La împlinirea a 650 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Grigorie Palama, moaştele sale vor fi aduse în Capitală
Miercuri, 29 aprilie 2009, orele 18.30, o delegaţie a Mitropoliei de Veria, Kampania şi Nausa (Grecia) va aduce la Bucureşti, spre închinare, moaştele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscop al Tesalonicului, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc anul acesta 650 de ani. Reprezentanţii Bisericii din Grecia vor fi întâmpinaţi la Aeroportul Internaţional Henry Coandă de către o delegaţie a Patriarhiei Române. La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, racla cu cinstitele moaşte va fi întâmpinată în jurul orelor 19.30 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de membri ai Sfântului Sinod. Vor fi prezenţi membri ai Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţi protopopi din Capitală, preoţi şi credincioşi din Bucureşti şi din alte localităţi, monahi şi monahii, elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti. După slujba oficiată în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va rosti un cuvânt de întâmpinare. Cinstitele moaşte vor rămâne spre închinare la Catedrala Patriarhală din seara zilei de 29 aprilie şi până în dimineaţa zilei de 1 mai, orele 9.00, iar în biserica-paraclis studenţesc „Sfântul Grigorie Palama” din incinta Universităţii Politehnice Bucureşti (Splaiul Independenţei nr. 313, în apropierea staţiei de metrou Grozăveşti), în ziua de vineri, 1 mai, între orele 9.00 – 14.00. În după-amiaza zilei de 1 mai, delegaţia din Grecia va pleca la Galaţi, în Episcopia Dunării de Jos, unde cinstitele moaşte ale Sfântului Grigorie Palama vor fi aşezate spre închinare până în ziua de 4 mai a.c.
“Sa fim cu atat mai mult in veghere, intr-o veghere permanenta pentru ca si ispita este mare si diavolul batran. Diavolul vine cu o experienta de 7000 de ani, iar noi avem una de 50-60-100 de ani… Neamul nostru a dat mii de martiri pentru Hristos; altii vor mai veni…”. O spune un batran duhovnic al ortodoxiei din Muntii Neamtului, cu 17 ani de temnita grea, un preot devenit spargator de roca in minele de plumb comuniste, asa cum toata elita romaneasca a ajuns, dupa ocupatia bolsevica, din universitatile romanesti direct la munca silnica si exterminare in masa. Sau, mai rau, direct in iad, daca ne gandim la “experimentul Pitesti”, unde noii mucenici si martiri erau obligati sa ingurgiteze fecale daca nu se lepadau de Hristos. Si multi, multi, nu s-au lepadat. Si au murit. Ucisi bestial. Asemenea Sfantului Constantin Brancoveanu si a sfintilor martiri, copiii sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei si ginerele Ianache.
Au trecut 20 de ani de la sfarsitul totalitarismului comunist si, nici azi, nu stim cate sute de mii de noi martiri ai lui Hristos si-au dat viata pentru credinta lor. Printre ei sute de preoti si calugari. Regretatul Patriarh Teoctist incepuse publicarea unei serii intregi de marturii despre “Martiri pentru Hristos din Romania, in perioada regimului comunist”, initiativa intrerupta de moartea sa subita si ramasa doar la primul volum.
Si totusi, in ciuda acestor mii si mii de vieti curmate de regimul bolsevic anti-crestin, care se adauga la sutele si sutele de mii de soldati ai lui Hristos, ucisi in apararea credintei in cei doua mii de ani crestini ai acestui neam, si acum, mai vine cate un dusman al Romaniei sa le scuipe pe oseminte. Cristian Tudor Popescu: “Religia ortodoxa in Romania nu a facut aproape nimic pentru civilizarea Romaniei, pentru cultura Romaniei – ar fi putut sa faca mult mai multe – si mai ales pentru valorile morale din aceasta tara. Biserica romaneasca nu a oferit – cu unele, exceptii, foarte putine, si care nu apartin Bisericii Ortodoxe – niste modele morale, nu a oferit martiri si nu a oferit sfinti autentici”, o spune acest invartitor de cuvinte la protap. Ciudat, desi a jignit in masa vreo 20 de milioane de romani, in Saptamana Mare, recidivand si in Saptamana Luminata, nici Patriarhia Romana, nici vreo alta institutie platita pentru a face pe deontoloagia de serviciu, nu s-au sesizat. Poate ar fi trebuit sa se ridice sa protesteze moastele, scheletele mutilate ale celor a caror oase zac si acum prin munti sau in gropile comune de la Aiud, Gherla, Alba Iulia, Jilava, Pitesti, Targu-Ocna, Targsor, Ramnicu Sarat, Suceava, Vacaresti, Miercurea Ciuc, Mislea si in lagarele de munca din Dobrogea, la Canal, Insula Mare, Periprava, Poarta Alba, si altele si altele. Locuri in care se petrece alt fenomen: pentru a li se sterge incarcatura reala, pentru a se “prelucra istoria”, constatam fenomenul “privatizarii suferintei”. Din care, evident, lipsesc exact victimele biruitoare: detinutii politici.
Sighetul este singurul loc transformat in muzeu, deocamdata. Insa initiativa a apartinut dizidentei unui poem si este si in custodia unui fost realizator de filme de propaganda comunista, dupa cum recunoaste chiar el pe site-ul presidency.ro. La CNSAS – institutia care gestioneaza arhivele suferintei – , nici acum, dupa luni de zile, nu s-a completat locul de drept al detinutilor politici. La el aspira – culmea! – un alt cadru al fostului PCR. La IICCR – institutul care se ocupa de crimele comunismului -, in ciuda schimbarii de guvern, aceleasi personaje. Evident, din Comitetul Director lipsa… detinutii politici!
Fostii detinuti politici, cei care au si pana la 20 si mai bine de ani de suferinta si biruinta a sistemului concentrationar, au fost eliminati complet din viata publica. Adica exact ce si-a propus sistemul totalitarist bolsevic. In schimb, afacerea anticomunismului merge pe banda. Iar inchisoarile Sighet si Ramnicu Sarat sunt urmate, acum, de un nou proiect de privatizare: Aiudul insangerat, si azi. Unde se doreste un fel de vila de protocol a nu stiu cui, ridicata dupa modelul unei moschei, pe moastele sfintilor inchisorilor. Tot fara stiinta si incuvintarea detinutilor politici.
Uciga-l toaca, la cei 7000 de ani ai sai, e infiorator: bubos si rapciugos. De aceea, cand urca pe pamant, ia tot felul de fete, una mai incantatoare decat alta. De om frumos, de om banos, de puricos sau chelios. Cei care au infrant moartea au datoria sa-l trimita la locul lui, indiferent de cum le susura-n urechi invartitorii de cuvinte.
Acum vreo 30 de ani, circula bancul cu rata: “R-at-ai dracu’ de intelectuali!”. Era, pe undeva, dispretul Tovarasei sau To’asului fata de intelectualii acelei vremi, sigur nu toti, ci mai ales fata de aceia “de elita”, care se tot duceau cu jalba in protap la Cabinetul nr.1, cerand favoruri. Pentru ca, dupa ce le obtineau, sa mai si carteasca prin carciumi contra binefacatorului. Dupa ’90, vremurile s-au schimbat, s-au schimbat si unele masti, dar naravul a ramas. Noile masti de intelectuali, autoproclamati intre timp “elita” sau, mai sub acoperire, “societatea civila”, s-au repezit la noii conducatori pentru a-si adjudeca privilegiile celor pe care i-au dat la o parte. Asa incat, printre intelectualii lumii literare, caci doar la ei ma refer, luptele au inceput sa fie dure, in pofida dictonului cecen conform caruia “cuvantul nu omoara”. Presiunile au inceput inca din anii ’90, cand “dizidentii” ramasi in tara au tabarat pe Petre Roman (primul prim-ministru democrat) cerandu-i avantaje, privilegii si sinecuri. Tanar si nelinistit, revolutionar cu pulovar rosu, politician neexperimentat, Roman le-a dat, asteptandu-se, poate, macar la o recunostinta saraca. Ea n-a venit, si cand Roman a cazut, acei intelectuali, deveniti intre timp “elita”, n-au avut nicio tresarire in a-l balacari. Patrunsi de importanta lor nationala, cativa elitisti au crezut ca pomana poate atinge si sfera politica, motiv pentru care vreo cativa au participat la alegerile din primavara lui 1990, nereusind sa obtina mai mult decat voturile prietenilor lor de “dialog social”. Cu toate acestea, pofta a devenit mai mare si lupta pentru pomana obtinuta de la guvernanti s-a ascutit, mai ceva decat lupta de clasa, care murise. In schimbul pomenilor, se angajau sa taca, iar daca nu le obtineau, jurau sa distruga. Adevarul acestui santaj a ramas pe undeva pe la mijloc si azi nu mai stii daca ei sunt filozofi, eseisti sau activisti de partid. Interesant este nivelul la care ajung unii “elitisti” atunci cand e vorba de pomana. Unii il iubesc atat de mult pe actualul presedinte incat stau ca milogii pe la poarta lui, doar-doar li se va raspunde cu un post gras, platit pe bani publici. Unul vrea ambasador, altul vrea bani pentru afacerea lui, altul vrea functii inalte. Si, in schimbul acestor pomeni, sunt gata sa actioneze in aer, pe pamant si pe mare. Adica in mass-media, de multe ori sub acoperire de editorialisti sau analisti politici. Cata vreme treaba mergea conform planului si pomenile curgeau, editorialele curgeau ca mierea si untul (pe post de lubrifianti) si rareori era folosita lamaia pentru alungarea gretei. Imediat ce Zeus n-a mai raspuns la solicitarea pomenilor, sau a considerat ca a oferit destule, “elitistii” au intors macazul. Si, in aceleasi mass-media, considerate pana mai ieri “oficioase”, cartelile se imbrancesc unele pe altele. Autori? Aceiasi pomanagii, de data asta refuzati. Zeus, cu instinctul lui, stie, ca si To’asul, cum sa-i indeparteze si cum sa-i apropie, uneori cum sa-i ridice pe unii contra altora. Mereu sub un ranjet dispretuitor. Bancul mai vechi a capatat actualitate: “R-at-ai dracului de intelectuali!”. Plus un “ha-ha-ha!”. Spre deosebire de Plesu, Victor Rebengiuc este un “monstru” cultural, cel putin al scenei romanesti. Rolurile lui memorabile se leaga de spectacolele regizate de Liviu Ciulei, dar si de unele personaje intruchipate in film, mai ales in cele de dupa ’90. In decembrie 1989, el a socat natiunea care privea la “TVR libera”, atunci cand a pus pe masa un sul de hartie igienica la indemana celor care mancasera rahat pe vremea Dictaturii. A fost considerat un gest care incita la revansa si, de aceea, a fost cooptat in “noua elita”. Alaturi de alti “fosti”. Paleologu este un alt exemplu. El a fost absolvit de pacate chiar si atunci cand s-a dovedit (si omul a recunoscut) ca a colaborat cu Securitatea. Pe undeva, logica schiopata, dar “noua elita” cu siguranta ca nu asta urmarea. Pe de-o parte, scriitorii si actorii (la ei se referea Rebengiuc) de pe vremea Dictaturii trebuiau sa se stearga la gura, pe de alta parte, unii dintre ei deveneau sub noua ordine, “repere morale”. Unii scriitori erau pusi pe liste negre pentru ca ar fi colaborat cu Securitatea, altii erau cap de liste albe pentru acelasi “delict”. Victor Rebengiuc n-a avut de suferit ca actor in ultimii 20 de ani. Talentul lui l-a salvat, dar si relatiile. Omul a vazut multe, insa, in acesti ani si acum este la un fel de ora a bilantului. Te-ai astepta sa fie multumit, avand in vedere ca alti colegi de breasla au ramas in umbra. Si cu toate acestea, in ultimul sau interviu, Victor Rebengiuc, dezamagit de starea in care am ajuns de atata democratie, spune: “La pomana se inghesuie toti, se calca in picioare. Ce e un mic? Pentru orice om, e posibil sa-si cumpere unul de la un grataragiu din coltul strazii. Dar ei, nu! Ideea e sa te bati cu toti, sa te impingi acolo, sa-ti dea unii mititelul gratis si pe urma sa-l mananci fericit si cu hainele rupte in urma luptei”. Se refera la amaratii care sunt momiti de fiecare data cu ocazia alegerilor. Micul e pentru omul simplu care nu ajunge la autoritati, care nu au usile deschise la Cotroceni sau Victoria. Pentru “pomanagiii” de elita, insa, micul inseamna posturi de ambasadori, de consilieri la Palat, de sefi de institutii. Si pentru asta se calca si ei in picioare, poate mai abitir decat amaratii. Mai departe, spune Victor Rebengiuc: “E cea mai mare greseala ca in vremuri de criza sa te gandesti sa sacrifici cultura”. Ca scriitor, nu pot decat sa subscriu acestei axiome. Numai ca interesul iese la iveala in momentul in care actorul adauga: “Faptul ca in ultima vreme au existat niste bugete mai mari pentru cultura, ca ICR, de exemplu, a putut trimite in afara tarii atatia reprezentanti ai vietii artistice, artisti din toate domeniile si toate generatiile, a facut o impresie deosebita. Stiu asta pentru ca am fost unul dintre cei care au jucat spectacole in turnee sprijinite de ICR, iar oamenii ne-au apreciat, pentru ca a fost cazul!”. Institutul Cultural Roman? Acela unde Patapievici este papa? Acela cu scandalul din Germania? Parca suna a pomanageala, iertat sa fiu! In rest, idei de bun simt: guvernul actual este de incompetenti (corect!); despre acea parte dintre intelectuali care s-a raliat total cu Traian Basescu, actorul crede ca “a renuntat” sa-l mai sprijine (ce spuneam eu mai sus?Pentru ca n-au mai primit tainul si “foloasele cuvenite”); azi, toata clasa politica ar avea nevoie de hartie igienica (mai mult ca sigur!); dupa 20 de ani de la Revolutie, Romania e degradata moral, iar asta ar trebui sa ne dea de gandit (corect!). Sunt vorbele unui actor deloc grabit, care a traversat doua dictaturi. Asta noua ne da de gandit. Dar, din pacate, lor nu! https://www.cronicaromana.ro/ Vezi si https://www.romaniamurdara.ro/
Unul dintre clientii de serviciu ai ICR, UTC-istul intarziat ITMorar ii arata pisica lui Basescu. Nu este primul semnal de acest gen, venit din partea profitorilor tuturor regimurilor, care se pregatesc, ca sobolanii, sa paraseasca nava de la Cotroceni. Evident, doar pana se schimba Carmaciul…
Tismaneanu, sub patul tovaraselor
Tot astazi, aflam din gurita “anticomunistului” Tismaneanu cat de mult a luptat el cu regimul trecut. Asa dupa cum o spune chiar el, in calitatea sa de “confesor” al tovaraselor: „Valentin nu a fost infiat, a fost copilul lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. Am cunoscut personal o ilegalistă care a împărţit camera de maternitate cu Elena Ceauşescu atunci când aceasta era în pragul aducerii pe lume a lui Valentin”. EVZ.ro — Ultimul Ceauşescu, povestea care trebuia spusă
Pai asa dizident si luptator cu regimul, care se baga pe sub patul ilegalistelor de rang inalt, prietene cu Tovarasa, mai rar!
Pasol na turbinca, ciorti!
Un alt gest de solidaritate sordita este cel al vicelui de la ICR al lui Patapievici, Mircea Mihaiesi (laudat la greu de Tismaneanu), cu tovarasul Andrei Plesu, primul Rattus din clasa Mammalia, ordinul Rodentia, familia Muridae, care a abandonat nava lui Basescu. Textul e aproape la fel de scarbos ca cel scris de Sever Voinescu Cotoi la aniversarea “maestrului”: 23 August: Omagiu conducatorului iubit …. Nu-l postez aici, ca mi-e mie jena. Dar il puteti citi la https://www.romaniaculturala.ro/images/articole/mm162009.pdf. Este intitulat “Vom mai avea un al doilea Plesu?” Doamne fereste!
HAOS ÎN AFACEREA DE PESTE 1 MILIARD DE EURO DIN BĂNEASA
Exclusiv: Evaluarea terenurilor Agronomiei, negată de experţii lui Puiu Popoviciu
Ziarul BURSA a aflat cine sunt cei cinci experţi pe care i-a invocat omul de afaceri Puiu Popoviciu că ar fi evaluat terenul pe care s-a construit proiectul Băneasa @ Surpriză: evaluatorii aprobaţi de firmele lui Popoviciu şi de Agronomie, susţin că nu au mai făcut nicio evaluare din cauza timpului scurt pus la dispoziţie @ Un raport de evaluare a fost trimis totuşi săptămâna trecută la DNA
Lovitură de teatru în afacerea Băneasa Investmtent: experţii care trebuiau să evalueze terenurile Univesităţii de Ştiinţe Agronomice Bucureşti neagă că ar mai fi întocmit vreun raport de evaluare! Cu toate acestea, un raport de evaluare ar fi fost trimis la DNA, săptămâna trecută. După izbucnirea scandalului “Popoviciu-Băneasa Investment”, DNA a acuzat faptul că cele 224 de hectare cu care Universitatea a venit în proiectul rezidenţial au fost subevaluate de 150 de ori. Omul de afaceri Gabriel “Puiu” Popoviciu şi-a apărat afacerea, afirmând că terenurile Agronomiei au fost evaluate de cinci experţi evaluatori, fără să-i nominalizeze însă. Din informaţiile noastre, un raport de evaluare ar fi fost trimis, săptămâna trecută, la Direcţia Naţională Anticorupţie, la solicitarea procurorilor. O hotărâre a acţionarilor companiei Băneasa Investment din data de 12 decembrie 2002, intrată în posesia noastră, ne dezvăluie numele celor cinci experţi desemnaţi să efectueze evaluarea terenurilor: Gheorghe Dinu Popa, Marian Dinu Popa,Valerian Mihai, George Dumitraşcu şi Cornelia David. Cei cinci experţi figurează că ar fi realizat şi evaluarea unor aporturi în natură ale altor două companii – Herăstrău SA şi Comaliment SA- controlate de Puiu Popoviciu, care au intrat, în 2003, ca aţionari în proiectul Băneasa Investment. Contactat de ziarul Bursa, Gheorghe Dinu Popa neagă însă că ar mai fi făcut vreo evaluare pentru terenurile Universităţii, deşi ne-a confirmat că a primit mai multe oferte pentru această operaţiune. Domul Dinu Popa susţine că a refuzat să mai realizeze raportul de evaluare din cauza perioadei scurte în care urma să-l prezinte acţionarilor. În schimb, domnia sa ne-a precizat că a participat la o evaluare a pomilor fructiferi de pe terenul respectiv, unde se afla Ferma Pomicolă a Universităţii, dar în urmă cu mulţi ani: “Prin 91-92 am participat într-adevăr la o evaluare a pomilor fructiferi, dar în calitate de inginer proiectant principal agronom, care este specialiazarea mea de bază. Am constatat atunci un dezastru acolo. Alături de mine au participat atunci mai mulţi consultanţi de stat”. Expertul Dinu Popa susţine că nu a fost citat de DNA în acest dosar. Declaraţia expertului Gheorghe Dinu Popa pare să fie contrazisă de o altă hotărâre a acţionarilor companiei Comaliment, din mai 2003, din care rezultă, în clar, că toţi cei cinci experţi au realizat raporturile de evaluare pentru activele cu care compania lui Popoviciu a intrat alături de Universitate în proiectul Băneasa. Însuşi Puiu Popoviciu a comunicat oficial presei că, în total, cinci experţi au evaluat terenurile aportate de Universitate, ceea ce exclude posibilitatea ca unul dintre ei să se fi retras ulterior. Indiferent cine are dreptate, Popoviciu sau Dinu Popa, afacerea din Băneasa, estimată la peste 1 miliard de euro, stă pe modul în care au fost evaluate terenurile Universităţii şi cum s-au împărţit apoi acţiunile. Aşa cum rezultă din datele oficiale alăturate, câteva active ale companiilor Herăstrău şi Comaliment, care la prima vedere, par mult mai puţin valoroase decât terenurile Agronomiei, ele au fost aportate cu o valoare apropiată de acestea. În cazul în care cei cinci experţi au evaluat toate aceste aporturi, atunci este extrem de important ca autorităţile noastre să prezinte evaluările respective. Căci paguba statului pare să fi fost una uriaşă.
Extras din Hotărârea AGA a societăţii COMALIMENT SA din data de 20 mai 2003:
“Se aprobă expertizele de evaluare, efectuate la data de 16.04.2003, de către evaluatorii Dinu Popa Marian , Mihai Valerian, Dumitraşcu George, Dinu Popa Gheorghe, David Cornelia, cu privire la următoarele imobile, proprietatea Societăţii Comerciale COMALIMENT – S.A.: – Complexul Comercial Big Berceni”, situat în Bucuresti, sos. Berceni nr. 2, sectorul 4, compus din construcţie în suprafaţă de 7.698,81 m2 şi teren în suprafaţă de 7.327 m2, înregistrat la ONCGC sub nr. cadastral provizoriu 186 şi înscris în Cartea Funciară nr. 6033 N, deschisă la Judecătoria Sectorului 4, în valoare totala de 150.866.269.000 lei, conform raportului de expertiză; – spaţiu comercial situat in Bucureşti, Str. Dianei nr. 12, sectorul 2, compus din construcţie în suprafaţă de 626 m2 şi teren în suprafaţă de 939 m2, inregistrat la OCGNC cu nr. cadastral provizoriu 2358 şi inscris în cartea funciară nr. 5119 deschisă la Judecătoria Sectorului 2, în valoare totala de 30.600.727.000 lei, conform raportului de expertiză; – corpul B, compus din construcţie în suprafată de 909,72 m2 si teren, cota parte indiviză, în suprafaţă de 154,76 m2, din imobilul situat in Bucuresti, bd. Regina Elisabeta nr. 15-19, sectorul 3, înregistrat la ONCGC cu nr. cadastral provizoriu 1516/0; 1/-1; 1/M; 1 şi înscris în cartea funciară nr. 14199 deschisă la Judecătoria Sectorului 3, în valoare totală de 36.684.553.000 lei, conform raportului de expertiză. Conform expertizelor de evaluare aprobate potrivit prezentului punct, valoarea totală a imobilelor menţionate mai sus este de 218.151.549.000 lei”. Acţionarii Comaliment au mai hotărât atunci ca societatea să participe la majorarea capitalului social al companiei Băneasa Investment, cu aportul în natură reprezentând dreptul de proprietate al Comaliment asupra imobilelor menţionate mai sus, în schimbul unui număr de 218.151.549 acţiuni, în valoare totală de 218.151.549.000 lei. În urma aportului, societatea Comaliment a primit 13,166 % din Băneasa Investent..
Extras din Hotărârea AGA a companiei BĂNEASA INVESTMENTS – S.A., din data de 12.12.2002:
“Adunarea generala a actionarilor, intrunita in sedinta extraordinara, legal constituita si convocata azi, data de 12.12.2002, in prezenta actionarilor: 1. Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti, prin mandatar legal, conform imputernicirii nr. 11384 din 9.12.2002, dl Rector Ioan Niculae Alecu, detinatoare a 101.048.276 actiuni nominative, in valoare nominala de 1.000 lei, in valoare totala de 101.048.276.000 lei, reprezentand 49,88 % din capitalul social al societatii; 2. International Business & Trading Corporation, prin imputernicit Andrei Mihai Bejenaru, conform procurii speciale atestate de av. Andreia Pislaru cu nr. 38 din 11.12.2002, detinatoare a 101.507.200 actiuni nominative, in valoare nominala de 1.000 lei, in valoare totala de 101.507.200.000 lei, reprezentand 50,11 % din capitalul social al societatii; 3. General Logistics Corporation, prin imputernicit Andrei Mihai Bejenaru, conform procurii speciale atestata de av. Andreia Pislaru cu nr. 37 din 11.12.2002, detinatoare a 800 actiuni nominative, in valoare nominala de 1.000 lei, in valoare totala de 800.000 lei, reprezentand 0,00394 % din capitalul social al societatii; 4. Andrei Mihai Bejenaru, detinator a 500 actiuni nominative, in valoare nominala de 1.000 lei, in valoare totala de 500.000 lei, reprezentand 0,00202 % din capitalul social al societatii; 5. Olimpia Neagu, detinatoare a 500 actiuni nominative, in valoare nominala de 1.000 lei, in valoare totala de 500.000 lei, reprezentand 0,00202 % din capitalul social al societatii; 6. Florina Sandolache, detinatoare a 500 actiuni, in valoare nominala de 1.000 lei, in valoare totala de 500.000 lei, reprezentand 0,00202 % din capitalul social al societatii, cu unanimitate de voturi, in conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, hotaraste: 1. Majorarea capitalului social al societatii prin aport in numerar si in natura, actionarul Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti urmand sa participe la majorarea capitalului social prin aport in natura, iar actionarii Andrei Mihai Bejenaru, Olimpia Neagu, Florina Sandolache, International Business & Trading Corporation si General Logistics Corporation prin aport in numerar. 2. Actionarul Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara va participa la majorarea capitalului social prin aportul in natura al dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 991.010 m2, situat in Bucuresti, sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 42-44, sectorul 1, ce face parte din terenul in suprafata de 2.246.529 m2, avand numarul cadastral 4.506, fiind intabulat in Cartea Funciara a Sectorului 1 Bucuresti cu nr. 7324, in baza incheierii nr. 4201/24.04.2000, rectificata prin sentinta civila nr. 8401/8.10.2002 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, ramasa definitiva prin neapelare si irevocabila. 3. Ridicarea dreptului de subscriere cu privire la actiunile nou emise, al actionarului International Business & Trading Corporation, in limita cotei de 34,5 % din totalul actiunilor nou emise si atribuirea dreptului de subscriere a actiunilor nou emise catre un nou actionar. 4. Cooptarea ca actionar a Societatii Comerciale HERASTRAU – S.A., prin emiterea de noi actiuni, Societatea Comerciala HERASTRAU – S.A. urmand sa participe la majorarea capitalului social prin aportul in natura al dreptului de proprietate asupra activului compus din constructie si teren situat in Bucuresti, str. Gara Herastrau nr. 4, sectorul 2, astfel cum au fost intabulate in Cartea Funciara a Sectorului 2 Bucuresti cu nr. 23.943 si nr. 8.914, in baza incheierilor de intabulare nr. 10.726/2001 si 10.023/2000 si asupra activului compus din constructie si teren situat in Bucuresti, bd. Kiseleff nr. 32, sectorul 1, astfel cum a fost intabulat in cartea funciara colectiva nr. 11.558 si cartea funciara individuala nr. 16.367, ambele ale sectorului 1 Bucuresti, in baza incheierii de intabulare nr. 2487/2001. 5. Se desemneaza expertii Dinu Popa Marian, Valerian Mihai, Dumitrascu George, Dinu Popa Gheorghe si David Cornelia, in vederea efectuarii evaluarii aporturilor in natura ale Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti ai Societatii Comerciale HERASTRAU – S.A., precum si a intocmirii expertizelor si prezentarii acestora consiliului de administratie al Societatii Comerciale BANEASA INVESTMENTS – S.A. BANEASA INVESTMENTS – S.A.
Puiu Popoviciu, martie 2009 : “Evaluarea terenului a fost realizată de cinci experţi”
Conform unui comunicat remis presei de omul de afaceri Puiu Popoviciu la sfârşitul lunii martie, după izbucnirea scandalului Băneasa Investment, evaluarea terenurilor Agronomiei a fost făcută de cinci experţi. Redăm în continuare comunicatul omului de afaceri: “Operaţiunile realizate între Universitate şi Băneasa Investments nu au presupus în niciun moment şi nu au avut ca rezultat o vânzare a terenului şi implicit plata unui preţ pentru teren. Aceste operaţiuni au reprezentat, în prima fază, o asociere în participaţiune cu tot ceea ce presupune o astfel de asociere din punct de vedere legal.
Ulterior, terenul a fost aportat la capitalul social al Băneasa Investments, iar Universitatea a dobândit în schimbul acestuia calitatea de actionar, precum o participaţie de 49,88% din capitalul social al Băneasa Investments. Evaluarea terenului la momentul aportului a fost realizată de către 5 experţi atestaţi ANEVAR, conform cerintelor legale. Valoarea acestuia a fost stabilita la aproximativ 950 miliarde lei, pentru care Universitatea a primit acţiuni în capitalul social al Baneasa Investments”, se mai arăta în comunicat.
de George Roncea Opoziţia de la Chişinău susţine că va bloca alegerea viitorului preşedinte al Moldovei, ceea ce va duce la blocaj politic şi la alegeri anticipate în perioada august-septembrie 2009. Agenţia Unimedia citează afirmaţiile liderilor PL, PLDM şi AMN, care confirmă boicotarea alegerii preşedintelui republicii. „Nu avem ce căuta noi în aceeaşi încăpere cu comuniştii. Ei trebuie să dispară de pe faţa pămåntului. Regimul comunist este unul totalitar şi criminal, care are rezultate sub formă de omoruri în RM“, a argumentat Dorin Chirtoacă poziţia PL. La şedinţa de înmånare a legitimaţiilor de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Opoziţia (PL, PLDM, AMN) a refuzat să participe motivånd că-şi vor ridica legitimaţiile de deputat în altă zi. Pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova este nevoie de votul a 61 de deputaţi, iar PCRM deţine 60 dintre voturile necesare. Comuniştilor nu le trebuie decåt un vot pentru a-l alege pe viitorul preşedinte al RM. PL, PLDM şi AMN vor crea un „sistem de protecţie“ care să împiedice migrarea „votului de aur“ către comunişti, a declarat avocatul Vitalie Nagacevschi, viitor deputat din partea PLDM. Pericolul unei trădări este unul real, dar avocatul Nagacevschi s-a jurat şi s-a blestemat „să i se usuce måna“, dacă va vota cu PCRM-ul. Problema este că altora s-ar putea să nu li se usuce måna. Ion Mărăndici, un cunoscut comentator politic basarabean, prezintă următoarele consideraţii pe marginea perspectivei politice a acestui moment: „Din trei scenarii (alegerea unui preşedinte comunist cu susţinerea cuiva din Opoziţie, alegeri repetate şi alegeri noi) au rămas două: alegeri noi şi alegerea Preşedintelui cu susţinerea unui parlamentar din Opoziţie. Să presupunem că Opoziţia noastră este bravă şi sinceră şi nimeni nu susţine candidatul comunist. La 5 mai nu este ales niciun candidat şi nici după alte două încercări nu se reuşeşte alegerea preşedintelui. Ce se întåmplă în acest caz? Voronin rămåne preşedinte, Greceanåi – premier, după vreo cåteva luni ei organizează alegeri noi. Chiar dacă multă lume consideră că Partidul Comuniştilor ar putea lua mai multe voturi decåt la 5 aprilie, argumentånd că dominaţia mediatică şi prezentarea evenimentelor din 7 aprilie drept opera Opoziţiei vor atrage voturi către PCRM, cred că eventualele alegeri noi ar putea rezulta într-o situaţie similară celei de acum, adică un fel de blocaj instituţional, în care nici comuniştii, nici opoziţia să nu aibă numărul necesar de voturi pentru alegerea Preşedintelui. Dacă acceptăm cele scrise mai sus înseamnă că «Iuda» (comunist sau democrat) s-ar putea să fie un element necesar al sistemului politic moldovenesc. Adică fără un «Iuda», «trădător» sau, cum s-ar spune prin SUA, un bi-partizan, sistemul nu funcţionează“. Primarul Chişinăului nu va renunţa la primărie pentru deputăţie Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, ne-a contactat telefonic în urma apariţiei unui articol în „Curentul“ în care, citåndu-se presa de la Chişinău, se avansa ipoteza alegerilor anticipate pentru Primăria Chişinăului, dacă primarul îşi va ridica mandatul de deputat, renunţånd totodată la cetăţenia romånă. Dorin Chirtoacă a dezminţit ferm că ar renunţa la primărie pentru postul de deputat (Nota mea: desi si-a ridicat deja mandatul de deputat). Conform Constituţiei Republicii Moldova se precizează la „Articolul 70 – Incompatibilităţi şi imunităţi: (1) Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice“.
Marţi, 28 aprilie a.c., a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării condusă de preşedintele României, Traian Băsescu.
La şedinţă au participat preşedintele Senatului, Mircea Geoană, primul-ministru Emil Boc, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Cătălin Marian Predoiu, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, ministrul Economiei, Adriean Videanu, directorul Serviciului Român de Informaţii, George-Cristian Maior, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, şeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, consilierul prezidenţial pentru relaţii internaţionale, Anca Ilinoiu, secretarul CSAT, general-locotenent Ion Oprişor, şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Valeriu Turcan.
CSAT a adoptat Strategia de înzestrare a Armatei României, document care stabileşte obiectivele şi priorităţile pe termen mediu şi lung ale înzestării şi care reprezintă, totodată, baza pentru elaborarea planului de înzestrare a Armatei şi a programelor multianuale.
În ceea ce priveşte planul de înzestrare a Armatei României pe termen scurt şi mediu 2010 – 2015, aprobarea documentului a fost amânată pentru o şedinţă viitoare a Consiliului, după ce acesta va fi discutat în cadrul Guvernului.
De asemenea, CSAT a aprobat două memorandumuri referitoare la semnarea unor acorduri privind protecţia informaţiilor clasificate din domeniul apărării între Ministerul Apărării Naţionale din România şi instituţiile similare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Republica Armenia.
Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, a prezentat o informare cu privire la starea de securitate din zone cu potenţial terorist major, altele decât Orientul Mijlociu, şi potenţialii factori de risc pentru România.
De asemenea, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a prezentat o informare cu privire la actualizarea Strategiei Energetice a României pentru perioada 2007 – 2020 şi măsuri pentru reorganizarea operatorilor economici cu capital de stat din Sistemul Electroenergetic Naţional, document care va fi aprobat după ce va fi discutat de către Guvern.
La finalul şedinţei, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a informat cu privire la măsurile avute în vedere la nivelul MAI şi al Guvernului în scopul prevenirii şi limitării în România a efectelor unei posibile pandemii de gripă porcină la om.
Maine, Comisiile pentru Aparare si Politica Externa din Camera Deputatilor, unde de obicei intra sau sunt bagati “smecherii” vor incerca sa convinga deputatii din Comisia pentru Drepturile Omului sa dea aviz pozitiv pentru Legea Pasapoartelor Biometrice (trecuta ilegal prin Senat). Cele doua comisii ticsite de “baietii destepti” ai serviciilor vroiau sa bage, repede-repede, la gramada, si alte norme pentru acte biometrice, in acelasi pachet. Sursele mele, care sunt mai destepete decat sursele lor, mi-au transmis ca sedinta de maine va fi un bluf. Din motive intemeiate nu se va reuni cvorumul, asa ca nu se va putea obtine vreun aviz. De ochii lumii, au fost invitati – doar ca observatori, ca sa asiste ca niste papagali adica – si niste organizatii neguvernamentale, mai mult sau mai putin ale societatii civile. Atrag atentia public unora care isi depasesc conditia sa nu isi permita sa vorbeasca in numele altcuiva sau despre proiecte pe care nu le stapanesc si nu sunt indreptatiti sa le dezvolte.
Asa ca, daca v-am spus ce se intampla maine, sa nu va puneti mari sperante (si sa dati o bere :).
In schimb, baietii din reala societate civila, vor fi, ca de obicei, (si) in strada: MITING LA IZVOR
Miercuri 29 aprilie 2009, orele 10-14, vis-a-vis de intrarea Camera Deputatilor, Parcul Izvor va avea loc un miting al societatii civile organizat de APADAR. Mitingul va avea ca tema protestul impotriva adoptarii O.G. 207/2008 privind pasapoartele electronice cu cipuri. Protestul se va desfasura simultan cu sedinta reunita a celor 3 comisii ale Camerei Deputatilor, care vor dezbate aceasta Ordonanta de Guvern in vederea avizarii sau respingerii ei.
Precizam ca grupul nostru a organizat miting si inainte de sarbatoarea Sfintelor Pasti, cand cele 3 Comisii nu si-au tinut lucrarile – desi pe ordinea de zi figura sedinta respectiva. Din surse din interiorul uneia dintre Comisii, am aflat ca adunarea respectiva a fost anulata in ultima clipa intrucat persoanele interesate de promovarea acestei ordonante si-au dat seama ca exista o opozitie puternica in randul membrilor comisiilor (datorita informarii si a lobby-ului creat de ONG-urile reunite in Coalitia Impotriva Statului Politienesc) si “riscau” sa se petreaca ceea ce s-a petrecut la Comisia Juridica, si anume ca Ordonanta sa fie respinsa (sa primeasca aviz negativ). Este posibil ca acest scenariu sa se repete si miercuri, nefiind inca fixata ora de intrunire a comisiilor.
Toate aceste aspecte ne indreptatesc sa perseveram in actiunile de protest, in eforturile de informare a cetatenilor precum si a factorilor de decizie (deputati si senatori). Invitati sunt toti cetatenii, ONG-urile si reprezentati ai cultelorpentru a protesta impotriva introducerii pasapoartelor electronice/biometrice si a solicita dreptul de optiune si organizare de referendum.