Victor Roncea Blog

Teologia Politică

(În amintirea lui Petre Tutea, primul român care a cunoscut gîndirea lui Carl Schmitt si care stia par coeur opusculul cu acest titlu.)

Putin cunoscuta cărticică publicată de Carl Schmitt cu aproape un secol în urmă, în anul 1922, si aflată anul trecut la a noua editie: Politische Theologie, Vier Kapitel zur Lehre von der Souveränität, Neunte Auflage, Duncker & Humblot, Berlin, 2009 (la care voi face trimiteri folosind-mă de initialele: PT,I, urmate de numărul paginii din această editie), nu este o lucrare propriu-zis politică, întrucît cu toate aparentele contrarii nu apără o teză ideologică, desi a fost aspru atacată tocmai în acest sens, ci utilizînd, ca sub imperiul unei fatalităti, formule verbale reductioniste, face o analiză a unor pozitii pe care noi, din interiorul democratiei, le expediem cu o crasă superficialitate. Ni se pare prea de natura evidentii că dictatura si totalitarismul, pe scurt: proiectiile politice nondemocratice – sînt doar niste realităti din domeniul istoric al grotescului, niste accidente de parcurs, în care omenirea se împiedică uneori pentru a reveni cît mai repede la democratie, la un eventual liberalism de indiferent care nuantă. Cu o atare abordare merităm a retrăi răul din dominatia căruia avem iluzia că ne-am eliberat. Fiindcă, indiferent cît de fundamentată ar fi optiunea noastră pentru democratie, există si în realitatea teoretică a dictaturii mult adevăr, iar decît să închidem în fata lui ochii mintii, este mai util să iesim de sub scutul artificial reprezentat de propaganda care se resemnează cu a ne livra aceleasi caricaturi ale realului, si să scrutăm noi însine adevărul. Abia astfel vom avea posibilitatea să ne întemeiem alegerea în cunostintă de cauză.
Această Teologie Politică, cum bine se vede chiar si numai prin titlu, reprezintă o stranie împerechere de contrarii, întrucît dintru început sînt puse una lîngă alta teologia ca abordare a vesniciei si politica întotdeauna conjuncturală, efemeră! Si într-adevăr, Carl Schmitt, adus de împrejurări vitrege să-si apere opusculul, tîrziu, tocmai în anul 1969, în asa-numita Teologia politică II, a dat cîteva lămuriri privind originile conceptului său central, care urcă înapoi pînă devreme tocmai la un autor ca Augustin, care la rîndul lui comenta pe încă si mai vechiul Marcus Terentius Varro, iar acela, atît de prolific, spirit enciclopedic, mare erudit, sub Cezar si sub August bibliotecar oficial, si ale cărui lucrări cu minime exceptii s-au pierdut, reia o distinctie tripartită mai veche, conform căreia ar fi existat nu una ci trei religii simultane: cea a poetilor, cea oficială, a statului, si aceea a filozofilor. Pornind de la aceasta, diviziunea păgînă a credintii în zei este comentată mai apoi de crestinul exaltat, de ultimă oră: Augustin, care, deosebind împărătia de pămînt de împărătia din cer, vorbeste, de această dată din perspectivă christică, de theologica politica sau civilis, sursă sigură a titlului opusculului din secolul XX, fapt nu doar recunoscut de Carl Schmitt, dar el indică direct si locul de origine din De civitate Dei: XII,1. Autorul german aduce aceste informatii după multe decenii de la prima publicare a eseului său, fiind nevoit să răspundă unor teologi destul de mărunti care îi contestau opera sub cuvînt că în scrierea sa ar fi autorizat teoretic existenta dictaturii, pe cînd, vezi Doamne!, teologia crestină, prin iscusitul artificiu al unui monoteism trinitar, obturează definitiv si categoric o atare întemeiere a totalitarismului în Dumnezeu unicul!
În ceea ce mă priveste, nu-mi propun să expun aici fazele respectivei polemici si nici să descriu diferitele teologii politice pe care s-au străduit să le creeze unii gînditori crestini din secolul trecut. După cum nu-mi propun nici să fac examenul critic al ideilor lui Carl Schmitt, si nici apologia lor. Ceea ce mă interesează acum este să extrag din textul respectiv unele analize abstracte pe care le consider vital lămuritoare pentru ceea ce trăim noi astăzi.

(more…)