Victor Roncea Blog

Scris de George Roncea
Candidatul PNL la prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat la „Ştirea zilei“ că Ion Iliescu este de apreciat pentru că în anii ‘90 nu a pus Armata să împuşte oameni în Piaţa Universităţii. Liderul PNL a mai spus că traseul lui Ion Iliescu de la partidul comunist la momentul actual generează „optimism din punct de vedere antropologic“ şi este „un efort care merită salutat“. Antropologia se ocupă cu studiul ştiinţific al omului, iar la începuturile sale antropologia evoluţionistă, dominantă în epocă, susţinea că prin studierea „primitivilor animalici“, aflaţi pe o treaptă inferioară de evoluţie, putem ajunge la concluzii asupra evoluţiei speciei umane în timpul prezent.
Crin Antonescu, informat probabil asupra semnificaţiei utilizării termenului, a trasat o linie de legătură între animalicul primitiv Ion Iliescu şi evoluţia de astăzi a politicienilor creaţi tot de el.
Antropologia joacă însă o festă politicienilor deoarece impresia generală, lipsită de orice optimism, este că animalele politice de astăzi sunt la fel de abjecte şi lipsite de bun simţ ca şi Tataia lor, animalicul Ion Iliescu.
Oricum merită consemnat şi fixat acest moment al campaniei electorale în care Ion Iliescu este readus în prim-plan, dovedindu-se că potenţialul său de utilizare nu s-a epuizat.
Să-l auzi pe liderul liberalilor Crin Antonescu cum îl ridică în slăvi pe criminalul ce a distrus 20 de ani din istoria României face cât o vizită în bestiarul grădinii zoologice a kominternului. Pe de altă parte, şi bătrâna cucuvea kominternistă şi-a găsit, în sfârşit, lăudătorul potrivit – un broscoi exoftalmic care orăcăie cretinisme – fără orice complex al bunului-simţ – pe orice post de televiziune din ograda Grivco-FNI.
Pentru cei care au uitat, Ion Iliescu, din punct de vedere antropologic, un criminal cu mâinile roşii de sânge – este cel care în iunie 1990 a cerut şi coordonat reprimarea cu bestialitate a manifestaţiei din Piaţa Universităţii. În urma represiunii din iunie 1990 a rezultat un număr de 756 de răniţi, peste 1.300 de bucureşteni au fost bătuţi şi reţinuţi abuziv (între 2 şi 60 de zile), au „rezultat“ 4 morţi prin împuşcare, 18 răniţi prin împuşcare recunoscuţi oficial, în realitate fiind peste 100 de persoane care au decedat, majoritatea în urma loviturilor primite în cap şi în alte părţi vitale, lovituri primite de la mineri, în 14-16 iunie.

Ion Iliescu – tartorul Represiunii militare

Sintezele informative ale serviciilor de informaţii, jurnalele de activitate şi registrele unităţilor Armatei, înregistrările convorbirilor telefonice oficiale, dar şi alte documente militare menţionează implicarea ex-preşedintelui Ion Iliescu în reprimarea demonstraţiei din iunie 1990, prin ordinele date cadrelor militare cu putere de decizie. Ordinele date de Iliescu vizau intervenţia în forţă contra demonstranţilor, distribuirea de muniţie către soldaţi, utilizarea de mijloace chimice. Ion Iliescu a ordonat şi punerea baionetelor la arme, care să fie folosite în caz de nevoie împotriva „contrarevoluţionarilor legionari care au ridicat drapelul verde pe sediul Poliţiei Capitalei“.
Iliescu a ordonat, de fapt, o represiune după modelul celei dispuse de Antonescu. Aşa cum s-a menţionat şi în rechizitoriul iniţial, din probatoriul administrat şi actele aflate la dosar rezultă că militarii din U.M. 01847 Buzău, care au tras 1.466 de gloanţe de război – la fel ca şi trăgătorii de la sediul Ministerului de Interne, au executat un ordin militar, legal în formă şi aparent legal în conţinut, fără că ei să aibă posibilitatea, în condiţiile date, de a nu-l îndeplini. Mai mult, ca urmare a informaţiilor primite de la cel mai înalt nivel, ei aveau convingerea că acţionează împotriva unei „rebeliuni legionare şi că trebuie să acţioneze ca atare“.
Ulterior, Ion Iliescu revine asupra temei Rebeliunii, întărind-o. Astfel, la orele 22.00, preşedintele Ion Iliescu a comunicat în noaptea aceasta (13/14.06.1990) că elemente legionare vor încerca să pătrundă în alte obiective, aceştia având asupra lor arme şi muniţie; toţi sunt chemaţi să se apere împotriva celor ce nu sunt revoluţionari, ci contrarevoluţionari legionari. Comunicarea a fost transmisă la toate comandamentele militare. Fostul şef al statului, Ion Iliescu, a folosit întreg lanţul aflat în subordinea sa – de la ministrul de Interne, generalul Mihai Chiţac, la comandanţii superiori militari, pentru a da ordinul de reprimare. Prin urmare, liderul de la care a plecat ordinul de justificare a executării focului este direct responsabil de faptele comise de către cei folosiţi în acţiune.

Jurnalul de luptă dezvăluie implicarea directă a lui Iliescu

Actorii principali ai teatrului de operaţiuni sunt binecunoscuţi, iar din Jurnalul de operaţiuni al unităţilor Armatei în Bucureşti se deduc cu limpezime treptele nivelului de răspundere şi rolul liderial al lui Ion Iliescu. „Jurnalul“ este un document preţios care pune în lumină concentrarea de forţe aruncate la ordinul lui Ion Iliescu asupra cetăţenilor Capitalei. Republicăm o parte din acest Jurnal, prezentat tot de „Curentul“, în luna iunie a acestui an.
Ion Iliescu este cel care, după cum rezultă foarte clar din Jurnalul de luptă, a declarat Armatei „că este vorba de o rebeliune legionară“ şi a cerut „a se acţiona în consecinţă“. După cum se ştie, aşa-zisa Rebeliune din vremea lui Antonescu a fost înăbuşită în sânge de către Armată, iar comandanţii militari din perioada regimului Iliescu au înţeles foarte bine mesajul, respectiv modelul de acţiune care avea coordonate istorice bine cunoscute. Calea liberă către crimă a dat-o Ion Iliescu personal, garantul ideologic al Represiunii, furnizorul de autoritate al „justificării“ Rebeliunii legionare.
Preşedintele Televiziunii, Răzvan Theodorescu, a afirmat ulterior, marşând pe aceeaşi teză a ameninţării legionare lansate de Ion Iliescu: „Ameninţările antisemite au fost subestimate. Consider că s-a făcut o greşeală în a se subestima ameninţările antisemite, antinaţionale, cu cruci încârligate la adresa noastră“.
Tragerile militarilor cu gloanţe de război s-au efectuat în baza convingerii că au dreptul să deschidă focul, deoarece şeful statului a instituit o stare fortuită de necesitate invocând teoria Rebeliunii legionare. Ion Iliescu a incitat hotărât şi direct la răspunsul cu mijloace militare, de război, împotriva „Rebeliunii“.

Fantasma legionară din creierul sub-uman al lui Iliescu

Influenţa exercitată de acesta, ascendenţa sa liderială a activat mecanisme de subordonare – explicabile mai ales la militari. Tradiţia obedienţei a dus la ascultarea orbească şi la executarea măsurilor armate împotriva civililor, iar direct responsabil pentru faptele abominabile este în primul rând Ion Iliescu, care a folosit cu cinism fantasmagoria legionară pentru a justifica reprimarea criminală a opozanţilor anticomunişti, a studenţilor Pieţei Universităţii.
În acest context apare foarte clar implicarea şefului statului Ion Iliescu în coordonarea personală a acţiunilor forţelor militare inclusiv a celor aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, fiind relevantă înregistrarea din Jurnalul Acţiunilor de Luptă existent la Ministerul Apărării Naţionale şi în care generalul Şchiopu a consemnat intervenţia şefului statului pentru trimiterea de tehnică de luptă, efective militare şi distribuirea muniţiei de război la aceste efective.
Deoarece România nu se afla în stare de război, scoaterea din cazărmi a trupelor Ministerului Apărării Naţionale avea un caracter ilegal, care a creat condiţiile pentru ca aceste efective să folosească muniţia de război ce le-a fost distribuită din ordinul sau la intervenţia lui Iliescu, apărånd premizele unui măcel şi genocid împotriva propriului popor român.
Activităţile criminale din ziua de 13 iunie au fost în întregime pregătite, organizate şi executate de către autorităţile statului sub dirijarea constantă a lui Ion Iliescu: conducerea politică, Ministerul de Interne şi, într-o anumită măsură, şi Ministerul Apărării Naţionale; la acţiunea criminală a acestora s-a adăugat mai tårziu complicitatea Ministerului public şi al Justiţiei în general.
Ca unul dintre cei care au fost ţintă directă a gloanţelor trase la ordinul lui Ion Iliescu şi din toate aceste motive consemnate mai sus, cred cu tărie, astăzi, că Crin Antonescu este un cretin, o javră neghioabă şi un jeg sub-uman, antropologic vorbind. Semnez şi susţin.

DOCUMENT: Textul integral al Jurnalului de lupta al Armatei in format PDF.

Un carnet roşu pentru Crin, vă rog!
Scris de Iulia Nueleanu

Nu credeam că voi asista vreodată la episodul în care un membru al PNL va lustrui cu sârg la statuia lui Ion Iliescu. Din nefericire, am trăit acest moment jenant şi penibil pentru miile de liberali care mai cred şi astăzi în valorile autentice ale liberalismului, lăsate moştenire de Brătieni. Liderii de astăzi ai PNL au fraternizat public chiar cu aceia care au şters pe jos cu istoria partidului lor. Dacă pot înţelege strategia liberalilor de a se alia cu PSD pentru a ajunge mai uşor la putere, îmi este absolut imposibil să înţeleg atitudinea lui Crin Antonescu, candidatul PNL la preşedinţie, care i-a ridicat public osanale lui Ion Iliescu. Să fie vorba de vechi metehne de profesoraş de istorie din provincie? Poate fi un răspuns.
„Ion Iliescu este de apreciat pentru că în anii ‘90 nu a pus armata să împuşte oameni în Piaţa Universităţii“, a declarat, fără pic de jenă, Crin Antonescu, dovedind astfel că liberalismul este pentru el doar o faţadă în spatele căreia se ascund interesele sale meschine legate de bani, putere şi funcţii. Probabil că hoardele de mineri venite în iunie ‘90 în Bucureşti la chemarea lui Ion Iliescu, care au devastat sediile PNL şi PNŢCD, nu înseamnă nimic pentru memoria lui Crin Antonescu. Aşa cum miile de oameni strânşi în Piaţa Universităţii care au strigat din toţi rărunchii zile la rând „Mai bine mort decât comunist“, probabil că sunt doar nişte simpli golani pentru candidatul PNL la preşedinţie. Ce-i drept, nimeni nu l-a văzut pe Crin Antonescu în Piaţa Revoluţiei în zilele acelea de răstrişte. Probabil încă se mai gândea ce drum politic să apuce. După cum se vede limpede astăzi, a ales drumul greşit. Şi, pentru că tot ne vorbeşte de bun-simţ, în timp ce priveşte „cu optimism din punct de vedere antropologic“ evoluţia lui Ion Iliescu, în numele colegilor mei care au fost în Piaţa Universităţii şi au simţit pe spinarea lor evoluţia lui Iliescu, vom repeta gestul lui Victor Rebengiuc şi-i vom face cadou domnului Crin Antonescu un sul de hârtie igienică. Fină, ca şi el.