Victor Roncea Blog

Una dintre marile acuze aduse sistemului comunist era aceea că îşi rescrie anual propria istorie.

Pentru obişnuiţii cu istoria comunismului, ştim că tovarăşi cândva acceptaţi dar deveniţi cu timpul indezirabili erau eliminaţi din manuale, din cărţi de istorie, ba chiar mai mult, imaginea lor dispărea şi din pozele colective.

Disidenţii închipuiţi de la noi procedează întocmai. În continuarea cercetărilor mele am descoperit două cazuri flagrante de modificare a trecutului: Herta Müller şi Daniela Crăsnaru. Una premiantă Nobel, iar cealaltă deputat PNL şi, până nu demult, editorialistă la „Adevărul”. Şi amândouă oferă lecţii de morală.

Herta Müller a debutat în anul 1982 cu volumul „Ţinuturi joase”, a cărui publicare la editura Kriterion a fost amânată în dese rânduri iar textul, cenzurat peste măsură. Aşa apare în biografia publicată de Editura Polirom, bănuim, şi cu acceptul autoarei. Dacă este aşa, şi nu vedem de ce nu ar fi, atunci este un lucru foarte grav.

În anul 1982, într-adevăr, Herta Müller cunoaşte debutul literar, dar într-o manieră de invidiat chiar şi pentru aceia care publicaseră deja mai multe volume. Cartea de debut, „Niederungen”, în traducerea de atunci, „Depresiuni” (şi nu „Ţinuturi joase” cum apare în biografia de azi a autoarei), a fost premiată de Uniunea Tineretului Comunist la secţiunea „lucrări în limbile naţionalităţilor conlocuitoare”.

Herta Müller, aceea de atunci, din anul 1982, la primirea premiului UTC a afirmat următoarele: „Un premiu nu este o stimulare absolută în ceea ce priveşte scrisul. Dar îmi dă posibilitatea de a constata că există oameni care împărtăşesc ceea ce am pus pe hârtie. Şi acest lucru mă bucură” („Suplimentul Literar şi Artistic al Scânteii Tineretului”, anul III, nr. 24, 12 iunie 1983, p. 5).

Frumos. De ce însă Herta Müller, cea de azi, ascunde Premiul UTC al debutului, oferind chiar şi o altă traducere a titlului cărţii: „Ţinuturi joase” în loc de titlul original „Depresiuni”? De ce dezinformează practic publicul larg? Doreşte uitarea?

Ce însemna un premiu UTC? Însemna o promovare asigurată pentru viitor. Cum premiul a fost primit în anul 1983, nu mă miră republicarea cărţii, în Germania, anul următor. Cine participa la o asemenea premiere? La festivitate participau „membri ai secretariatului CC al PCR, reprezentanţi ai Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, membri ai Uniunii Scriitorilor, Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, activişti ai UTC”, dar şi „un numeros public”.

Ce însemnau premiile UTC şi care erau criteriile de alegere a titlurilor premiate? Operele premiate trebuiau să dea „expresie voinţei tinerilor creatori de a-şi aduce întreaga contribuţie la îmbogăţirea patrimoniului cultural-artistic al societăţii noastre socialiste cu lucrări artistice al căror conţinut să oglindească munca, viaţa, realizările remarcabile ale poporului român, pătrunse de un profund spirit patriotic, revoluţionar, de înaltele idealuri ale umanismului socialist care să sădească în conştiinţa tineretului sentimentul datoriei de a face totul pentru înfăptuirea neabătută a Programului partidului, a indicaţiilor şi orientărilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al PCR, preşedinte RSR” („Viaţa Studenţească”, anul 28, nr. 42, 17 octombrie 1984, p. 3).

Iar premierea „s-a desfaşurat sâmbăta la amiază la sediul Ansamblului artistic al UTC în cadrul unei şedinţe festive a cenaclului Confluenţe”, deschis de cuvântarea „tovarăşului Pantelimon Găvănescu, prim-secretar al CC al UTC” (Ioan Lazar, „Moment de afirmare a valorilor literaturii şi artei tinere, a puterii ei educative”, „Scânteia Tineretului”, anul 39, seria II, nr. 10581, 6 iunie 1983, p. 1-4).

Celălalt caz este Daniela Crăsnaru, poetă cu renume astăzi, dar şi fost parlamentar liberal cu state vechi. Aceasta nu-şi recunoaşte ascendenţa foarte legată de partidul comunist român, şi prin urmare, din biografia sa pe care o puteţi consulta pe internet lipsesc referinţele începutului de drum, ale drumului partidului. Aceasta a protestat vehement regăsindu-se în „Antologia ruşinii” a lui Ierunca, afirmând că textele erau scrise de redacţie şi semnate cu diverse nume fără acordul autorilor. Dar mă întreb de ce aceste amănunte le spune la 20 de ani de la revoluţie. Iată cum şi-a început acest drum Daniela Crăsnaru, povestit chiar de către autoare în anul 1972:

„(…) Ce puteau vedea, ce puteau înţelege ochii unui adolescent privindu-l atât de aproape pe Conducătorul Ţării? (…) Atunci am înţeles că nici o imagine televizată, nici o fotografie nu le poate surprinde adevărata strălucire, pentru că ochii aceia nu se pot oglindi deplin decât în ochii oamenilor, alături de care şi pentru care Preşedintele Ţării trudeşte la înălţarea României Socialiste”. Daniela Crăsnaru a fost cu prilejul acestei întâlniri „emoţionată şi fericită că mi s-a dat privilegiul de a aduce gândul studenţilor craioveni în faţa Preşedintelui Ţării de la tribuna Conferinţei (…)” (Daniela Crăsnaru, „Oglinda chipului în ochii oamenilor”, „Amfiteatru”, anul XIII, nr. 1, 1972, p. 3).

Daniela Crăsnaru a publicat şi poezii omagiale precum „Noi toţi într-o singură inimă”: „(…) Un viitor spre care se îndreaptă/ acest popor având în fruntea sa/ un OM DEPLIN, cu gândul şi simţirea/ călăuzite pururi de o dreaptă stea./ Un OM care înalţă de o viaţă/ către lumină steagul ţării sale”.

Culmea este că aceste personaje, Herta Müller şi Daniela Crăsnaru, incriminează atitudinea altora de a-şi părăsi trecutul sau partidul. Dar refuză să se uite în propria ogradă. E bine ca cei care fac morală să aibă trecutul nepătat, altfel totul devine o mărturisire grotescă.

Mentori şi ciraci (cum e turcul şi pistolul)

(more…)