“Cum imi scria cel care semneaza “Hannibal Lecter, MD” intr-o postare recenta pe “Contributors”, in era internetului nimic nu dispare, totul se pastreaza.” – V.I. Tismaneanu, blog personal
“Un cititor cu care s-a intamplat sa fiu uneori in dezacord, dar ale carui cunostinte istorice si tehnice (in special pe tema noilor tehnologii comunicationale) sunt remarcabile, deci cel care semneaza “Hannibal Lecter, MD”, imi scria mai demult: “In era internetului, formula clasica ‘Nimic nu se pierde, totul se transforma’” devine ‘Nimic nu se pierde, totul se stocheaza’” Reiau mai jos, cu cuvenitele multumiri, scrisoarea postata de domnia sa…”. – V.I. Tismaneanu, blog Con-tributors
Pomenirea apreciativa, in repetate randuri, de catre dl Tismaneanu, a acestui comentator al sau de pe platformele unde presteaza – si unde, trebuie sa recunoastem, de cele mai multe ori cititorii sunt mult mai inteligenti decat “contributlersii” – m-a facut sa caut ce lucruri deosebite scrie pseudonimul “Hannibal Lecter, MD” din moment ce ditamai “profesorul” de marxism-leninism este atat de galant cu el. Oare ii este frica de el? Si ce am gasit m-a cutremurat cu adevarat: “Hannibal Lecter, MD” chiar are o groaza de cunostinte, din moment ce il lasa fara replica pe Tismaneanu dupa ce ii prezinta niste informatii-bomba despre persoana sa, Patapievici si Pacepa. Dar, mai exploziv decat acest Coktail-Molotov de date este o acuza extrem de grava pe care i-o aduce direct lui Tismaneanu, si anume ca “condamnatorul” comunismului a fraudat Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati, mintind ordinar asupra statutului sau de “refugiat politic”. Faptul a fost descoperit de organismul ONU, ceea ce a dus in final la respingerea acestei pretentii desi pana la descoperirea falsului Tismaneanu incasase stipendii lunare! Schimbul de comentarii si informatii este de-a dreptul socant, asa ca il redau fara alte interventii – desi nu sunt de acord cu toate asertiunile lui HL MD -, cu rugamintea catre “Hannibal Lecter, MD” de a-si duce pana la capat afirmatiile. Oriunde, in lumea civilizata, ascunderea unor ilegalitati crase se considera a fi tainuire si chiar complicitate la infractiune. Ca sa nu mai vorbim ca este de-a dreptul imoral. Ceea ce este valabil si pentru Tismaneanu care, dupa cum veti citi mai jos, detine de la “Hannibal Lecter, MD”, in cazul “doctorului” Patapievici, dovezile indubitabile ale falsului facut de acesta fata de Fundatia Mellon, unde a pretins ca are doctorat desi nu il avea, pentru a putea incasa o bursa post-doctorala de mii de euro. Nu in ultimul rand – si aici ma adresez doar lui “Hannibal Lecter, MD”, pentru ca cazul siecuristului Tismaneanu e incurabil – misiunea oricarui om pe pamant ar trebui sa fie slujirea Adevarului. Cu incredere, redau mai jos acuzeledocumentate ale lui “Hannibal Lecter, MD” la adresa lui Tismaneanu, Patapievici si Pacepa (alaturarea nu pare a fi deloc intamplatoare):
Daca imi permiteti, as mai da cateva exemple de “sinecura ” :
1) sinecura este atunci cind n-ai alt talent decit ca esti “tarentata” si ti se aranjeaza un loc caldut in Parlameentul European
2) sinecura este atunci cind nu ai doctorat ,dar pretinzi ca il ai,minti Fundatia Mellon si obtii prin fals in documente , mii de euro in timp ce tu esti la Buc. ,parte din comisia Tismaneanu.
3) sinecurist este acela care, in anii ’80, aflandu-se in occident, pretinde a fi in pericol daca se intoarce in RO, stiind bine ca nu e adevarat si ca a stat pe roze. Cere a fi considerat political refugee si traieste luni de zile pe banii United Nations High Comissioner for Refugees. Apoi e respins ,but who cares, banii au fost papati si sejurul gratis a fost realizat.
4) sinecurist e acela care primeste o functie babana la IICMER ,nu face nimic dar se lauda cu masina cu sofer la scara si sederi in hoteluri 5 stars.–ast ape banul public.
Ei, si ar mai fi exemple–, daca se doreste si platforma permite (!) mai pot da vreo cateva sute !
Da’ de ce ma rog frumos, imi cenzurati comentariul ? Ce, nu e adevarat ce-am scris ? Este acolo vreun neadevar ? Nu este pe linia comentariului dvs. la care doar am raspuns ?
Va rog insistent sa-mi explicati cenzurarea comentariului. Multumesc.
Nimeni nu va cenzureaza. Da, sunt acolo neadevaruri, probabil nascute din informatii lacunare ori chiar din dezinformarile diseminate pe unele bloguri pe care prefer sa nu le mentionez. N-am acum timp sa le demontez. Cum sunteti un virtuoz al cyberspace-ului, stiti Dvs cum sa le verificati Plecam, evident, de la premisa bunei credinte.
Aveti parerile Dvs, foarte bine. Sa revenim la subiectul articolului.
1) comentariul a disparut, pentru o perioada, din stadiul de “in asteptare ” –apoi a reaparut. De asta l-am scris pe cel de-al doilea.
2) revenim la tema articolului, sigur, dar dvs. ati trecut la “sinecuri” si nu am facut decit sa va raspund, completind cu alte exemple.
3) scrieti ca sint neadevaruri pe care le-am preluat fara sa le verific de pe bloguri ? Domnule profesor, eu intotdeauna lucrez cu documente originale, nu cu zvonuri de pe blogosfera. Sa le luam pe rind si demontati cind aveti timp :
a ) fata lui Basescu a fost trimisa la Bruxelles si boyfriend la Paris numai pt. ca era ” tarentata”. Ce documente doriti ca proba ?
b) Patapievici este un infractor care a devalizat fundatia Mellon. Cu niscaiva saptamani in urma v-am dat, privat, documentele, provenind de la susursala din Germania a fundatiei. A mintit sub semnatura ca ar avea doctorat si astfel a obtinut o bursa de mii de euro, in 2006. A luat banii si nici n-a mai stat pe acolo, venind la Buc. sa lucreze la comisia Tismaneanu. Documentatia ce v-am dat-o provine de la fundatie. Asta nu e zvon pe blog, e document al fundatiei. In mod normal, intr-o tara civilizata, fundatia ar trebui sa faca plingere la FBI si numitul arestat la aeroport cind vine in USA. Dar Fundatia Mellon procedeaza precum bancile care se rusineaza cind iau teapa, si prefera sa taca, ca sa nu rada lumea de ei.
c) pentru false refugee issue, spre deosebire de altii care scriu dupa ureche , eu am avut in fata ochilor documentele. Daca trebuie, le pot obtine din nou, dar eu zic sa o lasam asa, sa nu se incalzeasca atmosfera.
d) Mihai Neamtu s-a laudat cu masina la scara si sofer si sederi la hoteluri de 5 stele –pe vremea cind era la dvs. la IICMER. Adica gura lui a spus asta —si precum stiti, gura pacatosului …….
Domnule profesor, eu nu lucrez cu zvonuri. Dvs. de multe ori lucrati cu aspecte pe care le preluati fara a le verifica. Un exemplu : Pacepa. Ati scris de nenumarate ori : Fuga lui Pacepa, THE escape , etc (special am pus capital letters). Ca si cum ar fi un fapt verificat si confirmat Ati fost dvs. acolo, in acea noapte de pomina din 28.7 ? Nu jos, in holul hotelului, ci sus, in camera si mai ales la etaj ? a fost fuga sau rapire ? oooops , CIA nu face asa ceva , cine a mai auzit ?!?
As a gesture of good will si ca sa nu mai banuiti oamenii (macar unii) ca scriu dupa ureche, am sa va trimit, privat, acces la documente scrise de Pacepa cu propria sa mana, in primele sale ore de captivitate. Le veti avea intre propriile dvs. degete. Cititi atent, printre rinduri si in spatele cuvintelor, and then decide for yourself. Sa-mi spuneti doar la care adresa (electronica) doriti sa primiti.
PeSe —sa moara de ciuda cei de la Georgetown & LW”
Au vreo vina pentru aceasta solidaritate sordida de care dau dovada fiii ticalosilor bolsevici, satrapii kominternisti (am numit trei mai sus)? Nu stiu. Dar Fanus Neagu se intreba la randul sau: “Eu ce vina am? Ca tata a fost pe front cu cinci copii acasa si s-a intors cu prada de razboi o duzina de chibrite si doua sticle de benzina?! Macar de mi le-ar fi lasat mostenire sa dau peste ei, sa le pun la sediul lor!”
Uniunea Social-Liberală este o construcţie politică artificială, conjuncturală, creată cu un singur scop: câştigarea alegerilor. Nu are absolut nicio legătură cu ce înseamnă cetăţeanul şi nevoile sale.
Cel puţin într-o privinţă, preşedintele a avut dreptate: ni s-a umplut ţara de experţi. Fel de fel de experţi care vin pe la televiziuni să-şi dea cu părerea, care mai de care, despre evenimente şi fapte, cu o morgă dată de greutatea argumentelor şi cunoştinţelor lor. Mai ales în preajma unor date cruciale, a împlinirii unor ani de la anumite evenimente importante pentru istoria noastră, ecranele televiziunilor sunt invadate de aceşti experţi istorici, strategi sau militari.
La sfarsitul lunii trecute m-am trezit in Ziua de Vest cu o parte din corespondenta mea privata cu doamna dr Katharina Biegger, responsabilă pentru admiterea bursierilor şi secretară adjunctă a Institutului pentru Studii Avansate din Berlin care l-a cadorisit pe Horia Roman Patapievici cu o bursa post-doctorala, in 2006 (Mellon Fellowship – Wissenschaftskolleg zu Berlin). De acelasi tratament care se cuantifica intr-o suma consistenta au mai beneficiat din partea Institutului din Berlin si – sa o luam in ordine cronologica – mai cunoscutii: Andrei Plesu (de sase ori!), pentru a fonda Colegiul Noua Europa si a scrie diverse brosuri, Mihai Razvan Ungureanu, pentru un “studiu despre statutul strainilor la inceputul secolului XIX in principatele romane si tarile din Balcani”, Theodor Paleologu, pentru o “variatie la o tema nietzscheana” si doctorul inchipuit Sorin Antohi. M-am intrebat imediat daca Ziua de Vest a ajuns in posesia fragmentului dintr-un schimb de mesaje electronice pe care l-am avut cu reputatul Institut gratie unei incalcari a corespondentei private de catre la fel de reputatele structuri speciale SRI sau SIE. Conducerea ziarului m-a edificat rapid: nici SRI nici SIE nu au intrat cu bocancii in casuta mea de e-mail ci o alta “structura”, tot cu trei initiale: ICR. Institutul Cultural Rus, pardon, Roman, condus de Horia Roman Patapievici, era cel care furnizaze reporterului Ziua de Vest unul dintre mesajele doamnei dr Katharina Biegger, dupa ce o agresase pe stimata doamna cu imprecatii la adresa mea. Cum a publica doar o jumatate din adevar (in acest caz doar o zecime) este echivalent de cele mai multe ori cu minciuna prin omisiune, spre deosebire de dl Patepievici eu ofer astazi publicatiei Ziua de Vest intregul fond al discutiei mele avute cu Institutul de Studii Avansate din Berlin, pentru a edifica opinia publica asupra unui mister dezlegat in premiera, dupa 12 ani, chiar in paginile publicatiei Dvs: doctoratul lipsa al dlui HR Patapievici.
Dar sa o luam cu inceputul, ocazie cu care va voi furniza si cateva informatii inedite, in exclusivitate: In 2007, in timpul campaniei Asociatiei Civic Media de deconspirare a cartitelor fostului KGB si a delatorilor Securitatii din presa si societatea civila, operatiune sustinuta fara rezerve de ziarul Ziua, la care lucram, am dat peste informatia ca Sorin Antohi, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si, la data respectiva, unul dintre membrii de vaza ai asa-zisei “Comisii Tismaneanu” de “condamnare a comunismului” a fost, cat de ridicol!, un turnator ordinar al Securitatii. I-am scris presedintelui Romaniei, Traian Basescu, si l-am informat, public, ca in comisia constituita sub acoperisul Presedintiei Romaniei se afla mai multi fosti ciripitori profesionisti ai Securitatii si posibili agenti ai unor servicii secrete rasaritene. Pe langa Antohi, era vorba de Nicolae Corneanu, Mihnea Berindei, Andrei Pippidi, Vladimir Tismaneanu si, oricat de ciudat ar suna pentru neavizati, de insusi Constantin ‘Ticu” Dumitrescu.
Pentru a evita deconspirarea sa de catre ziarul Ziua, Sorin Antohi, beneficiar al unei turnatorii din interiorul ziarului nostru via Vladimir Tismaneanu, cu o zi inaintea de a-l da noi in vileag pe documente isi publica “autoconfesiunea” in conditii confortabile asigurate de ziarul “Cotidianul”, plin pe-atunci de personaje de aceeasi teapa cu el. Dl Horia Roman Patapievici, intervievat de un post de radio, avea sa scape, din greseala, informatia ca a stiut de Cazul Antohi inca din perioada cat a fost membru al Colegiului CNSAS. Dezvaluirea a cazut ca o bomba in curtea GDS, al carei membru e si Patapievici, cu un Radu Filipescu, presedintele GDS, siderat ca actualul presedinte ICR nu a divulgat informatia la vremea respectiva, incalcand insasi Legea CNSAS. Cazul a devenit fierbinte. Extinzandu-ne cercetarile asupra personajului, o sursa provenita chiar din sanul acestui Grup corupt ne-a oferit inca o bomba pe tava: Sorin Antohi, profesor la Universitatea Central Europeana budapesteana a lui Soros, si pe deasupra si conducator de doctorate, nu are doctoratul! Practic, toti studentii care si-au dat doctoratul la CEU cu “doctorul” Antohi au fost nenorociti iremediabil.
Pentru a nu parea un “atac la persoana”, cum deja ne acuzau “deontologii” lui Tismaneanu de la “Cotidianul” si “22”, hotaram sa cedam laurii si acceptam plasarea acestei stiri pline de frisca intr-un ziar local, pentru a o prelua noi apoi, la Bucuresti. Urmarea este, cred, cunoscuta. Scandalul devine international. “Doctorul” Sorin Antohi se da la fund un pic, pentru a aparea apoi, fulminant, intr-un program ICR la Berlin, alaturi de un alt turnator al Securitatii, Andrei-Corbea Hoisie (membru al retelei codate de Securitate CAMELEONII), situatie care a ultragiat-o pe viitoarea laureata Nobel pentru literatura, Herta Muller (“ICR: Turnatori la Academia de Vara”), cat si pe alti scriitori germani originari din Romania, ca Richard Wagner (“Turnatorii ne dau lectii”) si Ernest Wichner (“Şeful Casei Literaturii din Berlin ia o poziţie în controversa turnatorilor”). “Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta?“, se intreba, atunci, Herta Muller. Se pare ca da, raspuns valabil si azi, daca avem in vedere ca insasi directoarea Centrului National al Cartii de la ICR, dna Catrinel Plesu, sotia reputatului (si el) eseist Andrei Plesu, a fost informatoare a Securitatii, inca de la 19 ani.
Scandalul Antohi ne-a facut sa mergem inapoi, pe urmele pasilor pe care i-a facut “doctorul” in cariera sa impanata de falsuri. Am aflat astfel, ceea ce avea sa confirme si Herta Muller, ca, pe deasupra fraudei sale nemaivazute, care a compromis lumea stiintifica romaneasca pe intreaga planeta (mai putin pe “Planeta ICR”), Antohi se pretindea autor de studii in reviste invizibile si, mai mult, director al unor institute-fantoma, inventate “din burta”. Pe unul din aceste fire am ajuns si la Wissenschaftskolleg zu Berlin – Institutul pentru Studii Avansate din Berlin, unde, alaturi de Antohi, l-am gasit si pe Horia Roman Patapievici, ca bursier al “Andrew W. Mellon Fellowship”. Un cititor mai ager de ochi ne-a atras atentia asupra conditiei necesare pentru a putea candida la acest tip de bursa, dupa cum figura chiar pe site-ul reputatului, normal, Institut: “Eligible to apply are young researchers from the Czech Republic, Slovakia, Hungary, Poland, Romania, Bulgaria, and the Baltics (Estonia, Latvia, Lithuania) who work in the humanities or social sciences. Candidates should have completed their doctorate.”
Nu era loc de indoiala: “Candidatii trebuie sa aiba doctoratul”. De altfel, asa apareau ambii bursieri, Patapievici si Antohi, pe site-ul Wissenschaftskolleg zu Berlin: cu un PhD in coada, adica cu doctoratul la purtator.
Fostul informator al Securitatii si beneficiar al unor stipendii MAE si ICR Andrei Corbea Hoisie s-a gandit, ca de la turnator la turnator, ca Catrinelei Plesu, fosta informatoare a DIE si actuala directoare ICR, nu ii strica o mentiune “de bine” in “presa culturala”. Si a si facut-o. Ca de la dreptaci la dreptaci, cum sunt – n-asa?, vorba lui Brucan – domnii ICR-isti, turnatorul Hoisie, care a oripilat-o prin prezenta lui intr-un program ICR in Germania pe laureata Nobel Herta Muller (vezi Dosarul de Presa mai jos), s-a gandit ca e bine sa-l invie in “presa culturala” pe ideologul marxist Walter Benjamin, tradus “atat de reusit” de sotia lui Andrei Plesu (alt mare “dreptaci”) cu “Iluminarile” lui. Ce pot sa mai spun? “Traiasca Lupta pentru Pace!”, vorba altui mare dreptaci si “detinut politic” de la Banca de Stat a RSR, tatal celui mai mare dreptaci malahian-cultural al Romaniei, pe care teologul Bogdan Duca (doctor in Stiinte Politice) îl acuza de “lipsă de caracter şi ticăloşie”.
“Dialectica în suspensie”
Andrei Corbea
“N-a sosit încă, oare, în cultura română, „momentul“ pentru Walter Benjamin? În 1990, cînd încercam să găsesc un editor pentru traducerea Dialecticii Iluminismului a lui Horkheimer şi Adorno, reacţia a sunat sentenţios: nu-i încă momentul! Era, din plin, „momentul“ lui Heidegger, care, la drept vorbind, venise, paradoxal pentru diformitatea ideologiei dominante, deja în anii ’80. Marxistul Benjamin, cel din traducerea de pionierat a lui Dieter Fuhrmann a Operei de artă în era reproductibilităţii ei tehnice, apărută în anii ’70 în Secolul 20, n-a impresionat pe atunci aproape pe nimeni, iar transpunerea în româneşte din 2002, pe cît de ambiţioasă, pe atît de reuşită, a Iluminărilor de către Catrinel Pleşu a avut parte nu mai mult decît de o primire politicoasă. (…) ” (Observator cultural, Nr. 353 / 9-15 februarie 2012)
Doi membri GDS – turnatori cu staifsi bursieri ICR
“Antohi este chiar unul dintre cei trei conducători ai evenimentului. La o privire superficială, individul dă dovadă de o carieră academică de poveste, fiind şi implicat social. Ultima oară a predat la Central European University din Budapesta, universitate întemeiată de George Soros. Antohi a fost chiar în boardul instituţiei si al Fundatiei Soros. În toamna lui 2006, cînd mass-media pregăteau demascarea colaborării lui cu Securitatea, el a venit în întîmpinarea denunţării publice printr-o scrisoare deschisă, în care recunoştea povestea turnătorului „Valentin“. În dezbaterea ce a urmat, a ieşit la iveală că filozoful Horia-Roman Patapievici – care pînă în 2005 fusese membru al directoratului CNSAS – ştia deja din 2002 de trecutul ascuns al lui Antohi. Astăzi, Patapievici conduce centrala Institutului Cultural Român din Bucureşti, patronînd astfel întrunirea de la Berlin. La scurt timp după demascarea lui Antohi, s-a dovedit că acesta îşi asuma un titlu de doctor pe care nu-l obţinuse niciodată, în orice caz nu la Universitatea din Iaşi, aşa cum pretindea. În Berlin, Sorin Antohi trebuia să ţină trei prelegeri.
Andrei Corbea-Hoişie, deţinător al Premiului Herder în anul 1998, a fost ultima oară ambasador al României la Viena. Acolo, după retragerea forţată din postul de diplomat, este profesor invitat de romanistică. Individul versatil, care se bucura de un statut special sub Ceauşescu, ceea ce îi permitea efectuarea a numeroase călătorii în străinătate, a fost şi el activ în cadrul Securităţii. Sub pseudonimul de colaborator „Horia“, el a spionat opoziţia intelectuală din Iaşi. Printre cei vizaţi se numără şi proeminentul critic literar şi oponent al regimului, Dan Petrescu, la a cărui discreditare operată de serviciile secrete Corbea-Hoişie a luat parte: s-a încercat defăimarea lui Petrescu, un liberal incomod, drept extremist de dreapta. În aprilie 2007, cînd CNSAS şi-a pronunţat verdictul unanim, care îl numea pe Corbea-Hoişie drept colaborator al poliţiei politice, acesta nu a obiectat în nici un fel. Dovezile erau apăsătoare.”
Scrisoarea Hertei Muller catre Patapievici in cazul Hoisie – Antohi
Dragă Horia Patapievici,
Aşa cum se poate observa din programul Institutului Cultural Român, la Academia de vară a ICR Berlin, care va avea loc în această lună, vor veni Andrei Corbea-Hoişie şi Sorin Antohi. Antohi este chiar „directorul“ acestui colocviu.
E scandalos că România se prezintă în Germania cu aceste persoane, care în timpul dictaturii au colaborat cu serviciile secrete române. În Germania s-a discutat ani de zile în legătură cu problema turnătorilor Stasi, cu consecinţe pe toate planurile: foştii turnători nu pot avea funcţii în universităţi, în presă şi în instituţii culturale.
Romania libera imi ia putin caimacul si publica azi ca “Directorul adjunct al Institutului Cultural Român din Budapesta, Csaba Bartha, a avut „contract de colaborare” şi cu Securitatea. Cu toate acestea, CNSAS i-a dat verdict de necolaborare”. Concret, Csaba Bartha (foto stanga), originar din Timisoara, adjunctul fostei ziariste timisorene Brindusa Armanca, in prezent director la ICR Budapesta, a fost recrutat si a semnat Angajamentul cu Securitatea la 11.12.1986. A avut numele de cod BARBU si si-a turnat colegii de serviciu de la “Fructus” si de la Facultatea de Mecanica – Timisoara, neezitand sa-l apere in Notele sale informative pe Suto Andras, cunoscutul scriitor maghiar anti-roman (mentionat drept S.A. in Decizia CNSAS pe care o ofer aici). Probabil de aceea a si primit verdict de “necolaborator al Securitatii”. Conform declaratiei sale de avere si interese, Bartha=”Barbu” este si membru al Comitetului Director al Asociatiei Jurnalistilor Maghiari din Romania, pe care o gasim drept partenera a organizatiei anti-romanesti Liga Pro Europa – condusa de Tovarasa Szobotka, alias Smaranda Enache, cea care l-a prezentat pe mutilatul MIhai Cofar drept ungur, in martie ’90, membra de vaza a GDS si vice-presedinta a PNL, pe filiera Constantinescu, care a numit-o la vremea lui ambasadoare in… Finlanda 🙂 (prietenii stiu de ce). Pana in 2007, cand a fost luat la ICR, Bartha a lucrat ca ziarist la Societatea Romana de Radio – postul local din Timisoara. Inainte de aceasta a fost propriul sau angajat la societatea Harom Szasz BT din Budapesta :). La fel ca si in cazul Andrei Corbea Hoisie si Sorin Antohi, membri GDS, diplomati si rasfatati ai MAE si ICR, acuzati crunt de actuala laureata a premiului Nobel pentru literatura, Herta Muller, nici Csaba Bartha nu a suflat o vorba despre colaborarea sa cu Securitatea, pana la deconspirarea sa. Ministerul Afacerilor Externe a solicitat CNSAS in urma cu doi ani, mai precis pe 25.07.2008, cercetarea angajatilor sai, inclusiv ai ICR, aflat sub controlul MAE si SIE. De atunci, Csaba a avut doar vreo 724 de zile in care putea sa marturiseasca public ca a fost un turnator. N-a facut-0.
In timp ce presa de la noi pare sa fi amortit – cu exceptia palpitatiilor muschiului din gura stipendiatilor ICR – presa elvetiana trateaza afacerea ICR cu toata seriozitatea, observand duplicitatea lui Patapievici. Acum, scuzati, dar tinand cont de mediul plin de turnatori in care s-a format, ce altceva ar fi putut sa ajunga, decat un “Homuncul recent”?… Neue Zürcher Zeitung: Stiinta turnatoriei – Schwellenkunde Das Erbe der rumänischen Securitate – eine Berliner Affäre streut Salz in «offene Wunden»
Die rumäniendeutschen Schriftsteller Herta Müller und Richard Wagner haben gegen die Teilnahme von namhaften rumänischen Intellektuellen an einem Berliner Sommerkurs Protest eingelegt. Diese arbeiteten einst für die Securitate. Der Fall wirft ein Licht auf die zögerliche und mangelhafte Aufarbeitung der kommunistischen Vergangenheit in Rumänien. Eine jähe Welle der Empörung nicht nur innerhalb der rumänischen Diaspora in Deutschland haben die angesehene, aus dem rumänischen Banat stammende deutsche Schriftstellerin Herta Müller und ihr Landsmann Richard Wagner mit ihrem Protest gegen die Teilnahme von Sorin Antohi und Andrei Corbea-Hoisie an einer Sommerschule im Berliner Rumänischen Kulturinstitut (ICR) wegen deren Kontakten zur rumänischen Securitate (Staatssicherheit) ausgelöst. «Das ICR in Berlin ist das Schaufenster Rumäniens in Deutschland – und es präsentiert sich als Schaufenster einer Vergangenheit, die nicht vergeht. Wer übernimmt dafür die Verantwortung?», fragt Müller und verbindet das angenommene Versagen der Institution mit dem derzeitigen kritischen Zustand Rumäniens, wo nicht nur im kulturellen Bereich fast zwanzig Jahre nach der Wende nur «verstrichene Zeit und so viel vertane Chancen» zu konstatieren seien. Wagner weist auf den fatalen Hang zur Wiederholung der bereits in kommunistischer Zeit betriebenen Formen des «Kulturaustauschs» hin, «des Dialogs zwischen Ost und West», als Tagungen unter ähnlich einfallslosen Titeln wie dem der Berliner Sommerschule «Deutschland und Rumänien. Akademische, kulturelle und ideologische Transfers» ihre eigentliche Sprengkraft nicht entfalten durften. Unangenehme Fragen Herta Müllers offener Brief war an Horia-Roman Patapievici gerichtet, den Direktor des Bukarester ICR und damit Verantwortlichen für die rumänischen Kulturinstitute im Ausland. In seiner Antwort stützt dieser sich auf zwei Positionen: Einmal existiere in Rumänien keinerlei rechtliche Handhabe, die Teilnahme zu verbieten; zum anderen hätten gerade die deutschen Mitveranstalter – darunter der Essener Historiker Jörn Rüsen – auf einer Teilnahme auch der beiden umstrittenen Geisteswissenschafter bestanden. Daraufhin meldete sich Ernest Wichner, Leiter des Berliner Literaturhauses und ebenfalls emigrierter Banater, zu Wort und wies darauf hin, dass Patapievici als Direktor doch die Verantwortung für die Teilnehmerliste an Veranstaltungen des ICR trage und entsprechend verfahren könne. Dem widerspricht allerdings der in den USA lehrende Politikwissenschafter Vladimir Tismaneanu mit Hinweis auf die in Rumänien unterschiedliche juristische Situation. Nach dem steilen Wellenkamm der Empörung über den Fall der Berliner Sommerschule ergeben sich weitere unangenehme Fragen, aber auch Anlass zur Reflexion und Überprüfung von Standpunkten. Während aus deutscher Sicht die Bewertung der Spitzeldienste für eine Geheimpolizei in einer kommunistischen Diktatur weitgehend geklärt scheint, wird in Rumänien vielfach von der «offenen Wunde» gesprochen, die die zögerliche und mangelhafte Aufarbeitung der Securitate-Akten nach deutschem Vorbild in einer eigenen Behörde (CNSAS) verursacht und in die die Aufregung um die Berliner Sommerschule Salz gestreut hat. Die beiden hier in Frage stehenden Fälle sind bereits vielfach diskutiert worden. Antohi war schon mit neunzehn Jahren inoffizieller Securitate-Mitarbeiter in der damaligen Dissidentenszene der Universitätsstadt Iasi, sah sich selbst aber in einer öffentlichen Erklärung auch als von der Securitate Verfolgter. Sein Werdegang wird allerdings des Weiteren durch seine akademische Hochstapelei – er behauptete unzutreffenderweise, ein Doktorat der Universität Iasi zu besitzen – in ein höchst schillerndes Licht gerückt, das zumindest die Geheimniskrämerei des Mitveranstalters Jörn Rüsen bezüglich der Gründe seines Insistierens auf Antohi als einen der Co-Direktoren der Sommerschule mit Fragezeichen versieht. An Wichner schrieb Rüsen, wie die «FAZ» erfuhr, den Satz: «Natürlich gelten die moralischen Standards, aber man sollte sie kontextspezifisch und das heisst unter Erwägung der jeweiligen Umstände ins Spiel bringen.» Für einen deutschen Ordinarius ein merkwürdiges Mass an Verständnis angesichts der Standards der rumänischen Universitätslandschaft, in der Plagiat und Diplomverkauf vielfach nicht einmal «moralisch» in Frage gestellt werden. Rücktritt unter Schock Die offenen Fragen hinsichtlich seiner Vergangenheit hat Corbea-Hoisie im Gegensatz zu Antohi bisher nicht thematisiert. Als er 2006 von seinem Posten als Botschafter in Wien zurücktrat, sprachen einige von dem Schock, den diese «Enttarnung» durch die CNSAS in der akademischen Welt von Iasi auslöste. In den Zirkeln der Dissidenten des nordostrumänischen Universitätszentrums war hingegen bereits seit längerem von einer möglichen Mitarbeit des international angesehenen Germanisten die Rede. Die ihm hauptsächlich zur Last gelegte Aktivität sei die Ausspitzelung und Anschwärzung der zentralen Gestalt der «Iasier Gruppe», des Literaturkritikers Dan Petrescu, Anfang der achtziger Jahre gewesen, als Hoisie nach einer Durchsuchung bei den Dissidenten den Direktor der Zeitschrift «Dialog», Alexandru Calinescu, ablöste und bis 1989 durchaus regimekritische Autoren zu Wort kommen liess. Die CNSAS hielt fest, Hoisie habe bei der Securitate Petrescu als einen Literaturkritiker dargestellt, der zunehmend den der faschistischen «Eisernen Garde» der Zwischenkriegszeit nahestehenden Autoren wie Eliade und Cioran zugeneigt sei. Petrescu äusserte sich nach der Veröffentlichung der CNSAS, dass er bereits vor 1989 geahnt habe, wer die Securitate über ihn informiert hatte, und keine Informationen in diese Richtung mehr habe fliessen lassen. Öffentliche Angriffe auf Hoisie gab es in Iasi aus Dissidentenkreisen keine. Die vorherrschende Form der Auseinandersetzung mit der Vergangenheit stellt in der wortreichen rumänischen Öffentlichkeit immer noch das Schweigen dar – auf beiden Seiten. In der bisherigen Atmosphäre des Misstrauens haben Gerüchte ihre zweischneidige Funktion erfüllt. Wo während des kommunistischen Regimes jede schriftliche Nachricht gefährlich war, gewann die mündliche Mitteilung durch vertrauenswürdige Personen hohe Bedeutung. Auf diese Weise wurde auch das widerständige Wissen über gesellschaftliche Vorgänge transportiert – immer gefährdet durch die andere Variante der Fama, die absichtlich gestreute falsche Behauptung mit dem Ziel des Rufmords. So bleibt bis heute die Öffentlichkeit weitgehend ausgeschlossen von den wirklichen Hintergründen der Vorgänge innerhalb der Iasier Dissidenten- und Intellektuellenszene der achtziger Jahre und ihren individuellen Verstrickungen und Schuldzusammenhängen. Nun hat Hoisie angekündigt, durch die Veröffentlichung einer Gegenrede auf die Anschuldigungen zu reagieren. 25 August 2008
Dupa decesul sectiilor in limba romana ale BBC si RFE se pare ca nici cea de la DW nu se simte prea bine…
Erik Bettermann, Director-General DW: “Deutsche Welle is Germany’s media calling card for the world.”
Dar ce se intampla cand apar puricii pe fir? Se pare ca DW isi face politica editoriala dupa blogul meu. Dupa doua relatari “calde” privind scandalurile ICR, evidentiate aici, “s-a simtit” nevoia si de vreo doua-trei reci ca gheata. Pornind de la aceasta decadere a profesionalismului DW, am deschis ieri un dialog binevenit, cred eu, cu seful sectiei romane a postului public de Radio german, Robert Schwartz. Din pacate, desi asteptam si un raspuns scris la solicitarea mea – respectiv analizarea si judecarea cazului prezentat – acesta n-a venit. Asa ca sunt obligat sa explic eu, in special pentru cei responsabili de etica si deontologia postului public de Radio al Germaniei Federale, unde se incalca principiile si standardele Deutsche Welle si, implict, ale Consiliului de Presa German, in speranta ca va veni o indreptare cuvenita a situatiei. Asadar, sa incep cu inceputul. Acesta este mesajul meu catre DW in urma articolului de informatie/comentariului/opiniei (?) – nu este specificat nicaieri – “Vechii comunişti iau cu asalt ICR-ul” semnat de Horatiu Pepine: Stimata Redactie DW,
Colaboratorul dvs Horatiu Pepine pare a avea o obsesie pentru persoana mea. Referirile sale la mine sunt, de fiecare data, injurioase, desi nu imi amintesc sa-i fi acordat vreodata atentie. Mai grav este ca aceste rafuieli personale (sau de grup) ale domniei sale au loc sub emblema DW, post public care reprezinta statul german. Pe de alta parte, corespondenta sa este vadit partinitoare, ca si cea a celuilalt colaborator al dvs Vlad Mixnix (sau ceva de genul asta). Este de subliniat ca ambii sunt apropiati cercului ICR condus de Patapievici si Mihaies asa ca ar trebui sa umble mai usor cu deontologia pe scari. Se observa de altfel o clara manipulare (ca sa nu zic ordinara): “Discuţia a devenit deja strict politică”, decreteaza Pepine pentru a abate atentia de la adevaratul subiect. Acesta este, dupa cum ati relatat si dvs cu profesionalism, promovarea unor turnatori si impostori prin ICR (pe banii nostri), jignirea unor sentimente religioase si etnice (zvastici vs menore, etc). Este pacat ca asemenea “relatari”, cum sunt cele ale dlui Pepine, nu sunt luate in discutie de consiliul etic al Redactiei dvs fie si numai pentru ca, in contrast cu materialele dlui Petre Iancu si ale dnei dr Rodica Binder, dau senzatia unui vag sindrom de schizofrenie in Redactia DW. Va rog pe aceasta cale sa analizati toate referirile dlui Pepine la persoana mea, conform Codului etic si deontologic al DW, si sa ma informati cat mai curand care este concluzia dvs. In caz contrar imi rezerv dreptul de a sesiza Ministerul de Externe al RFG si alte autoritati competente, de a va actiona in judecata si a va solicita sa transmiteti scuze publice in direct, ceea ce, in mod normal, ar trebui oricum sa-mi oferiti, cel putin sub forma unui drept la replica. Astept raspuns scris. Victor Roncea Sef Departament Externe ZIUA www.ziua.ro [email protected] E, raspunsul n-a venit. Atunci haideti sa vedem impreuna cum “devine” problema: Dl Horatiu Pepine, in prezent “corespondent permanent” al DW la Bucuresti, intervine intotdeauna rapid cand este vorba sa-si apere tovarasii. Sau, dupa cum spune presedintele Romaniei, Traian Basescu, “grupul de interese”. Nu demult il lua in brate pe Vladimir Tismaneanu cu tot cu al sau pretins “Raport final” (ce aberatie: in istorie nimeni nu poate avea un “ultim cuvant”, “final”!). Acum, ii sare in aparare lui Patapievici, deturnand profesionist subiectul scandalurilor declansate de iresponsabilii de la ICR spre victimizarea personajului. Ce uita sa ne spuna H. Pepine este in ce calitate transmite aceasta corespondenta manipulatorie: de angajat al DW sau de subaltern al lui Patapievici? Pentru ca Pepine se regaseste alaturi de Tismaneanu sub pulpana lui Patapievici la revista sa “Idei in dialog” (cat o mai fi a sa…). Ca atare, se afla intr-un tipator conflict de interese si atunci cand relateaza despre V. Tismaneanu cat si, mai ales, despre seful sau, H.R. Patapievici. Acum, analiza asupra textului transmis fara specificatie: informatie, articol de opinie, barfa, etc. Vezihttps://www.dw-world.de/dw/article/0,2144,3539459,00.html : H. Pepine intra dur in subiect. El contesta insasi esenta democratiei, considerand ca Parlamentul Romaniei, respectiv Senatul, nu ar avea dreptul sa cerceteze abuzurile ICR comise pe bani publici. Mai mult: Comisia de Cultura a Senatului nu ar avea abilitatea sa-l ancheteze pe H.R. Patapievici si M. Mihaies pentru ca este condusa de senatorul Adrian Paunescu si il are ca membru pe Mihai Ungheanu. “Adrian Păunescu este binecunoscut ca adulator al cuplului Ceauşescu, dar şi Mihai Ungheanu a jucat pe vremuri, la revista literară “Luceafărul”, un rol eminent de promotor al naţionalismului de tip securist”, spune H. Pepine. Ce nu poate sa accepte “obiectivul” Pepine este ca cei doi parlamentari au fost alesi in Senatul Romaniei spre deosebire de Patapievici si Mihaies, care au fost numiti, pe baza unui trafic de influenta si profitandu-se de o oarecare naivitate a presedintelui Traian Basescu, aflat in necunostinta de cauza privind nocivitatea acestor personaje (In paranteza fie spus, Mihaies il clasa pe Basescu – evident inainte de a fi numit la ICR – drept un tip de cu o “nesimtire de dimensiuni tropicale”). In acelasi timp, senatorii au nu numai dreptul ci si indatorirea sa raspunda la semnalele de alarma grave trase de presa atunci cand nici o alta autoritate nu intervine. Dupa mine, pana la ora aceasta ar fi trebuit sa se sesiseze Parchetul, cel putin in ce priveste cazul ICR-New York, pentru ca potrivit ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr.31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, fapta iresponsabililor de la New York, realizata pe teritoriul institutional romanesc, se pedepseste conform legii (Cred ca si in Germania se pedepseste afisarea Zvasticii, nu DW?). Sigur, ICR-NY poate pretexta ca e vorba de arta. Dar atunci ar trebui reinstalat si bustul Maresalului Antonescu din curtea Bisericii ctitorite chiar de el, considerandu-se ca este un… obiect de arta. Dar sa revenim: cei doi senatori (si prin ei intreaga Comisie) sunt contestati de Pepine. De ce? Unul l-a cantat pe Ceausescu, altul a lucrat la Luceafarul. Da. Dar diferenta este ca Paunescu nu a ocolit niciodata acest fapt, spre deosebire de cei doi “intelectuali publici” informatori promovati de Patapievici si Mihaies, Antohi si Hoisie, care au ascuns timp de 18 ani mizeria lor si raul facut “prietenilor” pe care i-au turnat. Mai mult: Paunescu nu va putea fi scos niciodata din Literatura romana la fel ca si – dupa cum invoca un alt aparator al informatorilor – Celine, sa spunem si noi, din literatura franceza si a lumii. Are valoarea lui, incontesabila. Adica e Poet. Ungheanu? Este una dintre cele mai stralucite minti romanesti care va dainui in istoria Romaniei ca atare. Cine isi permite sa-l claseze in vreun fel, fara sa-l citeasca sau sa-i audieze cursurile, este ori ignorant ori rauvoitor. In cazul lui Pepine, este doar o reactie comandata, nu de comentator obiectiv al unui post respectabil. Pentru ca Pepine-informatorul se revolta ca Ungheanu a scris la Luceafarul iar Pepine-dezinformatorul prin omisiune nu este deranjat ca Tismaneanu, colegul lui de la “Idei in dialog”, a mers pe inaltele culmi ale socialismului stiintific propagat de la tribunele Partidului “Scanteia tineretului”, “Viata studenteasca”, “Convingeri comuniste” sau “Tanarul leninist”. Apoi, destul de slab mascat, Pepine lasa sa se intrevada miza demersului sau. El decreteaza: “Discuţia a devenit deja strict politică”. De cand, Pepine? Ca zici tu? Sau poate vorbesti chiar in numele Deutsche Welle, dar fara stirea conducerii? Dintr-o data discutia nu mai este ca Patapievici a incalcat legea penala reconsipirand un informator ca Antohi, pe care apoi l-a mai si promovat ca “valoare stiintifica” chiar daca are un doctorat inchipuit, alaturi de alt turnator, care si-a ascuns trecutul, ca Hoisie, nici ca ICR NY face propaganda nazista prin zvastici – simbol interzis – si batjocoreste menore, rabini, pe Fecioara Maria, comunitatea romanesca (facuta “paranoica”), etc, etc. Dintr-odata, tzac-pac, “saracu’ Patapievici” – stiti care! cel care a semnat curajos nevoie mare “Apelul intelectualilor” si care a scris la “Raportul Tismaneanu” si care a urlat de la Loja pentru democratura, chiar el, eroul de la Termo-pile – e victima cripto-comunistilor care vor sa-l rapuna si pe el si pe … Basescu. Saracul Basescu. A ajuns umbrela pentru toate “proiectilele de sperma si padurile de falusuri” cu gura mare, ca sa citez dintr-o foarte elevata replica a ICR-NY. Dar nu numai “vechii comunisti” vor moartea ICR-ului (desi asa zice la titlu). Ci si subsemnatul. H. Pepine dixit: “Campania împotriva ICR este susţinută, dintr-o perspectivă diferită, de ziarul ZIUA, şi de harnicul detractor Victor Roncea. Acesta atacă problema din unghi tradiţionalist creştin, dar se întîlneşte în antipatiile sale cu securiştii “patrioţi” pe care se vede obligat să-i combată cu egală energie. Este ironic să-i vezi de astă dată pe ortodocsiştii radicali şi pe securiştii naţionalişti în aceeaşi tabără.” Dar pe unii dintre fostii detinuti politici care au ajuns in aceeasi barca gaurita cu fii de agenti NKVD si adulatori si propagandisti ai PCR (si mai ales a unei anumite parti organice din CPEx al CC) gen Ana Blandiana (Cunoasteti poeziile “Partid” si “Lenin”, domnule Pepine? Dar cum a facut Blandiana turul lumii, ca “ambasadoare a bunavointei Partidului”) cat de ironic este? Dar aici ajungem si la aspectul legal al problemei. DETRACT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival (despre persoane) inseamna asa: Care detractează; ponegritor; denigrator; defăimător; calomniator; clevetitor; bârfitor. / Astept cu incredere ca Deutsche Welle sa “probeze” aceasta insulta. Daca nu, sa plateasca. Amintesc ca chiar HR Patapievici ne-a inscenat un proces pe aceasta tema – prilej de lungi interviuri sforaitoare – , dupa ce am preluat doar (!) o interpelare publica a unui senator al Romaniei privind posibilele fraude din ICR. A pierdut procesul sau cu iz totalitarist impotriva libertatii de expresie si a presei chiar daca a fost aparat de Stoica. “Celebrul” Stoica. Iar acum Curtea de Conturi a adeverit suspiciunile noastre intemeiate: e plin de fraude la ICR! Si acum, sa continui cu Pepine. Zice el: “Expoziţia de la NY nu pare să fie o reuşită, dar nu acest lucru se discută acum în România”. Cum asa? Ba tocmai asta ne propunem. Doar daca, poate, ne interzice dl Pepine si atunci ne conformam. “Deutschland uber alles!”, nu? Insa, pana atunci, imi permit sa le fac vreo doua-trei sugestii dlui Pepine si redactiei DW: 1. Sa studieze, sa preia si sa dezvolte de exemplu ancheta colegilor (sai) de la Cotidianul privind faptul ca pana si Institutul invocat de Patapievici si Antohi este o INVENTIE (unde s-au dus banii?); 2. Sa afle ce este cu doctoratul INVENTAT de insusi distinsul presedinte al ICR, “micul Fuhrer de Galitia” (chiar arata asa!). Vezi, draga redactie DW (cel putin partea profesionista a ei), aici: https://www.wiko-berlin.de/index.php?id=196&no_cache=1&1&tx_wikofellows_pi1[action]=details&tx_wikofellows_pi1[uid]=453&tx_wikofellows_pi1[backpid]=155; 3. Sa preia Raportul Curtii de Conturi despre fraudele de la ICR si sa incerce sa fie un post profesionist, mai ales ca redactorii sunt platiti din banii cetatenilor germani, nu din buzunarul lui Patapievici (desi, cel putin intr-unul dintre cazuri chiar asa e). Ca sa termin cu acest Pepine. Subalternul lui Patapievici, conchide apoteotic: “Profitînd de ocazie, vechii comunişti deghizaţi în democraţi, vechi ceauşişti aliaţi cu ortodocsiştii naţionali se aşează în poziţie de luptă sperînd să revină la putere.” Intrebare: aveti ceva cu credinta mea, ortodoxa, Deutsche Welle? Trebuie sa fiu si eu impuscat cum ar vrea dl Pepine, alaturi de “vechii comunisti”? Dar dvs ce faceti, Deutsche Welle, cu toti fostii cetateni ai RDG? Plus ca aici nu prea inteleg pana unde merge confuzia din capul dlui Pepine: daca Romania e ortodoxa in proportie de 90% cand au pierdut ortodocsii puterea? Cand a venit Patapievici? Hopa… Banuiam eu ca e ceva legat de “by way of deception”… Poate de asta e si sanctionat azi, sub atenta indrumare a BND? Inca un sfat. La DW mai apare un oarecare medicinist-savant-in-toate Vlad Mixnicht, cu vreo trei iesiri la bara, paralele si inele, toate pro-Patapievici. Obiectivitate, ceva?, ca va faceti de ras! De exemplu: tratand cazul ICR-NY, omul intervieveaza un regizor (altfel o persoana foarte respectabila) care marturiseste insa din prima ca „Nu am văzut expoziţia” insa mai si trage o concluzie “Dar oricum e un scandal minor”. Am inteles ideea unui “forum multicolor” dar aveti grija ca riscati sa devina cam monocrom, cu o tenta – imi permit sa o spun, ca e blogul meu, ne-platit din banii vreunui Guvern strain – cam de rahat! Mixnicht-ul asta isi mai permite o magarie fonfanitoare: “Zgomotul creat de o parte a mediei româneşti acoperă, pentru a câta oară, esenţialul unei dezbateri vitale pentru societatea românească: ce atitudine adoptăm în privinţa foştilor informatori ai securităţii, a căror alură profesională şi intelectuală îi face nedispensabili mediului academic?”. Adica, ati inteles, cei doi turnatori ICR/GDS/Soros sunt INDISPENSABILI. Mai ales “doctorul” inchipuit! Citez (tot) din DW, de data asta Rodica Binder: “La intrebarea “care ar fi relatia dintre moralitate si profesionalism stiintific sau intelectual, se pot ele exclude uneori?”, raspunsul lui Ernest Wichner a fost cel aşteptat, : ”Nu sunt niciodată separabile””. Ziceam eu ceva de un vag sindrom… Si acum, incalcarile Codului Etic al Consiliului Presei Germane de catre colaboratorii DW/ICR si, implicit, de catre Sectia Romana a Deutsche Welle (in eng):
German Press Code
Drawnup by the German Press Council in collaboration with the press associations and presented to Federal President Gustav W. Heinemann on December 12, 1973 in Bonn. (Updated version of September 13, 2006)
Preamble
The freedom of the press enshrined in the consitution includes the independence and freedom of information, the right of expression and criticism. Publishers, editors and journalists must in their work remain aware of their responsibility towards the public and their duty to uphold the prestige of the press. They perform their journalistic task fairly, according to the best of their knowledge and belief,uninfluenced by personal interests and motives that have nothing to do with the matter in hand. The journalistic principles define the professional ethics of the press. These include the duty within the framework of the Constitution and constitutional laws to maintain the standing of the press and speak up for the freedom of the press. The regulations pertaining to editorial data protection apply to the press in gathering, processing or using information about persons for journalistic-editorial purposes. From research to editing, publishing, documenting and storing these data, the press must respect people’s privacy and right to self-determination on information about them. These professional ethics give everyone the right to complain about the press. Complaints are justified if professional ethics are infringed. This preamble is part of the ethical standards.
Section 1 – Truthfulness and Preserving Human Dignity Respect for the truth, preservation of human dignity and accurate informing of the public are the overriding principles of the press. In this way, every person active in the press preserves the standing and credibility of the media.
Section 2 – Care Research is an indispensable instrument of journalistic due diligence. The publication of specific information in words, pictures and graphics must be carefully checked in respect of accuracy in the light of existing circumstances. Its sense must not be distorted or falsified by editing, headlines or picture captions. Unconfirmed reports, rumours or assumptions must be quoted as such.
Section 3 – Corrections Published news or assertions, in particular those of a personal nature, which subsequently turn out to be incorrect must be promptly rectified in an appropriate manner by the publication concerned.
Section 6 – Separation of Activities Journalists and publishers shall not perform any activities that could cast doubt on the credibility of the press.
Section 7 – Separation of Advertising and Editorial Content The responsibility of the press towards the general public requires that editorial publications are not influenced by the private or business interests of third parties or the personal economic interests of journalists. Publishers and editors must reject any attempts of this nature and make a clear distinction between editorial and commercial content. If a publication concerns the publisher’s own interests, this must be clearly identifiable. Section 10 – Religion, Philosophy, Custom The press will refrain from invective against religious, philosophical or moral convictions.
Section 12 – Discrimination There must be no discrimination against a person because of his/her sex, a disability or his membership of an ethnic, religious, social or national group.
Cam multe, nu?…
Amintesc aici o reactie prompta a RFE, intr-un caz similar, spre deosebire de cea a DW de azi:
REL:Drept la replica al ziarului ”Ziua” in urma interviului acordat de Smaranda Enache, presedinta Ligii Pro Europa
EUROPA LIBERA (14 decembrie 2006, ora 18:00) Realizator: Oana Serafim – În emisiunea noastra de ieri am difuzat un interviu cu doamna Smaranda Enache, presedinta Ligii Pro Europa, o institutie importanta a societatii civile din Romania. În acest interviu s-au facut referiri si la ziarul “Ziua”. Astazi, redactia ziarului “Ziua” a solicitat postului nostru de radio un drept la replica, pe care il difuzam in continuare, potrivit uzantelor ziaristice ale EUROPEI LIBERE. El este prezentat de ziaristul Victor Roncea. Victor Roncea: Consider ca este extrem de regretabil ca un post prestigios al SUA ca RADIO EUROPA LIBERA a ales sa practice o cale a diversiunii in locul celei a informarii corecte. În practicile mele in strainatate si in tara am invatat ca un material nu poate fi complet atunci cand nu sunt audiate toate partile. Ori, in ceea ce priveste atacul la “Ziua”, unii redactori ai postului RADIO EUROPA LIBERA nu sunt la prima abatere de la normele deontologice. În transmisiunea dumneavoastra de ieri ati omis in mod rusinos esenta textului la care face referire redactorul dumneavoastra si Smaranda Enache, anume, colaborarea acesteia cu Partidul Comunist si Securitatea, organe cu care am crezut mult timp ca RADIO EUROPA LIBERA se afla in totala contradictie. Nu si in cazul de ieri. În realitate, acuzele nefondate si murdare aruncate la adresa noastra sunt raspunsul nefericit la realitatea pe care noi o dezvaluim publicului, necosmetizata, tocmai pentru a elimina impostura din noua Romanie. Respectiv, afirmam in “Ziua” ca in cazul Smarandei Enache, sefa gruparii Liga Pro Europa si fondatoarea Organizatiei ateiste a Libertatii de Constiinta, cea care doreste eliminarea simbolurilor religioase din viata copiilor, este de fapt membra a PCR de la 21 de ani. A fost, rand pe rand, indrumator al UTC, sefa Asociatiei Studentilor Comunisti si dupa ce si-a ridicat nivelul politico-ideologic, citat din fisa sa de cadre, la Academia Partidului, Stefan Gheorghiu, a devenit secretara Biroului Organizatiei de Baza, BOB, a PCR, ulterior fiind folosita de Securitate, ca si Mona Musca, pentru a da asa-zise recomandari frumoase despre colegii ei de la Teatrul de Papusi din Targu Mures. La Teatrul de Papusi din Targu Mures a fost angajata prin hotararea Comitetului judetean de partid, semnata de primul secretar PCR Nicolae Veres, desi nu avea calificarea necesara. Dupa 1989, a schimbat cultul comunist cu religia drepturilor omului, de care s-a folosit cu varf si indesat, spunem noi. Si nu este singura. Personal, nu cred ca cetatenii americani care platesc salariile redactorilor EUROPEI LIBERE stiu ca acestia se ocupa si cu reconspirarea colaboratorilor PCR si ai Securitatii. Precizez ca acest drept la replica este realizat la cererea ”Ziua” si nu la oferta RADIO EUROPA LIBERA, dar va multumesc pentru prezentarea lui. Data: 2006-12-14
PS: Mi-am amintit ce-i cu Pepine asta. M-am intalnit, e adevarat, o data in viata mea cu acest personaj. Nu-l puteam “decupa” in 3D de pe un pres, unde se proptise. Era suparat. Ca l-am dat la control, pe cand eram la Civic Media. Ia sa mai sun eu pe la CNSAS… sa vad cum e si cu valul de emigranti tineri trimisi de DSS la BBC, RFE si DW, parca prin 1987… 🙂 PS’: Vezi si “abstractiile” dlui Petre Iancu: https://www.dw-world.de/dw/article/0,2144,3540097,00.html : “(…) dacă se face abstracţie de prezenţa unor turnători ai securităţii la o şcoală de vară organizată la Berlin, ICR şi-a îndeplinit cu brio misiunea de a ameliora imaginea culturală a României”. In aceeasi logica a dlui Petre Iancu, daca facem abstractie de crimele lui Stalin sau ale altcuiva, in rest cei doi si-au indeplinit cu brio misiunile, nu? Dezbatere, pluralism, diversitatea opiniilor? Hm! Ceva e putred, dar nu in Danemarca!
Scriitorul anti-comunist Radu Portocala scrie pentru ZIUA un text zguduitor despre imoralitatea celor care pretind ca au “condamnat comunismul”pe langa Traian Basescu
DELATORI LA UMBRA I.C.R.
Uimitoarea remanenţă securisto-comunistă din viaţa politică, economică şi culturală a României de azi nu poate decît să contrarieze amintirea alegerilor din 2004, cîştigate de dl Traian Băsescu în primul rînd pentru că şi-a sugerat dezicerea de afilierile dinainte de 1989. Această sugestie i-a atras, în primele luni ale mandatului său prezidenţial, venind din diverse direcţii, cereri insistente şi încrezătoare de condamnare a regimului comunist. După o serie de ezitări – dintre care unele păreau să prefigureze un iminent refuz – dl Băsescu a dorit să i se aducă “probe” incriminante. În mod inexplicabil, miile de publicaţii, miile de mărturii adunate de-a lungul anilor nu-i erau de ajuns. Dl Băsescu avea nevoie, pentru a se convinge de necesitatea condamnării comunismului, de un raport oficial. Astfel a fost creată “comisia Tismăneanu”, care, după cîteva luni de lucru, a produs un document mediocru, incomplet şi, din pricina trecutului cel puţin tulbure al unora dintre autorii lui, de o valoare morală contestabilă. Pe baza acestui document, preşedintele Traian Băsescu a condamnat regimul comunist din România, cerînd în numele statului român “scuze celor care au suferit, familiilor lor, tuturor celor care, într-un fel sau altul, şi-au văzut destinele ruinate de abuzurile dictaturii.” Astfel gîndită, astfel dusă “la bun sfîrşit”, acţiunea de condamnare a regimului comunist din România poate fi considerată drept încă un paradox ineficient al spaţiului mioritic. În timp ce “comisia Tismăneanu” se chinuia să demonstreze ceea ce toată lumea ştia de mult, dl Băsescu îşi sporea popularitatea ordonînd cîtorva dintre multele servicii secrete româneşti să transfere arhivele Securităţii către CNSAS. Fireşte, lucrurile au fost făcute parţial şi atît de haotic încît cercetarea dosarelor e şi azi un adevărat calvar, iar adevărul e încă departe. Dar chiar dacă – pentru a cita încă o dată fraza pe care Cioran o repeta adesea cu amărăciune – “în România totul e posibil şi nimic nu are consecinţe”, chiar dacă nici condamnarea comunismului, nici deschiderea (parţială) a arhivelor nu au avut darul să cureţe noroiul adunat timp de o jumătate de secol, aceste gesturi au creat în conştiinţa societăţii iluzia că ar exista o voinţă de limpezire şi că această voinţă îi este proprie dlui Băsescu. Nu este aici locul să discutăm posibilitatea transformării unei astfel de iluzii în realitate. Fapt e că, în această luptă fără rezultate cu înspăimîntător de prezentele “forţe ale trecutului”, dl Băsescu se sprijină pe un grup de intelectuali printre care îl aflăm, la loc de frunte, pe dl Horia-Roman Patapievici, fost membru al Colegiului CNSAS, fost membru al “comisiei Tismăneanu” şi actual preşedinte al Institutului Cultural Român. Privind acest strălucit parcurs, ne-am putea închipui că de-a lungul anilor petrecuţi printre dosare, în mizerabila vîltoare a denunţurilor scoase la iveală, conştiinţa dlui Patapievici a dezvoltat o sensibilitate acută pentru acest subiect, o repulsie viscerală împotriva delatorului a cărui proză nemernică alimenta sinistrele activităţi ale anchetatorului. Ne-am putea închipui, de asemeni, că, numit de preşedintele Băsescu la cîrma instituţiei care exportă cultura ţării şi, totodată, consultat de acesta în chestiuni ce ţin, între altele, de morala publică, dl Patapievici împărtăşeşte în mod firesc acele convingeri ale preşedintelui care i-au asigurat victoria din 2004. Se pare totuşi că lucrurile nu stau astfel. Ca membru al Colegiului CNSAS, dlui Patapievici nu i se cunoaşte decît o ispravă notabilă: aceea de a fi tăinuit dosarul de informator asiduu al prietenului său Sorin Antohi. Ca preşedinte al ICR, el a persistat în exportul, pe spezele şi cu girul acestei instituţii prezidenţiale, al unor personaje îndoielnice sau chiar murdare. Recentul scandal legat de trimiterea delatorilor Sorin Antohi şi Andrei Corbea-Hoişie la şcoala de vară pe care o organizează ICR la Berlin este sumbra încununare a unei activităţi care, examinată cu atenţie, are de ce uimi. Interpelat în presa germană de către scriitoarea Herta Müller, dl Patapievici a răspuns ţîfnos, calificînd această interpelare drept “tendenţioasă”. Cît de străin trebuie să fii de cea mai elementară idee a dezgustului – şi, în primul rînd, a dezgustului de sine – pentru a pretinde, după ce ai fost membru al Colegiului CNSAS că e “tendenţios” să fie criticată folosirea unor foşti delatori de către o instituţie a statului care reprezintă în lume cultura (sufletul) României! Oare dl Patapievici consideră că decizia preşedintelui ţării de a condamna regimul comunist e tendenţioasă? Că e tendenţios ordinul pe care l-a dat preşedintele serviciilor secrete de a preda spre studiere dosarele Securităţii? Oare dl Patapievici îşi închipuie că preşedintele a făcut aceste gesturi pentru ca ele să rămînă fără nici un rezultat? Cît de mult s-au înşelat cei care, în ultimii ani, au scris că dl Patapievici ar fi “omul lui Băsescu”! Prin ceea ce face, dl Patapievici dă mai degrabă impresia că e piatra de moară pe care dl Băsescu şi-a agăţat-o singur de gît. Căci nimic nu poate discredita mai grav acţiunea de curăţire pe care o doreşte preşedintele decît promovarea de către o instituţie prezidenţială a unor personaje care au denunţat cu osîrdie. Plasîndu-ne în logica dlui Patapievici – ceea ce nu e uşor – ar trebui să considerăm drept tendenţioasă şi recenta răbufnire a dlui Mircea Mihăieş împotriva lui Gabriel Gafiţa, fost delator şi actual ambasador. “Cît de «groasă» trebuie să fie o turnătorie pentru a-ţi crăpa obrazul? Şi cît de adînc trebuie să «contextualizezi» pentru a nu ţi se citi printre declaraţii abjecţia?” se întreba dl Mihăieş, fără să ştie că, o săptămînă mai tîrziu, declaraţiile propriului său şef, dl Patapievici, aveau să-i transforme indignarea într-o derizorie lipsă de coordonare. E adevărat, pe de altă parte, că Gabriel Gafiţa nu face parte grupul aleşilor. Orice s-ar scrie despre el e acceptabil. Aceleaşi lucruri, spuse mult mai temperat de către dna Müller, dar îndreptate împotriva prietenilor Antohi şi Corbea-Hoişie, devin tendenţioase. Arta de loc subtilă a parţialităţii la intelectualul român oficial… În ceea ce el consideră a fi un răspuns adresat dnei Müller – sărman text steril şi încurcat în el însuşi – dl Patapievici încearcă să justifice şi să salveze ceea ce nu poate fi nici justificat, nici salvat. Întrebîndu-se “cît de durabilă e vina informatorului”, el sugerează un fel de amnistie morală, uitînd că situaţia de “fost ticălos” nu poate să existe decît în imaginaţia celor care, dintr-un motiv sau altul, se încăpăţînează să scuze cu orice preţ. Ticăloşia este o stare de spirit despre care nimeni nu poate să pretindă că ar fi trecătoare. Faptul că, în plus, Sorin Antohi şi-a inventat un titlu de doctor, dînd peste cap vieţile şi carierele celor care au scris teze sub îndrumarea lui, ilustrează perfect această afirmaţie şi dă măsura diluării sistemului moral al personajului. A-l scoate în public, alături de alt delator învederat, sub egida unei instituţii a statului, este o palmă – încă una – pe obrazul celor cărora, în numele statului, preşedintele Traian Băsescu le cerea scuze. Radu PORTOCALĂ
Motto: “Cit de groasa trebuie sa fie o turnatorie pentru a-ti crapa obrazul?” Mircea Mihaies, vicepresedinte ICR.
Luni, 14 iulie, profesorul universitar Mircea Mihaies publica in Evenimentul zilei un foarte virulent si oportun editorial intitulat “Vara turnatorului”, din care am extras si motto-ul de mai sus.
Vicepresedintele Institutului Cultural Roman spumega indignat, si pe buna dreptate, impotriva lui Gabriel Gafita, ambasador al Romaniei la Lisabona, unul dintre turnatorii care au citit cu viu interes, printre hohote de ris, probabil, Raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, mosit, dupa 17 ani de travaliu, cu urlete atavice si aplauze declamative. In aceeasi frumoasa zi de 14 iulie, la ICR Berlin, referentul cultural Gabriel Jarnea punea la punct penultimele detalii ale unei Academii de Vara, cu nume de cod: “Germania si Romania.
Transferuri academice, culturale si ideologice”. Unul dintre directorii acestei Sommerakademie, proiect care a primit fara probleme avizul Comitetului Director al ICR Bucuresti, era si inca este turnatorul Sorin Antohi, secondat, la tus, de profesorul iesean Andrei Corbea-Hoisie, deconspirat si el, ca multi alti intelectuali fini din Romania vrajbei noastre.
Pe 9 iulie, scriitorul si traducatorul Ernest Wichner, director al Literaturhaus din Berlin, ii trimitea lui Gabriel Jarnea o scrisoare, in care isi exprima nedumerirea fata de participarea lui Antohi si Hoisie la aceasta Academie de Vara.
Ernest Wichner ii punea lui Gabriel Jarnea citeva intrebari de bun-simt, iata doua dintre ele:
1) Cum vor fi prezentati profesorilor germani acesti colegi de-ai lor din Romania?; si
2) Cum li se va explica jurnalistilor germani ce este cu acesti doi domni Antohi si Corbea-Hoisie, doi turnatori ai Securitatii (Securitate-Spitzel), in fapt?
La aceste intrebari ar putea raspunde, de exemplu, fie Gabriel Gafita, fie Constantin Balaceanu-Stolnici, poate chiar Mircea Mihaies, de ce nu…?! Dar sa revenim la oile noastre de coloratura, foarte competente, de altfel, din punct de vedere profesional, care zburda liber prin Occident, fericite ca, in Romania, lustratia este o ilustra vorba in vinturi. Dupa ce si-a turnat prietenii, fara sa ii tradeze, insa, dupa cum stinjenitor de logic a tinut sa precizeze, stralucitul profesor Antohi a putut sa treaca fara probleme si peste impostura arogarii titlului de profesor doctor. In definitiv, sint atitia doctori pe lumea asta, ce mai conteaza unul in plus sau in minus?! Turnatorul sau ofiterul Antohi – ridicarea la rangul de ofiter reprezentind calea de onorabilizare a colaboratorului merituos, oferita salvator de catre Servicii – si-a ales eronat locul pentru a-si etala calitatile intelectuale.
Scriitorii de origine romana din Germania, care au avut de tras de pe urma Securitatii, n-au stiut ca pe malurile Dimbovitei este la moda separarea operei eruditului Antohi de notele informative ale lui “Valentin”, a marelui intelectual de mi(ti)cul colaborationist. Pe 17 iulie, in timp ce referentul cu stofa de culegator de informatii externe Gabriel Jarnea punea la punct ultimele detalii ale Academiei de Vara, scriitorii Richard Wagner si Herta Muller publicau in media germana texte foarte contondente la adresa proiectului in care fusesera cooptati Antohi si Hoisie, insa nu mai contondente decit cel al vicelui Mihaies la adresa lui Gafita.
Papionul si trabucul domnului ministru Patapievici par sa iasa destul de sifonate din afacerea Jarnea-Antohi-Hoisie.
Dna Tania Radu, vicepresedinte ICR, a avut, si dumneaei, o reactie exemplara, declarind pentru Cotidianul ca “nu exista nici o incompatibilitate intre aceasta pozitie (de director al Academiei de Vara din Berlin – n.n.) si competenta stiintifica a domnului Antohi. In Romania nu exista inca o lege a lustratiei, iar Sorin Antohi nu ocupa o functie de decizie in ICR”.
Reactia dnei Tania Radu este exemplara, pentru ca ea da masura complicitatilor in care se scalda intelectualii sensibili la charisma sinapselor antohiene. Este suficient ca Antohi sa ne traduca, fara sa ne tradeze, insa, o carte intr-o limba de circulatie internationala, pentru ca o tacere suspecta si complice sa puna stapinire pe noi, pe cind dubla masura cu care condamnam, selectiv, ororile colaborationiste face tot felul de piruete stilistice si emotionale.
Trebuie sa fie foarte neplacut ca, dupa ce ai fost unul dintre cei mai aprigi oameni recenti ai condamnarii comunismului, de tremura pe tine camasa rupta de capitanul Soare, sa ajungi acum in situatia de a conduce o institutie care remunereaza si exporta legal securisti in lumea civilizata. Este, totusi, incurajator ca intelectualii de mentenanta ai tranzitiei de la Securitate la security au invatat de la politicieni sa faca diferenta perversa, dar profitabila, dintre legal si moral.
Abia acum devin mai limpezi cuvintele scriitorului H.-R. Patapievici, care anatemiza, cu ani in urma, oarecum sinucigas, sufletul “de cacat” al “romanului”.
Horia Roman Patapievici a decis sa ii raspunda printr-o scrisoare deschisa disidentei anticomuniste Herta Muller, care il acuza de “acoperirea” si promovarea informatorilor Securitatii Sorin Antohi si Andrei Corbea Hoisie, trimisi de Institutul Cultural Roman sa reprezinte societatea academica romana la o Scoala de vara din Berlin. Membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, Sorin Antohi (foto dreapta) a fost silit sa-si recunoasca colaborarea indelungata cu Securitatea la inceputul anului 2007, pe cand facea parte din “Comisia Tismaneanu”. Andrei Corbea Hoisie (foto stanga) a primit decizie de politie politica din partea CNSAS in aprilie 2007. Pentru cititorii ZIUA Online prezentam atat confesiunea lui Antohi, alias “Valentin”, cat si Decizia oferita de CNSAS in cazul Hoisie, alias “Horia”, pentru a putea judeca “calitatea” morala a celor doi, ignorata de conducerea ICR. In plus, prezentam ca extrase din scrisoarea lui Patapievici si o noua declaratie a Hertei Muller.
Disidenta Herta Muller, singura scriitoare din Romania nominalizata la premiul Nobel pentru literatura, a reprosat public conducerii ICR trimiterea celor doi turnatori, pe banii contribuabilului roman, la o Scoala de vara care se desfasoara chiar in aceste zile la Berlin. Proiectul Institutului Cultural Roman “Titu Maiorescu” Berlin este realizat in colaborare cu Arbor-Mundi, Institutul pentru Studii Avansate de Umanism Intercultural (Bochum) si Institutul Moldova – Universitatea Leipzig, transmite si HotNews.ro. Sub titlul “Turnatori la Academia de Vara”, Herta Muller a publicat pe 16 iulie, in cotidianul german de mare tiraj Frankfurter Rundscahau, o scrisoare deschisa adresata presedintelui ICR, Horia Roman Patapievici, in care intreaba, printre altele, daca “ICR-ul crede ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta?”. La randul sau, scriitorul Richard Wagner, publica in ziarul german Tagesspiegel articolul “Invatand de la turnator”, in care arata cum Antohi a predat, fara a avea doctoratul cu care se lauda, la Universitatea Central-Europeana de la Budapesta, fondata de George Soros, fiind ales si in consiliul director al Fundatiei, la fel ca si Corbea-Hoisie. A trecut mai bine de o saptamana pana a reactionat si presa din Romania. Urmare a criticilor aparute, Horia Roman Patapievici s-a hotarat sa ii raspunda in doua reprize scriitoarea Herta Muller. Printr-o “Replica ICR” si printr-o Scrisoarea Deschisa, ambele gazduite de ziarul Evenimentul Zilei. HR Patapievici o acuza pe Herta Muller In cea din urma, Patapievici, fost membru al Colegiului CNSAS si al Comisiei Tismaneanu si la randul sau membru al GDS, i se adreseaza direct Hertei Muller, incercand sa gaseasca o explicatie pentru promovarea de catre o institutie a statului roman a celor doi turnatori care, prin informarile lor, au dus la persecutia disidentilor autentici din Iasi, in perioada comunista. “E cu totul tendentios sa spui ca ICR ar fi trimis in Germania ca “reprezentanţi ai Romaniei” fostii informatori ai Securitatii ori că ICR ar avea ca politica promovarea lor peste hotare. Motivul pentru care ICR a finantat această scoală de vara a fost inalta ei tinuta stiintifica”, afirma presedintele ICR. Si, continua Patapievici: “Atunci cand te intrebi cum vor fi prezentati cursantilor Andrei Corbea-Hoisie ori Sorin Antohi – si sugerezi ironic titulatura “profesori si agenti de securitate cu state vechi” – ridici doua probleme de principiu, care merita o dezbatere publica serioasa. Cat de durabila e vina informatorului? Cum trebuie sa ne comportam cu informatorii care nu au facut ori prilejuit crime (pentru ca, daca au facut crime, solutia e simpla: Codul Penal)? Prima problema e filozofica si religioasa, iar solutia la ea nu e usor de gasit. Tu pari sa inclini spre ideea ca vina este imprescriptibila, ca un fost informator ramane in mod esential un informator si ca “atingerea” informatorului cumva “intineaza”. Numai asa pot considera ca fiind rationala, si nu doar impulsiva, decizia ta de a nu mai calca pragul ICR-Berlin si incurajarea ta explicita ca si altii sa faca la fel.”, spune presedintele ICR numit in aceasta functie cu rang de secretar de stat de Presedintia Romaniei. Despre informatori, Patapievici afirma ca “eu nu stiu, din punct de vedere sistematic, cum trebuie sa ne raportam public la ei”, dar nu lamureste cum ar trebui sa se raporteze ei la restul lumii, mai ales cand stiu cate note au dat impotriva disidentilor reali din acea perioada. Mircea Mihaies: “Cat de “groasa” trebuie sa fie o turnatorie pentru a-ti crapa obrazul?” Insa, tot in Evenimentul Zilei, raspunsul ii este oferit chiar de subalternul sau, vice-presedintele ICR, scriitorul Mircea Mihaies, care e de alta parere decat seful sau: “Nu poti mentine ca reprezentant oficial intr-o tara care a votat cu entuziasm pentru primirea Romaniei in Uniunea Europeana pe cineva pozat pe prima pagina a ziarelor si descris drept un colaborator zelos al Securitatii. Actul de inamicitie e prea pe fata si batjocura prea mare”, scria zilele trecute Mihaies intr-un editorial intitulat sugestiv “Vara turnatorului”. “Cat de ‘groasa’ trebuie sa fie o turnatorie pentru a-ti crapa obrazul? Si cat de adanc trebuie sa “contextualizezi” pentru a nu ti se citi printre declaratii abjectia?”, scrie dur vice-presedintele ICR Mircea Mihaies cu referire la un alt diplomat dar la fel de valabil si pentru fostul ambasador Corbea Hoisie. Herta Muller: “M-am pronuntat pentru ca iubesc tara de unde-am venit!” Dupa interviul realizat de ZIUA Online cu Herta Muller, scriitoarea originara din Romania a stat de vorba si cu ziaristii de la Jurnalul National. La intrebarea daca i s-a facut lehamite de scandalul iscat la ICR, disidenta anticomunista raspune: “Mi s-a facut lehamite de toate intrebarile neajutorate si naive care mi se pun. Si aceste intrebari explica situatia. Dar eu m-am pronuntat. Si stiti de ce? Pentru ca nu suport, ma doare pur si simplu. Eu iubesc tara de unde-am venit. As fi fost si acum acolo daca nu ar fi fost dictatura atat de crunta. Si ce s-a realizat dupa? Nimic aproape! Pentru ce au fost impuscati oamenii care au murit atunci? Ce fac intelectualii din Romania? De la mine trebuie sa aflati ce trebuie facut? Intrebati-i pe ei! Cartarescu, Nora Iuga, sint zeci de persoane care au un nume in viata publica. Uitati, Caramitru, si el a venit la Berlin si recita poezie in cadrul Academiei de vara. Si minunatul Johnny Raducanu a venit. Dar de ce vin cu astfel de persoane? De ce nu-i deranjeaza pe ei asta? Intrebati-i pe ei! Situatia este ca eu trebuie sa ma explic, in timp ce ceilalti pe care nu-i intereseaza n-au nici un fel de parere si nu-i intreaba nimeni nimic. Pentru Romania este o normalitate situatia in care se afla. Nici nu-si da seama ca nu este cum trebuie. Ca romanul s-a obisnuit iarasi sa se fereasca. Nu va dura mult si iarasi vor trai cu frica-n san! Ca astia se orienteaza. Nu stau unde sunt, merg mai departe.” Problema morala si problema legala Dupa cum reiese atat din confesiunea lui Antohi cat si din Decizia CNSAS in cazul Hoisie, pe care le prezentam aici, problema morala a acceptarii si promovarii lor, chiar printr-o institutie de stat patronata de presedintele care a condamnat comunismul, poate deveni si o problema legala. Pentru ca cei doi intelectuali publici au provocat rau la propriu, in multe cazuri nenorocind viata celor despre care au dat informari, in special a disidentilor din grupul de la Iasi. Si atunci, cum de sunt promovati tocmai de cei care pretind ca au contribuit la condamnare comunsimului? Dupa cum scria si Cotidianul la vremea deconspirarii lui Andrei Corbea-Hoisie, numit ambasador la Viena de catre Mihai Razvan Ungureanu, la sugestia lui Andrei Plesu, profesorul de germanistica a inceput sa trezeasca suspiciunea “grupului de la Iasi” inca dinainte de 1989. Tereza Culianu Petrescu: Hoisie “nu era un turnator ordinar, el avea misiuni importante si precise” “Nu i se mai spunea nimic important. El nu era insa un turnator ordinar, el avea misiuni importante si precise”, spune spune Tereza Petrescu, sotia lui Dan Petrescu si sora lui Ioan Petru Culianu, discipolul lui Mircea Eliade. Indiferent unde mergea, la Heidelberg, la Trier sau la Freiburg, “Horia” se intorcea cu informatii pentru Securitate. Interesant ca si alti intelectuali publici au urmat acelasi traseu, in aceeasi perioada, fiind privilegiati cu burse Alexander von Humbold la Heidelberg si lasati de Securitate sa intreprinda vizite frecvente in R.F. Germania, la fel ca si Hoisie. Iar astazi frecventeaza aceleasi medii academice. Dan Petrescu: Antohi si Hoisie turnau tot ‘baietilor cu ochi albastri’ “Au fost mai multe momente care mi-au confirmat ca Andrei Hoisie e colaborator. Unul dintre acestea s-a petrecut cand, proaspat stabilit in Iasi, am propus sa scoatem un numar la “Dialog” fara nici o tenta politica, profilat exclusiv pe eseu. Ne-am intalnit cu cei de la revista, printre care erau si Sorin Antohi si Andrei Hoisie, si am cazut de acord. A doua zi, cei doi m-au luat deoparte si mi-au spus ca nu putem scoate acel numar. E clar ca le spusesera “baietilor cu ochi albastri” de intentia noastra, iar ei zisesera Nu”, a relatat Dan Petrescu, disident anticomunist care se regaseste in multe din notele informative ale lui “Horia”, pe care vi le prezentam mai jos.
Problema de fond a scandalului ICR este sintetizat amar de Herta Muller. Atata timp cat asemenea “valori” vor fi promovate de persoane care au ocupat functii importante in stat, ne vom intoarce, incet, incet, de unde am plecat si poate chiar intr-o lume si mai groaznica, in lumea descrisa de George Orwell in “1984”, lumea lui Lenin, Stalin si Trotki la un loc: “Ca romanul s-a obisnuit iarasi sa se fereasca. Nu va dura mult si iarasi vor trai cu frica-n san! Ca astia se orienteaza. Nu stau unde sunt, merg mai departe…”
– CAMELEONII –
Decizia nr. 1407/26.04.2007 Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
Avand in vedere: 1.Cererea formulată de către Ministerul Afacerilor Externe, inregistrată la C.N.S.A.S. cu nr. P1472/06/26.04.2006, privind verificarea domnului HOIŞIE Andrei – Ambasadorul Romaniei la Viena; 2.Adresele de verificare C.N.S.A.S. nr. S/4502/A,B,L/15.05.2006, respectiv S/4790/A,B,L/16.08.2006; 3.Adresele de răspuns S.R.I. nr. S/111772/27.06.2006, S/113962/15.03.2007; S.I.E. nr. S/13088/22.08.2006, M.Ap.N. – S.I.A. (Serviciul Istoric al Armatei) nr. A/350/07.06.2006, respectiv A/S/90/06.09.2006; 4.Dosarele fond informativ I 2624, I 27 (volumul 3), I 146674 – dosar de grup “Cameleonii” (volumele 3, 4, 5), I 149550 (cote C.N.S.A.S.); 5.Nota Direcţiei Investigaţii nr. S/DI/I/253/15.02.2007; 6.Audierea domnului HOIŞIE Andrei din data de 17.04.2007; 7.Procesul-verbal al şedinţei Colegiului C.N.S.A.S. din data de 26.04.2007; In fapt, S.R.I. a predat C.N.S.A.S. dosarele fond informativ I 2624, I 27 (volumul 3), I 146674 – dosar de grup “Cameleonii” (volumele 3, 4, 5), I 149550, in care se regăsesc următoarele documente care atestă colaborarea domnului HOIŞIE Andrei cu organele poliţiei politice comuniste, după cum urmează: 1.Dosar fond informativ I 2624, perioada 1984 – 1987: Adresă a Inspectoratului Judeţean Iaşi către Direcţia 3, din 25.11.1985, in care ofiţerul consemnează: “La ordinul dumneavoastră /…/, raportăm că a fost identificat numitul CORBEA ANDREI (pseudonim literar), in persoana lui HOIŞIE ANDREI, fiul lui Beno şi Silvia, născut la 15.12.1951, in Iaşi, membru P.C.R., asistent universitar, cu domiciliul indicat de dvs. Cel in cauză se află in atenţia noastră.” In Insemnarea făcută pe marginea adresei de către ofiţer, se precizează că “S-a discutat cu lt. Maj. /…/. Il are in legătură şi urmează să ii traseze sarcini pe langă obiectivul “LAZĂR”. Insemnare pe marginea Notei de relaţii privind interceptarea corespondenţei, din 18.01.1986: “HOIŞIE ANDREI – cu numele pseudonim CORBEA ANDREI, din Iaşi, este in atenţia S. 3, /…/, cu care s-a discutat pentru instruire adecvată pe langă “LAZĂR”, cat şi pe linia pregătirii contrainformative.” Insemnare marginală din 28.04.1986: “/…/ a fost insoţit de /…/ şi HOIŞIE ANDREI (pseudonim literar “CORNEA ANDREI”) (n.n. – CORBEA ANDREI), ultimul sursă a I.J. Iaşi, Serviciul 3.” Insemnare pe marginea Notei de relaţii privind interceptarea corespondenţei, din 29.05.1987: “HOIŞIE ANDREI este in legătura mr. /…/, Serviciul 3, Iaşi. Este instruit a-l vizita pe /…/ (D.U.I. “LAZĂR”), in perioada 5 – 10.07.1987, inaintea plecării la Heidelberg, pentru a-i semnala eventuale comunicări pentru persoanele din străinătate. Pe timpul prezenţei in Bucureşti vor fi intreprinse măsuri informativ-operative.” Adresă a Inspectoratului Judeţean Iaşi, Serviciul 3, către Direcţia 3, Serviciul 2, din 15.06.1987: “La intalnirea din ziua de 11.06.1987 cu sursa “HORIA”, acesta a fost instruit cu problemele ordonate de dumneavoastră /…/, urmand ca in dimineaţa zilei de 15.06.1987 să sosească in Bucureşti. Aici va lua legătura cu /…/. De asemenea, sursa “HORIA” a relevat că a primit din partea fundaţiei AAlexander von Humbolda o invitaţie /…/ pentru a participa la adunarea generală a bursierilor străini, care va avea loc anul acesta intre 6 – 9 iulie la Bonn. /…/ Rugăm să ne precizaţi ce alte sarcini trebuie date sursei spre a fi rezolvate in perioada cat se va afla in R.F.G.” Notă – Sinteză privind stadiul urmăririi informative ce se desfăşoară asupra numitului /…/, din 29.12.1985: “In aceeaşi perioadă la care se referă prezenta analiză, in conlucrare cu Inspectoratul Judeţean Iaşi, Serviciul 3, a fost identificat CORBEA (HOIŞIE) Andrei, scriitor, care se află in atenţia organelor de securitate şi care, conform solicitării noastre telefonice a fost instruit adecvat pe langă element”. In Completarea documentului amintit anterior, din 03.06.1987, se menţionează: “In conformitate cu ordinul rezolutiv al conducerii profesionale/…/, s-a reuşit interpunerea sursei “HORIA” /…/, care se va deplasa in august a.c. in R.F. Germania, la Heidelberg şi care in prima decadă a lunii iulie il va contacta la Bucureşti. Instructajul făcut sursei va urmări sensibilizarea obiectivului pentru a face eventuale comunicări legăturilor sale din străinătate. Pe durata prezenţei lui “HORIA” in Bucureşti vor fi intreprinse măsuri informativ-operative menite a verifica şi controla contactul celor doi.” 2.Dosar fond informativ I 146674, perioada 1983 – 1987: Notă din 06.04.1984, olografă, atribuită sursei “HORIA”, semnată olograf cu numele HORIA: “In perioada verii anului 1983, cand am participat la un curs de vară in R.F. Germania, la Trier, am dus, cu ştirea organelor de partid, un comision pentru familia /…/, din partea fiului lor, /…/ comision pe care l-am expediat prin poştă, el nefiind urmat de alte contacte. Menţionez, de asemenea, că in cursul şederii nu am fost contactat de ziarişti sau reprezentanţi ai postului de radio Europa Liberă, pentru a transmite mesaje din ţară.” In Nota ofiţerului, pe documentul amintit anterior, se precizează că “Nota a fost dată la cerere, in urma discuţiilor avute.” Notă informativă din 29.03.1985, dactilo, atribuită sursei “HORIA”: “Vărul drept al /…/, responsabil de redacţie la revista ATribuna Romanieia din Bucureşti, a avertizat-o pe aceasta asupra parazitismului manifest al soţului ei, trăind din munca ei şi din pensia celor 2 bătrane /…/ cu care convieţuiesc. De atunci, relaţiile cu /…/ au fost rupte. Mai recent, /…/ a reuşit să publice in revista “Astra” din Braşov, un articol injurios la adresa unei intregi serii de oameni care l-au ajutat cu diferite prilejuri (oameni al căror succes public i-au provocat probabil iritarea) /…/, “puşi la punct” tocmai pentru că aceştia ar renunţa la o aşa – zisă insurgenţă iniţială şi s-ar adapta cerinţelor vieţii literare. Se pare că in urma acestui articol, mai multe persoane care in Bucureşti il sprijiniseră /…/ şi-au reconsiderat atitudinea. Răman puţine nume care mai pot fi considerate drept un relativ “sprijin” in cercurile revistelor şi editurilor din Bucureşti: /…/. Mulţi dintre cei care, deşi l-au ajutat iniţial pe /…/ au considerat ulterior că orice relaţii normale cu acesta sunt imposibile, au incercat să dea o explicaţie manierei sale de a se purta. Pe langă trăsăturile de caracter negative accentuate şi de inactivitate, ca şi de conştiinţa marginalizării şi ratării, este posibil ca /…/ să incerce intenţionat să-şi compună o “mască” de refuzat, de scriitor şi critic prigonit din cauza “intransigenţei” cu care se pronunţă asupra realităţilor romaneşti. Aceasta ar putea fi, s-a presupus, o eventuală “platformă” pentru a dobandi o anumită “situaţie” printre cei plecaţi in Occident, “situaţie” pe care altfel, la pregătirea sa şi la problemele de acolo in privinţa forţei de muncă, n-ar putea-o obţine. De altfel, se pare că, mai recent, afland că revista AViaţa Romaneascăa intenţionează să publice un material (interviu?) despre activitatea cumnatului său /…/, /…/ şi-ar fi exprimat ingrijorarea cum că acesta ar putea fi “recuperat” şi “valorificat” pentru “interesele regimului”.” Notă din 13.05.1985, olografă, semnată olograf cu numele HORIA: “Sursa informează că numele lui /…/ şi-a făcut apariţia in presa studenţească in anii 1978 – 1980, cand, student al Facultăţii de filologie, a inceput să publice recenzii şi articole consacrate literaturii actuale. Nu se poate contesta talentul său de comentator al literaturii /…/. Se poate afirma că adevărata platformă /…/ şi-a creat-o prin aceste contribuţii, scrise fără prejudecăţile şi părtinirea ce vor apare mai tarziu in maniera sa de a se manifesta public. Succesul meritat de pană acum s-a exercitat in chip negativ asupra unor trăsături de caracter, i-a creat iluzia infailibilităţii, in textele sale şi-a făcut simţită, pe langă un ton nou, plin de aroganţă (privind Ade susa pe autorii şi cărţile luate in discuţie), şi o atitudine oarecum viciată de lecturi teoretice cu caracter iraţionalist – mistic, dintr-o tradiţie ce se revendică din epoca interbelică, mai precis generaţia Mircea ELIADE – Emil CIORAN, cu cunoscutele ei luări de poziţii violente, sfarşind prin a netezi calea, pe plan cultural, a forţelor antidemocratice pană la legionarism.” In Nota ofiţerului pe documentul invocat anterior, se consemnează: “Nota a fost dată conform sarcinilor primite in urma avizului dat de conducerea securităţii judeţene de a documenta scrierile lui /…/, sub aspect de tematică, idei, conţinut, etc. Sarcini: Să continue compromiterea lui /…/ in cercurile literaţilor.” Completare din 05.03.1984, aprobată in 09.03.1984, in care ofiţerul consemnează: “La măsurile prevăzute in raportul cu propuneri de inceperea urmăririi informative asupra numitului /…/ se impun a fi luate şi alte măsuri /…/ respectiv: obţinerea materialelor de cunoaştere asupra soţilor /…/ de la sursele /…/ “HORIA”/…/ de la catedrele de limbi străine (franceză şi germanice) /…/ vor fi luate măsuri de clarificare a informaţiei primite de la U.M. 0544, mai intai prin sursa “HORIA” /…/.” 3. Dosar fond informativ I 149550, perioada 1983 – 1984: Notă informativă din 08.10.1986, atribuită in antet sursei “HORIA”: “Am efectuat o călătorie de 3 luni in R.F. Germania, ca bursier al fundaţiei “Alexander von Humboldt” din Bonn /…/. In cursul acestor vizite, am primit o serie intreagă de informaţii cu privire la problemele din colonia romană din Freiburg şi biblioteca intemeiată in 1948 de Mişcarea Legionară. Respectivele probleme s-au declanşat odată cu pensionarea actualului director şi fondator al bibliotecii /…/. Politica acestuia de a transforma instituţia intr-o instituţie preponderent culturală cu anumite legături fireşti cu Romania, a fost practic dezavuată de consiliul de conducere legionar /…/. In intenţia acestuia şi a grupului său /…/ biblioteca romană ar urma să devină mai ales un centru politic militant anticomunist /…/. Menţionez că telefonandu-mi prof. /…/, lector roman la Universitatea din Koln, acesta mi-a declarat că ar fi cerut azil politic in R.F.G. /…/”. In Nota ofiţerului pe documentul amintit anterior se consemează că: “Materialul este ca urmare a instruirii contrainformative făcute sursei la plecarea in R.F.G. şi se referă la foşti cetăţeni romani”. In Insemnarea marginală pe acelaşi document se menţionează că: “Informaţia are valoare operativă. De văzut ce relaţii se menţin intre unele persoane originare din jud. Iaşi, care au fost in timp in R.F.G. şi elementele semnalate. Apoi, prin selecţie să fie luate in lucru la problemă”. Invederăm că, in cursul audierii in faţa Colegiului C.N.S.A.S., domnul HOIŞIE Andrei a confirmat veridicitatea informaţiilor furnizate organelor poliţiei politice comuniste, perioada colaborării cu acestea, atribuirea numelui conspirativ “HORIA”, precum şi persoanele despre care a oferit date, regăsite astfel in documentele menţionate mai sus. Astfel, prin informaţiile furnizate organelor poliţiei politice comuniste, a adus atingere dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor (art. 28 din Constituţia Romaniei din 1965), dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul privind Drepturile Civile şi Politice). In temeiul: 1.art. 2 lit. i, art. 3¹, art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 16/2006; coroborate cu art. 34 şi art. 38 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca poliţie politică, adoptat prin Hotărarea Parlamentului nr. 17/2000; 2.art. 5, alin. 1 şi alin. 3, art. 8 alin. 7 şi art. 17 alin. 1 din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, coroborate cu art. 5, art. 18 alin. 1, art. 24 şi art. 40 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca Poliţie Politică adoptat prin Hotărarea Parlamentului nr. 17/2000; 3.art. 8 alin. 1 lit. f din Regulamentul Intern al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; Pe baza materialului probator avut la dispoziţie pană la data de 26.04.2007, DECIDE Art. 1 Domnul HOIŞIE Andrei, fiul lui Beno şi Silvia, născut la data de 15.12.1951, in Iaşi, judeţul Iaşi, a fost colaborator al poliţiei politice comuniste. Art. 2 Prezenta decizie poate fi contestată la Colegiul C.N.S.A.S. in termen de 15 zile de la data comunicării. Art. 3 Prevederile prezentei decizii vor sta la baza intocmirii de către Biroul Juridic a inscrisurilor ce vor fi publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a. Preşedinte, Claudiu – Octavian SECAŞIU
October 22nd, 2012 
VR 
“Cum imi scria cel care semneaza “Hannibal Lecter, MD” intr-o postare recenta pe “Contributors”, in era internetului nimic nu dispare, totul se pastreaza.” – V.I. Tismaneanu, blog personal
“Hannibal Lecter, MD spune:
b) Patapievici este un infractor care a devalizat fundatia Mellon. Cu niscaiva saptamani in urma v-am dat, privat, documentele, provenind de la susursala din Germania a fundatiei. A mintit sub semnatura ca ar avea doctorat si astfel a obtinut o bursa de mii de euro, in 2006. A luat banii si nici n-a mai stat pe acolo, venind la Buc. sa lucreze la comisia Tismaneanu. Documentatia ce v-am dat-o provine de la fundatie. Asta nu e zvon pe blog, e document al fundatiei. In mod normal, intr-o tara civilizata, fundatia ar trebui sa faca plingere la FBI si numitul arestat la aeroport cind vine in USA. Dar Fundatia Mellon procedeaza precum bancile care se rusineaza cind iau teapa, si prefera sa taca, ca sa nu rada lumea de ei.
d) Mihai Neamtu s-a laudat cu masina la scara si sofer si sederi la hoteluri de 5 stele –pe vremea cind era la dvs. la IICMER. Adica gura lui a spus asta —si precum stiti, gura pacatosului …….
Posted in 
Tags: 
