Cum au câștigat EVZ și Victor Roncea bătălia în Instanță cu GDS și Liiceanu reușind să apere libertatea presei și a cuvântului în România. DOCUMENTELE PROCESULUI

December 31st, 2019

Pe 28 noiembrie, când a fost ultima înfățișare la Tribunalul București în procesul intentat de Liiceanu, în numele său și al GDS, libertății presei din România, respectiv subsemnatului și EvZ, scriam că nu poate fi decât o zi victorioasă, pentru că este chiar ziua de prăznuire a Sfântului Ardealului Arsenie Boca, la 30 de ani de la plecarea sa la Ceruri. Și așa a și fost. Apoi, exact la 30 de ani de la debutul evenimentelor din decembrie 1989, în urma cărora probabil singurul lucru viabil rămas este libertatea de exprimare, am primit vestea de la Tribunal: acțiunea se respinge ca neîntemeiată!

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest cadou de Crăciun și mulțumesc totodată tuturor celor care m-au susținut întru apărarea cauzei, doamnei avocat Roxana Mihaela Catea, asociat senior Țucă Zbârcea și Asociații, doamnei avocat Elena Radu și prietenilor de la EvZ cât și, bineînțeles, Justiției Române, reprezentată cu cinste de doamna judecător Tatiana Severin.

După cum bine observa cineva cu totul necunoscut pe Facebook cazul nu mă privește pe mine ci chiar istoria acestor zbuciumați 30 de ani dar și a celor imediat anteriori loviturii de stat, când se angrenau rețelele care aveau să controloze și manipuleze în 1989 și după lumea politică și culturală din România: una de la Putere – FSN – și cealaltă, ca într-o oglindă răsturnată, din societatea civilă – GDS. În fruntea lor, nelipsiții agenți sovietici Brucan și Soros.

În acest sens, hotărârea decisivă a instanței este o victorie binemeritată a celor care au ieșit în stradă în 1989 și 1990, contra manipulatorilor din umbră și a profitorilor revoluției.

Câțiva colegi de presă, cărora le mulțumesc de asemenea, au relatat despre deznodământul telenovelei GDS – Humanitas cu Liiceanu în rol de vedetă principală. Public mai jos Concluziile mele scrise urmate de Chemarea în judecată a lui Liiceanu pentru a rămâne spre studiul oricărui student la jurnalistică dar și a ziariștilor care se vor confrunta cu personaje care își închipuie că notorietatea la care au ajuns prin rețele de influență vizibile și invizibile prezente în toate domeniile vieții publice le mai poate spăla sau ascunde trecutul tenebros.

De ani de zile atrag atenția că Rețeaua dezvoltată de Soros în România și în lume este ca un cancer pentru societate. Astăzi, același lucru îl spune președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Sau proeminentul politician și avocat american Rudy Giuliani. Sau chiar Procurorul General al SUA. GDS, format de la bun început din foști nomenclaturiști și ideologi comuniști, agenți, informatori și disidenți de ocazie, este doar o excrescență a acestei Rețele.

Poate nu e prea târziu pentru români să se deștepte din somnul ultimilor 30 de ani.

Noi, servind adevărul, ne facem pe mai departe datoria față de patrie, înainte de toate.

La Mulți Ani și Doamne, ajută!

Aici găsiți cele câteva articole despre deznodământul Procesului:

Jurnalistul Victor Roncea și Evenimentul Zilei au câștigat irefutabil procesul intentat de eseistul Gabriel Liiceanu. Patronul Humanitas rămâne un profitor al relațiilor dintre GDS și FSN. Istoriile Anului 2019 – EvZ, Cotidianul, ActiveNews, Știri pe Surse

Aici găsiți Întâmpinarea mea și cum a decurs Procesul:

ADEVĂRUL despre LIICEANU și GDS – Grupul de Diversiune Socială moșit de BRUCAN. RECHIZITORIUL lui Roncea

Cele 110 probe depuse în Procesul Liiceanu vs Libertatea Presei, sursele folosite pentru trei articole despre GDS și Humanitas în Evenimentul Zilei. MARFĂ DE DESCĂRCAT

A început Procesul Liiceanu – GDS vs Victor Roncea și EvZ

Aici sunt articolele incriminate:

GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul ungar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)

GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul ungar (II)

Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO

EXCLUSIV: Stenogramele Colegiului CNSAS în cazul atacului GDS la Ioan Aurel Pop: „S-au furat documente din Arhivă!”. Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

Aici sunt Concluziile scrise:

Tribunalul București, Secția a III-a civilă

Dosar nr. 8752/3/2019

Amânare pronunțare: 12.12.2019

Concluzii scrise formulate de pârâtul Victor Roncea

prin care vă solicit ca prin sentința pe care o veți pronunța să respingerea cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Subsemnatul am expus pe larg apărările mele față de cererea de chemare în judecată prin întâmpinare și în cadrul dezbaterilor procesuale de la termenul din 28.11.2019.

Rolul prezentelor concluzii scrise este de a prezenta în mod succint o serie de aspecte relevante pentru caracterul neîntemeiat al acțiunii introductive, împreună cu jurisprudența CEDO și națională relevantă.

Cu titlu prioritar oricăror alte aspecte, subsemnatul sunt jurnalist și am realizat o anchetă jurnalistică. În cadrul acestei anchete am coroborat surse și documente pe care le-am prezentat public, în baza cărora am emis opinii și concluzii. Pedepsirea sub orice formă a acestui demers jurnalistic transparent – chiar și dacă ar fi considerat provocator sau exagerat (nu e cazul) – reprezintă o ingerință nejustificată și gravă asupra dreptului meu la liberă exprimare, garantat de art. 10 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Cu titlu preliminar, lipsa calității procesuale active a reclamantului rezultă cu prisosință din faptul că afirmațiile imputate nu îl privesc pe reclamant, ci privesc o persoană juridică – Grupul de Dialog Social. Această împrejurare e de domeniul evidenței, prin simpla lectură completă a textelor publicate de subsemnatul.

În cele ce urmează vom arăta, în primul rând, că afirmaţiile imputate nu reprezintă fapte ilicite (Secţiunea I), întrucât:

reprezintă un comentariu și o coroborare a unor informaţii preexistente oferite de mass-media, respectiv o invitație la elucidarea unor împrejurări de fapt .
abordează chestiuni de vădit interes public, solicitând clarificarea unor acțiuni ale reclamantului în calitatea sa de persoană publică în privința folosirii unor resurse ale Statului.

În al doilea rând, prejudiciul efectiv pretins de reclamant nu a fost demonstrat (Secţiunea a II-a). Practica instanţelor românești a statuat în numeroase rânduri că prejudiciul trebuie să fie dovedit prin circumstanţe concrete, nefiind suficient ca acesta să fie explicat prin aprecieri generice.

În al treilea rând, având în vedere că subsemnatul am comentat și coroborat informații și investigații jurnalistice preexistente, apărute în mass media și pe care le-am nominalizat expres, este evident că pretinsa vătămare a reclamantului nu putea fi cauzată de comentariul subsemnatului (Secțiunea a III-a).

În al patrulea rând, condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită atâta vreme cât subsemnatul am acţionat cu bună-credinţă, invitând reclamantul la clarificarea unor împrejurări de fapt relevante pentru interesul public (Secțiunea a IV-a).

A.1.Caracterul licit al comentariului subsemnatului

Potrivit reclamantului, pretinsa fapta ilicită este reprezentată de o anchetă jurnalistică, concretizată prin publicarea a două articole în publicația Evenimentul Zilei („EVZ”), respectiv unul publicat în două părți, la data de 21 și 22 ianuarie și un al doilea pe 30 ianuarie a.c..

Subsemnatul am investigat faptele prezentate ca parte a unei serii de anchete jurnalistice desfășurate de EVZ cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la revoluție (toate articolele parte a acestei anchete sunt detaliate la pg. 39-41 ale întâmpinării). Prin urmare, departe de a urmări cauzarea unor eventuale prejudicii de imagine reclamantului, scopul subsemnatului a fost acela de a dezvălui aspecte despre perioada 1989-1990, epoca post-comunistă, în vederea informării publicului despre modul în care s-a realizat tranziția între cele două regimuri.

Din acest punct de vedere, subsemnatul am respectat toate normele legale cât și cele deontologice în ceea ce privește activitatea jurnalistică, furnizând toate sursele de informare și probele în susținerea afirmațiilor mele, inclusiv documente din arhivele Ministerului Public.

În analiza caracterului licit al faptelor ce îmi sunt imputate, solicit instanţei să aibă în vedere (i) conţinutul comentariului jurnalistic al subsemnatului, (ii) calitatea în care subsemnatul am emis acest comentariu, precum și (iii) contextul în care au fost expuse afirmaţiile.

Din faptele expuse prin întâmpinare rezultă cu claritate că:

pe de o parte, subsemnatul am comentat asocieri preexistente realizate de investigații jurnalistice, pe care le-am citat expres.

Din acest punct de vedere, practica judiciară s-a pronunțat deja în sensul că o astfel de acțiune reprezintă o exercitare a dreptului la liberă exprimare:

“Tribunalul constată că afirmaţiile reclamantului pârât au fost făcute în contextul unor dezbateri în media şi nu numai cu privire la activităţile domnului [M.B.] (la data de 22.08.2009 fiind publicate mai multe articole pe această temă), pe fondul apropiatei campanii electorale. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la lipsa bazei factuale, tribunalul reţine că afirmaţiile reclamantului pârât nu se bazau doar pe susţinerile martorului V.V., aşa cum afirma apelantul pârât-reclamant, ci se întemeiau şi pe documente oficiale, pe alte articole anterioare de presă, după cum rezultă din probatoriul administrat cât şi pe un raţionament logic rezonabil” (Tribunalul Bucureşti, Secția a IV-a civilă, Decizia civilă nr. 654 A/15.06.2012).
“Nu s-a realizat de către pârât o faptă prin care să se fi încălcat dispoziţiile legale în materie, în condiţiile în care publicarea articolului incriminat a răspuns unei necesităţi de moment, abordând o chestiune de interes public [subl. ns.] fără a fi posibilă verificarea detaliată și confirmarea veridicităţii informaţiei publicate” (Tribunalul București, secția a V-a civilă, Sentinţa nr. 2/2002 a Tribunalului București)^¹.
„Aspectele semnalate de reclamant nu reprezintă o denaturare cu caracter ilicit a adevărului, câtă vreme evenimentele respective au făcut anterior obiectul unor articole de presă, fiind aduse la cunoștința publicului”(Decizia nr. 1375/2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă)^².
“Esenţial în această analiză este calitatea de persoană publică a reclamantului […] Luând în considerare această calitate, instanţa apreciază că afirmaţiile pârâtului se înscriu în aria afirmaţiilor uzuale luptei politice din spaţiul politic românesc, afirmaţiile acestuia fiind în mod clar efectuate în acest cadru. Totodată, aceste afirmaţii trebuie apreciate în contextul politic în care au fost făcute, în acea perioadă în presă vehiculându-se astfel de opinii şi acuze referitoare la fraudarea voturilor, afirmaţiile pârâtului nefiind singulare în acest sens” (Judecătoria Sectorului 6, Sentinţa civilă nr. 10906/12.12.2012, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 967/09.10.2013 a Tribunalului Bucureşti).
“Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că intenţia pârâtului nu a fost de a leza în mod gratuit şi inutil reputaţia reclamantului, ci de a pune în discuţie un subiect de interes general şi a determina efectuarea unei verificări cu privire la posibile interese ale politicienilor […]” (Judecătoria Sectorului 5, Sentinţa civilă nr. 4604/30.05.2011)^³.

Pe de altă parte, comentariul subsemnatului a avut drept obiectiv imperativul legitim al clarificării poziției unei persoane publice cu privire la chestiuni care implică modalitatea de cheltuire a resurselor publice.

Invitarea unei persoane publice la clarificarea relației sale cu diverse entități private beneficiare de bani publici nu doar că face parte din dreptul la scrutin public recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 10, dar reprezintă chiar o obligație a acestuia.

Pe de altă parte, formularea unei judecăți care ia în considerare și premise publice de natură factuală nu înseamnă nici că (i) respectiva judecată reprezintă o acuzație de fapt, nici că (ii) autorul judecății poartă răspunderea pentru dovedirea afirmațiilor publicate în mass-media centrală, la care am făcut pur și simplu trimitere.

Este unanim admis în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului că:

dreptul la libertatea de expresie [art. 10 alin. (2) din Convenţie] este unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, „nefiind aplicabil doar la idei, ci şi la informaţii care jignesc, şochează sau deranjează; într-atât de mari sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi deschiderii care guvernează o societate democratică” (inter alia, Wille c/a Liechtenstein, 28396/95, paragraful 61);

acest drept este cu atât mai extins în cazul actorilor publici care au „datoria de a furniza informaţii de interes public. Instanţele de judecată nu funcţionează într-un vid; existenţa unui forum de soluţionare a disputelor nu anihilează posibilitatea ca aceste dispute să aibă loc, în prealabil, într-un alt spaţiu” (Sunday Times c/a Marii Britanii, 6538/74, paragraful 65).

Mai mult, Curtea Europeană a argumentat că „atunci când au a fi puse în balanţă, în lumina criteriului de necesitate arătat de art. 10 parag. 2 al Convenţiei, interese legate de libertatea de expresie şi altele ce ţin de protecţia reputaţiei altei persoane, trebuie acordată o importanţă mai mare participării active a autorului plângerii la o discuţie publică animată”^{^[3]}. Totodată, Curtea a evidențiat că “promovarea dezbaterii politice libere reprezintă o trăsătură foarte importantă a unei democrații. Curtea oferă libertății de exprimare cea mai mare importanță în contextul dezbaterii politice și consideră că o restricție asupra discursului politic este justificată doar de motive foarte puternice” (Feldek c/a Slovaciei, 29032/95, paragraful 83).

Raportat la cele de mai sus, investigația mea apare cu claritate ca reprezentând o manifestare a dreptului la liberă exprimare garantat de art. 10 al Convenției, respectiv de art. 30 din Constituție:

Din punct de vedere al criteriului conținutului, subsemnatul nu am emis o acuzație gratuită la adresa reclamantului, ci mi-am exercitat dreptul la scrutin public al unei persoane publice, reclamând necesitatea elucidării concluziilor unei investigații jurnalistice.
Din punct de vedere al calității în virtutea căreia a fost emisă afirmația, subsemnatul sunt jurnalist, asumându-mi misiunea de a supraveghea atent orice modalitate de cheltuire a banului public.
Din punct de vedere al contextului în care a fost emis comentariul, acesta este întemeiat pe investigații jurnalistice preexistente, citate expres, documentate și apărute în mass-media.

Așa fiind, subsemnatul nu am comis o faptă ilicită.

Vom reda succint mai jos proba aferentă fiecăreia dintre susținerile pe care mi le impută reclamantul:

faptul că reclamantul ar fi primit în mod nelegal editura Humanitas – afirmațiile sunt preluate ca atare de la domnul Valerian Stan. Dincolo de acest aspect, subsemnatul am prezentat Ordinul nr.82/21.02.1990 prin care s-a înființat editura Humanitas și prin care a fost numit director reclamantul, prezentând neconcordanțele acestuia. Chiar și dacă afirmațiile ar fi aparținut subsemnatului, nu ar fi reprezentat altceva decât niște dubii rezonabile cu privire la documentul prezentat;
ștergerea datoriilor Humanitas – afirmația nu îl vizează pe reclamant – prin urmare nu se poate aprecia faptul că i-ar fi lezat demnitatea și dreptul la imagine astfel încât să fie îngrădit dreptul de exprimare al subsemnatului. Chiar dacă afirmația l-ar fi vizat în mod direct pe reclamant, subsemnatul am prezentat faptul că în cursul anului 2002, conform adresei nr. 431581/12.07.2000 emisă de Ministerul Finanțelor Publice editura a fost scutită de la plata unor penalități de întârziere în sumă de 2.783.907.422 lei – deci afirmația este probată. Subsemnatul nu am contestat în cadrul articolului legalitatea procedurii, prin urmare sintagma „într-un mod cu totul ilegal” este o interpretare a reclamantului, însă afirmația nu îmi poate fi atribuită. Adresele reclamantului sunt datate din 2005, neavând nicio legătură cu incidentul relatat de subsemnatul;
CEDO are un dosar în lucru ce vizează aceste ilegalități – am depus documentele disponibile aferente cauzei aflate pe rolul Curții Europene, oricum această afirmație nu lezează de nicio manieră dreptul la demnitate sau la imagine al reclamantului, fiind deci acoperit de normele legale;
GDS a fost înființat printre alții – dintre care unii colaboratori ai unor servicii secrete – și de reclamant – acestea reprezintă fapte care sunt dovedite (de CV-ul reclamantului), precum și de informațiile existente și necontestate în spațiul public, inclusiv decizii ale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Chiar și așa, reclamantul nu a fost denigrat de nicio manieră, prezentându-se exclusiv niște date deja constatate, iar dacă asocierea cu persoanele indicate îl lezează la acest moment este o chestiune ce nu îmi poate fi imputată;
reclamantul ar fi preluat patrimoniul UTC în ciuda unor neconcordanțe legale – afirmația a fost făcută în contextul în care potrivit potrivit Încheierii nr. 27/22.01.1990 s-ar fi înființat GDS, deși preluarea sediului din Calea Victoriei s-ar fi aprobat anterior, la data de 08.01.1990. Așadar subsemnatul am evidențiat neconcordanțe ale modului în care s-a operat preluarea acestui patrimoniu;
“corupție la nivel înalt, trafic de influență, conflict de interese, devalizare” – nu există vreo acuzație la adresa reclamantului cu privire la aceste opinii juridice. Am prezentat exclusiv dubiile subsemnatului cu privire la modul de înființare a GDS – iar din simplul fapt că trecerea în patrimoniul GDS a clădirii din Calea Victoriei a fost aprobată de către Silviu Brucan în condițiile în care acesta era și membru fondator al GDS – subsemnatul jurnalist am un dubiu rezonabil cu privire la existența unor nereguli de ordine publică;
reclamantul ar avea legături cu Securitatea sau cu servicii de informații străine – subsemnatul nu am afirmat că dl. Liiceanu ar fi desfășurat activități în cadrul unui atare serviciu, afirmațiile i-au vizat pe Silviu Brucan și Alin Teodorescu – dacă reclamantul se simte lezat de asocierea cu cele două persoane alături de care a înființat GDS, acesta reprezintă un aspect ce nu îmi poate fi imputat;
GDS este legat indisolubil de FSN – mai întâi aceasta nu este o afirmație care să îl vizeze pe reclamant, de altfel, acesta chiar pare a își însuși orice afirmație despre o organizație în care a activat. Subsecvent, Silviu Brucan a fost atât membru fondator GDS, cât și membru fondator FSN, deci este de ordinea evidenței că afirmațiile subsemnatului sunt susținute faptic;
“GDS este, probabil, cel mai tenebros grup organizat de trafic de influență” – afirmația nu îl privește pe reclamant. Oricum, ea este formulată drept o concluzie probabilă trasă de subsemnatul – neregularitățile care rezultă din documentele publice prezentate m-au determinat să emit această concluzie, explicată în mod amplu în cadrul întâmpinării. Chiar și așa, din nou este dificil de înțeles cum criticarea unui grup generează lezarea demnității reclamantului, câtă vreme acesta nu a fost vizat în mod intenționat sau în mod expres iar ulterior introducerii acțiunii și-a și dat demisia din acest grup acuzând la rândul lui neregularități sesizate și de subsemnatul în articolele citate;
Membrii GDS ar fi intrat în mod ilegal în posesia unor bunuri ale statului – am explicat acest aspect la punctul a și e.

Având în vedere aceste aspecte, este limpede faptul că și în măsura în care afirmațiile subsemnatului în interpretarea informațiilor puse la dispoziție publicului s-ar dovedi a fi parțial eronate, am fost de bună-credință. Mai precis, punctual, pornind de la conținutul fiecărui document am subliniat diverse aspecte cu privire la înființarea și funcționarea GDS. Or, câtă vreme afirmațiile prezentate au avut surse clar identificate și subsemnatul am fost de bună-credință, nu îmi poate fi imputată vreo faptă ilicită.

De altfel, după cum a arătat-o în numeroase rânduri Curtea Europeană, “în îndeplinirea obligației sale de a comunica informații și idei privind aspecte de interes public, presa era îndreptățită să recurgă la o anumită doză de exagerare sau chiar provocare” (Kuliś și Różycki c/a Poloniei,. 27209/03, Dalban c/a României, 28114/95).

A nega subsemnatului dreptul de a cere scrutin public asupra modului în care reclamantului a uzat de bani publici – chiar prin uzul exagerării și/sau provocării – reprezintă o ingerință gravă în dreptul meu de liberă exprimare.

A.2.Inexistenţa vreunui prejudiciu produs reclamantului

Pretinsul prejudiciu clamat de către reclamant este nedovedit. Practica instanțelor românești a statuat în numeroase rânduri că prejudiciul trebuie să fie dovedit prin circumstanțe concrete, nefiind suficient ca acesta să fie explicat prin aprecieri generice de tipul celor făcute în cauză.

În acest sens, este relevant că reclamantul nu posedă vreun mijloc de probă concret în dovedirea existenţei şi întinderii prejudiciului.

Cerința dovedirii unui prejudiciu efectiv, și nu a unuia prezumtiv, a fost confirmată, în spețe similare cu cea curentă, de către practica jurisprudențială: “în ceea ce privește cea de a doua cerință prevăzută de art. 998 C. civ., reclamantul nu a dovedit producerea efectivă a unui prejudiciu moral, constând în atingerea adusă onoarei, demnității sau reputației sale” (Sentința nr. 2/2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă)^{^[4]}.

Cum, în virtutea art. 249 C. pr. civ. civ., reclamantului îi incumbă sarcina probei în ceea ce privește pretențiile deduse judecății, instanța de fond urmează să respingă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată și din această perspectivă.

A.3.Inexistenţa unui raport de cauzalitate între afirmația subsemnatului și prejudiciul pretins la nivel abstract de reclamant

Pe de altă parte, chiar dacă, prin absurd, s-ar admite teza că prestigiul reclamantului ar fi putut fi atins de judecăţi de tipul celor reclamate prin cererea introductivă, este cert că vătămarea era deja produsă.

Astfel, declaraţiile subsemnatului reprezintă o sinteză a unor investigații jurnalistice publicate și preluate deja pe larg de mass-media centrală. În acest context, este cert că pretinsul prejudiciu ar fi existat deja de la momentul publicării investigațiilor sus amintite (și care sunt, de fapt, motivul nemulțumirii reclamantului).

Este cu totul neclar în ce mod reclamantul a putut suferi vreo pierdere a prestigiului profesional în urma corobării de către subsemnatul a unor informaţii preluate din alte surse larg răspândite public.

A.4.Lipsa vinovăţiei

Absenţa caracterului ilicit al faptelor înlătură existenţa unei forme de vinovăţie. Condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită atâta vreme cât subsemnatul, ca jurnalist, am acţionat având reprezentarea că afirmaţiile mele au un caracter licit.

De asemenea, este exclusă o formă de vinovăţie în contextul în care:

subsemnatul am publicat, de bună-credință, toate materialele pe care mi-am bazat investigația de presă.
autorul afirmaţiilor pretins defăimătoare face aceste afirmaţii conştient că acestea sunt conforme realităţii. În situaţia de faţă, subsemnatul mi-am bazat opiniile pe relatările presei contemporane.

Încă o dată, un jurnalist nu comite un delict de opinie atunci când emite concluziile inconfortabile pentru un personaj public și cu implicații politice, câtă vreme ele sunt în mod transparent bazate pe documente și surse publice.

***

Pentru toate aceste motive, având în vedere faptul că niciuna din condițiile cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită, vă solicităm să dispuneți respingerea cererii de chemare în judecată.

Victor Roncea

C.Turianu, op. cit., p. 234.

A se vedea, în acest sens, C. Turianu, Răspunderea civilă delictuală. Răspunderea civilă pentru daune morale, Ed. Wolters Kluwer, București, 2009, p. 227 și următoarele.

Sentința nr. 2/2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă

[3]

^[3] A se vedea C. Bârsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 780.

[4]

^[4] A se vedea supra, nota de subsol nr. 5.

Cererea abuzivă de chemare în judecată de către GDS și Liiceanu