Ziaristi Online: Sa stim de ce suntem unde suntem. Romania sub imperiul haosului – de Prof Univ Dr Gh Buzatu. Carte cadou (PDF – Vol I si II) in memoriam ocuparea Ardealului (30 august 1940 – Dictatul de la Viena)

“Dacă avem în vedere că marele conflict din 1939-1945 şi întregul lui cortegiu de consecinţe nu s-a încheiat nicidecum odată cu capitularea Italiei, Germaniei, Japoniei şi a aliaţilor lor (inclusiv România), ele afectând şi azi evoluţiile internaţionale, atunci, mai mult decât sigur, am putea vorbi chiar de … UN NOU RĂZBOI DE O SUTĂ DE ANI!” – Prof Univ Dr Gh Buzatu

A R G U M E N T

de Gh Buzatu

Prefaţând volumul România sub Imperiul Haosului (1939-1945), apărut în condiţii excepţionale sub egida prestigioasei Case Editoriale R.A.O. (Bucureşti, 2007, 700 p.), am avansat următoarele consideraţii în privinţa valabilităţii şi actualităţii temei asupra căreia îmi îngădui să revin:

„ … Pacea de la 1919 a rezistat exact 20 de ani. Nici o zi în plus ori în minus! Al Doilea Război Mondial, declanşat la 1 septembrie 1939, a beneficiat – dacă s-ar putea spune astfel – de o sumă de premise care, în 1936-1939, s-au aglomerat de o manieră alarmantă, vecină cu insuportabilitatea. În context, un fapt esenţial – la 23 august 1939 – Pactul Hitler-Stalin sau Ribbentrop-Molotov a pus capăt la toate şi a deschis irevocabil calea războiului.

Dar, ceea ce a fost cel mai tragic, Pactul cuprindea un Protocol secret, care punea în discuţie situaţia unor state suverane şi independente din Europa Est-Centrală, între ele şi România. Astfel că, deşi războiul nu începuse, dar splendorile şi mizeriile s-au făcut în modul cel mai dramatic resimţite pe seama României. Şi nu numai pentru ea. Rezultatul? Războiul s-a dovedit, dacă mai era necesar, un dezastru pentru numeroase state şi popoare, după cum şi Pacea ce avea să rezulte la 1946-1947. În acest fel, s-au adeverit, o dată în plus, fiind preferabil să survină contrariul, cuvintele lui N. Iorga (Pacea are atâta preţ cât războiul din care a ieşit).

Ceea ce trebuie subliniat, în chip special, rezidă în realitatea tragică că, într-o măsură sporită în raport cu leatul 1914, anul 1939 a inaugurat, în istoria europeană şi mondială, epoca haosului. Cu toate că, potrivit unor reputaţi istorici, 1914 şi 1939 pot fi incluşi în aceeaşi serie, ambele conflicte mondiale putând fi contopite într-unul singur, rezultând, fără pretenţii, un al doilea război de 30 de ani (1914-1945), iar, dacă avem în vedere că marele conflict din 1939-1945 şi întregul lui cortegiu de consecinţe nu s-a încheiat nicidecum odată cu capitularea Italiei, Germaniei, Japoniei şi a aliaţilor lor (inclusiv România), ele afectând şi azi evoluţiile internaţionale, atunci, mai mult decât sigur, am putea vorbi chiar de … UN NOU RĂZBOI DE O SUTĂ DE ANI!

Integral la Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova