Posts Tagged ‘ciuvica’

CIUVICA – Un măscărici la curtea mogulului

Scris de Iulia Nueleanu
Nu mică mi-a fost mirarea când, butonând telecomanda, am dat serile trecute peste celebrul analist, specialist şi deontolog Mugur Ciuvică într-o ipostază inedită, cel puţin pentru mine. Ciuvică presta de data aceasta la o emisiune în care unor fete cu un IQ sub medie li se puneau întrebări de genul „Calul troian se află printre cele şapte minuni ale lumii?“, iar ele bineînţeles că habar nu aveau sau se prefăceau foarte bine. Văzându-l pe Ciuvică, am zăbovit preţ de câteva minute, mai ales că era în compania unor personaje şi vedete neobişnuite în anturajul marelui analist. Uşor jenat de ipostază, Ciuvică nu s-a dat înlături de la glumiţe decoltate sau de la hăhăieli cu băieţii care beau bere în direct în emisiune. Deh, ordinele mogulului se execută, nu se discută… Uitându-mă cum se scălămbăia la televizor, mi-am amintit că doar cu o seară în urmă ne vorbea cu o morgă atotştiutoare despre siguranţa naţională, despre implicaţiile cazului Hayssam şi despre prestigiul funcţiei de consilier prezidenţial, pe care şi domnia sa a ocupat-o în mandatul lui Emil Constantinescu. Ce-l poate face pe un om să coboare de la statutul de fost consilier prezidenţial la poziţia de măscărici la curtea unui mogul potent? În afara banilor, nu găsesc un răspuns plauzibil, şi-ajung să cred că strălucirea arginţilor aruncaţi din când în când de la masa mogulului, precum şi senzaţia de impor-tanţă dată de prezentarea sa frecventă în calitate analist la tot felul de talk-show-uri l-au transformat într-un redutabil măscărici, gata oricând să satisfacă dorinţele stăpânului. Dacă stăpânul ordonă atac la Băsescu, Ciuvică se execută imediat. În plină criză însă, a ajuns să presteze la emisiuni în care se bea bere în direct şi se fac glume despre blonde. Dacă mai durează mult criza, o să ajungem în curând să-l vedem pe Mugur Ciuvică dezbătând, cu profesionalism bineînţeles, teme de actualitate precum silicoanele Mihaelei Rădulescu sau dedesubturile relaţiei ei cu Dani. Asta da mişcare de rezistenţă!

Un măscărici la curtea mogulului
Curentul – vineri, 30 octombrie 2009

„DEONTOLOGUL“ Ciuvică – un plastograf ordinar. DOCUMENTE SRI ale "Grupului de evidenta" modificate in Adobe Photoshop de GIP-ul lui Ciuvica

Scris de George Roncea
În ultima vreme, un personaj ciudat – Mugur Ciuvică – umple ecranele televiziunilor gemene ale Trustului V & V (Vîntu & Voiculescu) – unde este invitat în aparenţă pe post de chibiţ atotştiutor, analist, politolog, expert în ale securităţii, medic al naţiunii (ca şi Alina Mungiu, este un fel de felcer fără practică la bază).
Mugur Ciuvică, pompos intitulat preşedinte al Grupului de Investigaţii Politice, dă note „clasei politice corupte“, pe ochi frumoşi, omiţând adică pe „ai lui“. Metodologic nu ai cum să faci analize altora câtă vreme punctul tău de staţie este identic cu al celor acuzaţi, Ciuvică făcând parte din acelaşi sistem al clasei politice ticăloşite, care îi asigură de altfel şi tainul. Pentru ca deriziunea să fie deplină astăzi, proaspăt reşapat, doctoru’ Ciuvică, fostul cruciat al bătăliei anti-Năstase este acompaniat uneori la ieşirile sale pe Antene chiar şi de fostul său prigonitor – Adrian Năstase – devenit acum „partener rezonabil“ în talk-show-urile Trustului care îşi râde în epoleţi după ce l-a lansat pe „deontologul moralizator“ în hora luptei între palate…
Mugur de putreziciune
De pe ambrazura Antenei castelanului Voiculescu aruncă vajnicul Mugur seară de seară cu smoală, foc şi venin în „inamicul public care trebuie să piar(d)ă – Traian Băsescu“ – formulă a eternului edecar Ion Iliescu. Provenit din zona expirată politic a fostei Acţiuni Populare, putredul Mugurel a făcut o tumbă din partida lui Constantinescu şi înarmat cu o săbiuţă de plastic ţopăie seara de seară pe estrada securiştilor care „l-au învins“ pe Emil şi care îi oferă acum o sinecură în schimbul gargarei, grimaselor şi giumbuşlucurilor de tot felul adresate inamicului public care-i umple visele umede. Convergenţa de interese a topit antagonismul de altădată dintre găştile lui Iliescu şi Constantinescu, slugile – categorie din care face parte şi Ciuvică – conformåndu-se prompt şi reajuståndu-şi discursul pe măsura patologiei acestor vremuri maro. Mascarada pseudo-moralizatoare în care se scaldă bolnăvicios „doctorul“ Ciuvică este cu atåt mai consternantă cu cåt „deontologul“ s-a prins singur cu måna în borcanul fraudei fiind dovedit chiar de presa unuia dintre moguli drept artizanul plastograf al unor celebre bileţele de la SRI care ar fi urmat să fie folosite împotriva – cum altfel, „inamicului public“, Băsescu.

Ciuvică plastograful
Protagonistul farsei bileţelelor a folosit – neprofesionist, un program de editare digitală alipind o ştampilă cu semnătura lui Coldea, scanată de pe alte documente, pe o aşa-zisă rezoluţie a unei note interne a SRI, miza evidentă fiind tentativa de incriminare a lui Coldea şi de asociere a acestuia într-un aşa-zis act de poliţie politică. GIP-u’ lui Ciuvică a dat publicităţii în 2007 documente care ar fi demonstrat o monitorizare a SRI îndreptată împotriva PNL în general şi a Noricăi Nicolai în speţă, privind discuţii ale acesteia despre formarea unui pol de centru liberal în Republica Moldova, pol cu deplasare accentuată spre Rusia şi partidul lui Putin, Edinaia Rossia. Cei care au descoperit măsluirea documentelor trimise în formă electronică tuturor redacţiilor au fost chiar ziariştii de la „Ziua“, care au demonstrat că cel puţin două dintre bileţelele ce purtau marca SRI erau plastografiate, fabricate, fiind mai exact falsuri grosolane marca Ciuvică.
Cele două documente publicate de Mugur Ciuvică, care ar fi demonstrat că SRI spionează PNL şi pe senatorul liberal Norica Nicolai, erau două adrese de însoţire ale unor materiale realizate de Grupul de Evidenţă din cadrul SRI, semnate de generalul Vasile Stanciu. Adresele însoţeau materiale pe care Stanciu le prezenta unuia dintre directorii SRI în 20 iulie 2006, alăturat fiind aşezată (prin programul de editare digitală Adobe) ştampila, viza şi semnătura prim-adjunctului directorului SRI, Florian Coldea.

„Lucrare“ cu bătaie lungă… via Moscova
Scandalul lansat de Ciuvică avea şi alte rosturi, operative, au comentat la vremea aceea specialişti ai sistemului de apărare, deoarece imediat colegul Noricăi Nicolai, parlamentarul Radu Stroe, aflat în Comisia SRI, a cerut acces la datele operative ale SRI cu o insistenţă ce aducea aminte de eforturile similare ale colegului său de guvernare şi comisie, Verestoy Attila, cel care ani de-a råndul (s-a aflat în Comisia SRI 15 ani!) a încercat să participe la şedinţele de lucru ale activului cadrelor din SRI. Imediat după ce Stroe şi-a anunţat intenţiile, a reacţionat şi vicepreşedintele PNL Norica Nicolai, declarånd că formarea unui pol de dreapta în R. Moldova este „o chestiune de politică liberală decentă“, nu ceva care vizează siguranţa naţională. Evident, Norica „a uitat“ să precizeze că „polul liberal“ din Moldova avea conexiuni şi subordonări de fapt, direct la Moscova. Scandalul bileţelelor s-a topit în ceaţă, însă Ciuvică este încă folosit, de către aceiaşi purtători de epoleţi din vechea gardă, cei care i-au învins şeful, pe Emil, şi l-au transformat în breloc la brăcinarul clanului Voiculescu.

Deontologul“ Ciuvică – un plastograf ordinar
Curentul – luni, 04 mai 2009

DOVADA AICI: ZIUA – Ciuvica a schimbat documentele

Dupa ce ZIUA i-a demonstrat ca a aruncat pe piata un fals grosolan, liderul GIP a postat o fotografie fara urme pe site-ul sau * Data la care aceasta a fost incarcata l-a dat insa de gol
Ciuvica a schimbat documentele
site Ciuvica (JPG, 81 kB) Descarca »
adresa_SRI_PNL (JPG, 230 kB) Descarca »
declaratie purtator de cuvant SRI (MP3, 149 kB) Descarca » Asculta »
In urma dezvaluirilor facute de Ziarul ZIUA privind autenticitatea documentelor prezentate de Mugur Ciuvica, mai multi cititori ne-au atras atentia ca pe pagina de Internet a Grupului de Investigatii Politice (GIP) documentul cu semnatura colonelului Coldea nu mai prezinta caracteristicile semnalate de ziarul nostru.
Suntem in masura sa va demonstram faptul ca, marti, 25 septembrie a.c., dupa vizita efectuata in redactia Ziarului Ziua, Mugur Ciuvica a modificat pagina de Internet a GIP (https://grupul.ro/files/SRI_politie_politica/) si a schimbat fisierul 02.adresa_SRI_PNL.jpg , astfel incat sa nu se mai poata observa falsul grosolan.
Continuarea la
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova