Victor Roncea Blog

de Mircea Radu IACOBAN

Cezar, Poeta Magnus
30/04/2008
de Miron Manega

ADIO! “Ca un Copil Bătrîn şi fericit/ acuma plec spre altă-nvestitură,/ acolo unde sînt ţinut uimit/ de Domnul tot cu sufletul la gură” (C.Ivănescu)

ULTIMUL DRUM ● “Plîngeţi-l pe cel care n-are moartea şi Moldova lui!”

Ultima oara ne-am intalnit ca sa-i dau transcrierea emisiunii Nasul in care isi aparase onoarea dupa ce fusese atacat la comanda de o jigodie penala. I s-a aplicat si lui “formula Eminescu”, de catre gasca Gogu Radulescu. Urma sa-l dea in judecata pe poetul-portofel M. Dinescu. Era prima zi cu soare din primavara asta. Venise de la Iasi si avea planuri multe. Era un luptator pur-sange si un cavaler al dreptatii. Spunea, atat de simplu si profund: “Nu ne vom lasa! Avem de aparat Romania!”

Nu ne vom lasa, Maestre!

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Poetul Cezar Ivanescu a murit, ieri seara, in Joia Mare, la Spitalul de Urgenta Floreasca. In urma cu doua zile, Cezar Ivanescu a facut o operatie banala la o clinica particulara din Bacau. Miercuri la pranz, insa, medicii de acolo au constatat ca operatia s-a complicat: avea embolie pulmonara, adica vasele din zona plamanului au fost blocate de cheaguri de sange. Poetul a fost adus la Bucuresti cu un elicopter, care a sosit cu întîrziere, deşi starea de sănătate a acestuia se agrava pe minut ce trecea. De la ora 10:00 s-au dus tratative să fie transportat de la Bacău la Bucureşti, dar abia în jurul orei 16:00 s-a putut realiza transferul. Medicii de aici nu au mai reusit sa il salveze.

In Joia Patimilor, 23 aprilie a.c., a murit la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti Cezar Ivănescu, unul din cei mai importanţi poeţi ai generaţiilor postbelice, poetul cel mai pur în specie estetică absolută, poetul cel mai muzical în gamă îngerească, la rotirea de de osii inefabile a sferelor celeste; marele poet, în fine, cel mai mare poet român ivit pe testamentul limbii literare eminesciene, dincolo de clasamentele curente, de coterii, şi de canoanele trecerii dintr-o barcă într-alta….
MIRCEA DINESCU urma sa fie deferit Justitiei de Cezar Ivanescu
Lucratura Dinescu-CNSAS anti-Ivanescu
IVANESCU: Dinescu a fost complice la moartea lui Preda
Cezar Ivănescu s-a născut la 6 august 1941 la Bârlad, al doilea fiu al Xantipei şi al lui Dumitru Ivănescu, dintr-o familie care a mai dat culturii româneşti şi alte nume strălucite: eminentul lingvist ieşean Gh. Ivănescu, autorul Istoriei Limbii Române, poetul şi germanistul Aurel Ivănescu, mort în condiţii necunoscute pe frontul estic al celui de al doilea război mondial, pictoriţa Cici Constantinescu, istoricul D. Ivănescu. După studii liceale la Bârlad, la prestigiosul liceu „Gh. Roşca Codreanu, prin care au mai trecut şi Al. Vlahuţă, Vasile Pârvan, Garabet Ibrăileanu, Raicu Rion etc., va absolvi Facultatea de Filologie din Iaşi, licenţa 1968. Debutează cu versuri în „Flacăra Iaşului”, 1959, într-o rubriucă de „Cenaclişti bârlădeni”, împreună cu Ion Murgeanu şi Ion Iancu Lefter. Debutul editorial cu volumul „Rod” 1968, despre care criticul Nicolae Manolescu avea să scrie: „Când în proză se va debuta cu cărţi de valoarea Rodului lui Cezar Ivănescu, vom putea vorbi nu de o evoluţie, ci de o adevărată revoluţie”. Debut în teatru, 1969, cu piesa „Mică dramă”, jucată la Piteşti la Teatrul „Al. Davila”, într-un spectacol coupe, cu Vin soldaţii de Gh. Astaloş. Poetul este preocupat de originile muzicale ale poeziei, creindu-şi de timpuriu o mică orchestră numită „la Baaad”, titlu ce va anticipa capodopera de dimensiuni monumentale ( 500 de pagini selectate dintr-un manuscrisde 2500 pagini) reamintind prin forţa lui vizionară de maeştri de altă dată, Eminscu, Arghezi, Aron Cotruş. Împreună cu soţia sa Maria Ivănescu, va traduce lucrarea lui Mircea Eliade, De la Zamolxis la Genghis-han, 1980, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, dar şi celebrul roman al lui Ceiline, „Călătorie a capătul noţii”, Cartea Românească, 1978, pe care îl şi prefaţează în versiunea lui românească. Redactor la „Luceafărul”, îndrumă în anii ’80 cenaclul „Numele Poetului”, frecventat de tineri scriitori , mulţi dintre ei deveniţi notorii. Moartea, neaşteptată, l-a surprins la conducerea Editura Junimea din Iaşi. A concurat pentru preşedenţia Uniunii Scriitorilor din România, pierzând suspectabil , în faţa criticului Nicolae Manolescu. Rod, EPL, 1968 ;Rod III, Ed. Cartea Românească, 1975 ; Rod IV, Ed. Cartea Românească, 1977 ; Muzeon, Ed. Eminescu, 1979 ; La Baaad, Ed. Cartea Românească, 1979, Ed. Eminescu, 1996 ; Doina, Ed. Cartea Românească, 1983, 1987 ;Rod, Ed. Albatros, 1985 (Col. „Cele mai frumoase poezii”); La Baaad, Poeţi Români Contemporani, Editura Eminescu, 1996; Ivănescu, Opera poetică, 2 volume, Editura Cartier, 2000. Premiul de debut „Mihai Eminescu”, 1968; Premiul Academiei; Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (1999); propus la Premiul Nobel pentru literatură. Ca director al Editurii Junimea din Iaşi, preia în 2005 proiectul „Români din Paris” al Editurii Oxus din Paris, transpus în româneşte cu acordul lui lui Basarab Nicolescu, marele fizician român „cuantic” totodată autorul unui mirobolant Manifest al Transdisciplinarităţii. Cezar Ivănescu, va fi „recitit cu mirare şi dragoste” de Constantin Noica: „Am vibrat deosebit la glasurile unor poeme… am rămas rece la atingerea altora, dar peste tot am simţit că este vorba de ceva „sacru” în scrisul d-tale.” Cezar Ivănescu cel dintr-o recomandare nu mai puţin mirabilă a unui alt savant şi poet Petru Creţia: „ De aceea vom zice, astăzi şi mereu, că ne aflăm în timpul bun şi sfânt şi vechi cât noi al poeziei româneşti. Şi că ne mai aflăm, spre bucuria şi cinstea noastră, alături de unul dintre cei mai puri şi mai sfâşietori reprezentanţă ai poeziei româneşti, poeta magnus.” Dar şi Cezar Ivănescu din aprecierea „prietenului de o viaţă” Ion Murgeanu, 1993, la propunerea poetului pentru Premiul Nobel: „Descoperim astăzi în Alte fragmente din Muzeon ceea ce mulţi bănuiam mai demult: pe cel mai mare poet român, poate, de la Eminescu încoace, în linie pur moldavă şi „boierească” „. Opera poetică a lui Cezar Ivănescu a impresionat prin forţa şi ineditul ei, fiind apreciată şi de alţi confraţi şi de critici, de numeroşi admiratori. A fost distins cu Ordinul Serviciu Credincios.
Viaţa, luptele poetului, au fost în schimb grele şi, ca de obicei, în cazurile manifeste de genialitate, rău înţelese şi rău apreciate. Poetul, un anticomunist vehement şi motivat, încă din adolescenţă, va fi victima unei incalificabilei defăimări din partea unor „colegi”, deveniţi de profesie dizidenţi, şi mai recent inchizitori. Conflictul ivit după eşecul campaniei sale electorale, la preşedinţia Uniunii Scriitorilor, cu un scor de febleţe, totuşi, pentru poet, se perpetuează, ne fiind fără o legătură subterană, cu aşa zisul „dosarul de la securitate”…Care dosar?! Poetul Cezar Ivănescu, învinuit a fi fost informator al securităţii „după ureche”, de anticul şi străvechiul său duşman literar Mircea Dinescu, care într-o emisiune pe Realitatea TV, cu nelipsitul său subaltern Stelian Tănase, afirmă ca „dintr-o furie”, aşa, la plesneală: „A fost informator, domne, ştim noi”. Poetul declarase greva foamei la Sala Oglinzilor de la Casa Scriitorilor. N. Manolescu, preşedintele în funcţie al US, a trebuit, de ochii lumii, să dea un comunicat presei, prin care să pună lucrurile la punct cel puţin formal: „Nu există nici un dosar de informator şi nici un verdict pe numele poetului Cezar Ivănescu”. Şi cu toate acestea, chiar şi în ferparele ce apar acum, la moartea poetului, se vorbeşte despre o „decizie a CNSAS” în legătură cu colaborarea lui, care de fapt nu există. Greva foamei a încetat dar urmele traumei nu; în succesivele „greve ale foamei”, prin care a atras de-a lungul vremii atenţia asupra stării dificile, precare, cel mai adesea de ne/imaginat, în care a trăit şi a scris; asupra desfiinţării abuzive a cenaclului Numele Poetului, de la revista „Luceafărul”; asupra tratamentului barbar din timpul ultimei mineriade, de la care a scăpat, aflându-se într-o redacţie vandalizată, mai mult mort decât viu, temperamentul de luptător al poetului, orgoliul său de „hoplit literar” s-au vulnerabilizat şi mai mult încă; singurătatea „geniului neînţeles” l-au condus, în mod cert, la tristul deznodământ de azi.
Poetul Cezar Ivănescu a murit, nu atât „grav bolnav” , cât mai ales şi de fapt, în urma atacurilor nedemne venite „din toate părţile”, pentru a-l elimina din viaţa publică, ca şi pe Eminescu, ca şi pe Labiş, la timpul lor. Astfel, se încununează cu spini, în loc de binemeritaţii lauri, triada tragică, a poeţilor de geniu veniţi din Moldova ( „Sfânta ceeea-n violet”/ vers de Cezar Ivănescu) ca să moară la Bucureşti.
Au fost câteva emisiuni, dar mai ales cea de pe B1 TV la „Naşul”, unde poetul a răspuns cu calm şi adevăr infamei provocări, lipsită de argumente, cu gura cusută de invectiva minciunii; acest lucru avea loc după ce şi Mircea Dinescu primise la Botoşani Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, câţiva ani după Cezar Ivănescu, la aniversarea din acest an a naşterii lui Eminescu…când s-au dat publicităţii documente privind asasinarea, de fapt a Poetului Naţional, înlăturarea unui incomod, de la care nu au lipsit nici apropiaţii săi. Între Dinescu şi Eminescu fiind aceeaşi distanţă cosmică, valoric vorbind, ca de altfel şi între Dinescu şi Cezar Ivănescu…Talentul lui Dinescu, „care este”, vorba unui politician bucureştrean, se fluieră din deşte, cum ar fi spus Arghezi, în timp ce dincoace, opera lui Cezar Ivănescu este o elaborare cultă, nu în ultimul rând pentru iniţiaţi şi degustătorii de muzici poetice secrete. Trista „vocaţie” a poporului român din istorie, ajutat mereu de observatori prea puţin amicali, din afară, de a-şi elimina marii conducători, să observăm cu adâncă mâhnire că nici la capitolul „poeţi” nu se dezminte. Ne despărţim de Cezar Ivănescu la ceasul unor mari zguduiri sufleteşti Omul acesta a suferit de toate nedreptăţile, într-o lume prea confuză ca să să-l înţeleagă şi pe veci nepregătită pentru a trăi graţia de a fi contemporană marilor ei poeţi şi libertăţii lor…
Apele adânci ale operei sale se vor limpezi ca de obicei postum, cu mari regrete, cu mari buchete şi, de ce nu, cu mari banchete. Suntem solidari cu Poetul; cu fratele nostru risipitor care s-a întors de la noi cu faţa lovită; nu merita, nu a meritat acest tratament abject din partea contemporanilor săi. Şi acum, pioşi şi prefăcuţi, vom rosti cele de cuviinţă, să-i fie somnul lin şi, cel puţin mormântul lui Eminescu aproape?!!
… Sărmane Dionis!..
Ion Murgeanu

CEZAR IVĂNESCU

JEU D/AMOUR

(Clară lumină)

! cei ce-L ucid azi pe Domnul, tot ei şi ieri l-au ucisu-L
L-or duce în dimineaţă, L-or duce să-l răstignea -,
cei care azi ne-nchid, tot ei şi ieri ne-au închisu-L
Sufletul Nemuritor, tot în tremniţă grea,
cei care azi ne închid, tot ei şi ieri, ne-au închisu-L
Sufletul Nemuritor, tot în temniţă grea!
*
!ei ne-au scuipat toată viaţa, ne-au scuipat faţa şi scrisul,
casă a vieţii doar visul, visul în el ne primea,
ne întoarcem doar în vis şi preamăream numai visul,
visul în inimă scria doar cu inima mea,
ne întoarcem doar în vis şi preamăream numai visul,
visul în inimă scris de inima mea!
*
! cei ce ucid mă aşteaptă, eu pentru ei sunt ucisul,
vine acea dimineaţă care mă va libera,
tu întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă şi l-am scris doar cu inima mea,
tu întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea!
*
! eu numai versul l-am scrisu-l, eu numai versul l-am scrisu-l,
muzica e doar visare, muzica e doar visa-,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea,
tu te întoarce în vis şi preamăreşte doar visul,
în inimă ţi l-am scris doar cu inima mea!
*
! inimii Clară Lumină i-ai fost mie, Proscrisul,
balsam şi Ţară a Verii cu Tinereţea în ea,
dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi, nu te-ntuneca,
Dacă mă-ntunecă azi de suferinţă abisul,
Clară Lumină din inimi, nu te-ntuneca!
…………………………………………………..
…………………………………………………. ”

Preluare de la https://www.civicmedia.ro/