…a apărut Noua Republică (şi a murit). Apoi a apărut Forţa Nouă şi… a murit. Apoi a apărut ICCD si… a sfârşit în PFC (Partidul Forta Civica al lui MRU) care… e muribund. A apărut Fundaţia Mişcarea Populară şi ….noroc cu Băsescu că a scos-o la o cafea ca să poată să apară la televizor.
Minabilii noştri contemporani, « fripturiştii lui Băsescu », internaţionalişti de ocazie, bursieri şi stipendiaţi, feroce arivişti în faţa lui Dumnezeu, de genul autorilor de compilaţii foarte recomandate inginerilor virgini cultural, Cărtărescu, Patapievici, Pleşu, plus maestrul unguentelor şi al altor consumisme – untul lui Noica, de exemplu -, Liiceanu, au încercat oarecum comic să-l înfunde pe preaînaltul nostru Eminescu vîrîndu-l, de-a dreptul sau mai pe ocolite, în categoriile infamante « antisemit » sau « incorect politic ». Ambele categorii sînt aplicate cam incult şi strîmb la un secol XIX românesc destul de complicat.
Profesorul Constantin Barbu a avut amabilitatea sa remita si portalului Ziaristi Online un interviu acordat ieri ziarului Lumina, prin intermediul jurnalistei Loreta Popa. Din pacate nu am gasit link-ul din ziarul citat pentru a face trimiterea de rigoare asa ca il reproducem ca atare in forma sa originala. Interviul este devastator pentru sleahta agentilor antiromani, intesat cu informatii inedite, trist pentru soarta unei virtuale contemporaneitati fizice a lui Eminescu si, totodata, ingrozitor de sincer. Anuntam pe aceasta cale si proxima publicare online a documentelor “Dosarului de Interdictie Mihail Eminescu”, a actelor medicale si a autopsiei urmate dupa uciderea celui mai mare gazetar roman, inscrisuri cuprinse in facsimil in lucrarea filosofului Constantin Barbu “Memorialul Mihai Eminescu” (foto).
“A revenit vremea lui Eminescu”
Mihai Eminescu. Un nume pe care romanii il au in suflet, dar il cunosc atat de putin. Din ce in ce mai multi tineri aproape ca nu stiu nici o poezie de-a poetului nostru nepereche, dar sa mai cunoasca publicistica incredibila a acestuia. Ne mai atinge astazi Eminescu?
C.B.: Eminescu este înstructurat românității. Într-un fel vorbim limba genială forjată de poet. Eu îl numesc pe Eminescu scriitor historial, înțelegând prin historial scriitorul transgresor, adică are acel mental care traversează secolele istoriei și în palierie și în viitor. Faptul că magia lui Eminescu îi atinge pe români se poate explica prin genialitatea peceții lui lingvistice, prin adevărul pe care l-a slujit (implicit ființa și realitatea – fiindcă ele sunt identice adevărului), prin codul pe care l-a ghicit (poetul vorbea despre “… a-nvățaților ghicire”, despre “enigma vieții”). Tinerii știu, totuși, cel puțin poeziile celebre ale lui Eminescu. Deja, a revenit vremea lui Eminescu.
Ce ar trebui sa stie romanii despre codul Mihai Eminescu?
C.B.: Dacă românii ar putea ști ceva esențial despre Eminescu, acest esențial este chiar codul lui Eminescu. Problema este extrem de dificilă, dar în vorbe simple “codul” înseamnă gramatica ritual-nihilistă care a absorbit și adăpostește în ea tot ceea ce este abisal într-un om drept, bun, adevărat.
Eu am publicat o serie de 20 de volume (Codul invers. Arhiva înnebunirii și a uciderii nihilistului Mihai Eminescu) în care am încercat să arăt cu documente, acte, înscrisuri tragedia desfășurată între 1883-1889. Eminescu a fost nu numai umilit ci și martirizat. Din “omul sacrificat”, Eminescu a devenit sacrificatorul nobil. De aceea am numit invers codul lui Eminescu, fiindcă poetul nostru genial și gânditorul historial a răsturnat drumul pe care i l-au așternut Maiorescu și Regele, turnându-le drumul în cap cu praf și pulbere cu tot.
Titus Livius Trifu alias Maiorescu s-a comportat asa cum era, ca un agent dublu. Manolescu ii merge pe urme
Ce a insemnat Titu Maiorescu pentru Eminescu, din punctul dumneavoastra de vedere?
C.B.: Puțini mai știu că pe Titu Maiorescu îl chema Trifu (pe grecește ar fi fost un nume mai frumos, păstrând urmele întreitei străluciri). Titus Livius a fost întotdeauna gelos pe supremația genială a lui Eminescu. Chiar în însemnările zilnice, când își povestea în nemțește excursiile se autointitula Führer, conducător de excursie. Vă dați seama ce era în capul lui când credea că va civiliza poporul român cu formele fără fond. În unul din ultimele sale articole, Eminescu își bate joc în chip direct de teoria lui Maiorescu, arătând unde a dus civilizația română această ușoară teorie, compusă de un om superficial dar orgolios peste margini…
Maiorescu s-a comportat așa cum era: ca un agent dublu. Pe de-o parte își arăta fața de protector al lui Eminescu, pe cealaltă parte acționa ca un führeraș care îl bagă în cămașa de forță și trimite poliția ca să-l interneze la Caritatea lui Șuțu.
Lumea culturală românească nu este în stare să se dezmeticească, altfel ar vedea în textișoarele lui Maiorescu scrise despre Eminescu niște banalități compuse de un simplu universitar ratat. Ca să fim brusc contemporani, uitați-vă peste paginile din Istoria critică scrisă de Manolescu, un eminescolog necalificat (ca să ne distrăm vă voi spune că o citează pe inexistibila Bot împotriva lui Iorga și Noica!). Nefiind suficientă inexistibila Bot se mai apucă și istoricul Boia să scrie enormități ieftine și triste care sună cam așa: “Cazul mai delicat este al lui Mihai Eminescu, “poetul național” și, mai mult decât atât, marele mit românesc, personalitatea socotită drept culmea de nedepășit a spiritualității autohtone. (…) Ceea ce se joacă acum e strict rămânerea lui – nesigură – în vârful ierarhiei literare românești. Tot mai mulți tineri nu vor să mai audă de o poezie care nu mai corespunde sensibilității lor, iar în capitolul pe care Nicolae Manolescu il consacră în Istoria critică a literaturii române (2008), rezervele, destul de severe, concurează cu aprecierile binevoitoare, și ar fi fost poate și mai nete, dacă subiectul ar fi fost cu adevărat “liber” …”. Numai că Manolescu nu se pricepe la genii: pentru el nici Eminescu, nici Blaga, nici Noica nu sunt teribili. Plagiatorul Manolescu o ține una și bună cu flatulența inventată de el pe nume Cărtărescu, alt plagiator. Ce să-i ceri lui Manolescu? Să-l citească pe Kant? L-am provocat public să scrie 20 de pagini despre Luceafărul lui Eminescu ca să vadă populația cât e de analfabet în materie de Eminescu. Veți vedea că nu va scrie niciodată. Că e greu. Interpretarea supremă pe care a dat-o Manolescu Luceafărului lui Eminescu este aceasta: “Demiurgul îi promite lui Hyperion marea cu sarea” (citez din memorie). Când zici Eminescu spui Perpessicius (ca editor, continuatorul Petru Creția fiind plagiator și superficial, mai mult mistificator al textelor eminesciene, permițându-și nu numai o rară harababură în editarea teatrului eminescian, ba chiar “facerea de versuri”…), spui G. Călinescu. În rest nu mai sunt decât capitole în cinci-șase comentatori…
Saracii ipochimeni ca Zigu Ornea
A fost un student minutios, incredibil de dornic sa cunoasca, sa invete, sa acumuleze. Din pacate nu a avut posibilitati financiare sa dea si doctoratul. De unde aceasta dorinta impetuoasa de a i se denigra pana si acea perioada a vietii?
C.B.: Eminescu a studiat la Viena și Berlin cu cei mai mari profesori europeni ai epocii. A avut posibilități financiare pentru doctorat, dar firea lui “ticăită” (cuvântul îi aparține) l-a făcut să viseze puțin prin Iași, lucru fatal. Poate și autoexigența teribilă l-a făcut să ezite să-și treacă doctoratul. Puțini știu ce teribili erau profesorii lui Eminescu, ce carte știau! Cred că Eminescu și-a dorit un răgaz de pregătire (traducând din Kant), iar apoi a amânat și a tot amânat. Cred că nici traducerea din Leskien nu este străină de proiectul doctoratului.
Cât privește dorința de “denigrare”, ea provine din analfabetismul denigratorilor. Eu recompun și tipăresc Biblioteca lui Eminescu (după însemnările sale, deci după probe și documente) și această bibliotecă este absolut fenomenală. Cine va citi cărțile pe care le-a citit Eminescu va înțelege ce înseamnă să ai codul historial al spiritului indo-european (de ce nu învață Manolescu cu Bot și Boia limba sanscrită după Bopp, ca Eminescu? – simplu de răspuns: nu le-ar folosi la nimic!).
Un analfabet, ganeful Ornea zicea, săracul, că Eminescu ar fi fost autodidact! Ce poți să-i zici ipochimenului decât că e ipochimen…
Cine erau agentii anti-Eminescu
De ce aceasta feroce incercare de inlaturare a sa de pe toate planurile, inclusiv cel fizic?
C.B.: În 1883, Regele (speriat de posibilitatea detronării de către ruși) a semnat un Tratat secret cu Austro-Ungaria, și, din disperare, a acceptat și un punct 2 (fatal: Regatul Român se angaja să nu treacă munții în Transilvania). Eminescu cunoștea tratatul și a scris și împotriva Regelui și a feloniei de la Viena. P.P. Carp (ambasadorul Regatului la Viena) s-a gândit că Eminescu trebuie “potolit” (este cuvântul său), Regele l-a “desemnat” (prin Mite Kremnitz) pe instrumentul Maiorescu să execute sacrificiul. Voi analiza în 12 volumașe care vor apărea lunar această tragedie sacrificatoare. Nu degeaba scrie Nietzsche că: “Hohenzollernii sunt o rasă de criminali stacojii”. Chiar numele Împăratului Franz Josef apare pe rapoartele scrise de agenții austro-ungari împotriva lui Eminescu (toți cei nouă agenți sunt evrei austrieci și evrei maghiari, de aici și falsificatoarea acuză că Eminescu ar fi fost antisemit!). Astăzi se derulează o încercare de distrugere a “simboalelor”, cum ar fi spus părintele Stăniloae. Dar numai proștii analfabeți cred că un simbol poate fi distrus. Cine nu știe greacă veche, nu știe ce este simbolul și mănâncă degeaba banii “filantropului” Söros, ca să nu-l numesc…
Pe Eminescu il iubesti ca pe o Icoana
Pana unde merge sinceritatea omagiului romanilor astazi?
C.B.:Sinceritatea omagiului românilor, cum o numiți dumneavoastră, dacă este sinceritate, dacă este omagiu (omagiul face parte din ritualul sacrificial indo-european, așadar este și cifru și cod), și dacă românii sunt români merge de la inima lor până la inima lui Eminescu. Poți să-l iubești pe Eminescu și doar cu gândul curat, nespunând nici un cuvânt. O iubire mutuală, simplă.
Agentii anti-Romania l-ar sufoca azi pe Eminescu
A schimbat mentalitati prin articolele sale. A mai ramas ceva din acea presa din care a facut parte Mihai Eminescu? Daca ar trai acum, ar avea o sansa sa mai schimbe ceva prin articolele sale Mihai Eminescu?
C.B.: După părerea mea, Eminescu încă nici n-a început să schimbe mentalitatea. Articolele sale politice sunt necitite, iar puținii care le-au răsfoit nu cunosc epoca în profunzime, așadar nu înțeleg aproape nimic (cred că numai Vatamaniuc face excepție, un academician român pe care mediul științific de astăzi nu-l onorează cum ar merita). Dacă ar trăi acum și l-am percepe drept contemporan, Eminescu nu ar fi luat în seamă. Pe Eminescu îl luăm în seamă numai știind cine a fost Eminescu. Dacă Eminescu ar fi Eminescu azi, te-ai putea trezi cu orice derbedeu politic că-l învață carte și-i arată viziuni. Astăzi suntem sufocați de agenți de influență plătiți dinafară (și dinăuntru) care oricând îți pot compune o “lovitură de stat” (dată chiar de popor), o imaginară aplecare către Rusia sau China (de parcă Dostoievski este romancier american și hârtia a inventat-o Willi), astăzi suntem sufocați de falsificatori și de proști (care te amenință că nu iubești Europa, de parcă ai putea să nu te iubești pe tine însuți). Marile probleme ale României sunt falsificările și minciuna care duc la distrugere și decădere, incorecta ierarhie, injustiția care produce metastaza societății, încercările de distrugere a simbolurilor și miturilor naționale (imbecilități spuse împotriva lui Eminescu și Mihai Viteazul, în ultima vreme nesimțindu-se bine nici Mircea cel Bătrân, nici Ștefan cel Mare, nici Blaga, nici Noica…), lipsa unui proiect de integrare reală a României în Uniunea Europeană, lipsa unui mare proiect de țară. Vom trăi, ca să vedem!
Vă mulțumesc pentru interviu și vă rog să publicați textul întreg.
Marti 28 august 1984 – “Steinhardt perchezitionat de Secu la Rohia. In jurul lui, Rosenthal fabuleaza amarnic (ar fi fost perchezitionat din pricina articolului sau impotriva Jurnalului de la Paltinis)” – Monica Lovinescu, Jurnal
Catarii de la Păltiniş
În foarte atrăgătorul, curajosul şi meşteşugit redactatul Jurnal de la Păltiniş (Cartea Românească, 1983) (aparutcu avizul Securitatii – Nota VR), Gabriel Liiceanu evocă – pe un ton degajat, intimist1, fervent – câteva momente şi câţiva ani (1977-1981) din viaţa nu lipsită de perioade fericite, dar şi bogată în viraje, decepţii, suferinţe şi mari necazuri, a lui Constantin Noica. Abia de prin 1974, la Păltiniş, deasupra Sibiilor, şi-a agonisit acel pe care nu mă sfiesc a-1 socoti filosoful nostru actual cel mai de seamă (şi unul dintre marii noştri scriitori) liniştea şi împlinirea. Dezbărat de solicitările vremelniciei – politică, eros, dibuiri ideologice, acte de bravadă, păreri de rău, speranţe excesive ori întristări şi îngrijorări prea puse la inimă – el poate, în sfârşit, da satisfacţie năzuinţei sale capitale, adevăratului său ideal dintotdeauna: profesoratul. A refuzat, ce-i drept, o carieră universitară dintre cele mai onorabile, dar şi banală, îngrădită de scheme şi orarii şi îndatoriri protocolare. Totuşi a învăţa pe alţii, a-i îndruma, a-i stârni întru cercetarea marilor probleme ale cunoaşterii, a le fi dascăl fără program oficial şi frecvenţă obligatorie (dar şi sever, exigent, cerându-le asiduitate în lectură şi scris, atenţie, rigoare, poftă de informaţie şi bibliografie pusă la punct, muncă neîntreruptă, ba şi zel în lucrările filosoficeşti) se arată a fi fost menirea lui proprie, talentul lui hărăzit spre însutită rodire. Nu-i altul decât cel socratic şi iată că acum, la peste şaptezeci de ani de viaţă, C. Noica i se poate încredinţa. Cu bucurie şi pasiune, fireşte. Cum tot cu imensă bucurie şi lesne detectabilă pasiune îi răspund cei trei fideli, recunoscători şi entuziaşti principali discipoli ai săi: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin (zis Sorel) Vieru. Şi ne este dat, prin Jurnalul de la Păltiniş, a lua cunoştiinţă de palingenezia unui moment glorios şi emoţionant din istoria filosofiei: al liberei discuţii dintre maestru şi învăţăcei în deplină sinceritate, abnegaţie şi aprigă dorinţă de însuşire a metodelor celor mai prielnice aflării adevărului ori măcar depistării drumului care duce într-acolo, povăţuitorul nemărginindu-se a preda, ci dezvăluindu-şi fără falsă pudoare vulnerabilitatea, ezitările, aprehensiunile.
Maestrul deci nu-i pedant, nu-i convenţional, nu-i scorţos; însă nici îngăduitor nu e. Stabileşte planuri de lectură de-a dreptul spăimântătoare, vrea referate, lucrări, conspecte, volume! E zâmbitor şi amabil, când e vorba de metodologie şi esenţe devine straşnic. Iar discipolii pare-se că acestea le vor şi ei: trudă, sârguinţă, progres. Filosofic, se-nţelege, nu moral ori material ori vulgar profesional. Filosofia e pentru ei toţi singura preocupare vrednică a reţine cugetul şi veghea omului. Iarăşi şi iarăşi: ea, delecta, suverana. Disciplină deopotrivă streng şi fröhlich, atotcuprinzătoare. Restul nu-i decât deşertăciune, băcănie, irosire a vremii, carenţă a spiritului.
Şi se ajunge astfel la o nevoită, dar reală, trufie: numai filosofii sunt sarea pământului (precum gândeau şi Platon şi Voltaire), numai îndeletnicirea lor justifică însăşi existenţa acestei planete şi apariţia la suprafaţa ei a speciei cuvântătoare şi cogitante. Ceilalţi? Oameni de ispravă, eventual, mai ştii, totodată neexistenţi, nuli, de niciun folos: vieţi pierdute, iluzii spulberate, suflete moarte. Seniorii catari – purii, perfecţii – recurgeau la termeni mai precişi, mai nefăţarnici: massa damnata. (Ei, de fapt, născocitorii formulei gogoliene).
Aşa-i şi la Păltiniş, la 1600 m altitudine, întocmai ca pe vârfurile crestelor unde se înălţau castelele nobililor catari convinşi că doar ei — ştiutorii, curăţiţii, — deţin cheile tainelor şi nu-s orbi şi prisoselnici. Iar ceilalţi toţi, băcanii şi gloatele de nefilosofi care, mutatis mutandis, nici măcar Fenomenologia spiritului nu o cunosc şi desigur nici pe Kant din scoarţă-n scoarţă nu l-au citit în ediţia (de nădejde) a lui Ernst Cassirer, vor vedea. Pierduţi, fatalmente pierduţi, sortiţi pieirii şi morţii veşnice, iremediabilului întuneric. Cruntă şi logică aristocraţie: catară, nevizitată de complezenţă ori menajamente. Vorba lui Hegel: asta e! Numai la Păltiniş – ne spune Liiceanu – (şi tot astfel s-a crezut la Darmstadt ori la Shankiniketane ori la Dornach) – există mântuire. Nu te teme turmă mică: numele voastre, singure, sunt trecute în Cartea Culturii şi Cunoaşterii; numai devotamentul vostru va fi luat în seamă şi răsplătit.
Neîndoielnic, dragostea celor trei consecvenţi călători şi fermi ucenici e impresionantă: la fel admiraţia purtată călăuzitorului, la fel incontestabilele lor merite personale. Cu toate acestea, momentul Păltiniş nu semnifică unicul prilej de manifestare a unui devotament deplin pentru C. Noica. Au mai existat şi altele, astăzi, pare-se, definitiv date uitării şi de maestru, şi de ciracii săi. (Şi firesc este: întotdeauna euforia prezentului obnubilează trecutul). Au mai fost inşi care l-au iubit, admirat şi respectat pe C. Noica. Bun şi frumos lucru au făcut şi fac acei care-i luminează, îi îmbogăţesc şi-i îndulcesc ultimul pătrar al vieţii în ascetica şi activa lui însingurare de la Păltiniş. Şi oricine ia aminte că nu puţin sau uşor lucru este a-1 studia temeinic pe Hegel ori a traduce dialogurile platoniciene şi scrierile lui Heidegger! (ori neimportant aportul acesta românesc la erudiţia universală). Şi nu-i fără valoare nici jertfa străbaterii distanţei de la Bucureşti până pe înălţimile sibiene cu trenul şi apoi cu un autobuz dintre cele mai asemănătoare cu o dubă. Dar poate că nici toţi acei care, solidari cu Noica, s-au ales cu o experienţă ontologică de tărie egală celei dobândite prin lectura din scoarţă-n scoarţă a ediţiei Oassirer. Filosofia devenirii întru fiinţă ei au parcurs-o existenţial, într-un mod pe care niciun tratat nu-1 poate concura ori suplea oricât de adânc şi complet ar fi. (Sau nici o cât de susţinută râvnă culturală). Iată cum băcani, derbedei, huligani ce se află au realizat şi ei o dublă ispravă: dovedirea unei incontestabile nicasiofilii şi asimilarea nemijlocit-dialectică a paradoxurilor fundamentale iscate în teoria cunoaşterii, ontologie, morală şi chiar în logică, fie ea aristotelică sau modală. Din punct de vedere catar, nu au la ce se aştepta.
Dar este oare doctrina vitejilor, nobililor şi îndârjiţilor catari despre soarta „celor mulţi nefericiţi” un adevăr absolut? Şi de ce oare s-ar înfăţişa Păltinişul nu ca un focar de lumină şi cultură, ca un loc de seninătate atotînţelegătoare, ci drept o cetate întărită a orgoliului exclusivist? Nu aşa cred că 1-a conceput C. Noica, el care a mai încercat experienţe propedeutice şi la Andronache, la Mogoşoaia (răspunderea eşecului, acolo, o port în parte eu), la Câmpulung, pretutindeni pe unde l-au purtat accidentele vieţii şi boldurile imaginaţiei; el care – aidoma lui Socrate – nu şi-a reprezentat relaţiile cu ceilalţi oameni decât în duhul libertăţii şi dintr-o perspectivă egal deschisă tuturora în scopul izbăvirii psihiei din pripoanele şi capcanele prejudecăţilor şi tabieturilor mintale.
Cine, în clipa inexorabilei evaluări, mai ştie care a fost împăratul şi care oşteanul, care domnii şi judecătorii şi care supuşii, care filosoful şi care băcanul? Incertitudinea, relativitatea, coincidenţa contrariilor atunci se vor manifesta mai derutant şi mai înfricoşător ca oricând. Să fie aşadar bucuroşi cei în cauză de binele pe care-1 fac, de minunatele cunoştinţe pe care le-au deprins, de talanţii lor puşi la dispoziţie şi nerămaşi strânsi în ştergare, dar să nu le fie străină nici smerenia şi nici compasiunea (o cât mai largă, binevoitoare, mărinimoasă, indulgentă compasiune) pentru mai puţin dăruiţii decât ei, pentru cei care-şi petrec găunoasa lor existenţă întru superficialitate, eseistică, literatură şi alte diverse forme de amăgire. N. STEINHARDT
Revista Familia, nr.12/1983
1 Plină de farmec e descrierea ritualurilor: ritualul cafelei, ritualul aprinderii focului, ritualul celor două plimbări zilnice (a câte una oră fiecare) în stil peripatetician.
PS VR: Am avut ocazia sa ma reintalnesc zilele trecute, intamplator, cu dl Plesu, dupa o destul de lunga perioada de timp. Nu pot sa nu recunosc ca, spre deosebire de Liiceanu, al carui orgoliu personal ii depaseste cu mult inteligenta, dl Plesu ramane un catar mult mai simpatic. Dar un catar.
Fondurile imense alocate Cotidianului nu au folosit la nimic atata timp cat secta intelectualilor a tras incontinuu ziarul in jos, cu logoreea ei dominata de ura la adresa Romaniei si a romanilor. Cine sa-l mai cumpere? “Un ziar de elita” pentru “elita profitorilor”. Vorba lunga (si goala), saracia omului, se pare ca si-a spus patronul, care, acum, reduce drastic toate cheltuielile, incepand cu salariile, injumatatite, si tiparul, pentru ca numarul paginilor va ajunge la numai 8 (opt). Normal. Cand vedem ce armata de profitori se lipise de bietii dar putinii jurnalisti cu adevarat de la Cotidianul, te sperii! Iata: “AUTORII” DIN COTIDIANUL
UPDATE MEDIAFAX – Cotidianul scade salariile la 1.000 de lei/ lună pentru peste 20 de jurnalişti BUCUREŞTI / 17:46, 9.07.2009 Cotidianul a redus salariile la 1.000 de lei/ lună pentru peste 20 de jurnalişti, făcându-le oferta de a lucra exclusiv pentru partea de online a ziarului, cu o normă de lucru redusă, aceştia neîncadrându-se în viitorul concept editorial al publicaţiei, care se va lansa în circa trei săptămâni. Măsura luată de Cotidianul vine după ce, săptămâna trecută, grupul Realitatea-Caţavencu a decis să reducă salariile angajaţilor cu până la 50%, pentru reducerea costurilor trustului de presă. “Toţi angajaţii Cotidianul au intrat în această grilă de salarizare redusă (…) Este o reducere a salariilor cuprinsă între 10% şi 50% (…) Cei care în economia viitorului concept editorial nu mai au un loc central au primit această ofertă limită (…) Această reducere de salariii reprezintă 30% din volumul brut al salariilor per ansamblu”, a explicat Doru Buşcu, directorul editorial Cotidianul. Astfel, circa 23-24 de jurnalişti din cei 70 angajaţi ai Cotidianul au primit o ofertă de a trece exclusiv pe partea de online a publicaţiei, în schimbul unui salariu de 1.000 de lei şi a unei norme de lucru reduse. “Norma lor va fi redusă, în funcţie de ce va face fiecare”, a spus Doru Buşcu. El a precizat că nu ştie dacă vreunul dintre jurnaliştii care au primit oferta de a avea salariul de 1.000 de lei îşi va da demisia. “Cei care vor rămâne vor avea posibilitatea să colaboreze în cadrul grupului sau în afara lui”, a mai spus Buşcu. Totodată, Cotidianul se va lansa “într-un orizont de timp de trei săptămâni” într-un nou concept editorial. “O să fie o schimbare de structură şi de conţinut. Numărul de pagini se va menţine, vor fi 16 pagini, dar va creşte importanţa comentariilor de la două pagini, în prezent, la şase-opt pagini”, a spus Buşcu. El a precizat că noul Cotidianul va avea un layout diferit, studiindu-se încă posibilitatea să se modifice şi formatul publicaţiei. Grupul Realitatea-Caţavencu a anunţat, pe 1 iulie, că va reduce salariile angajaţilor cu până la 50%, pentru reducerea costurilor trustului de presă, cei mai afectaţi fiind cei din middle şi top management, conform unui comunicat intern al companiei, citat de portalul money.ro, care face parte din portofoliul grupului.
Radu Calin Cristea, directorul ilegal indepartat, intr-un final, de la Muzeul Literaturii, desi a fost data afara, cu un sut de presa, pe usa, acum intra din nou, pe geam. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, penalul pe jumatate jurnalist si jumatate scriitor schiop, vine din nou la “munca”, adica la definitivat contracte dubioase de sute de mii de euro (cred ca o depaseste pe Ritzi in afaceri cu banul public). Intre timp, chiar colegii lui de la Adevarul par sa se fi desteptat. Redau mai jos extrase din doua articole nici calde nici reci, dar, totusi, un fel de anchete. Totodata am informatii din trust ca insusi Cartianu (cunoscutul Gregoire Ecrivan) pregateste un editorial in care sa-l rada pe viitorul fost coleg RCC. Pana atunci, in excluisvitate, din turnatoriile lui Radu Calin Cristea despre colegii sai din Muzeu date la onor Primaria Capitalei, locul smenurilor de sute de mii de euro, perfectate cu “La famiglia” UTC Borsan si Cuvantul lui Voiculescu. In urma dezvaluirilor de pe acest blog si din ziarul „Curentul”, Radu Calin Cristea a fost dat in sfarsit afara de la Muzeul Literaturii Romane, pe usa din dos, pe unde a si intrat. Instalat abuziv la conducerea unei importante institutii de cultura, prin incalcarea legii si printr-un simulacru de concurs, girat de membrii coteriei din care face parte – Mircea Mihaieş, Ioan T. Morar etc., Radu Călin Cristea a lasat o pata intunecata in urma sa, demoland tot ce reusise sa cladeasca regretatul literat Alexandru Condeescu, fostul director care reusise să transforme MLR intr-o institutie vie, racordata la viata culturala a Capitalei. Ceea ce va spuneam aici: https://victor-roncea..blogspot.com/2009/06/in-numele-lui-alexandru-condeescu-radu.html se confirma. R. C. Cristea face ceea ce a facut toata viata: minte si calomniaza! De peste un an, impostorul dovedit R. C. Cristea a deversat in presa si in gura oficialilor Primariei Capitalei galeti intregi de laturi, acuze grave, jigniri si calomnii grosolane, de o marlanie incalificabila, impotriva muzeului, a fostului director – care nu se mai poate apara – si a majoritatii angajatilor muzeului. Dincolo de eventualele neregularitati si inertii care ar putea exista intr-o institutie culturala de stat, exhibarea publica exacerbata a unor asemenea mizerii umorale nu este decat expresia patologica a unor frustrari refulate, a imposturii impotentei manageriale a autorului ei. In fapt interviurile, comandate si manipulate, rapoartele de activitate mincinoase catre conducerea Primariei Capitalei sunt in realitate veritabile executii publice in cel mai pur stil stalinist si securist. Iata cateva extrase elocvente, care dovedesc impostura profesionala si mizeria umana a acestui individ:
„Lăturile” si execuțiile publice neo-staliniste ale lui R. C. Cristea în interviuri și rapoarte
“A fost un an extrem de dificil datorat, în esenţă, confruntării cu un anumit spirit lăsat moştenire de fosta conducere a MNLR. Mi-a fost extrem de greu să fac ordine într-o instituţie care a funcţionat mai mult prin înţelegeri verbale şi prea puţin prin documente scrise. Aş adăuga dificultatea colaborării cu anumite cercuri de angajaţi care au tratat MNLR ca pe o sinecură. Am descoperit, în timp, că un număr apreciabil dintre angajaţi sunt deprofesionalizaţi, cu o redusă capacitate de performanţă profesională, lipsiţi de motivaţie, inapţi să managerieze cele mai simple proiecte sau pur şi simplu refractari la însăşi ideea de muncă. De cealaltă parte, după un calcul aproximativ, între 40-45% din angajaţii MNLR reprezintă soţii, foste soţii, văduve, copii, nepoţi, gineri, nurori etc. ai unor scriitori decedaţi sau în viaţă. E vorba de familiile Arghezi, Creţia, Condeescu, Cioculescu, Vatamaniuc, Oprescu, Pituţ, Băieşu, Dugneanu şi altele. Adaug că în MNLR am luat imediat legătura cu un consacrat cerc de recalcitranţi şi reclamagii în frunte cu d-l Sande Vârjoghe, şef birou programe multimedia (Cel care l-a dat in judecata si a si castigat procesul – Probabil si judecatorii faceau parte din “cercul de recalcitranti) – nota mea). În special aceste grupuscule, simţind că îşi pierd privilegii câştigate nedrept în trecut, au opus rezistenţă la încercările de reformare a instituţiiei.” (Extras dintr-un Raport de activitate al directorului Radu Calin Cristea catre Primaria Capitalei, februarie 2009).
“Cu cateva exceptii, editura muzeului a fost napadita de o lugubra mediocritate. S-a publicat mult, la intamplare, fara orizont si deschizandu-se larg usa unor productii literare dezonorante pentru reputatia MNLR. O pleiada de nulitati s-au folosit de sigla MNLR pentru a-si publica in regie proprie aberatiile. Am mai gasit si o publicatie jalnica, aflata intr-un regim de dubioasa legalitate in raport cu MNLR, pe care mi-e si greu s-o calific. In orice caz, doi-trei autori de calitate se pierdeau in mareea tulbure a subculturii. Desi fusesem avertizat, marturisesc ca nu ma asteptam sa descopar un spirit de susa atat de bine incorporat in cele mai vizibile actiuni ale MNLR. Fireste, despre morti numai de bine. Pe de alta parte, regretatul Condeescu a parut sa abandoneze MNLR, mai ales in ultimii ani, cand s-a si imbolnavit grav. A lasat in urma lui decizii care i-au ingrozit pe cei de la Curtea de Conturi. Atmosfera din MNLR era una penala din cauza zestrei pe care a lasat-o. Imi pare rau ca trebuie sa vorbesc despre acest trecut recent al muzeului. El este insa balaurul cu care ma lupt. Si ma razboiesc cu o institutie in mare masura rinocerizata, cu o larga pleiada de sinecuristi, cu o conjuratie a rubedeniilor, cu inadmisibile incalcari ale legii, cu bizantinisme profund inoculate si pe care cu greu le voi scoate din mentalitatea angajatilor. („MNLR se afla in cautarea onoarei sale pierdute” – Ziarul Financiar, Ziarul de Duminica, 13.06.2008): https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/mnlr-se-afla-in-cautarea-onoarei-sale-pierdute-3089419/
„Inainte de aterizarea mea la muzeu, avusese loc un raid al Curtii de Conturi, al carei raport indica socante incalcari ale legii. Se gasise, mai degraba, un concubinaj relaxat cu situatii ce nici macar nu tineau cont de vreo lege. Se huzurea in paradisul intamplarii si al umorilor sefului. Am descoperit in raportul amintit multe acuzatii de natura penala. Era jale mare. Bisericute, barfe, intrigi, pare. Am mostenit, probabil, cea mai zeloasa trupa de reclamagii din Romania, colegul meu, Sande Varjoghe fiind, distantat, campion in materie. Nu stiu prin ce controale a trecut institutia aceasta. Au fost in orice caz putine, neserioase si, desigur, fara efecte. E cert ca am adus neliniste. Nimeni nu mai stersese praful de ani si ani de pe muzeu. Supravietuiau fel de fel de privilegii acordate anumitor indivizi, personalul era neprimenit, se inchegase acolo o traditie a locului ce se crispa la orice inovatie. O sperietura grozava a provocat, de pilda, introducerea comunicarii prin e-mail, asa cum ma obisnuisem in anii petrecuti in Occident. Muzeul m-a intampinat ca pe o naluca. Fusesem prevenit asupra existentei unor grupuri radicale, recalcitrante si care, cum se mai spune, faceau legea in muzeu. (…) un sistem construit pe relatii interpersonale, de familie si clan, cu abuzuri peste abuzuri, cu practica unui sinecurism strigator la cer. Obraznicaturile au iesit imediat la iveala, m-au contrat cu brutalitate si mi-au dat de inteles ca nu abdica de la apucaturile deprinse in timp. Rezultatul? Persoanele respective fie au disparut din muzeu, fie s-au cumintit, fie au fost izolate, dar continua sa trudeasca in speranta revenirii la vechile stari de lucruri”. (“Muzeul m-a intampinat ca pe o naluca” – Revista „22”, Bucurestiul cultural 19-82, part. II, 20.01.2009):https://www.revista22.ro/bucurestiul-cultural-19-82-part-ii-5460.html
„Am gasit muzeul intr-o stare deplorabila. Ajunsese o sinecura pentru nevestele, fostele sotii, fetele, baietii, amantele, verisorii, vaduvele sau prietenii unor scriitori. Totul cu un iz penal explicit. N-am nici o ezitare in a reprosa memoriei predecesorilor mei in fruntea muzeului (in special ultimii doi – altfel literati cat se poate de stimabili) o lipsa crasa de respect pentru lege si un interes dezgustator pentru rezolvarea pe cale institut ionala a unor probleme personale. Pot spune ca situatia s-a normalizat. Mai am in jurul meu cativa dulai stirbi care latra doar la Luna. Personalul a devenit cooperant in integralitatea lui, diagnosticul a fost pus, pacientii sunt identificati si terapiile aplicate aduc in muzeu o stare de sanatate colectiva inimaginabila cu un an in urma. S-au strans atunci impreuna, la invitatia muzeului, Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, H. R. Patapievici, Livius Ciocarlie, Ion Pop, Eugen Negrici si altii. Muzeul comunica, e parte dintr-un dialog select. (Vezi mai jos –nota mea) Colaboratorii permanenti ai MNLR fac parte din elita scriitorimii romane. Editura a iesit din convalescenta, dupa ce multi ani titlurile atractive alternau cu aparitii submediocre. Ultima carte editata este un lung dialog purtat de Virgil Nemoianu cu Sorin Antohi. Cenaclul merge struna. Rotondele inca se mai cauta. Am renuntat la diverse programe ce transformasera MNLR intr-o casa de cultura mai spalata si am tot pus bani deoparte pentru onorariile acordate scriitorilor. Desfid ideea ca un scriitor trebuie sa traiasca din expediente, dimpotriva, el trebuie respectat, inclusiv din punct de vedere pecuniar, pentru ceea ce face.” („Radu Calin Cristea” – Revista „Flacara”, nr. 5/mai 2009): https://www.revistaflacara.ro/index.php?an=2009&luna=mai&nr=5&articol=Radu_Calin_Cristea.xml
Lucian Chişu, directorul interimar al MNLR, l-a înlocuit pe Radu Călin Cristea la conducerea muzeului.
Noul manager ne-a declarat că a aflat din „Adevărul“ care sunt problemele instituţiei de care se va ocupa timp de 30 de zile. Acesta a organizat o şedinţă cu şefii de departamente şi le-a cerut rapoarte de activitate.
„Muzeul a avut o vizibilitate cam mare în mass-media şi, din păcate, numai despre cultură nu a fost vorba acolo“, a afirmat Lucian Chişu.
Un director „nepotrivit“
În 2007, după moartea fostului manager, Alexandru Condeescu, a fost organizat un concurs de ocupare a funcţiei de director, câştigat de Radu Călin Cristea.
Acesta şi-a exercitat mandatul până luna trecută, când a fost revocat din funcţie, în urma unei decizii judecătoreşti. 2008 a fost un an plin al directoratului lui Radu Călin Cristea, care avea misiunea de a revitaliza un spaţiu promiţător. Anul trecut, însă, în muzeul bucureştean, situat pe Bulevardul Dacia numărul 12, au intrat, în medie, 208 vizitatori, pe lună (şapte pe zi).
Lui Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, i se pare „puţin“. Criticul literar ne-a declarat că nu ştie de ce este aşa mică cifra, pentru că nu a mai vizitat muzeul de câţiva ani. (Tare de tot! Pai ce ne spunea mai sus RCC: “S-au strans atunci impreuna, la invitatia muzeului, Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, H. R. Patapievici, Livius Ciocarlie, Ion Pop, Eugen Negrici si altii. Muzeul comunica, e parte dintr-un dialog select.” Daca el e fost director un an si jumatate si Manolescu nu a mai vizitat muzeul de cativa ani, avem de a face ori cu unul ori doi mincinosi ordinari – Nota mea)
Scriitorul şi criticul literar Alex. Ştefănescu a precizat că Radu Călin Cristea este un om de bună calitate, dar „nu era potrivit să fie director al muzeului“. Contactat de „Adevărul“, Radu Călin Cristea a refuzat să răspundă acuzaţiilor de management defectuos.
Zece probleme la MNLR
1. Expoziţiile temporare sunt încropite, iar cea permanentă este incompletă. 2. Prezentarea ghidului nu reuşeşte să capteze interesul, nu prezintă faptele într-un mod inedit, iar poveştile sunt seci şi rostite mecanic. 3. Pe holul de la etaj sunt câteva monitoare pentru informare, însă stau închise pe motiv că nu mai funcţionează. 4. Nu se mai tipăresc pliante despre expoziţii din 2007. 5. Site-ul muzeului nu este actualizat. În funcţia de director apare tot numele lui Alexandru Condeescu, decedat acum doi ani. 6. Cărţi importante din literatura română nu sunt marcate în niciun fel. 7. Sertarele care ar fi trebuit legate de cărţile expuse sunt superficial umplute cu xeroxuri. 8. În muzeu domneşte o atmosferă de suspiciune. 9. Nu există o evidenţă la zi a numărului de vizitatori. 10. Lipsesc campaniile de promovare muzeului.
Responsabili de soarta muzeului
Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor din cadrul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cârmuit de Theodor Paleologu, este responsabilă cu efectuarea de controale privind activitatea muzeului.
Deşi cunoaşte situaţia incertă de la MNLR, Primăria Capitalei, care are în administrare instituţia, nu a stabilit data organizării unui nou concurs pentru ocuparea funcţiei de director al muzeului.
Fostul director, Radu Călin Cristea, este acuzat de angajaţii MNLR că de un an şi jumătate, cât timp s-a aflat la conducere, a respins mai multe proiecte.
Deficienţe organizatorice grave
După o vizită simplă, atunci când ar trebui să digeri avalanşa de informaţii primită eşti copleşit de cu totul alte senzaţii, care nu te îndeamnă nicidecum la o revenire. Dacă nu eşti un vizitator curios şi insistent, rămâi total nelămurit. Prezentarea nu reuşeşte să-ţi capteze interesul, nu-ţi prezintă faptele într-un mod inedit şi spectaculos. Poveştile sunt seci şi sunt rostite mecanic.
Expoziţiile temporare sunt încropite, iar cea permanentă este incompletă, cu mari lacune în sala scriitorilor contemporani. Pe holul de la etaj se aflau câteva monitoare pentru informare, însă erau închise pe motiv că nu mai funcţionează. Am aflat, ulterior, că nu se mai tipăresc pliante despre expoziţii din 2007. Nici site-ul muzeului nu este actualizat. În funcţia de director apare tot numele lui Alexandru Condeescu, decedat acum doi ani. Adevarul – Muzeul Literaturii in deriva Dispute într-un muzeu ignorat
Deşi are un vad bun, MNLR din Bulevardul Dacia nr. 12 este vizitat, în medie, de şapte oameni pe zi. Programul este de marţi până duminică, între orele 10.00-18.00
După moartea fostului director al MNLR, Alexandru Condeescu, s-au încins spiritele în interiorul muzeului. Sande Vârjoghe, şeful departamentului de proiecte culturale, ne-a declarat că de un an şi jumătate n-a mai fost lăsat să-şi desfăşoare activitatea. „De când a venit Radu Călin Cristea nu s-a mai făcut nimic. Nu ştiu din ce motive dânsul n-a mai vrut să deruleze proiecte cu fonduri nerambursabile, câştigate de la Administraţia Fondului Cultural Naţional“. Sande Vârjoghe a spus că există proiecte blocate în valoare de peste 500.000 de euro.
„Motivele pentru care MNLR nu a finalizat două proiecte culturale în anul 2008 ne scapă şi nici nu fac obiectul misiunii AFCN. În ultimii doi ani, MNLR a avut două proiecte: «Hai Hui» (2008) cu o finanţare de 21.000 lei, pe care nu a finalizat-o, şi «Proba Video de reiniţializare a verbului» (2008), finanţat cu 16.000 lei, de asemenea, nefinalizat. În anul 2009, MNLR nu a mai participat la concursurile AFCN“, ne-a declarat Laura Ganea, coordonator relaţii publice din cadrul AFCN. Sande Vârjoghe a precizat: „Aceste proiecte ar fi fost benefice pentru public. Aţi văzut ce număr de vizitatori avem? O medie de un vizitator pe zi. E catastrofal. În majoritatea zilelor nu vine niciun vizitator. E un muzeu complet blocat“.
Acesta ne-a descris atmosfera de la muzeu: suspiciune, teamă, incertitudine. Am vrut să stăm de vorbă şi cu domnul Radu Călin Cristea, al cărui mandat a expirat la 1 iulie 2009, însă nu a vrut să ne primească. Ne-a promis însă un interviu în numărul viitor al suplimentului.
Instituţia, evaluată din interior
Sande Vârjoghe, şeful departamentului de proiecte culturale din MNLR, a observat mai multe nereguli în ceea ce priveşte expoziţiile muzeului.
1. Cărţi care sunt considerate cu adevărat momente importante în literatura română nu sunt marcate în niciun fel, iar imaginile, colajele care însoţesc expoziţia nu oferă de fapt legături reale, aşa cum şi ghidul expoziţiei mărturiseşte, ci legături care vor trebui realizate după.
2. Sertarele care ar fi trebuit legate de cărţile expuse sunt superficial umplute cu xeroxuri care la prima vedere nu pot produce decât legături eronate
3. Ideea de interactivitate nu se rezumă în acest caz decât la capacitatea ghidului de a inventa o legătură în momentul în care vizitatorul este invitat să descopere o informaţie din sertarul pe care ar fi trebuit să îl descopere din dorinţa de a afla o anumită informaţie legată de o anumită carte, de un anumit subiect.
4. Sertarele sunt parte sau mai bine spus reziduu al unui proiect care avea o coerenţă şi în care ele serveau în acest scop descoperirea unor informaţii, dezvăluirea nuanţată a unei anumite tematici, idei, sugerată de un document prezent în expunere.
5. Expoziţia de astăzi a muzeului prezintă un discurs confuz.
Radu Călin Cristea, un director contestat
Prin decizia nr. 1405/2009, definitivă şi irevocabilă, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul Primăriei Municipiului Bucureşti împotriva hotărârii din iunie 2008, prin care Sande Vârjoghe, şeful departamentului de proiecte culturale din cadrul Muzeului Literaturii Române, a obţinut invalidarea concursului pentru ocuparea postului de director al MNLR.
Curtea de Apel a considerat că proiectul de management declarat câştigător, aparţinând lui Radu Călin Cristea (foto), nu ar fi îndeplinit condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale.
Primăria Municipiului Bucureşti a fost obligată să anuleze concursul pentru ocuparea postului de director general al MNLR, să emită decizia de revocare din funcţie a directorului Radu Călin Cristea şi să dispună organizarea unui nou concurs, conform dispoziţiilor legale.
MNLR, 52 de ani de activitate
Academicianul D.P. Perpessicius a înfiinţat Muzeul Literaturii Române în anul 1957. În 1970 a apărut revista „Manuscriptum“, care cuprindea documente literare inedite. În anul 1972 a fost inaugurat ciclul de manifestări „Rotonda 13“, cu evocarea „Nicolae Iorga“. La 17 octombrie 1990, Alexandru Condeescu a fost numit, prin ordinul Ministerului Culturii (ministru Andrei Pleşu), director interimar al Muzeului Literaturii Române, fiind ulterior definitivat pe acest post în 1991. Din februarie 1992 a fost redactor-şef al revistei „Manuscriptum“.
În această perioadă, muzeul a fost restaurat integral şi a fost înfiinţată Editura Muzeului Literaturii Române. Alexandru Condeescu a condus muzeul timp de 17 ani, până în luna august 2007, când a încetat din viaţă. Patrimoniul Muzeului Literaturii Române cuprinde peste 300.000 de piese: manuscrise, scrisori, mobilier memorial, lucrări de artă plastică, fonotecă, pinacotecă. În prezent, MNLR se află în administrarea Primăriei Generale a Capitalei.
Comentariile cititorilor, printre care si angajati ai ML:
8 Iul 2009, 22:07 obiectiv r.c.cristea a fost tuterul lui tariceanu,atat si nimic mai mult un om fara pregatire si ranchiunos,un ratat incapatanat,jos cristea! raspunde la comentariu 8 Iul 2009, 15:24
Sande Varjoghe precizare 2 Cat priveste interviul promis pe care urmeaza sa-l luati saptamana viitoare d-lui Cristea, care este oricum un act unilateral si lipsit de obiectivitate, nu cred ca mai este nevoie sa faceti nici un efort: cititi doar interviurile domniei sale din ultimul timp referitoare la muzeu (“Ziarul financiar, “22”, “Flacara”). Pariez ca va spune acelasi cunoscute jigniri si calomnii la adresa muzeului, a fostului director si a colegilor. No other comments! raspunde la comentariu 8 Iul 2009, 15:16
Sande Varjoghe Directoratul d-lui Cristea a fost un experiment esuat! 1
Din punctul meu de vedere, cred ca ati incercat sa fiti neutri si echilibrati, descriind simplu faptele. Din pacate, cu toate bunele intentii, articolul dvs. descrie doar efectele si nu sesizeaza cauzele evidente care le-au generat: calitatea precara a managementului si lipsa oricarui control si evaluare din partea autoritatilor competente privind actul managerial. Performanta manageriala in domeniul muzeelor se masoara peste tot in lume in frecventa vizitatorilor (accesul publicului) si utilitatea publica a actului cultural. Din pacate pentru acest muzeu si pentru publicul lui disparut, directoratul d-lui Radu Calin Cristea a fost un experiment esuat. comentariu pe scurt raspunde la comentariu 8 Iul 2009, 14:41
… experiment esuat 2 Nu vreau sa-l jignesc sub nicio forma pe dl. Cristea. Nu am facut-o pana acum, nu o voi face nici acum. Desi domnia sa a facut-o in repetate randuri, in mod gratuit. Probabil ca e o chestiune care tine de caracter si de educatie. Realitatea este insa aceasta: dl. Cristea nu a avut si nu are nici o legatura nici cu muzeologia, nici cu managementul. Nu vreau nici sa-l suspectez de rea intentie. Probabil ca a vrut sa faca lucruri bune pentru muzeu. Dar una e sa vrei, alta e sa poti! E vorba pur si simplu de nestiinta. Inainte de a fi o arta, managementul este o stiinta exacta, cu principii si metode clare si concrete. comentariu pe scurt raspunde la comentariu 8 Iul 2009, 15:10
Sande Varjoghe – RCC experiment esuat 3 Managementul este un sistem riguros si eficient de conducere si organizare. Director al unei institutii publice poate fi aparent oricine. Manager inseamna insa altceva. E alta meserie. Ea se bazeaza pe un lucru elementar de simplu: competenta. Din nefericire, situatia nu este unica in domeniu, dupa cum ati vazut si ve-ti mai vedea si in alte muzee si institutii publice din tara. De altfel, în opinia mea si potrivit unor studii la nivelul Uniunii Europene, managementul public este cea mai grava problema a Romaniei. Coruptia e doar efectul ei. raspunde la comentariu 8 Iul 2009, 15:15
jos mediocrii r.c.cristea e catastrofal nu stie nimic,dar scrie in Adevarul!!!! raspunde la comentariu 8 Iul 2009, 11:48
Luminita Dutu Replica As vrea sa stiu, va rog, de ce nu mi-ati publicat comentariul trimis in dimineata asta. Sa inteleg ca nu am dreptul la replica? raspunde la comentariu
8 Iul 2009, 14:33 radu flutur r.c.cristea e contestabil in tot ce face de un an scriitori importanti il arata cu degetul,iar da lectii de morala in Adevarul! a ramas in functie doar ca era laudatorul lui Tariceanu! atat! demisia!
INFO primita pe e-mail: Scurt bilant negru al dezastrului de la Muzeul Literaturii Romane. 20 de puncte in atentia DNA si ANI!
1. Alocarea sumei de 60.000 Euro unui proiect realizat cu informatorul Securitatii si doctorul inchipuit Sorin Antohi prin firma lui Aurel Borsan, “Cuvantul” (ce sacrilegiu – saracul Nae Ionescu!). Conferinta “Modernism si antimodernism”, o adunare modesta ce a avut loc in septembrie 2008 intr-o sala de la Tinerimea Romana. 2. Se pare ca este locul predilect a lui R. C. Cristea, deoarece tot aici a organizat o pompoasa gala a revistei “Manuscriptum”, revista sobra, de istorie literara, ce apare de 40 de ani sub egida Muzeului. “Gala” a fost prezentata cu un umor grosier de celebrul Toni Grecu si a inghitit din banii muzeului suma de 30.000 Euro. 3. Tot la finalul lui 2008, R. C. Cristea. a realizat un alt “proiect” cu acelasi Borsan si firma acestuia, “Cuvantul”. Proiectul consta intr-un calendar literar, tiparit in tiraj urias, ce zace in depozitele muzeului. Selectia celor douasprezece poezii a fost efectuata de profesoara de romana a fiicei sale, Cristian Gabriela, care a fost platita de muzeu prin firma “Cuvantul”. Tiparirea se inscrie si la furt de dreptyuri de autor deoarece foloseste fotografii furate pentru care autorii lor nu au primit nici un leu si nici nu si-au dat acordul pentru reproducere. 4. Tot in buzunarele lui Borsan au intrat si banii alocati pentru tiparirea “analelor” Conferintei lui Sorin Antohi, doctorul inchipuit de la Budapesta, acoperit de Patapievici si stipendiat de ICR, volumul “Modernism si antimodernism”. 5. In aceeasi conditii a aparut si lucrarea de doctorat a angajatei Vasililoiu Ioana, investita peste noapte cu functia de redactor-sef la revista Manuscriptum. Ofelia Cretia, sotia lui Petru Cretia, care lucra la acest periodic de 22 de ani, fiind eliminata din functie fara nici o explicatie. 6. R.C.C. a organizat la sediul Uniunii Scriitorilor un fel de parastas al defunctului “Cenaclu de luni” al “mentorului’ Manolescu (20 de ani de la desfiintare), din vremea studentiei sale, cu sume exorbitante platite de M.N.L.R. care au fost alocate unor “colaboratori”. 7. Tot in toamna lui 2008 a finantat deplasarea unor muzeografi si a unor angajati ai personalului tehnic, la Sinaia, la o manifestare organizata de Aurel Borsan cu o tematica vag literara, de tipul “Turism si Literatura”. 8. Mentionam ca toate aceste manifestari au fost departe de sediul muzeului, in sedii unde a fost platita chirie si care au purtat doar antetul acestei institutii. 9. Pe plan intern, in muzeu, directorul a organizat concursuri de angajare cu comisii constituite ad-hoc din care n-au facut parte specialisti, ci doar oameni de incredere ai conducerii. De exemplu: sotia soferului, Doicescu Victorita, gestionara la depozitul de obiecte de patrimoniu, ce are dosar penal pentru lipsa in gestiune si care a fost promovata recent in functia de “asistent manager”. Soferul, Doicescu Leonida, este si el un fel de “asistent personal”, care nu face nici o cursa in interesul institutiei, deservindu-l doar pe director si pe familia acestuia. 10. Noile angajate, Ciolpan Gina si Vasiloiu Ioana, functioneaza pe post de bone si meditatoare. O iau de la scoala pe fiica directorului si fac meditatii cu aceasta la lb. romana si engleza. Mai nou, in mai 2009, Ciolpan Gina a fost promovata din functia de dactilograf in cea de muzeograf printr-un concurs bizar, neanuntat si tinut pe sest, iar postul ei a fost obtinut de la primarie prin transformarea unui post de specialist in unul minor de debutant. 11. In luna martie 2009 , R. C. Cristea s-a deplasat in Germania desi in fisele de pontaj figureaza ca fiind prezent pe toata aceasta perioada. Nu a prezentat nici o zi de concediu medical, desi potrivit declaraiilor sale ulterioare deplasare a fost pentru operatie. 12. In cele cateva interviuri pe care le-a dat de la instalarea sa in functie – in urma unui concurs ilegal contestat in instanta – a defaimat in mod constant memoria lui Alexandru Condeescu, fostul director, decedat, om lipsit de aparare, iubit si respectat de toata lumea culturala precum si de angajatii muzeului. In aceleasi interviuri date in mod special in presa sectei anti-romanesti, “Revista 22” a GDS si altele asemenea, copiate parca la xerox, a improscat cu noroi si dispret institutia pe care o conduce si munca de multi ani ai specialistilor muzeografi. Are o atitudine manifest dispretuitoare fata de tot ce au facut acesti oameni in atatia ani de munca si nu a participat la nici una dintre cele douasprezece expozitii temporare organizate in ultimele luni. 13. Mai mult: a refuzat cu nonsalanta suma de 500.000.000 de lei vechi obtinuti de la A.F.C.N. de compartimentul multimedia prin niste proiecte aprobate de comisia respectiva. Acest refuz fiind facut anume pentru a nu da posibilitatea de afirmare celor care au intocmit aceste proiecte. Datorita acestui refuz, Muzeul, ca institutie, nu mai are dreptul de a aplica la fondurile nerambursabile ale Ministerului Culturii. 14. A desfiintat printr-un ordin abuziv manifestatiile de traditie ale muzeului: Rotonda 13, Serile de muzica si poezie, Teatru la Muzeu, 15. Pe durata directoratului sau ilegal, Editura M.N.L.R. nu a mai participat la nici un targ de carte si aproape ca nu mai exista. Editura a fost infiintata in urma cu 18 ani si a obtinut premii importante la prestigioase targuri si festivaluri de carte, avand in patrimoniu peste 200 de titluri. 16. In ceea ce priveste relatiile interne in muzeu, domneste degringolada, spaima de concediere si in general este o atmosfera sufocanta. Directorul trimite din cand in cand cate un mail intern cu amenintari si ordine pentru a mentine aceasta atmosfera. Cu toate acestea, in tot acest timp au fost realizate nenumarate expozitii temporare, care nu se bucura decat de aprecierea presei culturale si a publicului, directorul afisand un dezinteres vadit si neonorand nici macar cu prezenta, ca amfitrion, vernisajele respective. 17. Intre timp au plecat din institutie multi specialisti scarbiti de acest nou tip de totalitarism anti-cultura romana, prin transfer sau prin demisii si pensionare inainte de termen. R.C.C. nu are habar de muzeografi, de muzeografie literara nici atat. Marele ex-jurnalist a tiparit o singura carte, lucrarea de diploma, un mic eseu despre Emil Botta. Dealtfel isi afirma public nestiinta, cu sinceritate, prin sintagma: “Nu ma pricep!”. 18. M.N.L.R. reprezinta pentru R. C. Cristea, acest director instaurat fraudulos, o sursa de a beneficia de sume uriase de bani pe care poate sa si-i insuseasca prin intermediul firmei “Cuvantul” a lui Aurel Borsan, specialist in a extorca pe cale “legala” – acoperit de hartii si legi – banii Statului. 19. Ultima manifestare pe care si-o asuma este un alt “mega-proiect”, cu aer de festin utecist, un concurs de eseuri al elevilor din licee, intitulat “Romania pitoreasca”. Aceste tipuri de manifestari exterioare muzeului, care nu au nici o legatura cu valorificarea patrimoniului muzeal – ce contine 300.000 de piese manuscrise, fotografii, documente, obiecte, acte ce au apartinut scriitorilor, acumulate cu greu in cei peste 40 de ani de existenta a acestei institutii – reprezinta preocuparea predilecta a acestui jurnalist netalentat care a ajuns sa conduca fara habar o institutie de cultura de rang national. 20. Nu in ultimul rand mentionam cinismul sau cand, la moarte marelui poet Cezar Ivanescu la cererea familiei acestuia de a-i omagia memoria la Muzeul unde a avut atatea manifestari culturale, Radu Calin Cristea a refuzat brutal cu vorbele: „Muzeul nu e capelă!”, desi multi alti scriitori au fost omagiati la moarte in holul Muzeului si desi doi trotkisti mascati pentru naivi drept “anticomunsiti” au primit “onoruri nationale”, desi erau arsi, necrestineste, chiar la Ateneul Roman.
Vezi si
Dat afara de la Cuvantul, Sorin Antohi, “savantul” ICR, turnator, impostor si “dr” inchipuit are totusi si cu ce sa se laude: delapidare profesionista
Primita la Redactie:
Sorin Antohi a fost dat dat afara de la Cuvantul – revista odinioara de prestigiu, ajunsa in Trustul Voiculescu – chiar de catre cei pe care ii angajasera: Paul Cernat si Victor Rizescu! Motivele despartirii au fost mai mult financiare („in special de ordin administrativ”) decat cele ideologice sau doctrinare („performantei academice si a excelentei intelectuale”), spune Paul Cernat in editorialul noului numar al revistei: https://www.cuvantul.ro/articol/?artID=2.
De fapt, motivul real al divortului de Sorin Antohi a fost legat de impartirea profitului gras provenit din organizarea pe bani publici a unor conferinte, finantate de catre Muzeul Literaturii si Ministerul Culturii. Cele doua tabere, pe de o parte (Sorin Antohi, Liviu Chelcea, Aurelian Craiutiu, Bogdan Enache, Mihail Neamtu si Razvan Paraianu), pe de alta parte (Paul Cernat, Victor Rizescu, Cosmin Perta, Raul Huluban, Ioan si Aurel Borsan – SC Grup Management SRL) se acuza reciproc de gainarii financiare.
Operatiunea a fost simpla, dar perversa (marca Sorin Antohi) si a vizat capusarea unor institutii publice si drenarea fondurilor acestora catre Editura Cuvantul si Fundatia Amfiteatru! Dupa ce devalizase, in calitate de director conturile Fundatiei Soros, impostorul Sorin Antohi a gasit o alta vaca de muls: bugetul Primariei Bucuresti, prin Muzeul Literaturii, la conducerea careia a ajuns prin frauda (cu ajutorul lui Ioan T. Morar si Mircea Mihaies) un alt xxxxxxxxxx la Europa Libera, Radu Calin Cristea, dupa spusele lui Ioan Talpes (dosarul lui e bine ascuns in arhiva DIE!). (NOTA MEA: Le cererea lui Radu Calin Cristea, exprimata telefonic, am eliminat aceasta afirmatie din cadrul informarii primita la redactie pe e-mail, deoarece nu poate fi verificata. Il rog pe cel care are aceste detalii sa vina si cu probe). Devenit consilier de taina si strateg al ilegalului director fraudator R. C. Cristea, Antohi si Fundatia „Amfiteatru” au inceput prin a organiza cateva conferinte megalomanice (“Modernism si antimodernism. Teorii, viziuni, ideologii, politica”, „Romania Mare: Integrare si Dinamici Culturale”) etc., cu bugete consistente din fondurile alocate Muzeului Literaturii de catre Primaria Capitalei. Ca exemplu, numai prima conferinta (“Modernism si antimodernism”) ar fi costat peste 60. 000 euro! Numai ca impostorul Antohi si-a gasit nasul, unul mai hotz decat el: Aurel Borsan.
Organizatia fondata in 1954 se afla in centrul unui imens scandal in Franta
“Biserica Scientologica” din Franta este zguduita de un nou scandal si ar putea fi dizolvata, ca urmare a recentelor acuzatii de frauda si conspiratie in vederea comiterii unui delict. Incepand de luni, pe banca acuzatilor se afla sase dintre membrii acestei organizatii, in frunte cu seful cel mare. Este pentru a doua oara in sase ani cand secta, din care fac parte celebritati precum Tom Cruise si John Travolta (sau, de la noi, Andrei Plesu – nota mea), este adusa in fata instantei pariziene. Daca de aceasta data va fi gasita vinovata, “Biserica Scientologica”, numarand in Franta 45.000 de adepti, ar putea fi interzisa sau obligata sa plateasca o sanctiune de cinci milioane de euro. Justitia franceza reproseaza organizatiei ca ar fi sustras de la patru fosti adepti zeci de mii de euro, profitand de vulnerabilitatea acestora, noteaza site-ul ziarului Le Figaro. Printre cei sase responsabili ai “Bisericii Scientologice” pe care Justitia ii ancheteaza se afla si conducatorul francez al organizatiei, Alain Rosenberg, in varsta de 60 de ani. Cei sase sunt acuzati de “escrocherie in grup organizat”, dar si pentru “practici ilegale farmaceutice”, iar daca vor fi gasiti vinovati vor sta zece ani in spatele gratiilor. De asemenea, organizatia este acuzata ca ar fi distribuit adeptilor sai vitamine si tratamente, contribuind astfel la consolidarea unui monopol farmaceutic. Rechizitoriul are la baza o plangere formulata in 1998 de o femeie care a declarat ca a intrat in aceasta organizatie dupa ce a fost abordata pe strada de scientologi, care i-au facut un test de personalitate. Ulterior, reclamanta a fost convinsa, treptat, sa plateasca peste 23.000 de euro pentru carti, “pachete de purificare”, vitamine, sedinte de sauna si monitorizarea progresului ei spiritual. Afacere comerciala “Singurul scop al scientologilor a fost sa puna mana pe banii acesteia, exercitand presiuni psihologice asupra ei”, sustin avocatii reclamantei. Conform unuia dintre magistrati, citati de ziarul The Guardian, “organizatia, care a fost pusa in lumina de vedete de la Hollywood ca Tom Cruise si John Travolta, a obtinut profit prin subjugarea unor persoane”. Conform avocatilor, Biserica Scientologica este in primul si in primul rand “o afacere comerciala”, ale carei actiuni releva “o reala obsesie pentru remunerarea financiara”. Conform presei franceze, alti trei fosti adepti ai organizatiei si-au retras niste plangeri similare dupa ce au ajuns la un acord financiar, in afara salii de tribunal, cu reprezentantii Bisericii. Se pare ca unul dintre cei care s-au razgandit a primit, pentru a renunta la acuzatii, suma de 33.000 de euro. Transformati in sclavi In timp ce unele state, in frunte cu SUA, considera scientologia drept religie, Franta a recunoscut-o in 1995 ca secta, fiind acuzata in repetate randuri ca nu urmareste decat beneficii financiare. Scientologia, care ar avea in prezent adepti in 160 de tari, a fost fondata in 1954 de scriitorul SF Ron Hubbard si promoveaza un presupus artefac.t numit “e-metru”, care i-ar ajuta pe membri sa gaseasca linistea spirituala. In Franta adeptii acestei secte nu au gasit un teren favorabil, asa cum este cel din Statele Unite. Multe organizatii au incercat sa previna asupra pericolului reprezentat de aceasta secta, aducand ca argument major ceea ce spunea Hubbard: “Noi am gasit mijloacele de a transforma oamenii in sclavi”. In 2004, secta a fost anchetata pentru delapidare. Dosarul a fost insa inchis rapid, dupa ce ministrul de Interne de la acea vreme, Nicolas Sarkozy, a avut o intrevedere cu scientologul Tom Cruise. Anul trecut, secretarul personal al presedintelui Sarkozy a inflamat opinia publica, declarand ca Bisericii Scientologice ar trebui sa i se permita sa existe in Franta”. Luciana POP
Alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009 Pe 7 iunie 2009 suntem chemaţi la vot pentru a-i vota pe cei 33 de europarlamentari care ne vor reprezenta în Parlamentul de la Bruxelles. Spre deosebire de alegerile naţionale din 30 noiembrie 2008, pentru Parlamentul unional vom vota pe liste. Acest sistem face dificilă alegerea unor persoane competente, întrucât fiecare listă poate conţine atât candidaţi dezirabili, cât şi indezirabili. Ca şi la alegerile naţionale din 30 noiembrie 2008, Alianţa Familiilor din România analizează candidaturile şi publică informaţii despre profilul moral al candidaţilor, cu recomandări de votare sau respingere. În analiza noastră, am luat în considerare voturile exprimate de cei ce au avut deja un mandat în Parlamentul unional de la Bruxelles, declaraţiile politice ale candidaţilor şi răspunsurile date de aceştia la un set de întrebări transmis de AFR. Printre altele, analiza a condus la concluzia că mulţi dintre actualii europarlamentari au reprezentat în Parlamentul unional alte valori şi interese decât cele împărtăşite de cei ce i-au votat. Aceasta a reprezentat o abdicare de la misiunea lor de a-i reprezenta pe alegători. De asemenea, unii dintre candidaţi au vederi personale contrare opiniei majorităţilor dintre români. Deşi libertatea de expresie şi opinie sunt libertăţi fundamentale, un reprezentat trebuie să-i reprezinte pe cei ce l-au ales, nu alte interese sau opinii, nici măcar cele personale. Am limitat analiza noastră la candidaţii care au şanse reale pe listele de partid. În acelaşi timp, am analizat numai candidaturile pentru care am avut date. Din acest motiv, analiza noastră nu este exhaustivă, cu excepţia listei PNL, partid la care dispunem de date pentru toţi candidaţii cu şanse reale”, transmite Alianta Familiilor din Romania (https://www.protejarea-familiei.ro/)
Iata cateva dintre exponatele din vitrina cu demoni care ar putea ajunge in Parlamentul European, conform analizei neexhaustive a AFR:
Monica Macovei –PDL: Sustinătoare notorie a homosexualilor. A intervenit pe lângă primarul Capitalei, Adriean Videanu, pentru a permite desfăsurarea primei parade a homosexualilor din Bucuresti. Cristian Preda– PDL: Este în favoarea legalizării “parteneriatelor” între homosexuali.
Renate Weber-PNL: Pozitii si declaraiii consecvent anti-crestine. Votat pentru Directiva împotriva discriminării pe bază de “orientare sexuală” si pentru amendamentul pro-avort la Rezolutia UE privind drepturile omului (amendament respins) Ramona Mănescu-PNL: Votat pentru Rezolutia Catania si pentru amendamentul proavort la Rezolutia UE privind drepturile omului (amendament respins) Adina Vălean-PNL: Votat pentru Rezolutia Catania si pentru Directiva antidiscriminare pe bază de “orientare sexuală”.
Corina Cretu, Gabriela Cretu, Ioan Mircea Pascu, Daciana Sârbu, Vasilica Dăncilă, Adrian Severin, Adriana Ticău, Victor Bostinaru – PSD: Toti sunt actuali europarlamentari. Au avut permanent o pozitie împotriva valorilor poporului român, votând pentru Rezolutia Catania, pentru Directiva anti-discriminare pe bază de “orientare sexuală” si pentru un amendament pro-avort la Rezolutia UE privind drepturile omului (amendament care a picat la votul final).
Csaba Sogor, Gyula Winkler – UDMR: Ca europarlamentari, au votat pentru Rezolutia Catania.
Nota mea:Asociatia Civic Media si Coalitia Impotriva Statului Politienesc pregatesc la randul lor o analiza complexa despre lista neagra-albastra a candidatilor la Parlamentul European, bazata pe intreaga lor activitate anti-romaneasca si anti-crestina, incepand chiar de dinainte de 1989, acolo unde este cazul.
Ministrul Culturii face un ziarist de la Gândul „cretin şi mincinos”
Bucureşti, 5 mai 2009 – Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind a luat act de injuriile adresate vineri, 1 Mai 2009, jurnalistului Bogdan Cristea, angajat al cotidianului Gândul, de către ministrul Culturii, Theodor Paleologu, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Braşov. Susţinând că i-au fost răstălmăcite unele afirmaţii apărute în presă referitoare la candidatura preşedintelui Traian Băsescu, Theodor Paleologu l-a insultat pe jurnalistul Bogdan Cristea cu apelativele „ziarist cretin şi mincinos”.
Având în vedere că, după atâtea zile, ministrul Culturii, Theodor Paleologu, nu şi-a prezentat nici personal, nici în mod public scuzele de rigoare faţă de jurnalistul Bogdan Cristea, FRJ MediaSind solicită premierului Emil Boc să sancţioneze un astfel de comportament nedemn pentru un ministru în Guvernul României.
Din păcate, acest atac asupra jurnaliştilor nu este primul de acest fel. „Considerăm că asemenea atitudini creează un precedent periculos, mai ales că acestea vin din partea unor reprezentanţi de seamă ai statului român şi constituie un exemplu negativ pentru cei care tratează presa ca pe inamicul public numărul 1 al societăţii”, a afirmat Cristi Godinac, preşedintele FRJ MediaSind. „Astfel, nu ne mai miră faptul că tot mai mulţi jurnalişti sunt agresaţi fizic şi verbal în timp ce îşi exercită în mod corect profesia, din moment ce înşişi conducătorii clasei politice dau undă verde pentru terfelirea meseriei de jurnalist”, a adăugat acesta.
FRJ MediaSind va prezenta acest caz şi în Raportul de Ţară pe Probleme Mass-Media, document ce va fi trimis Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor.
Denisa Nica Şef Birou Comunicare FRJ MediaSind
FRJ MediaSind – Federaţia Română a Jurnaliştilor reprezintă 8000 de membri din presa scrisă, radio, televiziune, edituri şi tipografie şi este membru cu drepturi depline al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor
Federaţia Sindicatelor Jurnaliştilor şi Tipografilor din România Federaţia Sindicatelor din Societatea Română de Radiodifuziune Sindicatul 2002 din Societatea Română de Televiziune SJP din Agenţia Naţională de Presă Agerpres Sindicatul Lucrătorilor din Edituri şi Tipografii SZR – Federaţia Sindicatelor din Întreaga Presă Uniunea Jurnaliştilor din Republica Moldova
April 8th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
