Posts Tagged ‘deontolog’

Ioan Grosan a turnat, un pic, la Securitate iar Liviu Avram a turnat la greu si la Vintu si la Patriciu. Ce-o fi mai gretos? Plus: Ferocele Cartianu despre Rompetrol si Rosca Stanescu

O postare mai veche despre inchizitorul lui Ioan Grosan, deontologul cu cioc Liviu Avram, la care nu mai am ce sa adaug. Javrele tot javre raman, indiferent de cine le da un os de lins:

Azi, citind putina presa ce a mai ramas prin Romania, am dat de o fata relativ cunoscuta. Dar de ceva timp dosita: Liviu Avram. Asa mi-am amintit ca, in timp ce falimentau Cotidianul, deontologii lui Vintu se mai si masacrau intre ei, care pe care, pentru a apuca ciolanul mai gros (salariile sefilor erau de la 5000 de euro in sus). Asa a trebuit sa spele putina Liviu Avram, deontologul cu cioc si gura mare, care facea ordine si curatenie in presa. Desigur ca-l admiram. Omul le-o tragea mogulilor (mai putin stapanului din Delta, deh…) de nu mai stiau de ei. Harcea-parcea ii facea. Asa si cu Patriciu. Mi-l facuse arsice. Nu trecu insa vara si, hop-tzop, dupa modelul lui “Gregoar Ecrivan” – alt mancator de oligarhi pe paine (vezi mai jos) – il vedem chiar… sub Cartianu, la locul faptei – Adevarul lui Patriciu, in aceeasi pozitie exemplara, patru-labe, lingand unde-a scuipat. Asa ca m-am gandit ca nu strica o aducere aminte. Sa stim si noi ce ingurgitam si recurgitam la masa presei otravite.

Pohta ce-a pohtit Patriciu

19 Iun 2008 Liviu Avram
Subiecte: Dinu Patriciu, PNL, Ludovic Orban, PSD, Planul

Planul lui Dinu Patriciu, un PNL mic, care participă la orice guvernare doar în calitate de invitat, pare să fie implementat în detaliu.

De la înălţimea celor două miliarde de dolari pe care se presupune că le are, Dinu Patriciu îşi poate contempla opera vieţii: PNL a ajuns exact ceea ce a dorit domnia sa, un partid mic, care nu face guverne, ci doar participă la ele în calitate de invitat. Cele trei partide importante, PSD, PD-L şi PNL, declară toate că au câştigat alegerile. În fapt, toţi mint: alegerile locale din acest an n-au avut nici un câştigător, ci doar trei profitori din cadavrul altor partide care au decedat la vot. Problema e cine a muşcat mai vârtos din hoituri.

Las la o parte PSD şi PD-L, care s-au comportat normal din punct de vedere politic: au vrut şi au muşcat cât de mult au putut.

Bizareria e la PNL, care pare să nu fi dorit altceva decât să se înscrie în reţeta Patriciu. Dacă acesta a fost obiectivul lor politic, merită felicitaţi, şi l-au atins. Dar puteau muşca mai mult? Categoric, da. În 2004, PD era Cenuşăreasa Alianţei D.A. PNL a acceptat cu generozitate un raport de 1,3 la 1 în Alianţă, în favoarea liberalilor, deşi ştim că la acel moment PD era ţinut în viaţă doar de ieşirile exotice ale lui Băsescu.

Ajunşi la guvernare, se pare că liberalii au urmărit doar planul Patriciu, şi nu planul pe care orice partid normal şi-l poate propune, acela de a domina viaţa politică. Atunci când planul Patriciu a fost deranjat, s-a născut PLD, care a devenit acum, înlăuntrul fostului PD, o certă primadonă electorală. A mai rămas în PNL doar nuca tare pe care o ţine Dinu Patriciu la subsuori, dar nici nuca asta nu e tocmai sănătoasă, deşi părea.

Primul ei bolnav se numeşte Ludovic Orban, cu acel „Pe Oprescu să-l votezi tu!“. A urmat executarea imediată a unui bolnav mai mic, prefectul Bucureştilor, prieten cu Orban, ca să fie salvat adevăratul bolnav, directorul Monitorului Oficial, prea legat de Roşca Stănescu, eterna trompetă a lui Patriciu, ca să merite riscul. Planul lui Patriciu e implementat în detaliu în nuca aia pe care o ţine la subsuori, indiferent cât mai rămâne din ea.

Ceea ce este uimitor la superliberalul Dinu Patriciu, adeptul statului minimal, e faptul că toate marile sale afaceri au fost exact cele contractate cu statul. Or, aşa performanţă nu poate continua decât dintr-un partid suficient de mic ca să nu fie responsabil de nici o guvernare, dar suficient de mare ca să facă orice guvern în calitate de invitat. Liberalii sunt, aşadar, în grafic, mai mult decât îşi închipuie alegătorii lor.

Sursa: www.cotidianul.ro

De unde a invat meserie Liviu Avram: Pazea, ne da lectii Cartianu!

In aceeasi categorie de “deontologi” scandalagii care schimba macazul dupa presiunea jetului de sus Cartianu chiar poate da lectii. Iata doar cateva din vechile citatele ale lui Cartianu despre actualul sau patron si pompa lui fermecata, culese absolut la intamplare:

Ranjetul hienelor
de Grigore Cartianu
Evenimentul Zilei
Miercuri, 14 februarie 2007

“Impotriva Monicai Macovei s-au coalizat ieri toti praduitorii tranzitiei – de la Iliescu la Vadim, de la Voiculescu la oamenii lui Patriciu.”
“Aceeasi vajnica liberala avea toate motivele „doctrinare” sa voteze alaturi de gasca PSD-PRM-PC, dat fiind ca in trecut si-a facut plinul la pompa lui Patriciu. Cum care Patriciu? Cel care are ceva probleme cu justitia Monicai Macovei!”


Un film de capa si spaga
de Grigore Cartianu

“Intr-o tara guvernata cinstit, primul-ministru ar fi demisionat in aceeasi secunda cu ministrul prins la furat” .
“Intr-un fel, parca am stat pe loc: starea de acum era si in toamna lui 2004. Va amintiti: Nastase, Mitrea, DIP, treburi, chestii, nenorociri… Iar acum, Tariceanu-von-Patriciu, Chiuariu-von-Fenechiu, Remes-von-Muresan, Rusanu-von-Morega… Pe scurt, o guvernare infecta, necinstita, insuportabila. Eu, unul, asa o simt. ”

Pazea, ne da lectii Iliescu!
de Grigore Cartianu


“Cum li s-o parea altoiul cu sistemul comunisto-securist, atat de bine reprezentat de Voiculescu? Ei, liberalii de rand, vor avea ultimul cuvant, pentru ca ei nu fac tranzactii pe conducta lui Patriciu, pe care se intalnesc – ce coincidenta! – si Tariceanu, si familia Voiculescu.”

Si, cel mai deliroid, tinand cont de actuala situatie:

Lustratia presei
de Grigore Cartianu
Evenimentul Zilei
Marţi, 11 aprilie 2006

“Vrem curatenie in clasa politica. Dar cu securistii din presa cum ramane?
Incet-incet, mizeria iese la suprafata. Stenogramele discutiilor purtate de Dinu Patriciu cu tovarasii sai de haiducii, in cazul manipularii Bursei, limpezesc multe dintre misterele acestei afaceri. Si arunca in ridicol smiorcaielile unor personaje care fredonau aria nevinovatiei in fata aparatelor de filmat, pe scarile Parchetului General. (…)
In plina domnie a lui Nastase a avut loc si “tunul de la Rompetrol“. Rosca Stanescu l-a sunat pe Patriciu ca sa afle ce si cum. Si a aflat: 200.000 de “coco”, repede, repede, “pentru ca e o tranzactie mare, speciala”. Pac, pac – s-a umflat contul!Dar cum s-a derulat tranzactia care l-a imbogatit pe Rosca Stanescu, la gramada cu alti tovarasi ai lui Patriciu? Ne lamureste brokerul insarcinat sa “faca treaba”, in dialogul sau telefonic cu magnatul petrolului: “Din pacate, am ceva probleme cu clientii deoarece nu am acceptat sa intre nimeni pana nu s-a finalizat operatiunea noastra”. Asadar, “operatiunea noastra”! Adica a lor. Miza justifica riscurile, caci… “S-au cam suparat cativa, dar asta e, ca nu era sa ne dam cu stangul in dreptul.” Replica lui Patriciu e graitoare: “Asta e! Bine. La revedere!”.Asta e! Un “grup de interese”, in complicitate cu oficiali ai Bursei, blocheaza accesul la tranzactionarea de actiuni pentru cei care nu sunt “de-ai nostri”. Din grup face parte si un director de ziar. Intrebare: mai poate crede cineva o iota din ceea ce publica respectivul ziar?

Sa spunem ca apare o informatie despre Rompetrol, despre Patriciu, despre Verestoy ori alti profitori ai schemei. Va scrie “Ziua” adevarul? Sa fim seriosi: interesul lui Rosca Stanescu este sa prezinte lucrurile asa cum ii convine lui, nu cum sunt in realitate.Iata de ce avem nevoie de o lege a lustratiei si in presa! Cititorii au dreptul sa fie informati corect, nu in functie de interesele rosca-stanestilor de prin redactii! Informarea e una, intoxicarea e alta! Iar experienta demonstreaza ca de la intoxicare la santaj mai e doar un pas. Unul pe care camatarii si spoitorii presei il fac voiniceste.”

Nota mea: Ce e scris, ramane…

Incredibil: Ziaristul Doru Buşcu, "deontolog cu vilă de la RAAPPS", are chiria mai mica decat ministrul Apararii, Teodor Melescanu

Am citit si nu mi-a venit sa cred! Pai, cum, doamnelor si domnilor deontologi: in Cotidianul cereti “afara cu demnitarii din casele RAAPPS” si in Realitate o faceti ca sa va instalati voi in ele? Cititi mai jos doua anchete in oglinda. “Curentul” despre profitorii tuturor regimurilor, deont-ologii de serviciu ai societatii civile anti-crestine, si “Cotidianul” revoltat pe ticalosii care ocupa abuziv casele statului. Tare!
Ziaristul Doru Buşcu, deontolog cu vilă de la RAAPPS
Ziarele sunt pline, de obicei – cum este şi firesc – cu anchete privind situaţia imobiliară a oamenilor politici. Cel mai adesea, aceştia sunt nişte răsfăţaţi ai sorţii, beneficiind de locuinţe din fondul RAAPPS pentru care plătesc chirii modice, în comparaţie cu preţurile reale din piaţă.
Interesant este că tocmai unul din deontologii care denunţă frecvent sistemul ticăloşit al clasei politice româneşti şi-a băgat adânc mâna în borcanul cu miere al RAAPPS. Este vorba de ziaristul Doru Buşcu, director editorial al trustului Realitatea Caţavencu. Acesta, împreună cu soţia sa, Ioana Moldovan, au profitat din plin de aranjamentele imobiliare ale RAAPPS, având la dispoziţie o vilă cu etaj chiar în buricul Capitalei, în cartierul Dorobanţi.
Ne-am obişnuit ca ziarele să abunde în anchete şi reportaje despre demnitarii statului care stau pe sume modice, în vilele RAAPPS, situate de obicei în zona zero a Capitalei. Ironia sorţii face ca tocmai unul dintre ziariştii care îmbracă adesea haina de deontolog pentru a se război la televizor cu sistemul ticăloşit beneficiază din plin de acest sistem. Este vorba de ziaristul Doru Buşcu, director editorial al trustului Realitatea Caţavencu.
Dacă ne aducem aminte, ziarul “Cotidianul”, condus de Doru Buşcu, a avut adevărate campanii de presă în centrul cărora s-au aflat oamenii politici care au stat şi încă mai stau în locuinţele RAAPPS, plătind sume mai mult decât modice în comparaţie cu chiriile de pe piaţă. Or, printre profitorii RAAPPS se află chiar marele deontolog Doru Buşcu.
Potrivit documentelor aflate în posesia noastră, Doru Buşcu locuieşte, împreună cu familia sa, într-o vilă a RAAPPS, în buricul Bucureştilor, în zona Dorobanţi. O vilă frumoasă, cochetă, cu un etaj, aflată în totalitate la dispoziţia deontologului. Conform informaţiilor, soţii Ioana Moldovan şi Doru Buscu au cumpărat apartamentul de la etajul 1 al vilei de la RAAPPS, după care, prin jonglerii imobiliare, au preluat şi contractul de închiriere pentru apartamentul de la parter, de la un personaj extreme de dubios, celebrul “Doctor Moarte”.
În prezent, în apartamentul de la parter funcţionează Fundaţia EuroFilm”, o fundaţie fără niciun fel de activitate, dar care are norocul să aparţină tot Ioanei Moldovan şi lui Doru Buşcu. Conform Actului Adiţional al contractului de locaţiune nr.11234/11.11.2004, semnat de reprezentantul RAAPPS, directorul Ion Boblea şi reprezentantul asociaţiei Eurofilm”, Doru Buşcu, asociaţia se obligă să depună la registratura RAAPPS toate documentele necesare, cu 60 de zile înainte de expirarea contractului, dacă bineînţeles doreşte prelungirea acestuia (Vezi facsimil AICI ). Chiria plătită de asociaţia “Eurofilm” nu este specificată în contractul adiţional, dar, cu siguranţă, suma plătită nu se ridică la nivelul chiriilor de pe piaţă.
Afaceri cu “Doctor Moarte”
O anchetă publicată în presă în urmă cu doi ani făcea referire la schimbul de locuinţe dintre Ioana Moldovan şi “Doctorul Moarte”: “Nu demult, “Doctorul Moarte” a făcut schimb de locuinţă cu Ioana Moldovan, cunoscuta actriţă care cochetează cu televiziunea. Pentru cele două camere din Intr. Av. Theodor Iliescu nr. 72 a primit alte trei camere, plătind şi un bonus de 15.000 de euro. Lui Moldovan i-a trebuit apartamentul lui Murea, pentru că în acelaşi imobil mai cumpărase unul şi dorea să-şi întregească proprietatea. N-ar fi exclus ca, între timp, ambii să fi cumpărat – cu complicitatea conducerii RAAPPS – cele două locuinţe la preţuri derizorii”. “Doctor Moarte” este colonelul dr. Adrian Murea, de la Spitalul de Urgenţă al Ministerului de Interne “Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, acuzat că a făcut afaceri imobiliare cu doi bolnavi de cancer. Aceştia au decedat la două săptămâni după ce le-a fost folosită identitatea, pentru furtul a două imobile. În ciuda tuturor anchetelor declanşate de diverse parchete, “Doctorul Moarte” a fost scos basma curată, dispunându-se neînceperea urmăririi penale (NUP) împotriva sa.
Deontologul Buşcu plăteşte chirie pentru un apt. în Dorobanţi cât pentru o garsoniera în Berceni
Scriam zilele trecute despre modul cum unul dintre ziariştii care îmbracă frecvent haina deontologiei pentru a se lupta cu sistemul ticăloşit, l-am numit aici pe directorul editorial al trustului Realitatea Caţavencu, Doru Buşcu, a beneficiat din plin de avantajele oferite de acest sistem. Concret, Doru Buşcu a obţinut de la RAAPPS un apartament în Dorobanţi pentru asociaţia sa, Eurofilm, care nu desfăşoară practic niciun fel de activitate. Contractul a fost însă extrem de benefic pentru Doru Buşcu şi familia sa, întrucât soţia sa, Ioana Moldovan, achiziţionase apartamentul de la etajul 1 al vilei din Intr. Av. Th. Iliescu nr. 72. Graţie contractului cu RAAPPS, întreaga vilă se află acum la dispoziţia ziaristului Buşcu, ce nu uită însă să-i înfiereze pe politicienii care beneficiază de clădirile RAAPPS.
Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de directorul coordonator al RAAPPS, Ion Boblea, contractul dintre RAAPPS şi Asociaţia Eurofilm a fost semnat pe 29.09.2004, pentru o perioadă de 3 ani. Ulterior a fost aprobată prelungirea contractului până la 10.11.2008.
Interesantă este însă chiria pe care o plăteşte Doru Buşcu pentru un apartament in vila, situat în Dorobanţi: 291,81 euro/lună, plus 17 lei pentru curte şi grădină. Cu certitudine v-aţi dori şi dumneavoastră asemenea ofertă imobiliară: un apartament în Dorobanţi la preţ de o garsonieră în Berceni. Dar, ca şi-n “Ferma animalelor” a lui Orwell, legea nu este aceeaşi pentru toţi. RAAPPS a pus umărul la fericirea familiei Buşcu, asigurându-i un confort imobiliar demn de invidiat. Mai ales de către cei care nu pot visa, la preţurile actuale, nici măcar la o garsonieră proprietate personală.
Dar ce zice Cotidianul, unde Doru Buscu este un fel de instructor de cadre? Iata:
700 de chiriasi de lux la RAAPPS
Cotidianul a intrat in posesia listelor cu imobilele care apartin RAAPPS si care au fost inchiriate pe bani putini fostilor si actualilor demnitari.
Politicienilor carora le-au fost atribuite case de la RAAPPS in urma cu mai multi ani si care refuza sa paraseasca locuintele, desi nu mai sint indreptatiti sa le ocupe, li s-au adaugat in ultimul an alti demnitari care au plecat din Guvern si care ar trebui sa elibereze casele. Astfel, pe linga Joita Tanase (fost procuror general al Romaniei), Constantin Sava (fost secretar general al Senatului), Alexandru Farcas (fost secretar de stat in Ministerul Internelor), Georgiu Gingaras (fost ministru al Tineretului si Sportului), Vasile Nistor (fost secretar de stat pentru Dialog Social), Dumitru Pislaru (fost secretar de stat la Ministerul Culturii), Tudor Pantaru (judecator), Constatin Liviu Cepoi (fost vicepresedinte al Agentiei Nationale pentru Sport), Ileana Vasile Ozunu (angajat MAI) sau Nicolae Gavrila (presedinte Centrocoop) au mai aparut pe lista locatarilor fara drept Vasile Blaga (fost ministru al Internelor), Alexandros Galiatatos (fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor), Marian Avram (fost presedinte ANSV) sau Danut Apetrei (fost secretar de stat la Ministerul Agriculturii).
“Eu voi parasi locuinta la finalul acestei luni. Am beneficiat de clementa din partea RAAPPS, dar acum, ca sotia si copilul au terminat scoala, pot sa ma mut”, a spus Danut Apetrei. Tot in urma cu o jumatate de an trebuia sa paraseasca locuinta si fostul ministru al Internelor, dar Vasile Blaga nu se indura sa paraseasca vila cu opt camere din Strada Dumitru Orbesan care insa i-a fost atribuita doar pe durata exercitarii functiei. Fostul ministru nu a putut fi contactat, fiind plecat in strainatate.
Politicienii nu vor sa paraseasca casele acordate de RAAPPS pentru ca acestea sint plasate in zone foarte bune ale Capitalei, sint de regula vile sau apartamente spatioase si, in plus, chiriile percepute sint modice. De curind, sumele platite de chiriasi au fost majorate, astfel incit s-a ajuns ca Vasile Blaga sa aiba una dintre cele mai mari chirii platite de locatarii Regiei, adica 1.866 de lei. Mult mai ieftin scapa actualul ministru al Apararii, Teodor Melescanu, platind o chirie de numai 354 de lei pentru locuinta sa din Strada Mihai Eminescu. La rindul sau, Alexandru Farcas, impotriva caruia Regia a pornit actiunea de evacuare, are de platit lunar numai 245 de lei pentru o locuinta pe Strada Nicoale Racota. Fostul sef al Secretariatului General al Guvernului Serban Mihailescu plateste 1.055 de lei pentru chirie, iar Mircea Geoana – 660 de lei.
Cotidianul a scris de mai multe ori despre situatia imobilelor RAAPPS unde locuiesc multi politicieni care, de cele mai multe ori, au dobindit sau au pastrat casele fara a avea dreptul la ele. Acum, majoritatea chiriasilor nu vor sa paraseasca locuintele pentru simplul fapt ca, potrivit ultimelor modificari facute de parlamentari Legii de adoptare a OUG privind vinzarea prin licitatie a imobilelor Regiei, cei care locuiesc in casele RAAPPS vor avea drept de preemtiune la cumpararea caselor. Astfel, politicienii care au ocupat la un moment dat imobilele Regiei vor deveni foarte curind proprietarii acestora.
de Mihaela Radu 18 comentarii 21 Iun 2007
Si inca o info interesanta:
“Cancan” despre un “sfat de taina” strict deontologic: Doru Buscu si Stelian Tanase sorbind din intelepciunea eminentei cenusii a PSD, Viorel Hrebenciuc
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, realizatorul TV Stelian Tanase si directorul editorial al “Cotidianului”, Doru Buscu, au fost surprinsi ieri de paparazzii CANCAN la localul de fite “Uptown”. Cei trei, de fapt, cei doi – Tanase si Buscu – erau pusi probabil in tema in legatura cu niscaiva elemente ale unei noi lovituri de imagine pe care ar urma sa o dea PSD la locale. Hrebenciuc, acest von Karajan (dirijor german de renume) al scenei politice, este omul care face si desface cam tot ce tine de social-democratia din Romania, si cu toti cei care vin sau vor sa vina in legatura cu PSD. Sigur, se stie ca, atunci cand au loc negocieri politice de anvergura nationala, domnul Hrebenciuc este trimis “sa rezolve”. Ramane sa aflam din paginile “Cotidianului” sau de la “Dinescu si Tanase” ce “vase” au fost minate ori ce bombe de presa au fost dezamorsate.
Apasati aici pentru mai multe poze
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova