Dimitrie Gusti, dușman al poporului bolșevic și după moarte. Lansare de Carte și Conferință cu Acad. Ilie Bădescu. Școala sociologică a lui D. Gusti de la fondare la lichidare – VIDEO de la Academia Română

Anunț

Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Cercetare organizează marți, 18 februarie 2020, începând cu ora 16:00, lansarea cărții:

„Un savant român sub supraveghere informativă.

Cazul Dimitrie Gusti”

Autori: Ilie BĂDESCU, Ioan C. POPA

Invitați:
Dr. Ion CONSTANTIN – istoric
Conf. dr. Mihai MILCA – sociolog
Corneliu VLAD – analist politic, publicist
Dr. Ioan C. POPA – coautor al cărții
Prof. dr. Ilie BĂDESCU – m.c. al Academiei, coautor

Adresa: Sos. Kiseleff nr. 47

Dimitrie Gusti și Școala sociologică de la București la 100 de ani de la fondare *

Școala sociologică a lui D. Gusti de la fondare la lichidare. Au trecut 140 de ani de la nașterea marelui savant român, Dimitrie Gusti, fondator de mare școală sociologică europeană chemată să creieze și nevoită să lupte. Războiul straniu împotriva ființei și memoriei acestei școli științifice de valoare internațională a început devreme și pare să nu se fi încheiat nici astăzi. Şcoala sociologică a lui D. Gusti s-a născut, în tinda Marii Uniri, la Iaşi, odată cu înființarea Asociaţiei pentru studiu şi reforma socială, în anul deplinătății statului national întregit (1918), prin coparticiparea a doi mari exponenţi ai ştiinţelor societăţii: un istoric, Vasile Pârvan, şi un economist, Virgil Madgearu. La momentul său de apogeu, marea școală de sociologie românească a fost împinsă, dimpreună cu toată cultura română, în tragica încleștare cu regimul comunist de ocupației. Începuse războiul total împotriva culturii române. Acest război viza deformarea memoriei istorice și măcinarea științei românești în mai toate domeniile. Nu întâmplător, el a început prin agresiunea contra Academiei ca instituție pivot a strategiei de apărare și dezvoltare a patrimoniului cultural al unei țări. Decretul M.A.N. Nr.76/1948 pentru transformarea Academiei Române în Academia Republicii Populare Române,ii la „Articolul IIIiii, anunța o vastă epurare în rândul Academieiiv.

„Peste 100 de membri ai Academiei, îndeosebi din sfera umanistă (istorie, sociologie, filosofie, literatură, lingvistică), au fost victime ale acestei epurări politice. Dimitrie Gusti a fost unul dintre ei.”v În 1948 “ultima serie de elevi ai lui D. Gusti şi H.H. Stahl” termină sociologia; “în toamna aceluiaşi an sociologia era interzisă”vi.

Reprezentanţii de seamă ai Şcolii Gusti, precum Mircea Vulcănescu, A. Golopenţia, Traian Herseni, fuseseră aruncaţi în temniţă. Alţi exponenţi ai Şcolii au fost supuşi interdicţiei ori au fost împinşi într-un exil fără speranţe de întoarcere. Toate erau spre anihilarea unei şcoli sociologice de vizibilitate mondială. La începutul campaniilor monografice prin ancheta monografică de la Goicea Mare, din 1925, mai toţi elevii şcolii aveau între 25 şi 45 de ani. Școala Gusti era în plin elan creator când exponenții stelei în cinci colțuri au dispus lichidarea ei. Curentul lichidatorist părea de neoprit. La celebra conferință pe țară din din 21–22 octombrie 1949, „prezidată de Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu și Wanda Nicolski, s-a decis formarea unei comisii care i-a eliminat din Uniunea Compozitorilor pe George Enescu, Constantin Brăiloiu, membru marcant al Școlii Gusti, Mihail Jora, Dinu Lipatti, Ionel Perlea, Tiberiu Brediceanu ș.a.”vii

Complet izolat, bolnav și sărac, alungat din propria locuință și expulzat la o adresă de pe strada Vasile Roaită, departe de biblioteca și cărțile sale, Gusti se stinge din viață pe 30 oct 1955. La șase ani după decesul marelui savant, lucrătorul operativ redactează o hotărâre de clasare a ”dosarului de obiectiv, pe numele lui D Gusti”. La rubrica propuneri, unde urma să se facă precizarea „cu menținerea individului în evidență sau scoaterea din evidența elementelor dușmănoase”, acesta completează: „cu menținerea în evidență”. Așadar, la șase ani de la moartea sa, profesorul Dimitrie Gusti încă era menținut în evidență, cu propunere și pentru viitor, ca „element dușmănos”viii.

Abia în 1963-65 riposta forțelor organice ale culturii vor marca prima victorie care va culmina cu ediția celor șase volume de opere complete editate de Editura Academiei între 1965-1971.

Noutatea Şcolii sociologice de la Bucureşti. Acum când facem o evaluare a activităţii uneia dintre cele mai mari şcoli ştiinţifice din Româniaix pentru a face schița în medalion a fondatorului ei, trebuie să ne întrebăm ce anume defineşte această extraordinară mişcare a spiritului ştiinţific drept o şcoală şi încă una cu rădăcini în toată România, la Iași, la Bucureşti, ori încă mai riguros la Goicea Mare, la Nereju sau, în miez de Transilvanie, la Drăguş ori Şanţ, la Teremia Mare în Banat, la Copanca în Basarabia, în Transnistria etc.? Într-o prelegere ţinută de Gusti întâi în Franţa şi apoi în câteva universităţi din SUA, la Chicago, Harvard, Wisconsin, Yale, cu titlul „An Approach to the Study of Social Reality”, în 1946/1947, Gusti înţelegea să caracterizeze şcoala sociologică de la Bucureşti prin următoarele elemente definitorii:

1. Este o „sociologie monografistă”:

2. cercetează realitatea socială ca realitate compusă din cadre şi manifestări sociale;

3. postulează principiul întâietăţii unităţilor sociale („societatea ca atare nu e nicăieri de găsit; ea apare sub forma unor … unităţi sociale – familii, sate, oraşe, regiuni, state, naţiuni”) (Gusti, t III, 431);

4. agentul cunoaşterii este echipa multidisciplinară, iar locul cercetării este studiul de teren, care trebuie continuat printr-o muncă social-culturală în căminele culturale, în casele de cultură şi în şcolile ţărăneşti;

5. ţinta întregii activităţi de cercetare trebuie să fie constituirea unei sociologii a naţiunii. (Ca o ilustrare a pragului atins de echipele monografice, Gusti le prezintă studenţilor americani o statistică a cercetărilor de până atunci: 626 sate, oraşe şi regiuni, organizarea a 5000 de case culturale, şi a peste 500 de şcoli ţărăneşti)x. O inovație distinctă a Școlii sunt metodele care au totodată și funcția unor verigi de legătură între cercetarea și acțiunea socială, și anume:

6. Legea serviciului social;

7. Muzeul satului..;

8. Satul model și Satul nou în genul celui ridicat de echipe la Dioşti, în jud. Romanaţi, respectiv plășile model și gospodăriile model, tot ca verigi de legătură ale științei cu acțiunea socială;

9 în fine, poate că cea mai inovatoare metodă a Școlii este filmul sociologic. La acestea se cuvin adăugate: atlasul social, enciclopedia socială, etnomuzicologia și, nu în ultimul rând, sociologia frontierei răsăritene, încă nerestituită memoriei culturii române.

Gusti și sociologia frontierei răsăritene a statului român. D Gusti și-a asumat misiunea cunoașterii totale a poporului român. Încă în 1940 savantul român era frământat de elaborarea unui proiect postbelic dedicat unei cunoașteri integrale a poporului românesc ca parte a procesului de organizare a păcii după încheierea războiului. Marele savant știa că popoarele înțelepte procedează la organizarea păcii chiar din pragul declanșării unui război. Într-o asemenea perspectivă putem înțelege inițiativa lui Gusti legată de lansarea campaniilor de cecetare monografică la est de Bug în 1940. Ca să poți apăra o comunitate, trebuie s-o cunoști acolo unde se află membrii ei, oricât de departe i-ar fi răzlețit vârtelnița istorieixi. În toamna anului 1940, Gusti se afla deja în mijlocul cercetătorilor bucureșteni la est de Bug „împreună cu muzicologul, folcloristul și compozitorul C. Brăiloiu… care ne-a lăsat mărturia sa într-o emisiune radiofonică din 1943 asupra acelei campanii de studii interdisciplinarexii.

Profetism gustian. Energetismul științei eroice, cum ar spune Popper, ilustrat de Școala gustiană de sociologie, a biruit vremea dar nu i-a putut salva de la tragicul deznodământ nici pe membrii școlii nici pe marele ei fondator, D Gusti. Opera lor a fost și aceasta supusă unei acțiuni demonice de scufundare și deci de eliminare din viața publică. O Enciclopedie a Școlii este o armă eficientă împotriva uitării forțate spre care suntem îndrumați chiar astăzi prin filtrul unor justificări viclene. Se cuvine să încheiem evocând părți din cuvântul profetic rostit de către D Gusti însuși pe 25 aprilie 1945 cu ocazia împlinirii a două decenii de cercetări monografice:

„Foarte mișcat de atâtea evocări și amintiri, care mă copleșesc, vă mărturisesc că nu mă simt în cea mai bună dispoziție sufletească să vorbesc. (…) Aș vrea să mă cufund în … cucernică rugăciune, dar totuși trebuie să vorbesc (…). Doamne, ce ne mai rezervă viitorul? În acești 20 de ani, câte nu s-au întâmplat și pentru noi, și pentru țară! (…). (…) noi am crezut în ceva. Am avut credință în marile virtuți ale acestui neam… avem conștiința împăcată că am fost și cei care am prevăzut și timpurile de mai târziu… Și, pe lângă această credință, a mai fost ceva, și aceasta ne-a animat mai mult decât orice: a fost iubirea – iubirea pentru știință, iubirea pentru țară….

  • Alocuțiune susținută de academicianul Ilie Bădescu la evenimentul omagial organizat în Aula Academiei Române la data de 13 februarie 2020

i „Un savant român sub supraveghere informativă. Cazul D Gusti”, volumul al III-lea al Enciclopediei Școlii sociologice de la București, apărut la Editura Academiei în 2019 sub semnătura lui Ilie Bădescu și Ioan C Popa. Acest volum a fost dedicat confiniilor științei cu secretul. Aceste confinii, firești până la un anume prag, se vor agrava spre formula tragică a războiului ascuns dintre știința societății și regimurile politice.

ii Reprodus în Colecție de Decrete, Hotărâri ale Consiliului de Miniștri și Regulamente, Decizii și Instrucțiuni ale Academiei, Academia RSR, 1965, uz intern, pp. 17–18 (apud I C Popa, în idem). publicat în Monitorul Oficial nr. 132 bis din 9 iunie 1948”

iii „Art.III. – Nu pot fi membri ai Academiei Republicii Populare Române, persoane care, prin activitatea lor, s-au pus în slujba fascismului reacționar, dăunând prin aceasta intereselor țării și ale poporului”.

iv Cf. „Un savant roman…”. ed. cit, Potrivit articolului VIII, Ministerul Justiției era „împuternicit cu aducerea la îndeplinire a acestui decret”

v ibidem

vi Etosul şcolii înregistrează un zvâcnet în 1953, prin tentativa unor personalităţi din ultima serie de elevi ai Şcolii, în frunte cu P.H. Stahl, de a publica seria de 16 volume asupra ansamblului arhitecturii ţărăneşti: “ar fi fost, ne spune tot P. H. Stahl, cea mai completă prezentare a unei arhitecturi ţărăneşti europene. Ne-a oprit, însă, după 5 volume, «comitetul central» care considera că volumele cuprind «prea multe cocioabe şi prea multe cruci»”. Din echipa aceea mai făceau parte Florea Stănculescu şi Adrian Gheorghiu . “Ne apropiau, notează Paul H. Stahl, preocupări şi gânduri comune despre soarta tragică a ţării şi amândoi ne ascundeam să nu fim deportaţi de ruşi”. Cf Paul H. Stahl, Oameni şi sate de pe Valea Moldovei, Paideia, 2004, p. 7

vii I C Popa, în ibidem, Dacă socotim longevitatea unei şcoli după vârsta celor care o compun, putem spune că, biografic, şcoala ar fi trăit prin membrii ei cel puţin până prin anii ’80. Regimul politic de ocupație totalitară a lichidat-o civic și fizic.

viii Ibidem, p 82

ix cu o durată de viaţă de 30 de ani dacă o socotim de la momentul de înfiinţare a Asociaţiei pentru ştiinţa şi reforma socială (1918) şi până la data desfiinţării oficiale a învăţământului sociologic (1948)

x Scopul cercetării, subliniază Gusti, este cuprinderea întregului: „toate satele, oraşele, şi regiunile ţării”, ceea ce va conduce în final la o sociologie a naţiunii.

xi Se cuvine să remarcăm confluența dintre ideea gustiană și frământările celor ce-și asumaseră răspunderea statului din vremea respectivă, care avertizau forțele responsabile că „în administrarea Transnistriei este angajat tot prestigiul Țării. Trebuie să facem dovadă că suntem capabili să administrăm și o țară mai mare. Pentru aceasta trebuie oameni aleși și siguri ca energie, pricepere, conștiință și cinste”97.

xii „În adâncul răsăritului, știam de mult că viețuiesc suflete de români, împrăștiate pe șesurile nesfârșite ale Ucrainei, în Crimeea, ba chiar în Cuban și în Caucaz. Ni se vorbea de transhumanță și călătorii ciobănești, dar cele care ni s-au spus păreau învăluite toate într-o ceață de legendă: locuri nu tocmai hotărâte, cifre nu tocmai sigure. De aceea o prea cuminte poruncă a stăpânirii a pus la cale numărătoarea tuturor românilor de peste Nistru. Pe cei dintre Nistru și Bug i-a numărat o mână de oameni pricepuți ai Institutului de Statistică, îndrumați de dl Stahl. Iar din vara lui 1942 au fost trimiși dincolo de Bug (…) câțiva tineri care duc în acele locuri o muncă eroică încă nesfârșită în clipa de față. De o chemare a d-rului Manuilă, directorul Institutului de Statistică, a ascultat și folcloristul care vă vorbește, când a trecut, nu de mult, apa Bucului spre răsărit” Apud ibidem, p 51

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova