România Deutsche Welle Schimbarea de curs a navei băsesciene
Postmodernismul a pus stăpânire în mod ferm pe arena politică românească. Campania electorală nici n-a apucat să înceapă bine, că diverşi demnitari s-au şi grăbit să se dea în stambă, făcând afirmaţii dubioase. Nu puţini politicieni mizează pe relativismul unei mari părţi din electorat, pe memoria scurtă, inexistentă sau avariată a multor alegători. În consecinţă nimic nu mai pare sfânt, nimic atât de reprobabil încât să nu se spună, să nu se utilizeze şi să nu se facă, dacă ar putea aduce voturile sperate. Dan Voiculescu, liderul PC, nădăjduieşte de pildă să-i convingă pe alegători că salvarea ţării ar consta în a-i vota partidul şi pe membrii alianţei sale cu PSD-ul. Supranumit « Felix », devenit, potrivit verdictului CNSAS, turnător al securităţii, fostul şef al unei firme de procurare de valută pentru regimul ceauşist şi ca atare şi pentru poliţia lui politică a declarat că « România a fost condusă în ultimii 4 ani de clovni ». Hazul acestei aprecieri e greu de depăşit, de vreme ce, după alegerile din 2004, Vociulescu şi partidul său de buzunar au adăstat vreme de aproximativ doi ani la putere. Iar PSD a condus din umbră România, prin intermediul alianţei ei tacite cu PNL-ul lui Călin Popescu Tăriceanu. Încât Felix nu poate exclude pe mai nimeni din aprecierea sa, trupa de clovni, dacă i s-ar putea spune aşa, fiind compusă între alţii din el însuşi pecum şi din membrii nereformatului partid de stânga, căruia i s-a raliat aşa-zisa formaţiune conservatoare. Dar cine să se mai încurce oare azi cu distincţii fine? În timp ce televiziunile afiliate partidului conservator nu scapă nici un prilej de a-l ataca pentru motive false pe preşedintele Traian Băsescu, şeful statului comite el însuşi deraieri inadmisibile. După o vizită la Damasc, în capitala siriană şi totodată a celor mai diverse mişcări teroriste palestiniene şi înainte de a-l primi luni, la Bucureşti, pe liderul palestinian Mahmud Abbas, preşedintele României a declarat că Siria s-ar învecina chipurile cu « Palestina ». Nota bene, nu cu Israelul. Ca şi cum fostul căpitan ar fi tufă la geografie, în ciuda numeroaselor porturi israeliene, în care ancorează tot mereu navele marinei comerciale româneşti, Băsescu a ”confundat”, iată, statul evreu cu o ţară arabă. Şi-anume, cu una care nu există. E foarte greu de crezut că e vorba aici de ignoranţă. Mult mai probabil e ca la mijloc să se afle odată în plus un calcul deopotrivă diplomatic şi electoral. Diplomatic, întrucât aparenta « confuzie » a lui Băsescu va isca în mod cu totul cert aplauzele la scenă deschisă ale cercurilor arabe extremiste, care nu s-au împăcat încă defel cu existenţa statului evreu. Politic, pentru că ar putea să-i aducă partidului prezidenţial voturile segmentului antisemit şi ultranaţionalist coagulat în trecut de PRM, o formaţiune absolut infrecventabilă, cu care PDL nu s-a ferit totuşi, în ultima vreme, să coopereze. Un tablou cu totul alarmant se întregeşte dacă la toate acestea se adaugă strania urecheală rezervată în maniera lui Bogdan Olteanu, de această dată însă de către Băsescu însuşi, ambasadorului american la Bucureşti, Taubman. Diplomatul occidental a căzut aparent în dizgraţia prezidenţială întrucât îndrăznise să atragă atenţia asupra persistenţei marii probleme a corupţiei. Ţinând cont de el nu mai pare deloc uimitor faptul, că Traian Băsescu «a omis » să mai definească reforma justiţiei, cea blocată în ultimii doi ani de adversarii săi din PSD, PRM, PNL şi UDMR, ca prioritate naţională pentru următorul mandat legislativ. Încât « scăparea » preşedintelui pare să anunţe o gravă şi majoră schimbare de curs. Una de care electoratul de centru dreapta ar face bine să ţină seama. Petre Iancu https://www.dw-world.de/dw/article/0,2144,3761735,00.html
Dupa decesul sectiilor in limba romana ale BBC si RFE se pare ca nici cea de la DW nu se simte prea bine…
Erik Bettermann, Director-General DW: “Deutsche Welle is Germany’s media calling card for the world.”
Dar ce se intampla cand apar puricii pe fir? Se pare ca DW isi face politica editoriala dupa blogul meu. Dupa doua relatari “calde” privind scandalurile ICR, evidentiate aici, “s-a simtit” nevoia si de vreo doua-trei reci ca gheata. Pornind de la aceasta decadere a profesionalismului DW, am deschis ieri un dialog binevenit, cred eu, cu seful sectiei romane a postului public de Radio german, Robert Schwartz. Din pacate, desi asteptam si un raspuns scris la solicitarea mea – respectiv analizarea si judecarea cazului prezentat – acesta n-a venit. Asa ca sunt obligat sa explic eu, in special pentru cei responsabili de etica si deontologia postului public de Radio al Germaniei Federale, unde se incalca principiile si standardele Deutsche Welle si, implict, ale Consiliului de Presa German, in speranta ca va veni o indreptare cuvenita a situatiei. Asadar, sa incep cu inceputul. Acesta este mesajul meu catre DW in urma articolului de informatie/comentariului/opiniei (?) – nu este specificat nicaieri – “Vechii comunişti iau cu asalt ICR-ul” semnat de Horatiu Pepine: Stimata Redactie DW,
Colaboratorul dvs Horatiu Pepine pare a avea o obsesie pentru persoana mea. Referirile sale la mine sunt, de fiecare data, injurioase, desi nu imi amintesc sa-i fi acordat vreodata atentie. Mai grav este ca aceste rafuieli personale (sau de grup) ale domniei sale au loc sub emblema DW, post public care reprezinta statul german. Pe de alta parte, corespondenta sa este vadit partinitoare, ca si cea a celuilalt colaborator al dvs Vlad Mixnix (sau ceva de genul asta). Este de subliniat ca ambii sunt apropiati cercului ICR condus de Patapievici si Mihaies asa ca ar trebui sa umble mai usor cu deontologia pe scari. Se observa de altfel o clara manipulare (ca sa nu zic ordinara): “Discuţia a devenit deja strict politică”, decreteaza Pepine pentru a abate atentia de la adevaratul subiect. Acesta este, dupa cum ati relatat si dvs cu profesionalism, promovarea unor turnatori si impostori prin ICR (pe banii nostri), jignirea unor sentimente religioase si etnice (zvastici vs menore, etc). Este pacat ca asemenea “relatari”, cum sunt cele ale dlui Pepine, nu sunt luate in discutie de consiliul etic al Redactiei dvs fie si numai pentru ca, in contrast cu materialele dlui Petre Iancu si ale dnei dr Rodica Binder, dau senzatia unui vag sindrom de schizofrenie in Redactia DW. Va rog pe aceasta cale sa analizati toate referirile dlui Pepine la persoana mea, conform Codului etic si deontologic al DW, si sa ma informati cat mai curand care este concluzia dvs. In caz contrar imi rezerv dreptul de a sesiza Ministerul de Externe al RFG si alte autoritati competente, de a va actiona in judecata si a va solicita sa transmiteti scuze publice in direct, ceea ce, in mod normal, ar trebui oricum sa-mi oferiti, cel putin sub forma unui drept la replica. Astept raspuns scris. Victor Roncea Sef Departament Externe ZIUA www.ziua.ro [email protected] E, raspunsul n-a venit. Atunci haideti sa vedem impreuna cum “devine” problema: Dl Horatiu Pepine, in prezent “corespondent permanent” al DW la Bucuresti, intervine intotdeauna rapid cand este vorba sa-si apere tovarasii. Sau, dupa cum spune presedintele Romaniei, Traian Basescu, “grupul de interese”. Nu demult il lua in brate pe Vladimir Tismaneanu cu tot cu al sau pretins “Raport final” (ce aberatie: in istorie nimeni nu poate avea un “ultim cuvant”, “final”!). Acum, ii sare in aparare lui Patapievici, deturnand profesionist subiectul scandalurilor declansate de iresponsabilii de la ICR spre victimizarea personajului. Ce uita sa ne spuna H. Pepine este in ce calitate transmite aceasta corespondenta manipulatorie: de angajat al DW sau de subaltern al lui Patapievici? Pentru ca Pepine se regaseste alaturi de Tismaneanu sub pulpana lui Patapievici la revista sa “Idei in dialog” (cat o mai fi a sa…). Ca atare, se afla intr-un tipator conflict de interese si atunci cand relateaza despre V. Tismaneanu cat si, mai ales, despre seful sau, H.R. Patapievici. Acum, analiza asupra textului transmis fara specificatie: informatie, articol de opinie, barfa, etc. Vezihttps://www.dw-world.de/dw/article/0,2144,3539459,00.html : H. Pepine intra dur in subiect. El contesta insasi esenta democratiei, considerand ca Parlamentul Romaniei, respectiv Senatul, nu ar avea dreptul sa cerceteze abuzurile ICR comise pe bani publici. Mai mult: Comisia de Cultura a Senatului nu ar avea abilitatea sa-l ancheteze pe H.R. Patapievici si M. Mihaies pentru ca este condusa de senatorul Adrian Paunescu si il are ca membru pe Mihai Ungheanu. “Adrian Păunescu este binecunoscut ca adulator al cuplului Ceauşescu, dar şi Mihai Ungheanu a jucat pe vremuri, la revista literară “Luceafărul”, un rol eminent de promotor al naţionalismului de tip securist”, spune H. Pepine. Ce nu poate sa accepte “obiectivul” Pepine este ca cei doi parlamentari au fost alesi in Senatul Romaniei spre deosebire de Patapievici si Mihaies, care au fost numiti, pe baza unui trafic de influenta si profitandu-se de o oarecare naivitate a presedintelui Traian Basescu, aflat in necunostinta de cauza privind nocivitatea acestor personaje (In paranteza fie spus, Mihaies il clasa pe Basescu – evident inainte de a fi numit la ICR – drept un tip de cu o “nesimtire de dimensiuni tropicale”). In acelasi timp, senatorii au nu numai dreptul ci si indatorirea sa raspunda la semnalele de alarma grave trase de presa atunci cand nici o alta autoritate nu intervine. Dupa mine, pana la ora aceasta ar fi trebuit sa se sesiseze Parchetul, cel putin in ce priveste cazul ICR-New York, pentru ca potrivit ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr.31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, fapta iresponsabililor de la New York, realizata pe teritoriul institutional romanesc, se pedepseste conform legii (Cred ca si in Germania se pedepseste afisarea Zvasticii, nu DW?). Sigur, ICR-NY poate pretexta ca e vorba de arta. Dar atunci ar trebui reinstalat si bustul Maresalului Antonescu din curtea Bisericii ctitorite chiar de el, considerandu-se ca este un… obiect de arta. Dar sa revenim: cei doi senatori (si prin ei intreaga Comisie) sunt contestati de Pepine. De ce? Unul l-a cantat pe Ceausescu, altul a lucrat la Luceafarul. Da. Dar diferenta este ca Paunescu nu a ocolit niciodata acest fapt, spre deosebire de cei doi “intelectuali publici” informatori promovati de Patapievici si Mihaies, Antohi si Hoisie, care au ascuns timp de 18 ani mizeria lor si raul facut “prietenilor” pe care i-au turnat. Mai mult: Paunescu nu va putea fi scos niciodata din Literatura romana la fel ca si – dupa cum invoca un alt aparator al informatorilor – Celine, sa spunem si noi, din literatura franceza si a lumii. Are valoarea lui, incontesabila. Adica e Poet. Ungheanu? Este una dintre cele mai stralucite minti romanesti care va dainui in istoria Romaniei ca atare. Cine isi permite sa-l claseze in vreun fel, fara sa-l citeasca sau sa-i audieze cursurile, este ori ignorant ori rauvoitor. In cazul lui Pepine, este doar o reactie comandata, nu de comentator obiectiv al unui post respectabil. Pentru ca Pepine-informatorul se revolta ca Ungheanu a scris la Luceafarul iar Pepine-dezinformatorul prin omisiune nu este deranjat ca Tismaneanu, colegul lui de la “Idei in dialog”, a mers pe inaltele culmi ale socialismului stiintific propagat de la tribunele Partidului “Scanteia tineretului”, “Viata studenteasca”, “Convingeri comuniste” sau “Tanarul leninist”. Apoi, destul de slab mascat, Pepine lasa sa se intrevada miza demersului sau. El decreteaza: “Discuţia a devenit deja strict politică”. De cand, Pepine? Ca zici tu? Sau poate vorbesti chiar in numele Deutsche Welle, dar fara stirea conducerii? Dintr-o data discutia nu mai este ca Patapievici a incalcat legea penala reconsipirand un informator ca Antohi, pe care apoi l-a mai si promovat ca “valoare stiintifica” chiar daca are un doctorat inchipuit, alaturi de alt turnator, care si-a ascuns trecutul, ca Hoisie, nici ca ICR NY face propaganda nazista prin zvastici – simbol interzis – si batjocoreste menore, rabini, pe Fecioara Maria, comunitatea romanesca (facuta “paranoica”), etc, etc. Dintr-odata, tzac-pac, “saracu’ Patapievici” – stiti care! cel care a semnat curajos nevoie mare “Apelul intelectualilor” si care a scris la “Raportul Tismaneanu” si care a urlat de la Loja pentru democratura, chiar el, eroul de la Termo-pile – e victima cripto-comunistilor care vor sa-l rapuna si pe el si pe … Basescu. Saracul Basescu. A ajuns umbrela pentru toate “proiectilele de sperma si padurile de falusuri” cu gura mare, ca sa citez dintr-o foarte elevata replica a ICR-NY. Dar nu numai “vechii comunisti” vor moartea ICR-ului (desi asa zice la titlu). Ci si subsemnatul. H. Pepine dixit: “Campania împotriva ICR este susţinută, dintr-o perspectivă diferită, de ziarul ZIUA, şi de harnicul detractor Victor Roncea. Acesta atacă problema din unghi tradiţionalist creştin, dar se întîlneşte în antipatiile sale cu securiştii “patrioţi” pe care se vede obligat să-i combată cu egală energie. Este ironic să-i vezi de astă dată pe ortodocsiştii radicali şi pe securiştii naţionalişti în aceeaşi tabără.” Dar pe unii dintre fostii detinuti politici care au ajuns in aceeasi barca gaurita cu fii de agenti NKVD si adulatori si propagandisti ai PCR (si mai ales a unei anumite parti organice din CPEx al CC) gen Ana Blandiana (Cunoasteti poeziile “Partid” si “Lenin”, domnule Pepine? Dar cum a facut Blandiana turul lumii, ca “ambasadoare a bunavointei Partidului”) cat de ironic este? Dar aici ajungem si la aspectul legal al problemei. DETRACT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival (despre persoane) inseamna asa: Care detractează; ponegritor; denigrator; defăimător; calomniator; clevetitor; bârfitor. / Astept cu incredere ca Deutsche Welle sa “probeze” aceasta insulta. Daca nu, sa plateasca. Amintesc ca chiar HR Patapievici ne-a inscenat un proces pe aceasta tema – prilej de lungi interviuri sforaitoare – , dupa ce am preluat doar (!) o interpelare publica a unui senator al Romaniei privind posibilele fraude din ICR. A pierdut procesul sau cu iz totalitarist impotriva libertatii de expresie si a presei chiar daca a fost aparat de Stoica. “Celebrul” Stoica. Iar acum Curtea de Conturi a adeverit suspiciunile noastre intemeiate: e plin de fraude la ICR! Si acum, sa continui cu Pepine. Zice el: “Expoziţia de la NY nu pare să fie o reuşită, dar nu acest lucru se discută acum în România”. Cum asa? Ba tocmai asta ne propunem. Doar daca, poate, ne interzice dl Pepine si atunci ne conformam. “Deutschland uber alles!”, nu? Insa, pana atunci, imi permit sa le fac vreo doua-trei sugestii dlui Pepine si redactiei DW: 1. Sa studieze, sa preia si sa dezvolte de exemplu ancheta colegilor (sai) de la Cotidianul privind faptul ca pana si Institutul invocat de Patapievici si Antohi este o INVENTIE (unde s-au dus banii?); 2. Sa afle ce este cu doctoratul INVENTAT de insusi distinsul presedinte al ICR, “micul Fuhrer de Galitia” (chiar arata asa!). Vezi, draga redactie DW (cel putin partea profesionista a ei), aici: https://www.wiko-berlin.de/index.php?id=196&no_cache=1&1&tx_wikofellows_pi1[action]=details&tx_wikofellows_pi1[uid]=453&tx_wikofellows_pi1[backpid]=155; 3. Sa preia Raportul Curtii de Conturi despre fraudele de la ICR si sa incerce sa fie un post profesionist, mai ales ca redactorii sunt platiti din banii cetatenilor germani, nu din buzunarul lui Patapievici (desi, cel putin intr-unul dintre cazuri chiar asa e). Ca sa termin cu acest Pepine. Subalternul lui Patapievici, conchide apoteotic: “Profitînd de ocazie, vechii comunişti deghizaţi în democraţi, vechi ceauşişti aliaţi cu ortodocsiştii naţionali se aşează în poziţie de luptă sperînd să revină la putere.” Intrebare: aveti ceva cu credinta mea, ortodoxa, Deutsche Welle? Trebuie sa fiu si eu impuscat cum ar vrea dl Pepine, alaturi de “vechii comunisti”? Dar dvs ce faceti, Deutsche Welle, cu toti fostii cetateni ai RDG? Plus ca aici nu prea inteleg pana unde merge confuzia din capul dlui Pepine: daca Romania e ortodoxa in proportie de 90% cand au pierdut ortodocsii puterea? Cand a venit Patapievici? Hopa… Banuiam eu ca e ceva legat de “by way of deception”… Poate de asta e si sanctionat azi, sub atenta indrumare a BND? Inca un sfat. La DW mai apare un oarecare medicinist-savant-in-toate Vlad Mixnicht, cu vreo trei iesiri la bara, paralele si inele, toate pro-Patapievici. Obiectivitate, ceva?, ca va faceti de ras! De exemplu: tratand cazul ICR-NY, omul intervieveaza un regizor (altfel o persoana foarte respectabila) care marturiseste insa din prima ca „Nu am văzut expoziţia” insa mai si trage o concluzie “Dar oricum e un scandal minor”. Am inteles ideea unui “forum multicolor” dar aveti grija ca riscati sa devina cam monocrom, cu o tenta – imi permit sa o spun, ca e blogul meu, ne-platit din banii vreunui Guvern strain – cam de rahat! Mixnicht-ul asta isi mai permite o magarie fonfanitoare: “Zgomotul creat de o parte a mediei româneşti acoperă, pentru a câta oară, esenţialul unei dezbateri vitale pentru societatea românească: ce atitudine adoptăm în privinţa foştilor informatori ai securităţii, a căror alură profesională şi intelectuală îi face nedispensabili mediului academic?”. Adica, ati inteles, cei doi turnatori ICR/GDS/Soros sunt INDISPENSABILI. Mai ales “doctorul” inchipuit! Citez (tot) din DW, de data asta Rodica Binder: “La intrebarea “care ar fi relatia dintre moralitate si profesionalism stiintific sau intelectual, se pot ele exclude uneori?”, raspunsul lui Ernest Wichner a fost cel aşteptat, : ”Nu sunt niciodată separabile””. Ziceam eu ceva de un vag sindrom… Si acum, incalcarile Codului Etic al Consiliului Presei Germane de catre colaboratorii DW/ICR si, implicit, de catre Sectia Romana a Deutsche Welle (in eng):
German Press Code
Drawnup by the German Press Council in collaboration with the press associations and presented to Federal President Gustav W. Heinemann on December 12, 1973 in Bonn. (Updated version of September 13, 2006)
Preamble
The freedom of the press enshrined in the consitution includes the independence and freedom of information, the right of expression and criticism. Publishers, editors and journalists must in their work remain aware of their responsibility towards the public and their duty to uphold the prestige of the press. They perform their journalistic task fairly, according to the best of their knowledge and belief,uninfluenced by personal interests and motives that have nothing to do with the matter in hand. The journalistic principles define the professional ethics of the press. These include the duty within the framework of the Constitution and constitutional laws to maintain the standing of the press and speak up for the freedom of the press. The regulations pertaining to editorial data protection apply to the press in gathering, processing or using information about persons for journalistic-editorial purposes. From research to editing, publishing, documenting and storing these data, the press must respect people’s privacy and right to self-determination on information about them. These professional ethics give everyone the right to complain about the press. Complaints are justified if professional ethics are infringed. This preamble is part of the ethical standards.
Section 1 – Truthfulness and Preserving Human Dignity Respect for the truth, preservation of human dignity and accurate informing of the public are the overriding principles of the press. In this way, every person active in the press preserves the standing and credibility of the media.
Section 2 – Care Research is an indispensable instrument of journalistic due diligence. The publication of specific information in words, pictures and graphics must be carefully checked in respect of accuracy in the light of existing circumstances. Its sense must not be distorted or falsified by editing, headlines or picture captions. Unconfirmed reports, rumours or assumptions must be quoted as such.
Section 3 – Corrections Published news or assertions, in particular those of a personal nature, which subsequently turn out to be incorrect must be promptly rectified in an appropriate manner by the publication concerned.
Section 6 – Separation of Activities Journalists and publishers shall not perform any activities that could cast doubt on the credibility of the press.
Section 7 – Separation of Advertising and Editorial Content The responsibility of the press towards the general public requires that editorial publications are not influenced by the private or business interests of third parties or the personal economic interests of journalists. Publishers and editors must reject any attempts of this nature and make a clear distinction between editorial and commercial content. If a publication concerns the publisher’s own interests, this must be clearly identifiable. Section 10 – Religion, Philosophy, Custom The press will refrain from invective against religious, philosophical or moral convictions.
Section 12 – Discrimination There must be no discrimination against a person because of his/her sex, a disability or his membership of an ethnic, religious, social or national group.
Cam multe, nu?…
Amintesc aici o reactie prompta a RFE, intr-un caz similar, spre deosebire de cea a DW de azi:
REL:Drept la replica al ziarului ”Ziua” in urma interviului acordat de Smaranda Enache, presedinta Ligii Pro Europa
EUROPA LIBERA (14 decembrie 2006, ora 18:00) Realizator: Oana Serafim – În emisiunea noastra de ieri am difuzat un interviu cu doamna Smaranda Enache, presedinta Ligii Pro Europa, o institutie importanta a societatii civile din Romania. În acest interviu s-au facut referiri si la ziarul “Ziua”. Astazi, redactia ziarului “Ziua” a solicitat postului nostru de radio un drept la replica, pe care il difuzam in continuare, potrivit uzantelor ziaristice ale EUROPEI LIBERE. El este prezentat de ziaristul Victor Roncea. Victor Roncea: Consider ca este extrem de regretabil ca un post prestigios al SUA ca RADIO EUROPA LIBERA a ales sa practice o cale a diversiunii in locul celei a informarii corecte. În practicile mele in strainatate si in tara am invatat ca un material nu poate fi complet atunci cand nu sunt audiate toate partile. Ori, in ceea ce priveste atacul la “Ziua”, unii redactori ai postului RADIO EUROPA LIBERA nu sunt la prima abatere de la normele deontologice. În transmisiunea dumneavoastra de ieri ati omis in mod rusinos esenta textului la care face referire redactorul dumneavoastra si Smaranda Enache, anume, colaborarea acesteia cu Partidul Comunist si Securitatea, organe cu care am crezut mult timp ca RADIO EUROPA LIBERA se afla in totala contradictie. Nu si in cazul de ieri. În realitate, acuzele nefondate si murdare aruncate la adresa noastra sunt raspunsul nefericit la realitatea pe care noi o dezvaluim publicului, necosmetizata, tocmai pentru a elimina impostura din noua Romanie. Respectiv, afirmam in “Ziua” ca in cazul Smarandei Enache, sefa gruparii Liga Pro Europa si fondatoarea Organizatiei ateiste a Libertatii de Constiinta, cea care doreste eliminarea simbolurilor religioase din viata copiilor, este de fapt membra a PCR de la 21 de ani. A fost, rand pe rand, indrumator al UTC, sefa Asociatiei Studentilor Comunisti si dupa ce si-a ridicat nivelul politico-ideologic, citat din fisa sa de cadre, la Academia Partidului, Stefan Gheorghiu, a devenit secretara Biroului Organizatiei de Baza, BOB, a PCR, ulterior fiind folosita de Securitate, ca si Mona Musca, pentru a da asa-zise recomandari frumoase despre colegii ei de la Teatrul de Papusi din Targu Mures. La Teatrul de Papusi din Targu Mures a fost angajata prin hotararea Comitetului judetean de partid, semnata de primul secretar PCR Nicolae Veres, desi nu avea calificarea necesara. Dupa 1989, a schimbat cultul comunist cu religia drepturilor omului, de care s-a folosit cu varf si indesat, spunem noi. Si nu este singura. Personal, nu cred ca cetatenii americani care platesc salariile redactorilor EUROPEI LIBERE stiu ca acestia se ocupa si cu reconspirarea colaboratorilor PCR si ai Securitatii. Precizez ca acest drept la replica este realizat la cererea ”Ziua” si nu la oferta RADIO EUROPA LIBERA, dar va multumesc pentru prezentarea lui. Data: 2006-12-14
PS: Mi-am amintit ce-i cu Pepine asta. M-am intalnit, e adevarat, o data in viata mea cu acest personaj. Nu-l puteam “decupa” in 3D de pe un pres, unde se proptise. Era suparat. Ca l-am dat la control, pe cand eram la Civic Media. Ia sa mai sun eu pe la CNSAS… sa vad cum e si cu valul de emigranti tineri trimisi de DSS la BBC, RFE si DW, parca prin 1987… 🙂 PS’: Vezi si “abstractiile” dlui Petre Iancu: https://www.dw-world.de/dw/article/0,2144,3540097,00.html : “(…) dacă se face abstracţie de prezenţa unor turnători ai securităţii la o şcoală de vară organizată la Berlin, ICR şi-a îndeplinit cu brio misiunea de a ameliora imaginea culturală a României”. In aceeasi logica a dlui Petre Iancu, daca facem abstractie de crimele lui Stalin sau ale altcuiva, in rest cei doi si-au indeplinit cu brio misiunile, nu? Dezbatere, pluralism, diversitatea opiniilor? Hm! Ceva e putred, dar nu in Danemarca!
Patapievici a calcat pe un bec fierbinte, incins poate de la soarele din Orient. De data asta nu-l mai are pe Magureanu sa-l sprijine si se pare ca nici Plesu nu-i mai sta pe la spate… Cu o finete de neregasit la “intelectualii publici” de Dambovita, Ernest Wichner si Rodica Binder dau practic o replica extraordinara la toate apologiile turnatorilor facute de corul vanatorilor de sinecure Patapievici, Mihaies, Cartarescu si Tismaneanu. O singura remarca am la materialul profesionist al DW: Sorin Antohi nu si-a dezvaluit trecutul “de bunavoie si nesilit de nimeni”. El a fost nevoit sa se “auto-confeseze” in urma presiunilor Civic Media care anuntase ca va deconspira public un colaborator al Securitatii din Comisia Tismaneanu. Din pacate pentru demersul Cotrocenilor, Antohi nu era singurul turnator din gasca adunata de Tismaneanu. In Comisie au mai ramas cel putin alti doi colaboratori ai Securitatii “cu acte-n regula”, care, ce-i drept, stau mai pe burta momentan (n.b.: pentru cei ai altor servicii nu ne ajung degetele de la doua maini si, daca mai punem si “expertii” Comisiei, trebuie sa le luam si pe-alea de la picioare…).
DW: Trecutul securist al unor intelectuali – între „scandal” şi dezbaterea lucidă
Luna iulie a luat sfîrşit cu noi contribuţii la neîncheiata dezbatere în jurul relaţiilor intelectualilor cu dictatura, ca şi a modului de abordare a acestui trecut vinovat Găzduită deocamdată în mass media din Germania şi din România, dezbaterea a fost provocată de participarea a doi universitari români, foşti colaboratori ai securităţii, la cursurile Academiei de vară la Institutul Cultural Titu Maiorescu din Berlin: Sorin Antohi şi Andrei Corbea-Hoişie.
Dacă am fi optimişti – ceea ce situaţia încă nu ne îngăduie – am putea afirma că în tot răul este şi un bine. Demult scadentă în România, începută foarte timid, confruntarea publică cu trecutul securisto-comunist al unor personaje şi personalităţi din ţară a fost abandonată prematur şi cu bună ştiinţă. Dacă se va perpetua, “omisiunea” va aduce prejudicii relaţiilor culturale ca şi bunului renume al unor personalităţi şi instituţii.
Aşa se face că abia intervenţiile în presa din Germania a unor scriitori germani de renume şi a unor intelectuali originari din România – Richard Wagner, Herta Müller, Ernest Wichner, Carmen-Francesca Banciu – au dezvăluit anomalia şi caracterul compromiţător al participării celor doi la programul manifestării desfăşurată sub deviza „Germania şi România, schimburi academice culturale şi ideologice” – o platformă care, teoretic cel puţin, ar fi favorizat şi tematizarea trecutului inovat.
S-a instituit pe parcursul manifestării şi un schimb de scrisori între semnatarii articolelor publicate în presa germană şi Horia Roman Patapievici, directorul Institutului Cultural Român de la Bucureşti. Intervenţia lui Mircea Cărtărescu în dialogul germano-român în jurul trecutului totalitarist, al relaţiei artistului şi intelectualului cu ideologiile şi puterea, nu a trecut nici ea neobservată; în Germania, scriitorul român se bucură de un binemeritat succes.
În ultima zi a lunii iulie, Richard Wagner, reluînd cazul, aduce în finalul unui articol publicat în DIE TAGESPOST obiecţii serioase argumentaţiei lui Cărtărescu, iar Ernest Wichner, scriitor şi traducător originar din România, directorul celebrei LITERATURHAUS îi adresează lui Horia Roman Patapievici o scrisoare deschisă publicată în cotidianul FRANKFURTER RUNDSCHAU.
De la afect la raţiune
Epistola duce mai departe dezbaterea pe calea cea bună, articulînd foarte clar şi lucid cîteva poziţii de principiu. De pildă faptul că” nu avem nevoie nici în Germania şi nici în România de un cod penal pentru a ne putea apăra de foştii turnători. Este suficient dacă instituţiile societăţii şi statul evită colaborarea cu ei.” Cum din perspectiva actualei situaţii din România o astfel de deviză pare încă utopică, un dialog cu Ernest Wichner mi s-a părut că ar putea nuanţa „la rece” dezbaterea, ferind-o de devieri tendenţioase şi accese emoţionale.
Interviul telefonic realizat cu directorul LITERATURHAUS din Berlin a pornit de la ideea că programul Şcolii de vară organizate la Institutul Cultural Titu Maiorescu oferea cadrul ideal pentru ca cei doi invitaţi români să facă o „mea culpa” academică. „La aşa ceva noi toţi avem dreptul să ne aşteptăm, să cerem din partea lor. Dar nu cunosc nici aici în Germania un caz în care unii dintre foştii colaboratori ai Stasi sau turnători să fi acceptat să discute deschis, în faţa publicului, a studenţilor, despre ce a făcut, despre cum a ajuns să fie turnător sau ce înseamnă acest pas pentru existenţa lui la ora actuală.”
Ascultîndu-l pe Ernest Wichner mi-am reamintit că Sorin Antohi a făcut totuşi un gest asemănător, că l-au mai făcut şi alţii, dar au fost imediat ţintuiţi la stîlpul infamiei de cei infinit mai vinovaţi decît ei.
Intelectul şi morala
Germania, care se confruntă public permanent dar în grade diferite cu trecutul ei totalitarist, cu cel brun şi apoi cu cel roşu, ar fi fost spaţiul cel mai nimerit pentru o abordare a relaţiei intelectualului cu dictatura: ”Da , aşa este, Germania ar fi fost un teren ideal pentru aşa ceva, dar după cîte am aflat despre acea Academie de vară, domnul Hoişie a refuzat să spună ceva despre implicarea lui în sistemul securităţii. A fost întrebat şi a refuzat să comenteze. Ceea ce nu este chiar o dovadă de fermitate intelectuală. În Germania, după cum aţi spus, am avut problemele acestea cu foşti colaboratori, cu aşa numiţii „Mitläufer” ai dictaturii brune, naţional-socialiste, după care am avut probleme cu intelectualii din fosta RDG care au colaborat cu Stasi. La noi, cel puţin în instituţii, s-a discutat problema aceasta. Fiecare instituţie, fiecare post de radio, de televiziune, are dreptul să renunţe la aceşti oameni, să-i dea afară, deşi nu există o lege a lustraţiei în Germania. Dar instituţiile s-au „curăţat” şi au discutat această problemă.”
Si care ar fi relaţia dintre moralitate şi profesionalism ştiinţific sau intelectual, se pot ele exclude uneori? Răspunsul a fost cel aşteptat: ”Nu sunt niciodată separabile”.
Cît despre profesorii germani care au patronat programul şi au respins parte din obiecţiile aduse trecutului celor doi invitaţi, Ernest Wichner a declarat:”Nu-i înţeleg pe profesorii aceştia germani care au acceptat să fie parteneri şi să discute cu aceşti doi oameni, pur şi simplu nu-i înţeleg. Aş putea să accept că au fost informaţi foarte tîrziu şi că nu au vrut să renunţe la această şcoală de vară, dar atunci nu înţeleg de ce nu au insistat ei ca Antohi şi Corbea-Hoişie să declare ce au făcut şi cum au trăit”.
Curajul şi riscurile implicării
Ce impact moral ar putea avea asupra celor în cauză schimbul de scrisori între Herta Müller, Horia Roman Patapievici şi Ernest Wichner? „Nu ştiu în ce măsură o scrisoare de genul acesta poate să aibă influenţă asupra celor cu un astfel de trecut pătat. Scrisoarea mea este adresată domnului Horia Roman Patapievici, pe care-l apreciez ca intelectual şi care se află la conducerea ICR, căruia am încercat să-i explic că el are prin prestigiul său intelectual şi prin moralitatea lui sarcina să se implice, să-şi spună părerea deschis pentru că direcţia în care vorbeşte el este societatea. Posibilităţile sale de a se articula nu sunt restrînse fiindcă ocupă un post finanţat de statul român, care-i interzice să se implice – ci el este în postul în care este, pentru ca să se implice şi să creeze o ramă, o schemă, un model în care să acţioneze institutele culturale. Modelul acela trebuie să aibă criterii etice, morale, estetice.”
Răspunsul reia parţial cîteva din argumentele scrisorii adresate de Ernest Wichner lui Horia Roman Patapievici în paginile cotidianului german citat.
Din răspunsul pe care directorul LITERATURHAUS din Berlin mi l-a dat, referindu-se la faptul că trecutul celor doi participanţi români nu era o necunoscută rezultă că: ”cei care au organizat şcoala aceasta aicea la Berlin, au ştiut ce fac. Ei ştiau despre trecutul lui Antohi şi al lui Corbea-Hoişie…Şi dacă declară că ei colaborează cu acel Institut „Arbor Mundi,” căruia nici nu-i cunosc adresa, acceptă să fie minţiţi sau participă şi ei la minciuna aceasta. Cred că nu este vina lui Horia Roman Patapievici că s-a întîmplat lucrul acesta, ci al unor persoane cu o responsabilitate cam ciudată, care acţionează aicea la Berlin, da, inclusiv a profesorilor germani, care au acceptat să participe şi să-i legitimeze pe cei doi.”
Deşi dezbaterea în jurul colaborării unor intelectuali cu poliţia politică comunistă este departe de a fi încheiată, stadiul ei momentan ar îngădui formularea unei morale; i-am cerut lui Ernest Wichner să o enunţe: „Morala pentru noi ar fi să vorbim deschis, despre fenomenele acestea oriunde le întîlnim sau ne lovim de ele şi, o speranţă mică este ca Instituţiile din România să acţioneze ele în direcţia societăţii, să se discute deschis şi clar despre trecutul unor oameni chiar dacă aceştia sunt prieteni sau colegi, să înceapă o dezbatere onestă, fără zgomotul acela neplăcut al unei prese necalificate sau răutăcioase sau, ştiu eu, care încearcă să impună alte interese” .
Deocamdată realitatea românească pare a da prea puţine şanse acestei firave speranţe de a se împlini mi-am spus în gînd mlţumindu-i lui Ernest Wichner pentru acest dialog pe care a avut amabilitatea, cedînd insistenţelor mele, şi să-l purtăm totuşi… în limba română. Rodica Binder
Istoricul Sorin Antohi, fost colaborator al Securităţii şi deţinătorul unui fals doctorat, participă la evenimente culturale internaţionale în calitate de director a două institute inexistente.
November 6th, 2008 
VR 
România Deutsche Welle
Posted in Uncategorized 
Tags: 
