Victor Roncea Blog

DOMNULE PRESEDINTE,

Subscrisa SC ZIUA SRL, prin avocat George Papu, in temeiul art. 146 C.pr.civ., formulam prezentele

CONCLUZII SCRISE
replica la cele sustinute oral de reprezentantii partii adverse, prin care solicitam onoratei instante de judecata sa dispuna respingerea ca neintemeiata a actiunii formulata de catre reclamantul Patapievici Roman Horia, cu cheltuieli de judecata in cuantum de 3064,74 RON (reprezentand onorariu avocat).
Rugam instanta ca, la deliberare sa aiba in vedere atat aceste concluzii cat si cele evocate prin intampinarea depusa.

Dezvoltam exceptia de inadmisibilitate a actiunii asa cum a fost invocata in dezbateri, aratand ca este inadmisibila obligarea in solidar a unor parati care nu se afla in niciun raport de fapt sau de drept, la plata unei sume de bani, solicitata de la toti paratii ca o suma globala.
Subscrisa nu poate raspunde pentru articolele publicate in ziarul „Tricolorul” de paratul persoana fizica Eugen Mihaescu sau alti jurnalisti, care nu ii sunt prepusi.
Nu s-a putut dovedi existenta vreunei conveniente intre paratele persoane juridice in sensul de a declansa o campanie impotriva reclamantului, intrucat nici nu a existat o astfel de intelegere, mai mult, intre cele doua parate persoane juridice sau conducerea lor au existat permanent diferende juridice, acestea neputand sa ajunga vreodata la o „intelegere” de cooperare in vreun anume fel.
Revenind la inadmisibilitatea actiunii aratam ca divizibilitatea obligatiei este regula, iar solidaritatea exceptia, care este de stricta interpretare.
Or, in cazul in care nu se dovedeste in mod clar existenta unei conveniente intre parati, acestia nu pot fi obligati in mod solidar sa plateasca o anume suma, iar instanta nu o poate imparti intre ei, nefiind investita cu aceasta posibilitate, acesteia cerandu-i-se plata intregii sume de catre toti paratii si nu fractionarea ei intre acestia.
Reiterand sustinerile noastre cu privire la neintrunirea cumulativa a conditiilor raspunderii civile delictuale evocam urmatoarele :
Cu privire la fapta ilicita :
Fapta reclamata este una licita, fiind “comisa” in exercitarea dreptului la libera exprimare si a dreptului a a primi si comunica informatii (neminem laedere qui suo iure utitur) existand o cauza care inlatura caracterul ilicit al faptei (exercitarea unui drept subiectiv).
Ne repetam sustinand ca in priviinta noastra nu a existat o campanie de presa impotriva reclamantului, ci un punct de vedere al unei persoane publice (Vicepresedinte al Comisiei de politica externa a Senatului Romaniei) si un comentariu pe baza celor expuse de aceeasi persoana, coparat in cauza.
Primul articol incriminat, de fapt un punct de vedere, continea sustineri argumentate ale unui senator al Opozitiei fata de prestatia de demnitar, conducator al unei institutii publice a reclamantului, dar si fata de ceilalti membri din conducerea acestei institutii. Asa cum s-a dovedit prin inscrisurile anexate de coparatul persoana fizica Eugen Mihaescu, aceste sustineri se intemeiau pe o baza solida si si-a asumat responsabilitatea aducerii acestora la cunostinta.
Intrucat obiectul cauzei nu il constituie, asa cum am aratat, analiza comportamentului reclamantului ca demnitar sau analiza liceitatii sau ilicitatii demersurilor sale, fata de faptul ca aspectele legate de concediu si cumulul de functii nu sunt concepute de catre un specialist in drept si nici publicate intr-o revista de specialitate nu se impune analiza juridica a acestor aspecte.
Al doilea articol citeaza in mare parte sustinerile senatorului Eugen Mihaescu, fata de raspunsurile la interpelarile pe care acesta le adresase autoritatilor, fara insa ca aceste autoritati sa fi luat vreo masura sau sa fi avut putere de control si contine cateva judecati de valoare, facute in baza acestor interpelari si fata de lipsa de reactie a autoritatilor.
Situatia analizata era una de interes general, respectiv functionarea unor institutii publice, cheltuirea banilor contribuabililor de catre aceste institutii, lipsa lor de subordonare, transparenta si control, precum si conduita demnitarilor, a conducatorilor institutiilor publice in cadrul atributiilor acestora, in cadrul acestei activitati si nu facea trimitere la viata privata a reclamantului.
De asemenea, aspectele continute in cele doua articole aparute in cotidianul „ZIUA” nu sunt comparabile cu injuriile din speta solutionata de Curtea Suprema de Justitie, invocata de partea adversa (Adamesteanu c. Cristoiu), unde autorul materialului de presa a facut aprecieri negative legate de infatisarea reclamantei, fara ca infatisarea acesteia sa aiba vreo leatura cu activitatea desfasurata de aceasta, adresandu-i-se cu apelativul „Fă !”.
Articolele incriminate nu au facut referiri la viata privata a reclamantului si nici la activitatea sa publicistica, la calitatile sale de scriitor ci strict la conduita sa ca demnitar (funcţia de preşedinte al Institutului este asimilată celei de secretar de stat – art. 12 alin. 1 din Legea nr. 356 din 11 iulie 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Roman-). Nu lipsit de importanta este faptul ca reclamantul a fost si membru in Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, dar si faptul ca a fost implicat in demersul politic de sustinere a presedintelui Traian Basescu in cadrul referendumului, dupa suspendarea sa, fapt pe care l-a folosit drept pretect pentru a se auto-victimiza ulterior.
Faptul ca in cadrul acestei institutii publice s-au sesizat anumite disfunctionalitati reiese din inscrisurile depuse in cauza, mai precis raportul (nota) controlorului delegat Aurel Camara, dar si din raspunsul ministrului Finantelor Publice, care arata ca in cadrul acestei institutii exista anumite conflicte conjuncturale.
Situatia din cauza noastra nu se poate compara cu cea din cauza Mc Vicar c. Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, unde se expuneau, in premiera informatii despre dopaj, acuze chiar, ce nu aveau nicio baza factuala.
In speta subscrisa nu poate fi responsabila pentru faptele unei persoane care nu are calitatea de prepus al sau, o persoana publica care prezinta o situatie de interes public despre o institutie publica, despre un demnitar, iar in cel de-al doilea articol au existat suficiente date, preluate din interpelari, dar si din articole de presa anterioare, ce conduceau la formularea acelor opinii.
Nu in ultimul rand aratam faptul ca libertatea presei este categoria de discurs cea mai bine protejata categorie de discurs de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului (denumita in continuare ECHR), fata de rolul vital de „caine de paza” (public watchdog) al presei intr-o societate democratica aceasta acoperind atat informatiile primite pozitiv, cat si cele care socheaza, ofenseaza, care contin o doza de exagerare, care contin termeni duri sau violenti (a se vedea jurisprudenta ECHR citata in intampinare).
Cu privire la prejudiciu
Acesta trebuie sa existe si sa nu fi fost reparat, existenta sa trebuind a fi dovedita, neputand fi prezumata.
In speta prejudiciul nu exista intrucat idem est non esse et non probari, necunoscandu-se care au fost in concret efectele celor doua articole scrise in ziarul „ZIUA” si care au fost cele ale articolelor din „Tricolorul”.
Reiteram faptul ca fiecare conditie de antrenare a raspunderii delictuale pentru fapta proprie trebuie dovedita, simpla existenta a unora dintre conditii nedeterminad existenta celorlalte, asa incat si prejudiciul trebuia sa fie dovedit in concret, spre a se delimita de eventualul prejudiciu cauzat urmare a publicarii articolelor de catre „Tricolorul” sau alte ziare (daca ar exista un astfel de prejudiciu, ceea ce noi nu recunoastem).
In speta insa, nu se cunoaste care au fost efectele publicarii articolelor din „ZIUA”, nedovedindu-se existenta niciunui efect (pozitiv su negativ).
Cu privire la caracterul de persoana publica al reclamantului, aratam faptul ca acesta, prin prisma functiilor detinute este inalt demnitar, mai usor expusa criticilor decat un simplu particular, ca atare acesta trebuie sa manifeste o mai mare toleranta fata de aceste critici si sa nu reclame o atingere a drepturilor sale nepatrimoniale (la onoare si reputatie), asumandu-si voluntar si constient riscul de a fi criticat, prin acceptarea demnitatii publice pe care o ocupa.
Nu s-a contestat reputatia ca publicist a reclamantului, opera sa (desi multi o contesta, sens in care rugam a se vedea comentariile cititorilor de pe web-site-ul cotidianului „ZIUA”) sau aspecte legate de viata sa privata, ci, prin publicarea acestor materiale de presa s-a contribuit la schimbul de idei, opinii, atat pozitive, referitoare la reclamant, cat si negative, legate strict de activitatea sa ca demnitar.
In acest context este de retinut faptul ca prestatia sa ca demnitar si critica acesteia nu-i poate aduce prejudicii reclamantului ca scriitor, om de cultura. Prin absurd daca ar fi prejudiciat, reclamantul ar fi prejudiciat ca demnitar, nu ca scriitor, asa cum reclama in cererea introductiva.
In speta, pe langa dreptul la onoare si reputatie, un alt drept subiectiv reclamat a fi fost incalcat se refera la imaginea reclamantului.
Rugam a se retine faptul ca, in legatura cu imaginea unei persoane sunt incidente prevederile art. 88 din Legea 8/1996, articol ce nu a fost invocat ca temei de drept, prin urmare aceasta chestiune solutionabila in baza altei legi excede obiectului cauzei.
Acest articol, cuprins in capitolul 11 al acestei Legi (intitulat “Protecţia portretului, a destinatarului corespondentei şi a secretului sursei de informare”) prevede urmatoarele aspecte, aplicabile imaginii (portretului) unei persoane: “(1) Difuzarea unei opere care conţine un portret necesita autorizarea persoanei reprezentate în acest portret. Autorul, proprietarul sau posesorul acesteia nu are dreptul sa o reproduca sau sa o comunice public fără consimţămîntul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia, timp de 20 de ani după moartea sa.
(2) În lipsa unei convenţii contrare, autorizarea nu este cerută dacă persoana reprezentată în portret este de profesie model sau a primit o remuneraţie pentru a poza.
(3) Autorizarea nu este necesară pentru difuzarea unei opere care conţine portretul:
a) unei persoane general cunoscute, dacă portretul a fost executat cu ocazia activităţilor sale publice;
b) unei persoane a carei reprezentare constituie numai un detaliu al unei opere ce prezintă o adunare, un peisaj sau o manifestare publica.”
Rugam a se retine faptul ca sanctiunea solicitata a fi aplicata este una excesiva – atat o suma ridicata cat si publicarea hotararii in mai multe publicatii (care desi pare nepatrimoniala, presupune plata unei sume foarte mari catre acele ziare, spatiul publicistic fiind taxat ca spatiu publicitar) – sens in care invocam hotararile ECHR pronuntate in cauzele Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit al marii Britanii si Irlandei de Nord (in care acordarea unei sume excesive reprezinta prin ea insasi o hotarare de descurajare a libertatii de exprimare) si Steuer c. Olandei citata in intampinare)
Nu in ultimul rand, daca veti aprecia ca exista vreun prejudiciu moral, acesta a fost reparat (compensat) prin publicarea dreptului la replica, despre care am facut vorbire in intampinare.

Cu privire la vinovatie
Rugam sa observati ca fata de exercitarea unui drept subiectiv civil, numai exercitarea abuziva acestuia, cu rea credinta poate fi sanctionata, prin urmare culpa, ca forma de vinovatie nu poate atrage raspunderea delictuala in cauza, singura forma de vinovatie sanctionabila in speta fiind doar intentia directa, abuzul de drept presupunand doar reaua credinta, ce nu se regaseste insa in speta.
Intrucat reclamantul a aratat in cererea introductiva faptul ca sustinerile din articolele incriminate contin afirmatii denigratoare de natura calomniei, invederam o hotarare relevanta a Instantei noastre Supreme, sectia penala, unde s-a retinut cu valoare de principiu ca existenta infractiunii de calomnie „este conditionata, pe de o parte, de caracterul determinat si neadevarat al faptei ce se imputa ori afirma, iar pe de alta parte de o anumita particularitate a atitudinii subiective a faptuitorului, caracterizata prin rea-credinta. Cu alte cuvinte, de esenta acestei infractiuni este ca faptuitorul sa actioneze animat de intentia de a discredita, de a compromite pe cel vizat prin afirmatiile ori imputarile sale publice …” fiind constient ca fapta imputata este neadevarata (Decizia penala nr. 2808/31.05.2002, in PR nr. 3/2004, II, p. 54).
In cauza insa aratam ca am permis libera dezbatere a opiniilor asupra unui subiect de interes public (gestionarea banului public si functionarea unor institutii publice), aparand si materiale pozitive la adresa reclamantului, dar si comentarii pozitive ale cititorilor la adresa sa (desi acestea nu priveau pozitia sa ca demnitar, ci ca scriitor, asupra careia nu am facut comentarii), publicand un punct de vedere al unei persoane publice avizate, apoi am comentat demersurile acestei persoane si am analizat si opinat asupra criticilor aduse reclamantului, fara a aduce informatii noi despre reclamant, preferand doar sa se opineze asupra sustinerilor unui tert.
In acest sens, Legea presei nr. 3 din 28 martie 1974 dispunea in art. 3 ca : “Libertatea presei constituie un drept fundamental consfintit prin Constitutie. Tuturor cetatenilor le este garantat dreptul si le sunt asigurate conditiile de a-si exprima prin presa opiniile in problemele de interes general si cu caracter public, de a fi informati asupra evenimentelor din viata interna si internationala”, iar in art. 67 ca „orice persoana fizica sau juridica are dreptul sa se adreseze organelor de presa in orice problema de interes si cu caracter public, sa formuleze opinii, propuneri, sesizari sau reclamatii.
Organele de presa sunt obligate fie a le da publicitatii ca atare sau a le utiliza pentru realizarea unor articole sau emisiuni proprii, fie a le transmite organului sau organizatiei care, potrivit atributiilor legale, are competenta si obligatia solutionarii.”
Ca atare, chiar si in perioada comunista publicarea unor materiale in forma in care acestea au fost primite de la diferite surse nu avea nici macar caracter ilicit.
Care era motivatia pentru care societatea editoare sa fi oprit publicarea unui material asumat de o persoana avizata (desi nu avea dreptul sa cenzureze pe nimeni, potrivit art. 30 alin. 2 al Constitutiei) ?
In sensul lipsei relei credinte invocam hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntata in cauza Thoma c. Luxemburgului, in care reclamantul (domnul Thoma), redactor la radio a făcut o emisiune despre respectarea legislaţiei forestiere în care a citat concluziile scrise de altcineva într-un studiu publicat. A fost condamnat civil, în urma unei acţiuni în despăgubire introduse de mai mulţi proprietari de păduri. Curtea, bazându-se pe motivarea din cauza Jersild c. Danemarca – reclamantul limitandu-se la a reproduce concluziile altuia – a constatat existenta unei violări a art. 10 din Conventie.
De asemenea, in cauza Thorgeirson c. Islandei s-a aratat ca : „In al doilea articol reclamantul a relatat in principal ceea ce alte persoane i-au povestit despre brutalitatea politiei… Articolele s-au referit la o chestiune de interes public, fapt necontestat de parti. Este adevarat ca ambele articole au fost formulate in termeni violenti. Cu toate acestea, avand in vedere scopul si impactul urmarit, Curtea apreciaza ca limbajul folosit de reclamant nu poate fi considerat excesiv.”
De asemenea, aratam faptul ca in priviinta faptelor expuse (desi noi am emis judecati de valoare), acestea trebuie sa se bazeze cel puţin pe un început de probă, (Boldea c. României), respectiv sa nu se dovedeasca ca sunt in totalitate false (I. Dalban c. Romaniei si Sabou şi Pîrcălab c. României), ceea ce in cauza este evident, dar trebuie verificat in priviinta celui ce a facut aceste afirmatii si nu in priviinta celor ce au contribuit la dezbaterea unui subiect de interes public.
Judecatile de valoare sunt opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, deci implicit concluzii proprii, ele bucurandu-se de protectia art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care se bazeaza pe o argumentare logica a autorului lor, respectiv au la baza elemente obiective care sa le justifice (Lingens c. Austriei).
Daca judecatile de valoare sunt fondate pe un minim de fapte, se poate retine ca ele au fost formulate cu buna credinta in exercitiul normal al libertatii de exprimare (Cauza Cumpana si Mazare c Romaniei), asa cum am demonstrat.
Atata timp cat a existat o baza de documentare, evidentiata de inscrisurile de la dosar nu se poate retine ca subscrisa a actionat cu rea credinta, cat timp interpelarile ne-au fost transmise spre comentare si exista la dosar, asa cum exista si nota unui controlor si mai ales sustinerile unei persoane credibile, dar mai ales exista si punctul de vedere al reclamantului, publicat in paginile cotidianului editat de noi.
Se pate deci observa faptul ca am publicat un punct de vedere, o informare a Vicepresedintelui Comisiei de politica externa a Senatului Romaniei, apoi, fata de raspunsurile la interpelarile adresate organelor statului am sintetizat sustinerile domnului Eugen Mihaescu, dupa am publicat replica reclamantului, transmisa prin intermediul institutiei pe care o conduce, ca ulterior am publicat un punct de vedere contrar coparatului persoana fizica si ne-am cerut scuze senatorului Mihaescu, fata de atacurile la persoana, fara legatura cu calitatea sa, lansate de un colaborator.
Toate judecatile de valoare emise sunt realizate pe baza sustinerilor unei persoane credibile care a realizat si numeroase interpelari, puse la dispozitia noastra, in esenta noi contribuind la dezbterea publica asupra prestatiei reclamantului in functiile publice detinute, existand si aspecte negative despre acesta, dar si aspecte pozitive.
Aspectele legate de cheltuirea banului public nu au fost prezentate, ci doar reluate de catre noi, fata de sesizarile coparatului Mihaescu, l-am citat pe acesta si i-am comentat interpelarile, dar si lipsa de reactie la acestea, concluziile evocate decurgand in primul rand din lipsa de control si transparenta in gestionarea bugetului Institutului Cultural Roman, dar si fata de micile conflicte dintre persoanele din conducere si alti functionari, ce s-a simtit dezavantajati de politica de gestionare a fondurilor realizata de catre conducere (si nu doar de reclamant, asa cum se arata dealtfel si in articole).

Cu privire la legatura de cauzalitate
Aratam faptul ca trebuie sa existe, sa se dovedeasca o legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, aceasta neputandu-se prezuma, ca in speta nu s-au demonstrat sau dovedit care au fost consecintele negative suferite de reclamant si cine le-a provocat, de asemenea nu s-a aratat clar ce anume consecinte au provocat articolele din „ZIUA”, dar, mai important, in absenta prejudiciului si a unei fapte ilicite, nu poate exista legatura de cauzalitate.

Cu privire la raspunderea SC ZIUA SRL invederam faptul ca nu s-a evidentiat in ce ar consta fapta proprie a acestei parate, distincta de a coparatului Eugen Mihaescu, precum si a jurnalistilor de la „Tricolorul” si ca nu sunt indeplinite conditiile speciale, de raspundere a comitentului pentru fapta prepusului, nefiind dovedit raportul de prepusenie dintre Luca Iliescu si subscrisa (mai mult, nu s-a dovedit ca Luca Iliescu ar exista)
Fata de faptul ca editorul nu poate interveni in exercitarea dreptului la libera exprimare prin dreptul de supraveghere, control si dreptul de a da dispozitii obligatorii jurnalistului, specifice raportului de prepusenie, cenzura fiind interzisa, nu in ultimul rand nedovedindu-se ca jurnalistilor li s-ar fi incredintat ca atributie sa scrie aceste articole, acesta nu exista in mod obiectiv in presa scrisa, asa incat nici aceasta ultima conditie de antrenare a raspunderii comitentului pentru fapta prepusului nu este indeplinita in speta.

Pentru aceste considerente va rugam sa respingeti ca neintemeiata actiunea si sa acordati SC ZIUA SRL cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat.

Cu consideratie,
SC ZIUA SRL,
prin av. George Papu

DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI SECTOR 1 BUCURESTI