Posts Tagged ‘Andrei Plesu si Silviu Brucan au facut GDS-ul cu Ion Iliescu in strada Paris’

O STAFIE BANTUIE ROMANIA – „Societatea civilă“. Pe urmele agentilor anti-Romania

Un conglomerat cu denumire generică – societatea civilă – apare când şi când în plan public, asumându-şi diferite cauze, de regulă cu substrat politic nedeclarat. Invocând atribute ale moralităţii, lansând campanii ce au în vedere apărarea drepturilor omului şi susţinând că exprimă vocea tăcută a majorităţii sau că ar media reprezentarea unor opinii ale unor câmpuri vaste ale societăţii româneşti, reprezentanţii aşa-numitei societăţi civile ocupă sau revendică platforme de autoritate în spaţiul opiniei publice.
Mai nou, vedem aşa-numiţi reprezentanţi ai „societăţii civile“ puternic implicaţi în contestarea – inclusiv juridică – a codurilor, pentru motive nedeclarate deschis, dar care devin vizibile observând suportul unor organizaţii cunoscute pentru legăturile cu reţele europene de stânga, anticreştine şi pro-homosexualitate.
Deşi nu au calitate procesuală clară, aceste organizaţii ce pretind a reprezenta „societatea civilă“ sunt înzestrate şi cu un alt abtribut, cel al imposturii. Pe de o parte, deoarece sintagma „societate civilă“ nu este definită juridic sau normată în vreun fel de vreo prevedere legislativă.
Ziariştii „Curentul“ au luat legătura cu avocatul Cătălin Predoiu, ministru al Justiţiei, pentru a ne edifica asupra termenului şi pentru a afla dacă există un text de lege ce delimitează şi stabileşte cine anume este „societatea civilă“ în România şi ce atribute juridice încarcă acest termen. La aceste întrebări, domnia sa ne-a comunicat că termenul apare în „vechiul Cod Civil într-o manieră pe alocuri desuetă“ doar pentru a diferenţia distincţia dintre societate comercială şi societate civilă ca entitate ne-comercială – relaţie dintre mai multe persoane care se asociază în vederea atingerii unor scopuri sau interese comune.
Şi senatorul Iulian Urban, avocat şi vicepreşedinte al Comisiei Juridice a Senatului, ne-a confirmat faptul că nu se poate defini calitatea procesuală activă a unei generice „societăţi civile“ câtă vreme nu există criterii care să stabilească cine anume reprezintă această entitate şi din ce organizaţii este formată societatea respectivă. Deşi în anumite texte de lege se specifică ideea de parteneriat dintre instituţii ale statului cu „societatea civilă“, nicăieri nu este delimitat în termeni juridici conceptul şi nu este delimitată distinct aria pe care ar acoperi-o „societatea civilă“.

Societatea civilă – „sistem al puterilor non-statale“

Pe scurt, definirea clară a grupării care este acoperită generic de acest termen nu există în sens juridic şi nici nu se regăseşte în vreun text de lege vreo aproximare măcar, o listă sau un număr de organizaţii care au sau nu calitatea de a purta flamura „societăţii civile“.
Sergiu Tamaş scrie în „Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică“ (Editura Academiei Române, 1993) că „formarea societăţii civile este rezultatul unei mişcări spontane şi creatoare a cetăţenilor care instituie în mod benevol diverse forme de asociere politică, economică, culturală. În cadrul societăţii civile, cetăţenii intră într-o ţesătură de raporturi sociale, participând benevol la activitatea unei multiplicităţi de asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea promovării unei diversităţi de obiective şi interese.
Organizaţiile societăţii civile sunt, într-un anumit sens, autonome, în raport cu statul, reprezentând o multitudine de centre de putere, un sistem al puterilor non-statale“.
Aşadar, avem un sistem al puterilor non-statale format însă din cine şi cu ce atribute ale legitimităţii? Cine a creat şi fondat „societatea civilă“ din România, unde s-a născut ea, în ce laboratoare şi ce fel de vector al societăţii reprezintă ea şi mai ales cât de „civil“ a fost şi este acest vector? De la aceste întrebări se ramifică mai degrabă alte noi semne de întrebare decât un răspuns coerent şi clar.
Este consemnată public o replică pe această temă ce aparţine profesorului francez Claude Karnoouh, care a predat la Universitatea din Cluj multă vreme şi-i cunoaşte bine pe eroii „societăţii civile“ din România: „În România nu a existat nicio iniţiativă intelectuală care să creeze vreo legătură între mişcarea muncitorească şi intelighenţie, aşa cum a fost, de exemplu, Solidaritatea din Polonia (…) Ei se declară dizidenţi, dar am stat mulţi ani în România, pe timpul lui Ceauşescu (1971-1982) şi, cu excepţia lui Paul Goma, n-am auzit, văzut sau cunoscut dizidenţi. Şi dacă ei au existat, s-au manifestat probabil atåt de discret, încåt nimeni nu i-a auzit…”
Profesorul francez mai constată că aceşti intelectuali au fost „grăbiţi ca şi activiştii fostului aparat de partid să caute imediat avantaje şi privilegii“, în timp ce nu a existat şi nu există o reflexie veritabilă asupra comunismului la intelighenţia română, după cum niciun examen al propriei ei conduite, înainte şi după 1989.

„Impostura de anvergură“

Iată de ce, spunea acelaşi comentator francez, lumea, tinerii şi-au pierdut încrederea într-o „intelighenţie“ grăbită la avantaje şi privilegii, formată în mare parte, adăugăm noi, în jurul Grupului pentru Dialog Social, fondat de altfel de un Silviu Brucan, fost cadru NKVD, fost şef de secţie la „Scånteia“, ambasador comunist la Washington, „călător“ pe ruta Moscova, ce a jucat un rol central în revoluţia-lovitură de palat din decembrie 1989.
După ce a înfiinţat practic structura Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organism de inspiraţie sovietică şi cu agenţi sovietici la vârf, Brucan s-a aplecat şi asupra „societăţii civile“ înfiinţând Grupul de Dialog Social, primul mugur (putred din păcate) al aşa-zisei alternative civile la puterea de stat şi de partid ce a devenit baza unui „sistem al puterilor non-statale“.
Membrii grupării s-au opintit pentru început să încerce confiscarea anticomunismului, din motive de capital politic, iar analiza resorturilor sale reale a fost înlocuită cu o continuă mistificare ce urmărea exonerarea adevăraţilor responsabili şi ascunderea rădăcinilor otrăvite ale sistemului comunist.
Dinu Săraru i-a caracterizat astfel pe membrii grupării, foşti tovarăşi din cârciumile literare ale epocii comuniste: „Mulţi şi-au construit biografii de luptători în ilegalitatea anticomunistă din România, dar ani de zile şi-au făcut studiile în străinătate, au luat cu devotament toate premiile de la UTC până la Academie, s-au bucurat de toate stipendiile comuniste. Şi acum dau lecţii, fac apeluri către toate ipostazele nemerniciei, erijându-se în arhanghelii purităţii şi justiţiei morale. Această lăcomie a incontinenţei lor prezenţe perpetue şi agresive ar putea fi numită foarte bine cu o sintagmă aflată chiar în doctrina lor – „impostura de anvergură“.

Reţeaua Soros – fondată şi condusă de un agent al serviciilor comuniste

În sediul acestui grup al imposturii s-a constituit „Societatea deschisă“ din România sub oblăduirea lui Soros, care a înfiinţat la Bucureşti, oficial, în 1990, fundaţia care îi purta numele: „Fundaţia Soros“. Maestru de ceremonii a fost însuşi Ion Iliescu.
Ulterior, numele a fost schimbat: „Fundaţia pentru o Societate Deschisă“. A fost primul ONG – nod de reţea înfiinţat în România din cadrul mai vastei reţele a „Soros Open Network România“.
George Soros a investit în 1990, pentru fundaţia sa din Romånia, 1,5 milioane de dolari, iar apoi investiţia a crescut progresiv, de la 4,3 milioane de dolari în 1992 la 11,3 milioane de dolari în 1996, pentru a ajunge, în 1999, la suma-record de 15,8 milioane de dolari.
Aceste sume gigantice pentru România au fost iniţial rulate pentru recrutarea membrilor de vârf ai aşa-zisei „societăţi civile“ de către un „civil“ numai cu numele, Alin Teodorescu, sociolog, apoi cancelar al Guvernului PSD, deputat etc.
De altfel, majoritatea membrilor de vază ai acestor ONG-uri s-au aflat mereu cu un picior în „societatea civilă“ şi cu celălalt în Parlament sau în Guvern, mereu însă în câmpul de influenţă politică.
Esenţial mi se pare însă faptul că, încă de la origini, reţeaua a avut la vârf şi a fost fondată practic de către un personaj – Alin Teodorescu – care a avut o relaţie ambivalentă nu doar cu un serviciu secret comunist, ci cu două!
Promitem de la acest punct încolo să detaliem în numerele viitoare ale „Curentului“ o analiză extinsă a „societăţii în civil“ a României.
George RONCEA

Descarca AFISUL “VOCI CURATE” AICI

PLESU & LIICEANU, CATARATI PE CADAVRUL LUI NOICA. La Centenar, despre Noica în cifru “humanist”. "Filosofii" fara opera sunt si "poeti"

La Centenar, despre Noica în cifru “humanist”IV. Centenar Noica (1909-2009)
de Isabela Vasiliu-Scraba

Constantin Noica (1909-1987) diferenţiase domeniul “spiritului” (al filozofiei) de acel domeniu al “sufletului” unde ar intra religia (cu excepţia spiritualităţii indiene), binele din domeniul social şi politic şi psihanaliza. Tristeţile lui Cioran, exprimate aforistic, ar reprezenta domeniul istorismului, cum spunea Petre Ţuţea (1). După Noica, asemenea tristeţi sînt de resortul “sufletului”. Gabriel Liiceanu, pe la patruzeci de ani, punea pe seama unor imbolduri demonice, tiranice şi negative refuzul lui Constantin Noica de a încadra în domeniul “spiritului” tristeţile cioraniene (Jurnalului de la Păltiniş , Cartea Românească, Bucureşti, 1983, p.164).

Neintrând în domeniul “spiritului” prin niciuna din cărţile sale, protejatul lui Noica a reuşit să păstreze peste ani confuzia dintre spirit şi suflet. Amestecarea domeniului filozofiei cu domeniul politicului şi conservarea nebulozităţii privitoare la distincţia operată de Noica între suflet şi spirit s-a văzut din cele spuse de Liiceanu pe când avea 50 de ani: “Dacă ar fi de luat o lecţie de la Noica, la ora actuală, la nivelul filozofiei istoriei ar fi că noi trebuie să ieşim din infernul comunismlui fără să intrăm în pseudo-paradisul Occidentului” (Liiceanu în rev. “Euphorion”, II, 6-8/1992).

Aici nivelul “filozofiei istoriei” este invocat fără rost, nefiind nici un moment vorba de filozofie. Citatul dovedeşte nestrămutata ancorare a discipolului în domeniul “sufletului”, întrucât lecţia la care se referea Gabriel Liiceanu ar fi de luat în plan imediat politic. Si nu de la maestru ci de la discipol. Cu alte cuvinte, profitorii regimului comunist, foştii ideologi din tagma lui Ion Ianoşi, cei care peroraseră despre “pseudo-paradisul capitalist” şi despre “salvarea omenirii ca omenire” adusă de etica comunistă, e cazul să dea alte lecţii după abolirea comunismului, să-şi cârmească discursul dinspre “onestitatea” faţă de oamenii care trăiesc în statistică înspre “infernul” comunismului.

Noica nu a dat niciodată lecţii politice. A constatat eventual nivelul şi sursa învăţăturilor politice vehiculate de cei care-l vizitau şi i-a îndemnat să-şi lărgească orizontul citind în germană. De exemplu, lui Dan C. Mihăilescu – pe care nu l-a văzut foarte hotărât în studiul sanscritei, dar care (asemenea lui Pleşu) păruse a nutri ceva interes pentru orientalistică impresionat de Sergiu Al-George (şi de exemplul marelui Eliade) -, Noica îi recomandase (într-o scrisoare) să citească în paralel “Scânteia” si “Neuer Weg” spre a deprinde germana (Despre Noica; Noica inedit, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2009, p.63).

Modelul discursului privitor la “infernul” comunismului este oferit de discipolul preferat al lui Noica. Intr-adevăr, prof. Gabriel Liiceanu – fost adept al eticii comuniste (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Noica şi discipolii săi) -, a ţinut pe 24 aprilie 2009 la Facultatea de Filozofie o frumuseţe de conferinţă pe care s-a gândit s-o publice într-un volum colectiv, trecându-se autor cot la cot cu Noica si cu Alexandru Dragomir. Ba i-a mai trecut în rând cu Noica şi pe Andrei Cornea (pentru încurajarea incoerenţei ideatice) şi pe Sorin Vieru (pentru meritul de a nu se mai fi obosit să scrie nimic despre Noica, în volum fiind introdus un text vechi de 20 de ani) şi pe Andrei Pleşu din aceleaşi considerente. Reciclarea unui text a lui Pleşu din 1988 arată că “discipolul” n-a fost capabil să creeze nimic nou la sărbătorirea centenarului maestrului invocat negreşit în apariţiile publice.

Iată o parte din descrierea “infernului comunist” făcută de Liiceanu care-i ţinuse lui Noica lecţii despre binele celor mulţi cu care îi fericeşte pe oameni etica comunistă (G. Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş, C.R., Bucureşti, 1983, p.175). Fostul profitor al regimului comunist spunea fără să clipească următoarele: “Ţara care oficial trecea drept a mea… era cea care-mi interzicea să umblu şi să vorbesc liber” (Despre Noica; Noica inedit, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2009, p.32). Delirul comunistului bursier Humboldt care trecea Cortina de Fier la vremea graniţelor practic închise atinge apogeul în fraza: “România cea furată de comunişti nu a fost niciodată patria mea”(op. cit.).
Dar aşa zisa lecţie pe care ar fi ţinut-o Constantin Noica despre ieşirea “din infernul comunismlui fără intrarea în pseudo-paradisul Occidentului” nu deconspiră doar incapacitatea discipolului de a înţelege gândirea lui Noica, ci si “oportunismul” lui Adrian Marino care n-a scăpat ocazia de a prelua citatul din rev. “Euphorion” şi a broda la nesfârşit în jurul opiniei lui Liiceanu (v. rev. “22”, nr.42, 22-28 oct. 1992, p.14).

De fapt, nu după confuzia de idei ilustrată de acest citat care i-a plăcut atât de mult lui Adrian Marino se pot deduce relaţiile dintre maestru şi protejatul său, care ori nu citea ce scrie Noica, ori nu avea capacitatea să priceapă ce gândeşte filozoful. In relaţia Noica-Liiceanu, caracteristice rămân “adierile care vin din gândirea lui Noica” (Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p.125). Altfel spus, preschimbarea rolului de “meditator” fără plată a filozofului marginalizat până la moarte (2) în aceea de “negru” furnizând idei pentru scrierile discipolilor.

In ciuda veşnicelor “împrumuturi” fără indicarea sursei (cum s-a întâmplat şi cu logica lui Ares însuşită pe aceeaşi cale de Pleşu în Elemente pentru etică a intervalului, v. Isabela Vasiliu-Scraba, “De ce nu a făcut A. Pleşu filozofie”, în vol. Contextualizări, Ed. Star Tipp, Slobozia, p.46), acelaşi Liiceanu care i-a “vampirizat gândirea” lui Noica are nemăsurata îndrăzneală de a spune studenţilor la Colocviul din 24-25 aprilie 2009 organizat de Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti că pentru el şi pentru Pleşu “splendoarea” rămâne că Noica i-ar fi “născut” pe ei doi (v. G. Liiceanu, Despre o anume personalitate, în volumul colectiv Despre Noica; Noica inedit, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2009, p.38). Altă splendoare nu e de menţionat, eventual legată de opera filozofică a acestuia. Liiceanu mai consemnează în volumul scos la Humanitas că filozoful de la Păltiniş îi irita, îi întrista, sau îi amuza cu “puseurile sale anacronic patriotarde” (ibid.).

Din cele 206 de pagini ale cărţii (în care e trecută enormitatea că unicul merit al lui Noica ar fi acela de a-i fi “născut” pe Pleşu şi Liceanu), credem că ar fi meritat să fie tipărite în exclusivitate cele 18 pagini cu scrisorile lui Noica. In rest volumul este de necitit. E chiar trist să vezi din dezlânatul text a lui Andrei Cornea (care a mers în Italia la universitatea din Roma dus de Patapievici ca model de discipol al “Şcolii de la Păltiniş”) cum acesta nu e în stare să aştearnă pe hârtie o idee sesizată şi expusă extrem de clar de Eliade: în timp rezistă doar cărţile scrise de mari personalităţi: Getica lui Pârvan se va citi pentru Pârvan, Istoria critică a lui Haşdeu se citeşte pentru Haşdeu. Timpului îi vor rezista mereu “oamenii care au tratat istoria şi ştiinţa paradoxal, fantastic, personal” (Mircea Eliade, Arta de a muri, Ed. Moldova, Iaşi, 1993, ediţie de Magda Ursache şi Petru Ursache, pp. 66-67).

In volumul scos de Humanitas pe a cărei primă pagină e trecut “Centenar Noica 1909/2009” mai găsim inserată şi poezie proastă (scrisă de Bogdan Mincu, Ioana Pârvulescu, Pleşu, Liiceanu etc.). Paginile de prisos cu ode închinate directorului Editurii au fost cuprinse în carte după principiul mass-mediei: cantitatea bate calitatea. Prin ele Liiceanu a încercat (fără succes!) deturnarea urechelii lui Noica de după publicarea Jurnalului de la Păltiniş. Desigur, urecheala trebuia citată, ca să se ştie ce rost are adunătura de osanalele “poetice” de la pagina 191 până la p. 201 şi auto-adularea dublată de auto-compătimire (în versuri, si ce versuri!) a lui Liiceanu (de la pp. 202-203), care-şi întreabă aplaudacii: “de ce vrei tu ca eu să port/ O greutate fără nume/ Între discipol şi maestrul mort?”.

Cu fineţea ce-l caracteriza, Noica interpretase poza de pe Jurnalul de la Păltiniş, notând pe 15 ian. 1984 (în Jurnalul său de idei) că Liiceanu şi-a început cariera “cu stîngul”: In loc să publice o lucrare personală din care să se vadă că si-a depăşit maestrul şi că după un discipolat de două decenii îşi poate ucide simbolic învăţătorul (3), Liiceanu “cel stîngaci” s-a decis să facă pe toată lumea părtaşă la conversaţiile cu Noica, publicând spusele maestrului cu o aşa de mare fidelitate încât dau impresia transcrierii unor înregistrări.

Interesant e că discursul din 24 aprilie 2009 care figurează drept contribuţia lui Liiceanu la sărbătorirea lui Noica are pe la început nişte întrebări retorice despre creşterea sau descreşterea “staturii” lui Noica în timp. La vremea “industriei” de lansări de nume prin organizarea ad hoc a tot felul de colocvii ale căror lucrări devin volume, în ţară sau pe la institutele române din afară (v. masiva impunere post-decembristă a lui Culianu, pe post de “nou-Eliade”, apud. Antohi), astfel de întrebări maschează purul dezinteres pentru filozofia lui Noica. Nimic altceva! Este suficient să răsfoim excelenta lucrare a lui Stan Cristea (C. Noica: repere bio-biliografice, RCR Editorial, Bucureşti, 2009) spre a vedea câtă râvnă a pus fosta Editură Politică şi ICR-ul în traducerea şi răspândirea cărţilor lui Noica. Intr-un sfert de veac, Liiceanu, discipolul lui Ion Ianoşi (cu care si-a dat doctoratul) a avut grijă să-i fie traduse lui Noica doar două cărţi de filozofie: Spiritul românesc în cumpătul vremii, tradus după subtitlu, care, scria Ion Ianoşi, “redă mai bine conţinutul” (în 1991 în franceză, în 1993 în italiană, în 1999 în portugheză şi în 2009 în spaniolă), şi Devenirea întru fiinţă (în 2007 în italiană) şi în 2008 în franceză la o editură din Germania, cu un titlu nepotrivit: Devenir envers l’etre, întrucât Noica a optat pentru echivalarea Le devenir au sens de l’etre (1982). Acel îndemn tipic noician “să devii ceea ce eşti” reflecta titlul ontologiei sale, împreună cu credinţa că “esenţele nu se schimbă”. Fiecare om îşi dă măsura arătându-şi firea lui cea adevarată, împlinindu-şi astfel menirea, pentru că “în orice om o lume-şi face încercarea” (Eminescu).

N-am putea spune dacă volumul de la centenarul lui Noica este mai catastrofal decât volumul prin care fosta Editură Politică a marcat centenarul lui Eliade. Oricum, cartea Despre Noica; Noica inedit nu cuprinde o afimatie de genul “Eliade, Noica, Cioran, toată generaţia lor, de la Mircea Vulcănescu până la Ţuţea aparţin trecutului” (Virgil Nemoianu în vol. Intâlniri cu Mircea Eliade, Ed. Humanitas, Buc., 2007, p.192), cum se găseşte în volumul prin care Liiceanu în calitate de director de editură l-a sărbătorit pe Eliade la centenarul naşterii marelui istoric al religiilor.

ISABELA VASILIU-SCRABA

DAN TAPALAGA, “consilierul special” al Monicai Macovei, candidata “in civil” a PDL, despre Elena Basescu: “O martoaga tampa”

Martoaga chioara
de Dan Tapalaga

De fiecare data cand o vad, tuguindu-si buzele la interviuri aranjate sau foarte complezente, cand o aud gafand ridicol chiar si in cele mai banale situatii posibile, imi vine in minte un banc. Nimic mai mult. Un banc stupid, dar care-i vine manusa. Un taran avea o martoaga chioara. Intr-o buna zi, o scoate la targ. De vanzare iapa? De vanzare. Aude? N-aude, ca-i surda. Vede bine? Nu vede, ca-i chioara. Dar de tras, trage? Nu trage, ca-i obosita si cazuta. Pai, de ce-ai mai adus-o la targ? Sa-mi bat joc de ea, de aia.
A doua zi, taranul isi scoate iarasi martoaga la targ. Schimba foaia. De vanzare iapa? De vanzare. Aude? Mai ceva ca o iepuroaica. Urla in urechea rapciugii. Nici o tresarire. Da’, de vazut, vede cu ochii astia umflati? Ca vulturul pe stanca. Omul ii trece mana prin dreptul ochilor. Nici o clipire. Da de tras, trage? Ca-mi pare costeliva rau. Ca bivolul in jug! Scutura zdravan de capastru, martoaga cade lata. Mai face o incercare: macar calare, tine? Jar mananca! Cand se suie omul in sa, ce sa vezi? Aratarea se ridica pe picioarele dinapoi si o ia la galop. Se izbeste cu capatana in primul copac, cal si calaret se fac praf.
Aproape fericit, taranul ii striga din urma: Nu vede, n-aude si nici nu trage! Da’, vezi ce curajoasa e?
HotNews.ro
Intrebarea mea e simpla: daca “consilierul special” al candidatului (ca doar e barbata!) PDL Monica Macovei, si chiar “ultra-personal” – mai ceva ca un pampers sau OB – isi permite un astfel de atac suburban, cine il strange in usa pe Basescu?

Vox Populi: Tovarase Plesu, nu puteai sa spui direct "Puric ma enerveaza", e "un element dusmanos"?!

Motto: “Ce ne facem, ca noi n-am trecut pe la Colegiul Noua Europa sa ne omologheze Plesu credinta?”

Extrase din reactiile cititorilor la articolul lui Andrei Plesu din Adevarul: “Doua feluri de necredinta”. A uitat sa-l mentioneze si pe-al treilea, al sau: anti-credinta perversa, din postura de “supra-credincios”. Mai stim noi niste cazuri, patologice, din trena lui…

NECredinta d-lui Plesu Despre al treilea fel de necredinta, a intelectualului de stanga care simuleaza dreapta, dl. Plesu nu sufla o vorba. Unde mai pui ca de la Revolutie incoace elita noastra de stanga (cu dl. Plesu in frunte) este intr-un chef continuu: cand cu FSN-ul, cand cu PSD-ul, cand cu PNL-ul, de cativa ani cu Basescu si PD-L-ul si, de ceva vreme, cu Bruxelles de unde vin bani frumosi pentru petrecerile cu staif academic dar fara duh din Strada Plantelor 21.
serban

Impotriva lui Puric ? In general citeam cu placere ce scrie domnul Andrei Pleshu, insa de aceasta data atacul foarte putzin voalat la adresa domnului Dan Puric nu mi se pare nici argumentat serios nici indreptatzit.
Ayana

In 1990 cand Regele Mihai a fost expulzat din Romania (cu viza de intrare in Romania in pasaport) Domnul Plesu (pe atunci ministru al Culturii) a protestat in mod original prezentandu-si o”demisie tehnica”…
Popescu

Plesu, Dinescu, seful de la Humanitas – Liiceanu -, Patapievici, Dan Grigore, toti au fost utecisti, comunisti. Ei sunt inconstient blocati psihic de frica comunista. Stau si se intreaba oare ce patesc daca actionez fizic si de frica renunta la gandurile/dorintele/idealurile visate noaptea. Trebuie sa vina o noua generatie. Fosti nu sunt in stare de nimic, toti sunt obedienti.
dinescu

Alo, Plesule, du-te la copilul Dinescu si daca Dunarea nu este inghetata cautati raspunsul in luciul valurilor, altfel adio nemurire. Ce aveti de pierdut? Mai jos de atat nu cadeti. Va doresc succes, altfel, adio democratie.
dinescu

Care specie? Tov. Pleschu, nu puteai sa spui direct “Puric ma enerveaza, pentru ca etc., etc.”?

De ce trebuie sa folosesti vechiul stil comunist prin care sa infierezi “elementele dusmanoase”? In 20 de ani n-ai progresat si tu un pic, asa de forma sau atunci cand te lasa nervii uiti de “manierele europene”? “Umbra discreta a smereniei”… adica atunci cand vezi atatea jigodii in jurul tau (ca in Romania de azi) trebuie sa tii “ciocu’ mic”, nu trebuie sa rostesti adevarul clar si raspicat. Dupa tine, Pleschule , Iisus trebuia sa intre in templu pasind pe varful picioarelor…
quintus
legionarismul scos de la naftalina De la Iliescu incoace tu si altii ca tine vedeti legionari peste tot. Lectiile de istorie invatate in comunism ti-au maculat gandirea. Nu cred ca ai trecut vreodata pe la Km0, locul liber de (neo)comunism. In schimb ti-ai facut urechile palnie la torentul iresponsabil de acuze false lansat de Iliescu in anii ’90. Plesu e si el pe aproape avand in vedere ca in 1990 era ministru al culturii, adica omul regimului Iliescu.
un golan

Plesu si faptele lui de vitejie Plesu, cand era Ministrul Culturii sub Iliescu (apropos, a iesit de-acolo?), ce credeti ca a facut in toiul privatizarii desantate? L-a cadorisit pe prietenul sau (cel cu Jurnalul de la Paltinis) cu Editura Politica, acum Humanitas. Mare lucru n-am primit, zicea prietenul, doua birouri descleiate, 3 fishete ruginite, 5 creioane cu varful bont si niste traducatori speriati si turnatori pe care i-am reciclat. Hmm…
alt golan

Nu e preferabil, d-le Plesu… A doua „specie” este Dan Puric. Dan Puric il indispune pe d-l Plesu. D-l Plesu nu are argumente impotriva lui Dan Puric dar il califica ca impostor si semidoct. Dan Puric ar trebui sa arate smerenie, adica, probabil, sa ceara voie de la distinsii intelectuali ai acestui veac sa-l marturiseasca pe Hristos si pe sine insusi (adica ”smerenie” in fata fariseilor). Intre atatea mizerii care ne inconjoara si care ne agreseaza, d-l Andrei Plesu a identificat „problema”: starea de spirit pe care o genereaza marturisirea de credinta a lui Dan Puric! Sunteti orbit de mandrie, d-le Plesu! Nu puteti pricepe, nu-i asa? Nu puteti pricepe cum un actor poate face inimile sa vibreze atunci cand actorul, Omul, vorbeste despre Hristos. Pentru ca vibratia cuvintelor lui Dan Puric nu vine de la el, ci de mult mai de sus, unde cei orbi de atata “intelepciune” si “invatare” nu ajung. Dan Puric vorbeste despre Iubire, iar dumneavoastra ii preferati pe cei care se multumesc numai cu oala de sarmale… Aflati, d-le Plesu, ca noua chiar nu ne pasa de indispozitia pe care v-o creeaza Dan Puric in starea dumneavoastra calduta de intelectual rasat.
prafdecuratatnegreala
patetic @plesu: faptul ca ai crescut din tzatza lu’ noica nu-ti da dreptul sa-i batjocoresti pe cei care au avut curajul sa inchida mizerabilul capitol al religiei. emiti expresii la nivelul baieteilor de liceu care pozeaza emo ca sa agate haite din anii terminali… specii care te indispun, actiuni care te frapeaza. cine esti tu plesule? fericiti cei judecati de posteritate. tu vei fi dat uitarii
Alexandra Hurubas
Iubite Scaraotzki, D-le Plesu … …cum ti se mai spune, iti doresc sa ai mai mult haz in Noul An, ca in asta care a trecut, ai fost o rubla stearsa … ! N-ai sare si gata, neica…
1 Ian 2009, 03:05
aaa
Pentru domnul Andrei Plesu: Manca-mi-ai p.ula !
Stamate

e simplu… Decat zilnic fara chef cu Andrei Plesu mai bine cu chef, macar de doua ori pe an, cu Dan Puric la Realitatea TV.
dixit
dilema noptii: Ce ne facem, ca noi n-am trecut pe la Colegiul Noua Europa sa ne omologheze Plesu credinta
un grup de cheflii
Inteleg din articolul necajit al dlui Plesu ca domnia sa se situeaza intre cele doua extreme, pe un loc caldut, aflat intre ireligiozitatea totala (?) si religiozitatea care vorbeste despre neam si Iisus Hristos. E locul din fruntea bucatelor, cu comeseni galagiosi si veseli, sprit garla si cadouri politice.
koby

Am nevoie de o vacanta Domnule , nu ai o combinatie sa am si eu ‘domiciliul ‘ in Tescani , o luna sau doua ? Trebuie sa ma odihnesc ca-s tare obosit ! Am nevoie de o vacanta Domnule , nu ai o combinatie sa am si eu ‘domiciliul ‘ in Tescani , o luna sau doua ? Trebuie sa ma odihnesc ca-s tare obosit !
oblomov

plictisosenie Orice e mai bine decat un articol atit de plicticos. Dar d-l autor e deasupra tuturor, el sta sus si ne comenteaza pe noi muritorii. . E cumva inger?
un ratat

Plesu se ia de Dan Puric. E invidios ca-i ia publicul Articolul dlui Plesu e din ceea ce Claudiu Tarziu si Razvan Codrescu ar numi: “Savuros, Andrei Plesu povestea”.
fidel

Mda, Claudiu Tarziu scrie despre Plesu cam asa: A-l citi pe Andrei Pleşu este o plăcere, chiar şi atunci cînd nu eşti de acord cu el. A-l asculta vorbind, pe diverse teme, este însă o sărbătoare.Ciudata placere, halal sarbatoare! Mai bine lipsa.
Teo

Of, domnule Plesu! Ziceti dvs. in final: “Nu e preferabil cheful cinstit al cetăţeanului „de rând”?”Iar eu zic: Nu, e preferabil vorbitorul de la televizor care, intr-adevar, stie nu doar crede. Dumneata nici nu prea stii, nici nu prea crezi, e limpede, te cunoastem de multisor. Fiecare cu rosturile lui, asa-i? Nu toata lumea se adapa de la izvorul NEC, ceea ce e foarte bine!
Emanuel

E usor… E usor a scrie versuri cind nimic nu ai a spune…
ion traistaru

razbointrucuvant :
Nu, nu e preferabil!!
Irina :
Hai sa fim seriosi: ce intelege Plesu din ce inseamna smerenia? Normal ca el crede ca neuronii lui sunt mai buni decat cei ai lui Dan Puric pentru ca habar nu are ce e aia simplitate. El e in spiritul lui Paleologu, iubeste Romania numai cand nu se afla pe strada. Ce fel de iubire e asta? Bineinteles ca el nu traieste, ci se traieste, isi traieste mandria, de aceea nici nu intelege ce insemna sa simti neamul, sa il simti nu sa il discuti. Cine in afara de intelectuali obositi si plictisiti il asculta pe Plesu? Pentru ca se pare ca trage presu’ pe uscat si nici macar nu isi da seama saracul.
Ina :
Ma uitam la fata lui Andrei Plesu, si ma gandeam ca mai are putin si seamana cu IPS Bartalomeu. Placutul si protectorul nostru IPS, nu ar jongla cu cuvinte cand vine vorba de cineva ca Petre Tutea, si nici daca ar fi vorba de un vorbitor care “Se ascultă pe sine cu plăcere, se pune în scenă, ridică mereu în sus un deget pedagogic, e ales de îngeri să ne dea curaj şi înţelepciune. ”
Cat despre timp pierdut cu chefuri, a cetateanului de rand, recomand un citat minunat al parintelui Staniloaie. De citit usor:
„Dacă mi s-ar cere să trimit un mesaj îndeosebi unei singure categorii sociale, l-aş trimite tinerilor, ca să pornească mai departe de unde am ajuns, printr-o îndelungă experienţă, la vârsta mea, ca să nu mai piardă timpul ce le stă înainte, încercând să caute drumul cel adevărat. Cuvântul de sfătuire pe care sunt înclinat să-l dau în urma întregii mele experienţe de viaţă ar fi: Alipiţi-vă cu toată credinţa adevărului lui Hristos şi siliţi-vă să sporiţi din unirea cu El într-o nesfârşită înnobilare, prin asemănarea cu El, Care fiind Dumnezeu şi întrupându-se pentru veci ca Om, a ridicat la suprema înălţime umanitatea Sa şi o va înălţa şi pe a noastră, ajutându-ne să creştem în iubirea Lui şi a semenilor noştri.”
Daca treceti pe aici, explicati-ne mai detaliat ce inseamna “cheful cinstit”.
Doamne ajuta
ilie :
penibil.fara smerosenie, sint cam prostovan, dar ma indispune stilul “intelectual”.Chiar daca dl. Dan Puric nu e f inzestrat cu darul discursului sau al scrisului, esenta mesajului sau e f adevarata, spre deosebire de cea a mesajului d-lui Andrei Plesu, care parca e autosuficienta. L-as compara cu stilul IPS Bartolomeu, dar fara credinta sau fara dorinta de asceza.Pe scurt, dl. Plesu nu are dreptate.
R: Eu cred ca Puric e in inzestrat cu “darul discursului”… LD
Dan :
Probabil e gelos pe Puric ca i se vinde cartea (iata, in peste 70k exemplare) pe cand, sunt sigur, cartile lui nici cand mergi la toaleta nu-ti vine sa le achizitionezi – se-ntelege cu ce scop. Ori tocmai ca Dan Puric nu are harul scrisului (el fiind actor, nu scriitor) il irita pe acest bou (nu am preluat intamplator cuvantul, ci imi aduc aminte in ce fel de plai aparea Plesu, pentru cine intelege aluzia).Dealtfel, burta lui ii releva Ortodoxia – lipseste postul! Dan Puric este un traitor ortodox (adica si postitor, se-ntelege), asa ca mai bine Plesu s-ar cara preferabil pe la MISA, cred ca ei il vor primi cu bratele deschise pe acest schizoid.
ilie :
da, chiar este, am vrut sa scriu: “chiar daca nu ar fi”.

usa milostivirii :
păcat…păcat de lipsa de durere a inimii pentru cel pierdut, indiferent cine, şi îndiferent în ce s-a pierdut: filosofie, alcool, etc….
mă ia cu frig în mulţimea asta de inimi isteţe şi reci…
cristian K:
In poza se vede ca dansul e cu degetul ridicat si vrea sa ne invete ceva ce nu stie.Nu vrea sa mai fie deranjat la mesele copioase de ganduri de mustrare pe care in mod sigur le produce pina si constiinta lui.Oare intelege Domnul Plesu freamatul si emotia din ajunul craciunului,pregatirile si bucuria,colindele cantate in diferite case cu copii din parohie?? … nu de sarmale ma bucur, ci de faptul ca acum 2008 ani sa nascut Iisus Hristos ca sa ma pot mantui si eu cristian k. … pentru mine personal sa intrupat si eu sa nu-i multumesc ci sa ma gandesc la sarmale si tuica fiarta….bääähhh.De cate ori maninc primele sarmale de craciun mai degraba imi e frica sa nu fac o indigestie.Pe cand de Iisus Hristos,Domnul meu, dragostea mea si asteptarea mea nu ma satur niciodata si nici nu imi e frica de indigestie.Ma umple de tristete cuvintele Domnului Plesu pentru lipsa de intelegere si de fericire ce o are.
MK Ultra
Dan Puric e doar un puric, copiaza si el din Crainic, Nae Ionescu si Tutea, dar e doar un papagal, fara har, un smecheras, care joaca teatru. Plesu e un gigant, un intelectual de clasa I, alaturi de Patapievici, Liiceanu sau Badilita, ori Baconski. Dar, voi fete si flacai dai lui Codreanu iubiti doar pe ai de-ai vostri pe Bartolomeu Anania, ex agent Die (Cf. I.M.Pacepa, Orizonturi Rosii…), de ce blamati o glorie a culturii si civilizatiei romanesti contemporane, o lumina aprinsa in tenebrele lui Doamne ajuta, tenebros?
R: Gingis-han, te-ai schimbat la fatza si te-ai intors pe la noi cu glume noi? LD
Alin :
Dincolo de barbologia domnului Plesu prin care incearca sa treaca drept un om al echilibrului si a ceva ce s-ar vrea o “cale de mijloc”, de fapt cea a mediocritatii si a religiei redusa la nivelul de sentimentalism superficial si prilej de chefuri defulatoare bianuale, scopul articolului este clar si anume atacul la adresa dl. Puric.
Ceea ce nu este insa clar, este daca atacul este pura invidie la adresa dl. Puric sau ii sunt incomode valorile promovate de dl. Puric.
Tind sa cred ca problema pleaca de la valori si exprima frustrarea unei clase de depravati care desi au incercat intens in ultimii 70 ani si mai bine, n-au reusit sa faca uitate acele valori pentru poporul roman.
Mk Ultra :
pt. L.D. nu cu glume noi, incer sa trezec constinte adormite de o ideologie ortodoxist-verde. atat, uneori ma si intreb daca poti schimba ceva foarte pietrificat, dar am incercat. e bine sa puneti in discutie orice, dar fara patima
camelia n. :
Există două feluri de cunoaştere: una de la oameni, alta de la Dumnezeu. Cea de la oameni se aprofundează prin studiu şi exerciţiu continuu, iar cunoştinţa care se face prin harul lui Dumnezeu e aprofundată prin dreptate, nemâniere şi milă. Pe cea dintâi o poate primi oricine, dar de ce-a de-a doua sunt capabili numai iubitorii de Dumnezeu. (Avva Evagrie Ponticul)

janine :
Pacat de cultura d-voastra domnule Plesu, erijandu-va intr-o asemenea catalogare la adresa magistralului si harismaticului domn Puric.
Vezi si

Civic Media incepe bine noul an. LARRY WATTS: Cum au pus KGB-ul si GRU-ul stapanire pe tara. Factorul co-etnic. Reocuparea Romaniei

Războiul clandestin dintre Pactul de la Varşovia şi România

Publicăm în serial fragmente din noua lucrare a istoricului american dr. Larry Watts (foto dreapta), un excepţional cunoscător al realităţilor româneşti ante şi post-decembriste. Este o carte-document, care va vedea curând lumina tiparului, dezvăluind publicului autohton, dar şi observatorilor internaţionali amănunte absolut senzaţionale din culisele politicii şi ale spionajului, care au precedat revoluţia din decembrie ‘89 şi manevrele care i-au urmat. Bazat pe o serie de documente extraordinare din arhivele serviciilor speciale americane si nu numai, studiul lui Larry Watts oferă o perspectivă cu tentă explozivă asupra unor evenimente şi persoane privite până acum din cu totul alte unghiuri.
Fost consultant RAND, Larry Watts a absolvit cu master Universităţile din Washington, Seattle şi UCLA, având şi un doctorat la Umea University din Suedia. Intre 1990 şi 1991 a fost conducătorul Biroului IREX din Bucureşti , pînă în 1997 a fost Senior consultant al Project on Ethnic Relation şi director al Biroului PER din România. Din 1990, Larry Watts a fost consilierul mai multor autorităţi române, în probleme de reformă democrată şi control asupra instituţiilor statului. A fost implicat direct în înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare şi a Consiliului pentru Minorităţi Naţionale. A semnat numeroase cărţi şi studii de istorie, între care “Reforma militară românească şi integrarea în NATO”, “O Casandră a României. Ion Antonescu şi lupta pentru reformă 1918-1941”- volum considerat drept cea mai bună biografie politică a Mareşalului Antonescu, co-editor la “Globalization of Civil-Military Relations: Democratization, Reform and Security” etc. Articolelele şi studiile sale au apărut frecvent în publicaţii precum “Studies in Intelligence”, “Problems of Post-Communism”, “Armed Forces & Society”, “World Policy Journal”, “ European Security” s.a.m.d.
Prima parte a studiului examinează geneza transformării României din aliat în inamic al blocului sovietic, a eforturilor sale de a ieşi de sub dominaţia sovietică în domeniul spionajului şi ameninţarea pe care o reprezenta pentru Moscova. Din demersul publicistic al lui Larry Watts putem trage concluzii privin operatiunea de reocuparea a institutiilor statului roman prin aceleasi modalitati ca si kominternistii bolsevici Valter Roman, Leonte Tismaneanu (foto stanga), Leonte Rautu, Gizela Wass sau Dionis Patapievici. Printr-o coincidenta, aceste nume importante de agenti kominternisti si NKVD-isti din perioada ocupatiei sovietice se afla astazi pe aceleasi firmamente politico-institutionale prin urmasii lor directi.
Capitolul I
Îi asigurăm pe cetăţenii României de sentimentele noastre tradiţionale de prietenie şi bună-vecinătate şi confirmăm eforturile noastre reale pentru o strânsă cooperare în interesul socialismului şi al păcii.
Mihail Gorbaciov – 1989
Continuarea la
https://www.civicmedia.ro/
Vezi
Democratic Control of Intelligence Services: by Hans Born, Marina Caparini – 2007 – Political Science – 303 pages…
Chapter 3 Control and Oversight of Security Intelligence in Romania Larry L. Watts
https://books.google.ro/books?id=FUtNtTJVe6EC&dq=Democratic+Control+of+Intelligence+Services:+Containing+Rogue&printsec=frontcover&source=bl&ots=BanrQxRhqq&sig=RnJldr1XMK-7fRH-sD5YYhvCuDk&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=4&ct=result#PPA47,M1
si
Cum a fost pacalita CIA pe 15 noiembrie 1987. Adevaruri nescrise despre Vladimir Tismaneanu, evocate de regretatul Parinte Calciu si reconfirmate azi

Dezinformarea strategica a chistocului Volodea Tismaneanu. NSA dezvaluie agentii Revolutiei – Iliescu, Brucan si fii ideologici ai Moscovei: GDS & Co

SIGINT provided important intelligence information prior to and during the 1967 Middle East War. Moreover, SIGINT helped U.S. intelligence monitor developments in the Warsaw Pact. During the summer of 1968, SIGINT reporting coming out of NSA clearly showed that growing numbers of Soviet and Warsaw Pact troops were being deployed along the borders of Czechoslovakia. The invasion did not take the White House by surprise (it had “strategic warning”), but the CIA did not provide advance warning because CIA analysts refused to accept the possibility that the Soviets would invade the country (although a minority believed otherwise (Note 4)). (Book II, pp. 454-461). Interestingly, SIGINT also picked up what some U.S. analysts saw as possible Soviet move against Romania, which led President Johnson to make a public warning to Moscow. (Book II, p. 462)
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Intreaga teorie politica falsificatoare a lui Tismaneanu et comp. este demolata, printre altele, si de acest mic fragment de arhiva. Dezinformarea pe care si-a intemeiat Tismaneanu intreaga sa teza si pe fundamentul careia si-a cladit cariera a fost ca Ceausescu era omul rusilor. Conform asertiunilor sale sovieticii nu ar fi amenintat pe bune Romania, in 1968, iar antisovietismul lui Ceasusescu ar fi fost un bluf, promovat de Moscova, pentru a-l infiltra pe Ceausescu in lumea occidentala, mai pretinde Tismaneanu. Schema Teoriei lui Tismaneanu se dovedeste o intoxicare clasica, in lumina adevarului documentelor americane declasificate. Dumnezeu stie ce or mai contine cele clasificate inca.
Tismaneanu este un mic chistoc al unei ideologii invechite dar eficiente, alaturi de alti ideologi ai unui Front cu mult mai vast, un Front construit ca un aisberg avand deci partea nevazuta, din profunzime, mult mai mare decat ceea ce se vede la lumina. Tismaneanu este scos in fata ca promotor al unei dezinformari cu tinta foarte ridicata, strategica, deoarece are drept obiectiv nimicirea constiintei colective a unor intregi generatii. Pe de o parte cei din trecutul imediat, cei care au participat direct la evenimentele anilor ’68 si care au fost alaturi de Ceausescu, atunci, dar si generatiile de azi si de maine care sunt mintite falsificandu-se un important segment al istoriei recente a Romaniei, o istorie de lupta si de reala confruntare cu fortele Moscovei.
Forte care sunt iata vii si astazi si sunt la fel de active ca si altadata.

Cei care l-au creat pe Tismaneanu, l-au “acoperit” drept omul Statelor Unite, l-au adus apoi indarat, in Romania, si l-au plasat alaturi de axul Puterii statului, alaturi de Presedintie, odata in timpul lui Iliescu si inca odata in timpul lui Basescu, au facut dovada unei capacitati si a unui efort remarcabil cheltuind pe scara timpului resurse logistice importante.

Nu mai este nici o indoiala, rezulta din lectura notelor secrete americane, ca cel care a mintit in privinta raportarii Romaniei, implicit a lui Ceausescu, fata de Moscova, este in realitate agentul, vectorul partii interesate in acoperirea, mascarea sau intoarcerea pe dos a istoriei (revolvo, in latina, adica Revolutie, pe romaneste).
Agentii Revolutiei – Iliescu, Brucan si fii ideologici de genul lui Tismaneanu – au incercat si inca fac eforturi serioase de rescriere a istoriei, de falsificare a trecutului, cu un scop criminal cat se poate de clar – distrugerea probelor care ii incrimineaza chiar pe ei drept agenti ai Moscovei…
Asteptam cu interes aparitia si a altor file din rapoartele NSA.

Vezi si

Brambureala la Adevarul: editorii au amestecat titlurile lui Plesu, Cartianu si Ionita. INEDIT: Plesu pe 15 iunie 1990 in fostul ziar al PCR Scanteia

Nu reusesc sa inteleg cum editorii de la Adevarul au amestecat ieri titlurile editorialelor. Mi se pare evident ca Plesu trebuia se semneze “Ciorbita sefului de trib” (atentie, o referire la Basescu!), Cartianu sa dea “Lovitura de fular”, ca de obicei (editorialul numit a atins imensa cifra de 559 de afisari), iar Ionita sa se ocupe de “Frumusetea Europei”.

Ei bine, noroc ca pe 14 iunie 1990 au fost oameni responsabili la ziar, ca domnul ziarist de pe o anumita lista Dumitru Tinu, ce au reusit sa insereze la loc de cinste critica revolutionara a ministrului FSN Andrei Plesu la adresa manifestantilor din Piata Universitatii, care, dupa cum le-a spus si domnul presedinte Ion Iliescu minerilor, agitau “steagul verde legionar”. “Chipul schimonist al libertatii” este titlul ales de domnul intelectual-sef Andrei Plesu, cu referire la studentii inchisi in adevarate lagare la ora aceea, cei mai multi zacand in balti de sange. Ce sa facem? Daca ne-a placut libertatea, chiar asa, cum era ea, intiparita pe chipurile astea schimonosite ale noastre. Da, da, cu astea am iesit in strada si pe 21 decembrie 1989 si toata primavara lui ’90. Stiti, domnu’ Plesu, cand dvs erati “exilat”, la Palatul Marucai Cantacuzino de la Tescani sau cand innobilati Casa Scanteii cu intelectul savant al operei dvs de 342 de pagini si jumatate, ca ministru al Guvernului FSN-KGB.
Cititi fosta Scanteie si va cruciti!

Mungiu si Plesu, frumoasa si bestia (sau bestia si frumosul) au luat cu asalt identitatea nationala.Or fi auzit ei ca Dumnezeu nu bate cu parul?

Dupa tonul dat de zbarcitul ala de Andrei Cornea – loaza marxist-cultistului Paul Cornea – si tot coclitul de 22-GDS, Alina Mungiu (foto stanga, gasita abandonata la solduri) si Andrei Plesu (foto dreapta, dupa ce i-a intrat poneiul, zvastica si arta erecta) au raspuns si ei cu “sa traiti!” ordinului de asalt asupra identitatii nationale. Bine, o fac oricum de cand au supt… fiecare ce-a putut. Dar de data asta atacul este fatis si explicit. Mircea Platon ii pune la punct cu elocventa in Gânduri despre ortodoxul român, astăzi …. De la el aflu ce mai zgarie Alinutza Mungiu Pipi di Plugaru: “Patria mea nu e România (..) patria mea e tot postcomunismul, din Caucaz la Tirana”. Pai, normal, mi-am zis! La dimensiunile ei, cred insa ca si patria asta pe care si-a ales-o e cam mica. Frumosul Plesu ii tine isonul in Adevarul lui Patriciu si, practic, da mugetul de fiara tuturor epigonilor si sicofantilor ICR-PCR-GDS convertiti la filosofia fecalei. Repede-repejos sare din baie si un handicapat mintal de la Catavencu-KGB (conform lui Florin Calinescu): Dar de ce arta romanilor trebuie sa fie romaneasca? … Ma gandeam sa-i raspund scurt: de ma-ta! De-aia! Dar am zis sa fiu totusi mai civilizat si sa ma inspir putin din Valentin Stan: bai, boule, bai deontocapatule care esti, bai mu*e, cine te-a facut, bai, asa de prost? Iata ce scrie Iulian Tanase, numele tutarului dilematic cu mehlem in loc de creier: “Cind Victor Brauner si-a facut autoportretul acela, cu o sabie strapungindu-i un ochi, ceea ce avea sa se dovedeasca o stranie premonitie…”. Bai, mucles, se vede c-ai sorbit din seva lui Plesu, ca vrei sa fi si tu acolo un prolet-culto-scato-filosof, dar ai gresit putin locul de extractie: nu trebuia sa te apleci atat de mult.

Victor Brauner nu si-a facut nici un autoportret cu “o sabie strapungindu-i un ochi”. Si povestea cu premonitia e cam trasa de par. In faimosul autoportret, ochiul drept se scurge si-i face o gaura in obraz. In accidentul cu paharul pe care l-a parat cu ochiul larg deschis, cel stang a fost afectat. Povestea mai putin cunoscuta pe marginea ochiului pierdut este legata de Brauner si Brancusi. Dupa ce Brancusi si-a construit singur un aparat foto din lemn, s-a intalnit pe strada cu Victor Brauner, care a vrut sa faca el prima fotografie. Cladirea fotografiata era chiar cea unde avea sa-si inchirieze Oscar Dominguez atelierul in care Victor Brauner “si-a implinit premonitia” schimband insa ochiul.
Tov Plesu: uite de-asta n-au cum “intelectualii” din eprubeta ta sa aiba vreo identitate, daramite una nationala. Da’ am si eu o intrebare: pe ribbentropomolotovii tai i-ai intrebat daca n-ar vrea sa renunte la identitatea lor nationala hitleristo-stalinista?! Si, madam (sau mister, nu vrea sa o/il discriminez) Alin/a Mungiu: n-ai vrea mai bine sa ramai prin “patria ta” din Caucaz sau Tirana si sa ne mai lasi cu gaunoseniile tale de Balti?!
Dragii mei, daca va iubiti de va si plagiati ideiile, de ce nu va luati? Ca nu cred ca o sa se prinda Catrinel oricum, iar Andrei e pe invers, poate sa fuga cu Buduca oricand! Bai, succubilor, bai, incubilor, chiar nu simtiti asa, cum vi se deschide o gaura mare, de unde vine frigul si intunericul, si unde, cine ajunge, se bucura de compania lui Brucan sau Pauker, pentru vesnicie…

"Afacerea anticomunismului" a inceput cu "Sighet" si "Raportul Tismaneanu" si continua cu asa-zisul manual "O istorie a comunismului din Romania"

Ca si in cazul escrocheriei numite “Raportul Tismaneanu”, pentru conceperea asa-zisului manual intitulat “O istorie a comunismului din Romania” nu s-a tinut seama tocmai de opinia si consilierea cea mai importanta: a fostilor detinuti politici, cei care s-au confruntat, la propriu, cu sistemul comunist. In schimb, profitorii regimului bolsevic isi permit prin interpusii lor sa lanseze o noua istorie falsificata a comunismului. Unul dintre autori este Dorin Dobrincu (foto dreapta impreuna cu un alt politruc), un mistificator patentat al istoriei, instalat de duoul Tismaneanu-Oprea la sefia Arhivelor Nationale. Am primit deja de la mai multi fosti detinuti politici si combatanti anticomunisti reclamatii privind minciunile pe care Institutul guvernamental condus de consilierul fara ORNISS Marius Oprea si Grupul pentru Dialog Social din care face parte incearca sa le bage pe gat elevilor prin intermediul acestei Istorii false a Comunismului. Publicat de editura Biroului Politic Politrom si lansat in curtea GDS – noul PCR, cum l-a catalogat Victor Frunza -, “manualul” a starnit reprosuri inca din primul moment. De unde sa stie batranii anticomunisti care au comentat paginile de minciuni prin omisiune si omagiu aduse lui Iliescu si Brucan in “manual” ca chiar cele doua carpe kaghebiste au fondat GheDeSEul (cum ii spunea Brucan) impreuna cu neo-trotkistii Mihnea Berindei si Andrei Plesu, chiar la “filosof” acasa, in strada Paris?! De abia astept sa ma intorc la Bucuresti sa-i dau cu “manualul” in cap tutarului de serviciu al lui Plesu! Se recunoaste el singur…

De ce isi plange de mila Andrei Plesu? I-au murit laudatorii?

Andrei PataPleşu (in dreapta, mic, jos): „Sexagenar în România“
“Am de gînd să-mi fac, de ziua mea, un cadou. Voi refuza orice colaborare, de-aici încolo, cu ICR, cîtă vreme va fi preşedinte Patapievici ” – (Cam tarziu tov. Plesu! Acum, dupa patru ani, cand Pata e dat afara? – nota mea)
Nu simt nimic. Nu mă simt nici mai bine nici mai rău decît ieri sau decît anul trecut. Aş fi preferat să trec discret peste acest prag, nu din cochetărie, ci din convingerea sinceră că aniversarea zilei de naştere (fie ea şi a şaizecea) este un eveniment minor.
Nu e mare scofală că la data cutare, la ora cutare, s-a născut Gigi! Ciclurile timpului au, cred, cu totul alte repere: Crăciunul şi Paştele, echinocţiile şi solstiţiile, marile conjuncţii planetare, zilele sfinţilor… Toate celelalte sînt accidente private, festivităţi contabile, mai mult sau mai puţin formale.
Trei amici au simţit, totuşi, nevoia să mă firitisească prin gazete, lucru pentru care le mulţumesc, deşi efectul a fost, cum era de aşteptat, altul decît cel scontat: s-a relansat tema găştii, a elitiştilor, băsesciştilor, monopoliştilor, fripturiştilor, impostorilor, „intelectualilor”, plagiatorilor etc.
Un mare spirit contemporan şi un campion al ecarisajului civic m-a luat peste picior pe blogul lui, numindu-mă, cu un umor fin, „bulibaşa”. Pe aceeaşi linie, o sumedenie de forumişti de mare curaj (toţi ambalaţi în zalele anonimatului), s-au scăldat euforic în libertatea de expresie post-revoluţionară şi în drepturile oferite de democraţie, ca să mă facă praf în fel şi chip: am fost tutuit în draci („bă”, „mă”, „coane”, „Preşule”), înjurat, afiliat securităţii, lui Ceauşescu, lui Adorno, lui Liiceanu şi lui Patapievici.
Un filosof al culturii din „Gazeta de Transilvania”, prieten (de idei) cu un talentat turnător ardelean şi scos din minţi de cărţile „îmbîrligate” ale „cretinului” Patapievici, mă ameninţă cu perspectiva unui examen critic serios, care să arate că şi eu sînt la fel de cretin.
N-a trecut neobservat nici faptul că am burtă, că am profitat de toate regimurile, că păcălesc lumea cu fiţele mele oratorice şi că, pe vremea ministeriatului de la externe, mi-am făcut ţara de rîs şi m-am plîns de calitatea proastă a omletei de la cantina instituţiei. Asta e! Trăim într-o ţară exigentă. Spiritul public, întrupat în cîteva vestale ochioase, veghează!
Dacă e să fac un bilanţ al celor şaizeci de ani împliniţi, trebuie să recunosc cinstit, privindu-mă în oglinda unor comentatori, că am toate motivele să fiu deprimat. Dacă nu era Patapievici şef la ICR m-aş fi tîrît prin mlaştini periferice. N-aş fi fost nici citit, nici tradus, nici invitat prin străinătate.
De altfel, nici Patapievici n-ar fi ajuns ce e, dacă nu l-ar fi promovat „cuplul Liiceanu-Pleşu” şi Traian Băsescu. Sîntem o mînă de handicapaţi care ne proptim unii pe alţii. Scriem prost, nu citim mai nimic, şi facem avere, parazitînd banul public.
Ne vindem cărţile terorizînd cititorii, sau fraierindu-i cu dansuri din buric şi manele. Unul e dizgraţios de gras, altul suspect de slab, altul face pe pedagogul naţional. Pe scurt, lucrurile ar merge, cît de cît, în România, dacă n-am bloca scena cu incompetenţa noastră nepatriotică.
Pe acest fundal, am de gînd să-mi fac, de ziua mea, un cadou. Mă dau la fund. Voi refuza orice colaborare, de-aici încolo, cu ICR, cîtă vreme va fi preşedinte Patapievici. Invit pe adevăraţii reprezentanţi ai României (care, întîmplător, coincid cu cei care îl detestă pe sus-numitul) să preia ştafeta.
Să dăm drumul în lume celor pe nedrept marginalizaţi: de la Văcăroiu şi Păunescu, la Daniela Buruiană şi Valentin Stan, de la Cornel Nistorescu şi Roncea, la Lefter şi Şiulea. „Jos elitele autointitulate!” „Sus elitele veritabile!”. E momentul să intrăm în normal.
“Adevarul”

Vezi si
Din ciclul “Limba…
EVZ.ro – Dan C. MIHĂILESCU: Andrei Pleşu, sexagenar!
EVZ.ro – Vladimir TISMANEANU: Etica discernământului nativ: Andrei Pleşu la 60 de ani
Cotidianul – Sever Voinescu COTOI Exceptia Andrei Plesu
…si glaspapirul”
23 August – Omagiu conducatorului iubit, tovarasul Andrei Plesu, secretar general al Colegiului Novaia Europa si membru al CC al ICR
Pleşu, Dinescu és a KGB – A Hét
Secretele lui Plesu – Scrisoarea I si Scrisoarea a II-a catre tovarasul Nicolae Ceausescu: Stimate Tovarase Secretar General al Partidului…

Sigur, i s-ar putea raspunde bulibasei cu tone de argumente de bun simt. Dar cine mai are timp de el, un amarat de kaghebist expirat?
Plus ca, in locul lui, n-as vorbi de turnatori in casa patibularilor din strada Paris. Nu de alta, dar niciodata nu poti sa pui baza pe ce-ti promit securistii, mai ales cei recrutori. N-as sta asa de linistit chiar dupa ce a scris Malureanu cu manuta lui, pe cand era colonel SRI, despre arhiva “Arta-Cultura”… Ca ar fi fost arsa… Chiar credea Plesu ca o sa pacaleasca Securitatea si o sa rada el ce mai era de gasit prin arhiva CNSAS?! Ha! Trecutul nu se prescrie.
Doar cateva intrebari vizavi de elogiul lui Plesu facut de Tismaneanu in EvZ (apropos: Evenimentul Zilei se ocupa de Radu Beligan “comunistul”, in frunte cu un editorialist propagandist comunist si kominternist care a declarat ca se ocupa de “prelucrarea trecutului”! Si aschierea, vad…).
Trei citate:Spre deosebire de atâtia confrati de idei si de generatie, el si-a asumat, înca din anii ’80, ceea ce as numi aventura trairii în adevar.” – Aventura din care fac parte probabil si scrisorile de iertare catre Ceausescu si informarile oferite pe tava tovarasului maior al Directiei a I-a a Departamentului Securitatii Statului, Vasile Malureanu, in prezent general (r)…
În datele concrete ale României ceausiste, Andrei Plesu a aparat valorile spiritului si a fost pedepsit pentru aceasta.” – Parca fusese pedepsit pentru aiureala transcendentala, desfasurata, de altfel, cu voie de la CC si Securitate – dar o pedeapsa de scurta durata, care s-a terminat cu niste cursuri la Securitate, apoi o bursa Humboldt si… cu inca o bursa Humboldt, impreuna cu “asupritul” Liiceanu…
Faptul ca nu a facut parte din niciun fel de structuri, vizibile ori invizibile, ale fostului aparat (ideologic, politic ori de alt gen) îl distinge de predecesorii sai în aceasta pozitie.” – Si iata cum Plesu, colaboratorul eternelor si fascinantelor Securitati (de mai multe natii), devine dintr-o data si ne-membru de Partid, el, cel care aderase la PCR inca de la 19 ani, ramarcandu-se in BOB-ul Institutului pana l-a calcat pe nervi pe regretatul Raoul Sorban, pe care incerca sa-l capcaneze cum a facut-o ulterior cu Noica…

PS: E-asa de rau sa te ocupi cu ecarasijul in “Vremea potailor”?!…

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova