Victor Roncea Blog

Blog: https://www.sebastianmarcovici.blogspot.com/
Sursa: https://badorgood.com/membri/sebi_cashes

[ CRIZA DE CABINET ]

Timpul s’a abstinut cu desăvârşire de orice reflecţii sau comentarii asupra epidemiei ce bântue cabinetul Brătianu, şi care a şi secerat trei victime. Am stat şi urmăm a sta neturburaţi în faţa unor certe intestine pe câtă vreme ele nu vor avea ca rezultat de a compromite soarta ţării şi mai mult cum este deja compromisă, sau pe câtă vreme negoţierile pentru înlocuirea celor morţi nu vor trece peste cercul partidului aşa zis liberal.

Vom aştepta dar în linişte rezultatul crizei într’un fel sau într’altul şi atunci numai vom avea a zice şi noi cuvântul nostru.

Astăzi voim a face numai ceea ce s’ar putea numi diagnosis crizei ministeriale, fără a ne preocupa dacă boala este mortală sau cine va fi moştenitorul, în caz de moarte.

Spectacolul ce ne este dat a privi este, fără îndoială, din cele mai extraordinare.

Vedem pe d. Brătianu dispunând în Cameră aproape de unanimitatea voturilor, şi de o mare majoritate în Senat, ameninţat de a pierde o bună a treia parte din deputaţi şi a rămâne poate în minoritate în Senat.

Ce s’a întâmplat oare acum de curând care să facă a periclita într’un mod aşa de neaşteptat o poziţiune până astăzi aşa de strălucită şi aşa de puternic întemeiată ?

Un mic, foarte mic fapt s’a întâmplat; dar care pentru d. Brătianu ce ştie a înţelege semnele prevestitoare, are o îngrijitoare însemnătate. Acest fapt sunt cele câteva alegeri comunale ieşite favorabile partidului conservator. Până astăzi partidul ce voieşte a fi partidul liberal, dar care în realitate este partidul radical, precum totdeauna l-am numit pentrucă-i cunoaştem firea şi tendinţele, partidul radical zicem, şi-a îndeplinit vecinica chemare, adică distrugere.

În lăuntru, instrucţiunea publică, justiţia, organizarea comunală, întreţinerea căilor de comunicaţie, venitul monopolului tutunurilor, finanţele, buna stare economică, şi toate celelalte sunt distrusesau cel puţin desorganizate.

În politica din afară, mai avem oare trebuinţă de a aminti toate faptele ce sunt încă aşa de proaspete în mintea tutulor ?

Toate acestea s’au făcut cu consimţământul Adunărilor, şi acolo unde miniştrii noştri, în cele interne sau în cele externe, veneau cu fapte împlinite, Camerele, pe lângă supusa înregistrare a acelor fapte emiteau tot d’odată şi biluri de încredere sau de indemnitate.

Şi astfel d. Brătianu şi cu colegii săi urmând calea semănată de izbânzi, netedă, fără obstacole, fără primejdii şi fără decepţiuni proclamau sus şi tare că ţara este cu d-lor. Erau poate sinceri. Îşi închipuiau poate serios că calea lor îi duce la capitol unde îi aşteaptă coloana triumfătorilor.

Dar iată că de odată, în loc de capitolul visat, li se arată în zare stânca tarpeiană cu prăpastia ei. Căci acum s’a schimbat faţa lucrurilor. Nu mai poate fi vorba, sau mai bine, nu mai este loc de a distruge, acum este vorba de a clădi, de a organiza, şi aici se sdrobeşte puterea radicalismului. Ţara care i-a mai văzut la lucru, ştie că nu este aceasta meseria lor şi un prim avertisment a venit să arate d-lui Brătianu că nu ajunge de a se bucura de o majoritate oricât de numeroasă în camere, pentru a putea spera de a avea şi ţara cu sine.

Tot odată d. Brătianu simte că nu numai instinctul lucrărilor serioase de organizare lipseşte partidului său, dar că-i lipseşte tot odată şi capacitatea intelectuală.

Acest simţimânt explică pentruce în toate încercările sale pentru complectarea şi reîntărirea cabinetului, d. prim-ministru nu a consimţit a se despărţi de colegul său dela externe.

Nu simpatia sau armonia în vederi leagă, de o vreme încoace, pe d. Brătianu de d. Cogălniceanu. Cine, în adevăr, nu cunoaşte sfâşiările intestine ce existau între aceşti doi bărbaţi, şi făţişa neîncredere mutuală cu care se păzeau unul pe altul; între altele în vremea petrecerii lor la Berlin pentru lucrările Congresului. Ceea ce face pe d. Brătianu a se ţine acum strâns legat de d. Cogălniceanu este că simte că are în acest bărbat aceea ce nu poate găsi în jurul său, adică o putere intelectuală, o capacitate.

Asemenea marfă este rară în partidul radical şi fericitul proprietar actual nu voieşte a se desface de dânsa cu niciun preţ. Precum am zis-o, ţara, adevărata ţară, a dat d-lor Brătianu şi Rosetti un întâi avertisment. Pentru d. Rosetti acest avertisment, întărit poate şi prin alte consideraţiuni, l-a şi făcut a părăsi fotoliul său. D. Brătianu, care şi el a înţeles lecţiunea, lucrează la înlăturarea pericolelor ce-i stau în perspectivă prin fuzionare cu aliaţi vechi sau noi.

Se zice că toate sforţările d-sale au fost zadarnice şi că tot d-sa rămase însărcinat a purta greutatea situaţiunii cu ai săi, fără infuziune de sânge nou.

Oricum ar fi, noi, aceştia dela Timpul, absolut desinteresaţi în cestiune, privim în linişte şi cu răbdare la criza de care este frământat cabinetul, şi avem statornica încredere în adevărul zicătoarei care zice că: fie care pasăre pe limba sa piere.

I.L. Caragiale, Opere. Scrieri Politice – Vol.5, Ediţie îngrijită de Şerban Cioculescu, Editura pentru Literatură şi Artă “Regele Carol II”, Bucureşti, 1938