Cu multă părere de rău pentru că din pricina neputinţelor trupeşti nu mă găsesc în mijlocul onoratului Senat al României, îmi exprim de aici, din chilia mea din Mănăstirea Petru Vodă, către domniile voastre frământările şi controversele care preocupă societatea noastră creştin-ortodoxă şi la care am contribuit în mare parte.
Domnilor senatori,
Rugându-vă să mă iertaţi, găsesc de cuviinţă să vă adresez sentimentele mele de ortodox român şi mărturisitor: ne găsim în faţa unor stări de lucruri cu totul neobişnuite. Nu e vorba de o problemă financiară, economică sau teritorială, ci este vorba despre ducerea unei naţiuni spre pierzanie, este vorba despre un act care are urmări asupra copiilor şi nepoţilor noştri. Poporul nostru a fost un popor cinstit, care nu a vătămat şi nici nu a atacat alt popor în istorie. Să facă cine ce crede în ţara lui. Însă pentru noi, pe lîngă Constituţia oficială, avem o Constituţie care se bazează pe conştiinţa Ortodoxiei, o Constituţie mai presus de om.
Noi nu avem nevoie de sisteme de control – de acte de identitate electronice, de cărţi de identitate, de carnete de conducere electronice, ş.a.m.d. Controlul nostru este Adevărul şi Dreptatea cu care ne-am născut din liberul arbitru cu care ne-a creat bunul Dumnezeu. Cine vrea poate să-şi construiască viaţa cum doreşte: să-şi pună fluturi în vârful nasului, bicicletă la ureche sau să strige pe străzile Bucureştiului: “Vrem incest! Vrem uciderea pruncilor! Vrem homosexualitate! Vrem să avem cipuri!”. Noi credem că fiecare poate să-şi păstreze conştiinţa fără să atace caracterul neamului românesc.
Domnilor senatori,
Dumneavostră reprezentaţi ţara şi neamul – trecutul, prezentul şi viitorul. Domniile voastre trebuie să vă orientaţi spre cei care au stat înainte pe locurile pe care staţi acum: spre Ştefan cel Mare şi Sfânt, spre Matei Basarab, spre Vasile Lupu, spre Mihai Viteazul, spre Vlad Ţepeş.
Domnilor senatori,
Dacă nu se ia o hotărâre conform vederilor şi aspiraţiilor noastre româneşti şi ortodoxe, vom avea de suferit nu numai aici şi acum, ci şi dincolo în veşnicie. Domniile voastre reprezentaţi Ortodoxia şi neamul nostru; ca urmare, ştim că nu vă este uşor a delibera propuneri şi decizii care să vatăme viitorul copiilor noştri.
Noi ne rugăm cu toţii în mănăstiri pentru sănătatea, liniştea şi bunăstarea familiilor voastre. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă lumineze inimile şi minţile în acest moment crucial. Noi ne rugăm ca tot darul desăvîrşit, de sus, să fie de le Părintele Luminii.
Dumnezeu să vă binecvânteze şi să vă lumineze în Hristos Domnul nostru.
Un articol pe alocuri mizerabil dar, daca il citim prin prisma noastra, dadator de speranta!
EvZ: Enoriaşi trimişi de preot la manifestaţia „Noii Drepte” Oana Botezatu (?!) Luni, 16 Martie 2009
BISERICA SFÂNTA VINERI. Preotul bucureştean Nicolae Burlan i-a îndemnat pe credincioşi să se roage ca parlamentarii să voteze împotriva paşapoartelor biometrice. „Să ne rugăm pentru luminarea minţii politicienilor!”, aşa şi-a început, ieri, pledoaria împotriva paşapoartelor biometrice unul dintre preoţii parohi ai Bisericii Sfânta Vineri – Drumul Taberei, din sectorul 6 al Capitalei. La finalul slujbei, după ce i-a binecuvântat pe crendincioşii veniţi în număr foarte mare la biserica de lângă parc, preotul Nicolae Burlan i-a îndemnat pe oameni să participe la o rugăciune în afara programului din Duminica Sfântului Grigorie Palama. Preotul şi-a sfătuit apoi enoriaşii să meargă astăzi la un miting organizat în faţa parlamentului şi să protesteze la adresa paşapoartelor biometrice. Patriarhia, prin purtătorul de cuvânt, consideră că fapta preotului Burlan este o abatere de la disciplina bisericească. Astăzi şi mâine, parlamentarii dezbat Ordonanţa privind introducerea paşapoartelor biometrice.
„Li se dau ordine împotriva lui Dumnezeu”
„Să facem cu toţii un efort, să ne plecăm genunchii şi să citim o rugăciune care să le lumineze minţile politicienilor, care mâine (azi – n.r.) vor lua o hotărâre istorică. O hotărâre pentru Dumnezeu sau împotriva Lui. Sigur, noi ştim că de la Bruxelles li se dau ordine împotriva lui Dumnezeu, dar parlamentul fiecărei ţări se poate opune”, a predicat părintele din faţa altarului. Lumea din biserică s-a aşezat cuminte în genunchi, în aşteptarea rugăciunii. Cei de afară, aliniaţi pe băncuţe, la soare, s-au arătat de acord făcându-şi cruci mari. Nimeni nu s-a pus în genunchi pe pietre. Între două tramvaie şi o maşină, toate urechile stăteau însă ciulite la boxele care aduceau în curte mesajul din biserică.
„Să cerem un referendum!”
„Mâine (azi – n.r.) se va decide asupra paşapoartelor biometrice. Se va stabili dacă vom fi însemnaţi cu toţii cu acel microcip, acel instrument satanic, purtător al cifrei 666, cifra Fiarei. Am tot aşteptat să se ia o hotărâre în funcţie de învăţătura lui Hristos. Mâine (azi – n.r.) se va lua decizia finală, la Senat”, striga, răspicat, vocea din boxă. În curte, câteva cruci de „Doamne, fereşte!”. „Noi trebuie să ştim de partea cui ne postăm: primim sau nu primim”, a continuat preotul. „Nu primim!”, s-au auzit, pe afară, câteva glasuri răzleţe. „Se pare că acei care ne conduc nu vor să ne dea această libertate de a alege. Ar trebui să le amintim că ei reprezintă acolo voinţa noastră, a creştinilor ortodocşi”, a mai spus părintele. „Doar noi i-am ales!”, s-a răţoit o bătrânică. „Putem să ne arătăm dezacordul faţă de paşapoartele biometrice. Putem să le cerem senatorilor să nu voteze. Ar trebui să le cerem să facă un referendum. Şi toţi, în cunoştinţă de cauză – pentru că acum, vă zic, nici ei, nici noi nu ştim ce-i cu paşapoartele astea – să spunem ce vrem”, a continuat predicatorul.
„Poporul vrea altceva decât cei de la Bruxelles”
Tot el le-a sugerat oamenilor ce se va întâmpla dacă, totuşi, senatorii vor vota „strâmb”, iar cifra satanică va ajunge pe mai multe documente. La paşapoarte vom renunţa. Nu vom mai călători. La permis, de asemenea, vom renunţa. Şi vom folosi mijloacele de transport în comun. „Dar, până în 2011, semnul Fiarei va ajunge pe buletinele noastre. Ce vom face atunci? La acestea nu putem renunţa. Fără ele vom fi un nimeni, nişte terorişti!!!”, a protestat preotul şi lumea iar s-a crucit. După mai bine de zece minute de pledoarie, revenind la „ziua istorică”, preotul a reluat: „S-ar cuveni, dar, să ne rugăm pentru luminarea minţii senatorilor. Trebuie să ne arătăm voinţa noastră de creştini ortodocşi. Poporul vrea altceva decât vor cei de la Bruxelles! Dumnezeu nu ne va lăsa! Şi vă îndemn ca rugăcinea pe care o vom citi să o continuaţi acasă, cu post şi alte rugăciuni”, a încheiat părintele, nu înainte de a-i îndemna pe creştini să vină la mitingul împotriva paşapoartelor biometrice, care se va organiza astăzi, între 14.00 şi 16.00, în parcarea din faţa Senatului, la Palatul Parlamentului. Preotul Burlan a recunoscut că a ţinut o rugăciune pentru luminarea minţilor politicienilor. Întrebat însă dacă nu cumva a încălcat îndemnul Patriarhiei Române, părintele a răspuns: „Dumneavoastră o ştiţi mai bine (n.r. – poziţia Patriarhiei), noi umblăm cu rugăciunea. Şi noi tot la calm îndemnăm, şi la rugăciune. Nu vreau să comentez mai mult, eu ştiu cum este privit acest subiect de presă şi îmi rezerv acest drept. Doamne ajută!”, a încheiat părintele Nicolae Burlan.
APELURI
Patriarhia invită la calm, iar „Noua Dreaptă” trimite la luptă
Gestul preotului din Capitală a fost calificat ca fiind „în afara disciplinei bisericeşti” de către purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica. Şi purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopei Bucureşti a spus că va fi demarată o anchetă în ceea ce priveşte acest caz, iar dacă faptele vor fi confirmate, preotul Burlan va fi pedepsit, „mai ales că suntem în Post”. Atitudinea Patriarhiei Române a fost, de altfel, una moderată, încă de la începutul scandalului cu paşapoartele biometrice. Instituţia a cerut autorităţilor să permită celor care invocă obiecţii de conştiinţă sau motive religioase să refuze noile paşapoarte, dar a susţinut că temerile privind numărul 666 sunt nefondate.
„Atitudini totalitare”
Patriarhia s-a delimitat public de „manifestările unor grupuri de presiune care, sub pretextul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, au atitudini totalitare şi încearcă să impună dictatura propriilor convingeri asupra majorităţii opiniei publice”. Înalţii clerici i-au sfătuit pe monahi să fie înţelepţi şi să nu-i instige pe credincioşi împotriva paşapoartelor cu date biometrice. Senatorii vor dezbate astăzi ordonanţa de urgenţă ce prevede introducerea noilor paşapoarte, după ce miercuri nu a fost întrunit numărul necesar de voturi. Tot astăzi sunt aşteptate noi proteste ale Asociaţiei „Noua Dreaptă” împotriva documentului electronic acuzat că poartă numele „Fiarei”. Potrivit site-ului asociaţiei, „Noua Dreaptă” s-a opus public acestei decizii ca urmare a apelului lansat de arhimandritul Justin Pârvu, de la Mănăstirea „Petru Vodă” din judeţul Neamţ. Părintele îi îndeamnă pe cetăţeni să ia atitudine împotriva paşapoartelor cu pecetea 666: „Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul”. (Andreea Pocotilă, Andreea Ciupercă)
Va rugam trimiteti aceasta Scrisoarea Deschisa in atentia Presedintelui Romaniei, Traian Basescu: [email protected] Primaria Targu Mures, primar Dorin Florea: [email protected] “Ni s-a spus ca niciodata nu se va reamplasa din nou Statuia Libertatii in Arad. Si ea exista astazi. Mai ieri, am auzit un politican roman spunand ca niciodata nu va fi autonomie teritoriala. La care putem raspunde, de asemenea, doar cu: sa asteptam pana la capat. Daca vom fi uniti, cuvantul romanesc niciodata va insemna in maghiara in curand” Marko Bela, cap UDMR, Senatul Romaniei (?)
Refuzăm farsa istoriei care se repetă
Scrisoare Deschisă dlui primar dr. Dorin Florea Istoria, constata marele filosof Hegel, tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă… În urmă cu 160 de ani, cu prilejul Revoluţiei Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc împotriva românilor un masacru sângeros. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, aproape 40.000 de mii de suflete, au fost împuşcaţi, spintecaţi, spânzuraţi. Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Lajos Kossuth, prim-ministrul guvernului revoluţionar ungar. Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în acea parte de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă şi Italia fascistă prin Dictatul de la Viena, tragedia s-a repetat: Peste 1100 de români fără apărare din Ip, Tresnea, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Nuşfalău, Marca, Cosnicu, Cămar, Zalău, Beiuş, Hida, Dragu, Ciumarna, Cerasa şi din alte localităţi au fost ucişi de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupaţie. Alte orori au avut loc câţiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei şi Sărmaş. În urmă cu un deceniu, pe vremea primarului de tristă amintire, Imre Fodor, exact ca în aforismul lui Hegel, istoria s-a repetat ca farsă: prin contribuţia unor consilieri locali – unii de reacredinţă şi cinici, alţii doar oportunişti sau ignoranţi -, două străzi ale municipiului Tîrgu-Mureş au fost rebotezate Kós Károly şi Dieta de la Turda. O acţiune care nu putem s-o denumim decât perversă, având în vedere că un personaj precum Kós, altfel un arhitect şi grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism şi antisemitism sunt notorii, a fost decorat de însuşi Horthy cu cea mai înaltă distincţie ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naţionale). Aşa cum scria ziarul Ellenzék din Cluj la 16 iun. 1941, motivul era că Kós Károly: „a luptat cu credinţă – şi cu riscul vieţii – în teritoriile smulse (Ungariei Mari, n.n.) împotriva forţelor străine (…)”. Adică împotriva României! În ceea ce priveşte „Dieta de la Turda”, în anul 1568 ea stabilea că, alături de cele trei religii de stat – catolicismul, luteranismul şi calvinismul –, este recunoscută şi o a patra, unitarianismul, considerat în Europa acelui timp o erezie pentru că nega Sfânta Treime şi originea divină a lui Iisus Hristos. Astfel, Dieta de la Turda condamna religia ortodoxă să rămână pe mai departe exclusă dintre religiile «recepte», pecetluindu-se definitiv, în acest fel, statutul inferior de naţiune „tolerată la bunul plac al principelui şi nobililor” a românilor ortodocşi din Transilvania, popor şi la acea vreme majoritar în Transilvania. Ca şi cum aceste batjocuri n-ar fi fost de ajuns, o nouă farsă cinică a demarat în urmă cu patru ani: schimbarea numelui străzii Călăraşilor – eroicul corp de armată care a fost decimat în 1877 în luptele pentru independenţa României – cu cel de Lajos Kossuth, cel care a girat politic, militar şi moral, în anii 1848-49, moartea a 40.000 de români transilvăneni. Întreaga „manoperă” a fost orchestrată de consilierii municipali ai UDMR în ciuda avizului negativ al Comisiei Judeţene de Atribuiri de Denumiri din cadrul Instituţiei Prefectului. Comisia, condusă de regretatul istoric dr. Grigore Ploeşteanu, a argumentat zadarnic că denumirea în Tîrgu-Mureş a unei străzi cu numelui lui Kossuth reprezintă o provocare şi o umilire pe cât de inutilă, pe atât de primejdioasă a populaţiei româneşti. Proiectul a fost introdus şi votat în regim de urgenţă profitându-se de majoritatea pe care pe care şi-au asigurat-o consilierii UDMR cu sprijinul a doi consilieri ai PD! Hotărârea nr. 255, din octombrie 2005, a Consiliului Local municipal a fost atacată în justiţie şi suspendată ca ilegală şi abuzivă. În dispreţul legii, persoanele care ar fi trebuit să pună în aplicare decizia instanței nu au făcut acest lucru și au trimis hotărârea Consiliului Local municipal (deşi ea fusese suspendată de justiţie!) Ministerului de Interne care a… retrimis-o Serviciului Comunitar de Evidenţă a persoanelor din judeţul Mureş! Aşa se face că locuitorii străzii Călăraşilor au început să primească acte fiscale, dar şi documente de stare civilă, pe adresa… strada Lajos Kossuth, stradă care de fapt nu exista! (De fapt, ea mai există pe panoul cu harta municipiului situat în faţa Primăriei…) După un calvar procesual care a durat peste trei ani, în care s-au adus argumente juridice pertinente din legislaţia română şi europeană, împreună cu argumentele istorice irefutabile, s-a reuşit – deocamdată! – îndreptarea „greşelii” comisă de Consiliul Local al municipiului Tîrgu-Mureş din meschine motive politice, oportunism şi incompetenţă. Cine a fost, de fapt, Lajos Kossuth, dincolo de imaginea romantică cultivată de generaţii în minţile maghiarilor de rând? A fost, în primul rând, un personaj al cărui rol a fost determinant în Revoluţia din 1848 din Ungaria, atât în sens pozitiv, cât şi în cel negativ. A fost, fără îndoială, un publicist talentat, orator, agitator politic şi patriot ungur. Exclusiv ungur, chiar dacă el însuşi era slovac de origine. De aceea, idealurile mişcării revoluţionare de la 1848, au fost generoase doar pentru naţiunea în care se asimilase. Ajuns Guvernator al Ungariei, Kossuth va refuza, în mod explicit, tuturor celorlalte naţionalităţi: români, saşi, slovaci, sârbi şi croaţi, trăitoare în Imperiul Habsburgic, orice drept privind propria identitate naţională. Din mulţimea de argumente istorice, morale şi politice care există împotriva atribuirii numelui de Lajos Kossuth unei străzi în Tîrgu-Mureş, am ales doar şapte: 1. Kossuth nu a recunoscut nici un drept românilor din Transilvania şi Ungaria în afara „dreptului” de a se dizolva în naţiunea ungară. În articolele de fond, pe care le scrie în ziarul Pesti Hirlap, consideră că primul obiectiv care trebuie realizat este „uniunea” Transilvaniei – până atunci autonomă – cu Ungaria, ca o „condiţie a extinderii şi dezvoltării naţiunii ungare”. Pentru el, faptul că românii constituiau populaţia majoritară a Transilvaniei constituia un element insignifiant. Kossuth preconiza să le ia românilor, dar şi sârbilor, croaţilor, slovacilor şi saşilor, ceea ce aproape un mileniu de teroare nu reuşise să le ia: identitatea naţională. „Eu niciodată, dar niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă naţiune sau naţionalitate decât cea maghiară nu voi recunoaşte. Ştiu că sunt oameni care vorbesc altă limbă, dar mai mult de o naţiune aici nu este.” (Magyarország története, VI/1, Budapest, 1979, p.164) 2. Kossuth, în calitate de conducător al Revoluţiei ungare de la 1848, a fost categoric împotriva oricărei emancipări naţionale a românilor. După el, condiţia de a li se crea o situaţie socială şi economică acceptabilă românilor era ca aceştia să înceteze a se considera o naţiune aparte şi de a se dizolva în naţiunea maghiară. Kossuth declara într-un discurs ţinut în Dieta de la Pozsony (Bratislava): „Dorinţa românilor de a se bucura de o existenţă politică naţională deosebită este irealizabilă, deoarece ea ar duce la distrugerea unităţii statului ungar. (…) De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea.” (George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei, II, Sibiu, 1890–1891, p. 755–797). Kossuth a şi pus în practică acest veritabil şantaj politic, bazat pe superioritatea militară, tratându-i pe români cu dispreţ şi intoleranţă nelimitate. Rămâne ca un document de referinţă Proclamaţia din 10 octombrie 1848, dată la Pesta, prin care îi soma, în termeni ultimativi şi injurioşi, pe români – numindu-i „gunoaie ingrate” – să revină la „ordine şi supunere legală”, altfel vor fi „exterminaţi de unguri şi secui”. Kossuth le impunea, de fapt, românilor să accepte unirea Transilvaniei cu Ungaria şi să renunţe la recunoaşterea lor ca naţiune. Rezultatul proclamaţiei a fost generarea unei confruntări de o gravitate deosebită între români şi maghiari. 3. O altă proclamaţie a lui Kossuth, cea din 22 decembrie 1848, prefigurează violenţa la care s-a recurs împotriva românilor în prima jumătate a anului 1849, când Transilvania a fost recucerită de trupele guvernului ungar. Ea vorbeşte de la sine despre orbirea politică care îl caracteriza pe conducătorul Revoluţiei ungare: „Plin de injurii la adresa lor, numindu-i «mercenari plătiţi», «hoardă mai josnică decât vita», «bandiţi valahi», Kossuth îndeamnă pur şi simplu la exterminarea românilor şi a tuturor duşmanilor.” (Liviu Maior, 1848 – 1849, Românii şi ungurii în revoluţie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378) 4. Kossuth a autorizat instaurarea unui regim de teroare în Transilvania, prin numirea în funcţia de comisar civil pentru Transilvania a lui László Csányi. Acesta era un intim al său, care îi ura visceral pe români şi care a înfiinţat şi a asmuţit împotriva lor tribunalele militare -„tribunalele de sânge” – şi a transformat gărzile naţionale ungare în „echipe de vânătoare”, care au masacrat femei, copii şi bătrâni fără apărare. În ciuda protestelor şi a cererilor insistente ale generalului Bem, scârbit de nesfârşitele atrocităţi, Kossuth a refuzat să-l retragă pe acest călău paranoic. Rezultatul a fost înspăimântător: în doar patru luni, peste 6000 de români civili au fost asasinaţi. Doar în judeţele Mureş şi Târnave, mai mult de 40 de comune au fost mistuite de foc. „Echipele de vânători”, conduse de secuii Jenei, Szabo, Zajzon şi Kovacs, au măcelărit sute de români din comunele Hodac, Ibăneşti, Ruşii Munţi, Morăreni, Dumbrava, Monor, Iclandul Mare şi Mic, Sâncraiul de Mureş, Nazna, Sângerul de Câmpie şi Petelea. „Şirul martirilor români maltrataţi sau executaţi în anii 1848 – 49 este nesfârşit. Numai în Tg. – Mureş au fost omorâţi peste 100 de români.” (Traian Popa, Monografia oraşului Tîrgu – Mureş 1932 p. 186) 5. Kossuth i-a urmărit cu o duşmănie neîmpăcată nu numai pe români, ci şi pe saşii transilvăneni, pentru că s-ar fi opus „luptei pentru libertatea maghiară”, când, de fapt, ei nu luptau decât pentru propria lor libertate. Într-o scrisoare adresată la 17 martie 1849 generalului polonez Bem, comandantul armatei ungare în Transilvania, îi scrie cu ocazia cuceririi Sibiului de către armata rusească: „(…) să-i arestaţi pe cei mai de seamă conducători ai răzmeriţei săseşti, predându-i comisarului guvernamental László Csányi, iar acesta să-i ţină ostatici şi să-i execute la cea mai mică opoziţie din partea populaţiei săseşti şi dacă ruşii nu se vor retrage neîntârziat din ţară”. Astfel, împuternicit de Kossuth, Csányi va ordona împuşcarea cărturarului Stephan Ludwig Roth, la 11mai 1949. (Otto Folberth, Der Prozess Stephan Ludwig Roth Graz-Köln, 1959). 6. Kossuth, aşa cum reiese din corespondenţa sa, a solicitat Franţei şi Angliei (cărora le cerea să sprijine Revoluţia Ungară) să împiedice avântul mişcării de eliberare din Principatele Române. El îşi justifica cu cinism cererea astfel: „Schimbarea situaţiei în Principate ar produce un efect moral incalculabil asupra românilor din Ungaria”. (Milton G. Lehrer, Ardealul, pământ românesc. Problema Ardealului văzută de un american. Cluj-Napoca, 1991, p. 218.) 7. Kossuth a girat, politic şi militar, etnocidul care a provocat rănile nevindecabile pe care memoria colectivă a generaţiilor de români ardeleni nu le poate uita. În perioada în care el a condus guvernul revoluţionar ungar, 236 din cele circa 2400 de sate locuite de românii din Transilvania, Banat, Bihor şi Maramureş au fost jefuite şi arse. În fiecare sat românesc au fost ucişi între 10 şi 20 de oameni, în total în jur de 30.000, adică de trei ori mai mulţi decât românii căzuţi pe câmpul de bătaie! Ceea ce atestă afirmaţiile acelor istorici care arată că, în anii 1848–49, în Ardeal a avut loc un genocid al românilor. Revoluţia din 1848 a făcut printre români cam 40.000 de victime, atestă un martor din acele vremi, mitropolitul Şaguna. (Ioan Lupaş, Mitropolitul Andrei Şaguna. Monografie istorică, ediţia a II-a. Sibiu, 1911, p. 66.) Teribila cifră este confirmată în fascicula a 2-a a lucrării „Die Romänen der oesterreichischen Monarchie” Wien, Druck from Karl Gerold et Sohn, 1850, p.231. Acestea nu sunt speculaţii, ci fapte, stabilite de istorici. Să vedem, însă, şi ce păreri au avut despre Kossuth unii dintre contemporanii săi: Nicolae Bălcescu: „Kossuth a guvernat rău şi slab, el mi-a dovedit şi mai mult că un demagog nu poate fi un om de stat. El a pierdut Ungaria”, scria conducătorul Revoluţiei Române de la 1848, după aflarea dispoziţiilor date de Kossuth pentru organizarea unei expediţii totale împotriva lui Avram Iancu. (N. Bălcescu, Opere, Corespondenţă, IV, p. 228). Contele István Széchényi, „cel mai de seamă ungur”: „N-aveţi decât să aţâţaţi toate naţionalităţile până la furie împotriva maghiarilor (…), să umpleţi până la refuz paharul represaliilor cu veninul dumneavoastră – şi o să vedeţi ce o să iasă”, îl avertiza Széchényi pe Kossuth încă din 1847 în „Fragmente de program politic”. (Magyar Révay Lexicon, XVII, p. 129). Bertalan Szemere: „Kossuth s-a purtat la început ca un autocrat şi a sfârşit ca un laş, abandonându-şi patria cu o săptămână înainte de lupta finală de la Şiria, pentru a fugi în Turcia”, scrie în amintirile sale cel care a fost ministru de interne şi apoi prim-ministru al guvernului Revoluţiei Ungare din 1948, condus de Kossuth. Szemere îşi aminteşte despre el ca de un personaj arogant, duplicitar şi poltron. Despre exilul în Italia, fostul prim-ministru al lui Kossuth afirma textual: „Stilul său autocratic şi manierele intolerante vor distruge orice influenţă reală asupra comunităţii revoluţionarilor expatriaţi”. (https://en.wikipedia.org/wiki/Lajos_Kossuth) Acesta este deci, dincolo de viziunea romantică, personajul istoric real. Nu-i aşa că merită să existe, în Tîrgu-Mureş, o stradă care să îi poarte numele şi să-i perpetueze amintirea? Mai multă reacredinţă şi cinism sunt greu de imaginat! Să ne întoarcem însă la aspectele juridice ale cazului, provocate de actul administrativ abuziv din 10 octombrie 2005 al Consiliului Local al municipiului Tîrgu-Mureş. Hotărârea a fost atacată în justiţie de Asociaţia Culturală Avram Iancu, Uniunea Vatra Românească, Filiala Mureş a Partidului România Mare şi de consilierul municipal Sita Ioan. În conformitate cu Legea 544/2004 privind contenciosul administrativ, la 4 mai 2006 s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 898, prin care se suspenda punerea în aplicare a Hotărârii nr. 255 de schimbare a numelui străzii din Călăraşi în acela Kossuth. Sentinţa nu a fost pusă în executare de către primarul municipiului, deşi avea această obligaţie, ceea ce a produs derută în rândul autorităţilor locale. Astfel s-a ajuns la situaţia că locuitorilor din strada Călăraşilor nu numai că li sau trimis facturi pe adresa strada Kossuth, ci li s-au emis ilegal cărţi de identitate şi paşapoarte pe o adresă inexistentă! Apoi a început un adevărat carusel juridic. Prin Sentinţa civilă nr. 2508, din 3 noiembrie 2006, s-a admis acţiunea în contencios administrativ a Asociaţiei Culturale Avram Iancu şi s-a dispus anularea pe fond a Hotărârii nr. 255 a Consiliului Local, dar au fost respinse acţiunile celorlalţi reclamanţi. Părţile au declarat recurs, iar Curtea de Apel Tîrgu-Mureş, prin decizia nr. 417/R, din 29 martie 2007, a admis toate recursurile, a casat integral sentinţa nr. 2508 din 3 noiembrie 2006, iar cauza a fost retrimisă spre rejudecare primei instanţe, respectiv Tribunalului Mureş! S-a intrat astfel în un al doilea ciclu de procese… După numeroase hărţuieli şi tertipuri – invocări de excepţii imaginare, încercări de a scoate Primăria din cauză, chipurile ca neavând calitate procesuală – părţile reclamante au avut din nou câştig de cauză. După rejudecarea în fond a procesului privind schimbarea numelui străzii din Călăraşilor în cel de Lajos Kossuth, Tribunalul Mureş, prin Sentinţa 809 din 28 noiembrie 2008, a dispus din nou anularea hotărârii nr. 255 din 10 octombrie 2005 a Consiliului Local. Considerăm că, dincolo de repararea unor ilegalităţi, decizia Tribunalului a făcut dreptate, în primul rând, memoriei celor care cu un secol şi jumătate în urmă au pierit în împrejurări tragice. Pentru aceasta vă solicităm, domnule primar al municipiului Tîrgu-Mureş, ca la cea mai apropiată şedinţă de plen a Consiliului Local să faceţi propunerea de a nu se declara recurs împotriva Sentinţei civile nr. 809 pronunţate de instanţă în data de 28 noiembrie 2008. În caz contrar, vor continua incertitudinea şi hărţuirea în justiţie, inflamarea opiniei publice şi deturnarea atenţiei de la problemele reale ale oraşului. Având în vedere competenţa actuală a Consiliului Local şi – de ce nu? – recunoaşterea, din partea unora dintre foştii consilieri PD, a faptului că votul lor din octombrie 2005 a atentat la memoria propriilor înaintaşi, poate fi reparată o greşeală politică comisă din motive populiste, pe de o parte, şi din oportunism şi incompetenţă, pe de alta. Sunteţi, domnule dr. Dorin Florea, nu numai un bun administrator şi politician. Sunteţi şi medic: ştiţi cât de primejdioasă poate fi reinfectarea rănilor care nu s-au vindecat complet. Nu îngăduiţi unor iresponsabili, mânaţi de interese politicianiste meschine, să le zgândărească la infinit. Rănile provocate de indivizi inconştienţi în martie 1990 încă ne dor, pe români şi maghiari, deopotrivă. Această scrisoare deschisă îi este adresată şi noului prefect, dl Marius Paşcan, pentru că instituţia prefectului are în competenţă verificarea legalităţii actelor administrative emise de autorităţile publice locale. Ceea ce vechiul prefect, Ciprian Dobre, actualmente deputat PNL, nu a făcut din motive pe care nici măcar nu merită să le comentăm. Vom trimite această scrisoare şi Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, aşa cum o vom trimite tuturor ziarelor judeţene şi centrale, precum şi posturilor de radio şi televiziune naţionale. Domnule dr. Dorin Florea, aţi dovedit până acum că sunteţi un bun primar, primarul tuturor cetăţenilor mureşeni. În interesul lor, în cel al oraşului, puneţi capăt farselor istoriei care se repetă! Cu consideraţie, Prof. univ. dr. av. Ioan Sabău-Pop, Dorin Suciu, ziarist, Victor Roncea, ziarist, Elena Andronache, programator, Stefan Dicu, istoric, Ladislau Kiris, inginer, Dan Tanasa, cetatean, Martiri romani din Transilvania, https://martiriromani.com/ Grupul Independent pentru Democratie, https://www.gid-romania.com/ Civicnet – Piata Universitatii – Romania, https://civicnet.info/ Asociatia Civic Media, www.civicmedia.ro
Lista ramane deschisa Trimiteti Scrisoarea la adresele de mai sus si, spre confirmare, la [email protected]
“A fi nationalist in Romania, adica a-ti inchina viata ridicarii neamului si a tarii tale, insemneaza a te aseza pe un pisc in bataia tuturor furtunilor urii si trasnetelor razbunarii. Nimic nu e mai urata, nimic mai prigonita si mai lovita decat dragostea suprema de romanism. O viata intreaga de lupta inseamna o viata intreaga de sangerari. Nu s-a inchis bine o rana si alta se casca mai adanc in faptura ta morala. A cui e aceasta tara si care e destinul ei ca romanii, care se ridica pana la constiinta superioara a unei misiuni romanesti sunt izolati ca niste nelegiuiti si aratati cu degetul ca niste nauci? In Romania traieste bine numai cine face tranzactii cu strainismul… O formidabila actiune de compromitere se organizeaza imediat in jurul unei personalitati, din moment ce ea devine motor moral sau ideologic al romanismului. Sa nu mai vorbim de cei eliminati fiziceste. Constatarile acestea duc la una si aceeasi concluzie: ca patura noastra conducatoare este corupta pana in maduva oaselor… A conduce Romania in sensul curent, presupune conditia prealabila de a trada. Politicianul se simte puternic numai in actul de prigonire a romanismului si intelept numai in lepadarea de specificul spiritual al stramosilor lui. Romanii dezromanizati – iata ce sunt in majoritatea lor conducatorii nostri politici. Pusi in fata nationalismului, au imediat sentimentul intim al propriei lor turpitudini si, ca sa se elibereze de aceasta stare sufleteasca, ii prigonesc cu zvapaiala pe apostati. Caci numai apostazia cunoaste inversunarea nimicitoare impotriva credintei parasite si numai tradarea alimenteaza ura impotriva celor tradati. Prigonitorii nationalismului sunt unelte ale strainismului impotriva propriului lor neam.” Nichifor Crainic – Zile albe/zile negre, 1947
Actualitatea clasicilor – Postfatala Complicitati sub paravanul “Revolutiei”
Lucrare aparuta in Colectia Pro Terra Nostra a Editurii Glykon si Fortuna si distribuita gratuit in 2006
Complicitati sub paravanul “Revolutiei” Argument Lumea este in continua schimbare. De la jocul de echilibru a doua superputeri politice si militare s-a ajuns la o singura superputere mondiala. Evenimentele din Orientul Apropiat si Orientul Mijlociu par a indica necesitatea ca lumea sa se intoarca la un sistem bipolar de putere, pentru a-si gasi echilibrul. Europa, prin care se intelege mai ales partea ei vestica, a tins si tinde sa fie un factor de echilibru la expansiunea politica a SUA. In prezent, Uniunea Europeana, care aspira sa integreze in granitele ei politice si alte state, printre care si Romania, se confrunta cu propriile ei deziderate teoretice. Tendinta de nivelare si uniformizare, pe care o presupune Uniunea Europeana, s-a izbit insa de refuzul unora din membrii sai de a accepta o constitutie europeana, unica pentru toti, care duce la anihilarea unor identitati si specificitati de functionare a statelor nationale. In aceste cadre internationale, foarte largi, este nevoie sa plasam si situatia Romaniei si a actiunii actorilor ei politici, aparuti in urma cu cel mult cincisprezece ani. Nu numai statele si continentele au identitate, ci si oamenii politici care le reprezinta. Criza de identitate a politicii si politicienilor romani s-a declansat in decembrie 1989 si a continuat si dupa aceea. Fugind de comunismul cu care s-a aflat intr-o relatie directa si inegala, politicienii romani – de recenta origine – s-au aruncat cu arme si bagaje in bratele unei politici vest-europene care nu le-a rezolvat si nu le poate rezolva problemele de identitate politica. Fara o ancora in propria experienta politica, orice optine politica ofera o identitate precara. Clasa politica romaneasca sufera de o criza de identitate dezvaluita de numeroase gesturi si solutii publice, care, raportate la trecutul politic romanesc, isi arata lipsa de intemeiere. Refuzul unor oameni politici romani de a-si asuma istoria si raspunderile istorice ale statului roman, indiferent de explicatiile istorice ale statului roman, indiferent de explicatiile ce li se pot da, constituie cauza principala a degringoladei statului roman si a institutiilor sale in epoca actuala. Nu se poate guverna, in sens major, fara istorie! Simplul act administrativ, oricat de tehnic stapanit, nu tine loc de identitate si conceptie nationala. Rostul Romaniei este de a fi “un stat de cultura la Gurile Dunarii”, ca mostenitoare a unui capital ancestral de cultura si civilizatie, pe care s-au ridicat si popoarele si statele vecine. Lepadarea continua de acest capital spiritual si politic, practicata de politicienii improvizati peste noapte, la Bucuresti si aiurea in Romania, dupa 1989, constituie un gest de ruptura cu traditia politica spre care, sarind peste regimul comunist, este, insa, logic sa ne intoarcem. Romania nu e doar un nume pe hartie, ci o complexa realitate europeana ale carei componente, traversand istoria, fac parte, vrand-nevrand, din viata noastra zilnica. Este perdanta credinta ca Romania incepe din 1989 si ca trecutul ei este mort. Nici macar comunistii, care au practicat metoda ocultarii sau stergerii cu buretele a unor fapte istorice, n-au facut abstractie de trecut, pe care au avut, insa, grija sa-l si mistifice, atunci cand nu mai aveau alta solutie. Regimul comunist s-a angajat intr-o ampla incercare de modificare a identitatii romanilor, operand interventii in spatiul istoriei, lingvisticii, arheologiei, filosofiei, literaturii si artei, cu caracter interdictiv, manipulator sau de substitutie. Deruta identitara a politicienilor romani, aparuti dupa 1989, cand nu e simpla ignoranta, in acest proces de alienare isi are radacinile. Romaniei Mari i s-a cantat odata, in public, Vesnica pomenire. In 1940, dupa absurdul diktat de la Viena, trenurile care intrau in Romania din Ungaria aduceau cu ele afise mari, lipite de vagoane, unde, intr-un chenar de doliu, sub o cruce semnificand decesul, stateau scrise urmatoarele:
“In memoria dureroasei nedreptati comise la Trianon, aducem la cunostinta ca, prin fermitatea lui Horthy, a raposat intru Domnul, fiica, sora si ruda ROMANIA MARE. Dupa 22 de ani de asuprire provocata altora, Doctorul Stalin, la 27 iunie 1940, ora 12,00 i-a amputat un brat. Dupa indelungate suferinte si chinuri, duhovnicii Hitler si Mussolini i-au dat sfanta impartasanie de veci, dupa care si-a dat duhul. Agonia acelei vorbarete a inceput la Munchen si s-a incheiat la Viena, iar inhumarea va avea loc la 14 septembrie 1940. Oficierea parastasului va avea loc in Parlamentul de la Budapeste. Discursurile funerare vor fi tinute de catre primul-ministru, contele Teleki si de ministrul de externe Csaky. Odihneste-te in pace! Amintirea ta va ramane in istorie! Regele Ferdinand, Regina Maria, sotie, si Carol al II-lea, parinti adoptivi Cehoslovacia, Polonia, fosti decedati de aceeasi boala Wilson, Benes, Chamberlain, unchi Anglia, Franta, Turcia, Mica Atlanta si Liga Natiunilor de la Geneva, Indoliati”
Manifestul avea si o lozinca, evident, un text triumfalist: “Transilvanie! Chiar si pana acum ai fost a noastra si a noastra vei ramane pe veci!” Satisfactia batjocoritoare cu care se consemna, in chenar gros, negru, sfasierea Romaniei, era la fel de mare in Vest (Ungaria), ca si in Est (URSS), si, desigur, la Sud (Bulgaria). Conditia Romaniei de stat indezirabil in ochii vecinilor a fost rareori, cu atata vehementa, afirmata. Prohodul statului Romania Mare era cantat sistematic in diverse variante, in scolile partii din Romania ocupata, unde elevii romani erau obligati sa o faca si ei si sa trateze, de asemenea, cu mare dispret si la fel de sistematic, tot ceea ce tinea de Romania, de regii ei, de cuvantul roman, de aspectele istoriei romanesti. Metoda degradarii sistematice a tot ce tinea de Romania Mare si a tot ce era romanesc, devenise o problema de stat in tara care vroia sa redevina o Ungarie Mare. O comparatie oricat de rapida ne arata ca la fel se gandea si se actiona si in Basarabia ocupata de URSS: stergerea identitatii romanesti, alungarea romanilor si a notabilitatilor, deportarea, genocidul. A fost o asemanare de procedee intre ocupatia ungara a Transilvaniei de Nord (1940-1944) si aceea a Basarabiei (1940 – 1941 si apoi dupa 1944), incat parca aveau aceeasi marca. Sovieticii ne-au rescris, dupa 1944, si modificat cultura prin instrumentele lor. Faptele si evenimentele petrecute dupa marele razboi n-au facut decat sa reactualizeze aceasta stare de spirit, incepand cu 1946, la Cluj, si terminand cu evenimentele din decembrie 1989 in Harghita si Covasna si cele din ianuarie-martie 1990, in Bucuresti si in Targu-Mures. Chestiunea este ca romanii si, mai ales, oamenii lor politici trebuie sa-si inteleaga istoria. Optiunea romanilor pentru aderarea la NATO si integrarea in Uniunea Europeana nu presupune stergerea memoriei, cu atat mai mult cu cat altii stiu sa se integreze cu tot bagajul lor de amintiri, proiecte si teze revendicative. Altfel, se va ajunge la situatia ca politicienii romani nu vor mai sti ce sa faca cu propriul stat si il vor scoate pe taraba, la vanzare. Ceea ce, partial, au si facut pana acum. Paravanul asa-zisei revolutii din decembrie, cu pretentiile ei, a fost asezat intre romani si propria lor existenta istorica si traditionala. Istoria romanilor este mai lunga decat cei 15 – 20 ani postdecembristi, mai lunga decat cei 25 de ani de regim ceausist, mai lunga decat cei 45 de ani de regim comunist, mergand mult mai departe in trecut. Liderii asa-zisei revolutii decembriste, operatie complexa, indreptata de fapt impotriva statului roman, au facut saltul mortal al unei politici despartita de propria istorie, iar rezultatele sunt cele deplanse de toate ziarele. “Partidele istorice”, pe care noii lideri le-au acceptat pe urma, pana la urma n-au reusit sa se racordeze la propria lor traditie, adoptand acelasi joc de salt mortal in necunoscut. Drumul aderarilor, al integrarii presupune, totusi si o minima memorie, adica “mintea cea de pe urma a romanului”. Mihai UNGHEANU Prefata laComplicitati sub paravanul “Revolutiei” Lucrare aparuta in Colectia Pro Terra Nostra a Editurii Glykon si Fortuna si distribuita gratuit in 2006
“Revolutia”, UDMR-ul si complicitatile post-decembriste
REALITATEA.NET – Preşedintele Ungariei către maghiarii din România: Nicio autoritate din lume nu poate interzice o sărbătoare naţională Decembrie 1989, cu evenimentele lui, surprinzatoare doar pentru romanii dezinformati, care erau, insa, majoritatea, se inscrie intr-o directa relatie si continuitate cu toate cele expuse si insumate pana aici. Este cazul sa discutam despre 1989 si situatia Romaniei in spiritul adevarului si nu al unei propagande obstinate si perverse. Imaginea si teza “revolutiei spontane” se izbesc de fapte solide. La Timisoara, in 1989, au aparut diversionisti pregatiti in Ungaria, in tabere speciale. Au fost atacate unitati militare, iar in Harghita si Covasna asa-zisele “miscari revolutionare” au vizat institutiile statului si pe reprezentantii acestuia in uniforma, (cazul Agache), torturati si ucisi sau macelariti, pe fondul sonor al unor sloganuri iredentiste, care mai fusesera exhibate in aceste locuri si in cei patru ani ai ocupatiei unguresti (1940-1944). Expresiv este ca, prima formatie de aspect politic care a aparut la Bucuresti, actionand organizat, a fost a minoritatii maghiare: UDMR. La sfarsitul lui decembrie 1989 au aparut: GDS, UDMR si PNT, doar primele doua beneficiind si de publicitate la televiziune.
In orasele din Transilvania s-a declansat, in 1990, o brutala separare a elevilor unguri de cei romani, in scoli separate. Aceasta era revolutia? Pe 15 martie 1990 s-a declansat la Targu Mures, in prezenta a zeci de ziaristi straini, un conflict interetnic, care ar fi dus, in caz de reusita ungureasca, la proclamarea unei noi Regiuni autonome maghiare. Incercarea n-a reusit, dar cameramani de la mai multe televiziuni europene – anuntati de cine? – au filmat evenimentul, transmis apoi in tot Occidentul prin favorizarea partii ungare. Spre exemplu, prezentandu-l (prin repetarea parca a scenariului din 1946, de la Cluj), pe romanul Mihaila Cofariu, macelarit “in direct”, drept … ungur.
Intrarea UDMR in Parlamentul Romaniei, prin complicitatea politica a FSN-ului, a fost urmata de refuzul acestei uniuni minoritare de a vota, in 1990, Constitutia, adica de a recunoaste, practic, statul roman. Aparitia asociatiei culturale Vatra Romaneasca, tot in 1990, a mai temperat anume agresiuni si ofensive pe tema Transilvaniei. Pe postul roman de televiziune, asa zisul erou al “revolutiei” romane, Laszlo Tokes, infatisase, la inceputul lui 1990, coroana Ungariei, simbol al Ungariei Mari. Acesta a fost asezat in adevarata lui lumina de Corneliu Vadim Tudor, intr-unul din primele numere ale revistei Romania Mare, fiind deconspirat, mai tarziu, ca agent al Budapestei, cu misiuni iredentiste. O revista (Maghiarimea ardeleana), scrisa in ungureste, editata de Laszlo Tokes, a proclamat deschis necesitatea ca Transilvania sa devina ungureasca. Ion Lancranjan, autorul volumului Cuvant despre Transilvania (1982) a avut, in aceste imprejurari, un brutal atac de cord (1991), moartea lui fiind apaludata trimfator in presa din Ungaria, ca o victorie. Ca din intamplare, apoi, o biserica de lemn din vremea lui Mihai Viteazul, aflata in asa-zisul teritoriu “secuiesc”, a luat foc si s-a facut scrum! In 1992, epurarea romanilor din judetele Harghita si Covasna, a devenit o problema parlamentara. Comisia speciala destinata cercetarii ei a confirmat, in raportul prezentat Parlamentului, epurarea etnica. Intr-un crescendo bine orchestrat, s-au nascut apoi proiectele de autonomie ale judetelor Harghita si Covasna, sustinute de lideri locali ai “societatii civile”, la inceput in numele “maghiarimii”, ulterior in numele “secuimii”. Mihai UNGHEANU Capitolul VII al lucrarii Complicitati sub paravanul “Revolutiei” Aparuta in Colectia Pro Terra Nostra si distribuita gratuit in 2006
Dl. Tudor Ionescu, avocat în baroul Bucureşti şi preşedinte al Asociaţiei Noua Dreaptă, a acordat un interviu publicaţiei NapocaNews. Dl. Ionescu şi-a anunţat participarea la Marşul Memorial Avram Iancu organizat de filiala clujeană a organizaţiei, dumincă 15 martie.
NapocaNews: Ce urmariti cu actiunea de la Cluj din 15 martie?
Tudor Ionescu: Am ales Clujul ca loc al manifestarii noastre din cel putin 3 motive: in primul rand, pentru a aniversa implinirea a 160 de ani de la victoria revolutiei romane din Transilvania. Daca maghiarii au aniversat anul trecut 160 de ani de la declansarea revolutiei de la 1848, si au avut motive s-o faca intrucat unul din obiectivele revolutiei maghiare de la 1848 a fost proclamarea unilaterala a unirii Transilvaniei cu Ungaria, ei bine, anul acesta, in 2009, noi romanii avem toate motivele de sarbatoare, caci in 1849, in urma cu 160 de ani, revolutia maghiara a fost infranta iar cea romaneasca a triumfat! Un alt motiv pentru care am ales Clujul ca loc al manifestarii noastre, este faptul ca Avram Iancu si-a petrecut o mare parte din viata in acest stravechi oras romanesc. Aici a urmat Avram Iancu liceul si tot aici a urmat Facultatea de Drept. In fine, tot la Cluj se afla in acea perioada si sediul Dietei Transilvaniei, dominata de maghiari, care a votat in 1848 unirea unilaterala a Transilvaniei cu Ungaria, fapt care a impulsionat lupta lui Avram Iancu, comandantul şi strategul revoluţiei romane din Transilvania.
N.N.: Este ND o organizatie cu activitati in principal comemorative sau aveti si aspiratii politice?
T.I.: Paleta actiunilor Noii Drepte este foarte variata, nelimitandu-se la actiuni comemorative. Insa implinirea a 160 de ani de la victoria revolutiei romane din Transilvania nu putea trece necomemorata de o miscare nationalista. In plus, cultul lui Avram Iancu trebuie sa mearga inainte, mai ales in arealul Transilvaniei unde de sute de ani se duce un razboi surd al simbolurilor intre majoritari si minoritari. In ce priveste aspiratiile noastre politice, pentru noi, nationalistii de la Noua Dreapta, criteriile si motivatiile implicarii noastre sunt foarte diferite de cele ale “omului partidelor”: noi nu privim Noua Dreapta ca pe o intreprindere cu scopuri electorale ci ca pe un centru de formare militanta permanenta. Noi nu luptam pentru avantaje materiale ci pentru o idee, noi nu luptam pentru un partid ci pentru pamantul si traditiile noastre. Viitorul Noii Drepte este deci independent de al oricarui partid politic. Respingand jocurile politicianiste, ne-am autosituat in afara sferei lor nefaste de influenta, a luptelor triviale si lipsite de maretie.
N.N.: Ce parere aveti de faptul ca primaria Cluj-Napoca nu a autorizat marsul pe pietonala bld. Eroilor?
T.I.: O astfel de manifestare cu caracter comemorativ nu necesita nicio autorizatie din partea nici unei autoritati. Prevederile Legii nr. 60/1991, sunt clare in acest sens: “Nu trebuie declarate, in prealabil, adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale ori care se desfăşoară în incinta sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.” Asadar nu am solicitat nicio autorizatie iar faptul ca am anuntat Primaria de manifestarea pe care o vom organiza a fost un gest de pura curtoazie din partea noastra.
N.N.: Credeti ca maghiarii isi vor declara autonomia sau vor face un referendum pe aceasta tema pe 15 martie?
T.I.: Maghiarii, sau mai bine zis un anumit segment al acestei etnii, au libertatea sa incalce legea dupa cum institutiile abilitate ale statului roman sunt datoare sa o aplice.
N.N.: Ce actiuni ar face ND in cazul in care Tinutul Secuiesc si-ar declara unilateral autonomia/ independenta?
T.I.: Asa-zisul “tinut secuiesc” nu exista; el se afla doar in imaginatia unor lideri ai maghiarilor specializati in provocari anti-romanesti. Potrivit Legii nr. 2 din 16 februarie 1968, impartirea teritorial administrativa a Romaniei este in judete. Putem deci vorbi cel mult de autonomia unor judete, nu a unui tinut imaginar, unde, potrivit recensamantului din 2002, doar 150 de persoane s-au declarat secui! Insa nici autonomia unor judete nu ar fi posibilila potrivit articolului 1 Constitutie, care este Legea fundamentala a Romaniei. In ceea ce priveste organizatia noastra, incă de la întemeiere Noua Dreaptă a acţionat pentru ameliorarea situaţiei românilor din judeţele Harghita şi Covasna, confruntaţi cu excluziunea socială şi o acută presiune asimilaţionistă. Actiunile sunt desfasurate de catre un departament specializat pentru romanii din Harghita si Covasna, in stransa coleborare cu organizatiile romanilor din cele doua judete.
N.N.: Ce varsta si ocupatie aveti si cum apreciati evolutia dvs. si a organizatiei de la fondare si pana acum?
T.I.: Am 31 de ani si sunt avocat, membru al Baroului Bucuresti. Am fondat Noua Dreapta in 1999 si iata ca au trecut aproape zeci ani de atunci, perioada de zbucium si cautari, sacrificii si multumiri sufletesti. In tot acest timp am reprezentat tinta favorita a mass-mediei tradatoare, a dusmanilor romanismului si a falsilor nationalisti. Am luat decizia fondarii Noii Drepte, impreuna cu alti studenti nationalisti, intrucat multi tineri doreau sa ia atitudine dar nu stiau cum; doreau sa activeze dar nu stiau in ce structura. Noua Dreapta a reusit sa-i reuneasca pe acesti tineri atasati valorilor nationale, devenind deopotriva un front de lupta si un mediu formativ. Preocupata de innoirea nationalismului romanesc, de adaptarea acestuia la realitatile contemporane, Noua Dreapta a dus in acelasi timp o munca permanenta de trezire a constiintelor si de avertizare asupra pericolelor care ameninta neamul romanesc, intre care pericolul separatismului maghiar nu poate fi ignorat. Napoca News
EMI SE INARMEAZA DE FRICA NOII DREPTE !
Surse apropiate organizaţiei Tinerilor Maghiari din Ardeal (EMI) au dezvăluit pentru NapocaNews faptul că membrii acestei organizaţii au început să procure arme albe pentru a se apăra de membrii Noii Drepte. Duminică 15 martie vor avea loc la Cluj-Napoca mai multe manifestări dedicate “Zilei Mondiale a Maghiarilor de Pretutindeni”, dar şi evenimente dedicate revoluţionarului paşoptist Avram Iancu, printre care şi un marş memorial organizat de către organizaţia patriotică Noua Dreaptă. Anul trecut, un membru minor al EMI, Leszai Lehel, a fost agresat şi deposedat de steagul Ungariei, înaintea mitingului similar al Noii Drepte, ce a avut loc în piaţa Mihai Viteazu. Cu toate că de această agresiune au fost acuzaţi membrii ai Noiii Drepte, poliţia a comunicat presei că cei trei agresori nu erau membri ai organizaţiei. În acest an, membrii EMI au început să se doteze cu spray-uri paralizante şi alte arme albe, pentru a se apăra de alte eventuale agresiuni, ne-a comunicat sursa noastră. Contactat telefonic, preşedintele Noii Drepte Cluj-Napoca, dl. Alex Sântu, a declarat pentru NapocaNews că dacă acest lucru este adevărat, membrii EMI dau dovadă de o atitudine puerilă şi oarecum de neînţeles: “Acţiunea de duminică este dedicată marelui revoluţionar Avram Iancu şi nu are legătură cu maghiarii. Marşul nostru are caracter comemorativ, chiar religios aş spune. Nu ştiu ce vor să facă cu spray-urile paralizante şi cu boxurile pe care am auzit că şi le-ar fi procurat. Eu le transmit în mod oficial că nu au de ce să le fie frică, pentru că nu este intenţia Noii Drepte de a transforma ziua de 15 martie 2009 într-un alt Târgu- Mureş …”.
Noii Drepte i se restrange aria de manifestare de pe 15 martie. ND Cluj nu ia in considerare decizia
Asociaţia Noua Dreaptă ia act cu stupoare de faptul că Primăria Cluj-Napoca nu a „aprobat” marşul memorial dedicat revoluţionarului paşoptist Avram Iancu, pe traseul Monumentul Memorandiştilor – bld. Eroilor – Pţa. Avram Iancu, restrângând acţiunea doar în perimetrul pieţei Avram Iancu.
În consecinţă, Noua Dreaptă doreşte să facă câteva precizări:
1. O acţiune cu caracter comemorativ-religios nu are nevoie de aprobarea autorităţilor publice, drept urmare putem spune că în acest caz Primăria Cluj- Napoca şi-a depăşit atribuţiile, dovedind că nu cunoaşte legea 60 din 1991, republicată în 2004, articolul 3: „Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările […] religioase, comemorative […]”. Noua Dreaptă va desfăşura acţiunea din 15 martie respectând legea şi nu va lua în considerare refuzul ilegal al Primăriei.
2. Marşul Memorial se va desfăşura doar pe suprafaţa pietonală a bulevardului Eroilor, deci neafectând traficul rutier. Traseul este unul relativ scurt, dar este unul simbolic, între Monumentul Memorandiştilor şi statuia lui Avram Iancu, între momentele istorice 1884 şi 1848. Motive obiective pentru interzicerea acestui marş nu sunt; în schimb, refuzul Primăriei poate fi interpretat ca o atitudine sfidătoare faţă de manifestările patriotice româneşti, fiind preferate manifestările patriotice maghiare.
3. Noua Dreaptă doreşte să chestioneze calitatea de „buni români” pe care o au reprezentanţii autorităţilor locale din Cluj- Napoca. Faptul că Primăria a decis să restrângă în mod ilegal o manifestare dedicată marelui erou naţional Avram Iancu nu face decât să arate adevărata faţă a aleşilor locali, pentru care istoria şi personalităţile care au şlefuit destinul românilor transilvăneni nu mai înseamnă nimic. Mai mult, se pune în opoziţie manifestarea dedicată lui Avram Iancu cu evenimentele cu ocazia „Zilei Mondiale a Maghiarilor de Pretutindeni”, care din punct de vedere istoric reprezintă o revoluţie în care au fost ucişi peste 40.000 de români de către trupele maghiare conduse de Lajos Kosuth.
Am ajuns în anul 2009 ca o manifestare paşnică cu caracter religios dedicată simbolului românilor ardeleni să fie hărţuită de autorităţile locale pentru a nu deranja minoritatea maghiară? Sau mai rău, pentru a servi intereselor oamenilor de afaceri locali de etnie maghiară a căror activitate poate fi numită doar o parazitare a fondurilor publice?
Domnilor, nimeni din România, niciun primar, niciun prefect, niciun preşedinte de consiliu judeţean nu va putea să împiedice desfăşurarea unei manifestări dedicate lui Avram Iancu în Cluj- Napoca. Să vă fie ruşine că vă numiţi „români” şi mai ales că necinstiţi personalitatea datorită căreia astăzi nu mai sunteţi consideraţi „naţiune tolerată” şi puteţi vorbi româneşte liber!
În concluzie, Marşul Memorial Avram Iancu va avea loc de la ora 12:30 cu pornire de la Monumentul Memorandiştilor, de pe bulevardul Eroilor, respectând întru totul legile statului român.
Clujeni, sunteţi aşteptaţi la marş!
Biroul de presă al Noii Drepte, filiala Cluj-Napoca [email protected]
Conducatorul rezistentei romanesti din Muntii Apuseni din anul 1849, Avram Iancu, a suferit o pedeapsa mai crunta decat moartea: inca din timpul vietii sale s-a incercat acreditarea ideii ca ar fi innebunit. Relatarile presei de la Viena si Budapesta din secolul al XIX-lea au lansat aceasta idee, care printr-o ciudata empatie a fost preluata si in Romania. Teza nebuniei In 1872 presa austro-ungara anunta moartea “craisorului muntilor” intr-un articol care a aparut preluat din ziar in ziar – “de la Wiener Fremdenblatt”, la “Hon”: “La inceputul anului 1850 a devenit tulburat la minte si de atunci ratacea fiind dedat bauturii prin partile muntoase ale Transilvaniei. Uneori avea momente lucide si atunci vorbea despre trecutul sau, dar curand i se intuneca capacitatea de gandire si atunci cand i se punea vre-o intrebare despre trecutul sau obisnuia sa zica: Aerul din case era stricat si atunci am venit eu ca o furtuna pentru a-l curati”. Alte relatari din presa austro-ungara sustineau ca Avram Iancu a fost silit sa duca o viata de mizerie, cersind prin satele din munti ca lautar orb”. Aceasta teza este partial sustinuta de faptul ca dupa incheierea revolutiei de la 1848 Avram Iancu n-a avut un domiciliu fix, ci a ratacit din sat in sat prin Muntii Apuseni. Insa aici trebuie luat in considerare faptul ca Avram Iancu a fost arestat in anul 1852 fara nici un motiv, legat si batut de un functionar austriac. Lipsa de incredere a lui Iancu in autoritatile habsburgice este cat se poate de explicabila, iar furia lui fata de austrieci in urma sacrificiilor facute in numele imparatului de la Viena trebuie sa fi crescut exponential. De asemenea Iancu nu putea uita soarta prefectului sau Ioan Buteanu, luat prizonier de trupele maghiare ale maiorului Hatvani chiar in timpul unor tratative de pace, pentru a fi spanzurat fara sa aiba parte de judecata. Astfel ca fraze de genul “desigur ca fiind cuprins de schimbarea frecventa a localitatii, inclinatie nu rara la bolnavii mintali, a vagabondat in regiunea muntoasa natala” (Eugen von Friedenfels) nu trebuie pur si simplu luate ca atare – mai degraba pare probabil ca Iancu a incercat sa nu le stea la indemana unor austrieci cuprinsi de exces de zel. Testamentul lui Iancu La 20 decembrie 1850 – anul in care ziaristii austro-ungari sustineau ca ar fi innebunit – Avram Iancu isi scria cu propria mana testamentul: “Ultima mea vointa. Unicul dor al vietii mele fiind ca sa-mi vad Natiunea mea fericita, pentru care dupa puteri am si lucrat pana acuma, durere fara mult succes, ba togma acuma cu intristare vad ca sperantele mele si jertfa adusa sa prefac in nimic. Nu sciu cate dile mai voi ave, un fel de presimtire imi pare ca mi-ar spune ca viitorul este nesigur, voiesc dara si hotarat dispun ca dupa moartea mea toata averea mea miscatoare si nemiscatoare sa treaca in folosul natiunei pentru ajutor la infiintarea unei academii de drepturi, tare credand ca luptatorii cu arma legii vor pute scoate drepturile natiunei mele. Campeni, 20 dec. 850″.Cu un scris de mana sigur, clar si concis in exprimare, este putin probabil ca testamentul de mai sus a fost opera unui alienat mintal. O alta scrisoare – de data aceasta din 1867, la 17 ani de la presupusa declansare a unei afectiuni mintale – a lui Avram Iancu vine sa infirme in continuare teza nebuniei. In 1867 tovarasul sau de lupta Ilie Macelariu il chema pe Iancu la Sibiu, iar Iancu ii raspundea astfel: “Frate Ilie, am primit scrisorile tale din 5 si din 25 februarie si daca inca nu ti-am raspuns nu crede ca s-a intamplat din alta cauza decat numai din simplul motiv ca mi-am propus sa nu mai corespondez cu nimeni. Sute de scrisori de la prieteni si colegi de scoala le-am pus la o parte, fara a fi raspuns acelora, care desigur numai cu buna intentie au vrut sa stie daca mai traiesc sau nu, ceea ce desigur din partea mea este o indiscretie, dar nu sunt eu de vina daca din pacate am trait experienta trista ca in timpurile de acum omul nu mai stie cui sa se increada. Cum ma intrebi tu ce mai sper si ce cred? Iti raspund ca timpul sperantelor mele a trecut si ca credinta mea este aceea a sarpelui, care i s-a dat de la natura de a-si apara capul, dar nu crede ca aceasta o spun fiindca as vrea sa-mi apar viata nenorocita; nu pentru aceasta viata mi-am riscat-o de mai multe ori in 1848 si 1849 pentru natiunea mea iubita si credinta pentru imparat, ci inteleg prin aceasta natiunea mea iubita care geme sub atatea greutati si pentru care m-ar durea inima daca prin dezvaluirea credintei mele adevarate as duce-o intr-un pericol si mai mare. Cu alta ocazie, mai multe, ramai sanatos si nu uita pe aceea mama al carei piept l-ai supt si pe sincerul tau prieten, Iancu, m.p., advocat si prefect, Vidra de Jos, 15 mai 1867”. Randurile de mai sus dezvaluie faptul ca Avram Iancu se gandea in continuare la o ridicare armata a romanilor – insa se temea ca va produce mai mult rau decat bine. Un om bogat Alte relatari contemporane vin sa contrazica teza saraciei si mizeriei lui Avram Iancu. Ilie Macelariu povesteste astfel episodul intalnirii dintre Avram Iancu si oficialii austrieci: “In anul 1852 cand Iancu era la mine m-a rugat domnul guvernator personal si prin Heidte de a indupleca pe Iancu sa primeasca un post la Viena cu 2000 de florini sau in Sibiu cu 1600 de florini. I s-a oferit si o subventie lunara de 800-1000 de florini. Toate le-a refuzat, avand numai singura dorinta de a fi lasat acasa. La insistentele repetate ale lui Heidte, Iancu i-a declarat in prezenta mea: Guvernul sa faca la Campeni o universitate romaneasca si in Vidra de Sus o baie cu aburi! Intrebat ce cheltuieli a avut el la Sibiu a raspuns: . Am fost nevoit a-l contrazice si a afirmat ca mie imi este dator cu peste 100 de florini iar la restauratorul din Medias cu 200 florini, la care el a raspuns: tatal sau le va plati desigur. Cu aceasta ocazie Heidte i-a dat lui Iancu in mana 500 de florini care Iancu mi-a predat-o mie la poarta casei Sonnenstein (biroul lui Heidte) prin cuvintele “Primeste-i si plateste”. Proprietarul de atunci al restaurantului din Medias, Lobontiu, a facut revendicarea ca Iancu a preluat de mai demult o datorie de 185 de florini pentru Barnutiu si Boier ceea ce Iancu a recunoscut si astfel i-am achitat lui Lobontiu 400 florini”. Mai mult, Iancu a lasat la moartea lui suma de 1700 de florini – o suma impresionanta pentru acea vreme cand un bou costa 30 de florini. Nebunie inexistenta Alte relatari, culese in anii de dupa moartea lui Avram Iancu vin sa ateste faptul ca acesta era cat se poate de sanatos din punct de vedere mental. O data, in Bodesti, pe la 1867, Iancu a fost patru zile oaspetele unei nunti taranesti, la familia Sida din crangul Higiesti, care isi aducea ginere in casa, pe feciorul popii Onu Indries din Dobrot. Cu toate ca mirele era din al patrulea sat, si Iancu a insotit alaiul, intorcand vizita Ia socrii mari, cum e obiceiul. Un martor ocular, copil de vreo 12 ani pe atunci, mai spune ca Iancu a petrecut frumos la nunta si ca nu-i adevarat ca ar fi fost nebun: “S-o fost smintit el putin de nacajit ca imparatu i-o fagaduit un colt de tara si l-o mintit cand s’o gatat bataia. De aceea i-o trimis raspuns, ca un boland nu sta de vorba cu un mincinos. Si-am auzit, ca de alta oara cand l-o chemat imparatu sa se impace cu el, Iancu o pus seaua p’o vaca si asa o vrut sa mearga calari in calea imparatului, tot in batjocora, dar nu l-or lasat a lui.” Iscusinta la cantatul din fluier depasea cu mult simplele calitati de lautar. O alta marturie spune ca prin anii 1868 Mircea Stanescu isi serba nunta cu d-soara Talos din Halmagiu. Natural, printre invitatii de frunte era si Iancu. Lumea ar fi voit sa danseze Romana, dansul iesit de curand la moda, dar orchestra nu cunostea melodia. Dintre cati incercara, singur lui Iancu ii reusi sa cante melodia cea noua dupa notele publicate de revista “Familia”. Dascalul Alexandru Popescu din Halmagel isi amintea astfel de Avram Iancu: “Intr-o seara de toamna, a putut fi prin anii 1865-’66, picase iara Iancu Ia noi in sat. Cand am vazut ca tine spre casa popii Grigorescu Grigorie, m-am luat si eu intr-acolo. Indata ce-a sosit Iancu, popa a poruncit preotesei sa aduca vinars, pita si clisa. Si ne-am omenit toata noaptea. Iancului nu-i placea sa vorbeasca despre revolutie. A spus numai atata ca: vaca lui cea neagra va fata peste 70 de ani”. Preotul Ioan Halmagean isi amintea ca in anul 1859 Avram Iancu facea vizite dese la gimnaziul de la Brad. Intra chiar prin clase, audiind lectiile profesorilor. De asemenea, era de fata la examenele festive de sfarsit de an. Iubit de toti motii Avram Iancu, la doar 24 de ani , a coordonat cu succes rezistenta romanilor din Muntii Apuseni, reusind sa respinga toate atacurile armatei maghiare. Istoricul Eugen Friedenfels relateaza urmatorul episod povestit de Ilie Macelariu: “Pe la 1860, prietenul sau din Sibiu, Macelariu, l-a cercetat pe Iancu in Abrud. Venise cu inca un prieten, ca sa se intereseze de starea Iui si sa-l convinga sa participe la o intrunire a vechilor luptatori nationalisti, care avea sa se tina Ia Alba-Iulia. Mai socoteau dansii ca-I vor putea scoate din acest mediu si sa-l readuca printre prietenii de odinioara. Macelariu, care fusese si comisar guvernial, putea face prin aceasta si o fapta placuta guvernantilor, cari nu conteneau sa socoteasca primejdioasa prezenta lui Iancu in popor. Iancu, pe care Macelariu spune ca l-a gasit mai putin tulburat decat crezuse, s-a gandit un timp, apoi s-a impotrivit. Isi reamintea poate umilirea suferita acolo. In sfarsit, dupa multa insistenta, a consimtit sa mearga pana la Alba Iulia. – fu raspunsul repetat si hotarat al lui Iancu. Cand sosi ceasul plecarii, cat ai bate din palmi, navalira motii din toate partile, vociferand si blestemand, impotrivindu-se indepartarii lui Iancu. Apoi se stransera roata in jurul Iui, implorandu-l: Tu sa ramai la noi si sa tii cu noi, nimeni sa nu te duca de aici!” George DAMIAN Articolul original la ZIUA Dosare Ultrasecrete Calomnierea lui Avram IANCU Vezi si Blocajul istoric Lajos Kossuth La 15 martie 1848 se declansa revolutia de la Budapesta, iar in programul anuntat in aceasta zi, la ultimul punct era prevazuta unirea Ungariei cu Transilvania. Pana in acest an nimeni nu pusese aceasta problema in intreaga istorie a acestei provincii.
March 15th, 2009 
VR 
Domnilor senatori, 
