Presa Română, de la Cuza și Eminescu la Pamfil Șeicaru și Nichifor Crainic, Antonescu și Ceaușescu – DOC. VIDEO cu Ioan Aurel Pop și FOTO cu Ion Cristoiu

Expoziția „Din lumea presei românești – 191 de ani“


Sala „Theodor Pallady“, Calea Victoriei, nr. 125

Organizatori: Serviciul Catalogare-Clasificare Periodice, Foi volante și Serviciul Manuscrise, Carte-Rară ale Bibliotecii Academiei Române

Academia Română informează:

Expoziția vizează reliefarea modului în care presa românească a reflectat momente decisive din istoria românilor și transformarea societății românești, într-o evoluție de aproape două secole. Sunt selectate numere reprezentative din peste 70 de periodice care pun în lumină Revoluţia de la 1848, Unirea de la 1859, Războiul de Independenţă, Primul Război Mondial, Marea Unire de la 1918, perioada interbelică, cele 8 decenii de regalitate, Al Doilea Război Mondial.

O secțiune specială este rezervată „Monitorului Oficial“, fiind expuse numerele în care au fost publicate primele trei Constituții ale României moderne: Constituţia de la 1866, Constituţia de la 1923 și Constituţia de la 1938.

Momentul 23 august 1944, care a marcat instaurarea regimului comunist în România, este tratat în oglindă, prin raportare la anul 1989 și la Revoluția din decembrie. Sunt confruntate, astfel, două limite temporale care circumscriu o fractură istorică de 45 de ani. Interesantă este, în acest context, expunerea paralelă a edițiilor de dimineață și de seară ale câtorva publicaţii din data de 21 decembrie 1989, care ilustrează schimbarea bruscă de atitudine și metamorfoza politicii editoriale: „Libertatea“, „România liberă“, „Scânteia poporului“, „Scânteia tineretului“, „Tineretul liber“, „Adevărul“.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 13-21 februarie 2020 — at Biblioteca Academiei Române.

Info și Foto: Roncea.Ro

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova