Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

2009 a fost numit Anul Eminescu, căci s-au împlinit 120 de ani de lamoartea sa, iar în 2010 numărăm 120 de ani de la naştere. Încă un AnEminescu? De peste un secol, toţi anii sunt ani Eminescu pentru ceice-l merită. „Ca-n toţi anii, negreşit“, ca Moşul din legendelecopilăriei, şi el bălăcărit, Eminescu „soseşte“ şi „aduce darurimulte“, ca un Luceafăr pururi tânăr. E „om al trecutului“, „cadavru dindebara“ etc. doar pentru minţi viclene sau aiurea.
AnulEminescu 2009 a început cu împlinirea ediţiei anastatice, visul luiNoica, mulţumită tenacităţii acad. Eugen Simion (şi domnia sa, şiediţia domniei sale, tot sub zodia porcăielii) şi s-a încheiat,bunăoară, cu spusele IPS Bartolomeu Anania, care ne-a reamintit căEminescu n-a fost un necredincios. În acest răstimp, Eminescu a fostmereu printre noi, pentru cine a avut urechi de auzit şi ochi să vadă.Exegeţi versaţi şi temerari ca Nae Georgescu (în „Boala şi moartea luiEminescu“) şi Theodor Codreanu (în „Eminescu – drama sacrificării“),dar şi debutanţi, ca tânăra de 22 de ani Miruna Lepus (în „DespreEminescu şi ce am învăţat descoperindu-l“), elevi şi bloggeri, sportivicu bicicleta şi cete din noua dreaptă, actori de teatru şi manelişti(„Unicat ca Eminescu/ E antrenorul Lucescu“), cititoare melancolice şicenaclişti impetuoşi, iubitori şi detractori, i-au făcut, fiecare înfelul lui, prezenţa de toate zilele.
A devenit, tot mai temeinicprobat, că lui Eminescu i s-a instrumentat mai întâi moartea civilă,iar apoi asasinarea din motive politice. La Catedra de Sociologie aUniversităţii Bucureşti, profesorul Ilie Bădescu şi alţi distinşiuniversitari comemorează „Anul Eminescu – 120 de ani de la ucidere“.Continuă şi cârtelile Zoililor de calibre mediocre, dar n-au prea maifost luate în seamă. Unul îl vrea pe Eminescu „reşapat“, după ce,anterior, se gândea „să fie pus la produs“, adică să facă şi el cevapentru naţie, să se facă brand comercial. O doamnă/ domnişoară Bot(scuze, dar aşa o cheamă), strâmbă din nas la „struţocămila filologică“a ediţiei academice a manuscriselor, şi o face tot în „Dilema“, de dataasta cea „veche“, adică aceeaşi care a iscat scandalul Eminescu. Alteidoamne/ domnişoare, Spânu (scuze, dar aşa o cheamă), refrenulartiştilor basarabeni Teodorovici „Eminescu să ne judece“ i se pare că„sună apocaliptic“, aceeaşi îi reproşează unui profesor că studiul sautitlul său despre Eminescu „ar fi putut să fie ceva mai ludic, măcardin raţiuni de marketing“. O carte a recordurilor (nu Guiness) proclamă„Luceafărul“ drept cel mai lung poem de dragoste al lumii. Busturi alepoetului vor fi asezate la Comrat, pe Aleea Gloriei, şi într-un parcdin New York. Caricaturişti de pretutindeni se exersează de ani de zilepe tema Eminescu. Ziaristul Victor Roncea, încă la „Ziua“, publica unreportaj de la locul în care a murit poetul, Casa de Sănătate a dr.Suţu de pe strada Plantelor. „Gazeta de Sud“ ne pune în faţă unavertisment al gazetarului politic Eminescu: „Vom avea de acum înaintedominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini;libertatea de muncă şi tranzacţiuni, teoria de luptă pe picior înaparenţă legal, în realitate inegal“.
Dar în 2009 s-au împlinit şi20 de ani de când, la Piatra Neamţ, am fost alături de eminescologul înascensiune Ion Roşu la lansarea cărţii sale „Legendă şi adevăr înbiografia lui M. Eminescu“, volumul întâi, „Originile“. Rareori, unastfel de specialist: literat, istoric, arhivist, filolog, pamfletar,chiar şi detectiv. S-a dedicat lucrării de restituire a adevărateibiografii a lui Eminescu (căci nici cea a lui Călinescu nu e perfectă)şi a apucat doar să-i lămurească ascendenţa familială. Eminescu,demonstrează el în carte, n-a fost, cum s-a spus, nici „de origineturcă“, nici „bulgar din Brăila“, nici „coborâtor dintr-un militarsuedez“, nici „dintr-un rutean“, nici „viţă de şleahtă“, nici „dintr-ofamilie de origine armeană“, nici „sârb pripăşit prin ţară“, nici„albanez“, „persan“, „neamţ“, „evreu“. Istoria familiei lui Eminescu,care, are curajul să afirme Ion Roşu, „devine, în sfârşit, limpede(…) începe cu un prim strămoş bănăţean, poreclit sau supranumitImin(u), născut cam pe la 1675“. Atât, adică enorm, a reuşit săîmplinească ambiţiosul şi mult înzestratul cărturar Ion Roşu, care apărăsit lumea aceasta înainte de a lucra toate cele cinci volumeproiectate şi ediţiile adăugite la care deja se gândea. Câţi mai ştiuastăzi de cartea fabuloasă, prin rigoarea şi deschiderile sale, a luiIon Roşu? Care e soarta documentaţiei şi a manuscriselor lui,nevalorificate, după cum, din păcate, cred?
Iată deci că Eminescunu-i deloc în debaraua în care l-ar vrea unii. „Ce e nou la Salzburg?“,se întreba, într-un titlu, un ziarist străin cu treburi pe-acolo.„Mozart!“, îşi răspundea în articol, la câteva secole după dispariţiacompozitorului. Ce e nou în România? Eminescu!

• Share
• Tweet
• Pin
• Email