Ediţia de azi, luni, 20 iulie, a ziarului “Evenimentul zilei” apare împreună cu cartea “Feţele Reporterului”, un omagiu adus fostului nostru coleg, jurnalistul Horia Tabacu.
Cartea “Feţele reporterului” este un omagiu adus nu numai jurnalistului Horia Tabacu, dar şi unei meserii frumoase, cea de reporter, scrie EvZ. Cartea “Feţele Reporterului”, editată de cunoscutul editorialist Adrian Pătruşcă şi ilustrată cu fotografii ale prietenului său de-o viaţă, Dinu Lazăr, este disponibilă la toate chioşcurile de ziare, împreună cu ziarul “Evenimentul zilei”. Felicitări şi multumiri colegilor noştri de la EvZ!
Cuvântul de pe ultima copertă îi aparţine reporterului EvZ Mihnea Petru-Pârvu:
“Avea o artă a disimulării extraordinară. Stătea de vorbă, de la egal la egal, cu somităţi culturale sau politice, la fel de bine ca şi cu o florăreasă de cartier. Era un geniu în alegerea unui titlu. La interviuri avea un fel de „body language” care îl făcea pe interlocutor să „verse” tot fără să i se pună o întrebare directă. Era în stare să scrie un editorial în 20 de minute. Tot timpul avea idei și abordările sale erau originale.
Harul său de a găsi poveşti nu l-au avut mulţi reporteri. Orice obiect personal avea o poveste. Ceasul său, pantofii, paltonul, costumul, orice devenea în povestirile sale un obiect de patrimoniu cultural personal. În agenda sa telefonică se regăseau personaje antagonice. De la Petru Popescu, Mircea Dinescu şi Nicolae Breban, la numerele unor infractori de drept comun. Avea cuvinte pentru fiecare.”
Camelia Tabacu: Am ramas cu receptorul in mana asteptand, fireste, sa mi se umple urechile de proteste si injuraturi. Dar in loc de un firesc “baga-l-as in ma-sa”, am auzit “no, asta e”. Ca un oftat. Resemnat si demn.
Revista Presei: Ponta i-a îndemnat pe pesedişti şi pe toţi românii să iasă în stradă şi să meargă să protesteze în faţă sediilor PDL, pentru a cere dreptate. PSD a zis pas.
– Mă rog, mă iartă, amabile cititor. Dă-mi voie a te ruga să nu mă ‘ntrerupi până la fine. Îmi promiţi că mă vei lăsa să termin ceea ce d’abia am început ? Comptez pe promisiunea d-tale. Rencep dar.
Suntem în anul graţiei 3.874; ne aflăm în cetatea Tâmpitopole, locuită de Sinecorzi, ciudate fiinţe bipezi, cărora le lipseşte partea stângă a toracelui cu toate ale ei. Sinecorzii sunt un trib de Chinezi.
Deschid, cu permisiunea d-voastră, o mică parenteze istorică esplicativă.
(Acum două mii de ani, Chinezii declarară resbel Rusiei, vastă ţeară ce coprindea jumătate din continentul Europei. – Observaţi bine că narez numai faptele; nu fac niciun comentariu. – Bătaia avu loc pe fruntaria celor două ţări. Chinezii triumfară şi, trecând peste regimentele ruseşti ca peste un imens bulevard de cadavre, în o săptămână fură în capitala inamică, în două săptămâni ajunseră în centrul Europei şi în trei, după ce străbătură şi bătură, una după alta, toate ţările mari şi mici, se opriră pe ţărmii Atlanticului. Poate c’ar fi mers şi mai nainte dacă ar mai fi avut cu cine să se mai bată… Lumea întreagă sguduită, fu forţată a recunoaşte realitatea acestei invaziuni şi i se ‘nchină. Două mii de ani au trecut, şi Chinezii, cu perspectiva d’a domni până la judecata din urmă, domnesc asupra continentului vechi pe care l-au chinizat – permiteţi-mi acest singur novicism – cu totul). Închid aci parenteza crezându-vă luminaţi de ajuns.
Acum, graţioasă cititoare şi d-ta, amabile cititor, dacă doriţi a face o escursiune prin cetate, procuraţi-mi plăcerea a vă ‘ncrede în mine şi a mă urma. Voiu fi prea fericit să vă serv de cicerone în Tâmpitopole, care, aflaţi şi ţineţi minte, este numai o sucursale a Pe-Kingului.
Era mica fotografia aceea, dar dupa ce am purtat CIRAS-ul si Arktis-ul vreme de 18 luni nu am putut sa nu le recunosc. Uniforma franceza, Minimi-ul cu breteaua Kastinger…
“Grigore, colegul meu de litere, vise si aspiratii, mi-a reprosat trist: vezi, bre nea Nelu, ce patisi daca nu mai colaborasi dupa saptezeci si opt cu partea buna a Securitatii. Te-as fi luat coautor la Sfarsitul Ceausestilor si puteai si mata, bineinteles alaturi de mine, sa ajungi la performanta sa fii aplaudat de toti anticomunistii la Targul de carte, basca la lansarile din teritoriu”. Vezi si Ioan Grosan – Un om din Est. VIDEO »
Acest text nu este o explicaţie şi cu atât mai puţin o justificare; este, cel mult, o plecăciune în faţa prietenilor care, după articolele din „Adevărul“ de miercuri, au avut la telefon sau prin mesaje o vorbă bună pentru mine. Lor le transmit aceste rânduri.
Dar un lucru nu trebuie uitat: exemplul ce se dã tinerei generatii si pretul pe care tara-l plãteste. Toate aceste victorii ale ironiei se fac din mijloacele tãrii. Tara e rãu administratã în toate ramurile, pentru cã trebuisc hrãnite nulitãtile rebele, abstractie fãcînd de celelalte resurse nelegiuite pe cari stiu a si le crea acei oameni a cãror impunitate e asiguratã prin politica de partid.