Ne-ati pus pe ginduri oameni buni! Daca noua, celor liberi, nu ne-a ramas decit internetul? Sa ne vedeti seara de seara live-online de la orele 20.00 ? Oare citi sinteti? Oare citi puteti…
Avem de-a face cu un cancer care, dacă nu este operat cât mai urgent, va duce întreaga ţară într-o metastază de care nu vom mai putea scăpa decât prin emigrare. Iar operaţia trebuie făcută nu haotic, cu furci, topoare şi sticle cu benzină de către populaţia indignată, ca în Bulgaria, ci metodic, cu precizie chirurgicală, de către serviciile secrete, poliţie şi jandarmerie.
Dincolo de ironiile din emisiunile franceze, este uimitor cum este ocultată sursa problemei în presa românească. Francezii se confruntă în ultimii ani cu o invazie a unei populații ieșite parcă direct din preistorie.…
Postul 10 TV al operatorului de cablu RCS&RDS şi al cărui director general este Radu Moraru, se va închide, a declarat pentru Capital omul de televizune.
“Nu am apucat să vorbesc cu cei de la RCS&RDS, însă pot să spun că 10TV este în moarte clinică”, a declarat Radu Moraru. Întrebat care sunt motivele care au stat la baza acestei decizii, Radu Moraru a declarat că sunt foarte multe şi va fi nevoit să îşi facă un blog în care să prezinte toate aceste motive.
“Nu ştiu ce o să fac pe viitor. Eu să am o discuţie cu cei de la RCS&RDS pentru că şi pe mine m-a luat prin suprindere această veste. Ei au un stil mai aparte de a comunica”, a adăugat Moraru.
În ceea ce priveşte numărul de oameni care vor fi disponibilizaţi, Moraru a spus că îi este greu să estimeze numarul acestora, însă acesta va fi de ordinul zecilor.
“Nu ştiu ce zic, este o situaţie ciudată pentru ca pe deoparte se fac angajări, iar pe de alta se dau oameni afară”, a mai spus Moraru.
Contactaţi de Capital, oficialii RCS&RDS nu au dorit să comenteze.
Postul 10TV emite din 10 decembrie 2010. Postul a fost creat în jurul emisiunii Naşul, realizată de Radu Moraru.
“După zece ani de direct, cel mai longeviv talk-show din România continuă povestea pe 10 TV. Etalând aceeaşi publicistică de înaltă ţinută, Naşul nu va înceta lupta sa pentru drepturile şi demnităţile romaânilor. Într-un decor mai frumos, cu public, Naşul va invită să vizionaţi în fiecare seară spectacolul vieţii, un show real al României profunde”, aşa este descrisă emisiunea pe site-ul postului de televiziune.