Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Ortodoxie si Romanism

Interviu cu Părintele Arhimandritul Iustin Pârvu, Mânăstirea Petru Vodă – Neamţ

– Părinte Iustin, am venit la Sfinţia Voastră cu o durere în suflet, provocată de textele tot mai dese care anunţă dispariţia poporului român, dar şi de situaţiile cumplite de criză prin care neamul nostru trece în aceşti ani. Credeţi că suntem pe cale de pieire, de dispariţie din istorie?

– Să ştiţi că şi eu mi-am pus întrebarea aceasta de la vreme încoace. Poate că datorită sărăciei, datorită crizelor… dar la noi criza aceasta a fost şi este permanentă. Suntem o insulă latină, înconjuraţi peste tot de slavi şi, unde mai pui, suntem şi ortodocşi pe lângă faptul că suntem români. Multora nu place de loc rezistenţa noastră în mijlocul Europei. Pe noi ne duşmănesc toţi, şi Răsăritul, şi Apusul. Ne aflăm între ciocan şi nicovală. Aşa a fost tot trecutul nostru, toată istoria. Rezistenţa noastră a stat în dreapta credinţă, în adevărul ortodox pe care l-am apărat. Poporul nostru este una cu Biserica, una – cu satul, una – cu credinţa lui. În acestea constă tăria lui. Dacă nu era aşa, eram de mult desfiinţaţi.

– Părinte, dar în istorie am dăinuit în faţa păgânilor, în faţa ereticilor. Se ardeau satele, se otrăveau apele şi românii se retrăgeau în munţi, mereu, mereu. Şi totuşi, generaţiile de strămoşi au fost în stare să păstreze ţara, neamul, satul, limba română, credinţa şi ni le-au dat nouă. Acum, noi ce facem cu ele?

– E greu de înţeles fenomenul acesta, pentru că la noi, acum, lipsesc factorii de formare a caracterelor oamenilor şi de formare a demnităţii persoanei. Despre acestea nu se mai vorbeşte nici în şcoală, nici în societate. Ei bine, tânărul nostru când intră în întunericul lumii europene nu mai ştie nici cine este, nici pe cine reprezintă. Dacă-i necăjit, de ce nu rămâne în ţară? Ar trebui să muncească aici, să stea legat de pământul străbunilor. Aşa au fost moşii şi strămoşii noştri, cu inima înrădăcinată în glia lor. Oricâte greutăţi au venit peste ei, au fost în stare să ne dea pământul moştenire şi ţara cu toate ale ei. Păi, în 1944, ce urgie a venit peste noi, dar ţăranul român, necăjit, a stat aici, nu s-a dus nicăieri. Am fost atunci la Iaşi, cu Valeriu Moglan, un ţăran cu origine sănătoasă, am primit-o pe Cuvioasa Parascheva, că fusese evacuată în Muntenia şi acum era adusă înapoi. El, când a văzut-o, s-a rugat aşa:

„Cuvioasă Parascheva, mulţumim că ne cercetezi. Am stat în Moldova noastră dragă şi am aşteptat să te întorci în mijlocul nostru, că tu eşti temeiul rezistenţei noastre şi apărătoarea credinţei noastre ortodoxe”.

Aceste cuvinte adresate Cuvioasei Parascheva exprimă o permanenţă a gândirii şi credinţei poporului nostru, o formă de manifestare a vieţii înaintaşilor noştri, o tărie firească a credinţei oamenilor. Or, această credinţă a cunoscut continuu o descreştere în intensitate. În vremea comunismului, valorile ortodoxe au fost eliminate din şcoală, din viaţa societăţii şi caracterul demn al românului a slăbit până la pierdere totală. Odată cu credinţa a fost slăbită şi familia. Noi nu mai avem astăzi mamele de altădată, după cum nu mai avem nici duhovnicii de altădată. Elementul esenţial al organismului societăţii îl constituiau mamele creştine şi duhovnicii îmbunătăţiţi. În acestea au lovit duşmanii întâi, prin modernism, comunism, propagandă atee, schimbări în educaţie şi altele. Familiile s-au modernizat, mamele nu mai nasc mulţi copii, unul, doi, sau deloc. Dacă ele nu mai fac copii, neamul piere! Îi omorâm încă din pântece şi ne transformăm în satrapi, ucigaşi de prunci, continuu şi, astfel, devenim, ucigaşi de naţie. La această decădere a noastră se adaugă criza care îi stârneşte pe cei rămaşi în viaţă să fugă în lume. E o dezertare gravă de pe fruntariile neamului. Acolo, unde ajung, găsesc alte nenorociri, căderi de ordin moral, despărţiri, ruperi ale familiei, dezastre personale dar şi ale neamului pe întregul lui. Cei care au programat astfel de grozăvii, dezechilibrele acestea, ştiu că familia este cărămida clădirii. De aceea au acţionat în fel şi chip ca să nu mai aibă românul o familie puternică, să nu urmeze o şcoală puternică, să nu deţină o Biserică puternică, elementele de susţinere ale societăţii, ale neamului. S-a dus şi armata ţării, care a fost desfiinţată. Acum suntem ca o frunză mânată de vânt. Am fost, recent, prin Ardeal, am călătorit o zi întreagă cu maşina şi n-am obosit deloc, pentru că priveam şi nu mă mai săturam de privit cât e de frumoasă ţara, cât e de bogată, da, e greu pământul, dragul meu. Mă gândeam, să mulţumim lui Dumnezeu că n-au năvălit peste noi maghiarii ăştia sau alţii, că îi opreşte Dumnezeu. Că uite, în toată istoria lor nu au avut nici un meleag cum sunt ale noastre. Mereu au năzuit şi acum râvnesc cu tot dinadinsul să fărâmiţeze România, să distrugă rezistenţa spirituală şi economică a neamului românesc.

Integral la Ziaristi Online

• Share
• Tweet
• Pin
• Email