PE "FRONT" cu Armata Romana. Patru jurnalisti romani au fost luati ostatici, iar alti doi au fost raniti, joi, 25 iunie, intr-un teatru de operatii.



Directia informare si relatii publice din cadrul Ministerului Apararii a organizat, cu sprijinul Statului Major General, in perioada 22-26 iunie, cea de-a 6-a editie a “Cursul de baza introductiv pentru jurnalistii care transmit din zone de conflict”. Pentru aceasta editie au fost inscrisi 17 cursanti apartinand principalelor surse de informare din presa centrala precum ZIUA, Realitatea TV, NewsIn, Antena 1, TVR sau Radio Romania dar si din restul tarii, jurnalisti de la Radio Transilvania, Radio-Televiziunea Sibiu sau Universul Dambovitean. Cursul a fost structurat pe doua module: cel teoretic si cel practic. Activitatile de pe agenda acestui eveniment s-au desfasurat in acest an la Cluj si Bistrita in cadrul Diviziei 4 Infanterie “Gemina” din Cluj-Napoca, respectiv, Brigazii 81 Mecanizata Bistrita. In prima parte a cursului, cea teoretica, a fost abordata cunoasterea factorilor de risc din zonele in care se desfasoara operatii militare, diversele tipuri de armament, munitii si mine antipersonal, masurile de protectie NBC (nuclear-bacteriologic-chimic, n.red.) si metode de acordare a primului ajutor medical.

De asemenea, cursantilor le-au fost prezentate teatrele de operatii din punct de vedere al riscurilor, al pericolelor de geniu, precum si modul de comportare in diferite situatii precum cele in cazul luarii de ostatici. In partea practica a cursului, jurnalistii au avut parte de zile de pregatire militara in care au fost nevoiti sa parcurga curse cu obstacole, traseu contaminat chimic, sau alpinism.

Cel mai dificil examen de care au trebuit sa treaca jurnalistii a fost simularea unei actiuni in teren, exercitiul tactic, asa cum era trecut in program. In cadrul acestui exercitiu, jurnalistii au experimentat pe viu ce inseamna o ambuscada a insurgentilor, cum sa discute cu liderii locali, care sunt procedurile standard la trecerea printr-un punct de control, fie al fortelor Coalitiei, fie a politiei afgane.

Cativa colegi mai “norocosi” au avut sansa de a experimenta conditiile unei rapiri de catre talibani. Simularea a fost atat de reala incat, la sfarsitul exercitiului, cei patru ziaristi implicati in acest eveniment erau vizibil marcati. La finalul cursului, ziaristii au primit din partea comandantului Brigazii 81 Mecanizata, colonelul Tudorel Dragonici, diplome care sa ateste absolvirea acestui curs organizat de MApN.(ZIUA ONline)
Vezi si
www.madalinnecsutu.blogspot.com

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “PE "FRONT" cu Armata Romana. Patru jurnalisti romani au fost luati ostatici, iar alti doi au fost raniti, joi, 25 iunie, intr-un teatru de operatii.”

  1. sorin bogdan says:

    foarte buna initiativa armatei romane ! cred ca sunt singurul roman care am trecut printr-un training de acest gen la londra, in 2000, invitat de reuters foundation si organizat de firma centurion (alcatuita din fosti membri s.a.s. si royal marine commandos). postul tau m-a determinat sa incep sa public pe blogul meu elementele esentiale ale unui ghid al jurnalistului in situatii de risc si in zone de conflict: https://bit.ly/18qQ1r

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova