“Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu. Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.”
La doi ani după ce PSD ni l-a vândut pe Geoană drept prezidențiabil ideal, susținut de mase largi populare și promotor al păcii în acest colț prăfuit de planetă, fostul homo perfectus s-a transformat brusc într-un trădător și într-o lichea care se agață de scaun cu orice preț.
Mi-aduc aminte o filmare ramasa antologica (pentru mine cel putin). Fotografia de AICI mi-a readus pe retina scena. Brucan, alaturi de Liiceanu, in curte la GDS – frumoasa casa a lui Cuza de pe Calea Victoriei folosita si de Nicu Ceausescu, pentru care organizatia “non-profit” nu a platit niciodata un leu chirie pana a primit-o de-a dreptul cadou, prin votul PDL, PNL, PC, UDMR si PSD (asta da “consens national”!). Era pe vremea cand “Piata Universitatii” – e vorba de fenomen – trecuse deja de prima luna de manifestatie zi si noapte (asta o scriu pentru cei mai tineri care habar nu au, poate, ca o mana de tineri insotita uneori pana la zeci de mii de demonstranti au reusit sa blocheze centrul Capitalei pentru 52 de zile si nopti, sperand in… Libertate si primind prima portie reala a acestui concept, cel putin din punct de vedere spiritual, prin intermediul minerilor, care i-au trimis pe studentii brutalizati prin locurile de detentie ale fostei securitati, cu adevarat oaze de libertate). In tot cazul, unii dintre cei aflati in greva foamei in corturile Crucii Rosii dispuse pe platoul din fata Teatrului National erau la inceputul unei stari critice iar Iliescu si Roman refuzau in continuare orice dialog, bine “consiliati” de… Dinescu si Caramitru. Ei, si Brucan e intrebat de un reporter cu un oarecare tupeu (ca sa-ti “permiti” sa il intrebi ceva iesit din “standardele deontologice” ale TVR”L” pe tartorul FSN si GDS, pe vremea aia, chiar trebuia sa ai indrazneala) ceva de genul “Ce credeti ca ar trebui sa faca grevistii foamei din Piata Universitatii?”. Brucan, plimbandu-si limba peste buzele-i de batran batrician din specia Bufonidae, tranteste flegmatic, sub ochii langurosi ai prepusului sau, Liiceanu, amuzat lingusitor de inventivitatea stapanului: “Sa manance o friptura buna de porc!”. Si rade sarcastic. Avea “umor”, nu gluma, “profetul” Pro Tv.
Peste ani, dupa ce a fost dat la cremat – de data asta sub privirea lacramoasa a lui Iliescu – si craniul sau a devenit scrum, ajutat pentru o cenusa mai de calitate de o combustie spontana venita chiar de la uciga-l toaca, in locul capului devenit de-a dreptul materie cenusie (1) au rasarit alte capete, conform legendei, verificate in timp. Unul dintre acestea este cel al lui Andrei Plesu, succesor “de onoare” al tartorului cremat, in cazul Grupului pentru Dialog Social si al “Colegiului Invizibil” – brigada antiromaneasca de intelectuali rosii cu comanda multipla. Inzestrat cu ceva mai mult umor decat predecesorul sau, se pare ca, pana la urma, el este cel care i-a luat in seama sfatul lui Brucan, halind in numele grevistilor foamei fripturile la gratar recomandate de bucatarul ideologic al FSN si GDS.
Asadar, ca sa intelegem cu adevarat ce se intampla prin unele din capetele drakonului de apa si uscat, trebuie – ce sa ne facem… – sa ne uitam si in gura lui, printre resturile fripturile servite in sange. Asa ajungem la adevarata pozitie a “Grupului” fata de proiectul de confiscare si “prelucrare” a istoriei Romaniei prin Muzeului Holocomunismului “romanesc”, expus la tava de insusi bulibasa Plesu. Cum ar zice patronul Dilemei, din ce in ce mai negrul la fata Patriciu, pus pe tava chiar pe capul “piticului meu intelectual de gradina” (strict autentic). Loc de joaca in care copilasii lui Brucan, Mariusica Oprea si “Volo” Tismaneanu, se trag de prin nisip de extremitati intelectuale mai mult sau mai putin incretite, dezbracati de falsele contre, sub scanarea calda a educatoarei lor cu barba (atunci cand poate sa treaca de forma structurii sferoidale denumite in limbaj popular burdihan). Si-uite asa aflam cum devoratorii de morminte Tismaneanu si Oprea, fraierand naivii cu asa-zisa lor ruptura de ata, se distreaza de minune dantuind brat la brat, in ritm dracesc, de kazacioc si ceardas, peste oasele martirilor anticomunisti, aplaudati in pauza de “idiotii folositori” ai “nationalismului” de parada. Si-uite asa mai asistam si siderati la cum, pentru aceasta mascarada ritualica, mai primesc si bani chiar de la cei pe care urmaresc sa-i bage prin frigiderele lor “muzeale”, care pe la Aiud, care pe la Sighet sau poate chiar prin Primaverii, cu mentiunea: “Nu atingeti! Bandit legionar! Pericol de contagiere!” 🙂
E cu “va urma”…
(1) Unele voci critice din categoria celor pe care Tismaneanu si Plesu vor sa le rada de pe net, disperati ca-si permit sa comenteze liber, nu au cazut de acord asupra acestui fapt legat de cremarea lui Brucan, afirmand ca “Trebuia impaiat si trimis inapoi rusilor, nu de alta dar sa nu fie lipsa la inventar” sau ceva de genul “xxxxtul nu arde, se zvarcoleste in buda pana la Judecata de Apoi”. Oameni rai.
S-a incheiat Procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Ziarul Ziua, Victor Roncea si Libertatea presei. Ce pacat, doar prin suspendare! Plagiatorul si impostorul “anticomunist” care facea naveta Bucuresti-Heidelberg-Paris (si retur) cu acordul si sprijinul “organelor de stat” a ramas dovedit ca atare doar la Curtea de Apel a Tribunalului Bucuresti, unde am castigat procesul dupa ce “maestrul” Valerica Stoica se laudase pe toate gardurile ca a castigat Liiceanu, dar doar la… Judecatorie. Halal castig!
UPDATE: Ulterior Stoica & Liiceanu au revenit in Justitie. Porcesul continua.
Filmul este urmatorul: dupa ce mirandolina “societatii civile”, marcellina si siegfriedina “intelectualitatii angajate” (bine zis “angajate”), ne-a dat in judecata, in 2007, o judecatoare promovata prin transfer taman de la Buftea a decis peste noapte, fara a fi audiati toti martorii si fara a fi administrate probele noastre, ca suntem buni de plata cu un miliard si jumatate de lei – despagubire “morala” care s-ar fi inscris in istoria presei drept cea mai mare gaura in buzunarul unui ziarist, facuta, mai ales, de catre un “intelectual” rasat – nu-‘asa?, vorba lui Brucan – , intamplator milionar in euro.
Cu concursul lui Valerica Stoica si a madamei Indira Crasnea – acum didamai mostenitoare a Cetepeului la Cerepeu – pe atunci o biata reporterita Mediafak putin grabita, care a “uitat” sa mai solicite si pozitia partii “incriminate”, stirea-“bomba” ca Liiceanu a castigat procesul cu Ziua a aparut in aprilie 2008 pe toate tembeliziunile si, mai ales, in presa “multi-lateral-culturala”. Aiurea! Procesul a continuat bine-mersi, conform principiilor de drept, si, dupa un an, prin Sentinţa nr. 735/19.05.2009 a Tribunalului Bucuresti, am castigat procesul, Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu devenind plagiator si impostor cu acte in regula.
Urmarea a fost ca Valerica Stoica ne-a mai plimbat doi ani prin instante invocand fel si fel de matrapazlacuri pana cand, intr-o noapte, Ziua a fost sinucisa. Chiar daca avocatul ALRO (de ce nu ALRU?), “maestrul” GDS si al “dreptei” kominterniste a incercat sa ma scoata individual “vinovat” – ceea ce mi-ar fi convenit de minune, ca sa pot ajunge la Strasbourg cu acest caz revoltator – completul de judecata al Tribunalului Bucuresti n-a fost de acord si iata ca Liiceanu a scapat de CEDO prin suspendare. Pacat, cum spuneam!
Iata sentinta, urmata de editorialul pentru care, desi n-am fost condamnat, am ramas “executat”! Vorba tovarasului Patapievici Dionisie: “Traiasca Lupta pentru Pace pana nu va ma ramane piatra pe piatra din Romania!”
UN PS IN ATENTIA EX-PCR: Am inteles ca Nicky Manolesco, alias “Marin”, alias Nicolae Manolescu Apolzan, fost propagandist comunist si aghiotant al ilegalistilor bolsevici, de la George Ivascu la Ghe “Gogu” Radulescu, pe care Marin Mincu il caracteriza drept “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”, in prezent sef al USR si pensionar de lux “pe langa” UNESCO, imi ameninta neinsemnata persoana in (doar) doua editoriale “de forta”, unul din Adevarul lui Patriciu altul din Romania (fosta) literara. E suparat ca, la cererea mea si a unui scriitor, Agentia Nationala de Integritate ii verifica averea si “compatibilitatile” (de ce nu da ANI in judecata?). Si aud ca s-ar plange ca nu poate sa ma dea pe mine in judecata pentru ca nu ar stii la ce adresa sa-mi trimita Citatia. Iat-o, mai jos:
Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).
Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.
Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).
Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Cristian Tabara si-a dedicat intreaga sa emisiune de duminica de la TVR razboiului clandestin impotriva Romaniei si relatiilor romano-sovietice vs cele romano-americane. Experimentatul jurnalist a discutat “ca la carte” despre primul volum al lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni“. Totodata, Pacepa.ro a obtinut ultimul episod, integral, al documentarului exceptional realizat de Monica Ghiurco, Mostenirea Clandestina (III), pe care il puteti gasi, in exclusivitate, la PACEPA.RU.
Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990”. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).
Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.
Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).
Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Andrei Plesu, la etatea sa, dupa ce a trecut cu bine de Omagiul pe care l-a primit din partea detasamentului de pionieri si utecisti de la Colegiul Noua Europa, este mai ceva ca Ceausescu inainte de Congresul XIV. Zici ca merge pe urmele lui Iliescu, modelul Viagra al politicii dambovitene. Iliescu are o ambitie: sa iasa din politica cu picioarele inainte. Dar Plesu, ce ambitie are? Sa intre in politica cu picioarele inainte? Pentru ca, totusi, pare sa se consume cam mult pentru starea sa de sanatate, specifica persoanelor bolnave de obezitate. Raspunsul poate sta in faptul ca Plesu nu face nimic gratuit. Si nici gratis. Ci pe bani; bani grei am putea spune, daca ne gandim la milionul de marci primit de la o Fundatie germana chiar in timp ce era Ministru de Externe al Romaniei.
Acum, nu trece o zi fara ca lautarul din Tescani sa nu danseze ca hipopotamul Disney pe vreo scena nationala sau sa se lateasca in ecranul cutiilor de spalat creiere, alaturi de mai tanarul sau partener de viata Siegfried (pentru intimi Marcello). Daca nu e in Dilema lui Patriciu e in Adevarul (aceluiasi Patriciu) sau, in varianta sa electronica, ca cap de pagina in Hotnews-ul lui Soros, racorit cu evantaiul de pene de soimul patriei sovietice, micul Tabalaga. Daca nu e pe TVR 1, lansat intre “Danutz SRL” si “Lozul cel Mare”, il gasiti in reluare, dimineata, la pachet, intre “Pur si simplu delicios” si “Povesti cu lipici pentru cei mici”, sau pe TVR Cultural, cu marele Patapievici la picioare. Daca nu-i la Ateneu, pe banii ICR, adica ai nostri, atunci Pataplesu ii face culcus la loc, in Aleea Alexandru, de unde Ion Iliescu i-a facut cadou, de la bugetul statului, primele miliarde cu care a rulat Dilema. Aici, mai nou, Hopa Mitica al tuturor regimurilor, “Tulceanu”, colegul lui “Lulu” Filosofeanu, care si-a irosit cei mai frumosi ani de creatie tocindu-si coatele in Guvernele FSN, CDR, PNL, PDL, UDMR si murdarindu-si buricele degetelor la triat Note Strict Secrete din Dosarele Securitatii, emite, de pe podiumul sau de “rezistent prin mancare” in regimul comunist, noile directive ale Partidului Civililor din Romania (PCdR). Nu-i vorba, o face cu sarm si inteligenta… diabolica, dupa cum ar spune unii.
Daca as fi scientolog, sa spunem, o alta secta plina de “intelectuali”, mi-as dori sa-l vad pe Plesu ca Guru, dansand nud in Golful Neamtului de la Costinesti, dar numai cu o partenera de plaja ca “tovarasa colonel” Zoe. Zoe Petre, cea cu care a aprobat si aplaudat bombardamentele asupra locuitorilor capitalei Serbiei, Belgrad: copii, batrani, intelectuali, oameni, intr-un cuvant. Am inteles ca domnul Plesu se oripileaza in fata violentei Miscarii Legionare, care, prin unii membri ai ei inzestrati cu o gaura in plus, vorba lui Tutea, cea de la pistol, gaureau responsabili guvernamentali, la randul lor criminali, ca Armand Calinescu, pentru a se preda apoi si a fi executati in piata publica. Reprobabil, nimic de zis. Dar oare nu se gandeste Andrei Plesu, apologetul crimei in masa, cum il vor privi ochii copiilor ucisi, ochii miilor de cadavre sarbesti facute de un atac blestemat, chiar si de Sfintele sarbatori de Pasti, in timp ce-l va cuprinde frigul si intunericul?
Tot de la inaltimea lui, de filosof-sef al natiunii, dl Plesu a dezavuat atoatestiuitor, in aceeasi conferinta, apartenenta lui Eliade, Noica, Cioran, Nae Ionescu la Miscarea Legionara si si-a permis sa-l ridiculizeze pe geniul romanesc Mircea Vulcanescu pentru ca venise la Antonescu cu 14 solutii la o problema (am observat, de altfel, inceputul unei campanii impotriva “criminalului de razboi” Mircea Vulcanescu, careia, iata, ii da glas insusi luptatorul cu comunismul “crenvurşti ardeleneşti făcuţi din carne de capră“). E grav ca unii ca Vulcanescu puteau gasi mai multe solutii la o problema in timp ce distinsul Plesu, cat a fost ministru de Externe, nu a reusit sa obtina o omleta calda de la cantina MAE. Observ si eu, nu dau cu parul.
Cum nu sunt intelectolog ci doar un biet pacatos ortodox nu imi permit sa acced la oaza maro a cercului stramt si doar observ, de la distanta. Observ ca de la inaltimea sa de tovaras al procurorului bolsevic, pardon, mensevic al natiunii, din sferele heideggeriene si pariso-heidelbergiene, se coboara pana in tarana ortodoxie noastre si il scarmana problema cipurilor. Ce treaba are filosofia plimbata curmanos de pe strada Paris pe Tirana si apoi la Centrala din Aleea Alexandru cu cipuiala? Ne spune Hopa Mitica: “Cand a aparut scandalul cu cipurile, au fost reprezentanti ai clerului care au spus: “E 666, mana diavolului, nu va lasati, mai bine sa ne aruncam cu pieptul in sabii!” Brusc, dupa ce s-au purtat musulmani un timp, acum erau kamikaze.” Nu inainte de a critica, ca orice om de bine, la modul general, ca “din punctul meu de vedere, martiriul nu este o practica autohtona. Nu cunosc mari teologi care sa fi acceptat chiar martiraje minore cand s-au daramat biserici, adica macar sa declari ca nu e in regula si sa suporti consecintele (care nu puteau fi fatale, insemnau o trimitere la munca de jos, intr-o manastire de granita)”.
Am auzit placa asta de mii de ori din partea “intelectualilor de bine”. Cu totii ignora, ca sa dau un singur exemplu, martirajul Parintelui Gheorghe Calciu, care chiar de pe scarile bisericii, cu glas tare, predica impotriva ateismului comunist, pentru a fi re si re-arestat, savarsind doua decenii de inchisoare, exact in perioda in care Plesu si Liiceanu isi plimbau dosurile pe la Paris, Viena si Berlin. Desigur, dl Plesu nu a avut timp sa-i cunoasca pe martirii din inchisori, fiind mai degraba ocupat cu deservirea ofiterilor de Securitate in timpul transei sale transcendentale sau la orele de estetica predate pentru Securitatea Municipiului Bucuresti (SMB). Nu asta ar fi problema. Dar, inainte de a-i arata pe altii cu degetul – in special clerul ortodox, normal – se pune intrebarea de bun simt “Unde ai fost tu?”. Unde ai fost Andrei Plesu cand se daramau bisericile, rand pe rand? Unde a fost glasul moralist al intelectualului cocotat acum pe scena Ateneului? Unde a fost trupul tau, cu care, nu ma indoiesc, puteai cu usurinta opri cel putin un escavator pe treptele Bisericii Sfanta Vineri? Ah, am uitat! Erai la Heidelberg, persecutat de Securitate, pentru a doua oara!
Poate aceasta sa fie diferenta intre cei doi titani ai disidentei romane, Plesu si Liiceanu, si insignifiantii Michnik si Muller; ca cei din urma au facut, totusi, inchisoare si au fost anchetati si brutalizati de Securitate in timp ce cei dintai “rezistau prin mancare”! Un alt martir uitat de marele Andrei Plesu (la propriu nu la figurat), Parintele Nicolae de la Rohia, observandu-i cu atentia anilor de detentie, i-a definit pe cei gardieni ai lui Noica drept “Catarii de la Paltinis” (secta nu animalul). Ce inseamna darul unui Parinte convertit la dreapta credinta…
Bine zicea Parintele Justin Parvu, bunul duhovnic luat in bascalie cu cipurile de intelectualul tuturor regimurilor, Andrei Plesu: “Este o realitate tristă – intelectualii noștri au fost şi rămân cei mai slabi în atitudine, fricoși, cedează uşor, să îşi menţină posturile. Am observat asta şi în închisoare – mult mai uşor mărturiseau oamenii simpli decât intelectualii; intelectuali erau câţiva, dar omul simplu pătrundea mai repede cu inima realitatea lucrurilor. Intelectualul nu are exerciţiul luptei, al greului, el s-a obișnuit cu un salariu, cu o stare bună materială şi s-a retras astfel din orice acţiune. Ei s-au aliniat partidelor politice în primul rând ca să-şi apere averile”. (Parintele Justin Parvu da primul interviu dupa ce a fost acuzat de legionarism: “Important e să nu cedezi! Să nu cazi pradă răului!”»)
Dar sa ne intoarcem la chestiunea zilei: domnul Andrei Plesu e activ. De ce?, asta-i intrebarea. Gasim raspunsul in expozeul sau ICR-ist: “Lumea noastra arata ca un stadion fara arbitri”. Dl Plesu vrea sa fie arbitrul acestei lumi. Cum stim ca, de cele mai multe ori, arbitrul fura pentru un jucator, la inceput asa, cu ciupeli, in asteptarea finalei, cand se joaca meciul hotarator, nu ne ramane decat sa-l observam cum incepe sa-i faca loc pe scena, cu toata armata sa de soimi ai patriei sovietice, pionieri si utecisti, si omnigrandoprezenta sa, unui “ales” al Grupului. Grupul pentru Dialog Social, centrala PCdR-ului, copilul cu doua moase, Brucan in decembrie 1989, si Soros din ianuarie 1990. Desigur, asta ne arata cat de slab este, de fapt, “alesul” Grupului, daca s-a conceput o atare strategie agresiva pentru el, cu o asemenea perioada inainte de alegeri. Este vorba, desigur, de “fiul unui revolutionar”, ce sa-i faci? tot… bolsevic (sau mensevic?), “el insusi un revolutionar”… Pana atunci, la momentul “finalei”, sa ne obisnuim, asadar, sa-i vedem pe cei doi hipopotami de aur dansand pe toate mesele “lumii noastre”, un Pat si-un Patason (alias Siegfried, aka Marcello) imbatraniti in rele, un cuplul Stan si Bran de plans, doua jucarii stricate, ce merg tinandu-se de mana numai pe strazi intunecate si adanc-adanc infundate…
Micul scrib de la gazeta de perete electronica a PCdR, Danutz SRL Tapalaga, deranjat ca editorul sau humanistoid Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu a fost stampilat pe viata de Adam Michnik drept bolsevic si mensevic, se supara ca prostul satului pe Dinu Patriciu, ca cica intra cu bocancii (eu am observat ca are pantofi destul de fini, de doar vreo 1000 de euro bucata) la Ateneu si lipeste bancnote pe fruntea violonistului cand “toata lumea stie”, dupa cum a spus si tovarasul ayatollah Tismaneanu, ca “mensevicii sunt anti-bolsevici”. Sa te crucesti, ce-ti ramane de facut?! Dar si sa te amuzi, de ridicolul situatiei: gura pacatosului adevar graieste. In cazul de fata, singurul violonist cu dar lautaresc este chiar rapsodul Plesu, caruia Patriciu chiar ii lipeste pe frunte (tot la propriu), lunar, cate o bancnota-doua din cele oferite ca dar de Federatia Rusa dupa devalizarea Rompetrol-ului romanesc.
Spre deosebire de venerabilul Alexandru Paleologu, care şi-a recunoscut public încă din 1990 colaborarea cu Securitatea şi şi-a cerut iertare pentru milioanele sale de păcate, Andrei Plesu nu a apucat să facă inca un gest similar.
Andrei Plesu, scriitor, gurmand, ascultator cuminte si de George Soros si de Ion Iliescu, implicat adanc în scandalul Meditatiei Transcedentale, cand Securitatea nu a apucat sa-l scoata la timp, reabilitat apoi de Partid si Ceauşeşti şi trimis în misiuni la Paris, Bonn, Dortmund, Dusseldorf, Freiburg si Heidelberg, a fost regăsit recent în dosarele Securităţii cu numele de cod TULCEANU.
Un aventurier al istoriei noastre recente care a experimentat contrariile pe propria piele: de la cantautor de romante vesele si triste la chiolhanurile pe care le petrecea în “exil”, la conacul Cantacuzino-Enescu de la Tescani, de la comunist la 19 ani la disident la 41, de la capusarea lui Dinu Noica la admiraţia pentru Nicolae Ceausescu, secretarul general la Partidului Comunist Roman, de la simpatia pentru nazistul Martin Heidegger la cea pentru fondatorul “corectitudinii politice” marxiste, Theodor Adorno (de la cel din urma plagiind si titlul cartii sale de referinta, Minima Moralia), de la Institutul de Istoria Artei pe banii Partidului la “Istoria Religiilor” si Filosofie in plachete pe la Colegiul “Noua Europa” si Dilema oligarhului Dinu Patriciu.
Din ‘71 pana in ‘79 traieste in puf la Institutul de Istoria Artei, apoi, in anii ‘80 îşi începe o carieră profesorala linistita la Institutul de Arte Plastice, unde se remarca ca secretar PCR. Dupa scandalul Meditatiei Transcedentale, este scos din culpa prin doua scrisori personale catre secretarul general al Partidului Comunist, tovarasul Nicolae Ceausescu, plus o nota explicativa, toate remise catre conducerea de Partid si cea a Securitatii prin intermediul maiorul de Securitate, viitor general SRI, Vasile Malureanu.
Drept urmare, în 1983 si 1984, Securitatea si odiosul regim comunist il supun la grele cazne, alaturi de Gabriel Liiceanu – nume de cod LULU -, trimitandu-i pe amandoi cu burse la Heidelberg, Republica Federala Germania. Isi petrec revelionul la Paris, cu familiile, alaturi de trotkistii Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. La intoarcerea in tara nu patesc nimic, dimpotriva. Pentru a i se contura imaginea de disident, in lipsa de disidenta este “expulzat” in 1989 in fieful lui Viorel Hrebenciuc, la Tescani, pentru a se dedulci de la Gospodaria de Partid a Judetului Bacau si a se intalni cu Ion Iliescu si Virgil Magureanu, sub pretextul chermezei din 23 august, ziua de nastere a exilatului, conform marturiilor lui Tudor Octavian.
Brusc, in decembrie 1989, este numit de Silviu Brucan si Petre Roman ministru al Culturii in Guvernul FSN, iar prietenul sau intim, Gabriel Liiceanu, primeste de la Ion Iliescu si Virgil Magureanu Editura Politica a PCR. In acelasi timp este acuzat de Gabriel Andreescu că a participat la reeducarea disidentilor de la GDS şi de aceea colegii săi de secta l-ar fi numit „bestia din strada Paris”.
Reformist şi conservator în acelaşi timp, fiindcă vrea schimbări, dar nu bruşte şi nu definitive, vrea modernizare, dar nu cu orice preţ, şi preferă sectarismul ecumenismului si inversionismul basescianismului. Nerecunoscător anilor săi de început, când a fost sprijinit de organele de Partid si Securitate, Andrei Plesu s-a opus în ultimii zece ani direct, prin banchete şi declaraţii grave, retrocedării Dosarelor Securitatii inainte de a fi bine periate de Patapievici si Dinescu la CNSAS: „stăm de strajă pentru apărarea Dosarelor noastre” şi „e bine să se ştie că de azi Steaua noastră rosie va fi fermă in toate colturile sale”.
Mai orgolios, mai impetuos şi mai carismatic decât majoritatea urmasilor de NKVD-isti si kominternisti, Andrei Plesu a vrut mereu să fie altFel decât majoritatea membrilor Grupului pentru Dialog Social. Extravaganţele rotofeiului eseist au fost observate mai cu seamă prin discursurile antiromanesti, fiindcă „Romania ne refuza să acceptăm homosexualitate, droguri, avorturi, secte”, prin ideea revenirii agentilor civili în Legislativul de la Bucuresti si Bruxelles, fiindcă „GDS, SAR si Soros trebuie să renunţe la rezerva pe care şi-au impus-o şi să recomande la nivelul Executivului persoanele care să fie promovate în Parlament si institutii cheie, de la MAE la ICR, indiferent de apartenenţa lor la SIE sau SVR”, şi prin discursurile sale cu tentă internaţionalistă, croite poate pentru a-i atrage mai mult pe stapanii săi moscoviti.
Pentru a clarifica viziunea sa asupra lumii şi filosofia sa de viaţă, dar şi întâmplările controversate la care a luat parte, Andrei Plesu isi pregateste un volum de „Memorii”, cu gândul că prin această carte îşi va făce bilanţul şi va mărturisi ceea ce are de mărturisit la sfârşitul unui drum lung, scabros, balos şi foarte vascos. Dar, conform editorilor sai de la FSB, luminile memoriilor sale pun în evidenţă umbrele, sub care au rămas ascunse zoaiele in care s-a scufundat în perioada comunistă şi pe care le-a inghitit apoi în mod miraculos când a stat la burse in Occident, iar mai apoi când şi-a refăcut repede şi confortabil cariera sub regimul Iliescu. Mamona să-l primeasca!
Florin Calinescu: “Diferenta dintre mine si fostii mei colegi de la Catavencu este ca eu sunt civil. Dar astia de la Catavencu nu fac parte din structurile NATO ci din cele diametral opuse… Ei au treaba cu alte servicii… Toata lumea stie cum a venit Mircea Toma la Catavencu: in uniforma!”
Simpaticul batranel Mircea Toma se pare ca e mandru ca ar putea sa fie fiul nelegitim al lui Sorin Toma Moscovici, ziaristul moscovit de la Scinteia care cerea condamnarea la moarte a detinutilor politici. Cel putin de semanat, ii seamana. Unde mai pui si ca Toma de azi se bucura ca e la fel de sinecurist ca si Toma de ieri… Cel putin asta reiese din articolasul sau din Kakamikaze in care, insa, din graba de a pune mana pe pixul altora nu-si mai vede de pixul lui si-mi da cu sic ca as fi scris gresit “Mircea Toma, cel pe care-l ştim cu toţii (sic), s-a născut în decembrie 1952, ca şi Mircea Toma, fiul bolşevicului Sorin Toma Moscovici”. Chiar asa? Si pluralul articulat ce facea?
La fel de slabista – marca onanisului intelectual Volodea Tismaneanu -, este si remarca ca “Victor Roncea – unul dintre cei mai serioşi biografi ai mei ( 🙂 – nm), un tânăr (hai ca nu mai sunt nici eu prea tanar 🙂 – nm) care a preluat ştafeta de la deja obositul Corneliu Vadim Tudor”… Hai, ma, nea Toma necredinciosul!… dupa 20 de ani si tot cu asemuirea asta ati ramas in gura? Mai schimbati si voi placa! Cine ma citeste stie foarte bine care este opinia Roncea.ro despre maestrul in manuirea ventilatorului de rahat si hotul de texte (inclusiv ale mele) Corneliu Vadim Tudor, mai ales de cand, ca “Euro-tribun al homosexualilor”, militeaza la Bruxelles pentru aceleasi anormalitati pedofilo-curlangiste ca si Mircea Toma si “Coalitia pentru o Romanie murdara”, in Parlamentul de la Bucuresti.
Poate ar fi cazul sa repet, totusi, pentru ofiterii de/din presa: Vadim Tudor si revista lui, “Romania Mare”, este doar fata aceleiasi ruble ruginite, unde, pe spate, de 20 de ani, se lafaie Catavencu si piticii de gradina ai lui Vintu (sau ai cui da mai mult), de la Toma la Buscu, creatii de duzina ale aceleiasi centrale KGB-FSN. Astazi se stie foarte clar ca scriitorul anticomunist Dan Petrescu si-a dat demisia de la Ministerul Culturii lui Iliescu, unde trona “disidentul” Andrei Plesu, dupa ce tov ministru FSN i-a aprobat hartie si tipografie color lui… Vadim Tudor, la cererea lui… Petre Roman, “Neulanderul” reclamat apoi cu gura plina in “Romania Mare”, ca sa se perpetueze conceptul “antisemitismului visceral al romanilor” si sa se ingroape sub steagul Unirii nationalismul romanesc, Basarabia, Bucovina, Transilvania… Pe partea cealalta, tov disidentul sef al KGB si AVO, Mircea Dinescu, fonda… “Catavencu”. Unde, asa cum avea sa marturiseasca Florin Calinescu dupa niste ani, “colegii sai militari de la Academnia Catavencu” , “urechisti si raspandaci”, marsaluiau in pas de gasca ca in Piata Rosie de la Kremlin. Pe scurt, “Romania Mare” si “Catavencu” sunt ca FSN si GDS, ca Kamikaze si Realitatea TV.
Greu, greu cu batranetile fraierilor cu cioc, biete curve gaozare din bordelul tuturor serviciilor antiromanesti.
November 14th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
