prezintă ca un mare democrat, e de neconceput. Şi (culmea!) asta vine tocmai din partea lui, cavalerul fără teamă şi prihană al drepturilor omului. Oare libertatea de expresie nu mai face parte din drepturile fundamentale ale omului?! Nu se mai poartă la Bruxelles, libertatea presei?
De data asta nici eu nu mă las…”
Continuarea la Ziaristi Online