Posts Tagged ‘Autoritatea Electorala Permanenta’

Justiţia din butoane în România în cazul MRU? Judecătoarea Rîşnoveanu Gabriela şi procurorul Voicu Cezar Sorin împotriva Curţii Constituţionale, a Legii partidelor şi Autorităţii Electorale Permanente. CONTESTATIA in cazul partidului Forta Civica, inscris ilegal la europarlamentare

Civic Media contra Forta Civica la europarlamentareAzi am fost din nou la Tribunal in cazul Contestarii Partidului Forta Civica (ex Partidul Crestin) inscris ilegal in procesul electoral al europarlamentarelor cu Mihai Razvan Ungureanu ca cathar cap de lista. Totul a inceput cam maro, de ieri, de cand am depus Contestatia, cu cautarea de catre cadrele specializate a unor chichite care sa conduca la anularea Contestatiei. Mi se cerea sa produc in doua ore un act notarial care necesita prezenta catorva membri ai Asociatiei Civic Media. Cum nu sunt chiar dictator ca sa-mi somez colegii sa vina la notar cand pocnesc din degete iar prietenele mele notarite oricum au birourile intr-o zona mai relaxata a orasului, m-am prezentat cu actele Asociatiei si Codul de Identificare Fiscala, documente care dovedesc in orice colt al lumii civilizate existenta personalitatii juridice, caci fara hotararea de inscriere a unei asociatii nu primesti codul de inregistrare. Logic, nu? Dar cum n-a fost suficient am redepus Contestatia in nume personal, ca orice simplu cetetean. S-a judecat azi, cu argumentele mele incontestabile, expuse mai jos. Din prima, procurorul sedintei, Voicu Cezar Sorin, cu un zambet malitios pe fata, a decretat ca “actiunea trebuie respinsa ca neintemeiata”. Rabdator, am asteptat si dreapta judecata a presedintei completului de instanta, Rîşnoveanu Gabriela. Aceasta insa a dat cu copy-paste dupa malitiosul de serviciu: “actiunea se respinge ca neintemeiata”. Nu stiu de ce mai exista Curte Constitutionala in tara asta, Parlament si alte Autoritati publice platite din banii nostri, daca legile si deciziile emise de acestea sunt “neintemeiate”. N-am putea face o economie? Sau poate unii judecatori si procurori sunt cam in plus? Dvs ce ziceti? Este posibil, oare, ca Justitia sa se faca prin apasarea pe butoane in Romania, tara membra a UE?! Cititi mai jos si judecati singuri, mai ales daca nu sunteti legati prin niste fire mai mult sau mai putin invizibile de cine stie ce entitati straine de Romania. Oricum, mergem mai departe, la Curtea de Apel. Acolo, poate, cine stie?, printr-un scurtcircuit divin, gasim ceva dreptate.

PS1: Ma bucur ca eu am fost chestionat ca la Securitate, desi nu candidez pe banii poporului nicaieri, in schimb BEC-ul nu si-a gasit timp sa verifice o chestiune minimala: “Ma, astia care vin pe-aici cu semnaturi de 10 ori mai multe decat membrii partidului, sunt inscrisi la Tribunal sau nu? Chiar exista sau sunt partide de studio TV?” Dar, cu cine a trebuit, BEC-ul a contestat. “In numele Legii”. E vorba de contestarea vehementa a catorva candidati independenti neracordati vreunor butoane pentru ca – ascultati aici – nu si-au numerotat paginile altfel deja numerotate (probabil trebuiau numerotate de la dreapta la stanga 🙂 ) sau au scris la finalul listelor perfect valabile “subsemnatul…”, cu toate datele de identificare si semnatura olografa, in loc de “intocmit de…”. Te crucesti!

PS 2: Ii rog pe colegii mei de generatie, dintre care unii tocmai au fost recompensati de la Cotroceni cu cateva stele in plus pentru activitatea lor in slujba sigurantei nationale a Romaniei, sa verifice daca persoanele care ma insotesc la plimbare in ultimele zile sunt bugetare, caz in care sugerez, pentru economia de care vorbeam, sa mi se lase o adresa de contact pentru a putea transmite programul meu zilnic inca de la primele ore ale diminetii. In caz contrar, solicit public identificarea membrilor acestei structuri paralele organelor statului si monitorizarea personajelor in cauza. Sper ca nu este vorba de Noua Politie Politica, nu?


DOMNULE PRESEDINTE,

CONTESTATIE

impotriva Deciziei Biroului Electoral Central de validare a candidaturilor Partidului Forta Civica din data de 02.04.2014, pentru ca prin Hotararea pe care o veti pronunta sa constatati:

1)  Partidul Forta Civica nu este un partid legal constituit, raportat la dispozitiile art. 27 din L.14/2003, Decizia nr. 71/2005 a Curtii Constitutionale si Adresele nr. 1980/26.02.2014 si nr. 2497/19.03.2014 ale Autoritatii Electorale Permanente;

2) Partidul Forta Civica nu are dreptul de a participa si a depune lista de candidati pentru alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014, nefiind un partid legal constituit, motiv pentru care va rugam sa constatati ca lista de candidati a acestui partid este lovita de nulitate absoluta, urmand sa dispuneti ca Partidului Forta Civica sa i se interzica participarea la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.

MOTIVE

1.  In fapt, potrivit art. 27 din L 14/2003, Legea partidelor politice, ”In fiecare an preelectoral partidele politice sunt obligate sa isi actualizeze listele de membri, cu respectarea cerintelor prevazute la art. 19 alin. (3) si (4). Listele vor fi depuse la Tribunalul Bucuresti pana la data de 31 decembrie a acelui an”. In speta, Partidul Forta Civica nu a respectat cerintele legii si nu si-a actualizat listele de membri in conditiile legii, asa cum rezulta din Registrul partidelor politice al Tribunalului Bucuresti.

2. Prin Decizia nr. 71/2005, Curtea Constitutionala a Romaniei a dispus interpretarea oficiala a art. 27 din L 14/2003, general obligatorie: ”Curtea retine ca dispozitiile art. 27 din Legea nr. 14/2003, potrivit carora ” in fiecare an preelectoral partidele politice sunt obligate sa isi reactualizeze listele de membri, cu respectarea cerintelor prevazute la art. 19 alin. (3) si (4). Listele actualizate vor fi depuse la Tribunalul Bucuresti pana la data de 31 decembrie a acelui an” au fost adoptate in conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora ”Partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea in conditiile legii”, fara a aduce atingere prevederilor constitutionale, dispozitiilor din actele internationale invocate de autorul exceptiei. Scopul acestor prevederi legale este confirmarea, in fiecare an preelectoral, a indeplinirii uneia dintre conditiile obligatorii ce privesc infiintarea partidului politic, si anume existenta numarului minim al membrilor fondatori si dispersia teritoriala a acestora. Pe cale de consecinta, Curtea Constitutionala a respins respectiva exceptie ca neintemeiata.

Decizia nr. 71/2005 a CCR, general obligatorie, se coroboreaza cu art. 16 (1) din L 33/2007  ”Pot propune liste de candidati numai partidele politice (…) legal constituite”, in sensul ca pot propune liste de candidati numai partidele politice care, potrivit art. 27 din L 14/2003, in anul preelectoral au confirmat indeplinirea conditiei obligatorii ce priveste infiintarea partidului politic, si anume existenta numarului minim al membrilor fondatori si dispersia teritoriala a acestora” . Altfel spus, partidele care nu au indeplinit conditia prevazuta de art. 27 din L 14/2003 nu sunt legal constituite si nu pot depune liste de candidati la alegerile din anul electoral.

Luand act de situatia de drept expusa mai sus, va rugam sa admiteti prezenta contestatie.

3. Deasemenea, o alta interpretarea oficiala a art. 27 din L 14/2003, dar si a prevederilor L 33/2007, a fost dispusa de Autoritatea Electorala Permanenta, dupa cum urmeaza. AEP, sub semnatura Presedintului institutiei, Ana Maria Patru, a emis doua Adrese de raspuns catre o asociatie civica, pe care le atasam, sub nr. 1980/06.03.2014 si nr. 2497/19.03.2014.

In prima Adresa, nr. 1980/06.03.2014, AEP dispune, motivand temeinic, faptul ca ”Luand in considerare faptul ca in anul 2014 urmeaza sa aiba loc alegeri la termen pentru Parlamentul European,  precum si pentru Presedintele Romaniei, rezulta ca anul 2013 este an preelectoral in intelesul prevederilor art. 27 din Legea nr. 14/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare” . Astfel, motivatia facuta publica in presa de conducerea PFC pentru faptul ca nu si-a actualizat lista de membri fondatori, potrivit art. 27 din L 14/2003, din cauza ca sintagma an preelectoral din L 14/2003 ar face referire numai la alegerile locale si cele parlamentare, iar nu la alegerile europarlamentare, este eronata si nu poate fi luata in considerare, dispozitiile art. 27 din L 14/2003 fiind aplicabile in speta.

In a doua Adresa, nr. 2497/19.03.2014, AEP reitereaza interpretarea oficiala si obligatorie din prima Adresa, in sensul ca anul 2013 este an preelectoral, iar, pe de alta parte, dispune si o alta interpretare oficiala ”partidele politice aveau obligatia de a-si actualiza listele de membri si a le depune la Tribunalul Bucuresti pana la data de 31 decembrie 2013”.  Prin aceasta interpretare oficiala, AEP confirma inca doua situatii de drept: prima, ca partidele sunt obligate sa depuna listele reactualizate cu membri, a doua ca termenul de 31 decembrie 2013 este termen de decadere.

Instanta, luand act si de Adresele AEP, pe care le atasam interpetarii oficiale ale legii, va dispune admiterea contestatiei noastre.

4. Partidul Forta Civica a incercat sa acopere situatia de nelegalitate, depunand la Registrul partidelor politice al Tribunalului Bucuresti o lista reactualizata a membrilor, dar la data de 01.04.2014. Situatia de nelegalitate nu poate fi insa acoperita din urmatoarele motive:

a) Termenul legal pentru depunerea listelor actualizate ale membrilor de 31 decembrie 2013 este termen obligatoriu legal, fiind termen de decadere, situatie care rezulta din continutul art. 27 din L 14/2003, dupa cum urmeaza:

– mai intai, textul vorbeste despre obligatia partidelor de a depune listele actualizate in anul preelectoral, an care se incheie la 31 decembrie 2013.

– pe de alta parte, este evident ca legiuitorul a dispus intr-un mod imperativ, folosind sintagma partidele politice sunt obligate…;

– deasemenea, acesta este si sensul textului legal, imperativ, per a contrario insemnand ca partidele pot depune oricand chiar si in timpul anului electoral sau in orice alt an sau la orice alta data, ceea ce este non-sens, in contradictie cu textul legal. Intr-o asemenea situatie art. 27 din L 14/2003 ar deveni neaplicabil;

– termenul este obligatoriu si de decadere si prin aplicarea principiului general de drept potrivit caruia legea se interpreteaza in sensul aplicarii, iar nu al neaplicarii ei.

b) PFC a depus lista reactualizata a membrilor la data de 01.04.2014, adica ULTERIOR DATEI LEGALE LIMITA pentru depunerea listei de candidati la BEC, si anume 26.03.2014, potrivit L 33/2005 si calendarului electoral oficial. Prin urmare, cu atat mai mult, respectiva depunere nu poate avea consecinte juridice, deoarece LA MOMENTUL DEPUNERII LISTELOR DE CANDIDATI in interiorul termenului legal – pana la 26.03.2014, PFC NU ERA PARTID LEGAL CONSTITUIT si nu depusese nici listele actualizate de membri la Tribunalul Bucuresti (depuse la 01.04.2014, asa cum am aratat, ulterior termenului de 26.03.2014). Instanta va lua in considere situatia PFC la data de 26.03.2014 – termenul limita de depunere a candidaturilor, iar nu data de 01.04.2014 – data depunerii listelor reactualizate de membri la Registrul partidelor.

Invederam faptul ca BEC a respins liste depuse tardiv, ca au fost respinse, deasemenea, liste de candidati sau chiar candidati care au omis sa depuna in interiorul termenelor legal anumite documente etc. In asa fel incat, luare in considerare ca listele actulizate a membrilor au fost depuse de catre PFC dupa termenul de 31 decembrie 2013, dar si dupa depasirea termenului limita de depunere a listelor de candidati – 26.03.2014, este vadit faptul ca aceste liste nu pot fi luate in considerare, fiind depuse de un partid nelegal constituit (art. 16 (1) din L 33/2007).

Astfel, instanta nu va lua in considerare modificarea din 01.04.2014 din Registrul partidelor privind PFC. Respectiva modificare, din contra, reflecta faptul ca PFC a stiut ca se afla in ilegalitate si a incercat sa acopere respectiva ilegalitate.  

In concluzie, Partidul Forta Civica nu a indeplinit obligatia prevazuta de art. 27 din L 14/2003, pentru care nu este partid legal constituit, pe cale de consecinta, in raport de dispozitiile art. 16 (1) din L 33/2007 – nu poate depune lista de candidati si nu poate participa la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014. Va rugam sa dispuneti anularea listelor de candidati si invalidarea participarii acestui partid la respectivele alegeri.

Mentionam ca toate celelalte partide care au depus liste de candidati pentru alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai a.c. si-au reactualizat listele cu membri pana la 31 decembrie 2013, mai putin Partidul Forta Civica. Participarea acestui partid la aceste alegeri, in aceste conditii, este vadit ilegala si discriminatorie.

In situatia in care instanta de judecata ar respinge prezenta Contestatie, s-ar crea precedentul ca niciun partid sa nu mai depuna listele reactualizate de membri fondatori in anul preelectoral, potrivit art. 27 din L 14/2003, situatie inacceptabila. O asemenea hotarare, contrara legii, deciziei Curtii Constitutionale si pozitiei Autoritatii Electorale Permanente, nu ar fi posibila decat in situatia unei influente politice.

          Probe: Decizia nr. 71/2005 a Curtii Constitutionale a Romaniei; Adresa AEP nr. 1980/06.03.2014; Adresa AEP nr. 2497/19.03.2014; Extras Registrul partidelor privind PFC.

Victor Roncea  

D-lui Presedinte al Tribunalului Bucuresti

DOCUMENTE:

Autoritatea Electorala Permanenta despre necesitatea inregistrarii partidelor - Civic MediaAutoritatea Electorala Permanenta despre necesitatea inregistrarii partidelor - Civic Media 1Autoritatea Electorala Permanenta despre necesitatea inregistrarii partidelor - Civic Media 2

Asociatia Civic Media contesta inscrierea pseudo-partidului Forta Civica la Europarlamentare, in baza probelor Autoritatii Electorale Permanente si a unei decizii a Curtii Constitutionale. DOCUMENTE / ACTIUNE TRIBUNAL

Autoritatea Electorala Permanenta despre necesitatea inregistrarii partidelor - Civic Media

 DOMNULE PRESEDINTE,

Subscrisa Asociatia Civic Media, cu sediul in Bucuresti, in temeiul art. 20 (2) din L 33/2007, in calitatate de contestator, formulez

 

CONTESTATIE

impotriva Deciziei din data de 02.04.2014 a Biroului Electoral Central, de validare a candidaturilor Partidului Forta Civica – avand ca cap de lista pe Mihai Razvan Ungureanu -, pentru ca prin Hotararea pe care o veti pronunta sa constatati:

 

1)  Partidul Forta Civica nu este un partid legal constituit, raportat la dispozitiile art. 27 din L.14/2003, Decizia nr. 71/2005 a Curtii Constitutionale si Adresele nr. 1980/26.02.2014 si nr. 2497/19.03.2014 ale Autoritatii Electorale Permanente;

2) Partidul Forta Civica nu are dreptul de a participa si de a depune lista de candidati pentru alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014, nefiind un partid legal constituit, motiv pentru care va rugam sa constatati ca lista de candidati a acestui partid este lovita de nulitate absoluta, urmand sa dispuneti ca Partidului Forta Civica sa i se interzica participarea la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.

 

MOTIVE

1)  In fapt, potrivit art. 27 din L 14/2003, Legea partidelor politice, ”In fiecare an preelectoral partidele politice sunt obligate sa isi actualizeze listele de membri, cu respectarea cerintelor prevazute la art. 19 alin. (3) si (4). Listele vor fi depuse la Tribunalul Bucuresti pana la data de 31 decembrie a acelui an”. In speta, Partidul Forta Civica nu a respectat cerintele legii si nu si-a actualizat listele de membri, asa cum rezulta din Registrul partidelor politice al Tribunalului Bucuresti.

 

2. Prin Decizia nr. 71/2005, Curtea Constitutionala a Romaniei a dispus interpretarea oficiala a art. 27 din L 14/2003, care este general obligatorie ”Curtea retine ca dispozitiile art. 27 din Legea nr. 14/2003, potrivit carora ” in fiecare an preelectoral partidele politice sunt obligate sa isi reactualizeze listele de membri, cu respectarea cerintelor prevazute la art. 19 alin. (3) si (4). Listele actualizate vor fi depuse la Tribunalul Bucuresti pana la data de 31 decembrie a acelui an” au fost adoptate in conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora ”Partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea in conditiile legii”, fara a aduce atingere prevederilor constitutionale, dispozitiilor din actele internationale invocate de autorul exceptiei. Scopul acestor prevederi legale este confirmarea, in fiecare an preelectoral, a indeplinirii uneia dintre conditiile obligatorii ce privesc infiintarea partidului politic, si anume existenta numarului minim al membrilor fondatori si dispersia teritoriala a acestora. Pe cale de consecinta, Curtea Constitutionala a respins respectiva exceptie ca neintemeiata.

Decizia nr. 71/2005 a CCR, general obligatorie, se coroboreaza cu art. 16 (1) din L 33/2007  ”Pot propune liste de candidati numai partidele politice (…) legal constituite”, in sensul ca pot propune liste de candidati numai partidele politice care, potrivit art. 27 din L 14/2003, in anul preelectoral au confirmat indeplinirea conditiei obligatorii ce priveste infiintarea partidului politic, si anume existenta numarului minim al membrilor fondatori si dispersia teritoriala a acestora” . Altfel spus, partidele care nu au indeplinit conditia prevazuta de art. 27 din L 14/2003 nu sunt legal constituite si nu pot depune liste de candidati la alegerile din anul electoral.

Luand act de situatia de drept expusa mai sus, va rugam sa admiteti prezenta contestatie.

3. De asemenea, o alta interpretarea oficiala a art. 27 din L 14/2003, dar si a prevederilor L 33/2007, a fost dispusa de Autoritatea Electorala Permanenta, dupa cum urmeaza. AEP, sub semnatura Presedintului institutiei, Ana Maria Patru, a emis doua Adrese de raspuns catre o asociatie civica, pe care le atasam, sub nr. 1980/06.03.2014 si nr. 2497/19.03.2014.

In prima Adresa, nr. 1980/06.03.2014, AEP dispune, motivand temeinic, faptul ca ”Luand in considerare faptul ca in anul 2014 urmeaza sa aiba loc alegeri la termen pentru Parlamentul European,  precum si pentru Presedintele Romaniei, rezulta ca anul 2013 este an preelectoral in intelesul prevederilor art. 27 din Legea nr. 14/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare” . Astfel, motivatia facuta publica in presa de conducerea PFC pentru faptul ca nu si-a actualizat lista de membri fondatori, potrivit art. 27 din L 14/2003, din cauza ca sintagma an preelectoral din L 14/2003 ar face referire numai la alegerile locale si cele parlamentare, iar nu la alegerile europarlamentare, este eronata si nu poate fi luata in considerare, dispozitiile art. 27 din L 14/2003 fiind aplicabile in speta.

In a doua Adresa, nr. 2497/19.03.2014, AEP reitereaza interpretarea oficiala si obligatorie din prima Adresa, in sensul ca anul 2013 este an preelectoral, iar, pe de alta parte, dispune si o alta interpretare oficiala ”partidele politice aveau obligatia de a-si actualiza listele de membri si a le depune la Tribunalul Bucuresti pana la data de 31 decembrie 2013”.  Prin aceasta interpretare oficiala, AEP confirma inca doua situatii de drept: prima, ca partidele sunt obligate sa depuna listele reactualizate cu membri, a doua ca termenul de 31 decembrie 2013 este termen de decadere.

Instanta, luand act si de Adresele AEP, pe care le atasam interpetarii oficiale ale legii, va dispune admiterea contestatiei noastre.

In concluzie, Partidul Forta Civica nu a indeplinit obligatia prevazuta de art. 27 din L 14/2003, pentru care nu este partid legal constituit, pe cale de consecinta, in raport de dispozitiile art. 16 (1) din L 33/2007 – nu poate depune lista de candidati si nu poate participa la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014. Va rugam sa dispuneti anularea listelor de candidati si invalidarea participarii acestui partid la respectivele alegeri.

Mentionam ca toate celelalte partide care au depus liste de candidati pentru alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai a.c. si-au reactualizat listele cu membri pana la 31 decembrie 2013, mai putin Partidul Forta Civica. Participarea acestui partid la aceste alegeri, in aceste conditii, este vadit ilegala si discriminatorie.

In situatia in care instanta de judecata ar respinge prezenta Contestatie, s-ar crea precedentul ca niciun partid sa nu mai depuna listele reactualizate de membri fondatori in anul preelectoral, potrivit art. 27 din L 14/2003, situatie inacceptabila. O asemenea hotarare, contrara legii, deciziei Curtii Constitutionale si pozitiei Autoritatii Electorale Permanente, nu ar fi posibila decat in situatia unei influente politice.

Probe: Decizia nr. 71/2005 a Curtii Constitutionale a Romaniei; Adresa AEP nr. 1980/06.03.2014; Adresa AEP nr. 2497/19.03.2014.

Asociatia Civic Media

D-lui Presedinte al Tribunalului Bucuresti

Autoritatea Electorala Permanenta despre necesitatea inregistrarii partidelor - Civic Media 1Autoritatea Electorala Permanenta despre necesitatea inregistrarii partidelor - Civic Media

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova