Victor Roncea Blog

Pastorala PF Parinte Patriarh Teoctist la sarbatoarea Invierii Domnului – 2007

Foto/Tel: Victor Roncea

+ T E O C T I S T

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL BUCURESTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
LOCTIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI,
SI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL
SI DREPTCREDINCIOSILOR CRESTINI,
HAR SI PACE DE LA DUMNEZEU-TATAL,
IAR DE LA NOI, ARHIEREASCA BINECUVANTARE

Iubiti Parinti, slujitori ai sfintelor altare,
Iubiti fii si fiice duhovnicesti,

Hristos a inviat!

Pe drept cuvant ziua aceasta a invierii Domnului, atat de dorita de crestinatate, este numita de preainteleptii alcatuitori de cantari bisericesti: “aleasa si sfanta zi, imparateasa si doamna, al praznicelor praznic si sarbatoare a sarbatorilor”. Ea intrece in stralucire dumnezeiasca orice alta sarbatoare, prin frumusetea praznuirii si prin bogatia adevarurilor mantuitoare pe care ni le revarsa in suflete. Cerul si pamantul impreuna se bucura astazi, ingerii si oamenii se veselesc pentru ca, sfaramand portile iadului, din mormant a inviat Hristos, si dusmanul cel mai mare al omului, moartea, a fost biruit. Inviind Iisus, “parga celor adormiti” (1 Cor. 15, 20) am primit incredintarea ca si noi, impreuna cu El, vom birui moartea si vom deveni partasi ai vietii celei vesnice si ai imparatiei lui Dumnezeu. Praznicul de astazi al Invierii Domnului ne reveleaza esenta insasi a credintei noastre: nadejdea de a fi impreuna cu Dumnezeu, de a fi partasi vietii Lui celei vesnice. Aceasta ne-o arata Insusi Mantuitorul Hristos, Care la Cina cea de Taina din foisorul mare, asternut de ucenici, dupa ce i-a privit cu duiosie, le-a zis: “Cu dor am dorit sa mananc aceste Pasti cu voi mai inainte ca Eu sa patimesc” (Lc. 22, 15).

Ce inseamna, oare, acest dor al lui Hristos? Oamenii sunt cuprinsi de dor atunci cand simt absenta persoanei dragi, cand traiesc golul lasat in suflet de absenta acesteia, aducand-o insa prin iubire in memorie, facand-o prezenta intr-un anume fel. Dorul exprima nevoia dupa celalalt, dorinta de a petrece timpul impreuna cu cel indragit. Dorul este legat, asadar, de iubirea profunda pentru cineva. Numai in masura in care iubim si simtim lipsa celuilalt, ne este dor de el. Cine nu-l doreste pe celalalt este lipsit de iubirea izvorata din Dumnezeu si se instraineaza. Asadar, inaltimea iubirii si, deci, a dorului ne-o descopera Dumnezeu, Care, lasand cele nouazeci si noua de oi in munti, a coborat dupa oaia cea pierduta, adica dupa firea noastra omeneasca, pe care afland-o in starea de suferinta si durere, a luat-o pe umerii Sai, a facut-o a Lui adica, si a readus-o la frumusetea cea dintai. Aceasta pentru ca “cine iubeste nu sfatuieste numai, nu indreapta, nu pedepseste, ci ia asupra sa greselile celui iubit de el. Iubirea e participare la viata celuilalt, iesire din noi insine, jertfa”. Asadar, acel dor al Domnului Hristos inseamna dorinta de a fi si a ramane impreuna cu apostolii. Si nu a spus simplu: “am dorit”, ci “cu dor am dorit”, aratand prin aceasta dragostea netarmurita fata de ucenici si negraita pretuire a celor cu care se afla la Cina cea de Taina.

Dreptmaritori crestini,
Aceasta dragoste si pretuire nu s-au oprit insa numai la apostoli, in noaptea Cinei celei de Taina, ci ne cuprinde si pe noi, cei de astazi, care credem in cuvantul Evangheliei Sale. Acest adevar il intareste Mantuitorul Hristos in rugaciunea Sa arhiereasca din gradina Ghetsimani, inaltata catre Tatal ceresc: “nu numai pentru ei Ma rog, ci si pentru cei ce prin cuvantul lor vor crede in Mine, pentru ca toti sa fie una, asa cum Tu, Parinte, esti intru Mine si Eu intru Tine” (In. 17, 20-21). Intelegem limpede ca si cu noi doreste Hristos sa manance Pastile, adica sa praznuiasca. Si, mai mult, am putea spune: nu numai cu noi, ci si cu ceilalti semeni ai nostri, intrucat toti oamenii sunt chemati la mantuire si la cunostinta adevarului si, in masura in care raspund chemarii, sunt poftiti la nunta Fiului de Imparat. Talcuind aceste cuvinte ale Domnului, dumnezeiescul Ioan Gura de Aur ne spune ca astfel ne-a aratat Hristos dragostea Sa cea negraita, grabindu-Se spre patima pentru a ne aduce cat mai curand izbavirea din moarte: “atunci avea sa se faca mantuirea lumii, ca aveau sa fie date Sfintele Taine, ca prin moartea Sa avea sa se puna capat tuturor pricinilor pline de tristete. Atat ii era la inima lui Hristos rastignirea!” Hristos a iubit rastignirea pentru ca prin Patima Sa a realizat restaurarea omului, innoirea lui.

Iata, asadar, o insusire a lui Dumnezeu, pe care ziua invierii ne-o pune la suflet: dorinta Mantuitorului Hristos de a fi cu noi, dorinta Sa de a ne face partasi bogatiei vietii Sale. Iar daca Dumnezeu doreste sa fie cu noi, inseamna ca si noi suntem chemati sa-I raspundem cu dorul nostru de a fi impreuna cu El. Mantuitorul Hristos vorbeste de dorul de a fi impreuna cu ucenicii Sai la o masa, mai bine spus la Cina cea de Taina. Deseori, atunci cand zugraveste imparatia cerurilor, Domnul nostru Iisus Hristos Se foloseste in parabolele Sale de imaginea mesei, a cinei, a nuntii. Aceasta intrucat masa este cel mai bun prilej de a ne intalni cu celalalt, de a ne bucura de prezenta celui drag, de chipul lui, de zambetul lui, de glasul lui, de a ne manifesta dragostea fata de el. Nu multimea sau felurimea bucatelor dau bucuria unei astfel de intalniri, ci prezenta nemijlocita a persoanei care ne este draga.

Spuneam ca dorul exprima mai ales lipsa celui drag, fiind simtit cand acesta nu este cu noi. Ce am putea spune insa despre intalnirea cu Hristos? Oare dupa Inviere si Inaltare este absent? La aceasta intrebare ne-a raspuns Insusi Mantuitorul, cand a grait: “iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Mt. 28, 20). Hristos Domnul continua sa fie prezent in Biserica Sa, adica in mijlocul nostru, al celor adunati in numele Sau, iar intalnirea cu El o traim cel mai intens in Taina Sfintei Euharistii. La Cina cea de Taina Mantuitorul a incredintat apostolilor si prin ei noua, celor ce am urmat marturisirii lor, dumnezeiasca Taina a Euharistiei: impartasirea cu Trupul si Sangele Sau. De atunci pana astazi, la fiecare Sfanta Liturghie care se savarseste de catre Biserica, primind Trupul si Sangele lui Hristos, ne impartasim de prezenta Lui, suntem impreuna cu El. Nu ne mai aflam singuri in calatoria zbuciumata a acestei vieti, ci Il avem pe Hristos impreuna calator. In Biserica, prin Sfanta Euharistie, invatam ca ori de cate ori ne adunam pentru a fi in comuniune cu Hristos prin Trupul si Sangele Lui ne intalnim, de fapt, cu El. Astfel, sarbatorile la care participam nu sunt simple comemorari, amintiri ale unor fapte petrecute candva in trecut, de care facem numai pomenire, ci intalnire reala cu Dumnezeu. Aceasta este, de altfel, si menirea Bisericii: de a ni-L face prezent pe Dumnezeu, aici si acum, de a ne pune in legatura nemijlocita cu El.

Iubitii mei,
In Sfanta Liturghie ne daruim lui Dumnezeu pe noi insine, viata noastra si intreaga lume, raspunzand astfel dorintei de comuniune, de impartasire a lui Hristos cu noi. Impartasirea cu Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos este datatoare de negraita bucurie, asemenea bucuriei traite de cei doi ucenici care, calatorind spre Emaus, dupa ce L-au intalnit si L-au recunoscut “intru frangerea painii”, au rostit acele cuvinte inaltatoare de implinire a dorului dupa Invatatorul lor: “oare, nu ardea in noi inima noastra cand ne vorbea pe cale si ne talcuia Scripturile?” (Lc. 24, 32).

Impartasindu-ne, deci, cu Trupul si Sangele lui Hristos, devenim fii ai Tatalui Ceresc, martori ai Lui in fata lumii in care traim: in familiile noastre, la locul nostru de munca, si oriunde am intalni vreun semen din orice colt al pamantului, sa-l imbratisam cu dragostea si cu dorul lui Hristos. In felul acesta dovedim ca El este intru noi, si atunci “vedem lumea prin ochiul lui Dumnezeu”, cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul. Comuniunea noastra cu Dumnezeu invioreaza intreaga noastra viata: lucrarea si indatoririle noastre fata de Biserica si fata de societate le vom implini, nu ca pentru oameni, ci ca pentru Dumnezeu, si in toate vom da marturie ca Pastile nu numai ne-au trecut din moarte la viata cea vesnica, ci si viata pamanteasca poate deveni un izvor de putere si salas al Duhului Sfant pentru innoirea si sfintirea lumii. Sta in puterea vointei noastre, iubiti frati si surori in Domnul, ca orice clipa a vietii noastre sa o oferim jertfa bineplacuta lui Dumnezeu si semenilor.

Iubiti Parinti slujitori ai sfintelor altare,
Dragi frati si surori in Domnul,
Tara noastra, Romania, este acum membra cu drepturi depline in marea familie europeana, desi stramosii nostri au trait intotdeauna cu constiinta ca apartin Europei si s-au straduit sa-i dea continut de tara europeana. Avem deci datoria ca si noi – dupa pilda inaintasilor – sa-i dam valoare acestei sanse binecuvantate de Dumnezeu, de a face roditoare darurile proprii poporului roman in intalnirea cu semenii nostri din Europa. Chiar daca am fi tentati sa ne asteptam inainte de toate la bunastarea materiala, care, de altfel, este fireasca, sa nu ne limitam la foloasele care ne-ar veni de la Uniunea Europeana, la ceea ce am putea castiga noi, ci sa ne preocupe si gandul de a darui din spiritualitatea noastra fratilor nostri europeni. Sa daruim din bogatia dragostei si credintei, a bunei randuieli si a disciplinei de familie, a cinstei, a demnitatii si a omeniei, mostenite de la stramosii nostri si exprimate in cultura noastra crestina. Sa daruim bucuria pe care o traim in zilele de sarbatoare ale Pastilor, bucuria si stralucirea Sfintei Invieri, prilej de sarbatoare a familiei, dar si a sufletului, a vietii de familie. Sa ne imbogatim sufleteste reciproc cu fratii si surorile intru Domnul, din Europa si din lume. Vom putea implini acest schimb de valori avand noi mai intai la inima ceea ce dorim sa daruim, bine stiind ca nu putem darui ceea ce nu avem.

Privind acum in jurul nostru, adica acasa la noi, ne intristeaza dureros ceea ce auzim si vedem, nu numai suferinta si lipsurile celor bolnavi, orfani, dar si raceala si indiferenta fata de valorile nemuritoare ale credintei noastre: indepartarea de Dumnezeu, de luminile vietii de familie, de semeni, tratati cu indiferenta sau aflati in robia pacatelor, cazuti in consumul drogurilor, si mai ales acele desfigurari ale tineretii, alunecand pe calea pierzaniei trupesti si sufletesti, care contribuie la scaderea nasterii de prunci, nemaipomenite in viata parintilor si inaintasilor nostri. Pe ei ne cheama sa-i slujim Domnul Hristos cel inviat, pe acesti “frati mai mici” ai Sai (Mt. 25, 40), cum ii numeste El Insusi. De aceea, adresam parintesc indemn catre parintii slujitori ai sfintelor altare, catre bunii credinciosi si credincioase ca sa sporeasca in iubirea si slujirea ajutorarii tuturor acestora care poarta chipul lui Hristos in fiinta lor, pentru a deveni fii ai Sai. De aceea, iubiti frati si surori, apropiati-va cu grija si cu dragoste de acesti purtatori ai chipului lui Hristos, indiferent de starea lor, si ajutati-i, ca in felul acesta sa impliniti lucrare de ajutorare, “totdeauna sporind in lucrul Domnului, stiind ca osteneala voastra nu va fi zadarnica” (1 Cor. 10, 58).

Nu pot trece cu vederea rolul si pilda parintilor de familie de a veghea cu grija la cresterea copilasilor spre a-i inscrie la scoala, spre a-i ingriji in familie ca in societate sa se comporte dupa traditia noastra crestina si romaneasca. Dar catre ei indrept si indemnul Sf. Ap. Pavel, care scrie: “Parintilor, nu-i intaratati pe copiii vostri spre manie; dimpotriva, cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului” (Efes. 6, 4). In acelasi duh si cu acelasi dor, exprimat de Domnul nostru Hristos la Cina cea de Taina, ma adresez fratilor slujitori si crestini ai celorlalte Biserici din tara noastra, ca sa folosim aceste sfinte zile pentru a ne apropia impreuna de Hristos cel inviat spre a continua legatura frateasca de dialog si dragoste, raspunzand chemarii Sfintelor Pasti, care ni se adreseaza: “Ziua invierii! Si sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam…”

Datori suntem sa ne adancim neincetat in taina comuniunii noastre crestine, in taina impreuna vietuirii cu Mantuitorul Hristos, Cel Care ne doreste si Se afla intre noi pururea, bine stiind ca de fiecare data apropierea de El ne imbogateste viata cu noi si noi sensuri. Sa dorim cu mult dor impartasirea de Trupul si Sangele lui Hristos Cel inviat, impartasire care, incepand de aici, din lumea aceasta vremelnica, se va desavarsi cand vom pasi pragul vesniciei si Il vom vedea pe Mantuitorul nostru fata catre fata, asa dupa cum ne rugam la fiecare Sfanta Liturghie, dar mai ales in aceste zile de Pasti: “O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase! O, Intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea! Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine, mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale!”

Urmand Mantuitorului Hristos, Care Se adreseaza ucenicilor Sai prin cuvintele: “cu dor am dorit sa mananc aceste Pasti cu voi” (Lc. 22, 15), si incredintandu-va in aceasta sfanta si prealuminata noapte a Invierii Domnului de iubirea si pretuirea mea, cu dor am dorit sa va intampin cu acest cuvant pastoral, cunoscandu-va bogatia sufleteasca cu care ati imbratisat zidirile de biserici, de sfinte locasuri monahale, ajutorarea copiilor orfani, implicarea in opera caritativa a Sfintei noastre Biserici. In aceste sentimente de dragoste parinteasca, va ofer lumina Sfintelor Pasti din Lumina lui Hristos din candela Paraclisului resedintei Sf. Patriarhii spre a o avea totdeauna in inimile dumneavoastra si ale pruncilor dumneavoastra, adresandu-va tuturor vestirea cea mantuitoare:

Hristos a inviat!

Al vostru parinte duhovnicesc, pururi catre Preasfanta Treime rugator,

+ T E O C T I S T

Arhiepiscopul Bucurestilor,
Mitropolitul Munteniei si Dobrogei,
Loctiitor al Cezareei Capadociei,
si
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sursa: Roncea.Ro