O stire care frizeaza dementa in care se incearca aruncarea societatii romanesti de azi a batut in internet in miez de noapte: niste boi – sau poate unul singur – ar fi reclamat existenta statuii marelui roman si filosof crestin Mircea Vulcanescu, inaugurata in 2009 in Bucuresti, in Piateta de langa Biserica Sfantul Stefan, cu o vechime de 250 de ani, din apropierea Bisericii si strazii Mantuleasa a lui Mircea Eliade si a unei alte statui, a lui Petre Tutea, din curtea Bisericii Popa Soare, ansamblu care se constituie intr-o treime citadina binecuvantata. Statuia se afla la doi pasi de casa Familiei Vulcanescu, ridicata chiar de marele filosof si confiscata apoi de comunisti – refuzata, printre altii, ne noul comisar cultural Matei Socor, tatal lui Vladimir Socor si autorul primului imn comunist al RPR. Familia a fost aruncata in strada in timp ce tatal era deja inchis de bolsevici. Nici pana astazi statul nu a dat inapoi casa urmasilor martirului de la Aiud, asa cum se cuvenea. In schimb, i se agreseaza memoria! Cine s-a plimbat pe strazile batute de Eliade si Vulcanescu stie ce sentiment de pace dau cele trei figuri statuare si Bisericile care le strajuiesc impreuna cu aerul intregului cartier. Iata ca nu demult un alt personaj strain de Romania a contestat la Timisoara denumirea unei stradute cu numele marelui roman Petre Tutea. Acum, suntem din nou in situatia in care un prost arunca o piatra, pentru a studia reactia ultimilor romani, care se chinuie sa o scoata din mocirla in care se doreste afundarea Romaniei. Cine este boul de azi, nu stim. Inca. Nici Primaria Sectorului 2, pe care am contactat-o putin mai devreme, nu stia, exact. N-are nimic; vom reveni. Oricum, in apararea memoriei si statuii martirului ucis la Aiud s-au ridicat rapid o suma de scriitori, printr-o Petitie online si tineri geopoliticieni, printr-un alt Apel la solidaritate. Iar Doamna Mariuca Vulcanescu le multumeste tuturor, cu emotie, dupa cum puteti asculta in inregistarea de aici:
Sa adaugam: Prezenta benefica a figurilor celor trei mari romani, Eliade, Vulcanescu si Tutea, este cuprinsa intr-un Proiect pentru Bucuresti: Mantuleasa si intr-o studiu excelent despre Fenomenul Mantuleasa, realizat, printre altii, si de actualul director al Muzeului Bucurestilor, dr. Adrian Majuru, pe care il asteptam cu o pozitie oficiala fata de acest afront la adresa bunului simt romanesc.
Creata in urma cu aproape 25 de ani de Valentina Bostina, sculptura a fost donata administratiei locale a sectorului 2, „fără pretentii de drept de autor“, de scriitorul Ion Papuc, sotul regretatei sculptorite. Distinsul eseist a afirmat pentru Roncea.Ro ca este dispus sa se alature unei actiuni in instanta impotriva acestui act aberant. Asteptam sa vedem ce institutie sau persoana a emis aceasta dementa in pragul Sfintelor Pasti!
PS: Ce mai urmeaza? Sa fie contestata si denumirea strazii Mircea Vulcanescu, a liceelor Mircea Vulcanescu?… Poate si a denumirii orasului Bucuresti ca sigur ciobanul ala Bucur cam punea pe foc oile mai negre, mai ales de sarbatori 🙂
Subscrisa Asociatia Civic Media, cu sediul in Bucuresti, in temeiul art. 20 (2) din L 33/2007, in calitatate de contestator, formulez
CONTESTATIE
impotriva Deciziei din data de 02.04.2014 a Biroului Electoral Central, de validare a candidaturilor Partidului Forta Civica – avand ca cap de lista pe Mihai Razvan Ungureanu -, pentru ca prin Hotararea pe care o veti pronunta sa constatati:
1) Partidul Forta Civica nu este un partid legal constituit, raportat la dispozitiile art. 27 din L.14/2003, Decizia nr. 71/2005 a Curtii Constitutionale si Adresele nr. 1980/26.02.2014 si nr. 2497/19.03.2014 ale Autoritatii Electorale Permanente;
2) Partidul Forta Civica nu are dreptul de a participa si de a depune lista de candidati pentru alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014, nefiind un partid legal constituit, motiv pentru care va rugam sa constatati ca lista de candidati a acestui partid este lovita de nulitate absoluta, urmand sa dispuneti ca Partidului Forta Civica sa i se interzica participarea la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.
MOTIVE
1) In fapt, potrivit art. 27 din L 14/2003, Legea partidelor politice, ”In fiecare an preelectoral partidele politice sunt obligate sa isi actualizeze listele de membri, cu respectarea cerintelor prevazute la art. 19 alin. (3) si (4). Listele vor fi depuse la Tribunalul Bucuresti pana la data de 31 decembrie a acelui an”. In speta, Partidul Forta Civica nu a respectat cerintele legii si nu si-a actualizat listele de membri, asa cum rezulta din Registrul partidelor politice al Tribunalului Bucuresti.
2. Prin Decizia nr. 71/2005, Curtea Constitutionala a Romaniei a dispusinterpretarea oficiala a art. 27 din L 14/2003, care este general obligatorie ”Curtea retine ca dispozitiile art. 27 din Legea nr. 14/2003, potrivit carora ” in fiecare an preelectoral partidele politice sunt obligate sa isi reactualizeze listele de membri, cu respectarea cerintelor prevazute la art. 19 alin. (3) si (4). Listele actualizate vor fi depuse la Tribunalul Bucuresti pana la data de 31 decembrie a acelui an” au fost adoptate in conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora ”Partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea in conditiile legii”, fara a aduce atingere prevederilor constitutionale, dispozitiilor din actele internationale invocate de autorul exceptiei. Scopul acestor prevederi legale este confirmarea, in fiecare an preelectoral, a indeplinirii uneia dintre conditiile obligatorii ce privesc infiintarea partidului politic, si anume existenta numarului minim al membrilor fondatori si dispersia teritoriala a acestora. Pe cale de consecinta, Curtea Constitutionala a respins respectiva exceptie ca neintemeiata.
Decizia nr. 71/2005 a CCR, general obligatorie, se coroboreaza cu art. 16 (1) din L 33/2007 ”Pot propune liste de candidati numai partidele politice (…) legal constituite”, in sensul ca pot propune liste de candidati numai partidele politice care, potrivit art. 27 din L 14/2003, in anul preelectoral au confirmat indeplinirea conditiei obligatorii ce priveste infiintarea partidului politic, si anume existenta numarului minim al membrilor fondatori si dispersia teritoriala a acestora” . Altfel spus, partidele care nu au indeplinit conditia prevazuta de art. 27 din L 14/2003 nu sunt legal constituite si nu pot depune liste de candidati la alegerile din anul electoral.
Luand act de situatia de drept expusa mai sus, va rugam sa admiteti prezenta contestatie.
3. De asemenea, o alta interpretarea oficiala a art. 27 din L 14/2003, dar si a prevederilor L 33/2007, a fost dispusa de Autoritatea Electorala Permanenta, dupa cum urmeaza. AEP, sub semnatura Presedintului institutiei, Ana Maria Patru, a emis doua Adrese de raspuns catre o asociatie civica, pe care le atasam, sub nr. 1980/06.03.2014 si nr. 2497/19.03.2014.
In prima Adresa, nr. 1980/06.03.2014, AEP dispune, motivand temeinic, faptul ca ”Luand in considerare faptul ca in anul 2014 urmeaza sa aiba loc alegeri la termen pentru Parlamentul European, precum si pentru Presedintele Romaniei, rezulta ca anul 2013 este an preelectoral in intelesul prevederilor art. 27 din Legea nr. 14/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare” . Astfel, motivatia facuta publica in presa de conducerea PFC pentru faptul ca nu si-a actualizat lista de membri fondatori, potrivit art. 27 din L 14/2003, din cauza ca sintagma an preelectoral din L 14/2003 ar face referire numai la alegerile locale si cele parlamentare, iar nu la alegerile europarlamentare, este eronata si nu poate fi luata in considerare, dispozitiile art. 27 din L 14/2003 fiind aplicabile in speta.
In a doua Adresa, nr. 2497/19.03.2014, AEP reitereaza interpretarea oficiala si obligatorie din prima Adresa, in sensul ca anul 2013 este an preelectoral, iar, pe de alta parte, dispune si o alta interpretare oficiala ”partidele politice aveau obligatia de a-si actualiza listele de membri si a le depune la Tribunalul Bucuresti pana la data de 31 decembrie 2013”. Prin aceasta interpretare oficiala, AEP confirma inca doua situatii de drept: prima, ca partidele sunt obligate sa depuna listele reactualizate cu membri, a doua ca termenul de 31 decembrie 2013 este termen de decadere.
Instanta, luand act si de Adresele AEP, pe care le atasam interpetarii oficiale ale legii, va dispune admiterea contestatiei noastre.
In concluzie, Partidul Forta Civica nu a indeplinit obligatia prevazuta de art. 27 din L 14/2003, pentru care nu este partid legal constituit, pe cale de consecinta, in raport de dispozitiile art. 16 (1) din L 33/2007 – nu poate depune lista de candidati si nu poate participa la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014. Va rugam sa dispuneti anularea listelor de candidati si invalidarea participarii acestui partid la respectivele alegeri.
Mentionam catoate celelalte partide care au depus liste de candidati pentru alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai a.c. si-au reactualizat listele cu membri pana la 31 decembrie 2013, mai putin Partidul Forta Civica. Participarea acestui partid la aceste alegeri, in aceste conditii, este vadit ilegala si discriminatorie.
In situatia in care instanta de judecata ar respinge prezenta Contestatie, s-ar crea precedentul ca niciun partid sa nu mai depuna listele reactualizate de membri fondatori in anul preelectoral, potrivit art. 27 din L 14/2003, situatie inacceptabila. O asemenea hotarare, contrara legii, deciziei Curtii Constitutionale si pozitiei Autoritatii Electorale Permanente, nu ar fi posibila decat in situatia unei influente politice.
Probe: Decizia nr. 71/2005 a Curtii Constitutionale a Romaniei; Adresa AEP nr. 1980/06.03.2014; Adresa AEP nr. 2497/19.03.2014.
In Bucuresti, la Palatul Parlamentului, a avut loc sambata, 5.04.2014, Conferinta nationala TRANSILVANIA FURATA. In avanpremiera la prezentarea lucrarilor Conferintei prezint un studiu stiintific si un articol pe aceasta tema, via Ziaristi Online:
Retrocedarile ilegale din Transilvania contesta Tratatul de la Trianon. Chestiunea optantilor unguri analizata de Prof. Univ. Dr. Ioan Sabau – Pop
După Unirea Transilvaniei cu România prin actul istoric de la 1 Decembrie 1918 au trebuit rezolvate multe chestiuni interne şi internaţionale privind stabilirea graniţelor de vest ale tânărului Stat român, de succesiune ale statelor reglementate de dreptul internaţional, ale cetăţeniei locuitorilor Transilvaniei de până atunci şi nu în ultimul rând de dreptul de proprietate. (…)
Prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, s-au statuat o serie de măsuri care priveau România şi Ungaria; interesează aici faptul că Ungaria a fost obligată să predea României arhivele istorice şi de proprietate privind Transilvania şi totodată pentru locuitorii Transilvaniei care au fost până la Marea Unire consideraţi cetăţeni ai monarhiei habsburgice care s-a destrămat, li s-a pus la dispoziţie un drept de opţiune care trebuia exprimat într-un anumit termen cu privire la cetăţenia pe care o alege fiecare, fie română ca locuitor al Transilvaniei revenită la România, fie a Ungariei, sau fie o altă cetăţenie a statelor succesoare cu provincii istorice preluate din imperiu.
Puşi în faţa acestei opţiuni, în afara populaţiei obişnuite care a rămas în Transilvania, aproape toţi marii proprietari şi reprezentanţi ai autorităţilor din Ungaria prezenţi în Ardeal au preferat să nu recunoască şi nici să accepte Unirea dar foarte important au ales cetăţenia ungară sau în orice caz nu au preferat cetăţenia română şi au plecat în străinătate. De aici s-a încetăţenit şi termenul de „optanţi unguri”. (…)
Dreptul lor de proprietate s-a transformat în drept de creanţă constituit prin două fonduri, cel mai important fiind ce al optanţilor de la Balle, în Franţa. România a efectuat acolo toate vărsămintele la care a fost obligată, în franci elveţieni şi coroane aur, după cum a fost convertită obligaţia.
Tot în contextul despăgubirilor optanţilor unguri, România a renunţat la despăgubirile care îi erau datorate de Ungaria, stabilite de Comisia creată prin Tratatul de la Versailles, cerând guvernului ungar să facă din aceste sume vărsăminte pentru a fi satisfăcuţi optanţii unguri.
În împrejurări normale şi stabile din punct de vedere juridic chestiunea marilor proprietăţi care au aparţinut magnaţilor unguri ar trebui să fie cu totul încheiată. Statul Român a luat măsura exproprierii după care în baza Legii reformei agrare din 1921 a împroprietărit categoria ţăranilor săraci şi îndreptăţiţi. În succesiunea lor evenimentele istorice şi faptele juridice îşi produc efecte definitive, progresul şi evoluţia societăţii a schimbat structura de proprietate peste tot, iar anumite aspecte nu mai pot fi reversibile.
Readucerea în actualitate a pretenţiilor de proprietate după 1990, de către urmaşii „optanţilor” este o eroare cu atât mai gravă cu cât există voci şi autorităţi ale Statului Român care găsesc aplicabile legile de restituire şi în cazul acestora.
In Transilvania se retrocedeaza pamantul cumparat de Romania de la grofi si dat cetatenilor romani la reforma agrara. Sate intregi, evacuate cu tot cu cimitire. In urma procesului “optantilor unguri”, Romania a platit in franci, aur si coroane aur, echivalentul a 3,2 tone aur de 24 karate si a dispus in plus ca despagubirile de razboi datorate de Ungaria pentru Romania sa fie varsate la fondurile de despagubiri pentru optantii unguri. Acest contencios a fost judiciar inchis prin plata drepturilor de catre Romania intre anii 1927 – 1932. Astfel, ceea ce face Statul Roman in zilele noastre, restituind inca o data acele proprietati urmasilor grofilor si contilor unguri, este o imensa greseala. Sau o imensa Tradare.
La inmormantarea lui Constantin Noica. In prim plan Adrian Paunescu, Nicolae Steinhardt, Constantin Barbu, Mihai Sora. Gabriel Liiceanu. Privirea monahului de la Rohia catre catharul de la Paltinis spune totul.
Motto: In “Jurnalul de la Păltiniş” nu s-a scris „nici un cuvânt, nici un cuvinţel, despre acei (numeroşi) care şi ei şi-au dovedit ataşamentul pentru tine, dragostea, aprecierea, respectul, nu mergând cu trenul şi autobuzul de la Bucureşti la Păltiniş, ci cu duba de la Bucureşti ori Piteşti la Gherla, Jilava, Aiud şi alte locuri asemănătoare”. – Extras dintr-o scrisoare a Monahului Nicolae Steinhardtcatre filosoful Constantin Noica interceptata si copiata de Securitate (DUI nr.207, vol.6, f.132)
La 25 de ani de la trecerea la Domnul a Monahului Nicolae de la Rohia, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale a organizat la Paris o noua conferinta comemorativa Martor, dedicată martirilor mărturisitori din temnițele comuniste și nu numai. Reproducem mai jos, filmul de prezentare a personalitatii Parintelui Nicolae Steinhardt realizat pentru acest eveniment. Dupa ce am publicat o Nota foarte interesanta din Dosarul de Securitate al monahului evreu – din care reiese ca stia ca se adreseaza unui informator al Securitatii – ne bucuram sa infatisam de data aceasta fotografii inedite pentru spatiul online, cu Parintelui Nicolae, insotite de o scrisoare in facsimil a Parintelui Dumitru Staniloae si de o alta a filosofului Constantin Noica, cat si de o fila de manuscris a Monahului de la Rohia, pentru a va delecta cu scrisul calugarului. Regretam faptul ca nu cunoastem autorii tuturor fotografiile pe care le reproducem, unele preluate dintr-un articol comemorativ din Jurnalul National iar altele, mai putin cunoscute sau chiar inedite, din Revista Verso, un numar special dedicat Monahului de la Rohia. De asemenea, atingem, fara comentarii, asa cum ne-a fost ea lasata de Parintele Nicolae Steinhardt, o problema care transcede perioada comunismului: Chestiunea “Catharilor de la Paltinis”. In acest sens publicam o serie de scrisori, unele interceptate si transcrise de Securitate, cat si textul polemic al Parintelui Steinhardt care-i viza pe “catharii” Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu. Vom continua comemorarea marturisitorului convertit la adevarata credinta in temnitele comuniste printr-o noua postare, cu noi imagini si cugetari binecuvantate.
Pe blogul lui Dan Tanasă, i-am văzut pentru prima data fotografia sub titlul: ’’UN MAIMUŢOI. Profesorul Valentin Stan la universitatea de vară a extremiştilor maghiari’’ Nu mi s-a părut un maimuţoi, ci mai degrabă un şoricel ameţit între doi motani unguri, care păreau în dilemă ce să facă cu amărâtul de şoricel bucureştean: să-i mai dea palincă sau să-l dea pe labele pisoilor secui…
A te comporta după aproape un sfert de veac de la căderea comunismului precum vechii activişti de partid, pe care Europa liberă îi numea, pe bună dreptate culturnici este un act mai greu de înţeles şi de calificat.
La un moment dat, am avut privilegiul să iau un interviu fostului secretar american al apărării, Robert Gates, care, jovial, mi-a trîntit-o din prima: “România, extraordinar, îmi amintesc cînd am fost acolo prima dată, în 1978″!
Scrisă cursiv, privind obiectiv realitatea, fără idei preconcepute, cartea lui Larry L. Watts, „Aliaţi incompatibili”, este un studiu de excepţie, un dar făcut de un străin istoriografiei române. Autorul şi editura RAO merită nu doar aprecieri, ci şi elogii, iar cartea ar trebui să se afle în biblioteca oricărui român.
Ascultati, de la minutul 3, în limba greacă, cel mai vechi imn cunoscut al Maicii Domnului, dupa cum transmite Pemptousia:
Cea mai veche rugăciune cunoscută dedicată Maicii Domnului este Ὑπο την σην ευσπλαγχνίαν (Sub milostivirea ta), imn aparținând Sfintei Liturghii din veacul al III-lea, fiind scris în limba greacă în jurul anului 250 d. H.
În anul 1917, Biblioteca John Rylands din Manchester a cumpărat mai multe bucăți de papirus egiptean, printre care și una de 18 pe 9,4 centimetri, conținând textul în limba greacă al acestei rugăciuni. Mai apoi, în 1938, profesorul C. H. Roberts a publicat acest fragment, iar colegul și colaboratorul său, E. Lobel, a considerat că textul nu poate fi mai vechi de secolul al III-lea d. H., fiind probabil scris între anii 250 și 300. Acest imn a fost folosit în cultul liturgic cu multe secole înainte de a fi utilizat fragmentul din Scriptură, extins: „Bucură-te, Ceea ce ești plină de Har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău” (cf. Luca 1, 28).
Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoie, [ci] din primejdie ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată!
In engleza:
Beneath your
compassion
we take refuge,
Theotokos! Our
prayers, do not despise
in necessities,
but from danger
deliver us,
only pure,
only blessed one.
Este interesant faptul că, două secole înainte de erezia nestoriană, Maica Domnului este numită Θεοτόκε, adică Născătoare de Dumnezeu. Deja în veacul al IV-lea, termenul era foarte popular în regiunea Alexandriei, fiind menționat de Sfântul Alexandru al Alexandriei, Sfântul Athanasie cel Mare, Sfântul Serapion de Thmuis și de Didim cel Orb, dar și în Arabia (Titus de Bostra), în Palestina (Eusebiu de Cezareea, Sfântul Chiril al Ierusalimului), în Cappadocia (Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Severian de Gabala). Dar și cu un veac înainte, termenul Θεοτόκος este întâlnit lucrările aparținând autorilor școlii din Alexandria.
După mărturia istoricului bisericesc Socrate (Hist. Eccl. VII, 32 – PG 67, 812 B), Origen a folosit termenul Θεοτόκος în comentariul său la Epistola către Romani. Acest comentariu s-a pierdut, din păcate. În jurul anului 250 d. H., Dionisie al Alexandriei, discipolul lui Origen, a folosit, de asemenea, termenul Θεοτὸκος într-o epistolă a sa către Pavel de Samosata. Este foarte interesant faptul că termenul nu era un concept teologic, ci era viu și popular, fiind folosit în slujbe.
Acest imn este familiar creștinilor ortodocși, fiind cântat adeseori la sfârșitul Vecerniei în vremea Postului Paștilor. De asemenea, acest imn are un rol proeminent în liturghiile bisericilor orientale și messa romano-catolică, conchide portalul Pemptousía (Chintesenţa), al Asociaţiei Prietenilor Mănăstirii Vatoped, preluarea de la Silouan.
Completez aceasta minunata stire cu una dintre imaginile unei icoane a Maicii Domnului pictata de insusi Sfantul Apostol Luca chiar dupa chipul Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioare Maria, si aflata in manastirea Saidnaya din Ierusalim (si nu la cea din Siria, cum apare gresit, in mai multe referiri de pe internet). Este vorba de icoana care a plecat singura de la Saidnaya, din Siria, pentru a sta alaturi de bunica sa, Maria, la Ierusalim. Fotografia este realizata de Monahul Filotheu de la Petru Voda.
O replica a acestei icoane a Sf. Apostol Luca se afla in manastirea-martira Saidnaya, Maica Noastra, din Siria, unde am ajuns si eu in urma cu cativa ani, acum aflata sub tirul unor mercenari fara de Dumnezeu. Aici gasiti istoria icoanei facatoare de minuni si o reproducere moderna a celei de la Saidnaya:
O alta icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din cele care au fost pictate de Sfantul Apostol Luca se afla in Romania, la Manastirea Namaiesti, adusa pe pamant romanesc de insusi Sfantul Apostol Andrei, dupa cum se spune. Degradata de timp ea a fost restaurata cam in pripa, dupa parerea mea. Vedeti aici un catalog de imagini cu icoane despre care se presupune ca au fost pictate de Sfantul Evanghelist Luca.
In 1986, in campania maghiara bine elaborata care avea loc in Occident impotriva Romania, in vederea reocuparii Transilvaniei de catre Ungaria, obsesie, dupa cum se vede, bolnava, apare si un Apel pentru “apararea drepturilor omului” in Europa de Est. Este perioada in care in presa occidentala erau publicate (ca si acum, de altfel) “stiri” de genul acesteia:
Doi unguri din Transilvania omorâti în bãtaie de români
„Doi români de origine maghiarã au fost omorâti în bãtaie, acum douã luni de cãtre militieni, potrivit informatiei primite de la Liga de apãrare a drepturilor omului în România, cu sediul la Paris. János Tamás, un muncitor de 42 de ani din satul Sindomini judetul Harghita, fãcuse rost de carne pentru o masã festivã cu ocazia primei comuniuni. În 23 mai a fost arestat de 4 militieni care au dorit sã afle de unde a cumpãrat mâncarea si l-au bãtut pânã a murit. În 12 iunie, Imre Tamás, sofer de camion în vârstã de 38 de ani, a fost prins si omorât în bãtaie pentru cã a comandat o bere în limba maghiarã în satul Miercurea Ciuc, în apropierea Clujului” – Sursa “informatiei”: Mihnea Berindei. No comment.
Apelul la care ma refer a fost conceput de polonezul Iaşek Kuron (Jacek Kuroń), un fost lider al fiilor de nomenklaturisti bolsevici ai anilor ’50, intr-un grup supranumit al “cercetasilor rosii”, “turned dissident”, cum zic americanii, in anii ’60-’70, pentru a deveni chiar unul dintre fondatorii Solidaritatii. Adevarul – editia de Zalau! – ne informeaza ca in acest Apel se exprima admiraţia pentru poporul maghiar, care în urmă cu 30 de ani (1956) „a luptat cu mult curaj împotriva comunismului, precum şi hotărârea lor de a se alătura luptei pentru cererile menţionate în declaraţia disidenţilor din cele patru ţări“. Din Romania, se incearca, printr-o mica diversiune a Europei libere, alaturarea numelui lui Corneliu Coposu, impreuna cu cel al lui Ion Puiu si Nicolae Carandino, de semnatarii acestui Apel cu accente revizioniste maghiare. Coposu nu pica insa in plasa. Un informator al Securitatii consemneaza, conform articolului realizat de jurnalista Alina Pop:
“În aceeaşi discuţie, Coposu i-a spus informatorului că Ion Raţiu a făcut o mare gafă pentru că nu s-a consultat înainte cu el. De asemenea, i-a precizat că apelul, după ce elogia curajul ungurilor în 1956, când s-au ridicat împotriva comunismului, deplângea soarta Ungariei şi îndemna la realizarea Ungariei Mari de dinainte de 1918. „Or la un text cu un conţinut net favorabil ungurilor, cu vădite accente iredentiste şi care-i face şi mai cunoscuţi şi apreciaţi pe aceştia în faţa Occidentului, el nu consimte să fie semnat“, notează informatorul, potrivit documentelor aflate în dosarul lui Corneliu Coposu.”
Pentru a lamuri problema, Coposu ii scrie prompt lui Ratiu: “Aşa cum ţi-am transmis în convorbirea telefonică avută, şi aşa cum am comunicat şi corespondentului postului BBC, tot la telefon, cred că este vorba fie de o confuzie regretabilă, care ar trebui lămurită, fie de o inexplicabilă inducere în eroare. Informaţia, aşa cum a fost difuzată, trebuie rectificată în mod onest urgent”.
Afirmand “că interesele majore şi permanente ale României, care ar trebui să constituie o evanghelie adevăraţilor patrioţi includ integritatea teritorială în vest şi în est, până la graniţele etnice ale neamului”, Coposu sublinieaza, in scrisoarea catre Ratiu:
“Se pare ca intre propaganda cu nuanţă transparent revizionistă şi cu ieşiri inadmisibile la adresa ţării noastre, pe care le girează oficialitatea maghiară comunistă din Ungaria şi propaganda deşănţată şi injurioasă desfăşurată în Occident de către ungurii comunişti expatriaţi ar exista o subtilă şi discretă convergenţă.”
“In ce priveşte tendinţa voastră de colaborare cu expatriaţii maghiari pentru anumite obiective comune, cred că aceasta ar trebui să fie riguros condiţionată din partea românilor de o declaraţie publică neechivocă făcută de Comunitatea Maghiarilor Emigraţi că renunţă definitiv la calomnierea României, la falsificarea istoriei, la acţiunile lor revizioniste, la revendicarea, directă sau mascată, a Transilvaniei noastre. Ungaria Mare a tuturor nedreptăţilor şi asupririlor a fost definitiv înmormântată. Agitaţiile şi calomniile împrăştiate în Apus nu o vor resuscita. Se pare că între propaganda cu nuanţă transparent revizionistă şi cu ieşiri inadmisibile la adresa ţării noastre, pe care le girează oficialitatea maghiară comunistă din Ungaria şi propaganda deşănţată şi injurioasă desfăşurată în Occident de către ungurii comunişti expatriaţi ar exista o subtilă şi discretă convergenţă.” Jos palaria! Cel putin in aceasta privinta. Pentru ca, totusi, ca unul care l-am intervievat pe Coposu de cateva ori (si la Bucuresti si la Washington) trebuie sa afirm cu sinceritate ca erau afirmatii si directii care imi displaceau la el, cel putin in ultima parte a vietii lui.
Scrisoarea, impreuna cu un studiu realizat de “Senior” despre secui si alte documente din arhivele fostei Securitati, aflate acum la CNSAS, sunt prezentate, integral, într-o lucrare amplă şi inedită dedicată întregii familii Coposu, informeaza Adevarul de Zalau , care prezinta si alte detalii interesante in articolul citat (de unde provine si fotografia de mai sus). Este vorba despre „Monografia familiei Coposu – între istorie şi memorie“, scrisă de Marin Pop şi care va apărea zilele următoare la Editura Caiete Silvane din Salaj. O salutam!
De asemenea, Evenimentul Zilei, editia de Chisinau – Bravo! -, publica un emotionant reportaj cu un batran de 85 de ani care si-a dorit sa-i fie redata cetateania naturala, de roman, pentru a se inchina la mormantul lui Stefan de la Putna:
“Bătrânul care a stat 10 ani în gulagurile din Siberia pentru că a trecut Prutul clandestin.
Iese cu paşi înceţi din clădirea Consulatului României. E ziua în care timpul s-a oprit şi cele opt decenii şi jumătate de viaţă l-au tras de mânecă înapoi şi i-au adus oficial, cu acte în regulă, ceea ce ştia dintotdeauna: recunoaşterea faptului că este român. Bucuria lui Nicolae Baltag pentru plicul cu paşaportul primit e total diferită de a celorlalţi care ies din consulat. Foarte probabil, lui documentul românesc nu îi va folosi ca să îşi caute de lucru sau să fie turist prin Europa, ci doar ca să mai ajungă când i se face dor să se închine la mormântul lui Ştefan cel Mare, fără formalităţi birocratice. Timp de trei ani Nicolae Baltag a aşteptat să primească actele. Pentru că a fost judecat în 1946 şi târât apoi prin închisorile din URSS din cauză că trecuse Prutul, i s-a spus că va fi organizată o comisie specială care să hotărască dacă îi vor fi sau nu făcute documentele. (!? – n.m.) (…)
“Eu când privesc harta României, mă uit ca la o haină fără mânecă. Mâneca asta e fosta provincie românească – Basarabia. Pe asta n-au lăsat-o întreagă. Au scurtat-o şi de sus, şi de jos. Au lăţit-o la mijloc şi au prefăcut-o într-un covoraş de şters picioarele pe care l-au pus la hotarul dintre Europa şi fosta Uniune Sovietică”, afirmă bătrânul. Soarta Moldovei îl doare şi azi. “Am dus o viaţă de cireadă. Ne-au vârât în turme şi ne-au băgat în cap că noi trebuie să ascultăm pe cineva, să fim ai cuiva. De asta s-a format o mentalitate neomenească, ce mai dăinuie şi azi. Omul pe pământ trebuie să trăiască cu viaţa şi soarta lui proprie, să se orienteze singur. Atâta timp cât ne vom numi Republica Moldova – ţară aparte, şi ne vom ţine de malul stâng al Nistrului, regulă nu va fi. Cât am trăit cu ţara, am trăit omeneşte”, spune Nicolae Baltag. ” Integral, in EvZ – Chisinau.
Pacat ca a fost uitata pe afara semnatura autorului sau a autoarei, pentru a putea transmite felicitarile personal. Si, de asemenea, ne lipseste fotografia batranului basarabean, provenit dintr-o familie de 16 copii (!). Oricum, felicitari! Dovada ca in afara “Centralei” de la Bucuresti – aflata aproape sub controlul total al neo-securistilor bolsevici – mai exista, inca, presa de calitate.
April 8th, 2014 
VR 
O stire care frizeaza dementa in care se incearca aruncarea societatii romanesti de azi a batut in internet in miez de noapte: niste boi – sau poate unul singur – ar fi reclamat existenta statuii marelui roman si filosof crestin Mircea Vulcanescu, inaugurata in 2009 in Bucuresti, in Piateta de langa Biserica Sfantul Stefan, cu o vechime de 250 de ani, din apropierea Bisericii si strazii Mantuleasa a lui Mircea Eliade si a unei alte statui, a lui Petre Tutea, din curtea Bisericii Popa Soare, ansamblu care se constituie intr-o treime citadina binecuvantata. Statuia se afla la doi pasi de casa Familiei Vulcanescu, ridicata chiar de marele filosof si confiscata apoi de comunisti – refuzata, printre altii, ne noul comisar cultural Matei Socor, tatal lui Vladimir Socor si autorul primului imn comunist al RPR. Familia a fost aruncata in strada in timp ce tatal era deja inchis de bolsevici. Nici pana astazi statul nu a dat inapoi casa urmasilor martirului de la Aiud, asa cum se cuvenea. In schimb, i se agreseaza memoria! Cine s-a plimbat pe strazile batute de Eliade si Vulcanescu stie ce sentiment de pace dau cele trei figuri statuare si Bisericile care le strajuiesc impreuna cu aerul intregului cartier. Iata ca nu demult un alt personaj strain de Romania a contestat la Timisoara denumirea unei stradute cu numele marelui roman Petre Tutea. Acum, suntem din nou in situatia in care un prost arunca o piatra, pentru a studia reactia ultimilor romani, care se chinuie sa o scoata din mocirla in care se doreste afundarea Romaniei. Cine este boul de azi, nu stim. Inca. Nici Primaria Sectorului 2, pe care am contactat-o putin mai devreme, nu stia, exact. N-are nimic; vom reveni. Oricum, in apararea memoriei si statuii martirului ucis la Aiud s-au ridicat rapid o suma de scriitori, printr-o Petitie online si tineri geopoliticieni, printr-un alt Apel la solidaritate. Iar Doamna Mariuca Vulcanescu le multumeste tuturor, cu emotie, dupa cum puteti asculta in inregistarea de aici:
