La Palatul Sutu, Muzeul Municipiului Bucuresti, din Piata Universitatii, se afla expuse, pana pe 25 august, farame din istoria acestui pamant, cu o vechime de peste 5000 de ani, estimarile mergand pana la circa 7000 de ani in urma, practic la inceputurile lumii de azi. Obiectele de ceramica si arta ale Culturii Cucuteni infatisate publicului din Capitala demonstreaza ca in spatiul Romaniei s-a format si dezvoltat cea mai veche civilizatie a Europei, rivala cu cea a Egiptului si Chinei antice.
Expoziţia “Cultura Cucuteni, valori regăsite ale preistoriei europene”, care prezintă peste 100 de piese arheologice – vase, statuete şi obiecte de mobilier -, se desfăşoară în perioada 19 iulie – 25 august şi este organizată de Ministerul Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Complexul Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi, Asociaţia Culturală Arkeo, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, informeaza Agerpres.
La vernisarea expozitie, vineri, 19 iulie, preşedintele Fundaţiei “Cucuteni pentru Mileniul III”, Romeo Dumitrescu, a afirmat că românii trebuie să fie mândri că au o asemenea cultură care poate propulsa “direct pe scena arheologiei mondiale”.
Lăcrămioara Stratulat, director general al Complexului Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi, a spus că prin vizualizarea pe viu a pieselor expuse tinerii ar putea să prindă mai mult drag de istorie. “Această cultură aparţine mileniilor V – III î.Hr., iar grila cronologică expusă poate să confirme faptul că suntem, din punct de vedere cronologic, deasupra apariţiei primelor piramide din Egipt, ceea ce nu este puţin lucru”, a precizat Stratulat.
Intrarea la expoziţie, care va fi deschisa in fiecare zi a saptamanii, este gratuită. Bucurati-va ochii si mintea cu valorile acestui pamant!
Profesorul Constantin Barbu a avut amabilitatea sa remita si portalului Ziaristi Online un interviu acordat ieri ziarului Lumina, prin intermediul jurnalistei Loreta Popa. Din pacate nu am gasit link-ul din ziarul citat pentru a face trimiterea de rigoare asa ca il reproducem ca atare in forma sa originala. Interviul este devastator pentru sleahta agentilor antiromani, intesat cu informatii inedite, trist pentru soarta unei virtuale contemporaneitati fizice a lui Eminescu si, totodata, ingrozitor de sincer. Anuntam pe aceasta cale si proxima publicare online a documentelor “Dosarului de Interdictie Mihail Eminescu”, a actelor medicale si a autopsiei urmate dupa uciderea celui mai mare gazetar roman, inscrisuri cuprinse in facsimil in lucrarea filosofului Constantin Barbu “Memorialul Mihai Eminescu” (foto).
“A revenit vremea lui Eminescu”
Mihai Eminescu. Un nume pe care romanii il au in suflet, dar il cunosc atat de putin. Din ce in ce mai multi tineri aproape ca nu stiu nici o poezie de-a poetului nostru nepereche, dar sa mai cunoasca publicistica incredibila a acestuia. Ne mai atinge astazi Eminescu?
C.B.: Eminescu este înstructurat românității. Într-un fel vorbim limba genială forjată de poet. Eu îl numesc pe Eminescu scriitor historial, înțelegând prin historial scriitorul transgresor, adică are acel mental care traversează secolele istoriei și în palierie și în viitor. Faptul că magia lui Eminescu îi atinge pe români se poate explica prin genialitatea peceții lui lingvistice, prin adevărul pe care l-a slujit (implicit ființa și realitatea – fiindcă ele sunt identice adevărului), prin codul pe care l-a ghicit (poetul vorbea despre “… a-nvățaților ghicire”, despre “enigma vieții”). Tinerii știu, totuși, cel puțin poeziile celebre ale lui Eminescu. Deja, a revenit vremea lui Eminescu.
Ce ar trebui sa stie romanii despre codul Mihai Eminescu?
C.B.: Dacă românii ar putea ști ceva esențial despre Eminescu, acest esențial este chiar codul lui Eminescu. Problema este extrem de dificilă, dar în vorbe simple “codul” înseamnă gramatica ritual-nihilistă care a absorbit și adăpostește în ea tot ceea ce este abisal într-un om drept, bun, adevărat.
Eu am publicat o serie de 20 de volume (Codul invers. Arhiva înnebunirii și a uciderii nihilistului Mihai Eminescu) în care am încercat să arăt cu documente, acte, înscrisuri tragedia desfășurată între 1883-1889. Eminescu a fost nu numai umilit ci și martirizat. Din “omul sacrificat”, Eminescu a devenit sacrificatorul nobil. De aceea am numit invers codul lui Eminescu, fiindcă poetul nostru genial și gânditorul historial a răsturnat drumul pe care i l-au așternut Maiorescu și Regele, turnându-le drumul în cap cu praf și pulbere cu tot.
Titus Livius Trifu alias Maiorescu s-a comportat asa cum era, ca un agent dublu. Manolescu ii merge pe urme
Ce a insemnat Titu Maiorescu pentru Eminescu, din punctul dumneavoastra de vedere?
C.B.: Puțini mai știu că pe Titu Maiorescu îl chema Trifu (pe grecește ar fi fost un nume mai frumos, păstrând urmele întreitei străluciri). Titus Livius a fost întotdeauna gelos pe supremația genială a lui Eminescu. Chiar în însemnările zilnice, când își povestea în nemțește excursiile se autointitula Führer, conducător de excursie. Vă dați seama ce era în capul lui când credea că va civiliza poporul român cu formele fără fond. În unul din ultimele sale articole, Eminescu își bate joc în chip direct de teoria lui Maiorescu, arătând unde a dus civilizația română această ușoară teorie, compusă de un om superficial dar orgolios peste margini…
Maiorescu s-a comportat așa cum era: ca un agent dublu. Pe de-o parte își arăta fața de protector al lui Eminescu, pe cealaltă parte acționa ca un führeraș care îl bagă în cămașa de forță și trimite poliția ca să-l interneze la Caritatea lui Șuțu.
Lumea culturală românească nu este în stare să se dezmeticească, altfel ar vedea în textișoarele lui Maiorescu scrise despre Eminescu niște banalități compuse de un simplu universitar ratat. Ca să fim brusc contemporani, uitați-vă peste paginile din Istoria critică scrisă de Manolescu, un eminescolog necalificat (ca să ne distrăm vă voi spune că o citează pe inexistibila Bot împotriva lui Iorga și Noica!). Nefiind suficientă inexistibila Bot se mai apucă și istoricul Boia să scrie enormități ieftine și triste care sună cam așa: “Cazul mai delicat este al lui Mihai Eminescu, “poetul național” și, mai mult decât atât, marele mit românesc, personalitatea socotită drept culmea de nedepășit a spiritualității autohtone. (…) Ceea ce se joacă acum e strict rămânerea lui – nesigură – în vârful ierarhiei literare românești. Tot mai mulți tineri nu vor să mai audă de o poezie care nu mai corespunde sensibilității lor, iar în capitolul pe care Nicolae Manolescu il consacră în Istoria critică a literaturii române (2008), rezervele, destul de severe, concurează cu aprecierile binevoitoare, și ar fi fost poate și mai nete, dacă subiectul ar fi fost cu adevărat “liber” …”. Numai că Manolescu nu se pricepe la genii: pentru el nici Eminescu, nici Blaga, nici Noica nu sunt teribili. Plagiatorul Manolescu o ține una și bună cu flatulența inventată de el pe nume Cărtărescu, alt plagiator. Ce să-i ceri lui Manolescu? Să-l citească pe Kant? L-am provocat public să scrie 20 de pagini despre Luceafărul lui Eminescu ca să vadă populația cât e de analfabet în materie de Eminescu. Veți vedea că nu va scrie niciodată. Că e greu. Interpretarea supremă pe care a dat-o Manolescu Luceafărului lui Eminescu este aceasta: “Demiurgul îi promite lui Hyperion marea cu sarea” (citez din memorie). Când zici Eminescu spui Perpessicius (ca editor, continuatorul Petru Creția fiind plagiator și superficial, mai mult mistificator al textelor eminesciene, permițându-și nu numai o rară harababură în editarea teatrului eminescian, ba chiar “facerea de versuri”…), spui G. Călinescu. În rest nu mai sunt decât capitole în cinci-șase comentatori…
Saracii ipochimeni ca Zigu Ornea
A fost un student minutios, incredibil de dornic sa cunoasca, sa invete, sa acumuleze. Din pacate nu a avut posibilitati financiare sa dea si doctoratul. De unde aceasta dorinta impetuoasa de a i se denigra pana si acea perioada a vietii?
C.B.: Eminescu a studiat la Viena și Berlin cu cei mai mari profesori europeni ai epocii. A avut posibilități financiare pentru doctorat, dar firea lui “ticăită” (cuvântul îi aparține) l-a făcut să viseze puțin prin Iași, lucru fatal. Poate și autoexigența teribilă l-a făcut să ezite să-și treacă doctoratul. Puțini știu ce teribili erau profesorii lui Eminescu, ce carte știau! Cred că Eminescu și-a dorit un răgaz de pregătire (traducând din Kant), iar apoi a amânat și a tot amânat. Cred că nici traducerea din Leskien nu este străină de proiectul doctoratului.
Cât privește dorința de “denigrare”, ea provine din analfabetismul denigratorilor. Eu recompun și tipăresc Biblioteca lui Eminescu (după însemnările sale, deci după probe și documente) și această bibliotecă este absolut fenomenală. Cine va citi cărțile pe care le-a citit Eminescu va înțelege ce înseamnă să ai codul historial al spiritului indo-european (de ce nu învață Manolescu cu Bot și Boia limba sanscrită după Bopp, ca Eminescu? – simplu de răspuns: nu le-ar folosi la nimic!).
Un analfabet, ganeful Ornea zicea, săracul, că Eminescu ar fi fost autodidact! Ce poți să-i zici ipochimenului decât că e ipochimen…
Cine erau agentii anti-Eminescu
De ce aceasta feroce incercare de inlaturare a sa de pe toate planurile, inclusiv cel fizic?
C.B.: În 1883, Regele (speriat de posibilitatea detronării de către ruși) a semnat un Tratat secret cu Austro-Ungaria, și, din disperare, a acceptat și un punct 2 (fatal: Regatul Român se angaja să nu treacă munții în Transilvania). Eminescu cunoștea tratatul și a scris și împotriva Regelui și a feloniei de la Viena. P.P. Carp (ambasadorul Regatului la Viena) s-a gândit că Eminescu trebuie “potolit” (este cuvântul său), Regele l-a “desemnat” (prin Mite Kremnitz) pe instrumentul Maiorescu să execute sacrificiul. Voi analiza în 12 volumașe care vor apărea lunar această tragedie sacrificatoare. Nu degeaba scrie Nietzsche că: “Hohenzollernii sunt o rasă de criminali stacojii”. Chiar numele Împăratului Franz Josef apare pe rapoartele scrise de agenții austro-ungari împotriva lui Eminescu (toți cei nouă agenți sunt evrei austrieci și evrei maghiari, de aici și falsificatoarea acuză că Eminescu ar fi fost antisemit!). Astăzi se derulează o încercare de distrugere a “simboalelor”, cum ar fi spus părintele Stăniloae. Dar numai proștii analfabeți cred că un simbol poate fi distrus. Cine nu știe greacă veche, nu știe ce este simbolul și mănâncă degeaba banii “filantropului” Söros, ca să nu-l numesc…
Pe Eminescu il iubesti ca pe o Icoana
Pana unde merge sinceritatea omagiului romanilor astazi?
C.B.:Sinceritatea omagiului românilor, cum o numiți dumneavoastră, dacă este sinceritate, dacă este omagiu (omagiul face parte din ritualul sacrificial indo-european, așadar este și cifru și cod), și dacă românii sunt români merge de la inima lor până la inima lui Eminescu. Poți să-l iubești pe Eminescu și doar cu gândul curat, nespunând nici un cuvânt. O iubire mutuală, simplă.
Agentii anti-Romania l-ar sufoca azi pe Eminescu
A schimbat mentalitati prin articolele sale. A mai ramas ceva din acea presa din care a facut parte Mihai Eminescu? Daca ar trai acum, ar avea o sansa sa mai schimbe ceva prin articolele sale Mihai Eminescu?
C.B.: După părerea mea, Eminescu încă nici n-a început să schimbe mentalitatea. Articolele sale politice sunt necitite, iar puținii care le-au răsfoit nu cunosc epoca în profunzime, așadar nu înțeleg aproape nimic (cred că numai Vatamaniuc face excepție, un academician român pe care mediul științific de astăzi nu-l onorează cum ar merita). Dacă ar trăi acum și l-am percepe drept contemporan, Eminescu nu ar fi luat în seamă. Pe Eminescu îl luăm în seamă numai știind cine a fost Eminescu. Dacă Eminescu ar fi Eminescu azi, te-ai putea trezi cu orice derbedeu politic că-l învață carte și-i arată viziuni. Astăzi suntem sufocați de agenți de influență plătiți dinafară (și dinăuntru) care oricând îți pot compune o “lovitură de stat” (dată chiar de popor), o imaginară aplecare către Rusia sau China (de parcă Dostoievski este romancier american și hârtia a inventat-o Willi), astăzi suntem sufocați de falsificatori și de proști (care te amenință că nu iubești Europa, de parcă ai putea să nu te iubești pe tine însuți). Marile probleme ale României sunt falsificările și minciuna care duc la distrugere și decădere, incorecta ierarhie, injustiția care produce metastaza societății, încercările de distrugere a simbolurilor și miturilor naționale (imbecilități spuse împotriva lui Eminescu și Mihai Viteazul, în ultima vreme nesimțindu-se bine nici Mircea cel Bătrân, nici Ștefan cel Mare, nici Blaga, nici Noica…), lipsa unui proiect de integrare reală a României în Uniunea Europeană, lipsa unui mare proiect de țară. Vom trăi, ca să vedem!
Vă mulțumesc pentru interviu și vă rog să publicați textul întreg.
15.250 lei, adica 3388 euro pe luna, respectiv 183.000 lei, aproximativ 40.666 de euro pe an, este salariul pe care il incaseaza de la BNR Ioana Patapievici, sotia presedintelui ICR, Horia Roman Patapievici, angajata ca consilier.
Chiar daca nu-l vedeti niciodata cu ea la brat, din considerente ce tin de preferintele sale filosofice, Horia Roman Patapievici are o sotie. Ioana Patapievici, anterior director economic la Editura Humanitas a prietenului sau apropiat Gabriel Liiceanu, este, de cativa ani, consilier la Banca Nationala a Romaniei. Salariul acesteia a fost, intotdeauna, confidential, conform unei prevederi a UE prin care angajatii bancilor centrale “nu accepta instrucţiuni din partea instituţiilor Uniunii Europene şi nici din partea guvernelor naţionale”. Chiar asa scria si Horia Roman Patapievici in Declaratiile sale de Avere anteriore cat si, mai ales, Ioana Patapievici, membra si in Consiliul de Administratie al Moneteriei Nationale, in Declaratia sa de Avere completata la 13.06.2012: salariu confidential “conform articolul 130 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene”.
Pana anul trecut, cand a aparut dintr-o greseala pe site-ul Agentiei Nationale de Integritate, nu era cunoscut nici salariul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, dezvaluit a fi de 12.213 Euro. Portalul de analize financiare Conso.ro, preluat de Yahoo.ro, considera ca “salariile BNR sfideaza realitatile economice”, apreciind ca acestea se ridica la circa 10.000 de lei pe luna, in crestere cu aproximativ 2000 de lei fata de anii de dinaintea crizei economice, ceea ce dovedeste ca angajatilor BNR – care se ridica la un numar de 1771 – nu li s-au aplicat reducerile de 25% enuntate de Guvernul Boc. Mai mult: cifra de 10.000 este, iata, subestimata, conform informatiilor oferite de seful ICR! Probabil din cauza oboselii intelectuale acumulate in ultimul timp, Horia Roman Patapievici a incalcat “prevederile articolului 130” si a dezvaluit, din greseala sau dinadins, salariul de la BNR al sotiei sale in ultima sa (Doamne ajuta!) Declaratie de Avere de la ICR: 183.686 lei pe an, ceea ce inseamna 15.250 pe luna.
Mediafax o sintetizeaza: Declaraţia de avere a preşedintelui Institutului Cultural Român (ICR), Horia-Roman Patapievici, pe anul 2011 arată o scădere a veniturilor acestuia, atât în ceea ce priveşte salariul pentru funcţia ocupată – 60.820 de lei, faţă de peste 64.000 de lei în 2010 -, cât şi sumele provenite din drepturi de autor (de la editurile Humanitas şi Polirom, TVR, Asociaţia Eruditio), care totalizează 83.440 de lei, faţă de peste 95.000 de lei în 2010 (de la TVR, Evenimentul zilei, Humanitas, Art şi Asociaţia Eruditio).
Pe de altă parte, Patapievici are depozite bancare de 640.360 de lei şi de 20.292 de euro şi un cont de 7.912 lei, toate la ING. El şi-a plătit totodată creditul de 41.675 de lei la BRD (contractat în 2007 şi scadent în 2011). În 2010, preşedintele ICR avea depozite de 516.049 de lei şi de 17.450 de euro şi conturi de 21.717 lei şi 2.421 de euro.
Horia-Roman Patapievici şi soţia sa sunt titularii unui apartament în Capitală şi a două case de vacanţă – la Câmpulung, cu teren şi fâneţe, şi la Crevedia, cu teren, toate cumpărate. De asemenea, Patapievici a dobândit prin moştenire a şasea parte dintr-un alt apartament în Bucureşti.
Soţia sa, Ioana Patapievici, a avut anul trecut venituri salariale de 183.000 de lei de la Banca Naţională a României, mai scrie Mediafax. La Banca Nationala, denumite pe atunci Banca de Stat, a lucrat si tatal lui Patapievici, Dionis Patapievici (1) considerat agent NKVD de catre cadrele de specialitate.
Sa mai notam ca, in ce o priveste pe vicepresedinta ICR, Tania Radu Mihailescu, sotia lui Dan C Mihailescu, fosta adulatoare a lui Gogu Radulescu, in Declaratia sa de Avere de anul acesta nu mai apare si functia de membra a board-ului Fundatiei Soros, dupa cum aparea in Declaratia de anul trecut. Venitul acesteia anual depaseste 150.000 lei. Interesant ca, desi este angajata a statului roman, Tania Radu are contracte si cu un alt stat, evident strain, ceea ce ar putea fi considerata o incompatibilitate cel putin morala, daca nu de alt ordin.
Conform site-ului ICR, al doilea vicepresedinte ICR, mai celebrul Mircea Mihaiesi, nu si-a depus inca Declaratia de Avere, incalcand Legea. Agentia Nationala de Integritate (ANI) stipula ca data de 15 iunie este ultima zi in care persoanele prevazute la art. 1, alin. (1) din Legea nr. 176/2010 trebuie sa-si depuna Declaratiile de Avere.
In Declaratia de anul trecut, Mihaiesi, sotul fostei presedinte a Fundatiei Soros, Ilona Mihaies, avea insa un venit mai mare decat seful sau direct, Patapievici, respectiv putin peste 190.000 lei. In dreptul sotiei, presedinte al organizatie Soros Centrul Euroregional pentru Democratie, Mihaies scrie “salar confidential – nu lucreaza la stat”. Pai cum era dragi sorosisti cu “transparenta”. Ce aveti de ascuns? Transparenta – transparenta dar nu pentru catei?… De remarcat si numarul de conturi bancare al vicepresedintelui ICR: nu mai putin de 11, dintre care trei in dolari, doua in euro si restul in lei.
UPDATE: A aparut si Declaratia de Avere a dlui Mihaies pentru 2011, anterior ratacita, probabil, pe site-ul ICR. De apreciat, “salar”-ul sotiei nu mai este “confidential”. Potrivit Declaratiei vicepresedintelui ICR, veniturile dnei Ilona Mihaies in anul 2011 au fost urmatoarele: ca “formator” al “Asociatiei pentru Promovarea Femeii din Romania” -34.580 lei, ca “manager” al Centrului Euroregional pentru Democratie – 22.788 lei si ca presedinte al Fundatiei Soros doar 11.072.
Informatia mi-a fost transmisa chiar de vicepresedintele ICR, Mircea Mihaies, caruia ii multumesc pentru semnalare. Tot dansul afirma: “In privinta salarului sotiei mele, poate veti observa ca incepand cu acest an are un alt tip de contract. Nu e nimic misterios in asta”. Si in noua Declaratie de Avere, probabil ultima la ICR, conturile dlui Mihaies raman tot 11.
Note:
1. Autobiografie
“Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele:
1.(…) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(…)
Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (…) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (…)
2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..)
Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (…) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. – Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (…)
Textul a apărut în România medicală, IX (1931), nr. 11, 1 iunie, p.162-163; reluat „ prin bunăvoinţa d-lui dr. Vineş” în Extemporal, revista Liceului Mihai Eminescu din Bucureşti, sept-nov. 1936,p.31-32, (unde l-am consultat prima dată – dar atenţie! – are multe omisiuni: „abuza de băuturi şi făcea excese” în loc de „excese veneriene”;„Mânca cu mare poftă.”, fără a aminti vinul; lipsă paranteza („sifilitice”) după „ulceraţii vechi”, lipsă paranteza „(colecţionism)” ; după „ mânca tot felul de lucruri găsite pe jos” lipsă „chiar şi cele murdare”; lipsă „Avea de asemenea tulburări sfincteriale sub formă de incontinenţă de urină şi de materii fecale” etc.,etc.. Textul este adaptat ca pentru elevi şi profesori, nu poate servi de bază de discuţii. Extrasul din România medicală din Biblioteca Academiei Române, cota I 108.052, lipseşte din depozit, astfel că textul de bază, din revistă, deşi e greu de găsit, rămâne totuşi singurul doveditor. Mai este reluat în „România”, 3 sept. 1938 (nu l-am consultat).
O ştire care înconjoară lumea
Textul este comentat imediat după publicare numai în Viitorul (oficios liberal) din 4 iunie 1931, unde Petronius (pseudonimul lui Gr. Tăuşan, filosof, comentatorul – şi traducătorul în româneşte – al „Eneadelor” lui Plotin – dar şi editorialist aici) scrie, pe pagina I, sub titlul mare : ” Moartea geniului” , o tabletă care ne dă pulsul liniştirii publice, triumfaliste desigur, în privinţa „asasinatului” comis în spital :
„ Într-o revistă de strictă specialitate medicală (România medicală) printre alte articole interesante se găseşte unul, în cel din urmă număr apărut, în care d. Dr. Vineş povesteşte, pe bază de documentare nouă, cum şi de ce a murit Eminescu. Autorul acestui articol îşi întemeiază informaţiile sale pe chiar notele medicale ce le-a redactat în calitate de medic la spitalul d-rului Şuţu – cunoscutul alienist – în cura căruia a fost Eminescu.
Se ştie că părerea unanim admisă era că Eminescu ar fi murit din cauza unei răni la cap ce i-a făcut-o un tovarăş de boală, internat acolo. D.dr. Vineş afirmă că adevărat Eminescu a avut o rană la cap, ce i-a produs un erizipel, dar care s-a vindecat. După aproape de-o lună de când primise rana la cap a murit subit din pricina unei boli de inimă de care suferea de mult. Nici vorbă nu e deci de-o moarte provocată de rana la cap. Se stabileşte astfel cu preciziune adevărata cauză a morţii celui mai profund poet al nostru, şi această restabilire a faptelor nu poate decât să fie bine venită pentru istoria biografică de la noi.
Ceea ce este însă profund de dureros e că organizarea noastră sanitară de acum 30 de ani îndărăt, ca şi ştiinţa medicală însăşi, era departe de-a fi cea de azi. Când ne gândim la organizarea spitalului de boli nervoase din Capitală, cu perfecţiunile ştiinţifice introduse în el; dacă ne gândim la malarieterapia (tratamentul cu malaria pentru combaterea paraliziei generale, de care probabil suferea Eminescu) atunci ne dăm seama de nenorocirea marelui poet de-a nu fi apucat vremurile de azi, când ar fi fost îngrijit şi mai bine şi poate salvat. Căci nu poate fi durere mai mare decât aceea de-a pierde pe geniul poetic cel mai mare care l-a produs ţara şi rassa noastră la 40 de ani.
D.Ibrăileanu în prefaţa ce-a scris-o la ediţia completă a poeziilor lui Eminescu face o observaţie justă: Ce şi cât ar mai fi produs Eminescu dacă ar fi trăit cât Goethe ?
Destăinuirile ştiinţifice pe care d. dr. Vineş le-a dat asupra ultimelor clipe din viaţa lui Eminescu, şi asupra sfârşitului său, ne-au reamintit astfel vechi răni sufleteşti şi dureri ce le purtăm de mult în suflet, pentru că Eminescu este o forţă vie care trăieşte permanent în conştiinţa noastră a tuturor. Şi niciodată nu a grăit mai înţelepţeşte Haşdeu, decât atunci când a rezumat viaţa şi moartea lui Eminescu cu acest epitaf clasic :”Eminescu a murit nebun, dar va trăi veşnic. Vor muri deapururi însă toţi acei înţelepţi cari au lăsat şi vor lăsa să moară un Eminescu.”! Haşdeu lovea crud şi nedrept aici pe Titu Maiorescu, dar scoţând din cauză pe marele critic rămâne perfect adevărată constatarea că societatea nu face tot ceea ce trebuie pentru geniile ce le eternizează.”
Din acest discurs ideologic („societatea nu face totul”, etc.) scoatem referirea la Titu Maiorescu, cu totul inadecvată (de altfel, Haşdeu nu-l considera nici în glumă „înţelept”) – şi restabilim adevărul în legătură cu G. Ibrăileanu: criticul Vieţii româneşti era atât de sigur că Eminescu şi-a încheiat ciclul intelectual încă din 1883, la 33 de ani, încât spune că ce a creat între 1883-1889 sunt simple reluări din memorie, chiar traduceri care-l pun sub incidenţa plagiatului – sau lucrări slabe, vădind o minte răvăşită, cum ar fi „Sara pe deal” – şi oricât ar fi trăit în continuare, după 1889, n-ar mai fi fost capabil de creaţii noi. Vorbele lui din amintita „Prefaţă” sunt înţelese „ziaristic”, adică aproape invers:
VERNISAJUL EXPOZIŢIEI “LUMEA PIERDUTĂ A VECHII EUROPE” LA ATENA
Bucureşti, 04.10.2010
Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă vernisarea expoziţie internaţionale „The Lost World of Old Europe”, ce prezintă bunuri de patrimoniu arheologic din categoria „Tezaur” din colecţii muzeale româneşti, dar şi piese din colecţii muzeale din Bulgaria, Republica Moldova şi Grecia. Acest important eveniment cultural va avea loc în capitala Greciei —la Atena—, în data de 06.10.2010, în cadrul Muzeul de Artă Cicladică, unul dintre cele mai prestigioase muzee din această ţară,.
Organizată începând din toamna anului 2009, expoziţia „The Lost World of Old Europe” este rezultatul unui colaborări între Muzeul Naţional de Istorie a Românieişi Institute for the Study of the Ancient World al New York University, beneficiind de sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. În acest cadru, principalii organizatori ai acestui ambiţios proiect cultural internaţional au contribuit la realizarea unei expoziţii deosebite, care prezintă —în premieră într-un turneu internaţional pe două continente— 175 de piese arheologice de valoare excepţională, datând din perioada neo-eneolitică, din colecţiile a 19 muzee româneşti. Acestora li se adaugă o serie de artefacte din aceeaşi epocă, provenind din colecţiile Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie al Modovei de la Chişinău (Republica Moldova) şi ale Muzeului Regional de Istorie Varna (Bulgaria), cărora cu prilejul itinerării în Grecia, li s-a alăturat —pentru prima dată în istoria expoziţiilor de acest fel— un important lot de materiale similare descoperite pe teritoriul Greciei.
Expoziţia „The Lost World of Old Europe” este organizată la Atena sub auspiciile Ministerului Elen al Afacerilor Externe, cu prilejul preluării de către Grecia a preşedinţiei Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre. Expoziţia rămâne deschisă la Muzeul de Artă Cicladică până la începutul lunii ianuarie 2011. În cursul anului viitor se intenţionează prezentarea sa în cadrul muzeelor partenere de la Bucureşti şi Piatra Neamţ.
Muzeul Naţional de Istorie a României este coordonatorul echipei care a contribuit la realizarea acestei expoziţii, reunind specialişti din partea următoarelor muzee româneşti: Complexul Muzeal Judeţean Neamţ (Piatra Neamţ), Complexul Muzeal Naţional „Moldova” (Iaşi), Muzeul Judeţean Botoşani (Botoşani); Muzeul „Vasile Pârvan” (Bârlad), Institutul de Arheologie (Iaşi), Muzeul Banatului (Timişoara), Muzeul Brăilei (Brăila), Muzeul Dunării de Jos (Călăraşi), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Muzeul de Istorie din Roman, Muzeul Judeţean de Istorie „Teohari Antonescu” (Giurgiu), Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman (Alexandria), Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” (Vaslui), Muzeul Olteniei (Craiova), Muzeul Banatului Montan (Reşiţa), Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (Zalău), Muzeul Judeţean de Istorie Braşov (Braşov) şi Muzeul de Istorie Galaţi (Galaţi).
Pornind de la discursul expoziţional elaborat de curatorul general al expoziţiei din partea României, dr. Dragomir N. Popovici, expoziţia este structurată prin prezentarea câtorva teme cheie —figura umană în plastica neolitică, bunurile de prestigiu, case, gospodării şi comunităţi, arta ceremonială ceramică, simbolurile precursoare scrierii. Faţă de cele două prezentări precedente, la New York şi Oxford, expoziţia reuneşte acum piese remarcabile datând din perioada mileniilor VI–IV a. Chr., descoperite pe teritoriul României, Bulgariei, Moldovei, dar şi al Greciei, aparţinând unor epoci aparent foarte îndepărtate în timp, neoliticul şi epoca cuprului, dar dovedind începuturile civilizaţiilor preistorice europene. Expoziţia oferă ocazia publicului şi specialiştilor internaţionali să descopere evoluţia şi artefacte caracteristice ale celor mai importante culturi neo-eneolitice dezvoltate în zona danubiano-carpatică (Vinča, Vădastra, Hamangia, Boian-Gumelniţa, Precucuteni-Cucuteni), descoperiri rămase aproape necunoscute —până astăzi— majorităţii istoricilor şi arheologilor occidentali şi nu numai, situându-le acum în cadrul mai larg al sud-estului Europei. Evoluţia civilizaţiei neolitice este marcată de influenţele originare din lumea sudică, balcano-mediteraneană şi marchează afirmarea unei sintezei culturale locale ce se extinde pe arii foarte vaste, de peste 300.000 kmp, astfel conturându-se spre sud blocul cultural Boian-Gumelniţa şi spre nord cel Precucuteni-Cucuteni. (more…)
Intr-o noapte de ianuarie, limpede si rece ca o sfera de cristal, am vazut coborand lin spre crestele cele mai inalte ale Muntilor Carpati o stea stralucitoare si de neatins. Cobora cu maiestatea astrala a departarii sale sclipind vederii mele. Nu stiam daca se nascuse atunci sau era doar semnul desprinderii ancestrale traversand cerul spre o tinta numai de ea stiuta.
Era trecut de miezul noptii si sub revarsarea laptoasa a luminii lunare am vazut efigia lui Eminescu stralucind peste zapezi, sculptata in granitul milenar al muntilor, cu fruntea boltita, nas puternic si barbie domoala, ca o masca de voievod incremenita spre eternitate.
Steaua aceea nespus de limpede si nespus de stralucitoare s-a oprit din lunecarea ei maiestuoasa, ramanand neclintita, insurubandu-se ca un diamant in mijlocul unei coroane nevazute. Chipul frumos raspandea o lumina secreta si veghea inaltimile cu steaua unica a geniului sau pulsand deasupra-i.
Atunci am scris aceasta litanie mica, acest murmur neinsemnat, inchipuind un dor adanc si o nesfarsita adoratie:
“In Tara Moldovei, sus/ coborand dinspre obcini spre plai,/ trece in nopti cand e luna/ Voievodul Eminescu Mihai,/ Se opreste la sfinte altare/ si-n crame cu vin de un veac/ privighetorile cand il vad se usuca/ de atata iubire si tac./ Si-un cantec se face pamantul/ un cantec si-un petec de rai/ cand trece in nopti inlunate/ Voievodul Eminescu Mihai”.
Numele Lui trebuie rostit in soapta, poeziile Lui cantate in gand. Steaua Lui pusa de straja in brazii Carpatilor, in toate noptile noastre, sa straluceasca mirifica si de neatins pana-n hotarul ultimului sat…
“Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, cellalt apărătorul evanghelului ei”.
“Avem o obligaţie fermă pentru a crea condiţiile necesare dezvoltării identităţii culturale şi politice a membrilor comunităţilor româneşti din vecinătatea imediată a României. Mi-am asumat personal acest obiectiv şi îl voi urmări pe toată durata anului 2008. Respectarea drepturilor de care dispun membrii comunităţii româneşti de către statele pe teritoriul cărora se află trebuie să fie atent urmărite, inclusiv prin aplicarea instrumentelor de drept internaţional.”
Presedintele Traian Basescu Prioritatile de politica externa ale Romaniei – 23.01.2008
Intelectualii rosii, Eminescu si Unirea
“Rememorand asemenea evenimente – ca Mica si Marea Unire -, in minte ne vine versul lui Eminescu: ‘Au prezentul nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa cer?’. De aici se poate deschide o ampla discutie privind rolul intelectualilor romani la inceputul secolului al XXI-lea. Au ei un ideal national? Promoveaza ei interesele statului roman? Reprezinta astazi intelectualitatea romaneasca o valoare de care sa tina seama liderii politici ai Europei?” – se intreaba, intemeiat, istoricul Ioan Scurtu, intr-un comentariu aparut ieri, de ziua Unirii Principatelor.
Actualitatea poetului, jurnalistului, ganditorului national si militantului pentru Romania Mare Mihai Eminescu, este cu atat mai stringenta cu cat dezideratele romanesti, la ceas de aniversare a 90 de ani de la Marea Unire, sunt, in parte, aceleasi, ca si pe vremea cand gazetarul conservator actiona in cadrul “Societatii Carpatii”. Infiintata, simbolic, la 24 ianuarie 1882, “Societatea Carpatii”, prin activitatea secreta dusa alaturi de membrii ei, avea sa-i grabeasca moartea civila venita la 28 iunie 1883, dupa ce P.P. Carp ii ceruse lui Titu Maiorescu, de la Viena, sa-l “mai potoleasca” pe Eminescu. Cei care incearca azi sa-l ucida – pentru a cata oara? – pe Eminescu, sunt, pe fata, atat dusmanii Romaniei de la Chisinau cat si cei infiltrati in sanul puterii de la Bucuresti: profitorii tuturor regimurilor. Chiar inainte de a se infiinta gruparea tinerilor intelectuali patrioti – care aveau un tel mai mare decat umflarea buzunarelor si promovarea propriei imposturi, ca cei de azi -, Eminescu agita cancelariile imperiilor Rus si Austro-Ungar, care nu ezitasera sa-l puna sub urmarire informativa. Eminescu deranja pentru ca cerea o unitate a destinelor tuturor romanilor. Inca din 1870, de exemplu, un comitet care il avea secretar pe Eminescu facea un Apel de serbare la Putna, la Stefan, de ziua Sfintei Maria, pentru edificarea unui proiect national, al Unirii in cuget, simtiri si fiinta.
“In ziua de 15 august a.c. romanii in genere serbeaza ziua Santei Marie, vergina casta si totusi mama care din sanul ei a nascut pe reprezintantele libertatii, pe martirul omenimei lantuite: pe Crist”, scria Eminescu in Apelul din care mai redam in continuare: “Fratilor, am proiectat a serba cu totii ziua acelei sante care-a conceput in sanul ei vergin tot ce lumea a visat mai mare, tot ce abnegatiunea a legiut mai nobil, tot ce pune pe om alaturi cu omul: Libertatea!”. “De sine insusi aceasta serbare religioasa e si nationala, caci locasul dumnezeiesc monestirea Putnei e fondata de erou si acolo zac oasele sale sante, apoi pentru ca o serbare a crestinului e prin escelinta o serbare romaneasca, caci trecutul nostru nu e decat infricosatul coif de arama al crestinatatii, al civilizatiunii. Hristos a invins cu litera de aur a adevarului si a iubirei, Stefan cu spada cea de flacari a dreptului. Unul a fost libertatea, cellalt aparatorul evangelului ei. Vom depune deci o urna de argint pe mormantul lui Stefan, pe mormantul crestinului pios, al romanului mare. Dar asta nu e tot. Serbarea trebuie sa devina si purtatoarea unei idei. Idea unitatii morale a natiunei noastre (…) astfel incat pe viitor lucrarile noastre toate sa aiba una si aceeasi tinta, astfel ca unificarea directiunei noastre spirituale sa urzeasca de pe-acuma unitatea destinelor noastre”.
Sa preluam asadar ideea lui Eminescu si sa facem un congres, la 90 de ani de la Marea Unire, la Putna – “un congres al inteligentelor din respect catra viitor”. “In trecut ni s-a impus o soarta, in viitor sa ne-o facem noi”.
Mutilarea Romaniei in anul Marii Uniri
Amenintarile lui Putin cel Brun sunt pe masura. Exprimate, in rafale, la summitul UE-Rusia de la Lisabona: Romanie, daca vrem, va facem bucati: Transilvania “independenta”, pentru unguri, Dobrogea la bulgari.
Vladimir Putin a venit, a vazut si a invins, scurt, Bulgaria, actuala provincie a CSI din NATO si UE. Gazoductul spre fosta partasa a Pactului Hitler-Stalin, Italia, va trece pe unde vrea Rusia, indiferent de cat sluj sau ambat ar mai manifesta Romania, de la Cotroceni in jos. Lipsita de o politica nationala spre Est, ca si spre Vest, Romania – sau ce a mai ramas din ea -, chiar in anul 90 al Marii Uniri, pare mai singura si confuza ca niciodata, dupa 1989. Amenintarile lui Putin cel Brun sunt pe masura. Exprimate, in rafale, la summitul UE-Rusia de la Lisabona: Romanie, daca vrem, va facem bucati: Transilvania “independenta”, pentru unguri, Dobrogea la bulgari. Pe deasupra, o punem si de o “Moldova Mare”. Situatia, pe teren, la frontierele Rasaritului Romanesc, sta la fel de rau: Ungaria si-a mutat interesele strategice pana in Transnistria. Ucraina, alt magar troian al Rusiei intr-un posibil NATO degenerat, ne sfideaza fara drept la replica provocand Romania la Marea Neagra prin pretentiile asupra Insulei Serpilor, reluarea lucrarilor la canalul Bastroe si protejarea mafiotilor transnistreni pe drumul de seara spre a Treia Roma. Chisinaul, cu aportul specialistilor Moscovei, ne tine sub tir continuu, cocosand serviciile de informatii romanesti si diplomatia de la Bucuresti. Adevarata elita a tarii, comunitatea de intelligence, pare si ea derutata, din moment ce, nici pana acum, Cotroceniul si MAE nu au reusit sa elaboreze o strategie de politica externa viabila. In acord cu Washington si Bruxelles. O viziune romaneasca care sa ajute atat SUA, cat si UE si care sa aplice tactici care nu neaparat sa apropie Moscova, dar sa nu indeparteze Chisinaul.
Romanii nostri din jurul granitelor actuale si, in special cei din fostele republici sovietice, vitregiti oricum de soarta, nu primesc nici cel mai mic sprijin de la Patria Mama. Proiectul recunoasterii cetateniei lor naturale, furate de sovietici, a fost ignorat de toate guvernarile post-decembriste si este blocat si azi, la Bucuresti, sub pretexte fantasmagorice. Devine UE a doua URSS? Presa si societatea civila anti-romaneasca, a ONG-urilor formate din OMG-uri, tin isonul Moscovei sub acoperirea de politoloage si profesorasi cu studii occidentale. Ce poate fi mai clasic, in spionaj, decat o scoala pe la Oxford? Cazul Kim Philby spune tot.
Summitul NATO se apropie vertiginos. Acum este momentul enuntarii unei politici nationale in armonie cu planurile de democratizare a regiunii extinse a Marii Negre. La Bucuresti, in aprilie, se vor lua decizii epocale. Romanii nu trebuie sa se considere doar bastinasi fericiti ca pot face focul pentru noii conchistadori ai marilor Negre si Caspice, veniti cu margele in loc de garantii de securitate. Problemele Romaniei sunt problemele NATO. Si invers. Un cuvant, venit din trecut, este la fel de actual si azi. Dr. Corneliu Dida despre perspectiva Unirii: “Intre timp, criza interna se adanceste. Iar fortele politice romanesti, ca si presa, au vreme pentru tot soiul de vizite, simpozioane, conferinte de presa, receptii, baluri sau scandaluri. Nu si pentru o serioasa dezbatere asupra reintregirii noastre la Prut. Intre formulele unui “nationalism” gaunos, vetust si de parada, exhibate inconstient la ocazii aniversare si insolenta intrebarii: “Ce va trebuie, ba, voua, unire?”, lansata de un ratat lider democrat, se casca adevarata dimensiune a problemei Unirii, aici in Romania, reintregirea la Prut trece prin adevarata renastere national – spirituala in Tara inca mutilata…”.
A fi nationalist in Romania europeana nu poate fi decat o datorie de onoare. A fi drept, de dreapta, inseamna a simti si a gandi romaneste.
Anul Unirii
Istoria, dupa cum bine stiti, se repeta. La 13 ianuarie 1918, invocand dorintele romanilor de unificare, bolsevicii care pusesera mana pe imperiul rus ne pedepsesc pentru prima oara si confisca Tezaurul Romaniei, pentru totdeauna. Sunt 90 de ani de atunci.
Dupa alte cateva zile, la 24 ianuarie, Sfatul Tarii anunta independenta Basarabiei, care, la 27 martie, va face practic primul pas spre constituirea Romaniei Mari. In ciuda piedicilor ucrainene si austro-ungare, Bucovina merge pe urmele surorii ei, in noiembrie acelasi an. La 1 decembrie 1918 romanii se regasesc cu totii, impreuna, acasa, in Dacia Moderna.
Dar, daca istoria se repeta, prostia benchetuieste. La 90 de ani de la Marea Unire, anul 2008 e declarat in toate felurile (si am auzit ca s-au desemnat chiar si “ambasadori multiculturali” ai Romaniei in lume!); numai Anul Unirii, nu. Un alt neam milenar, micul si inteleptul popor evreu, aflat in Israel sau raspandit in toata lumea, a pregatit deja o serbare fastuoasa a aniversarii celor 60 de ani de la infiintarea statului. Romania ce face?
Marea Unire a permis printre altele Europei sa rasufle usurata, o perioada, in fata valului de bolsevizare care urma sa insangereze abund natiuni libere europene. Romanii, profund credinciosi, au respins comunismul ateist cu toata fiinta lor. Romania Mare a stat ca o piatra tare, in capul unghiului templului european, continuand misiunea istorica a poporului roman la Gurile Dunarii, portile Europei. Aceeasi si astazi. Tocmai de aceea, cancelariile occidentale au inceput sa priceapa ca o Romanie puternica, unita, ar fi in interesul noii constructii, a Uniunii Europene largite.
Americanii stiu acest lucru, de cu mult inainte. Imediat dupa sfartecarea Romaniei in urma Pactului Hitler-Stalin (care vedem ca-si pastreaza valabilitatea si astazi), un trimis special al Guvernului american, ilustrul istoric Charles Upson Clark, sintetiza in lucrarea sa monumentala “United Romania”: “Agresiunea comunista din 1940, stabilind Rusia la Gurile Dunarii si la un pas de Dardanele, a afectat nu doar Romania, ci si intregul continent al Europei… Este tragic a reflecta ca o politica autentica a reconcilierii din partea Kremlinului… a fost sacrificata de dragul ambitiilor imperialiste, care, de atunci, au aruncat omenirea in cea mai sangeroasa lupta”.
Daca americanii au sedimentat toate aceste informatii si astazi sunt aici, cu noi, la Marea Neagra, dambovitenii nostri de la putere sunt ca aluviunile: daca nu devin namol, azi sunt aici, maine prin vreo insula. Din pacate, nu a Serpilor. Altfel nu se explica cum tocmai cel ce ar putea sa fie Anul Unirii a fost uitat din capetele “profesorilor” si a “istoricilor” care colcaie si fojgaie prin Administratiile de la Cotroceni si Victoriei.
De la Baltice aflam cate ceva despre ce inseamna demnitate nationala pentru un alt popor mic si curajos: lituanienii au facut nota Moscovei pentru crimele facute in perioada regimului de ocupatie comunist (ceva ce ar fi trebui sa se regaseasca si in “Raportul Tismaneanu” scris de “fratii Grinch”). Vilnius pretinde Kremlinului, pe langa scuzele oficiale, si 28 de miliarde de dolari despagubiri.
Basarabenii si alaturi de ei toti romanii cu credinta in suflet au sperat si mai spera inca in reinvierea demnitatii nationale a neamului romanesc. Pentru ei, romanii care au facut Unirea in 1918 si pentru noi, romanii lui 2008, Nicolae Iorga scria: “Si sa stiti ca urmasii vostri, in ciuda puterilor lumii, sub acest steag pe care in nestiinta, in durere si in intuneric voi l-ati inaltat, desfasurat si sfintit, vor fi toti impreuna!”
Azi noapte a inceput razboiul la Marea Neagra
Trupele aeropurtate americane au fost plasate in masa in Dobrogea, depasind capacitatea aeroportului Kogalniceanu si ocupand si alte baze din portul militar Constanta, dupa ce bulgarii le-au refuzat in ultimul moment aterizarea.
Profitand de intuneric si vremea rea, ca si de lipsa de profesionalism a presei romane, care batea zapada in piua si-i canta pe Ionii din politica si afaceri, avioanele Hercules au lasat pe teritoriul romanesc un numar necunoscut de militari americani. Dupa ultimele informatii obtinute din surse americane de la centrul SECI verificate de reporterii ZIUA ON LINE la cartierul general SHAPE, comandourile SEAL au ocupat in cursul noptii Insula Serpilor plasand mine pe Canalul Bastroe si de-a lungul coastei, pana la Odesa. Aliatii turci patrulau deja de cu seara in zona stramtorii Kerci, gata de interventie in cazul in care navele Ucrainei vor sustine flota Rusiei. La cererea Georgiei, trupele speciale de interventie rapida ale NATO au ocupat pozitii in Osetia de Sud si Abhazia in timp ce Armata Romana a avansat pana la Nistru garantand Transnistriei independenta, cu conditia ca paramilitarii kazaci sa nu intervina in conflictul armat de la Marea Neagra.
Mai multi timisoreni, craioveni, bucuresteni si constanteni au incins firul 911 raportand o mare de obiecte neidentificate pe cerul patriei. Echipele STS au fost insa instruite sa-i linisteasca pe reclamagii, sugerandu-le ca s-au uitat prea mult la OTV. De fapt, traficul in vazduhul sudului Romaniei a fost aglomerat, eleron la eleron, de sutele de F-22 Raptor decolate de la baza Aviano, dupa ce ungurii au sugerat ca nu pot face fata, la sugestia noului sef al informatiilor maghiare, instruit la scoala KGB. Italienii insa, ca intodeauna mai rapizi, informasera deja rusii, in baza bunei intelegeri stabilite odata cu parafarea contractului pentru gazoductul “South Stream”. Conform agentiei Xinhua, Vladimir Putin, care sarbatorea nasterea Domnului pe stil vechi in postura de Mos Craciun, si-a abandonat barba, caciulita si jucariile copiilor si a inceput sa apese pe butoanele rosii ale servietei speciale, declansand mai multe rachete de pe submarinele prezente in Marea Neagra si Mediterana. Scutul american anti-racheta a fost insa deja amplasat in secret in Romania, Polonia, Cehia si Tarile Baltice, in ciuda opozitiei agentilor de influenta ai Rusiei din aceste tari NATO si UE. Dupa prima rafala, esuata, Putin i-a dat ordin fostului cancelar german, Gerhard Schröder, sa puna la punct balticele, invocand Pactul Ribbentrop-Molotov. Intr-o prima instanta, angajatul Gazprom a promis ca va trimite niste neo-nazisti stangisti ca sa se intalneasca cu Nashii (“Ai nostri”) pe conducta care leaga Germania de Rusia pe sub Marea Baltica. Pentru crearea unui front strans al neo-kominternistilor impotriva invaziei imperialiste americane la Marea Neagra, la Bucuresti a fost solicitat Grinch-ul cu papion si fata de hitlerica care a promis ca va trage chemarea la lupta cu un rasunator “intelectuali din toate tarile, uniti-va!”, difuzat intre ei prin intermediul intregului tiraj al revistutei “22”. Grupul pentru Dialog Social s-a intrunit, “sub asediu”, reclamand presedintelui Traian Basescu ca neinformarea societatii civile, pentru a-si putea face bagajele la timp, “este inspirata din practicile vechii Securitati”, “in dispretul fata de statul de drept”.
Dupa cum a avertizat si ZIUA inca din urma cu trei ani si dupa cum sintetizeaza si The Globe and Mail astazi, un motiv pentru declansarea razboiului in aceasta zona tine chiar de geografie (de unde si geopolitica). Un al doilea tine de impartirea sferelor de influenta ale lumii, care imbratiseaza toate aspectele, de la controlul politic la cel cultural si economic.
Dar, daca razboiul care vine ne va gasi la fel de nepregatiti ca in fata unei simple viscoliri a iernii, sunt curios cum o sa reziste, dupa, tot guvernul, in Siberia…
Victor RONCEA
Articole de opinie publicate in ZIUA de la inceputul anului acesta, cand intreaga romanitate sarbatoreste 90 de ani de la Marea Unire
July 24th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
