Postarea anterioara despre Geoana & Co mi-a adus aminte de Afacerea TransChem, de care m-am ocupat in 1998. Acum cred ca este important sa marturisesc: investigatia a fost realizata cu sprijinul unor specialisti americani de mare clasa. Mai amintesc ca pe parcursul documentarii am fost invitat sa stau de vorba cu un “mijlocitor”. Pentru ca am refuzat a urmat o amenintare cu moartea sau, cel putin, spitalizarea. Ca sa nu cred ca este o gluma mi s-a dat si o lista cu traseele mele de pe parcursul a trei zile insotita de explicatii privind pe care dintre trotuarele pe care am trecut s-ar fi putut urca si o masina. Pentru ca nu dadeam semne de “intelegere” chiar m-a bagat o masina intr-un zid, intr-o seara cand plecam de la redactie. A doua zi am publicat articolul si i-am spus apoi ce si cum cuiva, care a pus mana pe telefon si l-a sunat pe unul dintre protagonistii afacerii de fata cu mine. Se cunoasteau. Omul meu era si este si acum mai puternic decat intreaga gasca de afaceristi. I-a transmis textual ca daca nu sunt lasat in pace o sa se ocupe el de personajul respectiv si de intreaga lui familie. Am scapat. Le multumesc pe aceasta cale profesionistilor americani si romani care m-au sprijinit inainte si dupa publicarea articolului, care, ce e drept, a dus la intreruperea – pe moment – a afacerii care prejudicia statul roman cu 70-80 de milioane de dolari. Evident, pentru cei care vad Romania doar ca o prada nu a contat niciodata culoarea Guvernelor. Afaceristii murdari au revenit sugand an de an din averea nationala a Romaniei…
*
Transchem Corporation a contribuit si la deposedarea Ucrainei de alte 70 de milioane de dolari * Kaplan – seful companiei spera sa repete scenariul la Bucuresti * Fostul ambasador american Alfred Moses a bagat afacerea Kaplan pe gatul Guvernului * Ministerul Agriculturii afla dupa jumatate de an in ce consta proiectul aprobat * Functionarii statului nu s-au obosit nici macar sa verifice trecutul companiei
Cum suna proiectul: Case si Valmond vor livra Romaniei echipament si utilaje de ultima ora pentru productia agricola. Cargill va construi silozuri si facilitati portuare. Compania Pioneer va furniza suplimentarul de graunte necesar. Citibank va oferi, pentru plata companiilor, un credit, asigurat atat de Banca de Export-Import a Statelor Unite cat si de guvernul roman, in valoare de 157.3 milioane dolari, dintre care 134 rambursabili in 7 ani, iar 23,3 milioane in 3 ani. Avantajul Romaniei consta si in faptul ca aceasta suma poate fi platita in produse cerealiere. Echipamentul furnizat urmeaza sa acopere necesarul mecanizat pentru aproximativ 350.000 de ha, inclusiv irigarea a 22% din aceasta suprafata. Potentialul estimat: 1 milion de tone de graunte export pe an. Profitul estimativ al intreprinzatorilor particulari care vor beneficia de program: 300 de milioane de dolari. Dar mirosul profitului se pare ca a atras si mustele ca la oala de lapte. Dar, mai intai, cateva detalii despre desfasurarea proiectului original.
Punerea in practica a acestuia a luat ceva timp. Reprezentanti ai Case si Valmont au incercat de-a lungul mai multor guvernari sa-si puna in aplicare ideiile generoase. De fiecare data s-au izbit ori de un zid ideologic ori au fost aruncati in subteranele mizere ale jocurilor politice si ale intereselor personale. Cu totul altceva se asteptau de la Guvernul Ciorbea, rezultat in urma victoriei Conventiei Democrate din noiembrie 1996.
Pe 1 Februarie 1997, reprezentantii reputatelor companii americane ii prezinta secretarului general al Guvernului, Remus Opris, proiectul, modul de derulare si avantajele acestuia. Dupa un numar impresionant de intalniri, cu oficiali ai guvernului roman, de la toate nivelele posibile, apoi cu reprezentanti de la Uzina Tractorul pana la Presedintele Romaniei,. pe 7 aprilie, cu fast si trambite, are loc la palatul Victoria semnarea contractelor. Cu o singura exceptie: Ministrul Mircea Ciumara. Secretarul de Stat in Ministerul Finantelor, Mircea Ionut Costea, invoca o pocedura legislativa care nu permitea momentan semnarea contractului de catre ministru. Oricum, Ministrul Agriculturii, Dinu Gavrilescu, considera la acel moment festiv ca acest contract reprezinta “cel mai important acord semnat de Guvernul Romaniei pentru sprijinirea agriculturii incepand din decembrie 1989”. Primul-ministru, Victor Ciorbea, declara ca “acordul este un model exemplar care ar trebui urmat si de celalalte sectoare economice”. La ceremonie participa, din partea americana, Jeremy Lamb, presedintele Case pe Europa si Richard Berkland, vice-presedintele Valmont International. Perfectarea contractului se amana pana la urmatoarea intalnire a Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior, pe 15 mai.
Incredibila situatie, care a dus la o gaura de 70 de milioane de dolari in buzunarele contribuabilor americani si la pierderea reputatiei Statelor Unite in zona, a determinat prestigiosul cotidian New York Times sa-si trimita reporterii la fata locului. Va prezentam o sinteza a anchetei amanuntite efectuate de ziaristii americani:
“Este o pagina foarte intunecata”, considera David Sweere, presedintele comitetului agricultural al Camerei de Comert Americane din Ucraina. “Ucrainenii si-au pierdut respectul fata de noi, din cauza unor afaceri de acest fel. Da, noi, in occident, credem in castigul comercial. Dar daca acesta este singurul nostru scop, atunci aceast lucru s-a petrecut aici”.
Cine sunt “marii intreprinzatori”? Zeneca Inc, o companie de produse agricole din Wilmington, Delaware, si – obiectul atentiei noastre – Transchemical Corporation. Ce au promis respectivii vecinei noastre, Ucraina? Produsele americane ar fi trebuit sa duca la o recolta de cel putin un milion de tone de porumb, care ar fi permis Ucrainei plata grauntelor si a utilajelor intr-un an. Deci: 70 de milioane de dolari. Dar rezultatul a fost de doar 10.000 de tone! Evaluate de guvernul ucrainean la 850.000 de dolari. O diferenta impresionanta.
Explicatiile au fost controversante. “Le-am dat tot ce-am avut mai bun”, a spus Karl Sherman, unul dintre avocatii firmei Zeneca, care este o subsidiara a Grupului Zeneca Ltd, din Marea Britanie, la randul lui parte a mastodontului Imperial Chemical Industries PLC. insa, conform investigatiilor efectuate, unele dintre seminte livrate erau atat de mucegaite incat se pare ca zacusera bine de tot in hambarele de peste ocean. Kaplan, clientul nostru, cel care a ajutat la coordonarea afacerii prin compania sa familiala Transchemical Corporation, a considerat ca era o afacere de”castig la castig pentru toata lumea”. Transchem a primit, conform documentelor furnizate de Zeneca, un comision de 800.000 de dolari plus un procentaj major din vanzarea combinelor.
Ministerul ucrainean de Finante a ordonat procuraturii o investigatie asupra tranzactiei, efectuate prin intermediul conglomeratului guvernamental Zemiya & Lyudi impreuna cu Ministerul Agriculturii. Dar nimeni nu se astepta ca actiunea sa ajunga prea departe. Presedintele Zamiya & Lyudi era un important politician, membru al Parlamentului si, pe de-asupra, un aprig comunist. Ideologic vorbind. Conform rezultatelor anchetei intreprinse de Guvernul Ucrainei, doar 10.567 de tone de porumb au rezultat din semintele livrate de Zeneca si Kaplan, deci mai putin de o tona pe acru. Dupa aceasta experienta nefericita, ucraineni au apelat la ajutorul unei alte companii americane: Pioneer International Inc. Rezultatul a fost de 20 de tone de porumb pe acru. Cu semintele ramase de la Zeneca au incercat sa mai planteze 230 de acrii. Nu a rasadit nimic.
Dar, chipurile, noua intorsatura n-ar constitui nici o problema in derularea proiectului initial, dupa cum considera Transchem. Kaplanii promit sa cumpere chiar de la Case utilajele care ar urma apoi sa le revanda Romaniei. Profit: Kaplan & Comp. Chiar si dupa eliminarea sa de pe scena diplomatica, in august 1997, Alfred Moses revine la Bucuresti cu amicii sai, Kaplan, pentru a-si perfecta condicutele. Din aceasta afacere de brokering, Kaplan, daca respecta scenariul din Ucraina, ar putea sa scoata un profit de 10 milioane dolari. Daca il imbunatateste, chiar si mai mult.
Urmeaza urmarea. Pe 4 noiembrie, Monitorul Oficial publica “Hotararea Guvernului Romaniei privind autorizarea Regiei Autonome a imbunatatirilor Funciare pentru achizitionarea unor pachete agricole, a Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior pentru aprobarea garantarii creditului extern si a Ministerului Finantelor de a garanta creditul in numele statului.” Prin aceasta Hotarare se autorizeaza RAIF sa achizitioneze “in cadrul Proiectului agricol roman” – ce defineste corporatiile Case si Valmont – si al Proiectului “ROM AG ’98” – ce defineste Transchem, pachete agricole, tehnologii si servicii. Alegerea acestui nume pentru Transchem este o alta diversiune, deoarece proiectul companiilor Case si Valmond este deja cunoscut in teritoriu drept ROM-AGRA.
Pe 13 ianuarie Export – Import Bank of United States aproba prima transa a imprumutului de 160 milioane dolari, in valoare de 70 milioane, efectuata de catre Citibank International. Compania nominalizata: Transchem Finance and Trade Corporation. Garant: Romania, prin Ministerul de Finante.
Victor RONCEA
Ziarul de Iasi – Data publicarii: 15/09/1998
Premierul Radu Vasile a primit, luni, o delegatie de oameni de afaceri americani condusa de Morty Kaplan, presedintele firmei Transchem, se arata intr-un comunicat al purtatorului de cuvint al Guvernului.
Au fost discutate aspecte ale proiectului pe care Transchem l-a propus partii romane, proiect care are in vedere livrarea catre fermierii romani de echipamente si material pentru mecanizare si irigatii. Rambursarea costurilor proiectului, in valoare totala de 100 milioane dolari, ar urma sa se faca exclusiv din produse agricole.
Firma Transchem a protestat, saptamina trecuta, fata de refuzul ministrului Finantelor de a semna garantia guvernamentala pentru acest proiect. Transchem sustine ca a indeplinit toate cerintele solicitate de partea romana si ca beneficiaza de sprijinul guvernului Romaniei, care a autorizat, la 4 noiembrie 1997, Ministerul Finantelor pentru a acorda garantia guvernamentala.
Ministerul Finantelor nu considera ca trebuie sa acorde garantii guvernamentale, pentru ca proiectele nu constituie investitii, ci importuri. De asemenea, Ministerul Finantelor mentioneaza ca nu exista temeiuri economice pentru ca sa se garanteze riscul comercial al unor proiecte derulate pentru obtinerea de profit.
Z Data: 10/05/1999
Pentru utilizarea utilajelor agricole achizitionate prin Programul Romag ’98 se asteapta aparitia actului normativ prin care aceste utilaje sunt scutite de taxe vamale, a declarat Stefan Constantin, directorul Regiei de Imbunatatiri Funciare. Acest program, in valoare de 80 de milioane de dolari, este realizat impreuna cu firma americana Transchem. El prevede ca utilajele achizitionate, cu garantie guvernamentala, vor fi folosite pentru 50.000 ha de teren arabil, pentru productia de porumb, firma americana ocupandu-se, pe langa asigurarea utilajelor, si de managementul acestui program. “Pana la ora actuala s-au incheiat contracte pentru aproximativ 30.000 ha, utilajele necesare pentru acesta supra-fata fiind deja sosite la Constanta. Singurul lucru care lipseste pentru ca aceste masini agricole sa fie folosite este aparitia actului normativ de scutire de taxe vamale. Proiectul acestui act se afla acum la Ministerul Industriei si Comertului pentru avizare”, a completat directorul Constantin.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) va prelua creantele detinute de Ministerul Finantelor Publice la SN Imbunatatiri Funciare, aferente unui imprumut extern contractat de aceasta societate de la Citibank, au declarat surse guvernamentale. Creantele reprezinta sumele cu care Ministerul Finantelor Publice a rambursat, in calitate de garant, creditul extern…