o istorie terminologica a crizei moldovenesti
Cum se întâmplă de obicei cu eşecurile, nimeni nu prea vrea să şi le asume… Opoziţia spune că „revoluţia” a fost provocată, organizată şi simulată de Putere, aceasta, la rândul său, zice că mulţimile au fost organizate şi ghidate de unii lideri ai opoziţiei de la Chişinău… Ambele părţi se desolidarizează univoc de actele de vandalism…
Şi cum discursul despre evenimente, pare a fi mai important decât evenimentele însăşi, conceptele-cheie, de fapt containerele semantice care structurează post-factum ghemul încurcat de evenimente, strategii, întâmplări, coincidenţe par a fi arme mai eficiente decât pietrele şi focul ce au devastat cele două clădiri de stat…
So:
Revoluţie – posibilităţile tehnice de căutare pe twitter sunt foarte reduse, iar facebook-ul e încă inaccesibil în reţeaua mea, deci nu am reuşit să identific cine a fost primul care a folosit calificativul „revoluţie” pentru evenimentele ce se derulau la Chişinău în zilele de 6-7 aprilie. Îndrăznesc să presupun că nu a fost „forjat” înainte de dimineaţa zilei de 7 aprilie, şi nu înainte de începerea asediului Preşedinţiei Republicii Moldova… Adică, aproximativ, ora 11.00 – 12.00 a zilei de marţi, 7 aprilie…
Inovaţia terminologică „Revoluţie” a fost mai degrabă o reacţie emoţională stihiinică, apărută în vre-un colţ neaşteptat al internetului, decât un calcul sau o mărturie obiectivă. În nici un moment, logica evenimentelor nu a semănat cu o revoluţie: nu era un program, un lider, un plan… Totuşi, „revoluţie” a prins, parte din cauza unei neînţelegeri a ceea ce se întâmpla în stradă (neînţelegerea a fost comună şi generală: nici conducerea ţării, nici liderii Opoziţiei, nici mulţimea protestatară, nici jurnaliştii locali nu au avut o percepţie adecvată pe moment), parte din cauza situaţiei psihologice specifice, un fel de nemulţumire, deznădejde şi deziluzie care s-a constituit în sol fertil pentru un anumit tip de perspectivă…
După prima utilizare patetică a noţiunii „revoluţie” aceasta s-a impus rapid în practica discursivă a tratării evenimentelor de către simpatizanţii protestului (foarte numeroşi pe internet) dar şi de unii emiţători aflaţi la „pe front” în detrimentul altor paradigme conceptuale… Au existat, la un moment, câteva scheme discursive concurente: „protest” sau „revoltă” (utilizat mai ales de mass-media occidentală, mult mai lucidă decât cea locală), „luptă”, „manifestaţie”, „violenţe”. Dintre ele, s-a impus paradigma revoluţionară…
O fi din cauza predominanţei, printre generatorii fluxului de ştiri şi informaţii fierbinţi a tinerilor jurnalişti, twitterişti şi internauţi, mai puţin experimentaţi în evaluarea unor mişcări sociale, mai predispuşi spre o interpretare „revoluţionară”, şi mai lesne de sedus de mitul tânărului revoluţionar rebel… O fi şi din cauza conotaţiilor specifice ale „revoluţiei” cu toată încărcătura ei emoţională intensă. O fi şi din motivele unei simpatii părtinitoare a jurnaliştilor şi internauţilor faţă de ceea ce se întâmpla în stradă.
Vocile care se împotriveau utilizării termenului „revoluţie” au cedat, puţin câte puţin, sub lavina în creştere a presiunii deopotrivă emoţională şi retorică…
Lovitură de stat-puci – originea acestei paradigme poate fi stabilită aproximativ cu exactitate: a fost utilizată iniţial de Mark Tkaciuk, şeful staff-ului electoral al Particului Comuniştilor, într-un comunicat remis presei (aici varianta rusă originală) – la orele 16.00 ale zilei de marţi, 7 aprilie, apoi, şi de către preşedintele Vladimir Voronin în cadrul tratativelor cu emisarii mulţimii: Vlad Filat/Serafim Urechean/Dorin Chirtoacă. Dintre liderii, opoziţiei Serafim Urechean, în disputa sa cu preşedintele a părut să susţină punctul de vedere al acestuia (că ar fi vorba de o lovitură de stat, dar a declinat orice co-participare, din contra, a susţinut că ar fi încercat s-o oprească. A fost un fel de recunoaştere tacită a paradigmei). Formula „norocoasă” a fost reluată în cadrul adresării televizate a preşedintelui ţării către popor, în seara zilei de 7 aprilie şi a marcat tonul editorialelor, articolelor şi intervenţiilor din mass-media apropiată sau simpatizantă Puterii. Ulterior, a obţinut legitimitate „populară” prin utilizare masivă în cadrul acţiunilor de susţinere a regimului constituţional, desfăşurate rapid şi abil în majoritatea raioanelor şi centrelor urbane ale republicii. Spre ziua de vineri, 10 aprilie, paradigma „puci-lovitură de stat” a devenit punct de vedere oficial, comun şi general al interpretării lui 7 aprilie moldovenesc…
O altă explicaţie „obiectivă” ţine de monopolul Puterii asupra spaţiului informaţional al ţării, configurat cu dibăcie în acea zi, astfel încât, cu excepţia postului public Moldova 1, nici un alt canal mediatic nu a avut acoperire generală. Monopolul mediatic s-a transformat în monopol discursiv şi de interpretare.
Încă o explicaţie ar putea fi aderenţa aproape unanimă a mass-media de limbă rusă din Moldova şi din Rusia la schema discursivă a „puciului”.
Treptat, această schemă discursivă s-a autonomizat în raport cu emiţătorii şi legitimatorii ei ajungând să fie monedă curentă în dezbaterile politice ale momentului, inclusiv cu participarea forţelor politice care nu au trecut pragul electoral. Mai mult, schema „puciului” a deşteptat animozităţi mai vechi ale scenei politice autohtone, fiind integrată cu atâta abilitate încât a ajuns să fie paradigmă interpretativă şi pentru unele evenimente anterioare alegerilor (românismul moldovean, relaţiile cu România, presupusul naţionalism etc.)
Pentru moment tabloul „pucist” pare cel mai influent, legitim, „coerent”, „adevărat” şi va servi, probabil, drept cadru de judecare şi gândire a vieţii politice curente, dar şi de o nouă regulă a jocului, de care vor ţine cont noii participanţi ai jocului…
Totuşi, ştiind că istoria se scrie de învingători, iar aceasta cu atât mai lesne în Moldova, unde tradiţia jocului politic încă nu e stabilă, deci flexibilă, s-ar putea ca, după o eventuală victorie a unei opoziţii la nişte alegeri viitoare, istoria să fie re-scrisă, cum s-a mai întâmplat…
Vandali-vandalism – formula aparţine lui Javier Solana, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politica Externă şi Securitate Comună, şi a fost utilizată într-o declaraţie specială cu privire la situaţia din Moldova. „Vandalizarea clădirilor guvernamentale este neacceptabilă.” – a declarat oficialul european, oarecum mai lucid politic decât majoritatea actorilor locali implicaţi în evenimente. Declaraţia lui Solana a venit înaintea comunicatului de presă al Partidului Comuniştilor şi bănuiesc, a fost ingredientul care a sediementat şi structurat discursul oficial al autorităţilor de la Chişinău. Un fel de principiu legitimator emis de o instanţă căreia atât Opoziţia cât şi Puterea i-au recunoscut credibilitatea şi supremaţia. Un fel de multiplu comun al intereslor atât de diferite ale părţilor. Paradigma discursivă oficială a Uniunii Europene a fost cadrul la care, ulterior, au fost anexate celelalte atelaje retorice…Liderii Opoziţiei nu aveau altă ieşire decât să accepte „verdictul” european.
Provocare – provocatori – găselniţă utilizată de Vlad Filat, în cadrul întâlnirii de marţi seara cu preşedintele Voronin, în momentul în care încerca să transfere, o parte din responsabilitatea pentru violenţe, în cârca poliţiei municipale. Schema nu a prins, pentru că contravenea, în mod flagrant strategiei discursive a Partidului Puterii şi a fost preluată, fără excepţii, doar de presa de opoziţie din Republica Moldova. Anumite „probe” păreau să confere ceva credibilitate acestui tip de discurs, din păcate, blocajul informaţional la care autorităţile au recurs până la stabilizarea situaţiei şi pentru menţinerea securităţii şi siguraneţei statului, a redus mult gradul de accesibilitate şi difuzare a acestor contraprobe, precum şi a perspectivei pe care acestea o legitimau… Va fi, probabil calul retoric de bătaie al Opoziţiei, şi un fel de contraistorie a zilei de 7 aprilie…
Susţinătorii ei sunt prea eterogeni ca aceasta să găsească un sprijin semnificativ. Pentru mulţi, provocatorii, dacă au existat (s-a declanşat o psihoză de căutare şi identificare a acestora, un fel de debuşeu şi supapă pentru frustrările eşecului, proporţională cu entuziasmul primei zile) reprezintă doar una dintre nuanţele lui 7 aprilie. Alte nuanţe, la fel de importante precum incapacitatea liderilor politici de a ţine sub control o masă pe care ei au chemat-o, nepregătirea lor psihologică, retorică şi logistică sunt deloc neglijabile şi rup cumva, consensul general al paradigmei „provocatorului”, foarte aproape de cea a „revoluţiei furate” sau a „complotului de la palat”…
E, după mine, mai degrabă un tertip retoric şi pishologic care permite „ieşirea cu demnitate” dintr-o catastrofă politică, decât o explicaţie credibilă… Cred că vânătoarea de vrăjitoare provocatoare va dura atât cât paradigma pucistă, şi vor fi, cele două linii retorice care vor demarca graniţele şi diviziunile spectrului politic moldova în viitorii mulţi ani.
Concluzii: efectiv, părţile s-au aflat într-o stare de incertitudine retorică până pe la vreo 15.00. Asta dă cumva peste cap perspectiva conspiraţionistă: nici Puterea, nici Opoziţia nu au stăpânit, până la amiaza zilei de marţi logica evenimentelor… Desfăşurarea lor ulterioară ţine mai degrabă de hazard (prognozele poliţiei erau de 10 mii protestatari, nu 30 mii, apoi, incapacitatea psihologică a liderilor Opoziţiei de a fi la „înălţimea, intensitatea şi esenţa” situaţiei şi de a genera contramăsuri acţiunilor provocatorilor – circulă un zvon, în oraş, că marţi, oameni din staff-ul lui Filat căutau, prin magazinele de instrumente muzicale ale oraşului, prin pieţele legale şi ilegale megafoane, pentru că şeful PLDM nu avea de acestea în arsenalul partidului), decât de o logică iniţială… Faptul că „provocatorii” au reuşit se datorează în egală măsură şi ineficienţei strategiilor pacifiste ale liderilor Opoziţiei…
Paradigmele retorice şi discursive s-au aflat într-o permanentă concurenţă, şi faptul că unele din ele au reuşit să se impună se datorează atât unor coincidenţe (desfăşurarea eventimentelor propriu-zise), unor factori externi (reacţia Uniunii Europene), unor raporturi de relaţii interne (monopolul mediatic şi informaţional al Puterii)…
Discursiv, lucrurile par a fi cumva clare şi coerente… este clară deja interpretarea oficială, la fel de clară, pentru moment, şi linia retorică a Opoziţiei (aceasta se poate schimba, dacă apar bidivii mai „focoşi” sau mai eficienţi)…
Posted on April 11th, 2009 by Vitalie Sprînceană
Read full article 3 Comments
inca carne de tun politica
De ieri circulă pe net un mesaj care mi-a venit de cel puţin 5 ori, din diferite direcţii:
„sunt cateva lucruri pe care le visez. as vrea sa fie 10.000 de grupulete a cate 10 oameni, asezati pe jos in pman si la toate intersectiile din jur. sa vina cu laptopuri si carti si ipods – si sa discute – si sa vina in fiecare zi. as vrea sa nu fie acolo persoane de care nu mi-ar placea sa ma apropii in viata cotidiana – persoane in costume sportive si rase pe cap, care rad si mananca seminte – si care se legau de mine cand aveam 15 ani ca am parul prea lung. as vrea sa nu se urle slogane despre lucruri pe care nu le vrem, dar sa se ne dam exact seama care e schimbarea pe care o asteptam. si sa stim exact de ce venim acolo. as vrea sa stam impreuna – si sa ne simtim bine impreuna – sa fie grupuri mici si frumoase, asa cum am vazut cateva. as vrea sa stau acolo asa cum am stat ieri cu un grup de fosti elevi de-ai mei – asezati pe asfalt, stiind exact de ce am iesit si fiind siguri ca vom iesi in fiecare zi. daca vom iesi acolo, zilnic, si vom sta impreuna – si nu vom demonstra ca suntem slabi, si nu vom accepta provocarile – va fi bine. daca nu vom avea ura, va fi bine. daca violenta necontrolata – despre care ne spun atatea psihologiile multimii – va fi inlocuita de calm si deschidere si siguranta de sine, va fi bine.”
Iniţial am crezut că e o glumă, un eseu distribuit anonim pe net, un nou trend literar – de a trimite bucăţi de proză pe net pentru a ajunge direct la cititor, pe urmă însă am înţeles că ar fi vorba totuşi de un soi de manifest cică nepolitic, dar totuşi politic…
Încerc să înţeleg dacă este vorba de un cenaclu literar care vrea performance în stradă cu 10 mii de grupuleţe a câte 10 oameni, sau o iniţiativă politică ad-hoc, fără organizarea, haotică, vulnerabilă, dezorganizată, dar cu emoţii, adică exact o hoardă necontrolată ca aia în care a degenerat protestul paşnic de marţi…
Întâi, că e discriminatorie: „as vrea sa nu fie acolo persoane de care nu mi-ar placea sa ma apropii in viata cotidiana – persoane in costume sportive si rase pe cap, care rad si mananca seminte – si care se legau de mine cand aveam 15 ani ca am parul prea lung.” Ok, şi dacă aceste persoane vă împărtăşesc ideea? Le alungaţi acasă pentru că mănâncă seminţe? Înlocuiţi autoritarismul roşu cu unul democratic? Discriminarea conform unui criteriu fals şi insignifiant (lungimea părului) o păstraţi deci, doar că îi conferiţi o aură democratică…
Apoi, că e fără mesaj: „as vrea sa nu se urle slogane despre lucruri pe care nu le vrem, dar sa se ne dam exact seama care e schimbarea pe care o asteptam. si sa stim exact de ce venim acolo” Şi? Unde vă e mesajul? Unde e acel „să ştim exact de ce venim acolo”? A ascunde mesajul în păpuşoaie şi a vorbi stufos despre scopuri nu e manifest, nici lozincă, e masturbare publică… Citiţi, băieţi, manifeste: măcar „Manifestul Partidului Comunist” ca să vedeţi cum se scrie un slogan, cum se formulează o idee, cum se argumentează un scop… Mai faceţi o raită şi prin Lenin, care se întreba: ce-i de făcut? şi veţi vedea ce fac Ei …
„as vrea sa stam impreuna – si sa ne simtim bine impreuna – sa fie grupuri mici si frumoase” – minunat. Vandalii de marţi stăteau şi ei împreună şi se simţeau bine…Bănuiesc că, dintr-o perspectivă neroniană, păreau şi frumoşi. Dar iresponsabili, inconştienţi, turmentaţi de euforia puterii absolute în bârlogul „duşmanului răpus”, setoşi de violenţă…
Îmi este frică de un activism care-şi propune „să stea împreună”, şi de un mesaj „revoluţionar” de genul: să ne simţim bine împreună… Halal revoluţie moldovenească.
„daca violenta necontrolata – despre care ne spun atatea psihologiile multimii – va fi inlocuita de calm si deschidere si siguranta de sine, va fi bine” „Tovarăşi”, 10 mii de mulgătoare plus 10 mii de academicieni, adunaţi în piaţă, fără scop, fără idee, fără lideri, fără organizare, fără mesaj şi până la urmă fără sens, nu fac 20 mii de profesori universitari, ci 20 mii mulgătoare…
E uluitor cât de mult îl fascinează pe autorul anonim ideea celor 100 mii de demonstranţi care ar citi poezie, o gloată sedusă de un vers, un fel de reading performance la scară naţională… Am impresia că întregul text a fost scris de dragul acestei idei…În faţa unei asemenea privelişti eventuale, raţiunea stă să tacă…Emoţie, fior, sentiment, entuziasm – toate se trezesc sub impulsul palpitaţiilor unei mulţimi care ar citi pe Kant, Nabokov, Proust, Joyce, Dumas, Playboy, Private, Manual de Silvicultură şi Horticultură, Scheme şi Desene în Industria maşinilor, Dicţionar de Pleonasme etc…
Un mesaj/slogan/apel redactat într-o impecabilă limbă literară, scris însă, într-un execrabil limbaj politic… Încă o încercare idioată de a aduna în piaţă emoţie şi sentimente, prost organizate şi fără o idee concretă a ceea ce vor să facă, încă carne de tun politică pentru un anume tip de discurs. Ca şi marţi, how-how-ul împotriva know-how-ului…
p.s. la Chişinău plouă. „Revoluţia” se amână…
www.spranceana.com
Posts Tagged ‘basarabia romana’
SPRANCEANA: La Chisinau ploua. „Revoluţia" se amână…
SPRANCEANA: „Revoluţia Moldovenesca 1.0". Patru NU: Fără lider, fără mesaj, fără idei, fără control
idei limpezi in vremuri tulburi – 3
4 NO! ai protestului din Chişinău:
1. No message! Asta s-a văzut încă din seara zilei de luni: era multă emoţie, tristeţe, disperare, pe alocuri lacrimi chiar. Lumânările urmau să fie expresia unei stări zisă „de doliu” (motivaţiile iniţiale ale manifestanţilor). Sentimentul difuz a persistat şi în primele ore ale dimineţii de marţi. Se ştia că se protestează, dar nu se ştia pentru ce. Se ştia împotriva cui, dar nimeni nu cunoştea mesajul de alternativă.
Nu-l cunoşteau nici organizatorii (formal, Ghenadie Brega, Natalia Morari şi organizaţia de tineret a PLDM, depăşiţi complet, conştient sau inconştient, de situaţie). Pentru că nu era.
Lipsa mesajului deveni vizibilă cam la 1 oră de protest, când banalul „Jos comuniştii!” suna uzat…Mulţimea se afla în aşteptare: nu se ştia ce va urma.
În faţa Preşedinţiei, s-a scandat: „Jos comuniştii!”, „Afară!”, „Refuz-rezist, sunt anticomunist!”, „1-2, 1-2, comuniştii la gunoi!” – lozinci făurite încă de Iurie Roşca (marele absent al protestului de marţi)… Apoi altele „cuminţi” şi impersonale: „Libertate!” (ăsta l-ar fi strigat oricine, chiar poliţiştii şi … comuniştii), „Hoţii!” (un mesaj omnibus şi acesta, semn al crizei de imaginaţie şi al lipsei de pregătire retorică a gloatei)… Când arsenalul de strigături politice a fost epuizat, activii au lansat înjurături: „Muie lor!”… Dincolo de frivolitatea verbală, sau de extazul violării în comun, a unor reguli publice de bun simţ, aceste chemări nu aveau nici un farmec… Violenţa, în opinia mea, a venit ca o consecinţă directă a acestei inconsistenţe verbale – 7 aprilie 2009 nu a lansat vre-un slogan original, demn de aminitirea urmaşilor, nici vre-un cântec ad-hoc sau vreo strigătură caustică.
La un moment, în piaţă existau 5-6 mesaje care concurau între ele: de la unionistul „Trăiască şi-nflorească, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”, apoi „Moldova nu e a lor!”, la statalistul „ Roşca şi cu Vova, ne-au furat Moldova!” sau „Moldova! Moldova!”
Nu exista vreo platformă politică în afara acelui „Jos comuniştii!”. Nici o idee despre alternativă. În nici un moment, liderii opoziţiei, care se aflau în mulţime, nu păreau a şti ce doresc, şi nici a stăpâni situaţia. Petiţia cu revendicări, înjghebată în grabă în piaţă, „pe tanc”, e mărturie a unei crize de idei, mesaje şi viziuni. A fost un eveniment ad-hoc, iniţial conceput ca protest emoţional pasiv, dar care a scăpat din mâinile unor organizatori incompetenţi sau incapabili…
Fiecare revoluţie are o idee. Protestul moldovean nu a avut una. „Jos comuniştii!” nu e platformă politică, ci plan de acţiune, oarecum „împlinit” marţi în stradă…
Altă idee, cea a organizării unor alegeri repetate a fost abandonată de „liderii opoziţiei protestatare” (Vlad Filat, Serafim Urechean şi Dorin Chirtoacă) chiar la intrarea în clădirea Guvernului. La întâlnirea cu Vladimir Voronin aceştia n-au făcut decât să se justifice pentru violenţele stradale (pe care nu le puteau controla sau înfluenţa în vre-un mod), iar argumentul „tătucului” că, până una-alta, la CEC nu e nici o contestaţie din partea vreunui partid de opoziţie, inclusiv a celor care n-au trecut pragul electoral, nu a fost combătut în vre-un fel… Derizoriu… La fel de derizoriu precum faptul că Vitalia Pavlicenco se chinuia să explice unor băbuţe isterice că „Alegerile au fost flasificate pentru toţi, inclusiv pentru cei care nu au trecut pragul electoral.” La întrebarea unui trecător: de ce nu scrieţi petiţii, d-na Pavlicenco a ezitat să răspundă… Oficial, deci, nimeni nu a contestat în vre-un fel desfăşurarea alegerilor… cu exceptia baroneseiEmma, probabil unicul politician onest…
În fine, o a treia idee, „Să-i batem pe poliţişti!” e discreditantă de la început la capăt. Ea nu putea fi privită (cum a şi fost, de fapt), decât ca o tentativă de uzurpare a puterii în stat prin anihilarea autorităţilor tradiţionale de menţinere a Ordinii.
Lipsa mesajului a constituit un bun prilej pentru Putere de a-i imprima un sens propriu: anti-românism (Am văzut, zice Voronin, sub ce steaguri s-au desfăşurat violenţele…) , anti-statalitate, anti-constituţionalitate, puci, etc… E la discreţia lor… Retoric, victoria e de partea lor… încă… Mai degrabă decât de mesaje centralizate, mulţimea a fost ghidată de zvonuri care circulau abil, mobilizând emoţii sau chiar acţiuni: „Două studente moarte!”, „Doi poliţişti decedaţi!”, „Voronin stă la Aeroport, în aşteptarea unor ştiri din Piaţa Marii Adunături Naţionale. Dacă reuşim, el zboară într-o direcţie necunoscută. Fuge din ţară!”, „Un băiat de la mine din sat a fost răpit de poliţie, să-l salvăm!”, „Un prieten lucrează la MAI, se ştie sigur despre morţi.” (chestia cu morţii a prins chiar şi unele mass-media occidentale, cum ar fi Le Figaro) – doar câteva perle din folclorul zvonistic al afacerii. Zvonurile au circulat rapid, iar absenţa unui centru care le-ar fi putut infirma sau controla, le conferea un iz de credibilitatea, adică, mulţimea ştie, vede… Unele detalii păreau să confirme zvonurile: câteva fete plângeau, în altă parte se vedeau ambulanţe plecând din 5 în 5 minute… Alte zvonuri au servit în calitate de ghid de acţiuni: „sunt poliţişti în spatele parlamentului, acolo se trage în oameni!” ori „poliţiştii bat fete!”.
Partea veselă a lipsei mesajului: unii distrugători, mergeau în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” să cumpere îngheţată, apă minerală, ţigări… Erau, acolo, paşnici, cuminţi, după care se aruncau din nou în iureş.
2. No leader! Cum e ţara, aşa e şi revoluţia. Adică moldovenească, prost organizată…Spre ora 11.00 a zilei de marţi, puterea, efectiv se tăvălea în stradă. Trebuia doar să se ridice s-o ia cineva… Acel cineva a fost, de fapt, marele absent al „Revoluţiei Moldave 1.0″
La întrebarea „Ce facem?” nu se găsea cineva să poată răspunde. La fel pentru „Ce va urma?” şi altele… Nu a existat, pe durata protestelor, un punct unic, retoric sau geografic în piaţă, conceput ca un centru al revoltelor…
Întâi, până spre seară, adică până spre ora 17.00 (atunci clădirile Parlamentului şi preşedinţiei) se aflau deja în mâinile protestatarilor, nu a existat un control sonor al mulţimii: megafoane sau altceva… Se striga din toţi bojocii (să mai zic, chestia asta este ineficientă în condiţii urbane, la mulţimi de 30-40 mii oameni care strigă, ţipă, fluieră?). Unde erau megafoanele? Microfoanele? Să fi fost atât de săraci organizatorii/liderii de opoziţie şi restul salvatorilor naţiunii încât să nu poată găsi un megafon ce ar fi acoperit întreaga piaţă?
În al doilea rând, se cerea un individ hotărât care ar fi urcat în copaci, pe stâlpi dacă era nevoie, pentru a ţine sub control mulţimea, a o dirija şi a-i imprima direcţia cuvenită (eh, Iurie Roşca le-ar fi putut preda ceva know-how)… Nu era de găsit. Tentativele lui Vlad Filat de a stăpâni mulţimea au eşuat… Gloata i-a strigat, sugestiv şi chiar cu reproş: „Nu se aude! Nu se aude!”, după care Filat a părăsit scările Preşedinţiei. Era clar, că nimeni nu are vre-un control asupra adunăturii de oameni… Şi mai clar că nimeni nu vrea (nu poate) să-şi asume acest control…
Intervenţiile lui Urechean, Chirtoacă de a calma lumea, nu au avut nici un efect. Ei erau parte din peisajul politic, parte a scenei politice vizate… Şi nici nu aveau stofa morală sau credibilitatea de a face ceva…
Concluzie: nu a existat un lider logistic, moral, politic, retoric sau de oricare alt gen…
3. No power! Marţi, poliţia a fost paşnică. Suspect de paşnică (Voronin a recunoscut că a abandonat Parlamentul şi Preşedinţia protestatarilor în mod intenţionat – o capcană inteligentă în care mulţimea a căzut din plin). Vidul de putere, format în absenţa laşă a poliţiei a fost rapid umplut de indivizi de diferite vârste şi orientări, care au preluat iniţiativa transofrmând spaţiul cucerit în unul al dezmăţului. Şi dacă, patima arderii parlamentului, poate fi cumva înţeleasă ca fiind o ispită a puterii absolute într-un spaţiu odinioară sacru, un fel de jubilare de după bătălia câştigată, violenţa „activiştilor” care agresau trecătorii (pentru ţigări, băuturi, bani) sau echipajele serviciului de asistenţă medicală urgentă e de neînţeles… Aducea mult a puşcărie… A stare „naturală”. A anarhism prost înţeles… A ohlocraţie… A orgie…
Puterea mulţimii a fost oarbă, în sensul de absenţă a unei logici şi a unui control… A fost multă violenţă care s-a revărsat, cu mânie, peste perimetrul parlament-preşedinţie, fără un scop anume, provocând distrugeri de dragul distrugerilor…
Concluzie preliminară: poliţia iese prost din această afacere. Dacă a cedat presiunii protestatarilor şi a abandonat poziţiile, nereuşind să apere ceea ce de fapt e misiunea ei, atunci se cere o reformare a ei, o demisie a eternului conducător Papuc şi o reformulare a obiectivelor ei, o revizuire a programelor de pregătire a cadrelor din MAI…
În fapt, poliţia părea nepregătită (intenţionat sau nu): aveau scuturi de o calitate proastă, din tinichea, nu aveau jartiere sau genunchiere, mânuiau prost bastoanele, erau îmbrăcaţi sumar, au fost reperaţi indivizi cu cravată, echipaţi rapid în căşti şi costume…Nu dispuneau de tunuri de apă profesioniste, ci doar de ceva furtunuri împrumutate de la serviciul de pompieri care împroşcau gloata fără a cauza alte efecte decât udatul hainelor şi părului manifestanţilor… Au fost slabi, aparent neputincioşi în orice moment al zilei de marţi… repet, dacă slăbiciunea lor nu era prefăcută, ci chiar adevărată (desfăşurarea ulterioră a evenimentelor pare să infirme această ipoteză), atunci e cam străşnicuţ în ţara Moldovei, când orice mulţime de 5-10 mii oameni poate lua cu asalt Preşedinţia, parlamentul, de ce nu guvernul, primăria şi tot aşa, până la locuinţele individuale… Nu mă simt în siguranţă cu o astfel de poliţie, care cedează rapid unei presiuni a mulţimii…
Pe de altă parte, admiţând că poliţia a acţionat după un scenariu prestabilit, şi funcţia ei s-ar fi rezumat doar la provocarea şi înrăirea protestatarilor, atunci e iar rău pentru că Poliţia, ca garant al ordinii publice şi al statului de drept, a fost folosită, a câta oară, ca prezervativ politic şi instrument pentru realizarea unor scopuri suspecte, ceva cu care ne-am obişnuit, dar care am vrea să se schimbe cumva…
4. No control! Provocatorii, dacă au existat, au acţionat la început reuşind să înfierbânte gloata. Probabil, pe urmă s-au retras: nu era nevoie de ei, hoarda spărgea şi violenta de una singură sub impulsul electrizant iniţial, care s-a declanşat mai târziu ca o lavină… O violenţă ce se auto-reproducea şi auto-multiplica pe măsură ce cădea un bastion sau altul, se răspundea unei provocări (închipuite ori reală) sau alteia… restul, vorba clasicilor, a fost tăcere… şi acţiune necontrolată… Lucrurile au început să se limpezeazscă abia spre seară, după dezastru, când unii idealişti s-au rupt din grupul celor care jefuiau clădirile şi au mers în faţă, unde, ieşiţi din logica fierbinte a evenimentelor, au aflat că liderii Opoziţiei se desolidarizau cu ceea ce ei considerau a fi apogeul revoltei lor juvenile… Demoralizaţi, au mers acasă… Se cuvine o doză mare de respect pentru primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, care a încercat în câteva rânduri să ducă mulţimea din clădirile jefuite în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi, în cele din urmă, avu un oarecare succes…
Pe durata întregii zile, mulţimea a acţionat ca o apă furioasă, prinsă în zăgazuri pe care încearcă, haotic, să le rupă… E o minune că au fost lăsate neatinse alte obiecte din zonă: Ministerul Agriculturii, Teatrul Naţional de Operă şi Balet, Muzeul Naţional de Arte Plastice, Cinematograful „Patria”, clădirea Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), cele câteva pizzerii din zonă etc…
Fără lider, fără mesaj, fără idei, fără control – o sinteză oarecum crudă, dar veridică a „Revoluţiei Moldoveneşti 1.0″. O revoluţie a orfanilor, ca să-l citez pe Dumitru Mânzărari…
www.spranceana.com
MARTOR OCULAR. VITALIE SPRANCEANA: Idei limpezi in vremuri tulburi. Radiografia farsei de la Chisinau
idei limpezi in vremuri tulburi – 2
Participanţii.
Tineri de toate vârstele. Predominant 17-25 ani. Studenţi, vizibil, pentru că se mişcau în găşti organizate relativ constante. Băieţi şi fete: unele în blugi, altele în fuste, mai lungi, mai scurte. La început glume. Atmosferă de grătar: mulţi gură cască, adunaţi mai ales pe bulevard, adică undeva în mijlocul gloatei. Strigăte dispersate: „Jos Comuniştii!”, „Afară!”, „Zimbru campion!”. „Trăiască pinguinii!” a strigat un tip de alături, dorind să provoace zâmbete în cercul de fete ce-l înconjura. Reuşi.
Acest tip de protestatar, să-i zicem, protestatarul-indiferent, reprezintă cam 60 % din cei prezenţi. Ei sunt mijlocul de aur: păstrează o distanţă consecventă faţă de vâltoarea evenimentelor, nu se bagă sub tirul de apă sau pietre, privesc oarecum cu indiferenţă. Sunt perfect conştienţi în fiecare moment: participă afectiv doar la unele valuri ale mulţimii, manifestă activism selectiv şi la urale… Interesul îi ţine pe loc: jocul focului, al apei, al puterii oarbe, al gloatei… Imobili din punctul de vedere al dinamicii – se mişcă anevoie, preferă să stea pe loc, pe poziţii bune de unde se vede bine şi nu e pericol…
Altfel de participanţi. Predominant indivizi de 35-45 ani. Ochelari de soare, sacouri negre, din piele. Un prieten mai în vârstă: „Râşniţele astea le văd de prin 1990, sunt prezenţi la toate protestele.” Scrutează atent mulţimea, se ţin deoparte. Nu au un comportament agresiv, dar nici nu încearcă să-şi mascheze curiozitatea. Circulă permanent – uneori trec demonstrativ prin mijlocul unor grupuri de 5-10 alţi manifestanţi. Nu cred că provoacă, probabil le place să sfideze …
Protestatarul-suporter – stă în imediata vecinătate a lucrurilor interesante. De obicei, el nu aruncă pietre, doar strigă, încurajează, bate din palme, aclamează, aplaudă, îmbărbătează. Unele fete din acest grup şterg sângele de pe fruntea unor „combatanţi” cu batitele lor finuţe. Protestatarul-suporter reprezintă, de fapt, pilonul pe care se construieşte activismul celorlalţi: el alimentează emoţional, psihologic şi retoric grupul „activilor”. Deseori, suporterii părăsesc grupul pentru a se ralia „indiferenţilor” sau „activilor”. Mai ales ultimilor. Grupul este nestatornic, flexibil, se mişcă deopotrivă cu logica evenimentelor. De fapt, aveam impresia, că anume suporterii declanşează această logică.
Protestatarul-activ – eterogen, mulţi tineri, minori chiar. Despre ei se ştie totul: aruncă pietre, provoacă poliţia, formează baricade, sustrag scuturi, bâte, epoleţi sau căşti de poliţişti pe care le livrează, patetic, mulţimii de aclamanţi. Se bagă neînfricat sub tirul de pietre, sub şuvoiul de apă, gonesc poliţiştii pe coridoarele Preşedinţiei şi Parlamentului, scot mobilă, aprind ruguri pe care ard prada…În ochii lor e beţia puterii: sunt agresivi, unul cere să i se cumpere ţigări: mulţimea îi aruncă un pachet… Clădirile sunt ale lor: conform unui ritual străvechi, soldaţilor, după asediu, li se permite să jefuiască reduta cucerită. Geamurile sparte reprezintă probe ale „bărbăţiei” lor, fiind deopotrivă mărturii materiale ale unui eroism… spre seară, când „cetăţile duşmane” au căzut, o parte din activi s-a disociat de grup. Au apărut sacoşe, saci, plicuri în care foştii vandali îşi încarcă achiziţiile…
N-am văzut provocatori (poate n-am ştiut să-i identific), dar erau indivizi care ştiau, la fiece moment ce trebuie să facă, cum trebuie s-o facă şi ce va urma.
Posted on April 9th, 2009 by Vitalie Sprînceană
Read full article 1 Comment
idei limpezi in vremuri tulburi – 1
La închiderea preliminară a ediţiei „Revoluţia moldovenească 1.0″ avansez câteva gânduri:
Mobilizare.
Întâi pe internet – Facebook, twitter, myspace, sms, alte reţele sociale, chat, skype şi încă o duzină de aplicaţii şi unelte de comunicare electronice, ale căror avantaje sunt evidente: comode, accesibile, instantanee, gratuite…
Comunicarea s-a produs pe orizontală, în mod decentralizat – chiar dacă unele zone (bloggerii şi unii ONG-işti) au activat mai intens, nu a existat în nici un moment vre-un centru unic, dispecerat electronic care să dirijeze distribuţia mesajelor. Acestea au fost preluate benevol şi pe cont propriu de alţi internauţi…
Poliţia a fost depăşită logistic şi moral în orice moment al zilei… Frontul electronic era pierdut mult timp înainte ca bătălia propriu-zisă să înceapă.
Concluzie:
– protestul a fost un caz fericit de colaborare electronică colectivă, reuşita lui depinzând, în mare măsură, de anumite inovaţii tehnologice circumstanţiale: Mihai Moscovici a iniţiat emiterea mesajelor în engleză, Vitalie Eşanu a propus centralizarea twitt-mesajelor şi utilizarea tagului deja celebru #pman. Intelectul colectiv fu mai abil, mai flexibil, mai competent şi mai eficient. Maşinăria autorităţilor legitime a funcţionat greoi, rigid, căutând, după metoda veche, căpetenii şi lideri, de negăsit, bineînţeles (pentru că nu erau)… În genere, protestul a fost unul tehnocrat, know-how-ul a primat în fiecare clipă deasupra how-how-ului, primul de acest gen în mica noastră istorie… Cineva care va prelua şefia miliţiei (asta dacă Papuc pleacă) are de gândit…
Apoi, prin intermediul telefoanelor mobile – sms, sunete, beep-uri, mms, imagini etc… Într-un moment a căzut reţeaua operatorului de telefonie mobilă Orange. Imediat fură lansate suspiciuni că ar fi vorba de o diversiune, conducerea companiei s-a grăbit să infirme zvonurile, nu cred nici eu că Orange ar fi administrat căderea reţelei, din proprie experienţă ştiu că, atunci când e multă lume adunată grămadă, reţeaua moare. Dovadă e şi faptul că, în afara mulţimii, la 20-30 m distanţă, reţeaua apărea din nou. Zvonul presură, însă, ceva gaz pe focul pasiunii dezlănţuite…
În fine, organizatorii anonimi nu au neglijat nici instrumentele de comunicare tradiţionale: comunicarea face-to-face, găştile de prieteni, solidaritatea de grup… Dimineaţa, pereţii şi panourile din blocul central al Universităţii de Stat din Moldova, erau lipiţi cu afişe ce îndemnau tinerii să iasă în stradă… Unii studenţi, nehotărâţi la început, au mers totuşi spre PMAN molipsiţi de exemplul unor colegi de-ai lor mai activi, fie pentru că era un bun motiv de a o chiuli de la ore… grupurile se electrizau reciproc, până la momentul în care cineva scăpa: „Bărbaţii adevăraţi merg în piaţă!”, după care, gloată eterogenă, băieţi şi fete, plecau spre PMAN…
Posted on April 9th, 2009 by Vitalie Sprînceană
Read full article 1 Comment
game is over
Ieri, picnicul postelectoral a degradat, încet-încet într-o vânătoare de poliţişti, apoi, treptat, în act de jaf al celor două clădiri-cheie: Parlamenul şi Preşedinţia. Azi, tragedia s-a transformat în farsă: matineu patriotic în centrul oraşului, cu gură cască, lideri ai Opoziţiei „uzaţi moral”, gen Valeriu Matei, Nicolae Dabija şi alţii, care s-au apucat să facă comitete, să citească poezii.. Cei trei mari eroi ai opoziţiei protestatare s-au ascuns pe undeva, nu sunt în piaţă… Protestul a devenit recital, emoţia – happening, iar poliţia, umilită ieri, îşi recâştigă acum poziţiile…
Posted on April 8th, 2009 by Vitalie Sprînceană
Read full article 5 Comments
fara iluzii
Mi se pare că s-a ajuns prea departe… Vouă?
O parte a frustrării oarecum legitime a tinerilor a fost încadrată de politicieni într-un matineu cu iz de horă a înfrânţilor cu demnitate, presărată pe ici-colo cu lozinci răsuflate. Altă parte a fost vărsată mânios peste nişte simboluri ale fiinţării statului:Parlament, Preşedinţie, apoi, treptat, s-a transformat în operaţiunea „Bate poliţiştii!”, un fel de violenţă de dragul violenţei… Şiruri de stârvari răscolesc Parlamentul şi Preşedinţia, am reperat indivizi cu sacoşe pline de „bunătăţuri”, trofee de „război”… Îmi place romantica de picnic ce domneşte în PMAN, dar îmi displace momentul când carnavalul devine farsă…
SA NE LAMURIM PUTIN. Pe langa Rusia cine l-a mai crescut pe tovarasul secretar general al PCRM: In pat cu Voronin
In pat cu Voronin – 7 iulie 2008
de Victor RONCEA
Intr-o sesiune extraordinara a Parlamentului Romaniei, desfasurata chiar in acest sfarsit de saptamana, forul legislativ roman a cerut Germaniei Federale, printr-un act fara precedent, sa restabileasca relatiile cu Republica Democrata Germana abuziv desfiintata si sa ridice de urgenta Zidul Berlinului la loc, motivand ca este un monument de arta al umanitatii protejat de UNESCO. In acelasi timp, la cererea presedintelui Traian Basescu, Mihai Razvan Ungureanu a adresat Statelor Unite un apel imperativ prin care cere Washingtonului sa semneze imediat un Tratat de prietenie cu micuta republica revolutionara Cuba.
Oricat de bizar ar suna afirmatiile imaginare de mai sus, cam acestea sunt pretentiile formulate de entitati straine de Romania in raport cu Republica Moldova. Mai precis, la 26 iunie, Bundestagul, Camera inferioara a Parlamentului Germaniei, a emis o “Motiune” prin care cere Guvernului de la Berlin sa preseze Bucurestiul, in limbaj diplomatic sa “sprijine negocierile” dintre Romania si Moldova, pentru semnarea Tratatului dintre cele doua state romanesti. Iar cu ceva timp in urma, David Kramer, un adjunct de-al secretarului de stat american Condoleezza Rice, afirmase intr-un interviu reprodus de Televiziunea de stat de la Chisinau ca “Acordul privind frontiera de stat dintre Republica Moldova si Romania este finalizat in proportie de 95%”, iar “dupa semnarea lui va deveni posibila si semnarea Tratatului de baza, ceea ce va permite ameliorarea relatiilor bilaterale”. Aceasta la putin timp dupa ce seful statului roman, Traian Basescu, declarase ca semnarea acestor documente cu Chisinaul “nu constituie o prioritate” pentru diplomatia de la Bucuresti. Dupa semi-intruziunile scrise si verbale in afacerile interne ale unui stat suveran, “partener european” si “aliat strategic”, Ministerul de Externe de la Bucuresti nu a schitat nici o replica.
Seful diplomatiei romane, Lazar Comanescu, merge azi la Chisinau, ademenit vrand-nevrand cu marul otravit al Tratatului, in prima vizita oficiala a unui ministru roman de Externe dupa mai bine de doi ani. Ultima excursie Bucuresti-Chisinau si retur a fost facuta de Mihai Razvan Ungureanu in februarie 2006. E drept, si fostul ministru Adrian Cioroianu a schitat o vizita, anul trecut, considerata insa neoficiala de Chisinau, care nu i-a acordat nici macar o escorta cu girofar, motivand ca nu a fost anuntat. De altfel, se spune ca limuzina cu care a circulat atunci ministrul de Externe al Romaniei ii apartinea unui personaj controversat, miliardarul Anotol Stati, sponsorul mai multor pseudo-politicieni de pe ambele maluri ale Prutului, pus pe fuga prin lume de noile servicii speciale. De atunci, in afara de icnetele ghionturilor regulate ale cneazul Moldovei la adresa Romaniei, nu s-a mai auzit nimic intre cele doua capitale romanesti. Desi Vladimir Voronin e consiliat de americanul plecat din Romania Vladimir Socor, care il are drept corespondent si prieten pe langa Traian Basescu pe Vladimir Tismaneanu, cei doi presedinti romani (chiar daca unul isi spune moldovean) nu au mai reusit sa vorbeasca pe aceeasi limba. Cei drept, sunt trei Vladimiri si un singur Traian…
In cei trei ani si jumatate trecuti de la schimbarea de Guvern si presedinte in Romania, cu greu se poate spune ca s-a realizat ceva intre Bucuresti si Chisinau. De fapt, ca s-a realizat ceva, punct. In ciuda spriturilor dintre Voronin si Basescu, din primele zile, fericite, ale noului presedinte roman, relatiile au involuat numai dupa cum au vrut rusii. Vocea Romaniei in problematica rasaritului romanesc, a vecinatatii UE si NATO si a conflictului inghetat din Transnistria a fost gatuita pe rand, de Rusia, apoi de Ucraina, portocalie doar pe dinafara, de Moldova mistocara si, nu in ultimul rand, de “colega” noastra de UE, Ungaria. Budapesta, care studiaza la cald modelul federalizarii, a reusit sa preia, pas cu pas, ceea ce ar fi trebuit sa stea, cel putin ca o datorie de onoare si sange, in atributiile Bucurestiului: vizele cu UE si spatiul Schengen, “monitorizarea” granitei dintre Ucraina si Transnistria printr-o misiune europeana si, pe deasupra, reprezentantul UE pentru Transnistria este tot un ungur, din pepiniera lui George Soros. Romanii din Basarabia au ramas tot mai singuri, iar Moldova a devenit, in comparatie cu Romania, din ce in ce mai puternica. E ceva putred in Danemarca…
CE S-A INTAMPLAT LA CHISINAU. O varianta ruseasca. FARA COMPLEXE de Viaceslav Samoskin
FARA COMPLEXE
Părinţi şi copii, în versiunea modovenească
de Viaceslav Samoşkin
O revoluţie, o revoltă sau o încercare de lovitură de stat?.. Ce s-a întâmplat la Chişinău în această săptămână?În tulburările care au zguduit capitala moldovenească s-au împletit mai mulţi factori politici şi sociali, specifici pentru această republică postsovietică. Însă, judecând după figurile tinere ale manifestanţilor care apăreau în toate înregistrările, în primul rând, am putea vorbi de conflictul generaţiilor, de cel dintre părinţi şi copii. Dar nu după Turgheniev, ci în versiunea pur moldovenaescă.Elita politică actuală a acestei ţări în mare măsură nu este decât un rod al acelei „moldovenizări” de cadre de conducere ale republicii începute în mijlocul anilor ’60 ai secolului trecut după directa indicaţie a conducerii URSS. Acest lucru este valabil atât pentru primii preşedinţi ai Moldovei independente, Mircea Snegur şi Petre Lucinski, cât şi pentru actualul preşedinte Vladimir Voronin şi Partidul Comuniştilor din Moldova. Acest lucru este valabil, de asemenea, pentru liderii restului partidelor care valorează cât de cât pe eşichierul politic al republicii, inclusiv cele trei formaţiuni de opoziţie care au trecut pragul Parlamentului în alegerile din 5 aprilie.După ce mişcarea naţionalist-unionistă care a cuprins Moldova la sfârşitul anilor ’80-începutul anilor ’90 sub lozinca unirii cu “patria-mamă”, România şi pe urmă, în anii de întărire a statalităţii moldoveneşti, până în zilele noastre, acest stabiliment moldovenesc s-a manifestat prin definiţie ca unul antiromânesc. De ce? Pentru că îşi dădea seamă că în cazul „reunificării” cu România el îşi va pierde poziţiile dominante în stat şi în societate cu care s-a obişnuit încă din vremuri sovietice. De aici provine aceea ostilitate permanentă, ascunsă sau uneori chiar deschisă, a conducerii moldoveneşti faţă de orice încercare de apropiere adevărată de România – fie ca era vorbă de formula „cele două state româneşti” propusă de români în cadrul negocierilor asupra încheierii Tratatului politic dintre cele două ţări (nesemnat nici până astăzi), fie de sintagma „două state – un singur popor”, fie de disputa privind denumirea limbii de stat al Republicii Moldova, „moldovenească” sau „românească”.
* * *
CE S-A INTAMPLAT LA CHISINAU. O varianta romaneasca. R. MOLDOVA: STAT, POATE, PATRIE, NU de Corneliu Vlad
R. Moldova: Stat, poate, patrie, nu
de Corneliu Vlad
Ne referim, în cele ce urmează, la situaţia tensionată şi tulbure, neprevăzută de la o clipă la alta din Republica Moldova dintr-o perspectivă ce ţine mai degrabă de geopolitică decât de evenimentele în plină desfăşurare de la Chişinău. Pe marginea acestor evoluţii se produc tot felul de interpretări, ipoteze şi scenarii care, însă, cu cât sunt mai multe, cu atât sporesc confuzia şi incertitudinea. Înainte de orice, trebuie să înţelegem că la Chişinău nu este vorba de o “revoluţie colorată”. Acolo nu şi-au făcut atestată prezenţa nici Fundaţia Sörös, nici alţi “sponsori” ai acestui tip “revoluţie” care reuşit până la un moment dat în Ucraina şi Georgia, dar a eşuat în alte republici exsovietice (Kîrgîzstan, de exemplu).
Protestatarii de la Chişinău nu au cerut atât îndepărtarea de Rusia şi CSI, ci în primul rând democraţie. Ceea ce presupune, logic, şi abandonarea puterii de către echipa neo-paleo-comunistă a lui Vladimir Voronin.
La Chişinău nu s-a declanşat nici o mişcare de masă în care “o urmă românească este vizibilă”, cum insinuează un sfetnic de-al lui Voronin (Mark Tkaciuc), înainte ca preşedintele de la Chişinău să se dezlănţuie în atacuri furibunde împotriva României şi înainte să-l declare persona non grata pe ambasadorul român. S-a scandat “România”, s-a fluturat tricolorul (care este, de fapt, drapelul de stat comun al celor două ţări), dar nu s-au formulat revendicări “împotriva statalităţii statului moldovenesc”, cum ar zice Voronin şi ai săi. Atunci, pentru ce au izbucnit protestele?
Punctual, împotriva fraudării alegerilor şi pentru noi alegeri, corecte. Dar mai ales din sentimentul de amărăciune că, şi de data aceasta, alegerile vor perpetua un regim comunist care ar ţine în continuare republica departe de lumea normală a democraţiei, de Europa Unită, iar, prin aceasta, şi de România.
Evenimentele fierbinţi de la începutul lui aprilie 2009 vor fi relatate şi întoarse pe toate părţile, se fac arestări şi se vor intenta procese participanţilor, autorităţile vor învinovăţi aceste persoane, organizaţii, forţe politice, alte state (în primul rând România) pentru cele întâmplate. Cursul evenimentelor a fost aşa cum s-a văzut din prima clipă, deturnat cu viclenie, din evoluţia lui spontană. S-au produse înscenări, manipulări, provocări, inclusiv prin (nu prea) misterioşii „oameni în negru” care au excelat în gesticulaţii de pretins „românism” şi în acte de huliganism.
La discreditarea mişcărilor populare, regimul de la Chişinău este mare meşter, are experienţă, şi încă îi reuşeşete. Dacă va reuşi, şi de această dată, să se cramponeze de putere, acest regim precar al unui stat precar, va adânci impasul în care se afundă republica.
Drumul firesc al R. Moldova este spre Europa. După aprecierea diverşilor analişti, inclusiv ruşi, Moscova n-ar avea nici un interes deosebit să se opună cu orice preţ acestei tendinţe. Dar despre traiectoria viitoare a R. Moldova, nimeni, n-a discutat, se pare, serios şi responsabil cu Rusia, nici România (mai ales preşedintele Băsescu!) nici SUA, NATO sau UE. Rezolvarea conflictului de pe Nistru, printr-o formulă acceptabilă şi pentru Moscova, ar da R. Moldova undă verde pentru a-şi urma calea pe care o crede de cuviinţă. R. Moldova nu poate, oricum, să mai dăinuie în actualii parametri nesiguri fără a-şi periclita grav prezentul şi viitorul.
(09.04.2009)
* * *
EXPO-"REVOLUTIA". Mai multe fatete, mai simpatice sau mai dramatice fata de ce am vazut pana acum de la Chisinau
Dupa modelul lui Iliescu, propaganda lui Voronin acuza "legionarii" de la Noua Dreapta. In realitate e vorba de diversionistii RGN-GDS – "Noii golani"
Analiza situatiei care a dezvoltat evenimentele violente de peste Prut trebuie facuta de urgenta, pentru ca provocarile vor continua zilele acestea, vineri si sambata, cand sunt anuntate noi manifestatii in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau. Care, de data aceasta, conform amenintatrilor comuniste, s-ar putea lasa cu varsari de sange. Observatorii atenti stiu ca in aceasta operatiune sunt implicate si grupuscule active din Romania, care s-au remarcat de-a lungul timpului prin actiuni organizate anti-romanesti si pro-ucrainene si pro-moldovenesti, camuflate, clasic, sub masca “anti-comunismului” si “romanismului”. Diversiunea principala a fost generata de asa-zisul grup “Noii golani” secondat de “Hyde park”, constituite pentru a confisca idealurile romanesti, asemenea actualei conduceri interlope a organizatiei “21 decembrie” si a kominternistilor de la Grupul pentru Dialog Social. Serviciile speciale de pe Prut, Nistru, Dnieper si Moscova stiu prea bine la ce ne referim. Dezinformatorii si diversionistii de profesie sunt foarte activi pe net si sunt sprijiniti, dupa cum se vede clar dupa numarul de astazi al ziarului pro-comunist “Moldova Suverana”, chiar de catre puterea de la Chisinau. Atat in ziarul comunist cat si in propaganda profesionista de pe net, pentru a li se pierde, din nou urma, este acuzata de toata operatiunea de peste Prut nici mai mult nici mai putin decat “Noua Dreapta”. Iata cat de slabi sunt, totusi, scenaristii moscoviti. Povestile de acum 20 de ani, pentru care, din cauza lui Ion Iliescu, au fost inchisi adevaratii “golani”, sunt reeditate azi de ucenicul sau, Vladimir Voronin, pentru a-i salva pe falsi “noi golani”.
Pana la analiza la rece a situatiei, Mihai Rapcea raspunde pe un forum acuzelor. Avertizez la randul meu asupra zilelor ce vor veni. Mare atentie la manipulare si dezinformare.
Redau, sintetizata, expunerea avocatului Mihai Rapcea, ca raspuns la o provocare aruncata de “noii golani” pe la orele doi si-un sfert, pe dupa plopul sbu si, mai jos, ipotezele prafuite si aburitoare ale “Moldovei Suverane”:
Aparent, situatia este asa cum o prezentati d-voastra. Din pacate insa, realitatea este mult mai trista. Pentru cei care nu erau conectati la realitatile de peste Prut, situatia apare ca cel putin surprinzatoare. Trebuie sa stiti insa ca ceea ce se petrece in Moldova este punerea in practica a unui scenariu bine regizat de catre KGB.
Iata planul KGB:
Scopul actiunii:
– mentinerea in sfera de influenta ruseasca a Moldovei.
– ruperea legaturilor dintre Moldova si Romania.
– desfiintarea definitiva a visului unionist.
– transnistrizarea zonei si federalizarea Moldovei.
Modalitati de actiune:
– Partidele asa-zis anti-comuniste au avut o campanie aproape inexistenta (PPCD-ul lui Iurie Rosca a fost practic invizibil, nu au avut materiale de campanie cam pe nicaieri, desi a fost singurul pardit care a mers pe mesajul crestin, romanesc).
– Chiar comunistii nu se creditau in sondajele comandate chiar de ei, cu mai mult de 35% din voturi, tocmai pentru a alimenta asteptarile anticomuniste ale populatiei (pregatirea revoltei).
– Ridicarea mingii la fileu: Din Romania, grupusculul autointitulat “Noii Golani” lanseaza pentru data de 27 martie, pe o pagina obscura de internet (https://golanii.ro/), un indemn adresat “tuturor patriotilor romani”, de a merge in Moldova la Statuia lui Stefan cel Mare, cu ocazia comemorarii a 91 de ani de la Unirea cu Basarabia. Indemnul este realizat in stil agresiv, militant, amenintator, si a fost preluat imediat de catre autoritatile moldovenesti.
– Vineri, 20 martie, ambasadorul României în Republica Moldova, Filip Teodorescu, este chemat la Ministerul moldovean de Externe, unde i s-a cerut să transmită MAE de la Bucureşti să nu admită “deplasarea în masă a cetăţenilor români în Republica Moldova în ajunul parlamentarelor din 5 aprilie, pentru participarea la acţiuni electorale”. (deci au luat in serios “amenintarile” unei grupari cvasi-inexistente).
– Imediat dupa aceea, in lipsa unor explicatii din partea Ministerului Afacerilor Externe din Romania (alta minge ridicata la fileu planului KGB-ist), oficialii moldoveni interzic intrarea romanilor in Moldova “în scopul prevenirii eventualelor implicări ale cetăţenilor români în acţiuni provocatoare, ce ar putea avea drept scop destabilizarea situaţiei interne din Republica Moldova”.
– In ajunul zilei de 27 martie, sunt oprite la granita DOAR 6 PERSOANE din grupul asa-zisilor “noi golani”. Masura fiind disproportionata, hilara chiar, un numar de alti 170 de pasageri care circulau in mod obisnuit pe acea ruta, la rudele din Moldova, au fost dati jos din trenuri si intorsi din drum, pentru a se justifica “temerile” oficialilor moldoveni. Totodata au loc actiuni represive, de intimidare la adresa romanilor aflati in Moldova, unii dintre ei fiind expulzati.
– 3 si 4 aprilie, Noua Dreapta organizeaza in fata ambasadei Moldovei la Bucuresti, un protest impotriva masurilor de interzicere a liberei circulatii a romanilor pe teritoriul Moldovei. In memoriul depus ambasadoarei Moldovei la Bucuresti, doamnei Lidia Gutu, Noua Dreapta indeamna “autorităţile moldoveneşti… să discearnă şi să se informeze temeinic înainte de luarea unor astfel de măsuri, şi să nu cadă în capcana unor manipulări grosolane cum este cea creată prin intermediul grupusculului autointitulat “Noii Golani” – organizaţie inspirată şi susţinută din umbră din fostul spaţiu ex-sovietic, şi care urmăreşte în realitate doar periclitarea relaţiilor dintre românii din cele două state surori” (citat din memoriul inmanat d-nei ambasador).
– 5 aprilie – alegerile din Moldova. Prin tiparirea a unui numar de 200.000 de buletine de vot in plus, precum si prin turism electoral, comunistii obtin aproape 50% din voturi.
– Asa-zisa “Opozitie” anti-comunista (de fapt esalonul 2 al KGB-ului, viitorii “emanati” ai preconizatei “revolutii” de la Chisinau – reprezentata de Serafim Urecheanu, fostul primar al Chisinaului (un fel de Ion Iliescu, coborat direct de la Editura Tehnica, din activul sovietic de partid si de stat), Vladimir Filat (un fel de Petre Roman, revolutionarul cu pulovar, coborat intre protestatari direct din vila lui de milionar din Primaverii) si altii asemenea, ca masonii Anatol Salaru si Mihai Ghimpu, organizeaza un miting de protest solicitand initial repetarea alegerilor (ulterior, la negocierile cu Voronin au mai cerut doar renumararea voturilor).
– Tinerii ies in numar mare in strada. KGB-ul a evaluat bine tensiunile si nemultumirile anti-comuniste, si a decis sa “sparga buba” in felul lor, dupa modelul 13-15 iunie 1990 din Romania si sa elimine astfel, prin arestarile si intimidarile ulterioare elementul romanesc activ anticomunist (cel mai probabil acesti tineri, tot dupa modelul post-mineriada din iunie ’90, vor emigra masiv din “raspublica”).
– Grupuri organizate de tineri tunsi scurt cu alura de luptatori (mai mult ca siguri de la “servicii” sau de la organizatia para-militara “VOIEVOZI” condusa de Gabriel Stati, fiul miliardarului “liberal” Anatoli Stati) devasteaza si dau foc, creand dezordini, imprimand adunarii pasnice din Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau un caracter anarhic, pentru a justifica interventia in forta a fortelor de ordine.
– La lasarea serii, dupa prima zi de proteste, majoritatea manifestantilor se retrag. Raman turbulentii, care vandalizeaza in continuare birouri.
– Este arborat steagul Romaniei, se scandeaza sloganuri pro-unioniste. Interesant este faptul ca intr-o fotografie sunt surpinsi politisti asistand la arborarea drapelului romanesc (convenea temei centrale a “profanarii” simbolurilor statului moldovean cu steagul unei tari “straine”, pretextul perfect pentru reactii dure din partea lui Voronin, care au culminat cu declararea ca persona non grata si expulzarea ambasadorului Romaniei la Chisinau).
– Fortele de ordine intervin si au loc violente, 200 de tineri sunt ridicati dupa inregistrarile video de acasa, de la scoala sau din randurile ranitilor dusi la spital dispar (dupa modelul revolutiei din 89 din Romania). Teroare si confuzie in randurile celor ramasi in piata, comunicatiile sunt taiate, Chisinaul este blocat, nu se poate intra sau iesi.
– Liderii “opozitiei” cad la pace cu Voronin, semneaza un memorandum prin care accepta renumerotarea voturilor, NU REPETAREA ALEGERILOR. Totodata, acestia evita sa declare daca refuza fotoliile de parlamentari (fapt ce ar fi dus automat la invalidarea alegerilor).
– Violente si mai mari din partea fortelor de ordine. Se confirma utilizarea armelor de foc, au loc arestari brutale.
– In ciuda acestora, liderii “opozitiei” anunta noi manifestatii pentru vineri si sambata.
IN ROMANIA:
– 7 aprilie orele 14.30 Noua Dreapta lanseaza in blogosfera (mai ales pe yahoomessenger) dar si prin campanie de sms-uri indemnul de a se iesi la Universitate in sprijinul fratilor basarabeni. (mesajul circula cu mottoul: UNITI SUB TRICOLOR SUNTEM DOAR UN POPOR).
Imediat se mobilizeaza si “noii golani”, care aduc galeriile de fotbal (ultrasii – platiti sa protesteze impotriva lui Becali de catre Paunescu, care vrea sa ia Steaua si, probabil, ii finanteaza si la astfel de actiuni). Cine se afla in spatele lor ? Nimeni altul decat “revolutionarul” de profesie Teodor Maries, diversionistul din Piata Universitatii care a acaparat si distrus fosta Asociatie 21 Decembrie, cel care a facut jocul lui Iliescu pe 15 iunie 1990 in Piata Universitatii, instigand la violenta si justificand interventia organelor de represiune si chemarea minerilor. EXACT ca si astazi! Pare cunoscut scenariul, nu ? E acelasi ca si cel de azi, de la Bucuresti si Chisinau. De remarcat ca “noii golani” promoveaza in stilul “ultras”, agresiv, de stadion, “unirea”, desi o fac doar din corzile vocale… Pentru ca tot ei au imprastiat pe internet – fara a fi staviliti de cine trebuie – si impart, cu un tupeu care merita pus la punct asa cum se cuvine, tricouri si fluturasi cu harta Romaniei mari, din care lipseste tocmai… Basarabia istorica, tinuturile aflate la ucrainieni (vezi foto)… Traiasca SBU si SIS!
CONCLUZIE: AVEM NEVOIE DE ADEVAR, NU DE SLOGANURI SI URLETE DE STADION. Manifestatiile agresive si zgomotoase ale “noilor golani” si grupuscurile partenere “Hyde Park” sau din “opozitia” platita de Stati, insotite de propaganda agentilor anti-Romania ai lui Voiculescu de la Antena 3 (Badin, Dungaciu, etc) si N24 (Gamalet si tiganusul) – ca si de la RGN Press! -, plus ungurii si reactivatii KGB din Parlament, nu fac decat sa legitimeze ideea lansata de KGB prin gura lui Voronin, ca toata “revolutia” din Chisinau este orchestrata si organizata de la Bucuresti (lucru complet neadevarat), si care va duce in final la ruperea firavei apropieri dintre Romania si Republica Moldova (despre Basarabia de Sud aflata in Ucraina, adio!), spulberand pe termen lung orice incercare de Unire… ADICA EXACT CE URMARESTE VECHIUL SI NOUL KGB !!! Ca sa nu mai vorbim de interesele geopolitice legate de Transnistria!
Noua Dreapta in schimb, nu este finantata de nimeni. Statia si boxele cu care ne-am prezentat au fost imprumutate de la Asociatia Victimelor Mineriadelor – care au sediul in apropierea Pietei Universitatii -, cei care au trait pe pielea lor ceea ce traiesc acum basarabenii in Piata din Chisinau. Iar in tara am avut manifestatii zilnice – nu, stati linistiti, nu erau “noi golani’, ci noi – in Cluj-Napoca, Timisoara, Craiova, Brasov, Galati, Constanta, Iasi, etc.
Cat despre steaguri si simboluri – ne acuzati si ca avem crucea! -, acestea nu sunt politice ci identitare. Crucea este si va ramane pe veci simbolul tuturor romanilor. Nu asa cum militau asocoiatiile “Hyde Park” si “noii golani”, impotriva crucii, impotriva icoanelor din scoli, pentru homosexuali, alaturi de agentii din GDS. Acesti anti-romani nu vor putea niciodata, oricat de mult s-ar stradui de 20 de ani incoace, sa cloneze Fenomenul Piata Universitatii, pentru simplul motiva ca acela a fost profund crestin, profund national, adica nationalist!
Noua Dreapta nu este un partid, este doar o asociatie, un ONG. Suntem aici, in Piata Universitatii, unde am militat intotdeauna, pentru basarabeni, dar si pentru a spune adevarul, pentru a atrage atentia asupra pericolului manipularii romanilor de pe ambele malurin ale Prutului, sub masca unirii, in alte directii decat cele ale intereselor romanesti.
Iar ca vorbitor, da, eu Mihai Rapcea am luat cuvantul pentru ca “a stii si a tacea (a nu marturisi adevarul) este suprema lasitate”.
Mihai Rapcea
Vezi si Cand RGN Press devine ReGNum sau Novaia ReGioN. Despre agenti ucraineni si nu numai. Romania Mare batjocorita in numele “rromanismului” lui Tismaneanu
Недавно состоялась презентация последней книги румынского
Piata Universitatii, intinata la comanda si din prostie
Ucraina are probleme teritoriale cu Romania: unde sunt Basarabia de Sud, Tinutul Herta si Bucovina de Nord?!
ZIUA: https://www.ziua.ro/display.php?data=2008-04-21&id=236397&kword=ucraina
Ucraina se pare ca si-a iesit din minti dupa ce Basescu a amintit ca Basarabia de sud nu ii apartine, la conferinta despre NATO si Securitatea regionala, organizata de Konrad Adenauer.
ZIUA enerveaza Kievul
Declaratiile presedintelui Romaniei despre Transnistria, Moldova si Ucraina, ca raspuns la intrebarile redactiei noastre, au creat nervozitate la Kiev, MAE ucrainean primind indicaii de la Iuscenko sa “verifice autenticitatea declaratiilor presedintelui Basescu publicate de ziarul ZIUA“:https://www.ziua.ro/display.php?data=2008-04-19&id=236343&kword=ucraina
Articolul de demascare din “Moldova Suverana” de azi:
Miscarile legionare „Noua Dreapta” din Romania si R. Moldova au contestat alegerile inainte ca acestea sa se desfasoare
Fenomenul legionar din Romania a renascut inca de la inceputul anului 1990. Dupa acest an, aproape frecvent, au inceput sa fie racolate grupuri de tineri moldoveni, care erau invitati in Romania si instruiti in diferite tabere legionare. Miscarea legionara, actualmente purtind denumirea de „Noua Dreapta”, fara sa mai intram in amanunte doctrinare inutile, se conduce dupa o ideologie ultranationalista, sovina si pledeaza pentru o Romanie a „omului nou”, excluzind convietuirea cu alte minoritati etnice in sinul aceleiasi patrii, dar mai ales in ceea ce priveste comunitatile evreiesti. Istoria singeroasa a acestei miscari a lasat victime dintre cele mai celebre, fiind suficient sa amintim executarea miseleasca a marelui savant Nicolae Iorga. In imaginile pe care vi le oferim, veti avea prilejul sa constatati baia de singe provocata in Romania interbelica de catre rebeliunea legionara, in ianuarie 1941. Veti constata ca aceste imagini seamana izbitor de mult cu cele pe care incepusera sa ni le ofere bandele criminale care au devastat, jefuit si incendiat institutiile statului sub comanda si acceptul unora ca Vladimir Filat, Serafim Urechean, Dorin Chirtoaca, Gabriel Stati si multi altii. Asemenea legionarilor, acestia au vrut si doresc varsare de singe, iar amenintarile cu moartea la adresa oponentilor lor politici sunt specifice acestei ideologii, indiferent de masca liberala pe care si-au pus-o. Spuneam ca sunt numerosi tineri si fosti tineri moldoveni care au participat, incepind cu 1991, la taberele de instruire legionara din Romania. In acele vremuri mai traia Simion Ghinea, legionar vechi din garda lui Corneliu Zelea Codreanu, un reper mai era un domn Marcu din Focsani, Romania, iar printre capii miscarii legionare post-decembriste s-a numarat Serban Suru, care a instruit numerosi tineri moldoveni, si scriitorul si profesorul Radu Sorescu a cochetat la un moment dat cu aceasta miscare, scotind si un ziar cu denumirea de „Noua Dreapta”. Rodul actual al instruirii numerosilor tineri moldoveni este existenta Miscarii Noua Dreapta Chisinau, miscare ce editeaza si un ziar, Spada. Ambele miscari, dincolo de ideologia lor de esenta fascista, au drept scop desfiintarea statului R. Moldova si unirea acestuia cu Romania.
In zilele de 3 si 4 aprilie, in ajunul alegerilor din R. Moldova, legionarii romani au dat si ei un semnal la ce urma sa se intimple la Chisinau incepind cu data de 6 aprilie, iar acesta s-a constituit intr-o serie de manifestatii in fata Ambasadei R. Moldova de la Bucuresti. Mesajul lor era clar – contestarea rezultatului alegerilor care urmau sa se desfasoare –, mesaj reluat cu docilitate chiar de a doua zi de catre bandele criminale care au bagat spaima in cetatenii pasnici ai Chisinaului. Serviciile secrete romanesti cunosc foarte bine relatiile legionarilor romani cu cei moldoveni, iar noi suntem convinsi ca, pe anumite compartimente, au tot interesul sa le stimuleze tendintele nationalist-unuioniste, asta si cu riscul unor bai de singe in R. Moldova. In spatele majoritatii studentilor moldoveni din Romania, celor care protesteaza impotriva legalitatii alegerilor, stau si cetateni romani cu o temeinica disciplina legionara. Precizam ca doctrina legionaro-fascista este interzisa si condamnata in toata Europa. Privitor la tentativa de lovitura de stat din Moldova, cunoastem si despre implicarea a inca cinci servicii secrete straine. Implicarea romaneasca a fost extrem de complexa si costisitoare, material si uman, iar rezultatul alegerilor nu a justificat si acoperit aceste cheltuieli. Potrivit unor surse din sfera serviciilor de informatii, Basescu a avut suficiente motive ca, la intilnirea de miercuri seara cu sefii serviciilor secrete, sa le reproseze acestora ineficienta si cheltuielile uriase pentru o cauza deja pierduta, sa le impute inexactitatea rapoartelor facute cu privire la adevarata stare de lucru din R. Moldova.
Mihai CONTIU
Alte grupari din Romania care au sprijinit si incurajeaza tentativa de lovitura de stat din R. Moldova
Nota mea: “Moldova Suverana” ar trebui sa-si vada de hooligansii ei, mai vechi sau mai… “noi”!
„REVOLUTIA“ de la Chişinău a murit! Tradarea tinerilor. Chiar in acest moment au loc arestari pe capete. "Opozitia" se dezice de protestatari
De altfel, nici nu putea fi mulţumit de tinerii care au fluturat drapelul tricolor cu harta Romåniei Mari tocmai nomenclaturistul Urechean care a fost decorat cu Ordinul „Sfåntul Dumitru“ de gradul II, acordat de Alexii II, Patriarhul întregii Rusii, cu Ordinul „Serghii Radonejskii“ de gradul II, acordat tot de Patriarhul rus, Alexii II, în aprilie 2004. Mulţi ani membru al Guvernului, „opozantul“ de azi a votat toate hotărårile specifice guvernării antiromåneşti de la Chişinău. Nici celălalt „opozant“ de frunte, Vladimir Filat nu este departe de performanţele lui Urechean. Avånd la bază Şcoala superioară de Partid Leningrad a fost lansat în cariera politică de fostul maior KGB, Dumitru Diacov.
„Noii kaghebişti“ au căzut la pace cu „vechii kaghebişti“
În ce-l priveşte pe Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, şi unul dintre „negociatorii“ cu Voronin, a trecut ieri prin Piaţa centrală din Chişinău, unde se adunaseră un număr mult mai mic de protestatari şi a afirmat: „Nu este necesar ca lumea să stea în stradă pånă la epuizare“, cu alte cuvinte le-a indicat oamenilor să se ducă acasă, deoarece „între timp Opoziţia lucrează“.
În aceste zile au avut loc la Chişinău cele mai puternice proteste împotriva sistemului de tip sovietic care încă reţine Basarabia în ghearele ruseşti. La 7 aprilie 2009, la Chişinău s-a declanşat o adevărată revoltă populară împotriva fraudării de către comunişti a alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009. Peste 30 de mii de tineri au manifestat în faţa Preşedinţiei şi Parlamentului, luptåndu-se cu forţele de poliţie şi pătrunzånd în sediile Puterii politice.
Romånii basarabeni din Atena, Belgia şi Paris au ieşit şi ei în stradă, ieri, pentru a susţine idealurile tinerilor anticomunişti din Chişinău, protestele anticomuniste s-au extins şi în alte localităţi din Basarabia – Bălţi şi Ungheni, iar în plan internaţional grupuri de studenţi basarabeni din Romånia continuă manifestaţiile de suport în Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Iaşi.
În faţa Consiliului Uniunii Europene de la Bruxelles, s-a organizat o manifestaţie, în semn de solidaritate cu tinerii de la Chişinău care protestează împotriva falsificării rezultatelor scrutinului din 5 aprilie 2009 în favoarea comuniştilor.
Guvernarea comunistă a încercat iniţial izolarea Chişinăului de restul Basarabiei, şi stoparea grupurilor compacte de studenţi basarabeni şi ziariştii romåni şi străini la vama dintre Romånia şi Republica Moldova, însă ieri aceste măsuri au fost ridicate.
Rusia spune nu
„Vrem să atenţionăm opinia publică internaţională, OSCE-ul în special, să nu recunoască alegerile“, au declarat liderii organizaţiilor de studenţi basarabeni, ieri seara, în cadrul unui miting spontan desfăşurat la crucea de la Universitate. Ministrul rus de Externe, Seghei Lavrov, a respins această idee, considerånd că apelurile de reconsiderare a alegerilor legislative din Moldova sunt „fără fundament“.
Lavrov a declarat că „Ministerul rus al Afacerilor Externe speră că bunul-simţ va triumfa şi că ordinea publică şi constituţională va fi reinstaurată în următoarele cåteva zile şi că alegerea cetăţenilor moldoveni va fi confirmată de toate forţele responsabile politic“.
Moldova este în momentul de faţă punctul de intersecţie al unor axe de putere aflate în interiorul Rusiei, care folosesc ca pe o pårghie Chişinăul, pentru a imprima o dinamică centripetă rebelilor CSI-ului sau unor ţări „nealiniate“, cum este Georgia. Pe de altă parte, tot în Moldova se joacă şi cartea definirii şi stabilizării frontierei geopolitice a fostului/ noului Imperiu Rus.
Serghei Lavrov a mai afirmat, provocator, că revoltele din Moldova urmăresc să submineze suveranitatea fostului stat sovietic, acuzånd de complot forţele care doresc unirea cu Romånia. Imediat după ieşirea publică a Rusiei, regimul comunist de la Chişinău a instituit regimul de vize – numai pentru cetăţenii romåni – iar ambasadorul romån a fost declarat persona non grata.
Europarlamentarul Nicholson, care a făcut parte din echipa de observatori a OSCE, a precizat că a încercat din greu, alături de alţi europarlamentari, să introducă în raport o serie de declaraţii privind neregulile observate la alegeri, şeful misiunii OSCE respingåndu-le. „Problema este că e vorba de un raport al OSCE şi în organizaţie sunt, bineînţeles, ruşii. Iar punctul lor de vedere a fost destul de diferit, substanţial diferit de al meu, spre exemplu“, a mai afirmat Nicholson care a precizat că „…la ora 1.00 noaptea comuniştii aveau 35% din voturi, iar cele 15-16 partide de opoziţie aveau împreună 40-45%. La ora 8.00 dimineaţa, situaţia s-a schimbat radical. Comuniştii aveau 50%, iar opoziţia înregistra un procent foarte mic“.
Între timp, după „negocierile“ de ieri noapte, BEC-ul a anunţat ca s-a rectificat puţin problema procentelor astfel încåt să fie ceva mai mulţumită Opoziţia.
Tinerii noii generaţii de basarabeni au fost trădaţi de liderii „Opoziţiei“
Tinerii ieşiţi la proteste au sperat să fie dirijaţi de conducătorii celor trei partide, PL, PLDM şi AMN, care, însă, au negociat cu comuniştii – au condamnat acţiunile tinerilor, au temporizat lumea ca să nu meargă spre Radioteleviziune. Nu au cerut nici deblocarea accesului spre Chişinău, blocat pe toate direcţiile, nu au scos o vorbă despre cei arestaţi în cursul nopţii trecute şi nici nu spun clar că nu îşi vor ridica mandatele de deputat – singura posibilitate reală de a nu fi legitimat acest Parlament şi de a se deschide calea spre alegeri repetate, fără comunişti, sau cu mai puţini comunişti, pe cåt posibil.
Dorin Chirtoacă a mai afirmat în cursul zilei trecute: „Arborarea drapelului Romåniei pe clădirea Preşedinţiei şi prezenţa simbolurilor Romåniei la violenţele de la Chişinău constituie o provocare… Personal, am cerut luni tinerilor în Piaţă să nu folosească simbolurile altor state şi dacă vor să-şi exprime punctul de vedere, să o facă în baza simbolurilor Republicii Moldova, nu ale Romåniei“.
Liderii Opoziţiei au fost deranjaţi de simbolurile Romåniei, ca şi Voronin, dar s-au făcut că nu le văd pe cele ale UE, deoarece drapelul UE a fost şi el înălţat pe clădirea Preşedinţiei.
Concluzia este simplu de tras, politicienii „democraţi“ din noua gardă a Rusiei nu au vrut altceva decåt să confişte revoluţia tinerilor şi idealul lor de unitate naţională, pentru a întări statalitatea Republicii Moldova, în opoziţie de fapt cu tinerii de la Chişinău care şi-au exprimat clar şi apăsat punctul de vedere, Reîntregirea.
Tinerii noii generaţii au vrut cu disperare să rupă „gardul de sårmă ghimpată“ între cele două maluri ale Prutului, dar resurecţia anticomunistă a tineretului din Basarabia nu a convenit nici Uniunii Europene.
Occidentul susţine regimul comunist
Reprezentanţii oficiali ai Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, Federaţiei Ruse, ai Comisiei Europene, Consiliului Europei şi OSCE au solicitat manifestanţilor să înceteze protestele şi actele de violenţă, recunoscånd rezultatele alegerilor parlamentare din Moldova.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a anunţat că alegerile din Moldova corespund standardelor internaţionale, declaraţia aparţinånd chiar preşedintelui Comitetului miniştrilor Consiliului Europei, ministrul Afacerilor Externe din Spania, Miguel Angel Moratinos şi preşedintele APCE, Luis Maria de Puig (altfel un foarte bun prieten al autonomiştilor maghiari din Harghita Covasna). Anterior, Terry Davis, secretarul general al Consiliului Europei a declarat că CoE nu pune la îndoială rezultatele alegerilor din Moldova.
https://www.curentul.ro/