Ziaristi Online: Razboi in masonerie. Schapira si Gelli, “Nasul” P2, au intrat in hora contra masoneriei oficiale. Politicieni si bancheri, afectati direct. FOTO/INFO

Sursa “A” informeaza: Pentru a pregăti terenul înainte de întâlnirea strategică cu mafiotul şi masonul Licio Gelli (cel care a distrus Italia şi a răsturnat cel puţin două Guverne), grupul infractor Săvoiu & Nestorescu-Bălceşti a realizat o vizită la Paris, unde s-au reunit cu bulgarul Marcel Schapira, informatorul securităţii din exilul românesc şi turnătorul de masoni români care au crezut că au scăpat de mâna lungă a securităţii.

Discuţiile celor trei (chiar dacă au fost patru, dacă nu-l uităm şi pe controversatul Victor Agapicescu) de la finele lui noiembrie 2010 au avut la bază practic destabilizarea masoneriei din România şi a Marii Loji Naţionale din România, dar şi a Supremului Consiliu condus de Costel Iancu. Horia Nestorescu-Bălceşti, acest falsificator nativ pseudo-istoric al (chipurile) masoneriei, spune că Schapira este “memoria vie a Masoneriei române” şi că va scoate o carte intitulată “De la Moroiu la Schapira. 130 de ani de Masonerie”. Adică în traducere: DE LA UN GENERAL ROMÂN (parte a războiului de independenţă) LA UN BULGAR (informator şi turnător de masoni pentru securitatea română, cel care a fugit din România NU cu un paşaport românesc…).

Continuarea la Ziaristi Online

Pe aceeasi tema: EXCLUSIV. “Venerabilul” Lojei Propaganda Due (P2), contele Licio Gelli, s-a intalnit cu Savoiu si Nestorescu Balcesti. FOTO/INFO »

Licio Gelli, seful Lojei Propaganda Due, profesor asociat la Universitatea din Oradea si fascist cu acte in regula. FOTO/INFO »

“Nasul” Lojei Propaganda Due, Licio Gelli: Eu l-am iniţiat pe dictatorul Juan Peron în masonerie »

Silvio Berlusconi, mason initiat in Loja Propaganda Due de Licio Gelli. DOVADA FOTO/VIDEO »

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova