Posts Tagged ‘Conventia Organizatiilor de Media’

Multumesc Conventiei Organizatiilor de Media din Romania. Dorind sa il apere pe Ringier de Rosca, COM pulverizeaza pretentiile lui Liiceanu si Mihnea Berindei fata de Roncea. In sfarsit, solidaritate de breasla dupa trei ani de procese

Sorin Rosca Stanescu, mogulul mediu de Snagov, a avut astazi termen intr-un nou dosar cu trustul lui Michael Ringier, fostul patron al “Evenimentului Zilei” si mega-mogulul european care “Libertatea” ne-a adus, pentru a-i cere sa puna in practica ceea ce deja a castigat printr-un proces cu acesta, finalizat cu obligatia Trustului Ringier de a publica decizia judecatoreasca in trei ziare centrale plus cel faptuitor. Desi, teoretic, nu reprezinta patronatele de presa din Romania, pentru aceasta existand alte doua structuri, respectiv Patronatul Presei Romane (PPR) si Clubul Roman de Presa (CRP), in apararea Trustului Ringier si a “libertatii de exprimare” a sarit saptamana trecuta Conventia Organizatiilor de Media din Romania (COM).

In Comunicatul oficial emis joia trecuta, se arata, printre altele: “Conventia Organizatiilor de Media, fidela principiilor libertatii de exprimare, considera ca potrivit practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului publicarea integrala a celor 9 pagini in regim de publicitate este o sanctiune disproportionata la adresa libertatii de exprimare si are un efect inhibitoriu major atat asupra editorului cat si asupra jurnalistului care a scris articolul incriminat. (…)

Consideram ca in cazul de fata sanctiunea poate produce acest efect descurajant, fiind disproportionata astfel incat publicarea dispozitivului hotararii ar fi suficienta si in masura sa satisfaca exigentele CEDO si ale practicii judiciare in materia art. 10 privind libertatea de exprimare.” (Ne-cenzurat.ro)

Intr-un interviu acordat blogului Pagina de Media, avocatul Trustului Ringier, Doru Costea, folosea cam aceleasi cuvinte: Potrivit acestuia, decizia contravine și legislației Curtii Europe a Drepturilor Omului care spune că, în mai toate deciziile, sancțiunea trebuie să fie proporțională ca să nu aibă un efect inhibitoriu asupra jurnalistului în a trata teme publice”.

Conform HotNews, in aceeasi zi “Ringier Romania saluta atitudinea Conventiei Organizatiilor Media fata de o decizie disproportionata si fara precedent a Justitiei din Romania.” Aceeasi publicatie online acorda spatiu larg si avocatului care reprezinta Trustul Ringier si care declara:

“Curtea Europeana indeamna instantele judecatoresti sa fie foarte blande in privinta sanctiunilor, astfel incat sentintele sa nu inhibe presa in activitatea sa. Sanctiunea trebuie sa fie proportionala cu fapta, dar in cazul delictelor de presa trebuie avut in vedere faptul ca aceasta sanctiune poate avea un efect inhibitoriu, asa incat este de preferat ca ea sa fie cat mai blanda. In cazul de fata, sanctiunile si costurile sunt uriase, pentru ca avem in vedere atat componenta infamatorie a acestei sanctiuni (publicarea), cat si componenta pecuniara (costurile publicarii in regim de publicitate). In concluzie, sanctiunea este vadit disproportionata prin raportare la practica CEDO si de natura sa creeze un precedent periculos.”

Sa revenim putin cu picioarele pe pamant: instanta nu a obligat vreun biet jurnalist sau vreo asociatie de media, non-profit, ci un miliardar elvetian patron al unor lanturi de presa in intreaga Europa. Decizia instantei nu are valoare de precedent, care se poate aplica si unui simplu jurnalist, in Romania fiecare complet avand libertatea sa judece dupa propria consideratie, chiar daca unele cazuri sunt asemanatoare. Cainarea mogulului l-a facut pe Rosca Stanescu sa-l ironizeze pe blogul lui: Ringier plange pe umarul organizatiilor de media. La randul meu, trebuie sa-l contrazic pe distinsul avocat al bietului Michael Ringier si pe “nedocumentatii” raspandaci ai lui: deciza chiar nu este “fara precedent”. Tot Sorin Rosca Stanescu a castigat, acelasi lucru, intr-un caz similar avut cu mini-mogulul Marius Locic. Care s-a executat. Fara atata fas si proteste ale “societatii civile”.

Apoi, intr-un alt caz asemanator, Liiceanu vs subsemnatul, instanta a decis, intr-o prima faza, trambitata pe toate canalele ca fiind una definitiva, mult mai mult decat este silit acum saracul Ringier, respectiv: sa public in 10 (nu 3!) ziare centrale hotararea judecatoreasca plus daune de… 300.000 Roni, pretentie valabila pentru mine, ca autor al articolului, cat si pentru Ziua si… Rosca Stanescu, directorul de atunci al fostului ziar.

In cazul meu, spre deosebire de Rosca vs Ringier, era vorba de un delict de opinie, dupa ce imi exprimasem intr-un singur si simplu editorial convingerea, probata prin expunerea faptelor, ca Liiceanu a fost un “profitor al tuturor regimurilor”, sintagma care l-a ultragiat pe cel caruia statul comunist si Securitatea i-a platit salariul 15 ani la un Institut, fara sa faca absolut nimic, i-a avizat naveta anuala pe ruta Bucuresti-Paris, l-a rasplatit cu extragerea sevei occidentale printr-o bursa la Heidelberg alaturi de tovarasul sau, Andrei Plesu, si i-a publicat cu generozitate “Jurnalul de la Paltinis” in zeci de mii de exemplare; pe cel caruia Ion Iliescu i-a daruit Editura Politica a Partidului Comunist Roman; pe cel caruia Radu Vasile si Emil Constantinescu l-au iertat de datoriile impresionante la stat; pe cel care s-a varat pe sub pielea lui Traian Basescu pana cand, crezand ca o sa piarda alegerile, s-a aratat “obosit si invins de regimul Basescu” . Teapa: Basescu a castigat, din nou. 🙂

Beneficiind de acelasi avocat, “maestrul” Valeriu Stoica in persoana, Mihnea Berindei m-a dat in judecata pe mine, ziarul Ziua si Asociatia Civic Media, pentru ca “mi-am permis” sa citez o decizie CNSAS in arata se arata ca distinsul trotkist a dat note informative la Securitate beneficiind de doua nume de cod: “Sandu” si “Mircea”.  Dupa “modelul” Liiceanu, Berindei fiul ratacitor are aceleasi pretentii: publicarea hotararii judecatoresti in 10 ziare (nu 3! – repet), plus alti… 300.000 Roni despagubiri.

Marturisesc ca, in sine mea, imi doresc sa pierd procesele ca sa ajung la CEDO si cele doua cazuri sa ramana in analele justitiei europene, intru apararea libertatii presei si a dreptului la libera exprimare a urmatoarelor generatii de jurnalisti romani. Astfel, la viitorul “Comunicat de Protest”, colegii mei de la COM  vor putea da exemple “locale”, care ar putea suna asa:

“In acest sens, practica Curtii este constanta: echitatea procedurii si garantiile pe care le ofera aceasta sunt elemente ce trebuie luate in considerare atunci cand trebuie apreciata proportionalitatea atingerii aduse libertatii de exprimare garantate de articolul 10 al Conventiei (Roncea c. Romania), natura si severitatea pedepselor aplicate sunt elemente ce trebuie avute in vedere atunci cand trebuie determinata proportionalitatea unei atingeri aduse dreptului la libertatea de exprimare garantat de articolul 10 (Civic Media c. Berindei), masurile sau sanctiunile luate de autoritatile nationale sunt de natura sa descurajeze presa  (Ziua c. Stoica).

Curtea a subliniat de multe ori faptul ca o atingere adusa libertatii de exprimare poate sa aiba un efect descurajant cu privire la exercitiul acestei libertati (Roncea c. Liiceanu)”.

Desi nu sunt nici patron de presa, nici miliardar iar, culmea!, Asociatia Civic Media este membra fondatoare a Conventiei Organizatiilor de Media, pana acum nu am avut nespusa sansa sa primesc acelasi sprijin, probabil din… nebagare de seama (sau s-or fi gandit ca e “conflict de interese”? 🙂 ). Ma bucur, totusi, ca solidaritatea de breasla se manifesta, chiar si dupa trei ani, mai ales ca saptamana trecuta am avut termen cu Liiceanu iar saptamana aceasta, pe 13 mai, am un nou termen in procesul cu Berindei. Avocatii mei vor fi foarte fericiti sa foloseasca in apararea mea un asemenea Protest elevat al societatii civile.

Pentru ca ma intrebau niste cititori care este stadiul proceselor mele, pe langa cel pe care il am cu Ziua, public aici informarea primita de la Casa de avocatura ce sunt onorat sa ma reprezinte, Tuca Zbarcea & Asociatii:

Prezenta informare se refera la litigiile care formeaza obiectul dosarelor (i) nr. 14976/299/2007 aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, in faza procesuala a recursului (litigiu vs. Gabriel Liiceanu) si (ii) nr. 23033/299/2007 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, in faza procesuala a apelului (litigiu vs. Mihnea Berindei).

In ceea ce priveste litigiul indicat la pct. (i), va informam ca dosarul a primit termen pentru data de 10 iunie, ca urmare a cererii de amanare formulata de dl. Spanu, cerere incuviintata de instanta. Totodata, instanta a respins cererea de suspendare a cauzei solicitata de Ziua, motivata de imprejurarea ca impotriva societatii in discutie s-a deschis procedura insolventei.

In ceea ce priveste litigiul indicat la pct. (ii), la termenul anterior instanta a dispus amanarea cauzei pentru ca Ziua sa fie citata prin administratorul judiciar. Termenul acordat este 13 mai.

(va urma)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova