Emilia Corbu vs “Raportul Patapievici” aka “Romania Medievala”: Despre fals in scrierea istoriei

DESPRE FALS ÎN SCRIEREA ISTORIEI

de dr Emilia Corbu

Pentru că am primit mai multe comentarii cu privire la postarea “România Medievală”- un scandal în devenire, aş dori să fac unele precizări:

1. Textul pe care l-am scris nu este o recenzie ci un punct de vedere autorizat. O recenzie, vă asigur, ar fi trebuit să aibă câteva zeci de pagini. Capacitatea de redare a blogului este de maxim 4 pagini, aşa că am condensat.

2. Unul din comentatori se întreabă care manual sau tratat este adevărat, insinuând oarecum că aşa ceva nu ar exista. De aceea trebuie să îi răspund că istoria evului mediu-timpuriu se compune din aproximativ 700 de articole, studii, cărţi, rapoarte arheologice publicate de-a lungul timpului, la care se adaugă câteva zeci de cronici scrise în diferite perioade istorice. Fiecare dintre acestea prezintă doar un fragment de istorie, o aşezare, un artefact, un punct de vedere, o teorie etc. In realitate, istoria este o imensă bază de date şi informaţii. Puse cap la cap, toate dau o imagine a ceea ce a fost cândva într-un moment şi loc anume. Cel care transformă toate aceste informaţii în istoria citită de muritori este istoricul. El este, de fapt, cel care structurează istoria într-o formă accesibilă fie oamenilor de ştiinţă, fie publicului larg.

Atunci când un istoric scrie un manual sau chiar o broşură de popularizare trebuie să aibă genialitatea de a sintetiza toate acestea într-o viziune corectă şi egală, să “topească” toate informaţiile într-o operă care să reflecte adevărul, atât cât se cunoaşte până azi. Dacă istoricul porneşte de la o viziune personală şi îşi croieşte un plan aşa cum îi convine lui, atunci ,,istoria,, scoasă de el este un fals, deşi pentru compoziţia lui foloseşte informaţii istorice reale. De pildă, banii au valoare doar în schimburile comerciale pentru care sunt făcuţi. Dacă vei croi din ei un costum de baie aceştia îşi pierd valoarea comercială, deşi bancnotele sunt valabile.

Aşa se face că de-a lungul timpului au apărut teorii false. Roesler a lansat la sf. sec. XIX, teoria formării poporului român la sudul Dunării şi migrarea ulterioară la nordul Dunării. Roller a continuat pe acelaşi calapod, amestecând şi ceva din istoria Primului Ţarat Bulgar extins în viziunea lui până la Carpaţi. Şi, uite, acum vine un oarecare L. Chrzanovsky (foto sus) care populează teritoriul României cu o mulţime de migratori. Prin ce greşesc cei trei? Prin excluderea din studiile lor a cercetărilor arheologice, a studiilor de geografie istorică şi a unei bune părţi a izvoarelor scrise publicate în ultimii 40 de ani sau prin tratarea unilaterală a unui subiect.

Continuarea la Ziaristi Online

Foto L. Chrzanovsky: Club Rotary Hateg

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova