Cum tratează Ucraina românii? Dar Sofia? Respectă Ungaria promisiunile de protejare a românilor? Cum e să fii român în Valea Timocului? Situaţia celor aproape un milion de români care trăiesc în ţările vecine României este sumbră în cele mai multe cazuri.
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, a declarat într-un interviu realizat de adevărul.ro că în Ucraina continuă o practică “moştenită de la colosul sovietic”, îndreptată împotriva minorităţii române, iar în Bulgaria românii au doar un liceu şi o biserică la Sofia şi “lucrurile sunt destul de îngrijorătoare”
Despre românii din Valea Timocului, Tomac a spus că aproape 250.000 de români sunt “lipsiţi de drepturile elementare pe care un stat democratic trebuie să le asigure unei minorităţi”. Iar în Ungaria “am ajuns în situaţia greu de înţeles şi de acceptat ca în interiorul Autoguvernării să se discute mai mult în limba maghiară decât în limba română”
TRANSCRIPTUL INTERVIULUI:
Aţi declarat recent că situaţia românilor din sudul Basarabiei este „alarmantă” pentru că Ucraina duce o politică de „deznaţionalizare” şi de „asimilare” a populaţiei româneşti. Sunt vorbe grele.
Eu aş face un pas în spate şi as spune că ilustrul Nicolae Iorga spunea că România este o ţară locuită de români şi înconjurată de români. Nu s-a schimbat foarte mult situaţia.
În noaptea dinspre 28 spre 29 iunie 2010 monumentul lui Lenin amplasat în parcul central din oraşul Reni (situat pe Dunăre, în sudul Basarabiei istorice, la 3 kilometri de Giurgileşti) a fost distrus de către persoane necunoscute, relata presa de la Odesa anul trecut. Din tovarasul Lenin mai ramasesera doar picioarele (foto jos). Reprezentanţii ministerului ucrainean al Afacerilor Interne au presupus că distrugerea monumentului s-a făcut prin legarea acestuia cu un odgon şi tractarea cu ajutorul unui automobil de marca UAZ. Procurorul raionului Reni, Vitali Goloşceak, a dispus deschiderea unei anchete în acest caz, în baza articolului 296, alineatul 2 (huliganism) din Codul Penal al Ucrainei. Presa ucraineană de la Odesa şi Kiev a calificat cazul, la unison, drept un act de vandalism.
Iata ca la mai putin de un an, Lenin, mai precis capul lui, s-a intors inapoi la Reni, pe soclu, aurist si lustruit. Oare unde i-or umbla picioarele?…
Foto sus: Corespondentul Ziaristi Online din Reni, Basarabia de Sud/Bugeac
Deşi veche membră a PSD şi aflată la al doilea mandat în Camera Deputaţilor, Aura Vasile a căpătat o destul de mare notoritate publică îndeosebi prin scandalurile legate de “Comisia Udrea”, din care făcea parte. Acest lucru avea să aibă şi un revers destul de puţin plăcut pentru apriga politiciană, întrucât desele sale apariţii televizate, îndeosebi în legătură cu scandalul înregistrărilor de la amintita comisie au readus-o în memoria foştilor săi subalterni de la ITA, Autobaza 6, unde aceasta a îndeplinit funcţia de şef de atelier între 1980 şi 1984. Aceştia au amintiri dintre cele mai neplăcute legate de cea supranumită “Lina Ciobanu a politicii româneşti actuale”
Cititi dezvaluirile despre vicelidera Grupului PSD din Camera laZiaristi Online
Nota Ziaristi Online: Stam la dispozitia tuturor persoanelor nominalizate de “Sursa A” pentru publicarea dreptului la replica sau a unor eventuale completari.
Speranţele bolşevicilor într-o răsturnare revoluţionară în România nu s-au realizat, astfel că tezaurul românesc a rămas, până în ziua de astăzi, cu excepţia restituirii unor piese artistico-istorice, în posesia autorităţilor de la Moscova. Documentele citate mai sus arată însă că, încă din primele zile de după confiscare, guvernul sovietic începuse să cheltuiască din banii tezaurului. Probabil că, de atunci şi până la dispariţia URSS, aceste practici au continuat, ceea ce ar explica de ce tezaurul românesc este astăzi… de negăsit!
“In 1919, teritoriul Ucrainei era cu 60% mai mare decât astăzi… Am pierdut Transnistria, Maramureşul, Sudul Bucovinei, care acum se află în România. De aceea, noi astăzi nu avem integritate teritorială, dar trebuie să tindem spre acest lucru”
Marian Lupu consideră că un preşedinte care nu este „parte a unor aranjamente şi obligaţiuni” ar putea să acţioneze mai de capul lui, sau, cum a formulat interimarul în stilu-i inconfundabil, „de o manieră care să perturbeze tot sistemul politic”.
Mulţi îmi reproşează că sunt cu Băsescu, în condiţiile în care pensionarii suferă, iar guvernul Boc reprezintă o calamitate. Şi de-ar fi aşa, măcar sunt dezinteresat, nu stipendiat ca împuţiciunile de la ICR.
Astazi, de la ora 18.00, la Palatul Sutu din Piata Universitatii, aprigii condeieri George Damian, poate cel mai bun ziaristi cunoscator al situatiei romanilor din jurul Romaniei, si Catalin Florintiu Varzaru, fostul nostru editor de la Ziua si un talentat scriitor (care trebuie sa-si faca de urgenta un blog), lanseaza o lucrare-alerta: Romanii din Bugeac pe cale de disparitie – O calatorie prin satele romanesti din sudul Ucrainei. E bine sa stim ca romanii din Basarabia de Sud, leagan al unor minti si brate romanesti de mari calibru, cum ar fi Maresalul Averescu, sunt, la fel ca cei din Bucovina de Nord si Tinutul Herta, cei mai opresati frati din intreg spatiul etno-spiritual romanesc.
“Nu trebuie să ignorăm faptul că există încă state şi regiuni în Europa în care normele şi standardele democratice în materie necesită în continuare eforturi serioase pentru a fi pe deplin respectate”, amintea presedintele Romaniei, Traian Basescu, la recentul sau discurs din plenul APCE. Aceasta este Ucraina revansarda. La fel ca si Bulgaria, unde nu este recunoscuta minoritatea romana de nici un fel, sau Serbia, unde comunitatile romanesti intampina mari greutati sau Ungaria, unde romanii au fost aproape total maghiarizati. “Un mecanism care şi-a dovedit eficienţa în această direcţie este monitorizarea. Necesitatea menţinerii sale este cu atât mai evidentă cu cât mai multe minorităţi, inclusiv cea română, se confruntă cu dificultăţi în păstrarea şi afirmarea identităţii lor culturale, cu refuzul recunoaşterii drepturilor lor identitare, cu discriminarea pe motive lingvistice şi cu asimilarea forţată.” Da: Ucraina, Bulgaria, Serbia, Ungaria, vecinii nostri dragi. Cum presedintele Basescu a declarat anul 2011 – Anul Romanilor, aceasta carte-manifest, carte-strigat de ajutor, a curajosilor jurnalisti ramasi din ceea ce a fost cel mai bun ziar-jucator pentru apararea identitatii nationale a romanilor, trebuie sa serveasca informarii responabililor europeni – mai ales ca e publicata si in engleza – si trebuie difuzata de urgenta la APCE (mai putin ungurilor, rusilor si ucrainenilor, ca o pun pe foc).
“România va urmări respectarea drepturilor românilor din străinătate prin cooperarea cu statele de origine, în baza mecanismelor europene şi internaţionale. Vom întreprinde demersuri în vederea recunoaşterii statutului de minoritate românească pentru aromâni, vlahi, istroromâni şi meglenoromâni”, mai zicea Basescu, in acelasi discurs. Doamne ajuta!
Iata ce scrie Damian: Biserici demolate, preoţi bătuţi, monumente vandalizate, cimitire desacralizate, limba română alungată din şcoli, deznaţionalizare şi purificare etnică – aceasta este soarta de azi a românilor din Bugeac, sudul Basarabiei, sau regiunea Odesa din Ucraina după denumirea oficială. Mai mult de 120.000 de etnici români sunt supuşi zilnic unui agresiv proces de deznaţionalizare după cum am putut constata la faţa locului în vara anului 2010.
Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre românii din Bugeac şi suferinţele lor de azi vă invităm la lansarea volumului scris de George Damian şi Cătălin Vărzaru „Românii din Bugeac pe cale de dispariţie. O călătorie prin satele româneşti din sudul Ucrainei” care va avea lor marţi 1 februarie 2011, orele 18:00 la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti.
Vorbitori: Eugen Tomac, secretar de stat Departamentul pentru Românii de Pretutindeni; Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Senatului; Viorel Badea, vice-preşedintele Comisiei de Politică Externă a Senatului.
La sfarsitul saptamanii trecute, Mircea Geoana, presedintele Senatului Romaniei, a fost la Chisinau, “intr-o vizita de lucru” de doua zile, 28 si 29 ianuarie. Pe langa acest rand, din care se deduce ca s-a intalnit cu majoritatea oficialilor din Republica de la Chisinau, nimic important nu s-a auzit despre vizita sa peste Prut. Si totusi, este vorba “al doilea om in stat” in vizita in “cel de-al doilea stat romanesc”! Ce-a cautat Geoana la Chisinau? Dincolo de faptul ca este locul in care salasluieste acum fostul sau aghiotant de campanie, Cozmin Gusa, ce il leaga pe Geoana de Basarabia, ca sa-si piarda doua zile din pretioasa sa viata? Mister total.
Daca ne uitam la aceasta vizita de complezenta constatam ca, practic, nu a ramas nimic in urma ei. Si totusi, nu-i adevarat! A ramas ceva: un botez. Un botez la care Geoana, singur-singurel (sotia avea o treaba: “a trebuit să plece în altă parte”), a nasit un finut “moldovan” in… Catedrala Mitropolitana din Chisinau. Desigur, toate bune si frumoase, mai putin faptul ca somptuoasa Catedrala in cauza apartine de facto Bisericii Ortodoxe Ruse prin filiala sa condusa de colonelul Vladimir Cantarean, Mitropolit al Chisinaului si “Intregii Moldove”. Slujba a fost tinuta de preotul Vadim Cheibaş, care e chiar secretar al Mitropoliei moscovite. Vocea mireanului de rand ne spune ca nu asta conteaza, ci sa fie pruncul sanatos. Adevarat, in ce priveste ultima parte, insa, cand vorbim de al doilea om in statul roman, noi credem ca ar trebui sa conteaze unde pune piciorul si la ce Mitropolie se inchina, mai ales cand se afla intr-o vizita oficiala, “de lucru”. In acel moment el reprezinta Romania si nu pe cetateanul Mircea Geoana de Dabuleni.
Sa zicem, totusi, ca, asta e… Cel de-al doilea om in “statul roman” a nasit in biserica ruseasca dar se va spala de pacate intr-una romanesca, vizitand, in calitatea sa de presedinte al Senatului, si Mitropolia noastra, a Basarabiei, recunoscuta dupa lungi ani de lupta ale autoritatilor romanesti cu serviciile secrete rusesti si administratiile comuniste de la Chisinau. Dupa cum amintea si presedintele Traian Basescu intr-unul dintre discursurile sale fundamentale din plenul Camerelor reunite ale Parlamentului Romaniei: „A rosti slujba în limba română şi a oficia într-o biserică aparţinând Mitropoliei Basarabiei a fost, adesea, un act de eroism, deşi libertatea religioasă trebuie respectată ca orice drept universal”. Ce credeti? S-a intalnit Geoana cu Mitropolitul Petru? As! In cele doua zile ale “vizitei de lucru”, cel de-al doilea om in stat nu a avut timp sa-l vada pe primul om al Mitropoliei Basarabiei. Implicatiile gestului sau sunt dezastroase, dupa cum vom arata aici. Gafa sau nu, mesajul transmis prin aceasta omisiune, intr-un spatiu sensibil, al confruntarilor continue, de toate tipurile, este in mod clar unul indreptat direct impotriva intereselor Romaniei. Interesant ca nici ambasadorul nostru la Chisinau nu i-a indreptat pasii spre Mitropolia Basarabiei.
In schimb, insotit de o cohorta de oficiali romani, in frunte cu ambasadorul Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul ministrului de Externe Teodor Baconschi, Mircea Geoana s-a pretat la un ciudat periplu turistico-religios, la alte doua fiefuri ale Bisericii Ortodoxe Ruse din Moldova, fostele manastiri romanesti Capriana si Curchi. La cea din urma unde a poposit, si-a facut cruci alaturi de staretul Siluan Şalaru, a aprins lumanari stantate de Patriarhia Moscovei si a lasat un emotionant mesaj in “Cartea de onoare” a salasului, asa cum veti citi mai jos.
„Operaţiunea română” în cadrul Marii Terori din RASSM
Deşi s-a considerat, o anumită perioadă, că regimul comunist, în politica sa de exterminare în masă, se conducea în special, aşa cum declarau în repetate rânduri Stalin şi acoliţii săi, de principiul luptei de clasă, în realitate, nimicirea indezirabililor se efectua şi în baza criteriului etnic. O dovadă elocventă în acest sens o constituie şi aşa-numita „operaţiune română”, instrumentată de vârfurile organelor de represiune din perioada Marii Terori – Nikolai Ezhov, şeful NKVD, şi Andrei Vyshinsky, procurorul general al URSS, care au semnat câteva zeci de procese-verbale ale „dvoicii” de la Moscova, trimiţând la moarte, cu preponderenţă în baza criteriului etnic, câteva mii de persoane nevinovate de origine română din RASSM. Este adevărat că şi Troika Specială de la Tiraspol a condamnat la moarte sute de etnici români în baza aceluiaşi criteriu etnic, dar, până în prezent, nu s-a ştiut că românii moldoveni din pseudoformaţiunea statală „moldovenească” au avut parte de o „atenţie specială” din partea „corifeilor” terorii comuniste – Ezhov şi Vyshinsky. Cele câteva zeci de procese-verbale depistate în arhiva SIS al Republicii Moldova, semnate de cei doi „corifei” ai Marii Terori, înfiorează nu numai prin cruzimea fără de margini, ci şi prin pedantismul şi scrupulozitatea cu care a fost instrumentată „operaţiunea română”.
Listele persoanelor care au fost parte din aşa-numita „operaţiune română” erau alcătuite de NKVD din RASSM, vizate de şeful acestei instituţii de la Kiev şi, abia după asta, expediate la Moscova. După ce Ezhjov şi Vyshinsky semnau procesele-verbale de condamnare la moarte sau la ani grei de GULAG, respectivele procese-verbale, împreună cu alte documente adiacente, erau expediate la Kiev şi Tiraspol pentru a fi puse în aplicare sentinţele.
Condamnările la moarte în cadrul „operaţiunii române” au început la 8 octombrie 1937, când Nikolai Ezhov, comisarul poporului pentru Afacerile Interne al URSS, tot el – comisar general al securităţii statului, împreună cu un alt călău notoriu, Andrei Vyshinsky, procurorul general al URSS, au semnat procesul-verbal nr.1, cu care începea această monstruoasă şi imensă crimă, numită eufemistic „operaţiunea română”.
Cele 139 de persoane, învinuite de „spionaj şi activitate diversionistă în favoarea României”, care au fost incluse în acest prim proces-verbal, au fost „identificate” de conducerea a două detaşamente de grăniceri sovietici – Moldovenesc şi Râbniţa, dislocate la frontiera de vest a RASSM. Listele ticluite de responsabilii din cadrul celor două unităţi de grăniceri au fost prezentate lui Ezhov şi Vyshinsky de către conducerea NKVD de la Tiraspol.
I. Leplevski, comisar al poporului pentru Afacerile Interne al RSS Ucrainene şi şeful NKVD-ului de la Kiev, la 11 octombrie 1937, prin intermediul unei directive, ordona şefului NKVD-ului de la Tiraspol, Rivlin, să pună în aplicare neîntârziat sentinţa cu referire la cei 125 de oameni, condamnaţi la moarte de către Ezhov şi Vyshinsky, cu excepţia a 18 persoane, a căror execuţie a fost amânată. Printre cei 18 figurau mai mulţi reprezentanţi ai nomenclaturii de partid şi sovietice a RASSM din acea perioadă sau din perioada precedentă: Grigore Starâi-Borisov, preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului din RASSM; Iosif Badeev (Suslik sau Vanştein), secretarul Comitetului Moldovenesc Regional al PC(b)U în perioada 1924-1928; Nikolai Golub, secretarul al doilea al Comitetului Moldovenesc Regional al PC(b)U; Bogopolski Haim, secretar al aceluiaşi Comitet Moldovenesc Regional al PC(b)U în anii 1928-1930; Ivan Krivorukov, născut în Chişinău, fost membru al Sfatului Ţării, care a votat împotriva Unirii Basarabiei cu România, refugiat în stânga Nistrului, şef al „guvernului provizoriu muncitoresc-ţărănesc al Basarabiei”, cu sediul la Odesa, comisar al poporului pentru Agricultură în RASSM, în anul 1924. Cea mai mare parte din aceşti 18 demnitari de prim rang din RASSM vor fi executaţi ceva mai târziu şi doar pentru câţiva pedeapsa capitală va fi comutată cu ani grei de GULAG. Cel mai şocant lucru în drama acestor funcţionari importanţi din RASSM era faptul că decizia cu privire la includerea lor în categoria „spionilor români” a fost formulată de comandanţii unor detaşamente de grăniceri, care aveau totuşi obligaţiunea de a asigura paza frontierei URSS, şi nu de formulare a unor capete de acuzare unor demnitari de stat cu rang înalt.
La 13 octombrie 1937, la o zi de la emiterea directivei respective de către Leplevski, în închisoarea NKVD din Tiraspol erau executate primele 57 de persoane, iar încă peste o zi, la 15 octombrie – alte 48 de persoane. Sentinţa de condamnare la moarte a două femei – Domnica Tâmcişina din satul Slobozia, r-nul Codâma şi Marina Tanitoi, din satul Hlinoaia, r-nul Slobozia, în cazul celei dintâi a fost comutată cu 10 ani de lagăre, iar în cazul celei din urmă a fost anulată, aceasta fiind repusă în libertate – un caz aproape unic în istoria Marii Terori din RASSM. În schimb, Alexei Turtăcaldă, condamnat la 10 ani de lagăre, conform sentinţei din 18 octombrie 1937 – a fost împuşcat.
„Conveierul” morţii funcţiona practic non-stop la Tiraspol. Deja pe 10 octombrie 1937, Ezhov şi Vyshinsky semnau un nou proces-verbal din cadrul aceleiaşi „operaţiuni române”, nr. 4, prin care erau condamnate la moarte 66 de persoane, iar altele 20 – la câte 10 ani de GULAG.
NKVD-ul de la Moscova cerea subdiviziunii de la Kiev, dar şi celei de la Tiraspol ca decizia privind executarea celor 66 de persoane să fie „pusă imediat în aplicare”. Pe 15 octombrie, 65 din cei condamnaţi la moarte pe data de 10 octombrie, de Ejov şi Vyshinsky, erau împuşcaţi în închisoarea NKVD din Tiraspol. Cel de-al 66-lea din această „listă a morţii” – Vasile Volghin-Piskunenko a fost executat o lună mai târziu – pe 16 noiembrie 1937.
Pentru ca surpriza să fie cât mai puternică, atacurile rusești sau sovietice se dau în zile de vacanță (invazia Cehoslovaciei în august 1968), în timpul marilor evenimente care mențin atenția și liderii lumii în altă parte (Georgia în timpul olimpiadei din 2008), sau sărbătoare (invazia Afghanstanului de Crăciunul lui 1979). Tot așa a procedat Rusia cu altă lovitură de imagine, în Ajunul Crăciunului anului 2010, când a anunțat împreună cu Parisul perfectarea cumpărării a două porthelicoptere franceze de clasa Mistral, cu încă două ce ar urma să se construiască în șantierele navale rusești. Palatul Elysee a descris afacerea ca o mare victorie a industriei franceze, cu peste o mie de slujbe garantate în următorii doi ani. Dar au fost și voci (de exemplu Andre Glucksmann) care sublinia faptul că anunțul în Ajunul Crăciunului era mai degrabă menit să distragă atenția publicului de la „o afacere murdară”.
Totuși, inițierea afacerii durează de ceva vreme. Intenția rușilor și începerea negocierilor este ceva mai veche, atâta doar că negocierile au durat mai mult. Unii analiști au considerat că nu este posibil ca un stat NATO să vândă echipament militar și tehnologie unui stat care menține în doctrina sa militară NATO ca principală amenințare la adresa securității sale. Dar aceștia nu au luat în calcul mai mulți factori referitori la Franța actuală, factori speculați cu dibăcie de către liderii ruși. Franța, la fel ca și Rusia, are de înghițit o pilulă amară: trecerea de la statutul de putere de prim rang la unul de putere de rang secund. Acum o sută de ani, Franța era o mare putere, Rusia a fost o superputere până în urmă cu douăzeci de ani, sub numele de URSS. Această trecere, împreună cu noile situații la care sunt nevoiți să se adapteze atât liderii, cât și populația, poate trezi adânci resentimente către cei care rămân în poll position, în speță SUA. Tresăririle de orgoliu rănit, cum a fost decizia lui de Gaulle de a retrage Franța din structurile de comandă ale NATO nu schimbă realitatea, am văzut că Szarkozy a readus Franța înapoi în procesul de decizie NATO. Dar nu schimbă nici percepția, nici atitudinea liderilor și populației. Această decădere din rang are și consecințe directe, percepute din plin, cum au fost cele referitoare la războiul declanșat de SUA în Irak, care a costat Franța pierderea unor contracte de 40 de miliarde de dolari cu regimul lui Saddam Hussein. Dincolo de retorica antiimperialistă, este vizibil că Franța este una dintre cele mai imperialiste state moderne, prin acțiunile sale în zona sa de influență de necontestat, fostele sale colonii. Nu degeaba în indexul statelor eșuate din 2010, în topul primelor douăsprezece, jumătate sunt foste colonii franceze, în care Franța continuă aceeași politică, exploatarea resurselor, fără preocupare atentă asupra condițiilor populației sau moralității regimurilor pe care le susține, iar în caz că monopolul îi este contestat, se implică direct, inclusiv prin asasinate sau chiar intervenție militară, lucruri mai puțin vizibile, deoarece cui îi pasă de Coasta de Fildeș sau Djibouti. Cu toate astea, critică acțiunile altora, nu mult diferite de ale sale.
Raportul cuprinde cinci capitole care reflectă situaţia în domeniile audiovizualului, presei scrise şi online, dar si, pentru prima dată, o analiză a situaţiei presei din Transnistria.
Cei trei care “au speriat Vestul”: un evreu, un cyborg si un rus, toti KGB-isti 🙂
Serviciul de spionaj rus însoţeşte fiecare acţiune politică de proporţii cu un val de minciună declanşat în presa internaţională. Acesta este creat de Serviciul de dezinformare “A”. El creează teze false şi le aruncă în presă prin intermediul jurnaliştilor mituiţi/cumpăraţi, care sunt agenţii săi (daca sunt si jurnalisti si calugari cu atat mai bine 🙂 – nota mea). Apoi oamenii oneşti le reproduc în articole şi interviuri, luandu-le de bune.
Poţi să recunoşti semnătura serviciului de spionaj, fie şi numai după repetarea frecventă a tezelor. Pentru fiecare repetare, Serviciul “A” oferă o plată suplimentară. În operaţiunea “Biserica din străinătate” există două astfel de teze.
1. Patriarhia Moscovei este gata să rupă cu ecumenismul şi va ieşi imediat din Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Problema părăsirii CMB s-a discutat deja pe larg în eparhii.
2. Putin are nevoie de patriarhul “său”. Stalin l-a avut pe Serghei, Hruşciov pe Aleksii, Brejnev pe Pimen, iar Putin vrea să-l vadă ca patriarh pe mitropolitul Lavr. Însă pentru aceasta iniţial trebuie să unească BRS (Biserica Rusă din Străinătate) cu Patriarhia Moscovei.
Ambele teze sunt destinate emigranţilor ruşi, oameni care îşi iubesc cu sinceritate patria istorică, însă necunoscători ai multor legi nescrise ale acesteia. Tezele sunt false. La o analiză atentă, ele se prăbuşesc ca un castel de nisip.
Legenda Nr.1. Rusia rupe legătura cu ecumenismul.
Din păcate, această problema nu reprezintă la noi un subiect de interes public. Măcar din simplul motiv că majoritatea credincioşilor noştri sunt babele de la ţară, care nici nu cunosc cuvântul “ecumenism”. Ele au încredere în părerea preoţilor.
Ierarhii recunosc uneori, oftând, că au fost obligaţi de KGB să intre în Consiliul Mondial al Bisericilor. Dar nu explică cu ce scop. Deşi timpurile sovietice se pare că au trecut, Rusia se află în continuare în CMB. Înseamnă că serviciul actual de spionaj are nevoie de această calitate de membru. Dar pentru ce? Răspunsul este simplu: pentru ca, prin intermediul clerului străin racolat, să influenţeze orientarea oamenilor politici din Occident.
Dar, în multe ţări, printre enoriaşii înflăcăraţi există şi parlamentari, şi miniştri ai apărării, şi şefi ai serviciilor de spionaj/informaţii. Atunci de ce serviciul rus de informaţii să nu încerce să-i racoleze prin intermediul unuia dintre episcopi sau cardinali? Această idee este destul de reală. Doar că iniţial trebuie făcut în aşa fel încât aceşti ierarhi să devină agenţii noştri. Anume cu aceasta se ocupă marea misiune a Patriarhiei Moscovei de sub conducerea rezidenturii serviciului de spionaj de la Geneva.
Adunarea la un loc a unui număr mare de clerici îi scuteşte pe spionii ruşi de a face cheltuieli de călătorie. Dar şi motivul este destul de convingător: chipurile, mă interesez de activitatea dumneavoastră din Consiliul Bisericilor. Povestiţi-mi despre dumneavoastră, daţi-mi un interviu! Şi episcopul străin poate fi de acord să poarte o discuţie sinceră cu prietenul rus: doar predica este obligaţia sa de preot. Iar celălalt îi înmânează un cadou scump. Sau, în mod contrar, îi arată o fotografie, a cărei publicare pe paginile ziarelor va frânge cariera sa de episcop. După aceasta, racolarea decurge ca unsă.
Se întâmplă şi altfel. Episcopul străin îl racolează pe spionul nostru şi îl converteşte la credinţa sa. Au fost astfel de cazuri. În racolare obţine victoria cel ce este mai puternic din punct de vedere spiritual. Şi nu este chiar atât de uşor să stabileşti primul contact cu un episcop, în ţara sa de origine. Daca îi va cere o audienţă un jurnalist rus, care dintr-un motiv anume a devenit extrem de interesat de religie, reacţia episcopului va fi foarte precaută: “De ce anume vă interesez eu, şi nu un alt confrate de-al meu?”.
Reprezentanţii PM (Patriarhiei Moscovei) din CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor) au foarte mult de lucru. Serviciul de Informaţii Externe îi foloseşte în calitate de mijlocitori în relaţiile cu clerul străin.
“Este un prieten de la ambasada rusă! Este un om foarte cumsecade! Vi-l recomand din tot sufletul!” – spune preotul moscovit, cu o voce convingătoare, prezentând unui pastor luteran pe diplomatul puţin cunoscut, cu ochii alergând de colo-colo. Şi pastorul, crescut în condiţiile de seră ale democraţiei burgheze, crede cu sfinţenie cele spuse. Doar nimeni nu l-a minţit vreodată: în Occident minciuna este considerată drept semn de proastă educaţie. Pastorul, pur şi simplu, nu e învăţat s-o recunoască.
Iar în Rusia minciuna este o normă de viaţă. Oamenii sovietici au fost educaţi în condiţii de minciună generalizată. Este mai greu să nu minţi.
Adevarul: Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din statul vecin, apare în documentele oficiale ale României cu o altă identitate, Vlad Ulinici. Înaltul demnitar moldovean, Vladimir Plahotniuc, şi-a schimbat de două ori identitatea în România, şi a candidat la parlamentarele din noiembrie 2010, din Moldova, cu vechiul său nume.
Ceea ce se petrece acum in Romania legat de viza Schengen, cand toate belelele cad pe capul ministrului de externe Teodor Baconschi, acuzat ca nu si-a facut cum trebuie treaba, o treaba mare, desigur, fiindca, daca nu primim viza, degeaba a intrat Romania in UE, tara va da pasi mari inapoi, va fi o nenorocire, nu gluma, mi-a amintit de o intalnire pe care am avut-o aici, la New York, cu Andrei Serban.
Societatea “Catavencu” a ajuns la faliment. O alta firma la care aceasta avea datorii a cerut demararea procedurilor de bagare in faliment a SC Catavencu SA.
February 11th, 2011 
VR 
Cum tratează Ucraina românii? Dar Sofia? Respectă Ungaria promisiunile de protejare a românilor? Cum e să fii român în Valea Timocului? Situaţia celor aproape un milion de români care trăiesc în ţările vecine României este sumbră în cele mai multe cazuri.
Posted in 
Tags: 
