Posts Tagged ‘AJTR’

Fotografa Cristina Nichitus Roncea, premiata pentru Albumul “Parintele Justin Marturisitorul” de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina NichituFotografa Cristina Nichitus Roncea primeste la Gala Premiilor Uniunii Ziaristilor Profesionisti Diploma de Excelenta “Altar”, pentru Albumul de fotografii si vorbe de duh “Parintele Justin Marturisitorul“. Albumul precedent, “Precum in cer, asa si pe pamant“, a fost premiat de Asociatia Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism din Romania. Realizat anul trecut, In Memoriam vrednicul de pomenire si sfant Parinte duhovnic Justin Parvu de la Petru Voda, cu un Cuvant Inainte de doamna Aspazia Otel Petrescu, albumul premiat de UZPR a fost publicat de Editura Mica Valahie si tiparit in conditii grafice excelente la Tipografia Accent Print din Suceava prin sustinerea prietenilor de la Familia Ortodoxa. Albumul poate fi gasit la Librariile Mihai Eminescu si Sophia din Bucuresti sau comandat online de la Librarie.net.

Fotografii din Album pot fi vazute pe site-ul ParinteleJustinParvu.Ro.

UZP informeaza ca s-au prezentat în concurs peste 100 de articole, eseuri, cărți de jurnalism și de specialitate, emisiuni de radio și producții de televiziune, bune și foarte bune realizate în 2013.  Juriul, alcătuit din profesionişti în domeniul mass-media, a ales cele mai bune materiale pentru fiecare secţiune în parte și pe câştigătorii premiilor UZPR. Acestea vor fi decernate vineri, 16 mai 2014, orele 11.00, într-un cadru festiv, asigurat de Biblioteca județeană “Dinicu Golescu” din Pitești, str. Victoriei nr. 18.

Notez si faptul ca Premiul al II-lea pentru presă on-line a fost primit de jurnalistul Mircea Mitrofan pentru interviul ,,Am fost împuşcat cu gloanţe de cauciuc” cu Victor Roncea, despre Parintele Justin, viata de ziarist si… Traian Basescu.

Felicitari!

Album Cristina coperta 1-4 BUN mai deschisa_Layout 1

Acad. Dinu C. Giurescu despre proiectul Basarabia-Bucovina.Info – portal si album – in Magazin Istoric, la 96 de ani de la Unire, cu fotografii de Cristina Nichitus Roncea

UPDATE: In vederea celebrarii Unirii Basarabiei cu tara, marti, 25 martie 2014, vom organiza un eveniment academic cu o premiera publicistica. Vom reveni!
Magazin Istoric Coperta si Album Martie 2014 Basarabia-Bucovina.Info Prof. Dinu Giurescu - Roncea RoPrestigioasa revista Magazin Istoric, una dintre cele mai serioase (de fapt, chiar cea mai serioasa) si longevive publicatii din Romania, celebreaza aniversarea a 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu tara printr-o prezentare extraordinar de gentila a proiectului Basarabia-Bucovina.Info – portal si album de fotografii – care cuprinde un articol introductiv al profesorului academician Dinu C. Giurescu si “Albumul Istoric” al acestui numar, 3 (564), din martie 2014 (foto mai sus, extras din interior). Multumim in mod deosebit nobilului istoric Dinu C. Giurescu si realizatorilor Magazin Istoric. Redam cateva randuri din cuvantul profesorului si va invitam sa cautati revista la chioscurile de presa din orasul Dvs, la Muzeul National de Istorie a Romaniei sau sa o cititi in varianta online, cu abonament, la un pret foarte avantajos, atat pentru cititorii din tara cat si pentru cei din strainatate.

Magazin Istoric Mihai ViteazulAcad. Dinu C. Giurescu: “Trecutul revine în faţa fiecărei generaţii pe mai multe căi. Basarabia-Bucovina.Info, „proiectul interactiv“ realizat de Cristina Nichituş Roncea şi Victor Roncea, reprezintă unul din acestea. El cere însă cunoştinţe, pricepere, înţelegere pentru ceea ce va fi fost, simţ artistic şi dăruire. Autorii albumului şi portalului arată că au toate aceste calităţi. Merită să le mulţumim pentru ceea ce au realizat. Strădania lor este în slujba istoriei şi civilizaţiei româneşti, spre folosul nostru al tuturor.”

Mentiune: Autorii proiectului au fost premiati pentru crearea acestui portal de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania si de Asociatia Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism din Romania.

Magazin Istoric Martie 2014 Basarabia-Bucovina.Info Acad. Prof. Dinu Giurescu - Cristina si Victor Roncea Ro

 

Premiul AJTR 2013 “De la Nistru pan’ la Tisa” pentru Victor Roncea si proiectul Basarabia-Bucovina.Info realizat impreuna cu Cristina Nichitus Roncea. “In vremurile de azi, a rosti numele Basarabia a devenit una cu a protesta contra dominatiunii rusesti, americanesti si evropenesti.” VIDEO

De Ziua lui Mihai Eminescu, portalul Basarabia-Bucovina.Info a fost, din nou, premiat. Dupa premiul acordat anul trecut de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, anul acesta, Asociatia Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism din Romania ne-a distins, la Gala desfasurata ieri seara la Hotelul Marshal Garden Dorobanti (video mai sus, foto mai jos), cu Premiul special “De la Nistru pan’ la Tisa“. Un premiu care ne onoreaza si ne obliga, pentru a continua in acelasi ritm proiectul inceput cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni din cadrul Guvernului Romaniei.

Basarabia-Bucovina.Info este “un proiect interactiv de receperare vizuala a spatiului istoric romanesc” lansat sub semnul lui Eminescu, pe 15 Ianuarie 2012. Eminescu fara Basarabia si Basarabia fara Eminescu nu se poate. Asa am gandit proiectul inca de dinainte de a se naste. Ca o confirmare, iata ca la a doua aniversare a lui Eminescu deja am primit doua premii. Dezvoltarea proiectului are in vedere cateva intreprinderi spectaculoase, ce se vor realiza anul acesta, cu ajutorul sponsorilor si partenerilor nostri, printre care se afla academicieni, oameni de afaceri, istorici si jurnalisti de pe ambele maluri ale Prutului, si in ciuda piedicilor puse de agenti antiromani chiar din cadrul unor institutii-cheie ale “statului roman”.

Actiunile acestora din urma corelate cu evolutia geopolitica a zonei ne demonstreaza ca astazi, a rosti numele Basarabia a devenit una cu a protesta contra dominatiunii rusesti, americanesti si evropenesti, pentru a-l parafraza pe Eminescu. Dar daca nu putem inca sa aducem Basarabia romana acasa macar sa o facem virtual, cu toate frumusetile ei, prin intermediul fotografiilor realizate de Cristina Nichitus Roncea si colaboratorii nostri voluntari.

Multumim AJTR! Multumim si La Multi Ani, Eminescu!
La Premiile AJTR 2013 Basarabia-Bucovina.Info pentru Victor si Cristina Roncea - Ministrul Maria Grapini  - 15 Ianuarie 2014

La Premiile AJTR 2013 Basarabia-Bucovina.Info pentru Victor si Cristina Roncea - Ivan Pataichin - 15 Ianuarie 2014

Premiile AJTR 2013 Basarabia-Bucovina.Info pentru Victor si Cristina Roncea - 15 Ianuarie 2014

Premiul AJTR 2013 de la Nistru pan la Tisa de ziua lui Eminescu 15.01.2014 - Victor Roncea - Basarabia-Bucovina.InfoVedeti si:

Presa de Turism: Gala Premiilor AJTR pentru anul 2013; 15 ianuarie 2014, Hotel Marshal Garden – București

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova