Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

I.A.: Cu ce sentimente priviţi în urmă, Înalt Prea Sfinţia Voastră?

ÎPS IOAN: Noi, românii din această zonă suntem grăniceri ai naţiei române, astăzi, aici, la izvoarele Mureşului şi ale Oltului. În 1994 s-a înfiinţat Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei şi Harghitei din raţiuni pastoral-misionare, dar şi pentru păstrarea identităţii româneşti în această zonă. După ‘90, la reacţia dură a populaţiei maghiare, foarte mulţi intelectuali români din zonă au fost, efectiv, alungaţi. Apăruseră inscripţii peste tot: „Românii să plece!”. Şcolile mixte care contribuiseră mult la apropierea celor două etnii s-au separat. Înainte, în clasele paralele de români şi de maghiari, în pauze, copiii se întâlneau şi se împrieteneau, vorbeau între ei şi româneşte şi ungureşte, legau prietenii care sprijineau stabilitatea şi menţinerea unui echilibru etnic aici, în zonă. Au fost despărţiţi dascălii şi profesorii care predau în aceleaşi şcoli într-o atmosferă de înfrăţire. A venit momentul învrăjbirii de după ‘89 care a bulversat societatea. Au fost perioade când autoritatea statului român din zonă aproape că nu mai exista, când erau câte doi prefecţi, unul român şi unul maghiar. La instalarea, după ‘90, a prefectului român, în faţa Prefecturii a fost plasat un sicriu negru. Pe fondul acesta tensionat al relaţiilor interetnice, au fost alungaţi profesori şi preoţi români. Se ajunsese, în anii ‘90, să se repete anumite situaţii din anii ‘40, au fost şi pierderi de vieţi omeneşti şi, în situaţia aceasta incertă, autorităţile statului român pierduseră efectiv controlul asupra situaţiei din zonă. Astfel, românii şi-au pus încă o dată nădejdea în Dumnezeu şi în Biserică. Într-o localitate unde trăiesc şi români şi maghiari e foarte greu să fie ales un primar român deoarece ai noştri votează candidaţii mai multor partide iar maghiarii votează un sigur partid. Iată de ce a trebuit să mă implic pentru a mai estompa anumite orgolii politice. De multe ori am făcut apel la oamenii politici pentru ca să avem un deputat, un senator pentru judeţele acestea, pentru că au fost perioade când nu am avut reprezentanţi în Parlament. Presiunea a fost atât de mare încât în prezent nu avem prefect român în nici unul din cele două judeţe.

(…)

I.A.: Cum a fost la început?

ÎPS IOAN: Am trăit situaţii foarte delicate. Îmi aduc aminte că într-o seară nu era nimeni la poartă. Am întrebat maicile unde este paznicul. „Iertaţi-ne, dar l-am trimis în pod să ne prindă nişte porumbei ca să avem ce să mâncăm mâine.” Asta a fost situaţia. Însă astăzi, prin muncă şi prin strădanie, nu este om care să treacă pragul Episcopiei noastre şi al bisericilor pe care noi le-am zidit în această parte de ţară şi să nu primească un blid de mâncare. Înfiinţarea Episcopiei noastre n-a fost văzută cu ochi buni de către autorităţile locale maghiare dar activitatea noastră s-a desfăşurat în spiritul păcii, noi întotdeauna considerând că suntem acasă, în ţara noastră şi că trebuie să facem să fie mai bine. Am încercat şi am recuperat o bună parte din credincioşii noştri ortodocşi maghiarizaţi, care au revenit la biserica noastră. Pe atunci, cale de 100 km de la Miercurea Ciuc, nu găseai un preot român. Bisericile româneşti au fost distruse în perioada horthystă. La Herculian rămăsese doar o ruină, cu molozul până la ferestre, biserica fiind transformată în depozitul de gunoi al localităţii. (…)

În biserica aceasta au vrut să mă bată anumite persoane de etnie maghiară. Eu n-am avut sfinţenia lui Hristos să las să mă lovească cu pumnul în faţă şi m-am tras la o parte. Cu câteva momente înainte, preotul maghiar din zonă fusese anunţat că cineva se accidentase la câmp, un maghiar, şi eu am oferit imediat maşina cu care venisem, să-l ducă de urgenţă la spital. Aşa am răspuns gestului aceluia agresiv. Într-o zi, o creştină româncă măritată cu un maghiar, mi-a arătat, cu ochii în lacrimi, o fotografie pe care o păstra ea în Biblia de grai românesc, o fotografie cu panorama satului, după care am putut reconstitui forma acoperişului bisericii. La Herculian, lucrarea era gata şi mai trebuia să se pună uşa bisericii. Singurul român din sat ne vizita adesea în timpul lucrării şi, după ce au montat uşa bisericii, muncitorii s-au dus să îi dea lui cheia de la biserică, dar omul murise de trei zile. N-au avut cui să o lase…

I.A.: Şi de la Herculian?

ÎPS IOAN: Am restaurat, apoi, biserica de la Doboşeni, cu o istorie foarte interesantă şi dureroasă. Din ea rămăseseră numai zidurile care adăposteau rugi de mure. Iar în altar crescuse un frasin. Şi, la apusul soarelui, am pus să se taie frasinul din altar. Copacul cădea într-o parte, soarele cădea după munţi. Am sărutat acel frasin pentru că, timp de 60 de ani, el a slujit în acea biserică. Preotul acelei biserici a fost frasinul. Oamenii alungaseră preotul român şi atunci Dumnezeu îmbrăcase în veşmânt verde, în veşmântul vieţii, un frasin care slujea acolo o sfântă liturghie împreună cu păsările care îşi făceau şi ele cuib în ramurile lui. Iată cum Dumnezeu a purtat de grijă şi acelei biserici şi neamului nostru românesc. Am refăcut acoperişul bisericii şi într-o zi a trecut pe lângă mine un cetăţean care vorbea destul de precar româneşte: „Părinte, ştiţi care este istoria acestei biserici?” Eu am crezut că este maghiar şi am zis: „Dumnezeu să ne păzească ţara şi lumea aceasta de războaie.” El era însă român asimilat. Mi-a spus: „După 30 august ‘40, la câteva zile, un colonel de armată maghiar a venit cu trupele în sat şi a convocat toţi bărbaţii români la primărie cu unelte de lucru… Ei au crezut că îi duce să repare drumuri, să repare poduri. Şi după ce s-au adunat toţi, le-a dat următorul ordin: „Acum vă îndreptaţi spre biserica voastră şi o dărâmaţi.” Nu şi-ar fi putut nimeni închipui aşa ceva. Toată lumea a amuţit. Atunci soldaţii au tras focuri de armă în aer şi au ameninţat că îi împuşcă. Şi, cu mare durere în suflet, sub foc de armă, s-au dus să-şi dărâme biserica. Foarte încet. La urmă, trupele maghiare au plecat, pereţii bisericii au rămas, dar au fost demolate turlele, acoperişul. Acolo m-a aşteptat tot Dumnezeu cu mure dulci şi am lucrat cu studenţii şi am restaurat biserica. Astăzi preotul de la Baraolt îi vizitează şi pe românii din Doboşeni care au revenit la biserica ortodoxă.

I.A.: Câte biserici româneşti au fost distruse de horthyşti? Care este starea de spirit a românilor maghiarizaţi?

ÎPS IOAN: În perioada horthystă au fost demolate în jur de 20 de biserici, unele au fost chiar dinamitate şi n-am găsit decât temelia. Aşa s-a întâmplat la Tulgheş şi la Căpeni unde am pus, pe locul fostelor biserici, câte o cruce şi o inscripţie comemorativă. La Bixad au fost peste 400 de familii de români, erau două biserici româneşti în localitatea aceasta şi chiar în ‘89, câţiva credincioşi au dormit în biserică pentru că maghiarii voiau să-i dea foc. În anii ‘90 au avut loc manifestări violente antiromâneşti… Ne îndreptăm spre Micfalău. Într-un recensământ făcut de maghiari în 1902, în localitatea aceasta trăiau 1818 români. Azi sunt mai puţin de 150 de suflete. Într-o zi, la slujbă, i-am întrebat: „Ce s-a întâmplat cu voi de aţi rămas doar 150 ?” Restul fuseseră trecuţi cu forţa la altă confesiune, la limba maghiară, şi mi-au spus: „Părinte, noi suntem fiii vitregi ai acestei ţări.” Sunt nişte oameni necăjiţi, care trăiesc o viaţă tristă. Ceea ce este important, chiar dacă mulţi dintre ei şi-au pierdut graiul şi limba românească, totuşi ei cu Dumnezeu doresc să vorbească în limba română, să se roage româneşte aşa cum s-au rugat moşii şi strămoşii lor. Ei îşi doresc preot român şi slujbă românească.

I.A.: Cum sunt sprijiniţi de autorităţi?

ÎPS IOAN: S-ar putea face un studiu să se vadă dacă sub conducere românească vreun maghiar şi-a pierdut limba, dacă a fost forţat să o părăsească, pentru că şi în perioada comunistă au avut şcoli în limba maternă. Dar acum autorităţile judeţene fac uz doar de limba maghiară, deşi limba oficială a statului român este limba română. Bietul român, trebuie să apeleze la traducător pentru a comunica cu autorităţile locale. Acesta este respectul lor faţă de România.

Continuarea la Ziaristi Online

• Share
• Tweet
• Pin
• Email