Procesul intentat de Mihnea Berindei jurnalistului Victor Roncea, in perioada in care eram Sef Departament Externe si Senior Editor al ziarului Ziua, s-a sfarsit fara condamnarea subsemnatului. In urma unui singur editorial aparut in ziarul Ziua in data de 24.07.2007, si a publicarii pe site-ul Civic Media a unei informari si a unui document al CNSAS, din care rezulta ca membrul Comisiei Tismaneanu si fondatorul Grupului pentru Dialog Social (impreuna cu Silviu Brucan) a fost recrutat de Securitate si a avut doua nume de cod (“SANDU” si “MIRCEA”), unul inainte si altul dupa emigrarea acestuia in Franta, Berindei a solicitat plata unor despagubiri de 330.000 lei, respectiv 3 miliarde si 3 sute de mii lei vechi, cea mai mare pretentie de acest gen din istoria presei post-decembriste (este urmat imediat de Liiceanu c Roncea si Ziua, cu doar 300.000 lei). Pe deasupra, publicarea hotararii judecatoresti in 10 ziare centrale plus Ziua, fapt contestat recent, printr-o critica acerba, de COM – Conventia Organizatiilor de Media din Romania.
Reprezentat de “maestrul” Valeriu Stoica, Berindei a primit o replica dura de la Societatea de Avocati Tuca & Zbarcea si Asociatii, reprezentata mea si a Civic Media, si de la reprezentantul Ziua, avocatul George Papu, nepotul regretatului Edgar Papu. Concluziile scrise ale celor doua case de avocatura pot sa stea ca bibliografie istorica pentru apararea libertatii presei si ca documentare pentru orice ziarist liber din aceasta lume. In iunie 2008, am suspendat temporar procesul de la Judecatoria Sectorului 1, odata cu un altul, intentat ticalosului de Luca Iliescu de la Ziua de catre omul de cultura si scatologie Horia Roman Patapievici, pentru ca in 22.06.2009 sa castig definitiv procesul, prin hotarare judecatoreasca definitiva, in care se declara drept neintemeiata cererea numitului Mihnea Berindei, care mai era obligat si la cheltuieli de judecata de 3000 lei.
Cu toate acestea, Berindei & Stoica fac apel, al carui ultim termen a avut loc pe 13.05.2010, dupa cum informa Tuca & Zbarcea si Asociatii. Urmare acestui termen de judecata, conform avocatilor citati, “in dosarul nr. 23033/299/2007, avand ca obiect apelul declarat de Mihnea Berindei in contradictoriu cu SC Ziua SRL, Victor Alexandru Roncea si Asociatia Civic Media, instanta de judecata (i) a respins cererea de disjungere formulata de apelantul Mihnea Berindei, ca neintemeiata si (ii) a dispus suspendarea cauzei, in temeiul dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei”. Totusi, “incheierea poate fi atacata cu recurs pe toata durata suspendarii.”
Reamintesc ca Mihnea Berindei, casatorit cu Catherine Soros, fiica din a doua casatorie a scriitorului Tivador Soros (tatal lui George Soros), suspectat pentru o spaga de 300.000 de euro marca PSD si un intrigant politic din tamsa cu Valeriu Stoica si Adrian Nastase, ramane un agent al noului komintern, precupat de dezintegrarea Romaniei, coautor al Declaratiei de la Budapesta, prin care, in iunie 1989, se cerea autonomia Transilvaniei, si care, pe parcursul procesului, in dosarul pe care il voi publica in facsimil, se lauda cu interviurile pe care i le-a luat lui… Vladimir Voronin :). Mai ramanea sa-l adauge pe lista de periati si pe satrapul de la Nistru, Igor Smirnov…
Jurnalista româncă Eva Iova câştigă în justiţia maghiară procesul cu etnobişniţarii
La Tisa, de cealalta parte a Romaniei in care tot romanul plansu-mi-sa, redactorul şef al „Foii româneşti”, Eva Iova, a fost achitat miercuri, 19 mai 2010, de Tribunalul Orăşenesc din Jula în ambele procese penale în care era acuzat că i-ar fi calomniat şi insultat pe membrii Autoguvernării Româneşti pe Capitală, atunci când i-a numit pe majoritatea acestora ca fiind „etnobişniţari”, care „nu aparţin comunităţii româneşti din Ungaria”, informeaza Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria intr-un Comunicat citat de Vlad Cubreacov, acum ziarist intre Prut si Nistru dar de larga respiratie romaneasca.
Instanţa de grad I a hotărât că nu există dovezi nici pentru calomnie şi nici pentru insultă, deoarece cele două articole de ziar incriminate cuprind părerile unui jurnalist, iar acestea nu depăşesc limitele libertăţii presei şi ale opiniei.
Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria afirma ca “in argumentare, Tribunalul din Jula a recunoscut existenţa fenomenului etnobusiness-ului în Ungaria, inclusiv în Autoguvernarea Românească din Capitală. Cu toate că pe baza legilor în vigoare din Ungaria, orice individ îşi poate alege liber identitatea, s-a întâmplat acum pentru prima dată ca un tribunal să se pronunţe că nu este suficient dreptul individului de a-şi declara identitatea, ci şi comunitatea minoritară are dreptul să recunoască apartenenţa individului la comunitatea respectivă. Editorialele Evei Iova cuprind păreri despre persoane şi organizaţii publice, care gospodăresc bani publici, deci nu s-a făcut niciun atac la viaţa personală a vreunuia dintre aceştia. Cinci dintre cei 9 membri ai Autoguvernării Româneşti pe Capitală au recunoscut în mărturiile depuse în scris că nu vorbesc sau vorbesc doar parţial limba română, iar un membru a cerut în repetate rânduri autodesfiinţarea acestei organizaţii”.
Procesul penal intentat de Autoguvernarea Românească pe Capitala şi preşedinta acesteia, Ana Roxin, contra Evei Iova va continua, deoarece ARC a anunţat că va face recurs. Cazul va fi dezbătut peste câteva săptămâni la Tribunalul Judeţean Bichiş, în instanţa de grad II.
Acest proces penal, la fel ca şi cel civil (pe acelaşi subiect) câştigat în instanţă la Curtea de Apel din Seghedin, în 20 ianuarie 2010, de către săptămânalul „Foaia românească” şi redactorul şef al acestuia, Eva Iova, sunt cazuri fără precedent în practica juridică maghiară, mai arata Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria.
Volumul de memorii al lui Adrian Marino, „Viaţa unuiom singur”, care va apărea la începutul lunii martie la EdituraPolirom, naşte deja controverse şi dispute în lumea literară. Şi astapentru că Adrian Marino pune la index personalităţi marcante precumAndrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, dar şi George Călinescu sau ConstantinNoica. Unul dintre capitolele controversate ale volumului se referă la călătoriile în străinătate înainte de 1989.
„Resimţeam, în permanenţă, aceste «plecări», ca pe o reală şi uneori chiar gravă «culpabilizare». Ceea ce mă irita şi mă jignea, mai ales, era dubla măsură cu care eramjudecat, bârfit, suspectat etc. În definitiv, şi alţi foşti deţinuţipolitici călătoreau: Ovidiu Cotruş (de nu ştiu câte ori). Dar şi Al.Zub a fost bursier Humboldt. Sergiu Al George a ajuns chiar şi în…India. Dar N. Balotă, cu întreaga familie, când toţi lectorii plecausinguri? Fiul său, la vârsta serviciului militar, nu s a întors în ţarăşi… nu s a întâmplat nimic. Şi nimeni nu s a scandalizat. Şi pe bunădreptate. Ca şi în cazul G. Liiceanu şi Andrei Pleşu, şi ei bursieriHumboldt, cu stagii în Germania mult mai lungi decât ale mele. N.Manolescu a fost în Franţa, înainte de 1989, cel puţin tot de atâteaori cât mine. Iar în SUA a fost de două ori, chiar înaintea mea. Ceeace nu l a împiedecat să mă atace violent şi insultător, după 1989,tocmai din acest motiv. Mi a fost foarte uşor să demonstrez (înDreptatea) că, în două împrejurări, el a fost în străinătate, înperioada incriminată, chiar… împreună cu mine. Aş putea continua multşi bine acest pomelnic (a făcut, de pildă, cineva lista completă abursierilor de la Iowa?). (…) Mulţi, de fapt, călătoreau, ca şi mine.Cartea albă a Securităţii dă şi numărul, aproape incredibil, de 800.” www.cotidianul.ro
Scris deCătălin Mihuleac Fiecare zi lăsată de la Dumnezeu include pentru mine o normă de gafe deîndeplinit, ceea ce mă asemuie unui proletar, care-n fiecare zi are defăurit un plan de producţie. Singura deosebire e că, în timp ce desărbători norma proletarului scade, cea a gafelor mele creşteînfricoşător. Nu-s singurul care păţeşte astfel: în 2000, MirceaMihăieş îşi bătea joc de răposatul Emil Constantinescu, enumeråndu-icåteva boacăne, între care „simpatica iniţiativă de a-l felicita deCrăciun pe preşedintele Turciei, a cărui religie nu e neapărat legatăde suferinţele Måntuitorului nostru“. Dacă ar mai fi prezident, Miluţăi-ar ura de Paşti lui Osama bin Laden „fie ca taina sfåntă a învieriisă vă aducă pace, linişte sufletească şi realizarea tuturordorinţelor!“. Darbine c-au trecut sărbătorile astea, cånd trebuie să adresezi urăribombastice unor persoane despre care nu eşti foarte documentat. Ca oautocritică, aduc la cunoştinţă ultimul meu set de călcături prinstrăchini, comise la recentele sărbători: 1. Aidoma lui EmilConstantinescu, vizibil distrat în privinţa apartenenţei religioase acelor din jur, le-am urat „Crăciun fericit!“ lui Silviu Brucan şiPetre Roman. Ambii mi-au ignorat urarea; 2. Unui judecător înalt înschemă, i-am trimis o ilustrată cu textul: „Fie ca naştereaMåntuitorului să vă ilumineze calea luptei pentru eradicareacorupţiei!“. Seara, o voce joasă, care s-a prezentat „Måntuitorul“,mi-a recomandat la telefon să-mi păstrez urările pentru magistraţiistagiari; 3. I-am urat „Mulţi, mulţi ani!“ lui Sorin Ovidu Våntucare – crezånd că fac aluzie la viitoarea lui condamnare – mi-a răspunsprin felicitarea tradiţională „Puşchea pe limba ta!“. Apropo de Våntu,mereu m-am întrebat de ce-l cheamă aşa: avea, oare, un strămoş înoastea lui Ştefan cel Mare, care trăgea nişte vånturi de-i fugărea peturci şi pe tătari? 4. I-am mai trimis o felicitare marelui regizorRadu Afrim, unde-i uram să fie toată viaţa şi posteritatea adorat defemei frumoase, pe măsura perfecţiunii sale fizice şi artistice. Omul aluat legătura cu mine, uråndu-mi să-mi păstrez femeile pentru mine, căpe el îl lasă rece. E greu să scapi nelinşat, cånd comiţi asemenea gafe. Anul ăsta, am scăpat.
Aflam zilele acestea ca infatuatul de Lucian Mandruta, un fel de starleta tv cu veleitati de prompterist cu staif, ar mai fi de fapt si un mic moralist-onanist pretins familist. Micul gnom al fostului sef de cabinet al lui Petre Roman, Adrian Sarbu, care-l lingusea pe absolventul de patru clase primare si patru la KGB, Silviu Brucan, cu apelativul de “dom’ profesor”, transferat de la mogulul pro la alt “dom’ profesor”, zis si Felix, a fost surprins zilele acestea in postura de iepure de camp. Mare fas. Dac-ar fi sa ne crucim pentru ceva este cum a ajuns un astfel de personaj insipid drept reper public. Raspunsul e unul singur: fabrica Andrei Plesu de ratati de la Dilema. Ca un adevarat mostenitor al misiunii lui Gogu Radulescu, Plesu a stiut sa-si cultive, pe langa tot felul de obsedati sexual cu inclinatii de scatozofi, si un anume soi de vedete, cu iesire la TV. Nu se stie cand e nevoie de putina publicitate, de un cuvant, un semnal, un ordin, la o ora de varf. Asa le-a dat spatiu de defulare si refulare unor jurnalisti gonflabili neterminati intelectual, gen Mandruta si Turcescu. Ridicol, in ultima sa productie scremuta din Dilema, semnalata de InConstantIn, Mandruta se burzuluia, moralist, la “Fata cea rea (şi zîna cea bună, două într-una!)” care “pur şi simplu n-are nici o intenţie bunăpentru domnul cu jeep-ul care a adus-o pînă aici într-o jumătate deoră”, cum a dus-o el in camp pe colega sa blondina. Ridicol, bietul fudul nu a fost prost destul. Trebuia sa si exemplifice, “personificandu-se” ca stire. Ce hahalera sinistra. ca si cum cei care se uita la stiri il cauta pe el, guristul prompterist, nu stirea in sine! Nu-mi iese din minte ce scria acest tiganus de opereta in Dilema lui Plesu – cunoscutul informator si formator al cadrelor Securitatii Statului lui Ceausescu -, la moartea Patriarhului Teoctist: “Acum cîteva zile, un amic îmi propunea să facem un sondaj în presă:unde merge Teoctist, în Rai sau în Iad? După o săptămînă, nici nu mai enevoie de aşa investiţie: ştim sigur că merge în uitare, tocmai pentrucă n-a atins sufletul nimănui.” Sa ne intrebam unde se va duce Mandruta? Crescatoria de fetusi a lui Plesu – cred ca-i cunoasteti cu totii, nu trebuie sa va mai murdaresc privirea cu numele lor – l-a cuprins pana mai an si pe un alt biet gonflabil: Robert Turcescu. Lasat ani de zile sa scrijeleasca hartia platita bine chiar de stat, prin Fundatia Culturala Romania, apoi de oligarhul “filantrop” Dinu Patriciu, Turcescu si-a luat adio de la Dilema printr-o scrisorica publicata la indemnul “bunului meu amic Mircea Vasilescu”, redactorul sef al fituicii intelectualilor lui Patriciu. Acelasi “bun amic” i-a oferit insa “maestrului” Plesu – suparat ca Geoana nu a iesit bine din confruntarea tv cu Basescu, moderata de Turcescu – dreptul de a-l portretiza pe fostul lor coleg asa cum l-au tinut in insectarul Dilema timp de ani si ani de zile: un “arogant cu o suficienţă rudimentară” (?!) si cu “o formaţie intelectuală precară şi lipsa de modestie(respectiv o infantilă vanitate de vedetă minora)”, apud Andrei Plesu. De ce nu i-au spus acest lucru saracului sclav al lui Vintu (Becali zice ca si al lui, pe vreo 20.000 de euro-arginti) pe vremea cand il cultivau si mangaiau duios pe freza bine linsa peste cap? Produsele menajeriei lui Plesu din strada Plantelor, chit ca se manifesta logoreic pe canalele infundate ale mogulilor Vintu-Voiculescu-Patriciu sau sunt introduse cu aplomb, acoperite sau odceite, prin curtea din spate a lui Basescu, vor da intotdeauna acelasi rezultat, de lupanar intelectual-anal. Biete papusi gonflabile, gen Mandruta & Comp, teleghidate prin spatiul public dupa ce au fost golite de suflet si umplute de dejectiile unor proxeneti vetusti cu aere de moralisti, scarbavnici profitori ai tuturor regimurilor.
Tartorul din Romania al loviturii KGb-GRU din decembrie 1989, Silviu Brucan, a fost intervievat pe 30 decemembrie de jurnalistul Le Monde Marion Goerges. “Are 73 de ani şi trăieşte izolat în biroul său de la ministerul deexterne, cu draperiile trase în permanenţă, ‘din motive de siguranţă,din cauza puştilor cu lunetă'”, scrie jurnalistul francez, in preambulul interviului. Cateva declaratii de-ale KGB-istului sunt de-a dreptul fuliminante, prin caracterul lor mincinos sau ticalos. Le prezint mai jos, extrase din interviu: ● Încă o dată, de ce în guvernul dumneavoastră sunt atât de mulţi comunişti? ●Guvernul nu este înca format definitiv. Când va fi complet, veţi vedeacă este departe de a avea miniştrii care să aparţină cu toţii aceleiaşifamilii. Tocmai l-am numit pe noul ministru al culturii, Andrei Pleşu.El este un anti-comunist declarat. (Petre Roman, interviu video: “Plesu, care era la Tescani, m-a sunat si mi-a spus: ‘Domnule, trebuie chemat Iliescu!'” – nota mea) ● Consiliul frontului desemnează miniştrii, dar pe el cine l-a desemnat? ●Asta s-a întâmplat spontan, în cadrul unei mişcări revoluţionare atâtde spontane. Noi suntem o organizaţie politică de stânga. Spunorganizaţie politică şi nu partid. Consiliul frontului are acum 39 demembrii, dar va fi lărgit curând la 150 de membrii. Toate judeţeleţării vor fi reprezentate. ● Felul cum a fost judecat şi executat Ceauşescu este grav criticat peste tot în lume. Nu aţi comis o eroare politică? ●Era o chestiune de viaţă şi de moarte. Încă de la început, Iliescu,Mazilu, Roman şi cu mine eram la ministerul apărării şi am rămas acolopână la executarea lui Ceauşescu. Situaţia era critică, dar Ceauşescuşi soţia lui fugiseră cu un elicopter care a aterizat la Târgovişte. Deacolo ar fi trebuit să ia o maşină să ajungă la aerodormul militar dinBoteni, unde îi aştepta un avion pentru a-i duce într-o ţarăNord-Africană. ● Spre Libia? ● Nu se ştie exact, dar esteposibil. Când elicopterul a aterizat, ţăranii şi miliţia locală l-auîncercuit şi au arestat cuplul. Pilotul care îi aştepta a comunicatcelor de la securitate că pasagerii săi nu sosit. În felul acestasecuritatea a aflat ca Ceauşeştii au fost reţinuţi la Târgovişte.Atunci au atacat garnizoana. Când ni s-a comunicat că atacul eraserios, am decis să terminăm foarte repede. Dacă securitatea i-ar fieliberat, România ar fi fost într-o baie de sânge, un război interncumplit. Nu am avut de ales. Nu am fost siguri că armata va putearezista atacurilor. ● Nu aţi supraestimat cumva forţa dusmanilor dumneavoastră? Ar fi fost ei într-adevăr capabili să-l elibereze pe Ceauşescu? ●Nu aveţi idee cine erau aceşti oameni, toţi profesionişti veritabili şibine antrenaţi, cu echipament american modern, nu cu vechileKalaşnikov-uri ca soldaţii noştri. Aveau puşti cu lunetă cu raze infraroşii. Am văzut cu ochii mei 12 soldaţi ucişi în faţa comitetului central în timpul nopţii, cu câte un glonţ în frunte. În acele zilene-am deplasat doar cu blindatele. Şi de fiecare dată blindatul nostrua fost atins de gloanţe. Ştiau că eram înauntru. Erau peste tot. ● Câţi erau cei cu care vă luptaţi? ● Între 50 şi60.000 de oameni, împrăştiaţi pe tot teritoriul României, şi calitativmult deasupra trupelor noastre. După execuţia lui Ceauşescu, cei maimulţi s-au predat. Au fost dezarmaţi şi întegraţi în armata regulată.Trebuia să le dăm speranţa unei reabilitări, nu îi puteam pune pe toţila zid. Când sunt disperaţi, oamenii pot deveni periculoşi. Doargeneralii de securitate vor fi judecaţi, nu şi oamenii din trupe. ● Când şi de către cine? ●De tribunalul militar extraordinar care a fost creat. Avem timp pentruprocese. Nu mai sunt periculoşi, şi nu ne mai simţim ameninţati înprezenţa lor aşa cum eram în prezenţa celorlalţi doi (soţii Ceauşescu).Situaţia militară este stabilă. Ne mai ameninţă doar câteva puşti culunetă mânuite de câţiva fanatici. Nu mai au acum decât un singur scop:să încerce să decapiteze mişcarea revoluţionară asasinându-ne. De aceeanu ieşim de aici. Decizia noastră de a-i executa pe Ceauşeşti a fostcorectă, nu doar pentru că după aceea inamicul a oprit lupta, dar şipentru că poporul dorea profund această execuţie şi noi ştiam asta. Înpolitică, asta este ceea ce contează. Între susţinerea populară şireticenţele manifestate în străinătate, noi am ales rapid. Ştiţi că cei120 de soldaţi care îl păzeau pe Ceauşescu şi pe soţia lui s-au oferitcu toţii voluntari pentru execuţie? Şi pe urmă repet, ar fi fostpericulos să fie eliberaţi. Nu puteam să riscăm. Cei care nu ţin contde aceste date sunt nişte visători (…) Acele milioane de dolari puse la adăpost în bănci elveţiene, în timp ceoamenii crăpau de foame şi de frig… Asta a impresionat cel mai mult. ● Aveţi dovezi ale acestei deturnări de fonduri? ●Chiar Elveţia ne-a asigurat că ne va înapoia banii depozitaţi peteritoriul său. Fratele lui Nicolae Ceauşescu, Marin, era de 15 anişeful misiunii comerciale la Viena. El a făcut depozitele din băncileelveţiene. A dispărut. (a fost sinucis – nota mea) ● Georges Marchais este atacat dur în Franţa pentru relaţiile pe care le-a avut cu fostul dictator. ●Georges Marchais? A distrus Partidul Comunist Francez. Este adevărat căl-a criticat foarte timid pe Ceauşescu. Pe când l’Humanité l-a criticatcu mai multă convingere. Interviul integral in Jurnalul National
PF Daniel, fostul tovaras de joaca al lui Baconsky in 1989, si-a construit o sala de baie speciala, cu jacuzzi, in varful Dealului, la Patriarhie, dupa modelul colegului sau in teologie, experimentat cu sarg in Australia si Mexic, pe ambasadoare sezoniere. Acum, Baconsky, rezidentul GDS la Paris, vrea sa-si mute cada in MAE. Merita? Clica. gasca, elita. Azi, SEX in MAE sau cum ne invata Baconsky – Jacuzzi – teologia virilitatii mafiote
“Trece-o noapte şi mai trece-o zi, Se ascute lupta între clase, Iar chiaburii se arat-a a fi Elemente tot mai duşmănoase” Anatol E. Baconsky “(…)
Nucleul viitoarei puteri bucurestene stia de la Gorbaciov ce li se va
întâmpla românilor si îsi recruta din vreme complicii. Le cunostea bine
setea de marire si aviditatea de parvenire. Momeala consta în sedii
impozante, în institutii gras finantate, în uniuni de creatie sub
acoperire sau în academizarea cea râvnita fierbinte de geniul fara
opera. Complicii violentelor sângeroase din decembrie ‘89 au primit
acordul din partea calailor strazii pentru infiltrareaîn structurile
statului. Cea mai mare realizare a lor a constat în delimitarea
deceilalti si în reorganizarea propriilor ierarhii. Paravanul se numea
alcatuire a unei elite imbatabile. Si rezultatele avortate s-au vazut:
gasca, feuda, clica, boieria mintii, clanul, mafia mioritica… toate
aceste escrocherii fiind supuse magiei pe baza de interes libertinat.
Nu întâmplator, chiar dupa ce Zanc acuzase “gasca lui Patapievici” de
judecata valorica demolatoare, Teodor Baconsky se extazia: “‘Mafiot’:
ce titlu de noblete interlopa! Si ce prestigioasa marca de
virilitate!”. Asta s-a mai pronuntat si printr-o alta ciudatenie:
“Traim cu mitologia mafiei înca din copilarie”. Poate ca el traieste
armonios si prosper cu aceasta mitologie din frageda-i pruncie, treaba
lui, afacerile sale mitice, dar sa nu-mi atribuie si mie astfel de
trairisme. Sa si le pastreze spre împacarea cu sine. Teodor s-a nascut
ca fiu al poetului comunist proletcultist A.E. Baconsky, venit din
fosta Uniune Sovietica a lui Stalin. Numit ambasador în Franta pe
vremea scandalului “Sex în jacuzzi”, el este membru al Colegiului Noua
Europa si publicist regulat la“Cotidianul” si “Dilema veche” a lui
Plesu. Achita lunar 12.000 de euro pentru locuinta sa pariziana, din
bani bugetari, desi Palatul Ambasadei l-ar gazdui gratis. (…)” Integral la https://www.nymagazin.com/pdf/nr586_Opinii_Victor_Nicolae.pdf
“Despre
necunoscut”. Mic remember. Familistul, profundul teolog si finul
diplomat Teodor Baconsky, pe cand controla din partea MAE Ambasada
Romaniei in Australia s-a gandit sa studieze si sa adanceasca problema
pana in jacuzzi-ul ambasadoarei Manuela Vulpe. Mai jos o parte din
corespondenta celor doi :
13.12.2006, Manuela Vulpe catre Teodor Baconschi. Hola Teodor! Cum mai esti?
Eu,
asa si asa. M-am mutat in noul apartament, insa (mereu este un”insa”)
proprietarul nu a indeplinit toate promisiunile; asa ca, de
douasaptamani stau fara televizor (probleme cu instalatia de cablu),
panaieri am fost si fara telefon fix si multe altele… Este un ritm
incredibil in Mexic sau, mai bine zis, o lipsa de ritm. Toata lumea
este serviabila si promite multe (vorba locala preferata este “a
susordenes”- adica, ce mai! toti sunt la ordinele tale), numai ca
realitatea este dezamagitoare. Sunt neparolisti, intarzie pe ruptelea,
te amana de pe o zi pe…saptamana viitoare.
Ma rog, nu ti-am scris ca sa ma plang, ci ca sa vad ce mai faci si ca sa iti spun ca din cand in cand ma gandesc la tine.
manuela 13.12.2006, Teodor Baconschi catre Manuela Vulpe Poftim,
hola Manuela! Sunt OK. Muncesc mult si altfel. Public mai mult. Am inca
un santier acasa, pe exterior. Balamuc. Mexicanii tai imi aduc aminte
de portughezii mei. E totusi important ca oamenii stiu, sau macar
incearca sa fie “draguti”. Sper sa te cablezi, sa te “fixezi” si cu
telefonul si sa-ti mearga bine.
O imbratisare,
T
PS: Iti multumesc pentru fidelitatea sporadica pe care mi-o marturisesti. 20.12.2006, Manuela Vulpe catre Teodor Baconschi Aseara
am facut o baie, in noua cada (tip jacuzzi) din noua resedinta.
Gandindu-ma la tine, am evocat – si trait – momente din vechea baie
(tip jacuzzi), din fosta resedinta din australia.
manuela 21.12.2006, Teodor Baconschi catre Manuela Vulpe Uaaauuu ! Am ramas fara grai. 24.01.2007, Manuela Vulpe catre Teodor Baconschi
Hi, Teodor,
Vad
ca te-ai speriat tare de tot de la ultimul meu mesaj si nu ai mai dat
nici un semn de viata (nu ca ai fi fost ….taaaaare generos cu semnele
inainte)….
Cam atat.
esti bine?
manuela 13.02.2007, Manuela Vulpe catre Teodor Baconschi
Teodor,
14
februarie este memorabila pentru mine nu din cauza sfantului Valentin.
La multi ani, deci. Sper ca ai depasit angoasele pragului de 40 de ani
si poti sa spui sincer – asa cum spuneam si eu – ca niciodata nu te-ai
simtit mai bine decat la ACEASTA varsta.
Esti bine?
Te imbratisez si te sarut, cast, asa cum as fi facut-o daca te-as fi felicitat in biroul tau de la MAE.
manuela 03.06.2007, Teodor Baconschi catre Manuela Vulpe
ma mai iubesti? 04.06.2007, Manuela Vulpe catre Teodor Baconschi Cum n-am primit nici o reactie, m-am gandit sa repet raspunsul si pe vechea adresa de e-mail: “Da!”. 05.06.2007, Manuela Vulpe catre Teodor Baconschi Teodor,
raspunsul meu a venit spontan, simplu, sincer si, mai ales,
neconditionat. Probabil ca asa ti-as raspunde in orice moment din timp
in care mi-ai mai pune intrebarea cu pricina. Nu imi place, insa, sa te
vad in defensiva. Tot nu ma cunosti ?!?!
De ce crezi ca “da”-ul meu s-ar fi dorit o reluare la ceva…irepetabil?
Daca,
totusi, raspunsul ti-a satisfacut “cochetaria masculina”, inseamna ca a
folosit la ceva. Asta pentru ca tot nu stiai cum sa il “utilizezi”.
Te rog, nu iti face probleme. Sunt bine. Si sunt convinsa ca si tu esti la fel
Te imbratisez si eu.
manuela Corespondenta cu “Lara” – Cum stau lucrurile cu “Fat frumos”? 19.07.2007, Lara catre Manuela Vulpe: astept sa imi dai ok pe skype, dar tu nu ma bagi in seama
am vesti
dupa
ce am ajuns din state dupa un drum de calvar cu alitalia am intrat
direct la munca dar intr-o seara ies eu la barul meu preferat despre
care ti am povestit si cunosc un domn adica ma asalteaza el pe mine
40ani, neinsurat, fara copii, elegant, curat bulgar, care traieste la
monako si uite cum se combina prietena ta sex de nota 10,
tandru,iubitor, cu lumanari, vin rosu aparent totul perfect pana se
decide larasa se uite la stiri dupa 2 luni de pauza si afla ca domnul
Stamen Stancev este un mafiot care are interdictie sa iasa din RO pt ca
este implicat in celebrul proces cu ministru Seres si alti ministri
cevain legatura cu privatizari bla, bla asa ca eram foarte “pazita” de
sri fara ca sa stiu ce o sa fac acuma, nu prea stiu tu ce mai faci, cum
stau lucrurile cu fat frumos
ti-am cumparat sutiente
pup 19.07.2007, Manuela Vulpe catre Lara
Esti
o nebuna….cu “fat frumos” am restabilit legaturile mai de mult; ieri
din nou m-am suparat pe el (si nu ii mai raspund la telefon. De data
asta NU pentru o femeie).
Sunt absolut innebunita cu delegatia care
trebuie sa vina poimaine. Nu am dormit de vreo doua saptamani, sunt la
pamant fizic si psihic. Iti mai scri eu cand ma eliberez. Adica pe 1
august!
Te pup mult si ai grija de tine. manuela
Idealists Against Ideologues: A Case Study in the Political History of the Romanian Intelligentsia
Event Summary
The Romanian dissident movement in the 1970s and 1980s was both less well-known and markedly different from its counterparts in Czechoslovakia and Poland. Mihail Neamtu, a Wilson Center Public Policy Scholar, discussed the case of Romanian intellectual Andrei Plesu who chose to exercise dissent by immersing himself in classical languages and culture, and by withholding the benefits of his intellect from the state.
Upon his graduation in 1971 from the University of Bucharest with a degree in art history, Plesu was confronted with a crackdown on intellectual freedom in the form of dictator Nicolae Ceausescu’s “July Theses” banning ‘cosmopolitanism’ as well as capitalist artistic models.
To cope with this increasingly constrained intellectual environment, Neamtu explained, Plesu surrounded himself with like-minded mentors and friends and immersed himself in the study of classical philosophy, as well as renaissance art.
Plesu’s growing expertise in these fields earned him the opportunity to study in West Germany from 1975-1977 and again from 1983-1984. Here he learned German and became acquainted with international politics as they were viewed outside Romania. As his prestige rose abroad, he faced constant pressure at home and was repeatedly demoted.
Following his return from Germany, Plesu began to focus on the “moral condition of Romanian intellectuals.” His 1988 monograph Minima Moralia hypothesized that Romanian intellectuals had shirked their moral responsibility to oppose Ceausescu’s regime by focusing on the natural sciences and thereby contributing to the communist leader’s efforts to “modernize” Romania.
In 1988, Romanian poet Mircea Dinescu took a public stance (in Moscow) in support of Gorbachev’s reforms and criticized Ceausescu’s cult of personality and lack of respect for human rights at home. As the secret police and the state mobilized to silence Dinescu, (unsuccessfully) Plesu and several other intellectuals signed a letter decrying the abusive treatment of their peer. This dissident act earned him exile in a Moldovan village until the December 1989 ouster of Ceausescu.
Starting in 1990, Plesu combined his carreer as a professor of philosophy in Bucharest with public service, first as minister of culture in the first post-89 government led by Petre Roman, and then as Foreign Minister from 1997-1999..
Plesu’s pre-1989 life prepared him for his unique dissident role after 1989, Mircea Munteanu argued. An important voice for the intellectual and political modernization of Romania after the Revolution, Plesu actively participated in government and public life while other former dissidents, disenchanted with the resurgence of reformist communists in post-Ceausescu Romania, chose not to engage in public service.
Drafted by Tim McDonnell and Mircea Munteanu Edited by Christian Ostermann, Director, HAPP/WES Woodrow Wilson Center
“Bomba” prezentata cu atata tam-tam zilele acestea in presa, privind Afacerea arhivei lui Gorbaciov e buna dar e rasuflata rau. Slabii cunoscatori ai istoriei recente o inghit pe nerasuflate si o toarna pe masa presei asemenea. In realitate, baietii HotNews nu fac decat sa reproduca fara jena ceea ce ZIUA (pe vremea cand ZIUA era ZIUA) a scris, hat, in urma cu niste ani, publicand inclusiv in facsimil astfel de documente, provenite de la prietenul nostru Vladimir Bukovski. Nu-i rau daca vin cu informatii suplimentare dar “bomba” era acum niste ani, cand Iliescu era presedinte si ne ameninta ca ne da in judecata pe capete, si pe jurnalisti si pe Bukovski personal.
Iata o parte dintre articolele scrise de noi, respectiv de mine si George Damian, inca din mai 2006. Pentru ce am publicat, Administratia Prezidentiala Rosie, prin vociuca si un comunicat oficial cu antet de Cotroceni semnat de Corina Cretu (pe care l-am pus in rama), ne-a amenintat voios ca ne da in judecata.
Iliescu KGB
Vladimir Bukovski are documente care dovedesc ca Revolutiile din Est au fost planuite la Moscova * “In octombrie 1988, Mihail Gorbaciov a ordonat Biroului Politic al PCUS sa pregateasca planul pentru schimbarile din estul Europei. Am gasit decizia BP al PCUS in acest sens”, a declarat celebrul disident rus * Pentru Romania, Gorbaciov l-a ales pe Iliescu * “Unul din liderii bulgari, Mladenov (n.r. care l-a inlocuit pe Jivkov in 1989), a spus: “Iliescu este foarte bun pentru noi, in Romania” * “Gorbaciov a replicat: “Da, dar sa nu vorbim despre asta in public. I-am face un mare rau, sa pastram tacerea!” * Planurile Kremlinului au fost puse in practica de KGB * Disidentul a avertizat, la reuniunea Rezistentei Romanesti Anticomuniste de la Brasov, ca trebuie sa scapam de angrenajul securisto-comunist care ne secatuieste tara * “Lustratia, condamnarea Partidului Comunist sunt foarte importante. (…) Romania are acum sansa de a rezolva aceste probleme”, a spus Bukovski * El a mai avertizat ca “singura sansa de supravietuire a poporului roman este organizarea unui proces public in care sa se dezbata modul in care sistemul energetic romanesc a ajuns pe mana strainilor”, adica a “mafiei KGB” in special
Disidentul rus Vladimir Bukovski, prezent la reuniunea Rezistentei Romanesti Anticomuniste de la Brasov ca invitat special al Asociatiilor Civic Media si “15 Noiembrie 1987”, a declarat, ieri, ca detine documente care atesta ca planurile revolutiilor din estul Europei au fost intocmite la Moscova. Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a apreciat chiar ca “Ion Iliescu este bun pentru Romania!”. “Intr-unul din documente, Gorbaciov li se adreseaza liderilor bulgari. Unul din liderii bulgari, Mladenov (n.r. Petar Mladenov care l-a inlocuit pe Todor Jivkov in 1989), spune: “Iliescu este foarte bun pentru noi, in Romania”. Gorbaciov spune: “Da, dar sa nu vorbim despre asta in public. I-am face un mare rau, sa pastram tacerea!””. Revolutiile, perfectate la Moscova
Vladimir Bukovski a precizat ca documentele pe care le detine demonstreaza ca planurile revolutiilor din estul Europei de la sfarsitul anilor ’80 au fost intocmite la Moscova. “In octombrie 1988, Mihail Gorbaciov a ordonat Biroului politic al PCUS sa pregateasca planul pentru schimbarile din estul Europei, am aceste documente. Intreaga idee a revolutiilor apartine planului sovietic. Am gasit decizia Biroului Politic al PCUS in acest sens”, a declarat Bukovski.
Scriitorul rus a mai apreciat ca Romania ar trebui sa faca ceea ce alte tari fost comuniste nu au reusit: Sa treaca la curatarea tarii de postcomunism. “Cred ca este un moment foarte important, exista un singur lucru pe care Romania poate sa-l faca acum, un lucru pe care altii nu l-au facut. Se poate trece la curatarea tarii de postcomunism. Lustratia, condamnarea Partidului Comunist sunt foarte importante. Multe tari au incercat, dar nici una nu a incheiat acest proces. Romania are acum sansa de a rezolva aceasta problema”, a subliniat Bukovski. Romanii sa-si recapete resursele de la mafia KGB O alta tema a discursului lui Bukovski a fost cea a resurselor energetice ale Romaniei. Bukovski considera ca “singura sansa de supravietuire a poporului roman este organizarea unui proces public in care sa se dezbata modul in care sistemul energetic romanesc a ajuns pe mana strainilor”. In opinia lui Bukovski “strainii” care au acaparat resursele energetice ale Romaniei sunt organizatii mafiote de tip kaghebisto-securiste sau de partid. Procesul public este singurul mod pe care disidentul il vede pentru ca romanii sa-si recastige resursele energetice. De asemenea, Bukovski a denuntat contractele frauduloase facute in deserviciul statului roman. El a afirmat ca Lukoil-ul este o institutie care apartine KGB si ca exista multe alte domenii industriale in Romania in care urmasi ai KGB isi fac simtita prezenta. Angrenajul securisto-comunist secatuieste Romania Bukovski a sustinut ca, in opinia sa, poporul roman este unul dintre putinele popoare, alaturi de polonezi si israelieni, inzestrat cu putere interioara si dinamism si ca trebuie ca oamenii sa faca eforturi pentru a se scutura de acest angrenaj securisto-comunist care secatuieste tara. Bukovski a salutat intentia crearii la Brasov a unui Centru al Rezistentei Anticomuniste si si-a manifestat intentia de a ajuta prin toate mijloacele sale orice fel de grup care isi asuma sarcina realizarii Procesului Comunismului. In finalul discursului sau, disidentul rus a precizat ca “se intoarce oricand cu interes in Romania pentru ca aceasta tara a ramas una dintre putinele interesante in contextul in care aici se intampla tot timpul ceva”. Internetul, piedica in calea refacerii URSS
“Daca Romania nu reuseste sa scoata comunistii din spatiul public pentru 5-6 ani o sa dispara ca natie. Comunistii oricum nu vor muri daca se retrag o perioada in afacerile private. Daca nu reusim sa impiedicam reorganizarea comunistilor intr-o Mafie in fostul bloc sovietic sansele de supravietuire sunt foarte mici”, a declarat Vladimir Bukovski. Disidentul rus a mai subliniat: “La ora actuala, in Rusia la conducere se afla esalonul al doilea al KGB care incearca sa refaca Uniunea Sovietica. Aceasta nu se poate intampla deoarece URSS a putut supravietui doar intr-un vid informational, iar in ziua de azi Internetul reprezinta cea mai importanta piedica pentru refacerea URSS”. Florin Postolache: Comunismul inca subzista Presedintele Asociatiei “15 Noiembrie 1987” Brasov, Florin Postolache, a subliniat in discursul pe care l-a sustinut ieri: “Comunismul inca subzista, rezidual, in societatea romaneasca, inclusiv in mediul politic. Condamnarea comunismului a fost respinsa pana in prezent de reprezentantii statului”. Cea mai stricta forma de opresiune
“Comunismul, odata ajuns la o forma statala, este cea mai stricta forma de control si opresiune cunoscuta in Europa remarcandu-se printr-o lunga serie de deportari, crime, masacre, atentate la existenta si demnitatea umana. Cu toate acestea exista o istorie a rezistentei comuniste, a incercarilor repetate de redobandire a demnitatii indivizilor si popoarelor aflate in spatiul carceral al imperiului sovietic”, a aratat Florin Postolache in discursul sau. “In primii ani ai instaurarii regimului rezistenta a fost una directa, formata din grupuri armate luptand impotriva puterii comuniste. Intre 1945 si 1959 Securitatea a identificat 1196 grupuri de rezistenta. Deja in 1949 se raporta existenta a 33 de “, a mai aratat Postolache. Paul Goma, rezistenta morala Presedintele Asociatiei “15 Noiembrie 1987” Brasov a subliniat ca “Rezistenta morala izolata poate totusi functiona, cum spunea unul dintre cei mai celebri disidenti anticomunisti polonezi, Bronislaw Geremek, . Acest fel de intransigenta morala este aproape absenta in Romania cu, probabil, o singura exceptie notabila: Paul Goma. In 1977 scriitorul roman scrie o scrisoare de solidaritate cu miscarea Carta 77 din Cehoslovacia, incercand sa solidarizeze publicul romanesc cu . Reactia Securitatii a fost extrem de dura, Paul Goma si familia sa fiind izolati, torturati si, intr-un final, expulzati din tara”. Miscarile anticomuniste muncitoresti
Florin Postolache a rememorat si miscarile de opozitie fata de comunism ale muncitorimii: “Tot in 1977, un alt protest, de o alta factura, de tip sindical, avea loc la Lupeni, odata cu intrarea in greva a minerilor. Greva avea sa se extinda in toata Valea Jiului si a durat o saptamana intreaga. Oficialii de partid si delegatia trimisa sa negocieze au fost luati ostatici, Ceausescu fiind obligat sa negocieze in persoana cu grevistii. Odata greva incheiata, conducatorii grevistilor au fost deportati sau inchisi si mii de mineri risipiti in alte localitati, Valea Jiului fiind de atunci supusa unei infiltrari si supravegheri continue de catre Securitate. Pana in 1987, la Brasov, Romania nu avea sa mai fie martora nici unei miscari sociale care sa puna in dificultate regimul comunist”. Pagina realizata de George DAMIAN, Victor RONCEA
Chemati la Tribunal
Iliescu trebuie sa aiba curajul de a-si marturisi vina, sa aiba curajul de a spune poporului roman, barem acum, ca l-a mintit timp de 15 ani, a transmis Bukovski unui mic grup de jurnalisti si istorici care l-au intampinat la Bucuresti pe celebrul incomod al tuturor regimurilor totalitare derivate din cel sovietic. “Iliescu trebuie sa mai aiba si barbatie. Stiu ca v-a amenintat ca va da in judecata, ca da ziarul ZIUA in judecata pentru ca ati sintetizat spusele mele privind conspiratia decembrista. Sa aiba curajul sa ma dea pe mine in judecata! Il astept la Londra, unde Justitia nu este aservita clientelar noii nomenclaturi a fostului FSN. Sa aiba barbatia de a se lupta cu mine, nu sa trimita comunicate si sa ameninte jurnalistii liberi prin purtatoarea sa de cuvant”, ne-a spus Bukovski in timp ce – surprinzator! – insasi Corina Cretu, facand ochii foarte mari, trecea pe langa grupul de tineri adepti ai anti-comunistului. Prin aceasta trecere vaporoasa, institutia prezidentiala a ratat o noua sansa de a-si demonstra o posibila verticalitate, chiar intr-un moment inopinat. “Iliescu trebuie sa aiba curajul de a recunoaste ca a participat la o conspiratie prin care se intentiona doar reformarea sistemului comunist. Poporul roman merita acest lucru: sa afle adevarul”, a continuat imperturbabil Vladimir Bukovski, privind de departe la Corina Cretu. “Tot asa cum esential pentru democratia romaneasca este inceperea unui proces real al comunismului. Un Nurnberg atat de asteptat. Lucrez de 14 ani la acest proiect si nu voi inceta sa o fac pana cand dreptatea nu va triumfa. Am strans tone de materiale, din arhivele KGB si ale PCUS. Doi Gb in format zip. Printre acesti bytes se afla si presedintele vostru cu conspiratiile sale. Sa ia aminte Iliescu: adevarul intotdeauna – dar intotdeauna – va iesi la lumina. Voi aveti misiunea asta si stiu ca o veti indeplini, in numele dreptatii, a milioanelor de victime ale comunisului. Il provoc pe Iliescu sa-mi raspunda!”, i-a transmis prin noi Vladimir Bukovski presedintelui Ion Iliescu. Victor RONCEA
Acuzele lui Bukovski pentru care Iliescu ne cheama la tribunal – “Iliescu, Militaru si ceilalti erau de fapt implicati intr-o manevra a Moscovei”
Incercarea purtatorului de cuvant al Administratiei Prezidentiale de a arunca in ridicol afirmatiile extrem de grave ale lui Vladimir Bukovski, un simbol mondial incontestabil al luptei impotriva comunismului, descalifica insasi institutia pe care o reprezinta. Disidentul care s-a impotrivit uriasei masinarii de strivit oameni a sistemului sovietic nu a acredidat nicaieri in interviul sau ideea ca “”Solidaritatea”, sindicatul polonez al lui Lech Wallessa, “Masa Rotunda” de la Varsovia, Papa Ioan Paul al II-lea, Havel si Carta 77 din Cehoslovacia, toate au fost planificate si organizate (sic) de KGB, si, respectiv, cei numiti au fost agenti ai Moscovei!”. Nu. Vladimir Bukovski s-a referit doar la un sigur personaj astfel: Ion Iliescu. “Mai era o factiune, relativ mica, de indivizi in interiorul partidului care alesesera sa fie agentii Moscovei – printre care si Iliescu”, spune Bukovski. “Iliescu, Militaru si ceilalti erau de fapt implicati intr-o manevra a Moscovei. (…) Faptul ca agenti cunoscuti ai Moscovei au preluat puterea, schimband pur si simplu Consiliul anterior in “Front” al Salvarii Nationale dovedeste ca aceasta era in sine una din operatiunile Moscovei. Nu putea fi altceva”, mai completeaza reputatul sovietolog.
Pentru edificare, oferim din nou afirmatiile disidentului sistemului sovietic privindu-l pe Ion Iliescu, care si-a exprimat intentia sa ne dea in judecata. Afirmatiile dizidentului sovietic releva faptul ca Ion Iliescu a actionat ca agent al structurilor fostei URSS. (Victor RONCEA).
“Iliescu a fost informat cu aproape un an inainte despre posibilitatea schimbarii… si el sa devina omul Moscovei.”
“Stiti foarte bine jocurile pe care le-a facut Moscova in Basarabia si Transnistria cu Armata a 14-a. Iar acum stiu clar din documente ca au existat discutii intre Gorbaciov si Iliescu pe acest subiect, menite sa impiedice Moldova sa isi castige independenta, lucru care le-ar fi creat probleme amandurora. Deci au hotarat intre ei sa mentina statu-quo-ul Moldovei.”
“”Vandut” (Republica Moldova, n.red.) nu e cuvantul potrivit, (Ion Iliescu, n.red.) nu a fost platit pentru asta. E vorba despre un aranjament prietenesc intre doi comunisti, fosti colegi la Moscova. Nu, (Ion Iliescu, n.red.) nu a vandut-o. Pur si simplu a cedat-o ieftin, as putea spune ca a fost un cadou fratesc, asa cum o arata documentele.”
“Acum doar puneau pe hartie roadele acestei prietenii, in urma careia Iliescu i-a facut lui Gorbaciov cadou Moldova. Nimic nou, daca stai sa te gandesti cum functioneaza relatiile intre tovarasii comunisti. Desi, sa fim drepti, si celelalte state foste comuniste se purtau frumos cu Moscova – multi dintre liderii lor erau, ca si Iliescu, oameni adusi in fata de Gorbaciov, pe teritoriile lor stationau inca armate sovietice. Dar e si o deosebire majora, chiar daca Iliescu a facut ce faceau si altii in Europa de Est. Iliescu voia sa continue sa apartina Estului, nu dorea sa se indrepte spre Vest. Deci nu poti sa-l invinovatesti pentru tratat in sine, dar pe de alta parte e foarte interesanta problema in ceea ce priveste Moldova. De pilda, nici polonezii nu i-au oferit Rusiei o parte din teritoriul sau si nici cehii n-au facut asta. Doar Iliescu a fost mai “generos”.”
“Iliescu a hotarat cu Gorbaciov ca Moldova sa ramana in Blocul Sovietic, iar Romania nu va pretinde in veci vreun drept asupra acestui teritoriu.”
Iliescu “facea parte dintr-o noua generatie de tineri lideri pro-sovietici si a fost educat in acest spirit la Moscova. Banuiesc ca a fost un moscovit dintotdeauna. A fost mai apropiat de Moscova decat oricine altcineva dintre liderii comunisti din Romania si de aceea banuiesc ca in ’89, cand se planuiau revolutiile din Europa, l-au ales pe el pentru Romania. Trebuie sa existe un motiv pentru asta, nu se poate sa fie doar pentru ca e atat de cumsecade, cum pozeaza astazi.”
“Nu stiu foarte multe despre asta (despre stirea potrivit careia Iliescu ar fi colaborat cu KGB-ul, n.red.). Nu pot decat sa presupun. Adica, oricine a studiat la Moscova in anii ’50 a fost recrutat intr-un fel sau altul… nu neaparat de KGB, putea sa fie Departamentul International al CC al PCUS sau asa numitul Departament Est European al CC. Cu siguranta a avut relatii speciale cu Moscova – daca pe linie politica sau de politie secreta, nu stiu deocamdata. Dar nu conteaza, de fapt nici nu conteaza ce fel de relatii a avut, atat timp cat aceste relatii erau “speciale””.
“Da, cred ca asa stau lucrurile (ca Iliescu a avut relatii “speciale” cu Moscova, n.red.). Adica, toti cei care studiau acolo erau o tinta pentru recrutare, nu neaparat de catre KGB – putea fi o recrutare politica. Si a ramas prieten cu Moscova in toti anii carierei sale in aparatul comunist.”
“E drept ca mai era o factiune, relativ mica, de indivizi in interiorul partidului care alesesera sa fie agentii Moscovei – printre care si Iliescu, dar odata cu accesele de megalomanie ale lui Ceausescu si de sfidare a Moscovei, acestia au fost izolati, marginalizati.”
“Iliescu, Militaru si ceilalti erau de fapt implicati intr-o manevra a Moscovei. E foarte simplu. N-are sens sa intram in toate detaliile. Nu conteaza cine era si in ce pozitie in acel moment. Faptul ca agenti cunoscuti ai Moscovei au preluat puterea, schimband pur si simplu Consiliul anterior in “Front” al Salvarii Nationale dovedeste ca aceasta era in sine una din operatiunile Moscovei. Nu putea fi altceva. Deci Moscova pregatise schimbarea regimului Ceausescu. Iar Iliescu a fost unul din liderii Comitetului Salvarii Nationale, ajungand dupa decembrie liderul suprem al operatiunii.”
“E foarte important sa stii in cine poti avea incredere. Si se pare ca Gorbaciov avea toate motivele sa aiba incredere in Iliescu. Il cunoscuse cu 40 de ani in urma si stia ca fusese recrutat de Moscova, asa ca Iliescu a fost in mare masura alegerea lui Gorbaciov.”
“Am o serie de documente, de dovezi, (despre trecutul comunist al Romaniei, n.red.) acum am trecut la analizarea tuturor hartiilor pe care am reusit sa le scot din arhivele CC al PCUS in 1991 – 1992. O sa le fac publice cat de curand.” ZIUA
(alte facsimile si stenograme reproduse din arhivele Gorbaciov, disponibile in ziar)
ADEVĂRUL, CA O IUBIRE CARTEZIANĂ de Florica Mitroi
Motto: „Rien n’est beau que le vrai” Boilleau
În anul de graţie 1990, 13-15 iunie, poetul român Cezar Ivănescu a fost bătut crunt de mineri. În timp ce falşii disidenţi (care sînt de fapt comuniştii care au acaparat opoziţia, au infestat mai bine zis opoziţia) ascunşi bine (ce straniu!) stăteau la căldurică şi practicau, poate, perversiuni sexuale (nu mă gîndesc la Andrei Pleşu el nu este pervers, el a fost informator la Securitate, ceea ce e altceva!); va spune că nu mă dă în judecată pentru că nu se înjoseşte, vă rog să nu-l credeţi.
Din două motive:
1. subsemnata care îl acuz, sînt o poetă adevărată, nu o filosoafă imaginară ca „tanti” Pleşu. Criticul Lucian Raicu îşi începea cronicile despre mine numai cu „foarte talentata Florica “ Mitroi”. Asta este situaţia.
2) în cazul în care în presă ţi se aruncă o acuză atît de gravă (fost delator la securitate, ceea ce nu exclude şi acuza de actual delator) şi n-ai argumentele juridice ca sa te aperi, ca ministru eşti descalificat din punct de vedere moral. Se va vedea astfel de ce superbul şi eruditul nostru prim-ministru, Petre Roman, care a venit ca o rază de soare după figurile groteşti ale Ceauşeştilor, nu vrea nici să stea drept ca un erou pe calul revoluţiei, şi să ţină frîiele, nici să coboare de pe cal, de parcă s-ar putea adopta figura struţului din poziţia călare, dar asta cu alta ocazie. În timp ce disidenţii (comuniştii din opoziţie, am zis) anunţaţi de maoiştii de la putere că uneltele lor comune (minării) vor colinda Bucureştii ca să … planteze flori de fier în capul cetăţenilor, Cezar Ivănescu, poetul care a iubit toată viaţa adevărul cu o iubire carteziană aş putea spune, a căzut victima unei bestialităţi uluitoare, specifică soldaţilor lui Stalin, care scoteau maţele chiaburilor şi le înfăşurau capetele pe după pomi, în timp ce tovarăşul Deşliu, ridicat pe aripile inspiraţiei, le imortaliza chipurile şi gesturile în vestitele sale poeme proletcultiste.
De asemenea, poetul stalinist Alexandru Jebeleanu, declarat de curînd rezistent de către nemuritoarea sa iubita, Ileana Mălăncioiu, autoarea poemului „Găina Tăiată”. Căci în toate timpurile şi sub toate guvernele iubirea a înfrumuseţat totul în dîrdora sentimentului arzător, căci cum altfel ne putem explica decît prin iubire oarbă faptul de a-1 declara tocmai pe cel care a colaborat cel mai mult la aducerea răului (stalinismul), ca rezistent la acel rău pe care el însuşi l-a propagat? În această aberaţie nu se poate ascunde, după cum am zis, decît orbirea din dragoste. Sau poate că tovarăşica (n-am greşit, a fost membră PCR) vrea să ne orbească pe noi, aruncîndu-ne în ochi cu praful trist şi mort de pe aripile fluturaşului său stalinist, sperînd astfel că noi nu vom rezista şi ne vom da la o parte, aşa cum ne-am dat la o parte oripilaţi, săraci, zdrenţuiţi, şi flămînzi cînd ei, disidenţii, (foarte rezistenţi, de altfel) grohăiau de plăcere şi de slugărnicie şi se hîrjoneau la trocul prosper al PCR.
Se explică prin aceea că disidenţii alianţo-ciochişti, comunişti pînă în măduva oaselor viermuiesc şi gem de plăcere în următoarea poziţie strategică avantajoasă (prima a fost colaborarea cu comuniştii) – a doua butoiul cu miere al luptei anticomuniste plătite gras. Merde! Sînt lipsiţi total de conştiinţă şi de caracter, educaţia comunistă altoită miciurinist asupra celor şapte ani din părinţi legionari, dînd acele fiare prezente în orice moment politic, de orice culoare, ca să nu le scape profitul. Vezi Manolescu, liderul cu glas scopit al Alianţei Civile, a orbului cu ologul.
Dar să ne întoarcem la sărmanul Cezar Ivănescu, care la ora actuală nu este nici mort, nici viu, moare de foame dat afară de la „Luceafărul” de către KGB-istul Mircea Dinescu, care vă prosteşte că este disident fiindcă vă place să vă lăsaţi prostiţi, dragi concetăţeni, vă complăceţi, în această stare de batjocorire a marilor voastre valenţe intelectuale, nu vreţi să renunţaţi la inerţie. Vai! am rostit cuvîntul folosit de Labiş care a murit împins sub tramvai! Dar ce vă pasă dumneavoastră, dragi cititori români, inerţi la adevăr? Da, da, sînteţi inerţi la adevăr!
Cezar Ivănescu a suferit un traumatism cranian, foarte grav, în urma căruia a rămas bolnav şi slăbit, uneori speranţa i se întunecă şi este la hotarul dintre viaţă şi infern. Veţi vedea pe parcurs cît de bine i-ar fi priit „Europei libere“ ca poetul Cezar Ivănescu, bătut de mineri, să fi murit şi cît de prost îi pică „Europei libere” faptul că poetul s-a încăpăţînat să trăiască şi cît de laşă poate fi tăcerea acestei EL (în care am crezut) şi cît de mare prietenă a minerilor este de fapt doamna Monica Lovinescu, cărora le datorează recunoştinţa veşnică, ca şi tovarăşul Ion Iliescu, preşedintele nostru pe veci.
Într-adevăr, pătrunzînd în casa lui Cezar Ivănescu ai acea senzaţie a ireparabilului din „Orfeu Euridice Hermes” poemul lui Rainer Maria Rilke, chipul poetului e plin de umbre, loviturile dureroase îi stăruie pe suflet ca un giulgiu, iar pe faţa soţiei sale, Maria, lacrimile curg îmbelşugat, într-o tăcere în care suferinţa clădeşte ziduri înalte pînă la buze. Întors din moarte printr-un miracol, fugit, dintr-o pivniţă unde a fost aruncat sub mormane de cadavre. Cezar Ivănescu şovăie astăzi, privind înapoi spre mormîntul pe care i-l pregătiseră minerii. Cezar Ivănescu are nevoie de ajutor, dar el nu cere şi nu va cere niciodată ajutor. Literatul moldovean este prea mîndru.
Şi totuşi, Maria Ivănescu fără ştirea genialului ei soţ poet a fost la Andrei Pleşu – după ajutor. Dar acesta, aidoma porcului, provine din om. De altfel şi porcul este uneori homosexual, aidoma omului. Pleşu, animal fantastic, căruia doctorul lui Wells tocmai îi scosese bandajul de pe operaţia (nereuşită!) în urma căreia corpul lui de rîmător pervers trebuia să devină corp omenesc, a grohăit ceva care semăna a rîs cinic! Uriaşa mangaliţă pasivă (luaţi-o la modul filosofic) foarte recunoscătoare în forul său intim semănînd cu o crizantemă hindusă – minerilor care l-au cotonogit pe Cezar Ivănescu şi foarte sigur de ocrotirea primului ministru care nu-l trimite garda financiară (atenţie, domnule Roman, persoana slabă sînteţi dvs. nu Ion Iliescu! veţi fi halit dacă nu sînteţi ferm!). Mangaliţă neagră cu cap de ceaun afumat, Tanti Pleşu a spus: Nu! Iată urmările faptului că o adunătură pestriţă de neisprăviţi din parlament care cred că filosofia este un fel de buletin de intrat în Consiliul Culturii prin crăpătura prin care intră tovarăşa Suzana Gîdea în această peşteră a paleoliticului tardiv, ceauşismul, fîstîciţi în faţa unei cărticele stupide alcătuită din scremete liiceano-licenţioase, ascultă eu gura căscată obrăzniciile mediocrei minţi a lui Andrei Pleşu, preocupată în permanenţă să-şi justifice pofta de a grohăi ca pe o înclinaţie elitistă a spiritului său respingător. Am vrea să ştim şi noi care este ideea de bază oare îi conferă operei sale unicitate în domeniul filosofic, unde este această operă, care este conceptul călăuzitor în afară de divagaţiile porcoase de la bunul simţ prin care îşi ocroteşte micuţa şi neinteresanta sa pornire homofilofilă.
Cezar Ivănescu a avut o slujbă, la revista Luceafărul, dragi cititori, şi a fost dat afară după revoluţie (falsa revoluţie) şi cine putea să-l dea afară pe eruditul Cezar Ivănescu, cel care a practicat în poezia română de după 23 august filosofia carteziană a iubirii faţă de adevăr, fiind nu numai un mare poet, dar şi un caracter? Aţi ghicit, stimaţi cititori, eruditul Cezar Ivănescu nu putea fi dat afară decît de maoistul analfabet şi nebun Mircea Dinescu! Maoistul a „lucrat” zece ani la „Luceafărul” încasînd salariu gras fără să publice un articol deoarece nu poate să scrie proză de nici o culoare de cînd l-a slobozit mă-sa după casa cu proptele, l-au călcat cîini pe moalele capului şi nu poate să scrie proză, e beteag din prostie, la el analfabetismul e mîndrie congenitală, ca la Leana Ceauşeasca!
Şi cine putea să-i ia locul anticomunistului Cezar Ivănescu la revista „Luceafărul”? Bineînţeles că numai comunistul Laurenţiu Ulici, pomanagiu literar care pînă şi pentru slăbănogul piţigăiat Manolescu era un critic neconcludent, băiatul bun de la Cîntarea României socialiste, trepăduşul comuniştilor care m-a persecutat de pe poziţii comuniste, scriind articole la comandă contra mea, în timp ce eu n-aveam unde să-i răspund, iar acum mă atacă de pe poziţii chipurile anticomuniste, fiindcă aceste făpturi reziduale comuniste Laurenţiu Ulici, Stelian Tănase şi alţii, blochează azi căile de acces ale unei veritabile opoziţii, făcînd jocul puterii, în timp ce viaţa se scurge cu fiecare clipă din trupul de aur al poetului, moldoveanul Mihai Ursachi publică în revista antiromânească a nimicurilor GDS-iste care s-au declarat singure elitiste fără să aştepte vămuirile subtile şi precise ale istoriei literare în sine, care îi va scoate afară de urechi cît de curînd împreună cu cucul armenesc Bedros Horasangian care se tot ocupă să drămuiască el bine naţionalismul românesc, aidoma acelui animal hoţ care tot muşcă din cele două bucăţi de brînză.
Mihai Ursachi publică în revista GDS-istă controverse stupide cu o neisprăvită de comunistă, elitistă şi asta, mie-mi spui, Alina Mungiu, care şi-a băgat şi ea degetele în mierea capitalistă în loc să care oala la bolnavii mintali pe care l-a părăsit, nefiind capabilă să practice medicina unde a intrat cu pile şi protecţii, ca orice copil de ştab comunist. Această imbecilă pentru o pereche de chiloţi franţuzeşti cumpăraţi cu banii ungurilor trage şi ea cît poate cu mucii ei personali în neamul românesc. Ca şi prozatoarea Gabriela Adameşteanu a cărei operă plicticoasă ca o ciorbă din oase de mort este atît de sterilă, de stupidă, şi neverosimil de frigidă încît pare scrisă de însuşi marele prozator de talie europeană, Suto Andras!
Ce mult seamănă această tăcere a lui Mihai Ursachi cu o nouă şi precisă lovitură la cap aplicată lui Cezar Ivănescu, dar măcar minerii nu s-au ascuns! Prieten de-o viaţă din Iaşul plin de tei al lui Eminescu, Mihai Ursachi nu-l apără şi nu-l ajută pe Cezar Ivănescu de frica cioroiului KGB-ist, disidentul lui peşte, rahatul nebun care cînd vorbeşte la televizor se cutremură o ţară întreagă ca în faţa lui Aghiuţă cînd îşi face copitele cu cremă urduroasă luată din născătoarea largă cît un ceaun a bunică-sii. Huideo, Satană! care scrii cu mucii pe bisericile brîncoveneşti, în derîdere, ca şi Ceauşeasca, ţi-au luat creierii foc de atîta pricopseală, garda financiară o să te mănînce, păduche exantematic care te-ai dedulcit la carne omenească.
Nu se găseşte nimeni să te arunce de pe scaunul lui Mihail Sadoveanu direct în balamucul puşcăriei, să te scarpini printre gratii cu piciorul stîng la subţioara dreaptă, ai început să primeşti premii internaţionale, ca Leana Ceauşeasca, tu care nu ştii nici măcar în limba pitecantropilor, decît o singură expresie semantică „Unde-i caca să mă uş?” Cară-te securistule! Ai făcut armata la securitate şi studiile la Ştefan Gheorghiu, nu numai că nu eşti disident, în revoluţie ai pătruns pe tancuri, ai avut apărare logistică, KGB-istule; eşti un comunist periculos de tip Mao Tze Dun, un adevărat pericol public! Ascultă cernobîlitule, soacră-ta nu se duce şi azi la şedinţele de partid comunist la ambasada sovietică ? Tu îl înfrunţi pa Iliescu, măi, nenorocitule! Păi Iliescu primeşte ordine direct de la soacră-ta, de la Ambasada sovietică! Pe cine prosteşti tu, nemernicule, cu disidenţa ta. Tu vrei să fii şi popă şi hoţ, măi banditule ?!
Dacă n-ar fi venit staliniştii în ’44 ca să ridice în spinarea românilor pleava ticăloasă ca tine, mureai de foame din prostie, netotule! Cine-ţi dă ţie premii internaţionale îşi bate joc de tot ce e cultură românească. O să dai socoteală pentru crimele şi hoţiile ante- şi post revoluţionare săvîrşite asupra culturii române. Nivelul tău este de măturător la metroul francez, în staţiile Stalin şi Lenin (da, da, la metroul francez am văzut cu ochii mei şi m-am minunat, staţia Lenin şi Stalin).
Ei, bine, stimaţi cititori, veţi spune poate că mai există o salvare pentru Cezar Ivănescu, ca să nu moară în boală şi uitare, „Europa liberă”, prea buna, preacinstita EL, în care am crezut cu toţii şi în care mulţi mai cred încă. Ei, bine, CI întruneşte toate calităţile cerute la modul ideal (vai!) de EL. În plus şi bătaia minerilor, o adevărată pleaşcă pentru cumătră EL. Şi veţi vedea astfel imediat că EL a trîmbiţat crimele minerilor cînd i-a convenit, cu alte cuvinte nu cînd i-a cerut-o dreptatea, ci interesul şi astfel EL, în loc vi fie „doctorul Angelic” al lui CI aşa cum i-ar cere-o canoanele sfinte ale civilizaţiei mondiale, se dovedeşte a fi asasinul drăcesc al tăcerii laşe, ricanînd în umbră. Şi cînd te gîndeşti că ar fi fost inteligent să facă o cotitură radicală, aruncînd peste bord falsa disidenţă. Dar le lipseşte geniul. Deci mai bine să se stingă în tăcere Cezar Ivănescu, doamnă Monica Lovinescu. V-am demonstrat că pînă şi argumentul cu venirea minerilor îl folosiţi la modul josnic şi duplicitar. Stilul casei. Eu nu sînt prietena minerilor dar dumneavoastră, da, sînteţi prietena minerilor. Am două premii literare (la comunişti, tanti Monica) şi fără a fi comunista, iar eu n-am avut obiceiul să bag mîna prin chiloţii bătrînilor stalinişti, ca reputata noastră poetă naţională agramată, nu că aş fi fost uşă de biserică, dar ce căutam eu nu se găsea în chiloţii bieţilor bătrini. Nu ştiu de ce, dar am impresia că motanul ăsta Arpagic, s-a născut bătrîn şi sclerozat, săracul. Şi, totuşi, de ce sînteţi prietena minerilor, doamnă Monica Lovinescu ? De altfel, distinsul Lucian Raicu are o soţie, Sonia Larian, pe care o adoră, aşa că dacă a scris „foarte talentata FM” n-a fost decît din convingerea sa de literat, iar Lucian Raicu nici n-a ocupat vreodată vreo funcţie politică, fiind imaginea clasică a evreului cărturar detaşat de cele lumeşti, cu capul în nori şi cu nasul în cărţi. Deci răspundeţi, doamnă, altfel vă declar laşă în faţa întregii ţări: de ce sînteţi prietena minerilor ? De ce nu dă EL pe post sau în ziar interviul cu Cezar Ivănescu?
Florica Mitroi, Adevărul, ca o iubire carteziană, iulie 1991
May 24th, 2010 
VR 
Procesul intentat de Mihnea Berindei jurnalistului Victor Roncea, in perioada in care eram Sef Departament Externe si Senior Editor al ziarului Ziua, s-a sfarsit fara condamnarea subsemnatului. In urma unui singur editorial aparut in ziarul Ziua in data de 24.07.2007, si a publicarii pe site-ul Civic Media a unei informari si a unui document al CNSAS, din care rezulta ca membrul Comisiei Tismaneanu si fondatorul Grupului pentru Dialog Social (impreuna cu Silviu Brucan) a fost recrutat de Securitate si a avut doua nume de cod (“SANDU” si “MIRCEA”), unul inainte si altul dupa emigrarea acestuia in Franta, Berindei a solicitat plata unor despagubiri de 330.000 lei, respectiv 3 miliarde si 3 sute de mii lei vechi, cea mai mare pretentie de acest gen din istoria presei post-decembriste (este urmat imediat de Liiceanu c Roncea si Ziua, cu doar 300.000 lei). Pe deasupra, publicarea hotararii judecatoresti in 10 ziare centrale plus Ziua, fapt contestat recent, printr-o critica acerba, de COM – Conventia Organizatiilor de Media din Romania.
Posted in 
Tags: 
