CEAUŞESCU ŞI REGULILE FLOTILEI 50 AVIAŢIE TRANSPORT
de dr Petre Opris
În anul 1989, existau oameni care se întrebau de ce elicopterul prezidenţial zboară fără să fie înconjurat de motocicliştii Direcţiei a V-a Securitate şi Gardă. Evident, gluma respectivă avea în substrat o doză de cinism. Ce s-ar fi întâmplat dacă o aeronavă prezidenţială, cu Nicolae şi Elena Ceauşescu la bordul acesteia, s-ar fi prăbuşit la un moment dat? Cine era răspunzător de securitatea aeriană a preşedintelui României?
Pentru a răspunde la asemenea întrebări, putem face apel la un document existent în fosta arhivă a Comitetului Central al PCR, pe care îl edităm în continuare. Acesta a fost întocmit la 23 noiembrie 1977, conform indicaţiilor date de Nicolae Ceauşescu în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 21 noiembrie 1977. Printre altele, se poate remarca faptul că toate motoarele aeronavelor din Flotila 50 Aviaţie Transport erau noi şi se înlocuiau în mod automat după consumarea a 60% din resursa garantată, înainte de efectuarea vreunei reparaţii la acestea.
Există şi o coincidenţă întâmplătoare. Documentul respectiv a fost trimis lui Nicolae Ceauşescu la 22 decembrie 1977, de către Ion Stănescu. Toate prevederile enumerate în cadrul acestuia au fost valabile după exact 12 ani, la 22 decembrie 1989, când Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost evacuaţi de pe clădirea Comitetului Central cu ajutorul unui elicopter SA-365 N „Dauphin” din Flotila 50 Aviaţie Transport, pilotat de colonelul Vasile Maluţan.
NOTĂ
privind executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la aeronavele din dotarea Flotilei 50 Aviaţie Transport