Cum a început distrugerea României? Comunismul instaurat în România de trupele de ocupaţie sovietice slujite de o mână de scursuri ale tuturor naţiilor propăşite pe aici, ruşi, ucraineni, nemţi, unguri, bulgari, evrei şi români, cu totul nici o mie de nemernici (tot cu o mie de nemernici Troţki a făcut Revoluţia bolşevică din Rusia), a desfăşurat de la început şi până în faza ceauşistă terminală o aprigă propagandă antireligioasă, căci orice fiinţă ireligioasă e, potenţial, diabolică. Ateismul ştiinţific şi solidaritatea criminală au fost armele cu care a fost distrusă România timp de decenii. Politrucii au rămas fideli, dar şi în funcţii ale puterii, de unde ne dau şi azi, folosindu-se de libertate într-un mod fals şi josnic, lecţii de moralitate democratică. Unul dintre ei este Vladimir Tismăneanu.
Cine erau „criminalii“? De la Pamfil Seicaru si Nichifor Crainic la Radu Gyr
Cel mai interesant lot al persoanelor judecate pentru „dezastrul ţării“ a fost cel al jurnaliştilor, cei care nu simpatizaseră cu tătuca Stalin şi erau filogermani. În fapt erau doar jurnalişti cu un pronunţat condei naţionalist, care aveau anumite convingeri neconcordante cu ideile Moscovei, de rearanjare a noii ordini mondiale instituite după cel de-al Doilea Război Mondial. Printre ziarele care au deranjat noua putere proaspăt venită pe tancurile sovietice prin trădări şi proaste decizii politice se numărau cele mai mari ziare ale acelor vremuri, printre care „Universul“, „Curentul“, „Porunca Vremii“, „Gândirea“. Aceste ziare au primit rapid eticheta de promotoare ale naţionalismului, antisovietismului sau antidemocrate. În plan politic, acestea erau acuzate că ar fi sprijinit legionarismul, fascismul şi hitlerismul, iar ziariştii au devenit brusc „criminali de război“. Nu mai puţin de 14 jurnalişti, cei mai prestigioşi din perioada interbelică, aveau să fie citaţi în faţa unui „pluton moral de execuţie“.
Spre stiinta: Excelentei sale, Presedintele Romaniei, Dl Traian Basescu
Domnule Ministru,
Asociatia Civic Media va semnaleaza inca o incalcare din partea Ucrainei a drepturilor fundamentale ale omului si a relatiilor diplomatice care ar trebui sa guverneze doua state vecine.
Luni, 2 aprilie, a.c., in jurul orele 16.00, scriitorul Vasile Ilica, originar din fostul judet Storojinet, actuala regiune Cernauti, refugiat in Romania dupa 1944, in prezent veteran de razboi si binecunoscut cercetator al crimelor comise de Armata Rosie si NKVD pe teritoriul provinciilor istorice romanesti Basarabia si Bucovina, a fost impiedicat de catre autoritatile ucrainene sa intre in Ucraina, la punctul de trecere a frontierei Siret, comunicandu-i-se doar ca are interdictie de a patrunde in spatiul statului vecin, pentru care i s-a inmanat si o dovada, fiind intors de la granita.
Dl Vasile Ilica, in varsta de 87 de ani, este membru al mai multor organizatii neguvernamentale, printre care Asociatia “Pro Basarabia si Bucovina” si Societatea pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti si autorul mai multor lucrari documentare privind soarta romanilor ramasi sub ocupatia URSS, dintre care amintim: “Bucovina abandonată” (Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2010, 576 p) “Fantana Alba – o marturie de sânge: istorie, amintiri, marturii” (Oradea, 2009); “Cateva consideraţii cu privire la tragicele evenimente petrecute la Lunca – 6/7 februarie 1941, Fantana Alba – 1 aprilie 1941, Cimitirul Militar Horecea – iulie 1941” (Familia Romana, 2009); “Martiri si marturii din nordul Bucovinei” (Imprimeria de Vest, Oradea, 2003); s.a.
Recentul act inamical al statului vecin Ucraina survine dupa ce, pe 16 iulie anul trecut, doi ziaristi romani profesionisti care se indreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfintirea primei biserici romanesti din actuala Ucraina de dupa ocuparea Basarabiei de catre URSS, au fost, de asemenea, impiedicati sa-si exercite profesia. La granita cu statul vecin, punctul de frontiera Reni, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si sotia sa, Simona Lazar, redactor la Jurnalul National, au fost incunostiintati casunt declarati indezirabili, “persona non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulata generic “Reporter in Basarabia de Sud” si disponibila la adresa https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria relatiilor de acest gen cu Ucraina mai inregistreaza si interdictiile aplicate ziaristilor Marian Voicu si Victor Roncea, scriitorilor George Muntean, Ion Beldeanu si Eugen Patras, fost vicepresedinte al Societatii pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, s.a.
Din pacate, predecesorul Dvs, Teodor Anatol Baconschi, desi originar pe linie paterna din Hotin, in cadrul participarii României la “Grupul de Prieteni ai Ucrainei” si a intalnirii intre ministrii cu K. Griscenko din data de 18 iulie 2011 s-a invrednicit sa solicite doar “identificarea unor masuri de crestere a increderii intre Bucuresti si Kiev care sa conduca la evitarea unor astfel de situatii”. Se pare ca odata identificate “masurile de incredere” ele au dus doar la repetarea unor astfel de situatii.
Decizia arbitrara a statul vecin Ucraina incalca, dupa cum stiti, Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului elaborata de Consiliul Europei in 1950 si ratificata in 1953, la care Ucraina este parte, Carta Drepturilor Omului care contine Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de ONU, la care Ucraina este parte, Tratatul bilateral dintre Romania si Ucraina, la care Ucraina este parte formala, Conventia Cadru pentru Protectia Minoritatilor Nationale a Consiliului Europei si angajamentele privind protectia minoritatilor nationale continute in conventiile si declaratiile Natiunilor Unite, precum si in documentele Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, la care Ucraina este parte, principiile de baza ale Uniunii Europene, la care Ucraina vrea sa adere si, in general, orice norma de bun simt fata de un stat vecin si drepturile inalienabile ale unor cetateni romani la libertatea de miscare cat si libertatea de exprimare, la libertatea cuvantului, dupa cum aratam mai jos.
Dl Vasile Ilica considera ca interdicatia de a intra in Ucraina, unde se afla casa sa parinteasca si mormintele parintilor, este urmarea unei prezentari stiintifice pe care a incercat sa o sustina anul trecut, pe 31 Martie 2011, când, la Cernauti, Societatea “Golgota” a organizat un simpozion pentru comemorarea a 70 de ani de la Masacrul de la Fantana Alba, dar, desi era invitat, nu i s-a permis sa prezinte volumul la care lucreaza in prezent – “Momente din istoria zbuciumata a Bucovinei – Episodul: Nordul Bucovinei – zona de ocupatie a URSS in perioada 1940-1991” -, motivandu-se ca atat titlul cartii, cat si continutul acesteia “au caracter provocator”.
In volumul in cauza se afla documentata o descoperire a sa care cuprinde 6 liste cu 222 de deţinuţi politici bucovineni ridicati dupa 1 Aprilie 1941 din zona Fantana Alba – Cernauti si care se aflau la data de 22 iunie 1941 in închisoarea din Cernauti, fiind executati in secret de către NKVD-ul sovietic si ingropati pe teritoriul fostului cimitir militar roman din orasul Cernauti, in mai multe gropi comune, pentru care dl Vasile Ilica solicita dezgroparea si inventarierea victimelor crimelor sovietice ramase pana azi neasumate de catre succesorii URSS.
Domnule Ministru,
Va solicitam sa luati toate masurile necesare pentru ca domnului Vasile Ilica, cetatean roman pe care il reprezentati in Guvernul Romaniei si in angrenajul diplomatiei mondiale, sa i se respecte toate drepturile sale, conform normelor si conventiilor bilaterale si internationale la care Ucraina este parte. Totodata va solicitam sa puneti in vedere Ucrainei ca aceste acte restrictive in serie, ce tin de o mentalitate totalitarist-sovietica ce ar fi trebuit demult depasita, sa nu se mai repete.
Voi descrie, în continuare, mecanismul infernal şi infracţional prin care consilierii generali, fără excepţie, încalcă legile ţării, modul în care o fac şi cât de mult le pasă că bucureştenii vor suporta cu toţii rezultatul activităţii lor de infracţionalitate organizată.
Săptămâna trecută, vestea că Dmitri Rogozin ca va fi desantat la Chișinău, după un mandat de aproape patru ani la NATO, stârnea iritarea în rândul autorităților din Republica Moldova și uimire în rândul analiștilor care au încercat să descifreze cât mai bine această mutare a Moscovei. O enigmă care poate fi citită în mai multe chei, dar niciodată într-una „soft”. Nici nu este stilul Rusiei. Ar fi fost ceva anormal ca Rusia să trimită un om blajin și nu un războinic pe post de „peacemaker”.
Ne face o deosebită plăcere să vă aducem la cunoştinţă că, în ultimul timp, mai precis pentru perioada de iarnă/primăvară 2011-2012, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române şi Tipo Moldova din Iaşi au pregătit şi lansat – îndeosebi în cadrul Colecţiei Românii în istoria unversală – mai multe volume (majoritatea în ediţii anastatice şi în condiţiie grafice deosebite) care, acoperind diverse numere din seria menţionată (cf. mai jos), considerăm că merită atenţia Dvs
Cristina Nichituş Roncea a mulţumit monahilor şi monahiilor din mănăstirile pe care le-a vizitat în trei ani de călătorie fotografică. Expoziţia de fotografie a fost vizitată de Înaltpreasfinţitul Teofan, care a îndemnat-o pe artista Cristina Nichituş Roncea să continue lucrarea începută.
Mihai Eminescu a găzduit din nou condeie românești la Cernăuți
de Madalin Necsutu
De multe ori se vorbește numai despre Basarabia și ruperea ei din corpul României în urma înțelegerii germano-sovietice, mai cunoscută drept Pactul Ribbentrop-Molotov. Însă despre o altă parte importantă a României, Bucovina de Nord (Nota VR: Prof Florin Constantiniu propune sintagma nordul Bucovinei si sudul Basarabiei; situatia semnalat de Madalin Necsutu este valabila si pentru acestea si pentru Tinutul Herta, regiuni romanesti aflate sub “omerta” organelor moldo-ucro-ruse infiltrate in sanul institutiilor romanesti – vezi si harta cu Romania Mare mutilata, fara Bugeac, care circula prin mediile create si sustinute de organele in cauza) smulsă în urma notei ultimative dată de Uniunea Sovietică în 28 iunie 1940, presa românească nu este mai deloc interesată iar accesul jurnaliștilor români în această zonă, acum teritoriu ucrainean, este aproape inexistent. Nu se mai știe aproape mai nimic despre unul dintre orașele de suflet ale „românului absolut”, Mihai Eminescu, loc unde i s-au insuflat de către profesorul său, ardeleanul pașoptist Aron Pumnul, idealurile patriotice și militantismul pentru românism. Nici despre faptul că fiecare loc din Cernăuți este un colț de istorie atins de Eminescu.
Dupa cum probabil stiti deja, ministrul afacerilor externe român,(sic) a solicitat în cadrul întrevederii din 18 iulie 2011 cu omologul sau ucrainean, identificarea unor masuri de crestere a încrederii între Bucuresti si Kiev, care sa conduca la evitarea unor situatii precum cele care au avut loc la 16 iulie 2011.
Cu stima,
Consilier de Stat
Gabriel-Cristian Piscociu
Stimate Domnule Gabriel-Cristian Piscociu,
Va multumesc foarte mult pentru raspuns. Chiar ma intrebam daca presedintele Romaniei isi va mai aduce aminte intr-o zi ca inca mai exista in aceasta tara si altfel de ziaristi decat cei cu care s-a obisnuit sa se intretina zilnic, in acesti sapte ani, cu precadere in ultimii trei.
Desigur, am urmarit prestatia ministrului de Externe al Romaniei de la intalnirea cu omologul sau ucrainean, avuta chiar la doua zile dupa incidentul de la Hagi Curda, asa cum a fost prezentata pe site-ul MAE roman: “Participarea României la Grupul de Prieteni ai Ucrainei şi întâlnire între miniştrii T. Baconschi şi K. Grişcenko” (https://mae.ro/node/9804).
Citez: “Ministrul Baconschi a solicitat identificarea unor măsuri de creştere a încrederii între Bucureşti şi Kiev care să conducă la evitarea unor situaţii precum cele care au avut loc sâmbătă, 16 iulie, cu ocazia deplasării unor ziarişti şi reprezentanţi ai ONG-urilor la sfinţirea unei biserici din regiunea Odesa.”
Se pare insa ca “identificarea masurilor de crestere a increderii” a fost eficienta, dar numai intr-un singur sens, de la “Grupul de Prieteni ai Ucrainei” spre Kiev, nu si invers. Din pacate, reactia edulcorata a diplomatiei romane in acest caz a dus la accentuarea agresiunii asupra romanilor din Ucraina, in special in ceea ce priveste situatia Bisericii si comunitatii romanesti de la Hagi Curda.
Dupa cum probabil stiti, poate chiar mai bine decat mine, securitatea ucraineana nu a luat in seama deloc enuntul “pro-pasiv” al ministrului Teodor Anatol Baconschi, contrar preceptelor diplomatiei “pro-active” promovate de inaintasul sau, Mihai Razvan Ungureanu. Iata un articol pe aceasta tema, preluat de Ziaristi Online de la Jurnal de Chisinau: “Epitropul Bisericii de la Hagi Curda terorizat de securitatea ucraineana. MAE roman, ca de obicei, tace” (https://www.ziaristionline.ro/2011/08/07/epitropul-de-la-hagi-curda-terorizat-de-securitatea-ucraineana-mae-roman-ca-de-obicei-tace/).
In opinia Asociatiei Civic Media, autoarea protestului inaintat sefului statul roman, domnul Traian Basescu, atitudinea umila a actualilor reprezentanti ai diplomatiei de la Bucuresti fata de politica agresiva a Kievului la adresa comunitatilor romanesti din Basarabia istorica si nordul Bucovinei nu face decat sa stimuleze autoritatile ucrainene in atitudinea lor sfidatoare fata de valorile europene si drepturile minoritatilor, consfintite de normele Consiliului Europei si ale Natiunilor Unite. Ca este o politica tactica si strategica bine pusa la punct, este treaba lor. Problema noastra este ca nu avem la randul nostru nici un raspuns de ordin tactic si strategic in fata unor asemenea provocari.
La ce foloseste “identificarea masurilor de crestere a increderii” daca drepturile celor doi jurnalisti romani – dupa cum sunt inscrise in Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Constitutia Romaniei – raman incalcate iar institutia de stat insarcinata sa ii apere, prin insasi misiunea existentei sale – din banii contribuabililor! -, a tacut, a tacut si iar a tacut?!
Nu in ultimul rand tin sa va amintesc ca, intr-un caz similar, al declararii mele drept “persona non grata” de catre autoritatile de la Kiev, in “era” Kucima, tot ca urmare a unor articole de presa, la fel ca in cazul celor doi ziaristi “pedepsiti” acum in acelasi stil rudimentar – Valentin Tigau de la Radio Romania International (post al statului roman) si Simona Lazar de la Jurnalul National – Ministrul de Externe al Romaniei de la acea vreme, desi PSD-ist, nu a ezitat sa inainteze un protest scris Kievului si sa-l cheme la ordine pe reprezentantul Ucrainei la Bucuresti, exprimand “profunda ingrijorare” a statului roman si solicitand “ridicarea neintarziata a acestei masuri abuzive”. Acte absolut firesti ale unui stat membru NATO si UE fata de tupeul nemarginit al unui stat construit din teritorii straine lui, grupate artificial intr-o republica membra a urmasei URSS, CSI, ea insasi o succesoare de facto si de jure a Uniunii Sovietice.
De asemenea, incurajate si de atitudinea ferma a MAE roman, au inaintat proteste oficiale catre MAE ucrainean si presedintele Kucima toate organizatiile internationale de aparare a libertatii presei si jurnalistilor, de la Asociatia Mondiala a Ziarelor si Editorilor de Presa – www.wan-ifra.org la Institutul International de Presa si Comitetul pentru Protectia Jurnalistilor din SUA si chiar si Misiunea SUA la NATO, care a solicitat la randul ei explicatii, in ciuda intereselor geopolitice majore existente la Bruxelles si Washington in privinta acestui teritoriu amalgamat (vedeti arhiva ziarului ZIUA de luni, 30 iunie 2003 si editiile urmatoare sau arhiva Roncea.ro –facsimile mai jos).
Aceasta reactie a fost o consecinta, repet, a atitudinii ferme a Romaniei ca stat suveran si a respectului fata de presa romana de la acea vreme. Lipsa acestora duc, iata, iarasi si iarasi, la umilirea si terorizarea romanilor din Ucraina, de care raspunde in primul rand seful statului, domnul Traian Basescu, in calitatea lui de presedinte al tuturor romanilor, si pe plan intern, la desconsiderarea totala a putinilor jurnalisti care isi mai fac meseria in sprijinul idealurilor nationale si al revelarii adevarului, chiar si cu picatura, intr-un ocean de minciuni si ura specific atmosferii bolsevice a anilor ’50.
Sper ca actiunile viitoare ale sefului real al diplomatiei romane sa-mi demonstreze ca nu v-am scris degeaba si ca mesajele noastre or sa ajunga intr-un final si in mapa sa de “interese nationale”.
Cu regret momentan,
Al Dvs,
Victor Roncea,
Jurnalist
Asociatia Civic Media
PS: Va trimit alaturat si protestul inaintat de Civic Media ministrului de Externe al Ucrainei si ambasadorului Kievului la Bucuresti, ramas, insa, fara raspuns, probabil si in lipsa unei solidarizari a breslei descompuse de azi si a organizatiilor care sustin ca reprezinta drepturile jurnalistilor dar sunt mai degraba preocupate de ce a mai spus Basescu despre tigani si daca le da si lor Soros vreun gram de aur dupa ce intra ungurii in posesia Rosiei Montane…
Protest and Request from Civic Media Association
“History will never leave out someone without paying his price for treason”
To: Ukrainian Foreign Ministry
The Ukrainian Embassy in Romania
HE Konstantin Grişcenko
HE Markiyan Kulyk
Sirs,
We ask you to revoke immediately the interdiction for Romanian journalists Valentin Tigau and Simona Lazar, who were prohibited to enter in present Ukraine and were declared “persona non grata” for 5 years starting 2009.
Also we would like you to formulate a public apologize for restricting their fundamental rights, freedom of movement and freedom of expression and freedom of the press.
As you must know, this Saturday, on 16 of July, two buses with more than 100 Romanian and Moldavian citizens on board – among them journalists, students, officials and NGO representatives – were kept for hours at the Reni customs house on the border between Moldova and Ukraine.
The Romanians and Moldavians citizens of Romanian ethnic origin were planning to attend the dedication of the first Romanian Orthodox Church rebuild in Ukraine, in Romanian minority village Hagi Curda – renamed Kamasovka in Ukrainian.
At the border, two Romanian journalists were turned back. The others, 130 persons, were eventually allowed to enter Ukraine and attend the event, following the intervention of the Romanian Consulate representatives in Odessa send by the Romanian Foreign Affairs Ministry (MFA).
The two Romanian journalists were taken by a Police car and taken outside the Ukrainian territory. They were informed that they have a five year interdiction in Ukraine starting in 2009, an act that nobody informed them about.
The two journalists, Valentin Tigau, an editor from National Public Radio (Radio Romania Actualitati – Radio Romania International) and former press corespondent in Republic of Moldova, and Simona Lazar, from Jurnalul National daily newspaper, had traveled in 2009 in the former Romanian province of south of Bessarabia, since Stalin will from 1944 inside the borders of Soviet Ukrainian Republic, now Ukraine. They published their reports in a series that can be found also on a dedicated Blog – https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com – “The Romanians along us”.
Simona Lazar stated that they were told that they are not allowed to enter Ukraine for five years’ time, the interdiction being issued in 2009 and that back then the two spent four days in Ukraine, working on several reports on the Romanian community there, the Romanian language in the education system and other similar issues. “We were surprised to find out we are not allowed to enter…,” Simona Lazar stated for Mediafax News Agency.
In an public statement gave for “Curentul” daily, Simona Lazar and Valentin Tigau stressed out that this is o commune problem for Eastern countries with a lack of democracy and who are not respecting the elementary and fundamental rights, such as freedom of movement, freedom of expression and freedom of the press. “Our story is not new. Hundred and thousands of other journalists have suffered for telling the truth. Some paid with their own life, such as Gheorghi Gondgadze. Despite this tragic events, journalists have not stopped to seek the truth in order to present them to the people, hoping to change for the better the world we live in. This is what we have done. Our “guilt”. We believed we are not wrong”.
In the past, especially during the dictatorship of hardliner communist Leonind Kucima, such acts were frequent against Romanian journalists and writers traveling for documentation in Ukraine. In a similar Protest to the Romanian Presidency, from that period, it was underlined that the number of “journalist non grata” in Ukraine was rising year by year: Marian Voicu and his team from the Romanian National Public TV Station TVR, Victor Roncea, at that time Foreign Department Chief Editor with “ZIUA” daily, George Muntean, writer and former vice president of Cultural and Literature Society from Bukovine, Ion Beldeanu, writer, president of the Writers Associations of Suceava, Eugen Patras, former vice president al Romanian Cultural Society “Mihai Eminescu” from Cernauti, etc. We are surprised that these Soviet type of actions are reviving in supposedly democratic Ukraine of today.
Please take all the appropriate actions in order to stop for the future such violation of fundamental rights and freedom of the press as Ukraine sustains that would like to be part of the European family and share the European values that we all respect.
We remind you what a great leader of Romania once stated: “Every Nation has its rights and its duties. There must be respected our rights and the rights of our brothers, which are today outside our borders, as we do respect those of the foreigners that are inside our borders. Lesser than this it cannot be pretended and more than this we cannot offer.”
We are awaiting for your public apology.
Never the less we are awaiting from a minimal sign also from our MFA which kind of forget to defend the rights of the citizens who represents and seems to be more friendly with you than with the Romanians. That reminds us of another minister from Romania sympathizer of Ukraine and of his shameful end: Adrian Severin. History will never leave out someone without paying his price for treason.
Ucrainenii isi bat joc de romani chiar si la noi in tara nu numai in teritoriile romanesti din actuala Ucraina sau in convorbirile oficiale in care il desconsidera pana si pe seful M.A.E. Baconschi. Un singur om mai poate salva insa o viata de tanar nenorocita de ticalosia statului vecin: presedintele Traian Basescu. Scenariul de Kafka de mai jos vi se poate intampla si Dvs! Speriati-va! Iata de ce:
O stire seaca:
Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava a anunţat că, joi dimineaţă, în jurul orei 6:20, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri l-au identificat la domiciliu pe Marian Ungureanu, în vârstă de 24 de ani, tânăr pe numele căruia figura un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Mandatul respectiv fusese emis din 21 aprilie 2011 de către Curtea de Apel Bacău, Ungureanu fiind condamnat la trei ani de închisoare, pentru tentativă penală, contrabandă, deţinere ilegală de arme, muniţii sau explozivi, conform Codului penal al Republicii Ucraina.
IPJ Suceava susţine că tânărul a fost pus în urmărire prin dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române din data de 4 mai 2011.
Marian Ungureanu a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava, de unde va fi transferat la unul dintre penitenciarele din ţară pentru executarea pedepsei.
Din informaţiile obţinute în cursul zilei de ieri de la Biroul de Presă al Curţii de Apel Bacău, suceveanul a fost condamnat pe 16 ianuarie 2009 de către Judecătoria raională Hliboca din Ucraina la trei ani de închisoare.
Ucrainenii au cerut autorităţilor române recunoaşterea instanţei de la Hliboca şi, implicit, a hotărârii penale prin care suceveanul era condamnat la închisoare.
Cererea ucrainenilor a fost admisă, iar condamnarea lui Ungureanu a rămas definitivă.
Pentru ce l-au condamnat:
Potrivit Biroului de Presă al Curţii de Apel Bacău, pe data de 5 septembrie 2008, Marian Ungureanu se afla într-o parcare cu plată din Cernăuţi şi a cumpărat de la un necunoscut un baston telescopic.
Câteva ore mai târziu, la vama de la Porubne, la ieşirea din Ucraina, suceveanul a fost prins având asupra sa bastonul telescopic, pe care l-a achiziţionat, a declarat el, în scop de autoapărare.
La ucraineni, se explică în sentinţa dată în acest caz, bastonul telescopic este considerat armă albă şi poate fi scos din ţară numai cu permisiunea autorităţilor. (Monitorul de Suceava)
Curentul:„Domnule Preşedinte, ca de la tată la tată vă implor salvaţi-mi copilul şi familia“
Recenta problemă de la graniţa Republicii Moldova cu Ucraina (Giurgiuleşti-Reni) nu este singurul episod halucinant din cadrul relaţiilor româno-ucrainene, ţară care la nivel declarativ susţine că împărtăşeşte valorile democratice ale Europei Unite. După ce mai multe grupuri de studenţi, ONG-urii jurnalişti au fost umilite ore întregi în vămile vecinilor ucraineni în încercarea de a ajunge la sfinţirea singurei biserici româneşti recunoscute de Ucraina, ziarul „Curentul“ a reuşit să intre în posesia unei poveşti tragice a unui tânăr român care a avut ghinionul să vrea să meargă în această ţară pentru a se alege apoi cu trei ani de puşcărie. Toate sub un pretext absolut iraţional venit din partea ucrainenilor. Un caz desprins parcă din romanele lui Kafka stă astfel mărturie asupra incompatibilităţii dintre cele două state, practic două sisteme diferite cu valori diametral opuse atât în plan juridic, cât şi diplomatic.
Este vorba despre un caz care debuta în toamna lui 2008, atunci când tânărul Marian Ungureanu, administrator la firma de publicitate din Bacău, în vârstă atunci de 22 de ani, a decis să meargă pentru prima dată la piaţa de la Cernăuţi (actualmente în Ucraina – n. red.) pentru a face câteva cumpărături împreună cu câteva rude ale sale. Din cauza faptului că a refuzat să dea şpagă numeroşilor vameşi care se perindă până la ieşirea din vama ucraineană, acestuia i s-a „fabricat“, pentru un baston telescopic pe care îl avea în torpedoul maşinii pentru autoapărare, un dosar penal pentru posesie de arme albe, trafic de droguri şi explozibili, motiv pentru care a primit ulterior trei ani de puşcărie pe care îi execută în prezent.
„Tradiţia“ ucraineană
Pentru a elucida ce s-a întâmplat în mod real am stat de vorbă cu tatăl acestui tânăr, un om care este obligat în prezent să-şi vadă băiatul proaspăt căsătorit în spatele gratiilor pentru aberaţiile vameşilor ucraineni care nu şi-au primit „tradiţia“.
Cum fiecare lucru măreţ cere o jertfă pe măsură, prigonirea românilor din Basarabia de Sud (astăzi teritoriu ucrainean – n.r.) care s-au încăpăţânat preţ de mai multe decenii să nu fie absorbiţi în noua „supuşenie“ ucraineană nu a fost de ajuns. Sâmbăta trecută, autorităţile de la Kiev au ţinut expres să strice şi această mică sărbătoare românească, prin tehnici care ne arată că, chiar şi după 20 de la căderea Uniunii Sovietice, obiceiurile nedemocratice şi năravurile kaghebiste fac parte din rutina zilnică, iar abuzurile asupra etnicilor din această ţară sunt doar cutume de divertisment.
Este foarte interesant cum deunăzi preşedinţia rotativă a UE deţinută de Polonia milita pentru accelerarea procesului de includere a Ucrainei în rândul ţărilor europene care au la bază principiul democraţiei. După evenimentele de sâmbătă de la Vama Reni, unde sute de români au fost trataţi inuman, şi cele ulterioare din satul Hagi-Curda, se poate vorbi despre o ţară tulburată şi conducători cu minţi îmbibate în ură faţă de orice fel de „element duşmănos românesc“. Purtarea şi atmosfera demnă de un scenariu de război create de vecinii de la răsărit ridică mari semne de întrebare despre câţi ani vor trece până când Ucraina va putea măcar să deschidă vreun capitol de negociere pentru aderarea la UE. Climatul de tensiune şi frica cu care trăiesc etnicii români din această parte a Europei depăşesc orice imaginaţie, sentiment care s-a încercat a fi indus până şi jurnaliştilor care au avut „îndrăzneala“ să intre pe acest teritoriu de grea amintire, în care statuile de circa 10 metri ale lui Lenin încă refuză cu obstinaţie să se dea jos de pe soclurile lor. Cuvântul „român“ este în sine un motiv de iritare pentru care poţi să fii lejer anchetat şi chiar abuzat fizic şi psihic. Cu lacrimi în ochi, timoraţi şi vizibil afectaţi, câţiva curajoşi de la Hagi-Curda, un sat românesc de 4.000 de oameni din care peste 90% sunt români, au rostit cu greutate, printre dinţi, cuvântul „deznaţionalizare“. Nu au avut nevoie de nimic material, ci au vrut doar să ne vadă şi să vorbească „cu fraţii români“. Chiar şi atât, lor le-a fost de ajuns, după cum ne-au mărturisit. Dar mai bine să derulăm fir cu fir această poveste halucinantă despre ce înseamnă să ai curaj să fii român în Ucraina şi totodată despre cum e să-ţi faci meseria de jurnalist în această ţară unde diseminarea sentimentului de frică o întâlneşti la tot pasul şi a devenit religie naţională.
Tactici de inspiraţie kaghebistă
În acest spirit a început şi „peripeţia“ noastră, aşa cum am numit-o amuzaţi la întoarcere, după ce obosiţi, hăituiţi, pozaţi, îndosariaţi ca în vremurile defunctei Securităţi am avut îndrăzneala de a ne face meseria de jurnalişti în acest „no man’s land“. Deşi ne aşteptam ca vecinii răsăriteni să ne facă oarece probleme, am pornit dimineaţa la patru spre vama moldo-ucraineană Giurgiuleşti-Reni. Conştiincios şi punctual ca un ceas elveţian, consulul României la Odessa, Mihai Oprescu, aştepta la ora şase dimineaţa microbuzul care trebuia să ne ducă pe noi, jurnaliştii, să acoperim mediatic evenimentul acesta care însemna prima biserică românească din Ucraina recunoscută la nivel oficial. Verificarea actelor sale a fost o procedură de rutină care nu a durat mai mult de câteva minute, în timp ce paşapoartele ziariştilor români au fost şi ele adunate de vameşii cu un fel de „sombreros ucrainean“ pe post de cască. Toate bune şi frumoase până aici, ne-am zis noi. Numai că, printr-un regretabil accident, a căzut curentul electric în vamă fix după ce ne-au fost luate documentele, iar actele nu mai puteau fi astfel procesate. După circa o oră de la acest „nefericit“ incident, culmea, se găseşte un laptop în vamă şi primim asigurări că se lucrează intens. După alte câteva zeci de minute, pică „bomba“. „Doi dintre dumneavoastră vor trebui să rămână în vamă deoarece sunt indeziderabili pe teritoriul Ucrainei“, ni se spune, inducându-ni-se astfel un sentiment de suspicionare reciprocă şi teamă. Bine, am zis noi, dar de ce?! Se făcuse deja dimineaţă în toată regula, iar „soarele ucrainean“ nu se arăta nici el mai blând cu noi în vamă. Nici măcar toaleta din vamă nu părea abordabilă, în condiţiile în care un nene îmbrăcat în negru ne întreabă dacă suntem „de la microbuz“. Îi spunem că da, după care încep indicaţiile în ucraineană, probabil despre cum să ajungem pe la una mai îndepărtată. Ne lăsăm păgubaşi, în speranţa că ne vor da mai repede actele şi vom găsi un copac generos pe marginea drumului care ne aşteaptă.
Formularele voroniene
Dar cum socoteala din România nu se potriveşte deloc cu cea din vama ucraineană, ni se aduc nişte formulare întocmite mai mult în „limba moldovenească a lui Voronin“, împănate cu capcane ucrainene pentru a nu putea fi niciodată completate corect. Sub constrângerea că trebuie să le completăm cât mai repede, atmosfera devine din ce în ce mai tensionată, fiecare întrebând în stânga şi în dreapta ce ar trebui să bifeze prin acele căsuţe din chestionar. Bineînţeles că vameşii ucraineni îl trimit înapoi pe consul cu toate chestionarele pe motiv că nu au fost completate corect. Luăm alte formulare şi ne apucăm de treabă, de data asta „mai bine“. Cum era de aşteptat, acestea ni se întorc pe motiv că nu am pus data, deşi pe acel formular nici nu puteai ghici unde se află această rubrică. După ce ni se arată cu degetul unde ar fi trebuit să fie aceasta, o completăm conştiincioşi. Dar nu, calvarul mixt al căldurii de 40 de grade, combinat cu sete şi vezică plină, nu avea să se termine prea curând. Sub privirile cetăţenilor ucraineni din vamă, care nici ei nu înţelegeau ce se întâmplă cu noi, suntem invitaţi în clădirea vămii pentru o nouă porţie de întrebări şi controale. Ni se spune că trebuie să arătăm ce avem în bagaje. După ceva minute bune în care vameşii, securitatea ucraineană şi miliţienii ucraineni se tocmeau ce metodă să ne aplice, aceştia se hotărăsc să ne treacă bagajele prin scanner. O maşinărie mare cu care cel care o manipula nu părea să fie foarte apropiat. Se uită la mine şi bolboroseşte ceva ce probabil ar fi trebuit eu să înţeleg în ucraineană. Mă cheamă. Mă duc cuminţel şi îmi arată pe monitor ceva mai mare, ce părea să fie „arma mea“. Era, evident, laptopul pe care îl şi declarasem în acel formular. Îi explic pe toate limbile pe care le ştiam că ar fi un laptop, după care vameşul se uită la mine şi exclamă: „Hmm… ahaa!“. Presupun că e bine şi îmi iau rucsacul în speranţa că voi pleca şi eu după cele trei ore petrecute în vama ucraineană. Dar nu, suspansul mai durează circa 20 de minute, timp necesar fix pentru ca noi să ajungem la finalul slujbei care se ţinea la biserica românească având hramul Sfinţilor Petru şi Pavel din satul Hagi-Curda (Camâşovska).
Biserica de la Hagi Curda, inainte de a fi distrusa de bolsevici si cea sfintita ieri de catre IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei
O oază de românism
Pornim aşadar, după cele circa trei ore şi jumătate, pe un drum, dacă se poate spune aşa după mărimea craterelor din el, spre Izmail şi respectiv Hagi-Curda. Cu toate că eram deja nedormiţi, obosiţi şi hăituiţi, am găsit această mică oază de românism în mijlocul pustietăţii ucrainene care prin energia sa dată de această zi de sărbătoare asociată cu un triumf al normalităţii asupra tiraniei ne-a făcut să uităm de toată supărarea şi ne-am regrupat pentru a face ce venisem să facem. Cu mâinile pe aparate foto, microfoane, reportofoane şi agendă, „desantul românesc“, atât de aşteptat de cele câteva zeci de miliţieni, jandarmi, securitate şi trupe speciale, s-a produs în acest mic sat românesc. Am reuşit să aflăm că forţele speciale ucrainene fuseseră aduse cu o seară înainte, chipurile pentru a interveni în caz de violenţe între circa 130 de studenţi din România care şi-au anunţat prezenţa la acest eveniment şi cam tot atâţia cazaci care ar fi venit să restabilească „supuşenia“ în sat.
Astfel, maşinile de poliţie de la Odessa sau Izmail parcate în faţa bisericii abia aşteptau să fie umplute cu „fascişti români“. Numai că nu a fost să fie aşa. Totul s-a desfăşurat extrem de paşnic, iar „invadatorii români“ nu au făcut decât să se bucure împreună cu sătenii de această minune care înseamnă Biserica „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel“. Determinaţi să ajungă la acest eveniment, studenţii strânşi de prin toată ţara şi îmbarcaţi în două autocare au reuşit după circa şase-şapte ore de aşa-zis control la vamă să patrundă pe teritoriul Ucrainei pentru a ajunge la destinaţie. Nici măcar o mână de copii basarabeni nu au ajuns prea devreme pentru a oferi un concert de zile mari, aşa cum numai ei ştiu să facă. Securitatea ucraineană a avut grijă ca ansamblul „Căluşarul“ din Erdec-Burnu să ajungă un pic mai târziu, dar poate mai important este faptul că aceşti copii ştiu cine sunt, cântă şi grăiesc în limba română.
Slujbă sub blagoslovirea „specialilor“
Ceremonia religioasă a fost oficiată de către Mitropolitul Petru al Basarabiei, sub atenta supraveghere a lucrătorilor SBU gătiţi frumos de sărbătoare, cu ochelari de soare la ochi, camere video sau aparate foto în mână şi cu o rotaţie a gâtului demnă de invidiat. „Această biserică a fost astăzi sfinţită pentru ca şi credincioşii români să se poată ruga. Aceasta se află sub tutela Mitropoliei Basarabiei, deci sub Patriarhia Română, iar datoria noastră este să ne păstorim credincioşii. Ce să facem dacă ei doresc să fie cu noi? Trebuie să aibă toată lumea un loc unde să se poată ruga. Noi, la Chişinău, ne certăm şi apoi împăcăm, ştiţi cum e românul, dar aici este altă situaţie. Am dori şi mai multă susţinere din partea presei. Sperăm să fie mai bine şi să venim mai des aici pe această proprietate a bisericii româneşti“, a declarat, pentru „Curentul“, Mitropolitul Petru al Basarabiei. Întrebat despre cum este situaţia în care i-a găsit pe românii de aici, acesta a mai adăugat: „Mi-e greu să spun!“.
Madalin Necsutu: Reconcilierea in fieful demonului razboiului
Jurnalistul Corneliu Vlad, care nu cred ca mai are nevoie de vreo introducere, in ciuda faptului ca nu sta toata ziua pe sticla ca pseudo-analistii mioritici de politica externa, a lansat vineri noua sa carte intitulata “Reconcilierea”. As dori sa precizez intai de toate ca m-a frapat mesajul cartii in comparatie cu locul in care s-a desfasurat lansarea ei si numele acestui targ de carte. Un gand pacifist de tip ecumenic rostit chiar la salonul de carte patronat de Polemos (spiritul, demonul razboiului la greci – nota mea).
Azi, in cea de pe urma zi a salonului de carte Polemos , aflat deja la cea de-a patra editie si gazduit de Palatul Cercului Militar, m-am gandit sa imi fac si eu aparitia in calitate de consumator de carte buna. Si cand spun buna ma refer aici la istorie, stiinte politice, securitate, aparare, relatii internationale si cam tot ce deriva din aceasta. Bun, zis si facut. Merg eu frumos spre locatie, asta fiind la cateva sute de metri de redactia noastra, si cand ajung acolo, jurnalistul Corneliu Vlad, tocmai isi lansa noua carte “Reconcilierea”. Bineinteles, ca din respect pentru eveniment si domnul Corneliu Vlad, nu ma puteam foii pe acolo pentru a rasfoi paginile cartilor expuse. Asa ca am stat. Nu foarte mult… cam jumatate de ora. Dupa introducerea facuta de prof.univ.dr Ion Calafeteanu, care mi-a fost si mie profesor, Corneliu Vlad a inceput sa inceput sa ne vorbeasca despre cartea dansului. “Fiecare popor are nevoie de o perioada lunga de reconciliere nationala, dupa ce a suferit o trauma”, a afirmat jurnalistul. Fostul editorialist de la Cronica Romana ne-a impartasit faptul ca, in cursul documentarii pentru aceasta carte, a incercat sa desluseasca formula secreta, un tipar standard, pentru acesta “reconciliere”. Aceste explicatii au fost cautate in recentele evolutii din statele din jurul nostru, jurnalistul afirmand ca “s-a ferit de Romania, ca dracu’ de tamaie”. “Reconcilerea” de Corneliu Vlad propune gandirea unei solutii viabile de reinchegare nationala in jurul unui ax central reprezentat de o idee care sa ii uneasca pe romani. Daca pana in prezent, in cei 20 de ani tranzitie, Romania a avut ca scop aderarea la UE si NATO, aceasta carte ridica o problema si mai spionoasa: De aici ce facem? care sunt obiectivele interne si externe ale Romaniei? in jurul carei ideei se vor ralia romanii in viitor? avem nevoie de un proiect national nou? se poate forma o “competitie constructiva” in randul clasei politice din Romania? Din aceasta prezentare si din prisma provocarii lansate de Corneliu Vlad, voi incerca sa deslusesc si eu la randul meu, cam care ar putea fi solutiile iesirii din acest impas si intrarea intr-o “era a reconcilierii”!, dupa ce voi citi cartea cu autograf din partea autorului pe care am primit-o.
PS: Corneliu Vlad si-a incheiat genial discursul, citandu-l pe intemeietorul statului cehoslovac si fostul presedinte, Tomas Masaryk: “Acum avem democratie. Ne mai trebuie doar democrati!”
Directia informare si relatii publice din cadrul Ministerului Apararii a organizat, cu sprijinul Statului Major General, in perioada 22-26 iunie, cea de-a 6-a editie a “Cursul de baza introductiv pentru jurnalistii care transmit din zone de conflict”. Pentru aceasta editie au fost inscrisi 17 cursanti apartinand principalelor surse de informare din presa centrala precum ZIUA, Realitatea TV, NewsIn, Antena 1, TVR sau Radio Romania dar si din restul tarii, jurnalisti de la Radio Transilvania, Radio-Televiziunea Sibiu sau Universul Dambovitean. Cursul a fost structurat pe doua module: cel teoretic si cel practic. Activitatile de pe agenda acestui eveniment s-au desfasurat in acest an la Cluj si Bistrita in cadrul Diviziei 4 Infanterie “Gemina” din Cluj-Napoca, respectiv, Brigazii 81 Mecanizata Bistrita. In prima parte a cursului, cea teoretica, a fost abordata cunoasterea factorilor de risc din zonele in care se desfasoara operatii militare, diversele tipuri de armament, munitii si mine antipersonal, masurile de protectie NBC (nuclear-bacteriologic-chimic, n.red.) si metode de acordare a primului ajutor medical.
De asemenea, cursantilor le-au fost prezentate teatrele de operatii din punct de vedere al riscurilor, al pericolelor de geniu, precum si modul de comportare in diferite situatii precum cele in cazul luarii de ostatici. In partea practica a cursului, jurnalistii au avut parte de zile de pregatire militara in care au fost nevoiti sa parcurga curse cu obstacole, traseu contaminat chimic, sau alpinism.
Cel mai dificil examen de care au trebuit sa treaca jurnalistii a fost simularea unei actiuni in teren, exercitiul tactic, asa cum era trecut in program. In cadrul acestui exercitiu, jurnalistii au experimentat pe viu ce inseamna o ambuscada a insurgentilor, cum sa discute cu liderii locali, care sunt procedurile standard la trecerea printr-un punct de control, fie al fortelor Coalitiei, fie a politiei afgane.
Cativa colegi mai “norocosi” au avut sansa de a experimenta conditiile unei rapiri de catre talibani. Simularea a fost atat de reala incat, la sfarsitul exercitiului, cei patru ziaristi implicati in acest eveniment erau vizibil marcati. La finalul cursului, ziaristii au primit din partea comandantului Brigazii 81 Mecanizata, colonelul Tudorel Dragonici, diplome care sa ateste absolvirea acestui curs organizat de MApN.(ZIUA ONline) Vezi si www.madalinnecsutu.blogspot.com
December 27th, 2012 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
