Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Mirel Palada, un tip fără complexe, rugbist, licentiat in sociologie, absolvent al Colegiului Naţional de Apărare dar şi cu vreo patru ani de matematică la activ, consilier pe probleme de strategii guvernamentale si purtător de cuvânt al premierului Victor Ponta, deci un tip bine informat, îl pune la punct într-un mod inedit pe “disidentul” Andrei Pleşu, cel “haituit” de “odiosul regim” comunist cu vreo doua burse in Republica Federala Germania, başca un revelion la Paris, împreună cu toată familia si alături de colegul sau de bursă Gabriel Liiceanu. Într-un material viguros, de opinie şi informare, publicat în Adevărul ca replică la un atac ieftin al “filosofului”, Mirel Palada strecoară o informaţie care ţine de cei mai privilegiaţi, cu acces la anumite dosare, din cele care nu au ajuns pe la CNSAS. Nu, nu este vorba de faptul ca soţia lui Andrei Pleşu, Catrinel Pleşu, fostă directoare la ICR, poziţie din care aproba tipărirea în străinătate a broşurilor soţului ei, a fost recrutată de DIE încă de la 19 ani. Aceasta am publicat noi, dovedind cu documente de la CNSAS. Si nu e vorba nici de scrisorile către Ceauşescu trimise la CC al PCR via Securitate prin viitorul general Vasile Mălureanu. Bomba, în acest caz, este mult mai mare, şi, posibil, ar putea să-l pună cu botul pe labe definitiv pe “profitorul tuturor regimurilor”, de la Ceauşescu la Băsescu. Concret, dl. Palada îl acuză pe dl. Pleşu, co-fondatorul GDS alături de dl. Brucan, că suferă de… KGB-ită cronică. Cităm din articolul inspirat intitulat “Nu ştiu dacă e bine, domnule minima moralia”:

“Ştiţi, dînsul scria pe vremuri o carte, Minima Moralia, care se vindea destul de bine pe sub mînă, dată fiind aura sa de dizident care s-a bătut cu Ceauşescu, cînd de fapt dînsul discuta discuţii cu oamenii ruşilor.”

Între altele, purtătorul de cuvânt de la Palatul Victoria îl roagă pe fostul consilier de la Cotroceni să mai aibă puţină răbdare.

“Stimabile, ai puţintică răbdare şi vei vedea luminiţa de la capătul tunelului, sub formă de locomotivă în plină viteză. Incremental, prin decembrie.”

Asa se explică mai bine de ce a fost Pleşu numit ministru al culturii lui Iliescu în Guvernul FSN (şi apoi atârnător în toate guvernările României, de la FSN la PDL), de ce Editura Politică a PCR a ajuns la tovarăşul său de burse în RFG sau de ce revista “Dilema” era finanţată prin ordinul direct al lui Ion Iliescu, din banii “proştilor şi ticăloşilor de români (1)”. Aşa se explică mai bine şi de ce “transcedentalul” era vizitat în “exil”, la Tescani, pe 23 august 1989 – potrivit martorului ocular Tudor Octavian (2), cercetătorului Radu Portocală (3) şi istoricului Alex. Mihai Stoenescu (4) – de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu şi Viorel Hrebenciuc. Oamenii ruşilor (5) făceau guverne… Şi aşa se explică mai bine şi de ce cartierul general al celulei roşii a “revoluţiei”, în frunte cu “părinţii ei fondatori”, Iliescu şi Brucan, a fost stabilit în decembrie 1989 la Ascanio Damian, cumnatul şi vecinul de vilă al lui Pleşu, “disidentul” din strada Paris.

Citiţi tot perdaful la Adevarul. (V.R.)

Sursa: Ziaristi Online

1) “Romania e plina de prosti si ticalosi” – Andrei Plesu la Stelian Tanase, impreuna cu Gabriel Liiceanu, intr-o “editie speciala” Realitatea TV, 20 august 2006, in care, pornind de la cazul Mona Musca, au fost condamnati vehement colaboratorii Securitatii. Desigur, acelasi moderator si aceiasi invitati nu au mai considerat oportun sa faca o emisiune si despre cazul Catrinel Plesu, fosta agenta a Directiei Generale de Informatii Externe a Securitatii Statului.

2) “Pe 23 august ma aflam la Tescani, casa lui Enescu din Moldova era casa de oaspeti pentru artisti plastici si muzicieni si ne pregateam sa sarbatorim 23 august, adica sa ne imbatam si sa mancam niste mici. Asta era viata intr-o casa de oaspeti. Pe la 6 seara am fost anuntati sa nu iesim din camerele noastre pentru ca vor veni niste oaspeti de seama. Noi eram oaspeti, dar existau si oaspeti mai oaspeti decat noi acolo. Am ramas in camera si dupa 22 decembrie 1989, in timp ce ne uitam la televizor cu sotia mea si se tragea pe-afara, sotia mea imi spune: “Puiu, dar astia nu erau la Tescani?”. Prin urmare, la Tescani in 23 august 1989, seara, s-a umplut vidul de putere, s-a facut un fel de pregatire pentru vidul de putere ce avea sa vina dupa 22 decembrie. Acolo eram noi, oaspetii bagati in camera ca sa nu iesim afara, si deodata au inceput sa vina pe aleile parcului, paziti de militia din judetul Bacau pe de o parte niste oficialitati locale, pe de alta parte niste oameni care au facut revolutia. Acolo la Tescani se mai gasea si Plesu, ca exilat. Dar cei care au venit pe alei, din cate imi amintesc eu, au fost figurile de seama, nucleul care in 1989 a (facut revolutie). Era si Ion Iliescu acolo. Eu asa imi amintesc. Acum precis il tin minte pe domnul Magureanu, ca i-am recunoscut figura. Intelegeti, imi este foarte greu sa dau nume, dar exista oameni care s-au ocupat, au ramas acolo, au administrat. Noi vedeam pe fereastra, asa… Era un loc unde puteau sa discute in liniste, pentru ca era un loc foarte bine pazit de Securitate. Prin urmare, Securitatea de acolo din judet era in legatura cu militia din judet, cu organele de partid ca sa apere aceasta excursie in grup mic de oaspeti de seama, care au avut o mica discutie. Exista traitori in viata.” – “Realitatea Zilei”, emisiunea Realitatea TV moderata de Razvan Dumitrescu, din 23 august 2007

3) “Intre timp, in Romania, structura de inlocuire se plaseaza in pozitie de asteptare. Moscova a dat unda verde. Foarte probabil, prin intermediul lui Brucan si Militaru, dar, fara indoiala, si prin anumiti ofiteri de Securitate, aflati sub controlul direct al KGB. Contactele se multiplica. () In august (Iliescu n.a.) se deplaseaza in satul Tescani, pentru a se intalni cu Andrei Plesu, actualul ministru al Culturii, aflat, atunci, sub supraveghere la domiciliu. Opinia publica se obisnuise cu ideea ca Iliescu il va inlocui intr-o zi pe Ceausescu.” – Radu Portocală, “Autopsia loviturii de stat romane”, Paris, 1990

4) In decembrie 2006, ziarul “Ziua” a organizat o conferinta publica – inregistrata audio-video – intitulata “Adevarul despre Decembrie 1989” cu istoricul Alex Mihai Stoenescu drept invitat special, in care acesta a afirmat exact acelasi lucru. Informatiile lui Stoenescu proveneau din mediile serviciilor secrete care monitorizau inainte de 1989 activitatile conspiratorilor KGB. In urma publicarii acestei relatari, Andrei Plesu s-a grabit sa o conteste cu aplomb, afirmand ca nu l-a cunoscut pe Ion Iliescu inainte de decembrie 1989. Reputatul istoric Alex Mihai Stoenescu a fost silit apoi sa-i improspateze memoria lui Andrei Plesu, “membru in ceea ce Corneliu Coposu numea guvernul neocomunist al Romaniei” si oficial in toate guvernarile Romaniei de dupa 1989. El amintea ca tot Corneliu Coposu declara presei franceze in ianuarie 1990: “Cei mai multi dintre membrii CFSN sunt comunisti deveniti disidenti, fie pentru ca se plictisisera de comunism, fie pentru ca au fost aruncati in dizgratie”.

Alex Mihai Stonescu a replicat la data respectiva:

“Este normal sa te pretinzi doar un istoric de arta visator, si nu un tovaras conspirator. Dar, in legatura cu relatiile “ministrului mineriadei” avute ante-1989 cu Ion Iliescu, acestea sunt consemnate, inca din 1990, in lucrarea cercetatorului Radu Portocala “Autopsia loviturii de stat romane”, aparuta la Paris. (…)

Nu este corect, insa, ca, in epoca transparentei, sa-ti falsifici trecutul. Prea sigur pe sine, dl. Plesu uita si de participantii, si de martorii – doriti sau nedoriti – ai intalnirii “secrete” avuta loc in 1989, la frumoasa vila a printesei Maruca Cantacuzino, unde era “exilat” viitorul ministru. Domnul senator si euro-parlamentar Eugen Mihaescu, fost consilier al presedintelui Ion Iliescu, ne-a oferit o declaratie punctuala despre relatarea personala a domnului Ion Iliescu privind vizita sa la Tescani, in 1989, motiv (si) pentru care a avut ulterior motivatia de a-l numi pe Andrei Plesu ministru in guvernul sau neocomunist. Pentru ale carui actiuni este acum anchetat de Procuratura Militara.

Altfel, este normal si chiar recomandabil ca intelectualii romani sa se intalneasca cu spionii sovietici. Acest fapt se intampla in mod curent in toate tarile civilizate; numai romanii sunt niste comunisti inapoiati care nu inteleg libertatile democratice. In aceeasi ordine de idei, Polonius nu este un material radioactiv, ci numele unui personaj din Hamlet”.

5) «La Uniunea Scriitorilor funcţiona un nucleu „de front“, foarte activ în unele momente, al K.G.B.-ului. Surprinzător, nucleul era alcă­tuit din tineri scriitori, dar şi responsabili de cinematografe, cronicari de film ş. a., pretinşi critici ai lui Ceauşescu pentru că nu-i lăsa să scrie despre transformările şi noile realităţi din Uniunea Sovietică. Unii s-au legat cu lanţuri de grilajul Uniunii Scriitorilor şi au chemat la faţa locului corespondenţii presei sovietice acre­ditaţi la Bucureşti. Azi, unii din acel nucleu se află în prospere relaţii cu „foşti“ ai serviciilor sovietice : îl aduc pe fratele (mason) Kondyakov la Palatul Victoria, fac privatizări de succes, se angajează ca mercenari – „analişti“ şi „consultanţi“ – prin partide, staff-uri electorale şi pe lângă lideri politici. Cum erau recompensaţi unii dintre aceşti „activişti de front“ ai K.G.B.-ului ? Primeau periodic (cam la două săptămâni) coşul cu produse alimentare multrâvnite în acele vremuri de numeroase „lipsuri şi greutăţi“ (caviar, votcă, me­zeluri, carne, batog, ulei, fructe exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în faţa porţii dintr-o maşină cu număr „T.C.“ (taxi creditar) a Ambasadei U.R.S.S. Singur acest fapt arată până unde au întins ruşii coarda…
De departe, filosoful şi esteticianul Andrei Pleşu era cel mai solid în concepte. Inteligenţa sa, receptivă la persuasiunea „ofiţerului de caz“, l-a decis să facă un gest de „spovedanie a unui învins“, dar nu în sensul lui Panait Istrati, ci într-unul cu cert efect de captatio benevolentiae. A fost invitat să conferenţieze în faţa ofiţerilor din Securitate, la Casa de Cultură a Ministerului de Interne, despre curente şi tendinţe în artă. A avut o bună audienţă şi s-a bucurat de aprecieri sincere. I s-a rezervat „un exil“ confortabil la Tescani. Ce lucru periculos făcuse ? Îl însoţea pe Mircea Di­nescu la diversele evenimente organizate de ambasadele occidentale la Bucureşti, căci poetul, deşi beneficiase de o bursă postacademică în Marea Britanie, nu deprinsese limba şi avea nevoie de un interpret cu ştaif.
„Ăla cu Trabantul“ – aşa îl ştia Elena Ceauşescu pe domnul Virgil Măgureanu – a fost „detaşat“ la Muzeul Judeţean din Focşani ca să nu-l mai întâlnească pe Ion Iliescu, dar mai ales pe generalul Militaru. Pentru că fusese „în sistem“, exact acolo de unde „se iese numai cu picioarele înainte“, domnului Virgil Măgureanu nu i s-a dat importanţă. A fost iniţial omis. Cineva l-a pârât însă „Cabinetului 2“ şi Elena Ceauşescu a întrebat : „Da’ ăla cu Trabantul care-i ?“ „Îl căutăm, nu-i avem identitatea completă“, a fost răspunsul. Parţial exact, fiindcă un ofiţer – din exces de zel, dar şi din comoditate – i-a schimbat naţionalitatea, iar şeful De­partamentului Securităţii Statului i-a trimis pe ofiţerii superficiali la arhiva actelor de stare civilă pentru a-i reconstitui lui Virgil Măgureanu arborele genealogic.
Individual, fiecare dintre cei pomeniţi „se afla în nişte cărţi“ şi atât. După prinderea în flagrant a reţelei complotiste coordonate de Victor Volodin şi difuzarea „scrisorii celor şase“, erau anticipate şi alte evenimente. Ceauşescu a considerat că, preventiv, Iliescu-Măgureanu-Mili­taru şi Dinescu-Pleşu trebuie împiedicaţi să se întâlnească pentru a nu se organiza.
Dislocarea din Capitală a domnilor Pleşu şi Măgureanu, ca şi a altora aflaţi în situaţii relativ asemă­nătoare, s-a făcut ca urmare a unei decizii politico-administrative luate pe linie de partid – aşa s-a procedat şi în cazul câtorva dintre autorii „scrisorii celor şase“. […] »

Din Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, Editura Compania, Bucureşti, 2011

• Share
• Tweet
• Pin
• Email