De mult nu mi-a fost dat să vad un eveniment atât de josnic şi de ipocrit, ca şi congresul UDMR de la Cluj-Napoca. Şi nu a fost din vina politicienilor maghiari, care întotdeauna au părut mai plini de tact decât cei români, dar totodată şi mai şireţi şi mai perfizi. Nu, este vorba de descinderea preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Emil Boc, a preşedintelui PNL Crin Antonescu şi a personajului Viorel Hrebenciuc, care au venit să atragă electoratul maghiar de partea lor. Aceştia au luat cuvântul unul după celălat, în faţa politicienilor maghiari, ca nişte bieţi şcolari aflaţi într-un examen. Care convinge mai bine, care se arată mai apropiat de UMDR, care va lua lozul câştigător al celor câteva sute de mii de etnici maghiari care votează la comandă. Dintre aceştia, doar preşedintele Băsescu a părut să nu creadă în misiunea sa. Chiar dacă a promis că ar fi de acord cu votarea unei legi a “autonomiei culturale”, concept fără fond, Traian Băsescu a reluat ideile sale mai vechi care nu sunt chiar măgulitoare pentru maghiari: că înapoierea culturală şi economică din regiunile unde sunt majoritari se datorează educaţiei din familie şi a blocării investitorilor nemaghiari de către politicienii locali. Premierul Emil Boc, chiar dacă nu a spus multe, a vorbit mult şi repede, ca deobicei. Apoi, aflat într-o permanentă campanie electorală, a prezentat planurile care vor duce la creşterea economică a judeţului Cluj. Lucruri care, în contextul actual al crizei economice şi a măsurilor haotice adoptate de Guvern, par mai degrabă nişte glume: investiţii de 1 miliard de euro (!?!) la Tarniţa, finalizarea tronsonului de autostradă Gilău- Turda şi a centurii Vâlcele- Apahida. Mai lipsea să promită o linie de metrou între Mărăşti şi Mănăştur. Crin Antonescu, “speranţa” prezidenţială a României, nu s-a dat în lături în a-i măguli scârbos pe politicienii UDMR: “între liberali şi maghiari există o solidaritate peste care nu vom trece niciodată”. La fel cum între liberali şi Dinu Patriciu există o legătură inexorabilă. Sau cum între depopularea zonei Harghita – Covana de români, există o strânsă legătură între guvernarea liberală şi cea UDMR. Un prieten din Sfântu Gheorghe, care plecase la Bucureşti să muncească pentru că acasă nu îşi găsea de lucru pentru că nu era “bilingv” îmi spunea în urmă cu câteva luni: “Guvernarea PNL a fost cea mai cruntă pentru românii din secuime. Parcă nu mai trăiam în România, ci pe o moşie de grof”. Dle. Antonecu, românii din Har-Cov ţin să vă mulţumească dvs. şi partidului pe care îl conduceţi. Dar cel mai greţos personaj a fost, fără îndoială, Viorel Hrebenciuc, care a depănat amintiri de la întruniri secrete securiste dintre PDSR şi UDMR, de pe vremea când destinul românilor şi maghiarilor se discuta în camere de hotel elveţiene, în cel mai deplin mister. A ţinut să spună pe numele mic liderilor UDMR, ca unor prieteni vechi şi a reamintit de serviciile făcute de PSD maghiarilor: restituirea ilegală a Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea către catolici, clădire de patrimoniu care acum este într-o stare de degradare cruntă, montarea plăcuţelor bilinge într-o perioadă când nici 5% dintre români doreau acest lucru. Fară îndoială, un spectacol mai ipocrit şi mai umilitor pentru votanţii români nu ne-a fost dat să vedem. Şi cred că, din nou, români vor sta acasă în ziua în care vot trebui să îşi aleagă noul preşedinte. Şi bine fac, dar şi rău … George Bara
OPERATIUNEA “OPRITI CODURILE FAMILIEI SI ALE NORMALITATII”
O nouă societate
de Bogdan Mateciuc
Aşa cum este ea, cu destule neajunsuri pe care le cunoaştem şi pe care dorim să le combatem, putem spune că, în comparaţie cu alte ţări, societatea românească e încă una conservatoare, ataşată valorilor morale. Acest ataşament faţă de valori se datorează concepţiei naturale a românului despre viaţă; se datorează educaţiei şi normelor sociale împământenite şi, de obicei, există un fundament religios pentru aceste valori. Cu toate astea, există presiuni externe şi interne pentru reconfigurarea acestei societăţi, aşa cum o vedem astăzi, după linii noi, menite să reaşeze fundamental întreaga societate. Aceste noi linii de aranjare sunt de natură umanistă seculară. Termenul de umaniste este înşelător pentru mulţi. Mulţi îl asociază cu omenia şi umanitatea, dar lucrurile stau cu totul altfel. Am învăţat la şcoală ce este acela umanism – în perioada Renaşterii, gânditorii vremii l-au pus pe Om în centrul filosofiei lor de viaţă, afirmând centralitatea acestuia în raport cu Dumnezeu. Dacă până atunci Dumnezeu era sursa oricărui sistem valoric, treptate Omul a devenit primordial, substituindu-se oricărei noţiuni de Divinitate. Totuşi, în perioada Renaşterii, Dumnezeu încă avea un rol în ordonarea socială a vieţii. Astăzi încă, filosofia umanistă seculară îl elimină şi doreşte să-l elimine complet pe Dumnezeu şi orice referire la Divinitate din viaţa socială, din viziunea globală asupra vieţii şi a societăţii. Astfel, întrucât umaniştii secularizanţi percep credinţa şi religia ca reprezentând fundamentul oricăror valori morale şi sociale afirmate astăzi, pentru ei, eradicarea credinţei şi scoaterea religiei din societate ar însemna prăbuşirea întregului sistem de valori pe care îl avem astăzi. Iar ei tocmai asta urmăresc, demontarea şi eliminarea completă a sistemului valoric şi social de astăzi şi înlocuirea lui cu unul nou. Este vorba de o nouă societate, o societate în care morala şi orice principii nu mai purced de la Dumnezeu, ci sunt făcute de om. Un prim aspect vizibil al acestei viziuni utopice este acela că orice sistem valori creat de om nu poate fi decât unul subiectiv. Şi, în al doilea rând, nu poate fi unul singur, pentru că cine, dintre oameni, are dreptul să decidă că sistemul lui valori este mai bun decât al meu? La această transformare radicală a societăţii româneşti lucrează mai multe organizaţii. Toate împărtăşesc o viziune umanistă asupra vieţii, deşi multe îşi disimulează filosofia de lucru în spatele unor sloganuri general acceptate, cum ar fi cel al nediscriminării şi al drepturilor omului. Astfel, s-a înfiinţat în anii de după Lovitura de Stat o serie de asociaţii care acţionează la unison şi servesc aceleaşi idealuri umaniste seculare: Asociaţia pentru Libertatea de Conştiinţă (dedicată luptei împotriva icoanelor şi în general a prezenţei lui Dumnezeu în şcoli, inclusiv în manualele de Biologie)
Liga Pro Europa (condusă de Smaranda Enache, activistă comunistă înfocată pe vremuri, convertită după Lovitura de Stat din 1989 la valori “europene”)
Societatea Academică Română (un ONG condus de Alina Mungiu-Pippidi, care nu are nici o legătură nici cu societatea şi nici cu Academia Română; numele este special ales pentru a induce în eroare)
APADOR CH (o asociaţie dedicată promovării valorilor „europene” ale drepturilor omului; ce înseamnă pentru ei acestea, ştim prea bine)
Asociaţia Accept (asociaţie a sodomiţilor şi lesbienelor)
Centrul pentru Resurse Juridice (o anexă a asociaţiei Accept; toate comunicatele de nuanţă juridică ale lui Accept sunt semnate şi de CRJ)
Romani Criss (teoretic, o asociaţie dedicată luptei împotriva discriminării ţiganilor; în fapt, o anexă a lui Accept, care încearcă să-i prezinte pe sodomiţi ca pe nişte minoritari etnici, asemenea ţiganilor, discriminaţi de majoritate)
Agenţia pentru Monitorizarea Presei – ActiveWatch (Cine are nevoie de monitorizarea presei? Pentru cine monitorizează această asociaţia presa şi în ce scop?). Ioan T. Morar, fost comediant la grupul Diverstis, este acum „analist” la acest ONG.
Toate aceste asociaţii sunt finanţate ori de către Uniunea Europeană, din fonduri alocate luptei împotriva discriminării şi drepturilor omului, ori de magnaţi afiliaţi unor cercuri de interese transnaţionale (Notahttps://www.romaniamurdara.ro/: SOROS, care asigura “Centrala” GDS plus “motorul” Pro-Democratia al pro-homosexualului C. Pirvulescu). Iarăşi, idealuri universal acceptate, însă aceste asociaţii se folosesc de acestea, amestecându-le cu „valorile” lor şi prezentându-le publicului şi factorilor de decizie spre avizare. Sub aceste două titluri generale – anti-discriminarea şi drepturile omului – se desfăşoară acţiunile acestui mănunchi de asociaţii pentru reconfigurarea radicală a societăţii româneşti. Trebuie menţionat că în numai câţiva ani de la căderea comunismului, aceste organizaţii străine de spiritul şi valorile românilor au reuşit să capete vizibilitate, erijându-se în voci ale cetăţenilor. Astăzi, reprezentanţii lor – Cristian Pîrvulescu, Renate Weber, Monica Macovei, Alina Mungiu-Pippidi – sunt invitaţi la radio şi televiziune, în show-talk-show-uri în care îşi desfăşoară viziunea lor asupra societăţii, iar canalele media îi servesc maselor ca pe nişte oracole supreme. Cine sau ce le dă dreptul acestor „analişti” să traseze norme sociale pentru un întreg popor? Din punct de vedere valoric, absolut nimic. Din punct de vedere practic, banii care îi finanţează. Sunt nişte impostori care pretind că vorbesc în numele poporului, dar slujesc intereselor altcuiva. Această „societate civilă” şi-a arătat colţii cu ocazia dezbaterilor pe marginea celor patru Coduri noi propuse de Ministerul Justiţiei. Pentru că nu au avut timp să tragă sforile pentru a avea nişte Coduri aşa cum vor ele, aceste asociaţii au trecut la presiuni asupra Guvernului pentru a le retrage din Parlament, sub pretextul necesităţii unor dezbateri publice. În realitate nu este vorba de nici o dezbatere „publică”, ci de nişte acţiuni de culise ale acestor impostori pentru a modela Codurile după viziunea social-politică a străinilor care îi finanţează. Aceste eforturi ale lor sunt dublate şi de acţiunile din exterior ale Uniunii Europene. Avem de-a face nu doar cu un import dorit de asociaţiile sus-menţionate, ci şi cu un export iniţiat de structuri ale Uniunii Europene, în special de acele comitete şi organizaţii unionale care sunt controlate, mai mult sau mai puţin, de reprezentanţi ai unor asociaţii de orientare similară active la nivel central al Uniunii. ILGA (asociaţia internaţională a sodomiţilor şi lesbienelor) este numai un exemplu; aceasta coordonează acţiunile tuturor asociaţiilor de sodomiţi din ţările membre ale Uniunii. Avem astfel de-a face cu presiuni interne şi externe pentru remodelarea societăţii româneşti aşa cum o avem astăzi. În numele nediscriminării şi al drepturilor omului, noua societate se prefigurează ca o societate fără repere morale şi valorice; o societate în care ciudăţenia şi bizareria au dreptate în faţa decenţei şi a cumpătării; o societate în care toţi nebunii şi dezaxaţii sunt liberi să se manifeste cum doresc, în numele drepturilor omului iar nimeni nu le poate spune nimic, pentru că i-ar discrimina. Există ţări în care noua societate umanistă este deja implementată într-o mare măsură. Aceste ţări ne sunt prezentate noua ca modele de urmat, ca ţări avansate, civilizate şi democratice. În comparaţie cu ele, noi, cei care încă avem repere, suntem primitivi şi fundamentalişti. Canada, de exemplu, ţară în care un om este condamnat pentru discriminare pentru că publică într-un ziar un anunţ cu două referinţe din Biblie la adresa homosexualităţii, nu poate decât să ne amintească nouă, românilor, de vremurile Republicii Populare Romîne a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, o epocă în care aberantul avea legea de partea lui. Publicului din România îi vine greu să creadă că asemenea aberaţii, cum ar fi căsătoriile între două persoane de acelaşi sex, ar putea să aibă loc şi în ţara noastră. Dar, oare câţi credeau acum zece ani că vor vedea sodomiţi îmbrăcaţi în femei şi vopsiţi ca nişte paparude defilând prin centrul Capitalei? Mulţi au spus atunci, la momentul dezincriminării homosexualităţii, că lucrurile nu vor ajunge aşa departe. În Germania lui Adolf Hitler, când evreilor li s-a spus la început că îi paşte exterminarea, foarte mulţi au luat avertismentul în serios. Gândind în limitele bunului simţ şi al moralei LOR, le era greu să-şi închipuie că societatea poate atinge asemenea niveluri de degradare. Foarte puţini au crezut, dar majoritatea nu. Şi au sfârşit în lagărele de exterminare. Privind la acele ţări care ne sunt date ca exemplu, se poate vedea că agenda de lucru a asociaţiilor anti-valori din România nu a ajuns cu implementarea nici măcar la jumătate. Lipsa de informare şi apatia publicului lasă loc liber acţiunilor acestor organizaţii. Potopul ideologic anti-valori şi anti-creştin va veni peste ei, iar când copiii lor vor veni de la şcoală îndoctrinaţi cu „valorile” homosexualităţii, nu se va mai putea face nimic. În acest război al valorilor, există şi unele organizaţii pro-valori, de orientare creştină, însă în general acestea sunt orientate mai degrabă spre interior, nu spre exterior. Ele sunt ocupate cu organizarea de conferinţe, seminarii şi alte acţiuni cu caracter închis, la care sunt invitaţi să vorbească ai lor pentru ai lor, fără a încerca în vreun fel influenţarea publicului general şi transmiterea acelor valori în exterior. Aceste organizaţii trebuie să devină conştiente de acest război şi de faptul că promotorii noii societăţi, o societate satanică, sunt bine organizaţi şi lucrează metodic. Ciorile se aud atunci când au tăcut privighetorile. Vremea acţiunii este ACUM. Lucrurile au ajuns deja foarte departe în rău. Noi, creştinii, avem o obligaţie şi o responsabilitate faţă de copiii noşti şi înaintea lui Dumnezeu.
Mielul si Fiara. Documentar despre Dictatura Cipurilor Biometrice
Primul reportaj-documentar realizat pentru TVR, de Rafael Udriste, dupa patru luni de la declansarea Campaniei initiate de Parintele Justin Parvu contra dictaturii biometrice. Nu e foarte clar ce treaba are Radu Preda cu aceasta cauza, alta decat ca face pe finutul teolog de serviciu al unei “societati civile” in declin, agresiv pro-homosexualitate si anti-crestina, cum este cea de pe platforma unde se remarca profund: GDS si revista “22”. Dar, deh, metehnele vechi ale degeneratilor de la “22” se dezbara greu, mai ales cand patrund ca un virus intr-un organism deja imbolnavit si cu un creier bine spalat, cum este TVR sau proaspat apretat, ca “FORAZEC-ul”. Spunea cineva zilele acestea: Traiam razboiul cel mai greu: razboiul in care nu vezi dusmanul; doar il simti. Asta in cazul in care ai nas sau… urechi ca iepurasul, vorba Parintelui Justin, din interviul realizat de Rafael Udriste (vezi mai jos). De pe https://rafaeludriste.blogspot.com: Unele dintre tendinţele autoritariste ale guvernelor, urmate de decizii concrete în planul legislativ, surprind şi îngrijorează prin faptul că situaţiile nou create evocă asemănări tulburătoare cu previziunile din Cartea Apocalipsei. Hotărârile privitoare la măsurile de securitate în curs de implementare în domeniul evidenţei populaţiei stârnesc nu numai reacţii faţă de îngrădirea drepturilor omului, dar şi, în ceea ce îi priveşte pe credincioşi, sentimente de respingere faţă de trimiterile concrete la semnul Fiarei (666), întâlnit în codurile de bare, dar şi faţă de codificările paşapoartelor biometrice, aflate pe cale să devină condiţie obligatorie pentru exprimarea şi manifestarea dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor. MIELUL si FIARA Interlocutori: P.S. Iustinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, părintele Iustin Pârvu, stareţul mănăstirii Petru Vodă, jud. Neamţ, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. dr. Mihai Valică, parohia “Sf. Treime”, Vatra Dornei, părintele Petru Bagacian, Gherla, Radu Preda, Asociaţia “INTER”, Cluj-Napoca, Maria Bagacian, profesoară de religie, Gherla, monahul Filotheu, mănăstirea Petru Vodă. Producător: Dan Micu Editor imagine: Lucia Mocensz Director de imagine: Ion Cristodulo Realizator: Rafael Udrişte Reportaj-documentar difuzat la TVR1, SEMNE, 25 aprilie 2009
PS: Remarc corectitudinea profesionala a lui Rafael Udriste cand e vorba de drepturile de autor. Pentru 30′ preluate de pe YouTube de la o demonstratie, titreaza, de doua ori, “Asociatia Lotus”. Cand preia, in doua randuri a cate 5 minute din cele 25 ale reportajului sau, dintr-o filmare a Asociatiei Civic Media de la Camera Deputatilor cu Monahul Filotheu, nu se mai grabeste sa titreze nici Apologeticum, unde a fost postata prima data, nici Coalitia Impotriva Statului Politienesc, unde a fost postata de Mihai Rapcea. Si ma mai intreb, foarte serios, cum a aflat el – din spirit de corectitudine jurnalistica, desigur – ca filmarea postata la adresa https://www.youtube.com/watch?v=Cz_XKLJuQQ8 ar apartine enigmaticei “Asociatii Lotus”, cand singura semnatura disponibila era, si este… mahadeva2?! Il rog pe aceasta cale sa faca indreptarile necesare. Filmarea cu Parintele Filotheu apartine Asociatiei Civic Media si Coalitiei Impotriva Statului Cetatenesc si este postata pe YouTube de apologeticum.wordpress.com si pe Google Video de refuzimplant.blogspot.com. Daca nu avea aceaste cunostinte, putea sa-l intrebe pe Monahul in cauza, filmat de la cativa centimetri, chiar de la dreapta sa. Nici una dintre aceste surse nu-si aminteste sa fi fost solicitata pentru reproducerea filmarii la TVR.
UPDATE: Interviul integral acordat Televiziunii Române de Părintele Iustin pe 10 aprilie 2009
Parintele Justin Parvu: In acest razboi cu cipurile, crestinul trebuie sa fie atent ca iepurasul
Marko Bela l-a inlocuit cu succes pe extremistul anti-roman Ladislau Tokes la ultimul congres al UDMR, inainte de desfiintarea organizatiei neguvernamentale ilegale structurate strict pe criterii etnice, anti-europene. Chiar daca nu a fost prezent la congres, Tokes se afla pe primul loc pe lista UDMR pentru europarlamentare, urmand sa intre, dupa alegeri, direct in Grupul PPE, spre disperarea romanilor. In lipsa acestuia, pentru ca nu mai avea cu cine sa joace clasicul circ de-a ulii si porumbeii, presedintele UDMR, extremistul anti-roman Marko Bela, a declarat ca nu este de acord cu acordarea cetateniei romane unui milion de romani de peste Prut. Capul UDMR a spus sambata la Congresul de la Cluj al formatiunii sale para-politice ca nu aceasta este cheia solutionarii relatiilor dintre Romania si Republica Moldova. La congres “Cat am tot ocolit chestiunea dublei cetatenii la vremea respectiva ca nu cumva sa tulburam pacea sufleteasca a romanilor, si iata ca acum seful statului ridica acut posibilitatea acordarii cetateniei romane unui milion de moldoveni“, a spus cu tupeu politicianul penal (Apropo, ce se mai aude cu ancheta DNA? S-a ingropat?!), comparand ungurii cu “moldovenii”, adica practic confirmand “nationalitatea” inventata de Stalin si Voronin basarabenilor. “De altfel, eu consider deosebit de problematica aceasta chestiune si nici nu sunt de acord cu ea, fiindca, in opinia mea, nu aceasta este cheia solutionarii relatiilor romano-moldave, dar iata ca, dintr-odata, se vorbeste despre asta”, a afirmat liderul UDMR aservit intereselor antiromanesti ale Rusiei si Ungariei Marko crede ca Bucurestiul a gresit in trecut in relatiile cu Chisinaul, iar acum lucrurile “se razbuna”, transmite Mediafax si Ziare.com. Dupa prima remarca despre “moldoveni”, Marko Bela a continuat cu amenintarile la adresa Romaniei aducand in discutie, dupa modelul sau rusesc, Vladimir Putin, comparatia Transilvania-Kosovo-Transnistria: “Degeaba maturam totul sub covor, caci mai devreme sau mai tarziu aceste probleme ne vor covarsi. Am convingerea ca Romania, in trecut, a abordat gresit chestiunea Republicii Moldova, nu a pus accent adecvat pe ea nici in relatiile cu Rusia, si acum lucrurile se razbuna. Chiar daca nu exista vreo analogie, asa cum nu a existat nici in cazul Kosovo, aceste invataminte trebuie trase si cu privire la relatiile romano-ungare”. In continuare, Marko Bela a sustinut ca e nevoie de o Europa a regiunilor, nu a statelor. El a spus ca nu e firesc ca membrele UE sa fie dispuse sa cedeze atributii Bruxelles-ului, dar nus si regiunilor sau in mod special comunitatilor etnice.
Maghiara, limba obligatorie pentru romani
UDMR trebuie sa munceasca ‘zi de zi’ pentru recunoasterea limbii maghiare ca limba oficiala la nivel local si regional, a declarat la Congresul UDMR, presedintele executiv al formatiunii politice, Kelemen Hunor. El a spus ca politica UDMR trebuie sa se axeze ‘pe dorintele si asteptarile maghiarilor din Transilvania’. In acest context, el a spus ca politicienii maghiari trebuie sa munceasca pentru utilizarea neingradita a limbii materne, ‘nu doar in familie sau la scoli, ci si in rezolvarea problemelor cotidiene – in institutii, spitale, chiar si la tribunal’, publica Ziare.com.
Frunda a pregatit introducerea maghiarei in “spatiul public” pe sub mana, la Consiliul Europei
Culmea! In calitatea sa de “sef al delegaţiei române” la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), senatorul UDMR Gyorgy Frunda vrea să supună dezbaterii la sesiunea de primăvară a acestui organism european un proiect de protocol referitor la “standardele minimale în domeniul minorităţilor”, transmitea Antena3. Documentul, care s-ar vrea o anexă la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se referă la dreptul de apartenenţă la o minoritate, dreptul de exprimare, dezvoltarea identităţii naţionale, dreptul nelimitat la folosirea limbii materne în viaţa publică şi în cea privată, dreptul la asociere şi la reprezentare politică a minorităţii. Frunda a afirmat că va propune aceste proiect ca anexă la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sesiunea de primăvară a APCE, care va începe peste cateva zile, în 27 aprilie. Proiectul de protocol stabileşte standarde minime referitoare la reprezentarea proporţională a minorităţii la nivel local, regional şi naţional, dreptul la autonomie culturală şi diferite modele de autonomie existente la nivel local sau regional. “Este un proiect de protocol-anexă la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Dacă se admite ca protocol la Convenţie, atunci da, devine obligatoriu pentru ţările membre ale Consiliului”, a precizat Frunda, adăugând că acest document ar putea deveni un instrument juridic al Curţii Europene a Drepturilor Omului. Senatorul a explicat că reglementarea drepturilor minorităţilor este în prezent foarte diferită în ţările membre ale Consiliului Europei, unele dintre acestea nerecunoscând minorităţile naţionale, cazul Franţei. “Francezii nu cred că vor chiui de bucurie şi nici nu mă vor pupa. Dar minoritarii mă vor susţine în mod cert şi va exista şi o susţinere din partea multora. Sunt conştient că e o procedură lungă, nu se va adopta în două-trei luni de zile, dar trebuie început şi cred, sunt convins, că va fi adoptat “, a precizat Frunda. Senatorul are nevoie de semnăturile a zece parlamentari din cinci ţări membre, care trebuie să aparţină la două grupuri politice pentru a putea depune acest proiect la sesiunea APCE.
Doamne, fereste! Poate se trezeste si statul si Senatul roman si-i retrage sefia delegatiei tarii noastre acestui inamic versat al Romaniei!
Cazul teroristilor unguri care aveau si cetatenie romana si actionau ca mercenari in Bolivia risca sa antreneze Romanie intr-un conflict international in lipsa unei reactii ferme de disociere din partea statului roman.
Scandalul continua dupa ce Bolivia a anuntat ca va da in judecată un jurnalist ungar si postul acestui de televiziune pentru că a acoperit un plan de destabilizare a ţării al unuia dintre teroristii acuzaţi că ar fi complotat pentru a-l asasina pe preşedintele Evo Morales, transmit Reuters si NewsIn. Intr-un interviu din septembrie 2008, Eduardo Rosza, fost mercenar extremist de nationalitate maghiara si evreiasca, convertit la islam si cu cetatenie croata si ungara, i-a spus reporterului ungur Andras Kepes că va pleca in Bolivia pentru a susţine o mişcare separatistă in provincia Santa Cruz, unde opoziţia faţă de liderul Evo Morales este cea mai puternică. Interviul a fost difuzat de televiziunea ungară abia după ce Rosza – care a luptat si pentru spargerea fostei Iugoslavii – a murit intr-un schimb de focuri in Bolivia, impreună cu alţi doi conspiratori, un irlandez şi un ungur roman, Árpád Magyarosi, fondator al asa-numitei “Legiuni Secuiesti”, care militeaza pentru autonomia “Tinutului Secuiesc”. Un alt “legionar secui” cu cetatenie ungara si romana, Toasa Elod, este arestat in prezent la Bogota. “Legiunea” s-a antrenat pentru actiuni teroriste in Romania, in judetele Harghita si Covasna, in anii trecti, fara a fi impiedicata in vreun fel de autoritatile romane ( Vezi Secuii paramilitari: ZIUA si Secuii paramilitari se antreneaza in Romania: ZIUA). Viceministrul bolivian pentru mişcări sociale, Sacha Llorenti, l-a acuzat vineri pe Kepes că a păstrat “o tăcere complice”, pentru că nu a difuzat interviul timp de şapte luni. “Cei care acoperă situaţii legate de acte de terorism ar trebui puşi sub acuzare şi sancţionaţi”, a spus el intr-o conferinţă de presă, citand legile internaţionale. “Atitudinea jurnalistului ungar a fost să acopere o situaţie care subminează securitatea ţării noastre. In consecinţă, Bolivia va lua măsurile legale potrivite atat pe plan intern, cat şi internaţional, pentru a ne asigura că acest lucru nu va trece nepedepsit”, a subliniat Llorenti. Kepes a declarat miercuri pentru BBC că Rosza i-a cerut să ţină acest interviu secret, spunand că va ajuta să ii explice motivele dacă va muri. Serviciile speciale boliviane au mai ucis in raidul anti-terorist şi un irlandez, Michael Dwyer, alaturi de membrii “legiunii Secuiesti” Ed Rosza si Arpad Magyarosi. Alţi doi bărbaţi, dintre care un roman, au fost arestaţi in cursul operaţiunii poliţiei. Autorităţile au anunţat că au confiscat puşti cu lunetă, arme de mare calibru şi explozibili dintr-o clădire aflată in apropiere.
Ce vrea la noi UDMR: tot autonomie teritoriala
Extras din proiectul de declaraţie al UDMR, intitulat “Uniunea noastră, Europa noastră”, prezentat cu ocazia celui de-al IX-lea Congres UDMR: “Ce tip de autonomie, ce fel de Secuime urmărim?Urmărim o autonomie teritorială care să ofere secuimii un cadru organizatoric unitar, furnizând deopotrivă soluţii pentru problemele caracteristice ale maghiarilor şi românilor care trăiesc în această regiune. Urmărim o Secuime care să asigure condiţii pentru crearea locurilor de muncă, pentru creşterea economică a comunităţilor locale, pentru creşterea competitivităţii lor pe piaţa unică europeană. O secuime unde poziţiile de conducere ale instituţiilor publice să se ocupe conform proporţiilor etnice în regiune. Ce tip de autonomie urmărim? O autonomie culturală care să garanteze autoritate locală în domeniul educaţiei şi culturii, să asigure informarea în limba maternă la toate nivelele vieţii publice. O autonomie culturală care în domeniul educaţiei în limba maghiară din România să asigure competenţe pentru păstrarea şi continuarea identităţii etnice, pentru însuşirea cunoştinţelor competitive şi accesibile tuturor. Urmărim un tip de autoritate locală cultură care să asigure pentru comunităţi minoritare în mediu interetnic respectiv în diasporă, în măsura proporţiilor acestor comunităţi, programe specifice în cadrul instituţiilor culturale de stat sau în subordinea autorităţilor locale. Atâta timp, cât nu există legi reglementând autonomia culturală şi teritorială, respectiv funcţionarea acestora, trebuie să creem, în condiţiile legale şi constituţionale existente, forme instituţionale care să înlesnească dezvoltarea autonomiei.
Traian Basescu a ajuns ultimul la Congresul UDMR de la Cluj dar a vorbit primul. El le-a explicat stabilor maghiari care este cadrul legal al Constitutiei in privinta autonomiei – cea culturala – dupa care a plecat, nascand critici in urma sa. In acest timp, doamna Maria Basescu se afla in Covasna, la o casa de copii. Copiii pe care sotia presedintelui i-a vizitat au varste cuprinse intre 3 si 20 de ani. Prima Doamna le-a daruit acestora imbracaminte, jucarii si dulciuri, relateaza Amos News. Potrivit conducerii casei de copii, Maria Basescu a vizitat aceasta institutie pentru intaia oara, insa a promis ca va reveni.
INFO: Un cutremur care a avut loc in zona Vrancea s-a resimtit sambata seara in aproape toata Romania, de la Constanta la Iasi si din Olt pana la Sibiu. Seismul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale. Din datele preliminare de la Institutul de Fizica Pamantului, magnitudinea cutremurului ar fi fost de 5,3 grade pe scara Richter. DE STIUT: Semnalul de alarma in oras in caz de dezastru este: Cinci impulsuri a cate 16 secunde fiecare, cu pauza de 10 secunde intre ele.
PROTECŢIA ANTISEISMICĂ ÎN CAZ DE CUTREMUR REALIZATA PENTRU SOCIETATEA ROMANA DE RADIO SI TELEVIZIUNE REGULI DE BAZĂ (Limbaj administrativ)
1. CE TREBUIE SĂ ÎNTREPRINDEŢI ANTICIPAT PENTRU PREVENIREA UNOR AVARIERI, ACCIDENTĂRI ŞI RĂNIRI ÎNTR-O SITUAŢIE DE CUTREMUR ? 2. CE TREBUIE SĂ FACEŢI ÎN TIMPUL UNUI CUTREMUR MARE ? 3. CE TREBUIE SĂ FACEŢI DUPĂ UN CUTREMUR MARE ?
INTRODUCERE
Oferim prin această expunere, ţinând cont de opiniile specialiştilor referitoare la protecţia în caz de seism, cunoştinţe generale şi specifice privind seismele şi efectele lor asupra dotărilor şi activităţilor din S.R.Tv, în vederea asigurării protecţiei în caz de cutremur şi educaţiei pentru pregătirea antiseismică a angajaţilor. Aceste reguli de bază privitoare la protecţia antiseismică sunt în deplină concordanţă cu programele şi reglementările în vigoare, oferind informaţii de natură tehnico-ştiinţifică şi sugerând măsuri de protecţie arhitectural-constructivă, personală sau de grup, care să reducă sau să prevină efectele secundare ale cutremurelor. Cunoştinţele prezentate sunt corelate cu materialele deja prelucrate formaţiunilor de Protecţie Civilă (organizate conform Legii nr.481/2004).
SCOPUL INSTRUIRII : se consideră că informaţiile prezentate vor contribui în mare măsură la reducerea sau evitarea unor pierderi de vieţi, răniri, panicii, zvonurilor şi dereglărilor activităţii, ceea ce va contribui la reducerea perioadei de revenire la normal după seisme puternice.
CE TREBUIE SĂ ÎNTREPRINDEŢI ANTICIPAT PENTRU PREVENIREA UNOR AVARIERI, ACCIDENTĂRI ŞI RĂNIRI ÎN CAZ DE CUTREMUR ?
Aceste recomandări se adresează în principal conducerii şi personalului tehnic-administrativ, urmând a fi concretizate în sarcini judicios distribuite. Este util, însă, ca toţi angajaţii să cunoască scopul diferitelor măsuri care se întreprind, spre a înţelege sensul protecţiei antiseismice şi a participa la unele din ele : – Identificaţi mobilierul şi obiectele grele care atârnă peste birouri, pupitre, locuri circulante, ce pot cădea peste acestea, fixaţi-le contra detaşării sau mutaţi-le astfel încât să nu vă pericliteze viaţa în caz de oscilaţii sau cădere. – Asiguraţi piesele de mobilier grele prin prindere de perete, grinda solidă, mai ales la etajele superioare. – Amplasaţi toate aparatele grele astfel încât să nu fie în vecinătatea ieşirilor din încăperi sau coridoare, spre a nu le bloca prin deplasări la seisme. – Amplasaţi obiectele fragile într-un loc mai jos şi sigur. – Limitaţi deplasările echipamentelor tehnice şi utilitare mari în aşa fel încât, în caz de cutremur, racordurile să nu sufere deteriorări şi să se degaje gaze sau să se scurgă apă. – Verificaţi periodic tavanele, podul, acoperişul, balcoanele, calcanele astfel încât la seisme să nu cadă cărămizi, placaje, tencuieli, ţigle asupra aleilor înconjurătoare, străzilor sau la vecini. – Este util să aveţi depozitate grupat, într-un loc cunoscut, o rezervă specială de alimente uscate şi conserve, apă de băut, o trusă de prim ajutor cu medicamente, lanternă, un radio şi baterii utilizabile în caz de urgenţă pentru minim trei zile. – Reţineţi locul de amplasare al comutatoarelor, siguranţelor, robinetelor generale şi locale pentru electricitate, apă şi gaze astfel încât, la nevoie, după seism, să puteţi lua unele măsuri minime de intervenţie. Păstraţi la îndemână scule adecvate. – Informaţi-vă despre îndeplinirea obligaţiilor legate ale deţinătorilor de clădiri privind : · evaluarea rezistenţei antiseismice actuale a structurii clădirii; · reparaţiile şi consolidările necesare; · proiectarea şi executarea lucrărilor necesare; · asigurarea pentru daune seismice, forme şi taxe necesare. – Recomandaţi colegilor şi membrilor de familie să reţină particularităţile localităţii, cartierului şi împrejurimilor locuinţei, ale drumului pe care se deplasează zilnic la locul de muncă sau acasă, având în vedere eventuale pericole precum : · căderea unor elemente de construcţie (ţigle, cărămizi); · spargerea şi căderea unor geamuri (de la blocuri); · căderea unor obiecte, mobilier etc; · căderea unor stâlpi şi linii electrice; · incendii rezultând din scurt circuite, conducte de gaz rupte; · alunecări de terenuri, avalanşe. – Discutaţi cu toţi membrii familiei despre procedura utilizată în caz de cutremur. – Explicaţi anticipat adulţilor şi minorilor ca în cazuri speciale se poate proceda la evacuarea clădirii după un seism puternic, dar aceasta se va efectua în linişte, ordonat, după verificarea căilor de ieşire şi a faptului că pericolele de afară nu sunt mai mari decât la rămânerea în interior.
CE TREBUIE SĂ FACEŢI ÎN TIMPUL UNUI CUTREMUR MARE ?
Aceste recomandări se referă la o multitudine de situaţii care se pot găsi în mod frecvent atât într-o clădire cât şi în mediul construit înconjurător, pe durata călătoriilor zilnice sau în locuri publice. Utilizatorii acestor recomandări pot fi deopotrivă copii sau adulţi. – Păstraţi-vă calmul, nu intraţi în panică, liniştiţi-i şi pe ceilalţi, protejaţi copiii, bătrânii şi femeile. Nu vă speriaţi de zgomotele din jur. – Preveniţi tendinţele de a părăsi biroul, locul de muncă, locuinţa deoarece durata redusă a fazei seismice iniţiale va face ca faza puternică a mişcării să surprindă grupurile de persoane pe scări, în aglomeraţie şi panică, conducând la accidente nedorite. – Dacă vă aflaţi în faţa unei clădiri, rămâneţi departe de aceasta, feriţi-vă de tencuieli, cărămizi, coşuri, ţigle care, de obicei, se pot prăbuşi în stradă. – Dacă vă aflaţi înăuntru rămâneţi acolo, departe de ferestre care se pot sparge, staţi lângă un perete structural rezistent. – Protejaţi-vă sub o grindă, toc de uşă solid, birou, masă. – Sprijiniţi-vă cu palmele pe podea sau ţineţi-vă cu mâinile de piciorul mesei sau tocul uşii, spre a vă asigura stabilitatea. – În lipsa unor astfel de posibilităţi de a vă menţine sub şoc stabilitatea vă puteţi proteja stând la podea, lângă un perete solid, ghemuit pe genunchi şi coate, cu faţă în jos : cu palmele împreunate vă veţi proteja capul (ceafa), iar cu antebraţele pe lateral, faţa. – Închideţi sursele de foc cât puteţi de repede, iar dacă a luat foc ceva, interveniţi imediat după ce a trecut şocul puternic. – Nu fugiţi pe uşă, nu săriţi pe fereastră, nu alergaţi pe scări, nu utilizaţi liftul. Evitaţi aglomeraţia. – Nu alergaţi în stradă sau pe stradă, deplasaţi-vă calm spre un loc deschis şi sigur. – Dacă seismul vă surprinde în autoturism, opriţi-vă cât puteţi de repede într-un loc deschis, evitând clădirile prea apropiate de stradă, dincolo de poduri, pasaje, linii electrice aeriene şi staţi înăuntru. – Dacă sunteţi într-un mijloc de transport în comun sau în tren, staţi pe locul dumneavoastră până se termină mişcarea seismică. Conducătorul trebuie să oprească şi să deschidă uşile. – În metrou păstraţi-vă calmul şi ascultaţi recomandările personalului trenului, dacă acesta s-a oprit între staţii, în tunel, fără a părăsi vagoanele.
3. CE TREBUIE SĂ FACEŢI DUPĂ UN CUTREMUR MARE ?
Aceste recomandări privesc acţiuni deosebit de importante de revenire la normal după impactul seismic, prin colaborarea celor implicaţi. – Nu plecaţi imediat din spaţiul în care vă aflaţi. Acordaţi mai întâi primul ajutor celor afectaţi de seism. Calmaţi persoanele speriate şi, în special, copiii. – Ajutaţi-i pe cei răniţi sau prinşi sub mobilier să se degajeze. Atenţie ! Nu mişcaţi răniţii grav până la acordarea unui ajutor sanitar medical calificat; ajutaţi-i pe loc. Curăţaţi căile de circulaţi de cioburi sau alte obiecte căzute. – Îngrijiţi-vă de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor, liniştiţi-i în vederea unei eventuale evacuări din clădire pentru anume perioadă, de la câteva ore la câteva zile. – Nu utilizaţi telefonul decât pentru apeluri de salvare, spre a nu bloca circuitele necesare altor acţiuni. – Ascultaţi numai anunţurile posturilor de radioteleviziune oficiale. – Verificaţi preliminar starea instalaţiilor electrice de gaz, apă, canal, verificaţi vizual şi starea construcţiei în interior. – În caz de avarii constatate, închideţi, pe măsura posibilităţilor, alimentarea locală sau generală şi anunţaţi imediat după aceea instituţia de specialitate pentru intervenţie. Nu utilizaţi foc deschis până nu aţi verificat dacă nu sunt scăpări de gaze. Nu folosiţi în acest scop chibrituri sau brichete. – Părăsiţi calm clădirea numai după seism; verificaţi mai întâi scara şi drumul spre ieşire. – Pentru orice eventualitate, preveniţi rănirea provocată de căderea unor tencuieli, cărămizi, ţigle etc la ieşirea din clădire, utilizând o cască de protecţie sau, în lipsa acesteia, un scaun ori alt obiect protector (carte, geantă etc). – Dacă la ieşire întâlniţi uşi blocate, acţionaţi fără panică, procedaţi cu calm la spargerea geamului şi curăţirea ramei şi zonei de cioburi, folosind un scaun. – Evitaţi clădirile grav avariate, cu excepţia unor cazuri de ajutor şi salvare. – Fiţi pregătiţi psihic şi fizic pentru eventualitatea unor şocuri ulterioare primei mişcări seismice (replici). – Informaţi-vă cum trebuie să procedaţi pentru înregistrarea în termeni legali a daunelor complete în vederea despăgubirii (dacă există asigurare). – Nu daţi crezare zvonurilor privind eventualitatea unor replici seismice şi urmările lor, ascultaţi posturile radioteleviziunii naţionale.
ÎNTREBĂRI :
– Se schimbă comportamentul animalelor înaintea unui cutremur ? Da. Câinii, pisicile, şerpii, vitele, peştii etc se comportă ciudat înaintea unui cutremur. – Apar anomalii înainte de un seism puternic ? Da. Apar anomalii ale emisiei de câmp acustic infrasonic, ale curenţilor magneto-telurici etc. – Pot fi prevenite cutremurele ? Se poate micşora impactul unui cutremur asupra oamenilor şi construcţiilor, prin folosirea proiectării antiseismice, prin aranjarea mai sigură a interiorului caselor şi prin educarea populaţiei. – Cât de adânc se produc cutremurele ? De la suprafaţă şi până la 700 kilometri adâncime. – Care este cel mai mare cutremur cunoscut ? Chile, din 22 mai 1960 cu magnitudinea moment egală cu 9,5 (circa 8,5 – 8,7 magnitudine Richter). – Ce lucruri nu trebuie făcute în timpul şi după un cutremur ? – nu încercaţi să porniţi gazul; – nu folosiţi chibrituri, brichete până să verificaţi scurgerile de gaze; – nu folosiţi telefoane decât în caz de urgenţă; – nu aşteptaţi pompierii, medicii sau poliţia să vă ajute deoarece s-ar putea să fie ocupaţi în altă parte.
CUVÂNT DE ÎNCHEIERE
Fără a avea pretenţia că aceste câteva precizări reprezintă cea mai bună soluţie, scopul prezentării de faţă este doar acela de a atrage atenţia că putem evita într-o anumită măsură distrugerile provocate de un cutremur. Vezi si https://www.mie.ro/_documente/constructii/educatie_cutremur/Liceu%20nw.pdf
Un an de la moartea lui Cezar IVĂNESCU. Interviu cu Clara ARUŞTEI, fiica poetului de Lucreția BERZINTU, 24 Aprilie, 2009
CEZAR IVĂNESCU (n. 6 august 1941, Bârlad – d. 24 aprilie 2008, București), unul din cei mai mari poeți pe care i-a avut România, personalitate complexă a culturii, poet, dramaturg, traducător, a murit în condiții neelucidate încă, în urma unui acţiuni de linșaj mediatic. Pe 29 ianuarie 2008, se pare că un membru al Colegiului CNSAS, Mircea Dinescu, a livrat presei “pe surse” dezinformarea că poetul de prestigiu Cezar Ivănescu ar fi colaborat cu Securitatea. Cei de la agenţia NewsIn fiind primii care au intoxicat presa cu informații calomnioase. Amintesc că poetul Cezar Ivănescu a concurat cu Nicolae Manolescu la funcția de Președinte al Uniunii Scriitorilor din România. In ziua intoxicării presei cu informații false, Nicolae Manolescu și Mircea Dinescu se aflau la Paris. Mircea Dinescu a declarat de la Paris: “nu am văzut dosarul, nu am votat, dar să răspundă, că a fost informator al Securității”. Pe bună dreptate, Cezar Ivănescu se întreba: “De unde știe Mircea Dinescu că am fost informator, dacă nu mi-a văzut dosarul?” Pe 31 ianuarie 2008, apare știrea în presă că CNSAS a funcționat neconstituțional, pe toată perioada, de la înființare. Astfel au declarat cei de la Curtea Constituțională. Vineri, 1 februarie 2008, la emisiunea de pe Realitatea TV a lui Stelian Tănase, Mircea Dinescu a declarat în direct despre Cezar Ivănescu că “a fost securist și a semnat angajament în 1961 cu Securitatea”. Cum ar fi fost posibilă o colaborare cu Securitatea, în timp ce poetul Cezar Ivănescu a fost singurul scriitor român dat în consemn la Brigada Antitero și la Direcția a 5-a, fiind considerat un element foarte periculos pentru vechiul regim comunist? În ziua de 06 februarie 2008, Cezar Ivănescu a fost invitat la emisiunea NAȘUL, B1 TV, unde a răspuns în mod calm și cu adevăr provocărilor. Spre finalul emisiunii a declarat: “… mulți oameni politici au fost tranșanți în a lua atitudine în acest moment față de persoana mea, nu au ezitat nici o clipă. Culmea e că din breasla noastră, dintre literații noștri, dintre care unii îmi sunt datori în eternitate, ei s-au clătinat. Am o scârbă și o stare de greață apropos de acești oameni cum nu vă închipuiți”. Pe 21 aprilie 2008, la insistențele unei rude din Bacău, poetul Cezar Ivănescu s-a internat în Clinica privată “Vasile Palade” din Bacău pentru o intervenție o banală. Pe 22 aprilie 2008, chiar directorul clinicii, medicul chirurg Vasile Palade i-a făcut intervenția chirurgicală, după o anestezie generală. Se pare că pe fondul unui organism slăbit (din cauza defăimării în presă, slăbise aproximativ 20 de kilograme) și din cauza nerespectării unor condiții medicale, poetul n-a rezistat acestei intervenții. Pe 23 aprilie era transferat la Spitalul de Urgenţă Bacău, unde in timp de cca 24 de ore nu i se făcuse niciun control pentru a se vedea cauza înrăutățirii sănătății. Pe 24 aprilie 2008 s-a hotărât transferul la Bucuresti cu un elicopter SMURD, care a venit cu patru ore întîrziere. Seara, după ora șase, poetul Cezar Ivănescu a murit la Spitalul de Urgență Floreasca, București, unde se constatase un diagnostic diferit de cel pus la Bacău. “Cezar Ivănescu a deschis, atât cât a putut, ușile către toți cei ce arătau talent, dedicație și pasiune, indiferent de stil, voce lirică și timbru de intonație estetică. Prin “Numele Poetului” care a făcut să existe sute și poate mii de scriitori, mai importanți ori mai mărunți de pe la noi, opera lui de mentor și de îndrumător și-a găsit expresia cea mai potrivită. Era, de fapt, expresia unui om liber”. (”Cezar Ivănescu – un biruitor” de Artur Sivestri, fragment). Zvonul infamant conform căruia Cezar Ivănescu ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea s-a dovedit a fi fals, în realitate, scriitorul neprimind niciodată nimic, fapt uşor verificabil atât prin accesarea site-ul CNSAS, cât şi prin consultarea arhivei Monitorului Oficial al României. Pentru că, nu demult, s-a împlinit un an de când poetul Cezar Ivănescu a intrat în greva foamei pentru adevăr, și pentru că, încă nu s-a elucidat cazul privind linșajul mediatic cât și moartea poetului, am invitat-o la dialog pe fiica sa, ing. Clara Aruștei, încercând să aducem la cunoștința publicului cititor cât mai multe informații.
Lucreția Berzintu:Dragă Clara, ştiu că lupţi de una singură pentru aflarea adevărului în cazul Cezar Ivănescu, şi, te rog să ne spui în ce stadiu te afli acum?
Clara Aruștei:Voi începe prin a vă reaminti coordonatele acestei drame. Pe 24 aprilie 2008 a încetat din viaţă, în mod neaşteptat şi în condiţii încă neelucidate, unul dintre marii scriitori români contemporani, în linia marilor poeți mistici din lirica universală, Cezar Ivănescu. Suspiciunile privind această moarte sunt legate, pe de o parte, de o serie de culpe medicale, cu totul stranii (pentru că nu este vorba de o singură greşeală, ci de un şir întreg de erori, parcă bine coordonate), iar, pe de altă parte, de înscenarea pusă la cale împotriva sa la sfârşitul lunii ianuarie a anului trecut. Tot ce s-a întâmplat începând cu acea dată fatidică pare desprins dintr-un film de groază. Poetul Cezar Ivănescu a murit umilit în propria ţară, ucis fizic, moral şi social de atacurile nedemne îndreptate asupra sa în foc încrucişat, atacuri care au urmărit să-l elimine din viaţa publică, precum, odinioară, pe Eminescu şi Labiş. Astfel, se încununează cu spini, în loc de binemeritaţii lauri, triada tragică, a poeţilor de geniu veniţi din Moldova ca să moară la Bucureşti. Deşi în ce priveşte persoana lui Cezar Ivănescu nicio reparaţie nu mai este posibilă, dat fiind faptul irevocabil al morţii sale, memoria sa trebuie să rămână nepătată aşa cum a fost poetul însuşi de-a lungul întregii sale vieţi. În acest context dramatic, demersul meu pentru aflarea adevărului este o luptă dusă pentru dreptatea lui Cezar Ivănescu. După cum ştiţi deja, am depus la Colegiul Medicilor din Bacău, şi eu, şi unchiul meu, prof. dr. Dumitru Ivănescu, câte o reclamaţie. De aproape un an de zile încercăm să intrăm în posesia raportului detaliat al necropsiei efectuate la I.N.M.L. „Mina Minovici” din Bucureşti. Nu am reuşit încă. Pentru a vă forma o idee despre modul în care sunt analizate reclamaţiile adresate C.M. din Bacău vă relatez faptul că am fost sunată de la secretariatul C.M. Bacău, comunicându-mi-se că se doreşte închiderea cât mai rapidă a acestui caz. Am refuzat categoric să accept discutarea dosarului în absenţa raportului detaliat al necropsiei. De asemenea, la Poliţia din Bacău este în curs de desfăşurare o anchetă. Anul trecut am fost contactată telefonic de comisarul care se ocupă de acest caz şi rugată să apelez INML „Mina Minovici” pentru a obţine raportul detaliat al necropsiei. Despre partea medicală a cazului Cezar Ivănescu ar fi încă foarte multe de relatat. Nu am cuvinte pentru a descrie tot ce am văzut, ce am trăit şi ce am simţit în Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău, un coşmar pe care nu-l voi uita niciodată. Cum aş putea descrie pătrunderea într-un spaţiu care părea desprins din camerele de tortură ale lagărelor de exterminare naziste? L.B.:Cum a reacţionat Cezar Ivănescu pe 29 ianuarie 2008? C.A.: A suferit imens şi a fost obligat, la vârsta senectuţii, după o viaţă întreagă trăită în onestitate, sărăcie şi martiraj, să înfrunte un atac mediatic unic în România postdecembristă. Ca urmare a şocului la care a fost expus şi datorită faptului că practic începând cu acea dată aproape nu a mai mâncat, Cezar Ivănescu a slăbit într-un timp foarte scurt în jur de 20 de kilograme. Pentru a rezista psihic tensiunii a început să fumeze foarte mult. Fac o scurtă paranteză. Hotărârea de a solicita CNSAS să verifice dosarele membrilor din conducerea USR, luată în 2006 de Consiliul USR, fusese aprobată cu entuziasm şi votată de Cezar Ivănescu însuşi. În urma acestei decizii, toată corespondenţa, adresele, înştiinţările şi orice alt act emis de CNSAS referitor la oricare dintre persoanele supuse verificării soseau în mod oficial pe adresa USR (de altfel, până la data de 4.02.2008, veniseră doar 9 decizii din 67 solicitări, aşadar CNSAS a verificat doar 9 persoane din conducerea USR, pe parcursul unui întreg an). De aceea, conducerea USR, căreia nu-i parvenise niciun astfel de document, era obligată moral şi statutar să declare public acest lucru. Conform Statutului USR (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), atât Conducerea USR, cât şi Directorul de Imagine al USR erau obligaţi să adopte o atitudine tranşantă în mod direct şi imediat, fie printr-o conferinţă de presă, fie printr-un comunicat de presă în care să indice cu fermitate adevărul şi anume faptul că USR nu a primit o hârtie oficială în cazul Cezar Ivănescu. În absenţa unei asemenea atitudini, pe 4 februarie 2008, poetul se vede constrâns să recurgă la o formă radicală de protest, declarând greva foamei la Sala cu Oglinzi a USR, cu intenţia de a-i determina pe cei în cunoştinţă de cauză să recunoască public adevărul. Sub presiunea gestului său, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România redactează, în cele din urmă (5.02.2008), un comunicat în care se afirmă că dialogul cu CNSAS este necesar din cauza „apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referitoare la dl. Cezar Ivănescu, membru al Consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS”, recunoscând astfel că nu este în posesia niciunui document incriminant. Această reacţie întârziată (şi forţată de împrejurări) a USR a trecut însă neobservată, dată fiind slaba sa mediatizare, dar şi formularea ei confuză şi ezitantă. Tot cu această ocazie, Cezar Ivănescu – în calitate de membru al USR şi al Consiliului de conducere al acesteia – a înaintat un memoriu Preşedintelui USR Nicolae Manolescu şi un altul – în calitate de Cetăţean român şi de membru al Ordinului Steaua României în grad de Comandor – Preşedintelui României Traian Băsescu. A murit însă fără a fi primit vreun răspuns la întâmpinările sale, trimise şi înregistrate legal, conform legislaţiei în vigoare, fără a-şi vedea dosarul/dosarele de la CNSAS, fără ca măcar o instituţie a Statului Român, Democrat, European, să-i dea de ştire că ar fi luat notă de petiţiile sale. Astăzi, la aproape un an de la derularea acestei drame, revin şi întreb public: Care este rolul Uniunii Scriitorilor din România? De ce această instituţie, declarată şi de interes public şi susţinută şi prin taxa de timbru literar, nu este capabilă să apere imaginea marilor scriitori români, morţi sau vii? Ce acţiuni a declanşat Uniunea Scriitorilor din România, prin preşedintele ei, Nicolae Manolescu, pentru aflarea şi indicarea celor care se fac vinovaţi de „lichidarea” unui poet pe care Marin Preda îl considera „singurul mare poet contemporan” cu el? Am asistat, alături de alte câteva persoane, pe 4 februarie 2008, la discuţia pe care Cezar Ivănescu a avut-o cu Nicolae Manolescu. O voi relata în întregime cu o altă ocazie. Până atunci, în calitate de martor, afirm ceea ce a repetat şi Cezar Ivănescu până în ultimele clipe, chiar şi în Bacau, pe patul de spital: „Mircea Dinescu şi Nicolae Manolescu sunt iniţiatorii acestui atac”. L.B.:Poetul Cezar Ivănescu a murit cu zile! În ce măsură instituţiile publice au răspuns la strigătul tău, după numeroasele articole pe care le-ai scris în scopul aflării adevărului, pentru memoria sa? C.A.: Paradoxal, măsura reacţiei a fost dată de chiar lipsa oricărei reacţii! Astfel, prin această atitudine, afirmaţiile făcute de Cezar Ivănescu în decursul lunii februarie 2008 au fost confirmate tacit . Atunci, ştiind că viaţa îi este în primejdie şi fiind conştient de faptul că cei care instrumentaseră tot acest scandal de proporţii ar putea recurge la acţiuni extreme, a făcut o serie de înregistrări audio în care îşi denunţa „executorii”. Rostul acelor mărturii era de a se constitui în probe care să rămână dincolo de un posibil asasinat. Câteva fragmente din aceste documente pot fi ascultate, acum, şi pe internet. Înregistrările au fost accesate, în mediul electronic, de câteva mii de persoane. Oficial însă, din câte cunosc eu, nu a reacţionat încă nimeni, nici Poliţia Română, nici S.R.I.-ul şi nici alte instituţii care ar fi putut clarifica condiţiile stranii în care a survenit acest deces. Vă întreb şi mă întreb: există vreo modalitate legală de a determina instituţiile Statului Român să iasă din inerţia în care plutesc şi să acţioneze în conformitate cu scopul în care au fost create şi cu legile acestei ţări? Faptul că a dispărut Elodia a devenit o chestiune de interes naţional, evidenţa că un mare poet al românilor a murit în mod suspect este considerată, probabil, un lucru banal. Găsirea unui muc de ţigară într-o pâine este o „catrastrofă” îndelung mediatizată, moartea ciudată a unui om a ajuns doar un fapt curent. Ne distrăm atunci când funcţionari ai Statului Român asimilaţi funcţiei de Secretar de Stat, precum Mircea Dinescu, declară că: „ Mă doare în C… că sunt incompatibil” sau atunci când se maimuţăresc blasfemiind poporul român sau cântând la praz în direct pe la posturi tv, dar nu ne întrebăm preţ de o secundă dacă un asemenea comportament coincide cu unul normal şi decent sau dacă o asemenea încălcare a legii poate şi este firesc să fie tolerată. L.B.:Exista probe că CNSAS ar fi emis, în cazul Cezar Ivănescu, un verdict de colaborare cu fosta Securitate comunistă? C.A.: Nu. Absolut nicio probă. Nu există niciun „verdict” emis de CNSAS în legătură cu Cezar Ivănescu, însă cu toate acestea CNSAS-ul, prin reprezentanţii săi oficiali, nu s-a simţit dator să enunţe acest adevăr evident. Un comunicat de presă de cel mult două rânduri ar fi tranşat definitiv situaţia poetului Cezar Ivănescu, dar şi cea a onestităţii Colegiului CNSAS. În schimb, atunci, pe 4 februarie, a fost difuzată pe un post de televiziune o declaraţie bulversantă a lui Cazimir Ionescu, „Cine a vrut să-i facă rău, i-a făcut.” Chiar şi la o simplă accesare a site-ului CNSAS (la secţiunea Informaţii de interes general) se putea constata că în perioada 11.12.2007-20.03.2008 nu au existat comunicate de presă, deci că în acest interval Colegiul CNSAS nu a emis niciun fel de acte având caracter oficial. Aceste comunicate, chiar dacă nu conţin nume transcrise în clar, conţin, în schimb, indicii suficiente pentru a deduce că dosarul poetului Cezar Ivănescu nici nu a fost luat vreodată în discuţie. (Spre exemplu, în ultima şedinţă pe anul 2007, din 11 decembrie, printre altele s-au analizat şi cazurile: unui şef de catedră în cadrul instituţiilor de învătământ superior, decizându-se că a fost colaborator al poliţiei politice comuniste, unui membru al Academiei Române, situaţie în care s-a hotărât invitarea la audiere, unui scriitor/realizator de emisiuni de televiziune, votându-se că nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste ş.a.m.d.). Simpla lecturare a acestor documente publice ne indică adevărul, şi anume: poetul Cezar Ivănescu a fost victima unei nedreptăţi fără de limite. O altă dovadă, în sensul celor afirmate de mine, ne este oferită chiar Monitorul Oficial al României care nu conţine nicio referire la numele lui Cezar Ivănescu în legătură cu vreun „atribuit” verdict. L.B.:În perioada care a trecut de la declașarea scandalului mediatic (pe 29 ianuarie 2008) și până in prezent s-au făcut auzite în presa românească și voci care să militeze pentru aflarea adevărului în cazul Cezar Ivanescu? C.A.: Foarte puţine. O anchetă realizată de Jurnalul Naţional din 12.02.2008, este de natură să sugereze amploarea acţiunii de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice pusă în operă pentru denigrarea lui Cezar Ivănescu. Răspunsurile membrilor Colegiului CNSAS – care, în calitatea lor de decidenţi, ar fi trebuit să fie cei mai în măsură să cunoască adevărul – sunt stupefiante: din cei 11 membri, 4 nu ştiu dacă s-a dat vreun verdict, alţi 4 afirmă că nu s-a dat niciun verdict, unul refuză orice comentariu, încă unul declară că nici nu ştie, nici nu vrea să comenteze. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu. Din cei 11 membri CNSAS unul singur (Mircea Dinescu, aflat la Paris!) afirmă existenţa verdictului de colaborare cu fosta Securitate şi cunoaşte exact data şedinţei. A fost o campanie de presă totală dusă fără niciun fel de probe! Puteau afirma orice, că Cezar Ivănescu a ucis oameni, că este criminal în serie, că îşi mănâncă victimele la prânz şi la cină şi toate acestea în baza evidenţei supreme că „Ştiu Ei”. Poate că, în acest context, nu este tocmai lipsit de importanţă faptul că cel care a declanşat acţiunea împotriva scriitorului Cezar Ivănescu este tocmai Mircea Dinescu, fost membru al Partidului Comunist Român, secretar al Uniunii Tineretului Comunist din U.S.R., absolvent al Academiei de Partid Ştefan Gheorghiu (cunoscuta şcoală de „cadre” a partidului), condamnat cu suspendarea execuţiei pedepsei, în anul 1981, pentru agresarea unui coleg de redacţie. L. B.:Ce crezi că s-a urmărit prin această campanie denigratoare, care a luat forma unui adevărat linsaj mediatic? C.A.: Eliminarea scriitorului Cezar Ivănescu din viaţa publică. Pentru a înţelege cât mai exact motivele pentru care s-a dorit acest lucru, voi începe prin a vă arata cine a fost Cezar Ivănescu. În timpul regimului comunist poetul a trăit şi şi-a scris cea mai mare parte a operei într-o stare apăsătoare de sărăcie, pe care şi-a asumat-o însă cu demnitate – angajat fiind doar cu jumătate de normă la revista „Luceafărul”; în această neagră perioadă nu s-a bucurat de niciun fel de funcţii sau privilegii – precum unii dintre inchizitorii săi de astăzi -, dimpotrivă, a fost constant marginalizat şi ţinut într-un con de umbră, atât de liderii comunişti, cât şi de mai mărunţii lor executanţi; a declarat în repetate rânduri greva foamei (în perioada anilor ‘60, în 1976, în 1983 şi în 1986), cu un curaj sinucigaş pentru vremurile acelea, mai ales că gesturile sale repetate de protest n-au fost niciodată susţinute de forţe din afara ţării (aşa cum s-a întâmplat cu unii dintre „dizidenţii” cu patalama de astăzi, cărora, cu toată teroarea comunistă, nu li s-a clintit un fir de păr de pe cap). În noua societate democratică, Cezar Ivănescu devine primul grevist al foamei în momentul în care, la 5 ianuarie 1990, Mircea Dinescu, proaspăt recompensat pentru activitatea sa „revoluţionară” cu învestitura de Preşedinte al USR, îl dă afară abuziv din colectivul de redacţie al revistei „Luceafărul” („Am fost singurul ziarist dat afară din presă – declara în ianuarie 2008 Cezar Ivănescu rememorând acest episod. Nu s-a luat atunci atitudine faţă de Ion Gheorghe, care a scris atâtea laude lui Ceauşescu, şi nici faţă de Titus Popovici, care a făcut parte din Comitetul Central al PCR ); tot în 1990 este maltratat în timpul mineriadei din iunie, când indivizi travestiţi în „ortaci” îl trimit în stare gravă la Spitalul de Urgenţă. În comunism, ca şi în postcomunism, Cezar Ivănescu a luptat întotdeauna de unul singur împotriva ideologiilor nocive, a minciunii proliferante, a contrafacerilor valorice şi a imposturii generalizate, împotrivindu-se unei maşinării infernale, care, în cele din urmă, l-a spulberat. Ce nu au reuşit comuniştii, care s-au mulţumit să-l împingă la marginea vieţii literare şi sociale, dar nu l-au lichidat fizic, au izbutit, într-un elan de furie primitivă, urmaşii lor, „democraţii” de astăzi. Aşadar, ce cred eu că s-a urmărit? S-a urmărit ce se urmăreşte întotdeauna atunci când într-o societate viciată de minciună şi demagogie apar personalităţi de excepţie, considerate „incomode” de regim, mai cu seamă pentru disponibilitatea lor de a-şi risca viaţa în numele dreptăţii, credinţei şi al poporului lor. L.B.:A fost încălcată şi Constitutia Romaniei prin articolul 30(6): “Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine”. De aceea, vreau sa ne spui, daca ai vreun semnal de la institutia președințială din Romania? C.A.: Nu, instituţia președinţială nu a răspuns la scrisorile deschise semnate de Cezar Ivănescu. Nici până la moartea sa, nici după aceea. Consider că un stat modern trebuie să aibă atât datoria de a-şi proteja cetăţenii şi de a veghea ca drepturile omului şi Constituţia să fie respectate, cât şi pârghiile necesare prin care să pună în practică acest important rol al său. Atunci când instituţiile statului tolerează astfel de încălcări flagrante ale drepturilor omului acestea se fac vinovate, în fapt, de o sabotare a statului de drept. Cazul Cezar Ivănescu este cu atât mai grav cu cât acesta era o persoană publică, un scriitor foarte valoros aflat în plină forţă creatoare, şi cu cât persoanele care conduceau Uniunea Scriitorilor din România erau, la rândul lor, persoane publice, şi anume, Nicolae Manolescu, preşedinte al USR şi ambasador UNESCO al României la Paris, şi Varujan Vosganian, vicepreşedinte al USR şi ministru al Finanţelor. Şi, ca un factor agravant, amintesc că toate acestea s-au petrecut într-o ţară membră a Uniunii Europene, în timp ce România deţinea preşedinţia Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (CDO, iun. 2007-iun. 2008)!
L. B.:Crezi că o dezbatere publică ar trezi conștiințe, acum după un an de la moartea poetului? C.A.: Da, cred că poate fi o cale de a sensibiliza opinia publică, dar şi de a transmite celor din afara ţării dramele care se petrec aici, în România, sub perdeaua acoperitoare a unei iluzorii democraţii. Aceste rânduri se doresc a fi şi un strigăt de ajutor îndreptat către presa independentă din România. L.B.:Ce vrei sa mai adaugi? C.A.: Vreau să fac şi pe această cale un apel public pentru conştientizarea tuturor celor implicaţi în sistemul medical. Amintiţi-vă că pacientul nu este un cetăţean de rang inferior, că poate fi mama, tatăl, sora sau fratele dvs., că are o singură viaţă ca şi dvs., că aceasta este cel mai de preţ bun al său. Nu uitaţi că pacienţii sunt în primul rând oameni, că o drama personală nu distruge niciodată doar un singur individ, ci se răsfrânge şi asupra celorlalţi, devenind o dramă colectivă, un coşmar care continuă să ucidă oameni, să distrugă familii şi să afecteze grav societatea în plan moral şi material. Ţin, de asemenea, să mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături şi care prin acest gest au făcut ca ultimul parcurs terestru al lui Cezar Ivănescu, „poeta magnus”, să fie unul încununat de glorie şi nu unul al umilinţei cum ar fi dorit cei care nu au admis ca trupul său să îşi găsească odihna preţ de câteva ore în sediul USR sau în cel al Muzeului Literaturii Române din Bucureşti. Toate acestea se petreceau într-o ţară creştină, în preajmă Învierii Domnului nostru Iisus Hristos! În februarie 2008, Cezar Ivănescu declara: „Mă înjură cu toţii, fără ca măcar să mă cunoască. (…) Daca m-ar citi, m-ar înţelege. Ar inţelege cum sunt eu cu adevărat”, aşadar, citiţi pentru a cunoaşte, judecaţi pentru a înţelege, credeţi pentru a deveni liberi şi nu uitaţi nicio clipă că „în orice om o lume îşi face încercarea”.
April 26th, 2009 
VR 
