September 29th, 2010 
VR 
Dan Lucinescu despre întâlnirea cu părintele Arsenie Boca: „Ei, Dane, spune drept, mai crezi că sunt un impostor?”
Abordarea, indiferent sub ce formă, a sublimei existenţe a Părintelui Arsenie Boca, este copleşitoare din multe puncte de vedere, putând friza lipsa de modestie şi de smerenie, cerută de Domnul Iisus Hristos. Este o certitudine că vor veni, la un moment dat, prezentări care să tindă măcar spre nivelul copleşitoarei vieţi a celui care, de pe poziţia de sfânt în viaţă, a creat şi condus cea mai înaltă şcoală de purificare a sufletelor, în plină desfăşurare a obscurantismului comunist, din România ocupată de sovietici, după 23 August 1944.
Am avut marea şansă, în existenţa mea de adolescent, să cunosc la binecuvântata Mănăstire Sâmbăta, pe cea mai deosebită personalitate din întreaga mea existenţă. În plin atac ateist, părintele Arsenie reuşise cu ajutorul forţelor Binelui să creeze cel mai puternic curent spiritualist, cunoscut vreodată pe plaiurile româneşti (…)
Ajuns la mănăstire, am văzut în cele din urmă, grupul mare de tineri de ambele sexe, toţi studenţi care formau un cerc de sute de persoane, în livada mănăstirii, în jurul unui mamelon. Pe acela stătea ca pe un scaun un bărbat tânăr, extrem de frumos, îmbrăcat cu o sutană albă din lână de miel şi încins cu o curea lată de piele neagră, pe care era o cataramă cu un X mare pe ea.
Părul era negru lucitor, cu o barbă relativ mică, totul încadrând o figură frumoasă, din care ţâşneau două jeturi ca de laser, din ochii de un albastru ce nu-1 puteai privi. Personal nu aveam intenţia de a audia pe acest personaj care te frapa, apărându-mi în minte întrebarea dacă acest bărbat este sau nu un impostor, care farmecă sutele de studente din jurul lui. M-am plasat la distanţă de peste o sută de metri de acel grup, care-l asculta în extaz pe preotul călugăr, sprijinindu-mi umărul de unul din pomii tineri din jurul meu. Eram extrem de curios ce putea spune acest călugăr cu studii universitare unui grup mare de tineri, studenţi la rândul lor, apreciaţi în mediul lor ca elite.
Am fost mirat de ceea ce povestea cel din vârful mamelonului, recunoscând că era vorba de o nuvelă a scriitoarei suedeze Selma Lagerlöf, pe care o citisem mai demult, tradusă în franceză sub denumirea „La flame” (Flacăra) (….) Grupul de sute de studenţi urmărise cu emoţie acea nuvelă, aşteptând cu nerăbdare discuţiile cu părintele Arsenie. Eu l-am văzut cum coboară de pe acel mamelon şi în loc să se ducă pe aleea ce ducea la stăreţie, se îndrepta în direcţia în care eram eu. M-am dat repede la o parte, dar părintele Arsenie mi-a pus o mână pe umăr, întrebându-mă: „Ei, Dane, spune drept, mai crezi că sunt un impostor?”. Ştiam sigur că nimeni de acolo nu mă cunoaşte, fiind pentru prima dată la Mănăstirea Sâmbăta, iar sora mea, destul de timidă şi retrasă, nici nu mai era prin preajmă. M-am întors spre părintele, privindu-l emoţionat, dar şi jenat, rugându-l să mă ierte, că într-adevăr îmi puneam această problemă, implorându-l în minte pe Dumnezeu, să mă ajute în rezolvarea dilemei mele. (…)
Afirm cu modestie, că de atunci s-a creat o prietenie între noi, de care eram fericit, deşi conştient de marea lui superioritate, care 1-a făcut iubit de o ţară întreagă, fiind marele duhovnic de care românii năpăstuiţi de soartă aveau atât de multă nevoie. În puţinii ani care au urmat până la arestarea mea de către regimul comunist, părintele Arsenie ştia de greul ce mă aşteaptă. (…) M-a emoţionat profund constatarea că părintele Arsenie are haruri divine, pe care numai sfinţii le au. În relaţiile uzuale cu Părintele, m-am convins de imensul decalaj dintre marea lui forţă spirituală şi oamenii obişnuiţi, cu care el nu discuta, ci răspundea fiecăruia la gândurile pe care încă nu le exprimau. A fost marea milă a lui Dumnezeu asupra mult încercatului popor român, ca în cea mai grea perioadă din istoria lui, cea a ocupaţiei comunisto-sovietică, să-1 aibă alături pe sfântul părinte Arsenie Boca. Părintele Arsenie, la fel ca marii sfinţi, trăia în afara timpului, putând avea o viziune clară asupra desfăşurării lui. (…) Aceste prime pagini ţin loc de introducere în modesta mea prezentare a vieţii părintelui Arsenie, încercând să redau cadrul real de desfăşurare a luminoasei vieţi a acestui Sfânt, mult prea sus ca spiritualitate, comparativ cu neînsemnatele noastre existenţe.
Fragment din introducerea cărţii „Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre” – Dan Lucinescu – Fundatia Arsenie Boca
Sfantul de la Sambata Fagarasului
Daca veti intreba vreodata un taran din satele cuprinse intre Brasov, Fagaras si Sibiu daca a auzit de parintele ARSENIE BOCA, fata lui se va lumina ca o zi de duminica. Te va prinde de mana, te va duce in casa, aratandu-ti-l pe perete, printre icoane. In satele din Muntii Fagarasului, parintele Arsenie e un sfant. La zece ani de la trecerea lui intre drepti (ca si la 20 – nota mea), magia fortei sale duhovnicesti e mai puternica astazi ca niciodata, pilda vietii sale – un indreptar. Oamenii au nevoie de Dumnezeu. Martir al Bisericii Ortodoxe, suferinta parintelui Arsenie Boca e rascumparata deplin de iubirea profunda a celor care l-au cunoscut. Sunt mii! De la ei incepe legenda
Pe mormantul parintelui Arsenie Boca iarba nu se ofileste niciodata, nici macar in iernile cele mai crancene. In noiembrie, de ziua parintelui, e potop de lume la Manastirea Prislop. Mii de oameni vin aici, asculta de la un cap la altul cuvenitele slujbe de pomenire, saruta apoi crucea si pleaca, neuitand sa ia cu sine un pumn de pamant sfintit, spre protestul vreunui preot din preajma, care ii cearta cu blandete: “Ajunge, oameni buni, ca o sa dezgoliti sicriul”.
Parca nici un duhovnic nu a fost mai iubit decat parintele Arsenie. Fagarasenii – cel putin – il venereaza si ii spun, fara ocolisuri: Sfantul. Multi l-au cunoscut si stiu ce spun. Nu l-au parasit niciodata, urmandu-l de la Sambata la Prislop si de acolo, mai departe, la Draganescu, langa Bucuresti. Si acum, in vorbele fagarasenilor amintirile dau in clocot. Parca ar fi fost ieri: inalt, frumos la chip, cu ochi puternici si patrunzatori, imbracat in rasa alba si vorbind cu glas tunator fiecaruia, dupa greutatea pacatului savarsit:”Cati copii ai, femeie?”. “Doi”, raspundea sfioasa femeia… “Si cu restul ce-ai facut?”
Multe se spun despre parintele Arsenie Boca. A fost un sfant? Avea darul rugaciunii inainte-vazatoare? Iesea el, asa cum se zice, prin usile ferecatuite ale celulei de la Securitate? Pe zi ce trece, oamenii care l-au cunoscut cu adevarat sunt tot mai putini si mai batrani. Te intereseaza sa afli adevarul, dar el aproape ca nu mai conteaza. Exagerata sau nu, imaginea parintelui Arsenie apartine de acum legendei…
Vazator cu duhul
Nu e usor sa scrii despre un om atat de puternic ca Arsenie Boca. Viata parintelui avea partile ei ascunse, tainuite de privirile oamenilor, asa cum era chilia sa de pustnic de pe Valea Sambetei – un loc aproape inaccesibil, sapat in jgheabul unor pereti prapastiosi de stanca, pe care parintele sculptase chipul Maicii Domnului, transformand salbaticia muntilor in altar de rugaciune si meditatie.
Posted in 
Tags: 
